Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 1407. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani.
(1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.

(2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.

(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul când, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobândeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.
1. Minorul între 14 şi 18 ani dispune de capacitate delictuală şi este obligat să repare personal prejudiciul cauzat, dacă sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii delictuale.

În situaţia în care minorul între 14 şi 18 ani nu are venituri sau bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului, partea nereparată se pune în sarcina părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului. Răspunderea părinţilor sau a curatorului este subsidiară, deoarece se angajează numai atunci când minorul nu are mijloace suficiente pentru repararea daunei. Şi în acest caz legiuitorul a instituit prezumţia vinovăţiei părinţilor sau curatorului. Potrivit acesteia, în măsura în care minorul între 14 şi 18 ani cauzat prejudiciu, se declanşează prezumţia vinovăţiei părinţilor sau a curatorului în neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de supraveghere a minorului, dacă aceştia nu vor proba contrariul.

2. Excepţie de la regulă răspunderii subsidiare a părinţilor sau curatorului există atunci când minorul între 14 şi 18 ani a cauzat prejudiciul în exerciţiul funcţiilor încredinţate de comitent (angajator). În acest caz răspunderea părinţilor sau a curatorului nu se angajează nici în baza acţiunii directe a persoanei vătămate, şi nici în baza regresului exercitat de angajatorul minorului, autor al prejudiciului. Răspunderea părinţilor sau a curatorului nu se angajează deoarece aceştia nu coordonează procesul de muncă şi nu exercită supravegherea asupra minorilor implicaţi în procesul de producţie. Obligarea părinţilor la repararea prejudiciului cauzat de un minor între 14 şi 18 ani în exerciţiul funcţiilor încredinţate ar însemna tragerea lor la răspundere în lipsa vinovăţiei.

3. Fiind subsidiară răspunderea părinţilor sau a curatorului încetează atunci când autorul prejudiciului a atins majoratul sau când, înainte de majorat a dobândit mijloace suficiente pentru repararea daunei. O dată cu atingerea majoratului autorul prejudiciului devine unicul debitor în cadrul obligaţiei delictuale, indiferent dacă are sau nu mijloace necesare pentru repararea prejudiciului.

Cercul subiectelor răspunderii pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani este mai restrâns decât cel al subiectelor răspunderii pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani. În primul caz nu se antrenează răspunderea instituţiilor de învăţământ, de educaţie sau curative.

4. Acţiunea cu privire la repararea daunei cauzate de un minor între 14 şi 18 ani se intentează nemijlocit acestuia. Dacă apare necesitatea antrenării răspunderii subsidiare a părinţilor sau a curatorului, aceştia apar în calitate de copârâţi împreună cu autorul prejudiciului. Aceasta exclude inutila necesitate de a depune o nouă cerere atunci când starea materială a minorului se modifică astfel, încât acesta nu mai poate repara prejudiciul. Hotărârea se execută în primul rând din contul patrimoniului autorului prejudiciului, iar dacă acesta nu este suficient se urmăreşte patrimoniul părinţilor sau a curatorului.

Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.
(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.

(2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciului cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.

(3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin. (1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorului prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a prejudiciului din contul autorului.

1. Norma respectivă determină debitorul, precum şi condiţiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă. Pentru aplicarea art. 1408 Cod civil, nu este suficient ca persoana ce a cauzat prejudiciu să fie alienată mintal. Este necesar ca autorul prejudiciului să fi fost declarat incapabil, în ordinea prevăzută de lege, înainte de săvîrşirea faptei ilicite şi prejudiciabile. Potrivit art. 24, alin. 1 Cod civil, persoana care în urma unei tulburări psihice (boli sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă. Asupra ei se instituie tutela.

Hotărîrea instanţei de judecată, prin care persoana s-a declarat incapabilă, are semnificaţia unui fapt juridic ce naşte obligaţia tutorelui sau a instituţiei respective de a repara prejudiciul cauzat de persoana incapabilă. Debitor în raportul de reparare a prejudiciului cauzat de o persoană incapabilă este tutorele sau instituţia obligată s-o supravegheze. Părinţii persoanei incapabile vor răspunde pentru prejudiciul cauzat de aceasta numai dacă au fost numiţi tutori în ordinea stabilită de lege.

2. Condiţiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de persoane incapabile sunt identice cu cele necesare pentru antrenarea răspunderii pentru dauna cauzată de un minor care nu a împlinit 14 ani. Specifică este numai vinovăţia tutorelui sau instituţiei respective, care constă în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei de supraveghere. Răspunderea tutorelui sau a instituţiei poate fi înlăturată dacă aceştia dovedesc că şi-au executat în mod ireproşabil obligaţia de supraveghere a persoanei incapabile.

3. Obligaţia tutorelui sau a instituţiei respective de a repara prejudiciul se menţine în cazul în care autorul prejudiciului şi a redobândit ulterior capacitatea de exerciţiu deplină. Prin excepţie, autorul prejudiciului poate fi tras la răspundere pentru prejudiciul cauzat în prezenţa unor condiţii, şi anume: a) responsabil de repararea prejudiciului să fie tutorele persoanei incapabile; b) tutorele să fi decedat sau să nu aibă mijloace suficiente pentru repararea prejudiciului; c) să fie vorba despre dauna cauzată vieţii şi sănătăţii persoanei; d) autorul prejudiciului să dispună de mijloace suficiente pentru repararea prejudiciului; e) problema angajării răspunderii autorului prejudiciului să fie soluţionată de către instanţa de judecată, ţinînd cont de starea lui materială, de starea materială a persoanei vătămate şi de alte circumstanţe.

Articolul 1409. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană aflată în imposibilitatea de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija
(1) Persoana cu capacitate de exerciţiu care a cauzat un prejudiciu aflându-se în imposibilitatea de a conştientiza sau dirija acţiunile sale nu răspunde pentru prejudiciu.

(2) Dacă prejudiciul este cauzat vieţii sau sănătăţii, instanţa de judecată are dreptul, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, să-l oblige pe acesta la repararea integrală sau parţială a prejudiciului.

(3) Autorul prejudiciului nu este exonerat de răspundere dacă el însuşi este vinovat de faptul că a ajuns într-o astfel de stare în urma consumului de alcool, de droguri, de alte substanţe psihotrope sau din altă cauză.
1. Această normă cuprinde cazurile în care prejudiciul a fost cauzat de o persoană care nu era în stare să conştientizeze sau dirijeze acţiunile sale (este vorba despre persoane care în drept au capacitate şi discernămînt dar, în fapt ele sunt lipsite temporar de discernămînt), precum şi de o persoană fără discernămîmt, dar care nu a fost declarată incapabilă de către instanţa de judecată pînă la momentul săvîrşirii faptei dăunătoare. Aceste persoane nu repară prejudiciului cauzat, deoarece lipseşte vinovăţia ca condiţie generală a răspunderii delictuale. Astfel, lipsa discernămîntului exclude vinovăţia persoanei.

2. Persoana care a cauzat prejudiciul aflîndu-se în imposibilitatea de a conştientiza sau dirija acţiunile sale va fi obligată să-l repare dacă ea însuşi este vinovată de faptul că a ajuns într-o astfel de stare. De asemenea, ca şi în cazul prejudiciului cauzat de către o persoană declarată incapabilă, instanţa de judecată poate obliga autorul prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii, care la momentul cauzării nu avea discernământ, să-l repare integral sau parţial, ţinând cont de starea materială a acestuia şi a persoanei vătămate, precum şi de alte circumstanţe. În acest caz este vorba despre un caz particular de răspundere delictuală obiectivă, care se angajează în lipsa vinovăţiei autorului prejudiciului.

Articolul 1410. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
(1) Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

(2) Obligaţia de reparare a prejudiciului revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

(3) Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul cauzat dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui a urmare a acţiunilor ilicit ale unor terţi. În acest caz, răspunderea revine persoanei care a dobândit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea lui, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobîndit în posesiune în mod ilicit.

(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).

(5) Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al interacţiunii acestora se repară potrivit dispoziţiilor art. 1398.
1. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit este guvernată de reguli speciale, ţinînd cont de faptul că dauna se cauzează printr-o activitate sau însuşiri periculoase ale unor obiecte, ce nu pot fi controlate pe deplin de către om. Ca urmare a acestui fapt, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit se angajează în lipsa vinovăţiei.

2. Legea nu dă o definiţie legală izvorului de pericol sporit şi nu conţine nici criterii exacte în funcţie de care un bun sau o activitate s-ar atribui la izvorul de pericol sporit. Reieşind din conţinutul art. 1410 Cod civil, putem defini izvorul de pericol sporit ca fiind obiectele lumii materiale, ce dispun de însuşiri periculoase şi care în procesul exploatării nu pot fi controlate pe deplin de către om, creînd prin aceasta un grad sporit de cauzare a prejudiciului. Astfel, izvorul de pericol sporit trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături:

- să fie un obiect al lumii materiale. Legea nu enumără exhaustiv bunurile care constituie izvor de pericol sporit, ţinînd cont de faptul că progresul tehnico-ştiinţific permanent dă naştere obiectelor de aşa categorie;

- obiectul să dispună de însuşiri cantitative şi calitative periculoase pentru lumea înconjurătoare. Caracteristica calitativă a însuşirilor obiectelor se exprimă în aptitudinea lor de a se deplasa cu o anumită viteză, de a radia, exploda etc. Anume din aceste considerente aceste obiecte prezintă un pericol sporit pentru lumea înconjurătoare;

- obiectul să se afle în activitate, exploatare. Activitatea de exploatare a obiectelor ce prezintă pericol sporit trebuie interpretată în sens larg, astfel încît să includă utilizarea lor activă (de exemplu, prelucrarea), cît şi pe cea pasivă (stocarea, depozitarea etc.). este evident că autovehiculul parcat sau construcţia aflată în conservare nu prezintă pericol sporit pentru lumea înconjurătoare;

- să excludă controlul deplin din partea omului. În virtutea unor cauze obiective şi a însuşirilor periculoase a acestor obiecte, omul nu poate coordona şi direcţiona pe deplin activitatea de exploatare a acestora.

3. În cazul obligaţiei delictuale de reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit legiuitorul a instituit două împrejurări speciale care înlătură răspunderea. Astfel, dacă prejudiciul a fost cauzat de un izvor de pericol sporit ca urmare a intenţiei persoanei vătămate sau a unui eveniment de forţă majoră, răspunderea se înlătură. Forţa majoră nu înlătură răspunderea pentru prejudiciul cauzat de navele aeriene, în calitate de izvor de pericol sporit.

4. Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit este posesorul izvorului. Posesor este persoana care exploatează şi posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei legal (drept de gestiune economică, contract, procură, în baza hotărârii organelor competente cu privire la transmiterea izvorului de pericol sporit în folosinţă temporară – vezi pct. 25 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica aplicării legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii” din 23.02.1998 /Buletinul CSJ 1998, nr.4.). Nu se consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea raporturilor de muncă.

Deşi art. 1410 Cod civil prevede în calitate de posesor şi persoana care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit, credem că această persoană nu poate fi recunoscută posesor, deoarece ea nu efectuează exploatarea acestuia. Răspunderea se angajează nu pentru deţinerea izvorului de pericol sporit, ci pentru cauzarea prejudiciului în procesul exploatării lui.

Posesorul legal al izvorului de pericol sporit se schimbă numai atunci cînd transmiterea izvorului se perfectează juridic. Dacă transmiterea s-a perfectat juridic, dar izvorul nu a fost predat dobînditorului, se va considera posesor transmiţătorul, deoarece acordul de voinţă al părţilor nu are ca efect transferul posesiei asupra izvorului. Astfel, persoana care de fapt nu a dobîndit posesia izvorului de pericol sporit nu îl poate exploata şi nu poate fi obligată să repare prejudiciul cauzat de acesta.

În situaţia în care izvorul de pericol sporit se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, debitor (posesor) va fi acel coproprietar, care îl poseda şi exploata în momentul cauzării prejudiciului. Coproprietarii care nu exploatau izvorul de pericol sporit în momentul cauzării prejudiciului nu trebuie obligaţi la repararea prejudiciului, deoarece lipseşte fapta lor ilicită ca condiţie a răspunderii delictuale.

5. Determinarea debitorului, în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat de un izvor de pericol sporit deţinut de un posesor ilegal, se face diferit în dependenţă de împrejurările în care acesta ieşit din posesia posesorului legal. Dacă izvorul de pericol sporit a ieşit din posesia posesorului legal fără voinţa acestuia şi în lipsa vinovăţiei lui, obligaţia de reparare a prejudiciului va fi pusă în sarcina posesorului ilegal, care în procesul exploatării lui a cauzat prejudiciu. Pentru a fi exonerat de răspundere posesorul legal va trebui să probeze nevinovăţia, şi anume va trebui să dovedească că a luat toate măsurile necesare pentru paza bunului şi cu toate acestea a fost deposedat ca urmare a acţiunilor ilicite ale terţei persoane. Dacă, însă, izvorul de pericol sporit a ieşit din posesia posesorului legal nu numai ca urmare a acţiunilor ilicite ale terţei persoane, ci şi ca urmare a omisiunii vinovate a posesorului legal, va fi angajată răspunderea lor solidară.

6. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin interacţiunea a două izvoare de pericol sporit se produce diferit, în dependenţă de faptul cine a fost prejudiciat. Astfel, în ipoteza în care în urma coliziunii a două izvoare de pericol sporit s-a prejudiciat o terţă persoană, coautorii vor răspunde în mod solidar. Altfel se va angaja răspunderea în situaţia în care în urma interacţiunii a două izvoare de pericol sporit s-a cauzat prejudiciu numai posesorilor acestor izvoare. În asemenea ipoteză se va angaja răspunderea posesorului vinovat de cauzarea prejudiciului potrivit dispoziţiilor art. 1398 Cod civil. Potrivit pct. 26 al Hotărîrii Plenului CSJ „Cu privire la practica aplicării legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii” dacă prejudiciul a fost cauzat în urma coliziunii a două izvoare de pericol sporit, la soluţionarea chestiunii privind repararea daunei cauzate trebuie să se ţină cont de următoarele momente: a) dauna cauzată unui posesor din vina altuia se repară de cel vinovat; b) în cazul în care este vinovat numai posesorul prejudiciat, el nu va avea dreptul la repararea daunei; c) în cazul în care sunt vinovaţi ambii posesori, cuantumul despăgubirilor se stabileşte proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia; d) dacă ambii posesori nu sunt vinovaţi, nici unul din ei nu va avea dreptul să ceară repararea daunei.

Articolul 1411. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale.
(1) Proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru întreţinerea proprietarului, iar proprietarul a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea animalului, sau dacă dauna s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei asemenea griji.

(2) Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.
1. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale a căpătat o reglementare deosebită, datorită calităţii deosebite a debitorului şi-a autorului prejudiciului. Răspunderea menţionată în art. 1411 Cod civil se aplică numai în cazul prejudiciului cauzate de animalele care se află în paza juridică a unei persoane, asupra lor putând fi exercitată o putere de direcţie, control şi supraveghere. Din această categorie fac parte animalele care pot fi apropiate într-o formă oarecare şi care pot fi efectiv supravegheate, şi anume – animalele domestice, indiferent de specie, precum şi animalele sălbatice care trăiesc în stare de captivitate, din grădinile zoologice, circuri, etc.

2. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale revine persoanei care la momentul cauzării prejudiciului avea paza juridică a animalului. Prin paza juridică se înţelege puterea de direcţie, control şi supraveghere pe care o persoană o poate exercita asupra unui animal, adică posibilitatea „păzitorului juridic” de a stăpîni şi utiliza direct şi personal sau prin intermediul persoanelor.

Paza juridică decurge, de regulă, din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul respectiv, care implică prerogativa de comandă, direcţie şi supraveghere asupra animalului. Aici putem atribui proprietarul animalului ori persoana căreia proprietarul i-a transmis folosinţa animalului în temeiul unui drept de uzufruct, al unui contract de locaţiune, comodat etc. Există însă situaţii cînd un animal cauzează o daună aflîndu-se, de fapt, în puterea de direcţie, control şi supraveghere a unei persoane fără nici un temei legitim, împotriva voinţei păzitorului de drept al acestuia, cum ar fi cazul celui ce a furat animalul. În acest caz prejudiciul va fi reparat de persoana care şi-a însuşit fără un temei juridic puterea de direcţie, control şi supraveghere independentă a animalului altuia.

Proprietarul bunului este prezumat, în primul rînd, păzitor al animalului, putînd înlătura această prezumţie dovedind că animalul, în momentul cauzării prejudiciului se afla în paza juridică, legitimă sau nelegitimă, a unei alte persoane. Proprietarul îşi menţine calitatea de paznic juridic şi în cazul în care a pierdut animalul sau l-a abandonat, atît timp cît o altă persoană n-a dobîndit puterea de a exercita de direcţia, controlul şi supravegherea.

Dacă animalul aparţine în coproprietate, pe cote părţi ori în devălmăşie, mai multor proprietari, paza juridică se prezumă că aparţine solidar tuturor coproprietarilor. Răspunderea lor de asemene va fi solidară. Prezumţia că toţi coproprietarii sînt păzitori juridici ai animalului poate fi înlăturată atunci cînd se dovedeşte că numai unul sau numai unii dintre ei au exercitat de fapt puterea de direcţie, control şi supraveghere (de exemplu, atunci cînd prin acord coproprietarii au transmis folosinţa animalului unuia din ei).

3. Persoana care deţine paza juridică a animalului răspunde pentru prejudiciul cauzat indiferent de vinovăţia sa, deoarece art. 1411 Cod civil nu conţine o reglementare specială privind posibilitatea acesteia de a proba contrariul, spre a înlătura temeiurile răspunderii. În situaţia în care prejudiciul a fost cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru întreţinerea proprietarului, legiuitorul instituie prezumţia de vinovăţie a acestuia. Proprietarul se poate exonera de răspundere în acest caz dovedind că a manifestat grija cuvenită pentru supravegherea animalului şi cu toate acestea dauna s-a produs.

4. Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului este şi persoana, care deşi la momentul cauzării prejudiciului nu avea paza juridică a animalului, era obligată să-l supravegheze în temeiul unui contract încheiat cu posesorul animalului. În acest caz legea instituie prezumţia vinovăţiei supraveghetorului. Acesta se poate exonera de răspundere probînd nevinovăţia sa.

Articolul 1412. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei.
(1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.

(2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

1. Stabilirea domeniului de aplicare a acestei răspunderi depinde de definirea noţiunilor la care se referă această normă, şi anume: înţelesul noţiunilor de construcţie, de surpare. Prin construcţie înţelegem orice lucrare realizată de om prin asamblarea trainică a unor materiale care se incorporează solului devenind astfel, prin aşezarea sa durabilă, un imobil prin natura sa. Nu intră în această noţiune alte imobile care nu sunt rezultatul incorporării, prin munca omului, a unor materiale, cum ar fi de exemplu, stîncile, arborii etc. De asemenea nu sînt cuprinse lucrările provizorii, care nu sînt fixate la sol.

2. Răspunderea survine în cazul surpării construcţiei ca urmare a întreţinerii necorespunzătoare sau a unui viciu de construcţie. Prin surpare se înţelege dărîmarea completă sau parţială a construcţiei. Surparea se poate produce datorită propriei greutăţi, a greutăţii oamenilor sau a bunurilor aflate în construcţie sau sub acţiunea forţelor naturale. Nu constituie surpare dărîmarea voluntară şi nici cea provocată de incendiu.

Surparea construcţiei antrenează răspunderea proprietarului numai dacă este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau a fost provocată de un viciu de construcţie.

3. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea unei construcţii revine, potrivit regulii generale, proprietarului. În caz de coproprietate pe cote părţi ori în devălmăşie, răspunderea coproprietarilor va fi solidară. În situaţia în care dreptul de proprietate este afectat de o condiţie, există doi proprietari: unul sub condiţie suspensivă şi celălalt sub condiţie rezolutorie. Proprietarul sub condiţie suspensivă va răspunde numai în cazul realizării condiţiei. Pînă la realizarea condiţiei răspunzător va fi proprietarul sub condiţie rezolutorie.

În situaţia în care o terţă persoană s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia (de exemplu, antreprenorul prin contractul de antrepriză) sau care este obligată să o întreţină în temeiul dreptului de folosinţă ce i s-a acordat (drept de abitaţie, de folosinţă născut prin contractul de locaţiune etc.), această persoană va răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei.

4. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei este o răspundere obiectivă, astfel încît se produce în lipsa vinovăţiei. Persoana obligată să repare prejudiciul nu poate înlătura această răspundere dovedind că a luat toate măsurile pentru asigurarea întreţinerii construcţiei ori pentru prevenirea oricăror vicii ale construcţiei. Debitorul se poate exonera de răspundere dacă probează existenţa altor cauze care au determinat surparea construcţiei şi deci producerea prejudiciului, cauze în lipsa cărora surparea nu s-ar fi produs, chiar dacă întreţinerea era necorespunzătoare. Asemenea cauze exoneratoare de răspundere sînt: fapta persoanei vătămate sau a unui terţ, cauza de forţă majoră.