Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1169. Imposibilitatea subrogării

Fidejusiunea încetează şi atunci cînd, din cauza creditorului, nu mai poate avea loc subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului faţă de debitor. Fidejusorul, în acest caz, este eliberat în măsura prejudiciului suferit.

O creanţă poate fi garantată prin mai multe categorii de garanţii concomitent, inclusiv prin fidejusiune. Creditorul care deţine mai multe garanţii este liber să le păstreze sau din contra, să renunţe la unele din ele (sau la toate).

De menţionat că odată ce fidejusorul a executat obligaţia garantată prin contractul de fidejusiune, el se subrogă în drepturile creditorului (art. 1161). Prin urmare, fidejusorul este de-a dreptul interesat să preia creanţa cu toate garanţiile ce o însoţesc, pentru a fi sigur că va putea realiza ulterior dreptul său de regres contra debitorului.

Articolul comentat instituie un drept de bază al fidejusorului, care se reduce la faptul că acesta se poate opune urmăririi pornite de către creditor împotriva sa, dacă din vina creditorului (indiferent de forma vinovăţiei) s-au pierdut drepturile şi garanţiile ce au însoţit creanţa (gajul, ipoteca, altă fidejusiune).

Această normă se va aplica atunci cînd garanţiile care au fost pierdute din cauza creditorului erau dobîndite de acesta atît pînă la instituirea fidejusiunii, cît şi după acest moment.

O alternativă a acestei soluţii putea fi impunerea creditorului de a plăti fidejusorului daune interese, în această situaţie şi păstrarea fidejusiunii, însă legiuitorul nu a acceptat această cale.

Dacă creditorul mai păstrează careva garanţii, fidejusiunea se va păstra în mărimea acestora.

Articolul 1170. Încetarea fidejusiunii prin expirarea termenului

(1) Fidejusiunea încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată.

(2) În cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţa obligaţiei garantate, nu a intentat nici o acţiune contra fidejusorului.

1. Contractul de fidejusiune poate fi încheiat pe un termen determinat sau fără indicarea unui termen. Dacă fidejusiunea a fost instituită pentru o anumită perioadă de timp, aceasta trebuie să fie mai mare decît durata de timp stabilită pentru executarea obligaţiei garantate. Într-o ipoteză contrară, fidejusiunea nu ar avea nici o valoare juridică, deoarece de regulă, creditorul nu poate pretinde executarea obligaţiei înainte de scadenţă (art. 575 alin. 2) decît în cazurile prevăzute de lege (art. 576). Esenţial este că creditorul îşi va putea îndeprta spre executare creanţa sa înăuntrul termenului contractului de fidejusiune, ţinîndu-se cont totodată de termenul de prescripţie stabilit de lege pentru obligaţia garantată. Dacă termenul contractului de fidejusiune expiră înainte de expirarea termenului de prescripţie, fidejusorul pierde dreptul de a mai înainta creanţa spre executare fidejusorului.

Legiuitorul a instituit posibilitatea constituirii fidejusiunii pe termen, deoarece fidejusorul astfel îşi va limita de sine stătător riscul legat de garanţia oferită. Aceasta va duce la ponderea respectivei garanţii atît în raporturile dintre persoanele fizice, cît şi cu participarea persoanelor juridice.

2. Dacă nu a fost constituită pentru un termen anumit, fidejusiunea încetează dacă creditorul timp de un an de zile de la scadenţa obligaţiei principale nu a făcut uz de dreptul său, în baza contractului de fidejusiune. Atunci cînd creditorul nu stabilise debitorului termenul de executare a obligaţiei sale sau termenul nu reiese din natura obligaţiei, creditorul este în drept să primească executarea în termen de 7 zile din momentul înaintării cererii (art. 575). Deci ziua ajungerii obligaţiei garantate la scadenţă este ziua în care expiră termenul de 7 zile stabilit de art. 575.

Termenul stabilit în contractul de fidejusiune, precum şi termenul de un an de zile, indicat la alineatul dat, după natura sa nu este un termen de prescripţie deoarece:

- acest termen nu este instituit pentru apărarea unui drept încălcat. Acesta este un termen de existenţă a obligaţiei accesorii – fidejusiunea, înăuntrul căruia fidejusorul rămîne obligat faţă de creditor;

- termenul fidejusiunii poate fi stabilit sau modificat prin contract, ceea ce este inadmisibil pentru termenul de prescripţie;

- termenul de prescripţie se aplică numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia (art. 271), în timp ce termenul după care fidejusiunea se consideră încetată, se aplică de instanţa de judecată din oficiu. În concluzie, termenul fidejusiunii este un termen de perimare.

Capitolul XXI

FRANCHISINGUL

Articolul 1171. Contractul de franchising

Prin contract de franchising, care este unul de executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bununri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.
Contractul de franchising este cunoscut practicii contractuale în Republica Moldova începând cu adoptarea Legii nr. 1335-XIII din 01.10.1997 cu privire la franchising. Codul civil prin articolele 1171-1178 modifică conţinutul reglementărilor ce privesc franchisingul, stabilind anumite reguli specifice, iar în unele cazuri puţin deosebite decît cele reglementate de Legea cu privire la franchising. Astfel, baza juridică a reglementării contractului de franchising o constituie Codul civil şi Legea nr. 1335-XIII din 01.10.1997 cu privire la franchising.

Articolul 1171 Cod civil defineşte contractul de franchising prin relevarea unor anumite caractere, cum ar fi că: este un contract de executare succesivă; calitatea de părţi – franchiser şi franchisee – la contractul de franchising o au doar întreprinderile; în temeiul contractului de franchising părţile promovează comercializarea de bunuri şi servicii; între părţile contractante, în vederea promovării comercializării de bunuri şi servicii se stabileşte executarea unor prestaţii specifice.

Executarea succesivă a contractului de franchising presupune existenţa unor relaţii contractuale pe durată lungă. Arrticolul 1176 Cod civil stabileşte regula generală, după care durata contractului este stabilită în funcţie de posibilitatea desfacerii bunurilor sau serviciilor, iar dacă termenul nu este stipulat în contract, perioada minimă în care contractul va fi pus în executare nu va fi mai mică de un an.

Calitatea de părţi la contractul de franchising o are franchiserul şi franchisee. Franchiserul este partea care dispune de un nume şi reputaţie în producerea anumitor bunuri sau prestarea anumitor servicii, li care pune la dispoziţia franchisee drepturi, materiale, instruire, precum şi informaţii cu privire la producerea şi desfacerea bunurilor sau serviciilor. Franchisee este partea care beneficiază de drepturile, materialele, instruirea etc. transmisă de către franchiser, asigură producerea şi/sau comercializarea bunurilor sau serviciilor şi achită franchiserului plata pentru acestea. Pentru calitatea de părţi în contractul de franchising este necesar ca acestea să aibă statut de întreprindere şi să fie autonome una de cealaltă. Prin calitatea de întreprindere se are învedere orice persoană juridică cu scop lucrativ, care realizează activitatea de antreprenoriat în condiţiile stabilite de legislaţie, cât pe teritoriul Republicii Moldova, atât şi din afara teritoriului acesteia. Autonomia întreprinderilor presupune imposibilitatea în mod direct de a influienţa activitatea reciprocă, cum ar fi raportul de dependenţă (întreprinderea dependentă, întreprinderea afiliată, holdingul, uniunile de întreprinderi etc.), precum şi faptul că una din acestea nu figurează în calitate de fondator sau acţionar al celeilalte.

Este necesar de menţionat, că la încheierea contractului de franchising, unde calitatea de parte la acest contract are o persoană străină, se aplică legislaţia Republicii Moldova, dacă activitatea este desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova şi dacă între Republica Moldova şi statul, a cărei rezident este partea contractantă, nu este încheiat uun acord care preveded altceva.

Prin promovarea comercializării de bunuri se are în vedere asigurarea unei politici unicee în ce priveşte calitatea bunurilor sau serviciilor, modul lor de prestare, asigurarea reţelei de comercializare, asigurarea sistemului de reclamă, organizarea depistării cazurilor de contrafacere, falsificare, plagiere şi a altor modalităţi de impact negativ asupra reputaţiei producătorului bunurilor şi serviciilor, precum şi alte domenii de facilitare a activităţii comerciale.

Prin executarea unor prestaţii specifice se are în vedere realizarea acelor activităţi, care presupun asigurarea producerii bunurilor sub numele franchiserului sau asigurarea comercializării bunurilor sau serviciilor sub numele franchiserului cu toate consecinţele care pot surveni din aceasta. În categoria de prestări specifice pot fi incluse transmisiunea dreptului de a utiliza numele franchiserului, transmisiunea documentaţiei tehnologice privind fabricarea bunului sau prestarea serviciului, instruirea personalului franchiseeului de către franchiser etc.

Este necesar de precizat, că în funcţie de natura prestaţiei pe care o determină părţile în contractul de franchising putem deosebi franchisingul comercial şi franchisingul corporativ (articolul 6 al Legii cu privire la franchising). Franchisingul comercial presupune participarea franchiseeului la întrtegul ciclu de producţie şi la comercializarea bunurilor sau serviciilor, pe când franchisingul comercial presupune posibilitatea ranchiseeului de a participa doar la comercializarea bunurilor fabricate dee franchiser. În funcţie de aceasta se stabilesc şi clauzele contractuale întrte părţi, precum şi efectele ce rezultă din acestea.

După forma cerută de legislaţie contractul dee franchising este un contract ce se încheie în formă scrisă şi care este necesar de a fi înregistrat la Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Înregistrarea este făcută pentrru opozabilitate, iar prin urmare neînregistrarea acestuia nu afectează validitatea contractului.

Articolul 1172. Forma şi clauzele contractului de franchising

1. 
   Contractul de franchising se încheie în scris sub sancţiunea nulităţii.
   
2. 
   În contrtactul de franchising, pe lângă obligaţiile reciproce clar precizate ale părţilor, durata contractului, dispoziţiile referitoare la reziliere şi la prelungire, şi pe lângă alte elemente importante, se facec şi o descriere completă a programului de prestare a franchisei.
   

1. 
   După cum este stabilit în aliniatul unu al prezentului articol, forma cerută pentru validitatea contractului de franchising este forma scrisă. Nerespectarea acestei forme ducec la nulitatea contractului. Totodată, Legea cu privire la franchising prevede obligaţia înregistrării contractului de franchising la Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Cerinţa referitor la înregistrarea contrtactului de franchising nu este stabilită pentru validitatea acestuia, mai mult decît atât, legislatorul nun stabileşte un careva termen de înregistrare. Prin urmare, înregistrarea contractului de franchising este necesară pentrtu opozabilitatea acestuia.
   
2. 
   Alineatul doi stabileşte condiţia obligatorie de a descrie în mod detaliat în conţinutul contractului programul de prestare a franchisei. Cerinţa respectivă rezultă din importanţa deescrierii acestei informaţii în conţinutul contractului, astfel cum aceasta devine o condiţie a acestuia. Fiecare cerinţă a programului, etapă de realizare, măsuri necesare de a fi întreprinse, precum şi efectele nerespectării (penalităţi, garanţii etc.) trebuie să-şi găsească oglindire în conţinutul contractului. În ce priveşte tehnica întocmirii contractului, menţionăm, că însăşi programul, poate să fie reprezentat printr-o anexă la contract, care evident este parte integrantă a acestuia.
   

Totodată, alineatul doi al prezentului articol mai menţionează care urmează a fi clauzele obligatorii ale contractului. Pe lîngă cele menţionate în prezentul articol, clauzele ce urmează să-şi găsească locul în contractul de franchising sunt enumerate în articolul 9 al Legii cu privire la franchising.

Articolul 1173. Obligaţiile franchiserului

1. 
   Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri incorporale, de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi de alte date sau cunoştinţe utile promovării vânzărilor.
   
2. 
   Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun ded prestare a franchizei împotriva intervenţiei unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine frranchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare profesională.
   

1. 
   Prezentul articol face referinţă la anumite categorii ale obligaţiilor franchiserului. Astfel, după prevederile alineatului doi franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului bunuri incorporale, drepturi, mărci de producţie, modele, aranjamente, decoraţii, concepte asupra aprovizionării, desfacecrii, organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe.
   

Prin bunuri incorporale se are în vedere informaţia cu privire la modul şi condiţiile de fabricare a bunurilor ce urmează a fi comercializate, cu privire la condiţiile de calitate,cu privire la metodica şi forma de prestare a serviciilor, cu privire la particularităţile ce privesc fabricarea bunurilor sau prestarea serviciilor, cu privire la modul de prezentare a mărfii sau serviciilor pentru comercializare etc.

Prin drepturi se are în vedere acele drepturi care sunt trasmise de către franchiser franchiseeului în ce priveşte utilizarea tehnologiilor, proceselor, metodelor etc. de fabricare a bunurilor sau prestare a serviciilor, drepturile de utilizare experienţei obţinute de franchiser şi transmise prin instruirea personalului franchiseeului etc.

Prin mărci de producţie se are în vedere utilizarea mărcilor utilizate de către franchiser în comercializarea produselor fabricate şi care pot fi utilizate de către franchisee. În cazul, însă în care, însă, franchiseeul utilizează marca franchiserului, acesta asigură identificarea acesteia prin înscrisuri care diferenţiază producţia fabricată de franchiser de cea fabricată de franchisee. Înscrisurile identificatorii se specifică în momentul încheierii contractului. Mostra sau clişeul ce reflectă marca de producţie a frranchiserului se anexează la contract şi constituie parte integrantă a acestuia.

Prin modele, aranjamente şi decoraţii se are în vedere acele mostre sau materiale orientative, care permite franchiseeului să fabrice produsul sau să presteze serviciul. Ele trebuie să reflecte deplin, clar şi suficient volumul de informaţie necesar franchiseeului pentru fabricarea bunurilor sau prestarea serviciilor. Modelele, copiile sau imaginile foto ale acestora, schiţele decoraţiilor, proiectele, planurile, precum şi alte materiale sau copiile foto cu reflectarea elementelor identificatorii ale acestora constituie parte integrantă a contractului şi se anexează la contract. Dacă pe parcursul activităţii de franchising apre nececsitatea de a modifica sau completa modelele, aranjamentele, decoraţiile, schiţele, planurile etc., părţile vor conveni asupra acestor fapte în aceleaşi condiţii şi formă în care a fost încheiat contractul. Aceasta va constitui o modificare sau completare a contractului.

Drept rezultat al faptului, că franchiserul nu asigură franchiseeul cu informaţia deplină, precum şi cu materialele şi mostrele necesare, acesta duce răspundere pentru necalitatea produsului, precum şi pentru pierderile sau daunele care au survenit drept rezultat al acecstei necalităţi.

2. 
   Alineatul doi face referinţă la o obligaţie specifică care ţine de protejarea programului comun de prestare a serviciilor şi de fabricare a bunurilor de intervenţiile terţelor persoane. În acest sens, la constatarea cărorva intervenţii, de natură să lezeze calitatea produsului sau serviciului, modul şi procedura de fabricare a produsului şi prestare a serviciului, să ducă la pierderea sau divulgarea informaţiei despre tehnologia fabricării produsului sau prestării serviciului etc., chiar dacă franchiseeul nu cunoaşte despre aceasta, franchiserul întreprinde toate măsurile menite să preântâmpine aceste intervenţii. În cazurile de necesitate, franchiserul implică şi franchiseeul în realizarea măsurilor de preântâmpinare a asemenea intervenţii.
   

Totodată, aliniatul doi al prezentului articol stipulează obligaţia franchiserului de a asigura îndrumarea, informarea şi perfecţionarea profesională a franchiseeului. Existenţa acestei obligaţii reiese din însăşi necesitatea asigurării calităţii produsului sau serviciului întru excluderea diferenţei de calitate între produsul fabricat sau serviciul prestat de franchiser şi produsul fabricat sau serviciul prestat de franchisee. Instruirea şi pregătirea profesională, îndrumarea şi informarea este realizată de către franchiser prin includerea în procesul de producţie la obiectele franchiseeului a specialiştilor angajaţi ai franchiserului, care chiar în procesul de producţie asigură instruirea personalului franchiseeului. Deasemenea, angajaţii franchiseeului pot trece stagierea sau instruirea la obiectivele de producţie a franchiserului. În fine părţile pot realiza orice formă existentă şi efectivă de instruire şi schimb de informaţie. În acest sens, la încheierea contractului părţile stabilesc programul de instruire, graficul şi tematica cursurilor sau ciclelor de instruire etc., acestea constituind parte integrantă a contractului.

Totodată, franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului nu doar informaţia genunl cărea a fost stipulat în contract, dar şi acele categorii de informaţii, care sunt obiectiv necesare franchiseeului. Aceste informaţii pot privi atât unele neajunsuri în ce priveşte tehnologia fabricării produsului, dar despre care la momentul încheierii contractului nu se ştia, cât şi despre limitările în comercializarea produsului sau prestarea serviciilor, dictate de actele emise de autorităţile publicee sau dictate de careva împrejurări de ordin obiectiv. Aceeste categorii de informaţii, precum şi altele cu caracter de urenţă se pun la dispoziţia franchiseeului de către franchiser, fără a mai realiza procedura obişnuită de modificare a contractului, dar în termenii rezonabili.

Lipsa sau întârzierea furnizării informaţiei menţionate mai sus, duce la posibilitatea răspunderii franchiserului pentru daunele suportate de franchisee sau de terţi, în legătură cu utilizarea bunurilor sau serviciilor.