Coda Bene Gesserit

Thu-zen tleilaxu

ELE NU POT ŞTI ce gândesc eu şi nici ce sunt capabil să fac, îşi spunea Scytale. Dreptvorbitoarele lor nu citesc nimic în mine.

Era cel puţin un lucru pe care-l salvase de la dezastru: arta disimulării, învăţată de la Dansatorii-Feţe ultraperfecţionaţi.

Scytale se deplasa ca o umbră prin sectorul non-navei care-i era rezervat, observând, catalogând, măsurând. Fiecare dintre privirile sale aprecia persoane sau tocuri, cu o acuitate exersată să detecteze punctele slabe.

Maeştrii tleilaxu ştiuseră dintotdeauna că, într-o zi, Dumnezeu le-ar putea impune o încercare menită să le măsoare credinţa.

Foarte bine! gândea Scytale. Venise momentul ca el să treacă prin această încercare. Bene Gesseritul, care pretindea că împărtăşeşte Marea Credinţă, minţea. Vrăjitoarele erau impure. Iar el nu mai avea pe nimeni care să-l purifice la întoarcerea de pe tărâmuri străine. Fusese aruncat în universul powindah, vânat de târfele din Dispersie, făcut prizonier de slujitoarele lui Shaitan. Dar nici una dintre aceste creaturi ale răului nu cunoştea adevărata măsură a resurselor lui. Nici una nu bănuia felul în care Dumnezeu putea încă să îl ajute la această ananghie.

Mă purific în faţa Ta, Doamne!

Când femeile lui Shaitan îl smulseseră din ghearele târfelor, promiţându-i adăpost şi "sprijinul lor neprecupeţit", ştiuse că minţeau.

Cu cât e mai grea încercarea, cu atât mai puternică e credinţa mea.

Puţin mai înainte, îl observase, prin reverberaţia unei ba­riere, pe Duncan Idaho, care făcea o plimbare matinală pe cori­dorul cel lung. Câmpul de forţă era insonorizant, dar Scytale văzuse mişcarea buzelor lui Idaho şi desluşise blestemul.

N-ai decât să mă blestemi, ghola, dar noi te-am făcut şi încă s-ar mai putea să ne serveşti.

Dumnezeu introdusese un Accident Sacru în planurile tleilaxu legate de acest ghola, însă scopurile lui Dumnezeu erau întotdeauna mai vaste decât ale oamenilor. Credincioşii erau cei nevoiţi să se insereze în planurile lui Dumnezeu şi nu invers.

Scytale pornea la această încercare reafirmându-şi angajamentul său sfânt. Lucrul se făcea fără ajutorul cuvintelor, în străvechea manieră s'tori proprie Bene Tleilaxului. "Pentru a ajunge la s'tori nu este nevoie de înţelegere. S'tori există independent de cuvinte. Există chiar şi dacă nu are nume. "

Magia lui Dumnezeu era singura sa speranţă. Scytale simţea asta în adâncul sufletului. Încă de când era cel mai tânăr Maestru din cel mai înalt kehl ştiuse, de la bun început, că avea să fie ales pentru această încercare supremă. Certitudinea aceasta reprezenta una dintre marile lui forţe şi era de ajuns să se uite într-o oglindă pentru a avea confirmarea.

Dumnezeu m-a creat pentru a-i înşela pe powindahi!

Corpul său prizărit, ca de copil, era învelit într-o piele cenuşie ai cărei pigmenţi metalici blocau acţiunea sondelor cu baleiaj. Statura lui de gnom avea darul de a distrage atenţia celor care-l priveau şi de a ascunde puterile acumulate în încarnările sale de ghola în serie. Numai femeile Bene Gesseritului posedau amintiri mai vechi decât ale lui, dar pe ele le călăuzea răul.

Scytale îşi frecă pieptul, amintindu-şi de ceea ce era ascuns acolo cu asemenea iscusinţă, încât nici măcar o cicatrice nu marca locul. Toţi Maeştrii purtaseră această formidabilă resursă: o capsulă anentropică în care se păstrau celulele regeneratoare ale unei mulţimi. Maeştri ai kehlului central, Dansatori-Feţe, specialişti în tot felul de tehnici, şi alţii, de care Scytale ştia că femeile lui Shaitan ar fi fost extrem de interesate. Dar nu numai ele! Mulţi powindahi ar fi fost interesaţi, dacă ar fi ştiut. În acea capsulă se aflau Paul Atreides şi iubita lui, Chani, ale căror câteva celule fuseseră găsite (cu preţul câtor eforturi!) în obiecte de îmbrăcăminte aparţinând decedaţilor. Tot acolo se afla primul Duncan Idaho, originalul, precum şi alţi favoriţi ai Atreizilor: mentatul Thufir Hawat, Gurney Halleck, Naibul fremen Stilgar... Destui virtuali sclavi şi servitori pentru a popula un întreg univers tleilaxu.

Dar perlele perlelor din capsula anentropică, cei care făceau să i se taie răsuflarea la gândul că ar putea într-o zi să le dea viaţă, erau Dansatorii-Feţe din ultima generaţie, polimorfii absolut perfecţi, capabili să reproducă întocmai psihismul victimelor lor, capabili să le inducă în eroare până şi pe vrăjitoarele Bene Gesserit. Nici măcar shere-ul nu putea să împiedice capturarea unui psihism de către aceşti Dansatori perfecţi.

Capsula aceea reprezenta marele său atu. Nimeni nu trebuia să afle de existenţa ei. Deocamdată, Scytale se mulţumea să înregistreze punctele slabe din jurul lui.

Existau destule carenţe în apărările non-navei pentru a se declara mulţumit. În cursul vieţilor sale în serie, colecţionase talente aşa cum alţi Maeştri colecţionau nimicuri nostime. Îl consideraseră întotdeauna prea serios, dar acum găsise locul şi momentul revanşei.

Studiul Bene Gesseritului îl atrăsese dintotdeauna. De-a lungul mileniilor, acumulase un bagaj impresionant de cunoş­tinţe despre vrăjitoare. Ştia că ansamblul conţinea şi destule mituri şi informaţii false, însă încrederea în ţelurile superioare ale lui Dumnezeu îl asigura că toate aceste cunoştinţe aveau să servească, în ultimă instanţă, Marea Credinţă, oricare ar fi fost rigorile Încercării Sfinte.

Intitulase o parte a catalogului său Bene Gesserit: "Aspecte tipice", după frecventa remarcă: "Asta-i ceva tipic Bene Gesserit!"

Aspectele tipice îl fascinau.

Una dintre atitudinile tipice ale vrăjitoarelor Bene Gesserit era de a tolera la alţii un comportament grosier, dar nu ameninţător, pe care nu i-ar fi acceptat niciodată la ele însele.

"Criteriile Bene Gesseritului sunt mai elevate. "

Scytale auzise această frază în repetate rânduri, inclusiv din gura unora dintre tovarăşii lui dispăruţi.

"Avem darul de a ne vedea aşa cum ne văd alţii", spusese la un moment dat Odrade.

Scytale indusese declaraţia la rubrica aspectelor tipice, dar cuvintele ei nu se acordau cu Marea Credinţă. Numai Dumnezeu avea puterea de a-i vedea pe oameni aşa cum erau! Lăudăroşenia lui Odrade suna a aroganţă nemăsurată.

"Ele nu recurg la minciuni obişnuite. Adesea, adevărul le serveşte mai bine. "

Meditase de multe ori la asta. Maica Superioară însăşi menţiona faptul ca pe o regulă a Bene Gesseritului. Cert era însă că vrăjitoarele păreau să aibă o concepţie cinică despre adevăr. Odrade îndrăznise să pretindă că era un punct de vedere zensunnit. "Al cui adevăr? Modificat în ce fel? În ce context?"

I-o spusese chiar cu o zi înainte, în apartamentul lui din non-navă. Îi ceruse să vină ca să poarte cu ea "o discuţie în legătură cu unele probleme de interes reciproc", eufemismul folosit de el pentru "negociere". Erau singuri, cu excepţia ochilor com şi a Surorilor vigilente care intrau şi ieşeau, în răstimpuri, sub diferite pretexte.

Locuinţa sa era destul de confortabilă: trei camere cu pereţii dintr-un plaz de un verde odihnitor, un pat moale, scaune şi fotolii pe măsura staturii sale pitice.

Non-nava era de fabricaţie ixiană şi Scytale avea convin­gerea că temnicerele lui nu bănuiau cât de multe ştia el despre acest gen de tehnologie. La fel de multe ca şi ixienii. Era înconjurat de maşinile lor, dar nu văzuse niciodată vreunul prin preajmă. De altminteri, se îndoia că exista măcar un singur ixian pe Planeta Canonicatului. Vrăjitoarele aveau faima că executau ele însele lucrările de întreţinere.

Odrade intrase cu paşi măsuraţi şi i se adresase cu voce domoală, observându-l cu atenţie.

Nu sunt impulsive. Şi asta se spunea deseori.

Se interesase dacă nu-i lipsea nimic, ca şi cum ar fi fost cu adevărat preocupată de confortul lui. El îşi rotise ochii de jur-împrejurul salonului.

― Nu văd ixieni, spusese.

Strângând nemulţumită din buze, ea replicase:

― Ca să-mi spui asta mi-ai cerut o întrevedere?

Bineînţeles că nu, vrăjitoareo! Nu fac decât să practic arta diversiunii. Nu te-ai aştepta să menţionez lucruri pe care vreau să le ţin secrete. Atunci, de ce ţi-aş atrage atenţia asupra ixienilor, când ştiu că e cu neputinţă ca străini periculoşi să circule în deplină libertate pe planeta voastră blestemată? Ahhh, faimoasele legături pe care Tleilaxul le-a menţinut vreme atât de îndelungată cu Ixul. O ştii prea bine! Nu o dată i-aţi pedepsit exemplar pe ixieni pentru asta.

Tehnocraţii de pe Ix ezitau, fără doar şi poate, să contrarieze Bene Gesseritul, îşi spunea Scytale, dar probabil că şi mai mult se temeau de mânia Onoratelor Matres. Existenţa unor schimburi comerciale secrete era atestată de prezenţa acestei non-nave. Preţul însă era probabil astronomic, iar tratativele extrem de dificile. Târfele din Dispersie erau insuportabile. De bună seamă că aveau şi ele nevoie de ixieni, iar aceştia le sfidau pe ascuns încheind înţelegeri cu Bene Gesseritul. Dar marja era îngustă şi posibilităţile de trădare numeroase.

Gândurile acestea erau de natură să-l încurajeze în negociere. Odrade, într-o dispoziţie arţăgoasă, îl descumpănise în mai multe rânduri cu tăceri prelungite, în timpul cărora îl fixa cu privirea în maniera atât de tulburătoare a Bene Gesseritului.

Miza era mare. Nici mai mult, nici mai puţin decât supravieţuirea fiecăreia dintre cele două părţi, plus, ca întot­deauna, mărunţişuri ca hegemonia, dominaţia universului uman, perpetuarea propriului mod de viaţă ca model universal.

Îmi trebuie doar o mică deschidere, pe care s-o pot lărgi mai apoi, gândea Scytale. Doar propriii mei Dansatori-Feţe, care să-mi dea ascultare doar mie.

― Nu-ţi cer mare lucru, spusese el cu voce tare. Pentru confortul meu personal, aş dori să am propriii mei servitori.

Odrade continuase să-l privească în modul acela apăsător al Bene Gesseritului, care dădea întotdeauna impresia că stră­punge toate măştile şi pătrunde până în adâncul sufletului.

Dar eu am măşti pe care tu nu le-ai străpuns, vrăjitoareo.

Îşi dădea seama că îl găsea respingător, după felul în care privirea ei fixa, rând pe rând, fiecare trăsătură a chipului său. Ştia exact ce gândea ea: Un cap de elf cu o fată îngustă, ochi neastâmpăraţi, moţ în frunte. Şi, privind mai jos: O gură minusculă, dinţi ascuţiţi, canini lungi.

Scytale era conştient că evoca o figură ivită din mitologiile cele mai neliniştitoare ale rasei umane. Odrade pesemne se întreba: "Pentru ce au ales tleilaxu această înfăţişare aparte, când măiestria lor în materie de genetică le-ar fi îngăduit să-şi ia una mult mai impresionantă?"

Tocmai pentru că te deranjează, gunoi powindah!

Şi, imediat, îi veni în gând un alt aspect tipic: "Bene Gesseritul rareori lasă în urmă gunoi. "

Scytale văzuse, totuşi, gunoiul rămas în urma multor acţiuni întreprinse de Bene Gesserit.

Ceea ce s-a întâmplat cu Dune, de pildă! Transformată în cenuşă numai fiindcă femeile lui Shaitan au ales acel pământ sfânt pentru a le sfida pe târfe. Până şi descendenţii Profetului nostru şi-au găsit sfârşitul. Nimic nu a supravieţuit!

Iar la propriile lui pierderi abia dacă îndrăznea să se gândească. Nici o planetă tleilaxu nu scăpase de soarta Dunei. Tot din cauza Bene Gesseritului!

Cel mai îngrozitor era că trebuia să le suporte toleranţa, ca un refugiat care nu-l mai avea decât pe Dumnezeu pentru a-l susţine.

O întrebase pe Odrade despre "gunoiul lăsat" pe Dune.

― Asta nu se întâmplă decât când suntem nevoite să recurgem la măsuri extreme.

― De-asta aţi atras violenţa târfelor acelea?

Odrade refuzase să discute mai departe subiectul.

Unul dintre tovarăşii dispăruţi ai lui Scytale spusese cândva: "Urma Bene Gesseritului este o linie dreaptă. Vrăjitoarele par complicate, dar când te uiţi mai îndeaproape vezi că totul se limpezeşte. "

Tovarăşul acela pierise, la fel ca şi ceilalţi, masacrat de târfe. Nu mai supravieţuia decât sub forma câtorva celule în interiorul capsulei anentropice. Îndeajuns pentru a recupera înţelepciunea unui Maestru mort!

Odrade voia mai multe informaţii tehnice despre cuvele axlotl. Ohhh, cu câtă şiretenie îşi formula întrebările!

Fiecare dintre ei îşi negocia supravieţuirea, şi cel mai mic avantaj obţinut avea o greutate imensă. Ce primise el în schimbul informaţiilor drămuite pe care le furnizase cu privire la tehnologia cuvelor? Odrade îl scotea din când în când din non-navă. Dar ce conta asta? Pentru el, întreaga planetă era o închisoare. Unde s-ar fi putut duce fără ca vrăjitoarele să-l găsească?

În ce fel îşi foloseau ele cuvele axlotl? Nici măcar asta nu ştia sigur, atât de dibace erau minciunile lor.

Greşise oferindu-le chiar şi acele informaţii limitate? îşi dădea seama acum că le dezvăluise mult mai mult decât simplele date biotehnice la care credea că se mărginise. Era limpede că deduseseră adevărul despre forma de nemurire limitată pe care o dobândeau Maeştrii graţie ghola-ilor de schimb concepuţi în cuve. Şi asta se pierduse! Îi venea să urle de furie şi de ciudă.

Întrebări... mereu întrebări, ale căror motive sunt mai mult decât evidente.

Eluda întrebările ei cu argumente prolixe despre "nevoia mea de a dispune de câţiva servitori polimorfi şi de o consolă personală legată la Sistemele non-navei".

Ea rămânea în mod viclean neînduplecată, punând mereu alte întrebări despre cuve, dând de înţeles că "dacă am cunoaşte metoda de producere a melanjului în cuvele noastre, am putea fi îndemnate să adoptăm o atitudine mai generoasă faţă de oaspetele nostru".

Cuvele noastre! Oaspetele nostru!

Femeile astea erau ca un zid de plastoţel. Nu, nici vorbă să obţină o cuvă axlotl pentru uzul său personal. Toată acea putere tleilaxu se volatilizase. Era un gând plin de autocompătimire şi jale. Se îmbărbătă spunându-şi că, de bună seamă, Dumnezeu voia să-i pună la încercare rezistenţa. Vrăjitoarele îşi închipuie că m-au închis în capcana lor. Totuşi, restricţiile pe care i le impuneau erau greu de îndurat. Nu i se îngăduiau servitori polimorfi? Foarte bine. Avea să-şi caute alţi servitori. Nu Dansatori-Feţe.

Ori de câte ori se gândea la Dansatorii-Feţe pierduţi, la sclavii lui mimetici, Scytale simţea cea mai adâncă durere de care avusese parte în vieţile lui multiple.

Blestemate fie aceste femei care pretind că împărtăşesc Marea Credinţă! Acolite şi Cucernice Maici omniprezente, dând tot timpul târcoale. Spioane! Şi ochi com, pretutindeni! Insuportabil!

La sosirea sa în Canonicat, crezuse că sesizează la temni­cerele lui un soi de timiditate, de rezervă care se intensifica atunci când el încerca să se intereseze de funcţionarea ordinii lor. Mai târziu, înţelesese că acesta era modul lor de a se închide în cerc, de a se întoarce toate deodată spre exterior la cea mai mică ameninţare.

Ce-i al nostru-i al nostru. Altcineva n-are voie să intre!

Scytale desluşea în asta o atitudine părintească, un punct de vedere matern asupra omenirii. "Fiţi cuminţi sau veţi fi pedepsiţi!" Iar pedepsele Bene Gesserit erau, fără doar şi poate, de evitat.

În timp ce Odrade continua să ceară mai mult decât ar fi fost el dispus să dea, Scytale îşi concentră atenţia asupra altui aspect tipic legat de femeile Bene Gesserit:

Sunt incapabile să iubească.

N-avea nici o îndoială asupra veridicităţii acestei judecăţi; dar, în privinţa asta, se vedea nevoit să le dea dreptate vrăjitoarelor. Nici dragostea, nici ura nu erau pe de-a-ntregul raţionale. Pentru el, asemenea sentimente erau ca nişte gheizere negre ce întunecau aerul dimprejur, împroşcând în ţâşnirea lor primitivă oameni care nu bănuiau nimic.

Cât poate să trăncănească femeia asta!

O privea, fără a asculta cu adevărat. Care erau punctele lor slabe? Era o slăbiciune faptul că evitau muzica? Se temeau de influenţa ei subtilă asupra emoţiilor? Aversiunea lor părea ferm condiţionată, dar condiţionarea nu era chiar întotdeauna eficientă. În cursul numeroaselor sale vieţi, cunoscuse vrăjitoare care dădeau impresia că gustau muzica. Când o întrebă pe Odrade, aceasta se înfierbântă dintr-o dată şi el o bănui că juca teatru pentru a-l induce în eroare.

― Nu ne putem permite să ne lăsăm distrase!

― Nu vi se întâmplă să reînviaţi în memoria voastră mari interpretări muzicale? Am auzit că în vremurile de demult...

― Ce rost ar avea o muzică interpretată la instrumente pe care aproape nimeni nu le mai cunoaşte?

― Ah! Şi ce instrumente ar fi acelea?

― Unde s-ar mai găsi, în ziua de azi, un pian? (Cu acelaşi ton de falsă mânie. ) Un instrument îngrozitor de greu de acordat şi încă şi mai greu de folosit.

Ce frumos protestează.

― N-am auzit niciodată de... cum i-ai zis? Pian? Seamănă cu balisetul?

― Un văr îndepărtat. Pianul însă nu putea fi acordat decât conform unei tonalităţi aproximative. O idiosincrazie a instru­mentului.

― De ce dai drept exemplu acest... pian?

― Pentru că uneori mi se întâmplă să-i deplâng dispariţia. Crearea perfecţiunii din imperfecţiune este, la urma urmei, suprema formă a artei.

Crearea perfecţiunii din imperfecţiune! Încerca să-i distragă atenţia cu pilde zensunnite, pentru a alimenta iluzia că vrăjitoarele împărtăşeau Marea Credinţă. Fusese de multe ori avertizat în legătură cu această particularitate a manevrelor Bene Gesserit. Vrăjitoarele abordau totul dintr-un unghi oblic, dezvăluind doar în ultima clipă ce urmăreau cu adevărat. Numai că, în cazul de faţă, el ştia foarte bine care era ţinta negocierii. Odrade voia să-i stoarcă toate informaţiile fără a-i da nimic în schimb. Şi totuşi... Cât de ispititoare erau cuvintele ei...

Scytale resimţea o profundă suspiciune. Tot ce-i spunea se potrivea prea frumos cu pretenţia ei cum că Bene Gesseritul nu urmăreşte decât perfecţionarea societăţii umane. Credea că putea să-i dea lecţii! Alt aspect tipic: "Se consideră învăţătoare. "

Când îşi exprimă îndoiala asupra acestei pretenţii, ea răspunse:

― Fireşte că urmărim crearea unor presiuni în societăţile pe care le influenţăm. O facem pentru a putea dirija aceste presiuni.

― Găsesc că e o contradicţie, opină el.

― Dar, Maestre Scytale, este o schemă extrem de răspândită! Guvernele o folosesc adesea pentru a suscita mişcări violente împotriva unor ţinte anume alese. Aţi făcut-o voi înşivă! Şi uite unde v-a dus.

Îndrăzneşte să susţină că tleilaxu sunt ei înşişi răspunzători pentru nenorocirea care s-a abătut asupra lor!

― Mergem pe calea arătată de Marele Vestitor, rosti ea, folosind termenul Islamiyatului pentru a-l desemna pe Profetul Leto II.

Deşi cuvintele aveau o rezonanţă străină pe buzele ei, Scytale avu un şoc. Odrade ştia în ce măsură îl venerau toţi tleilaxu pe Profet.

Dar le-am auzit pe femeile astea minţindu-l Tiran!

Continuând în limbajul Islamiyatului, ea întrebă:

― Nu a fost telul Lui acela de a abate violenţa, dând tuturor o lecţie preţioasă?

Nu cumva ia în râs Marea Convenţie?

― Iată de ce l-am acceptat, urmă Odrade revenind la galach. Nu juca după regulile noastre, dar urmărea aceleaşi obiective ca noi.

Avea îndrăzneala să spună că ea era cea care-l accepta pe Profet!

Nu-i răspunse la provocare, deşi aceasta era uriaşă. Delicată problemă, concepţia pe care-o aveau Cucernicele Maici despre ele însele şi acţiunile lor. Scytale bănuia că-şi ajustau în permanenţă această concepţie, având grijă să nu se abată niciodată prea mult într-o direcţie sau alta. Nici ură de sine, nici dragoste de sine. Încredere însă, da. O exasperantă încredere în sine. Dar asta nu cerea nici ură, nici dragoste. Doar un cap limpede, ale cărui judecăţi să poată fi revizuite în orice moment, întocmai cum pretindea Odrade. Aprecierile laudative erau probabil o raritate în Bene Gesserit. O treabă bine făcută? Evident, la ce altceva te-ai fi aşteptat?

"Instrucţia Bene Gesserit întăreşte caracterul. " Era aspectul tipic cel mai des citat de Înţelepciunea Populară.

Încercă să deschidă o discuţie cu ea pe această temă:

― Condiţionarea Onoratelor Matres nu este comparabilă cu a voastră? Să ne gândim la Murbella!

― Generalităţi vrei să auzi, Scytale?

Percepuse cumva amuzament în glasul ei?

― O coliziune între două sisteme de condiţionare. Nu este ăsta cel mai bun mod de a considera această înfruntare? se încumetă el să întrebe.

― Pe care-o va câştiga cel mai puternic, fireşte.

De data aceasta, sarcasmul ei nu lăsa loc de îndoială. Nu aşa se întâmplă întotdeauna? replică el fără a reuşi să-şi înfrâneze prea bine mânia.

― Chiar trebuie ca o Bene Gesserit să-i reamintească unui tleilaxu că există arme subtile? N-aţi practicat voi înşivă, vreme îndelungată, arta disimulării? Simulând slăbiciuni care vă înşelau inamicii şi-i făceau să cadă în capcanele voastre? Vulnerabilitatea poate fi creată.

Trebuia să-mi închipui! E la curent cu strategia milenară a Tleilaxului, menită să creeze imaginea unei stupidităţi aberante.

― Vasăzică aşa contaţi să le veniţi de hac inamicelor noastre?

― Avem intenţia să le aplicăm o pedeapsă severă, Scytale. Ce atitudine de hotărâre implacabilă!

Noile lucruri pe care le aflase despre Bene Gesserit îl umpleau de presimţiri rele.

Odrade, care îl invitase apoi la o plimbare (urmărită pas cu pas de câteva Instructoare vânjoase) în frigul hibernal ce domnea în afara non-navei la acea oră a după-amiezei, se opri să privească o mică procesiune ce venea din direcţia Sectorului Central. Erau cinci femei Bene Gesserit, două dintre ele acolite, uşor de recunoscut după robele lor cu tiv alb, dar celelalte înveşmântate într-un gri mohorât pe care Scytale îl vedea pentru prima oară. Împingeau un cărucior pe rotile spre una dintre livezi. Un vânt îngheţat sufla asupra lor. Câteva frunze uscate zburară, smulse de pe crengile negre. Pe cărucior se afla un balot lung, învelit în pânză albă. Un trup? După formă şi dimensiuni, aşa s-ar fi zis.

Când puse întrebarea, Odrade îi oferi un expozeu asupra practicilor funerare ale Bene Gesseritului.

Înhumarea unui corp neînsufleţit se făcea întotdeauna cu discreţia expeditivă pe care-o observau chiar atunci. Nici o Cucernică Maică nu avea parte de un discurs funebru, nici una nu dorise vreodată o ceremonie inutilă. Nu continua memoria fiecăreia să trăiască în Surorile ei?

Scytale dădu să protesteze împotriva lipsei de cuviinţă a unor asemenea uzanţe, dar Odrade îi tăie vorba.

― Dat fiind că fenomenul morţii există, toate legăturile din timpul vieţii nu pot fi decât vremelnice! Noi modificăm această situaţie, într-o oarecare măsură, prin Celelalte Memorii. Voi aţi făcut ceva similar, Scytale. Iar acum adăugăm unele dintre talentele voastre la tolba noastră cu şiretlicuri. Oh, da! Aşa considerăm noi acest gen de informaţii. Ele nu fac decât să modifice vag configuraţia totală.

― O practică ireverenţioasă!

― Nu e nimic ireverenţios. Trupurile se întorc în ţărână, unde, cel puţin, vor putea servi drept îngrăşământ.

Şi Odrade continuă să comenteze scena ce se desfăşura sub ochii lor, fără a-i mai lăsa şansa altor proteste.

Procedura era întotdeauna cea la care asista el acum, îi explică. Un mare sfredel mecanic era adus în livadă, unde fora o gaură de dimensiunile potrivite. Corpul, înfăşurat într-o pânză ieftină, era îngropat în poziţie verticală şi deasupra lui se planta un pom fructifer. Livezile erau parcelate iar într-un colţ al fiecărei parcele un cenotaf indica amplasamentul mormintelor. 1-1 arătă pe cel mai apropiat, un obelisc verde de vreo trei metri înălţime,

― Cred că locul unde sapă groapa e C-21, spuse ea privind sfredelul care începuse să lucreze în timp ce membrele echipei funerare aşteptau, sprijinite de cărucior. Acest trup va sluji la fertilizarea unui măr.

Voioşia din glasul ei era de-a dreptul profanatoare!

În vreme ce sfredelul, care îşi terminase treaba, se retrăgea şi căruciorul era înclinat, lăsând corpul să alunece în groapă, Odrade începu să fredoneze încetişor.

Scytale o privi uimit.

― Spuneai că Bene Gesseritul evită muzica.

― A! Nu-i decât un cântecel vechi.

Bene Gesseritul rămânea o enigmă şi, acum mai mult ca oricând, Scytale vedea şubrezenia aspectelor tipice. Cum puteai negocia cu persoane ale căror scheme de gândire nu se conformau nici unui model acceptabil? Exact în clipa în care credeai că le-ai înţeles, îţi scăpau printre degete şi apucau într-o altă direcţie. Erau atipice! Eforturile pe care le făcea pentru a le înţelege dădeau peste cap noţiunea sa despre ordine. Era sigur că nu obţinuse nimic real în cursul tuturor negocierilor purtate cu ele. Doar un pic mai multă libertate, care, de fapt, nu era decât o iluzie. Această vrăjitoare cu faţa ca un sloi de gheaţă nu-i acordase nimic din ceea ce voia el cu adevărat. Era chinuitor să încerce să reunească toate frânturile de informaţii pe care le poseda despre Bene Gesserit. De pildă, pretenţia lor că se lipseau aproape cu totul de infrastructură birocratică şi de un sistem de păstrare a dosarelor. Cu excepţia Arhivelor lui Bellonda, desigur. Dar ori de câte ori aducea el vorba de asta, Odrade exclama: "Ferească-ne Cerul!" sau altceva de felul acesta.

― Chiar nu înţeleg, rosti el deodată, cum vă descurcaţi fără documente oficiale şi funcţionari care să le ţină la zi.

Era cu adevărat nedumerit.

― Dacă e ceva de făcut, facem. Înmormântarea unei Surori? (Ea arătă spre locul unde lopeţile intraseră deja în acţiune, tasând pământul deasupra mormântului. ) Se petrece după cum vezi, şi există întotdeauna cineva care se ocupă de asta. Fiecare ştie ce are de făcut.

― Dar cine... cine are în sarcină corvezile insalubre ca...

― Nu există corvezi insalubre! Asta face parte din educaţia noastră. Muncile de acest fel sunt, de obicei, supravegheate de Surori ratate şi executate de acolite.

― Şi nu se... vreau să zic, nu consideră că e degradant? Surori ratate, spui... şi acolite... Asta aduce mai degrabă a pedeapsă, decât...

― Pedeapsă! Vino-ţi în fire, Scytale. Nu ştii decât una şi bună? (Întinse din nou braţul în direcţia echipei funerare. ) O dată terminată ucenicia, fiecare dintre noi acceptă cu dragă inimă orice sarcină i se încredinţează.

― Şi totul fără nici o... ierarhie birocratică?

― Nu suntem proaste!

Din nou, el nu reuşi să priceapă, dar ea dădu răspuns nedumeririi lui mute:

― Nu se poate să nu ştii că, în mod inevitabil, birocraţiile se transformă în aristocraţii vorace de îndată ce ating o poziţie de putere.

Scytale nu prea vedea legătura. Unde voia să ajungă Odrade?

Cum el rămase tăcut, ea spuse:

― Onoratele Matres etalează toate stigmatele birocraţiei. Funcţii de Miniştri în cutare domenii, funcţii de Înalte Consiliere în cutare altele. O mână de conducătoare puternice la vârf şi o armată de funcţionare la bază. Se lasă deja în voia poftelor juvenile. Exact ca nişte animale de pradă lacome, nu se preocupă nici o clipă de problemele create de exterminarea prăzii. Corelaţia însă e strânsă: redu turma care te hrăneşte şi, curând, propriile tale structuri se vor prăbuşi.

Lui Scytale îi venea greu să creadă că vrăjitoarele vedeau într-adevăr astfel situaţia Onoratelor Matres şi dădu glas îndoielii sale.

― Dacă vei trăi destul, Scytale, vei vedea într-o zi cuvintele mele devenind realitate. Vei auzi urletele de furie ale acelor femei nesăbuite în faţa necesităţii de a se restrânge. Vor face eforturi disperate pentru a scoate maximum de la prăzile lor. Vor încerca să captureze mai multe! Să stoarcă mai tare! Procesul va fi accelerat până la distrugerea lor. Părerea lui Idaho este că au intrat deja în acest stadiu de retroliză.

Părerea ghola-ului? Înseamnă că-l foloseşte ca mentat!

― De unde-ţi vin toate ideile astea? Cu siguranţă că nu de la ghola-ul vostru.

Continuaţi să credeţi că-i al vostru!

― Idaho n-a făcut decât să confirme deducţiile noastre. Atenţia ne-a fost atrasă de un exemplu oferit de Celelalte Memorii.

― Ahh!

Aluziile astea la Celelalte Memorii îl intrigau de fiecare dată. Spuneau vrăjitoarele adevărul? Ce-i drept, amintirile propriilor sale vieţi multiple aveau o valoare inestimabilă. Îi ceru lui Odrade o explicaţie mai amplă.

― Ne-am amintit de relaţia care a existat cândva între un animal numit "iepure cu tălpici" şi prădătorul său, o felină numită "linx". Populaţia felină evolua mereu în funcţie de cea a iepurilor, până în momentul în care supraconsumul a provocat o perioadă de foamete la prădători, a cărei consecinţă a fost un grav fenomen de retroliză.

― Interesant acest termen ― "retroliză".

― Descrie destul de bine soarta pe care le-o rezervăm Onoratelor Matres.

Când discuţia lor luă sfârşit (fără ca el să se fi ales cu vreun avantaj), Scytale se pomeni mai descumpănit ca oricând. Care erau adevăratele intenţii ale Bene Gesseritului? Blestemata asta de vrăjitoare! Nu putea să se încreadă în nimic din tot ce-i spunea.

Întors în sectorul său din non-navă, rămase vreme înde­lungată în faţa barierei energetice dinspre coridorul cel lung pe unde treceau deseori Idaho şi Murbella când se duceau la sala de antrenament. Ştia că aceasta trebuie să se afle în spatele uşii mari de la capătul culoarului, pentru că ori de câte ori îi văzuse ieşind de acolo erau transpiraţi şi răsuflau greu.

Dar nici unul dintre ceilalţi doi prizonieri nu-şi făcu apariţia, deşi se fâţâi prin preajma barierei mai bine de-o oră.

Odrade foloseşte ghola-ul ca mentat! Asta înseamnă că i-a oferit acces la un terminal legat la Sistemele navei. Nu i-ar putea refuza mentatului ei acest gen de date. Trebuie neapărat să născocesc ceva pentru a stabili un contact secret cu Idaho. M-aş putea folosi, la o adică, de limbajul fluierăturilor pe care-l imprimăm în mintea tuturor ghola-ilor noştri. Iar cu vrăjitoarele nu trebuie să mă arăt prea nerăbdător. Eventual, să fac vreo concesie minoră în negocierile noastre. Să mă plâng că apartamentul meu e înăbuşitor. Şi-au dat seama, oricum, că suport greu detenţia.


Educaţia nu e un substituent al inte­ligenţei. Această însuşire vagă nu poate fi decât parţial definită de aptitudinea de a rezolva enigme. Doar prin crearea de noi enigme, reflectând ceea ce vă comunică simţurile, puteţi completa definiţia.