(1) Sînt asimilate celor autentificate notarial testamentele autentificate de:
a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;
b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;
c) comandamntul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului ilitar dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;
d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.
(2) Testamentul autentificat conform prevederilor alin. (1) se expediază cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.
Necesitatea întocmirii testamentului poate apărea în împrejurări care fac imposibilă prezentarea testatorului la notar. Pentru ca testatorul să nu se afle în imposibilitate de a testa din cauza piedicilor cauzate de împrejurările speciale, legislatorul prin articolul comentat, a stabilit lista instituţiilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere care pot autentifica testamentele persoanelor care se află în asemenea împrejurări. Lista persoanelor şi instituţiilor indicate este exhaustivă şi nu poate fi supusă unei largi interpretări.
Testamentele făcute în instituţiile respective sînt asimilate celor autentice şi se mai numesc speciale, reieşind din împrejurările specifice în care se întocmesc.
Testamentul special poate fi autentificat doar dacă testatorul, care se află în instituţia respectivă, este în imposibilitate de a autentifica testamentul la notar sau de a invita notarul în instituţia respectivă.
Testamentul special se întocmeşte în formă scrisă şi forma înscrisului separat. El poate fi redactat de către testator, o terţă persoană sau persoana împuternicită să-l autentifice, fără a fi viciată ultima voinţă a testatorului.
Sub sancţiunea nulităţii testamentul trebuie să fie semnat de testator, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Datarea testamentului este obligatorie pentru a stabili dacă testatorul s-a aflat în împrejurări specifice şi dacă a avut descernămînt în momentul întocmirii testamentului. Deoarece, acest testament este asimilat celui autentic, persoana ce autentifică testamentul este obligată să verifice indentitatea şi descernămîntul testatorului la momentul întocmirii lui.
Autentificarea testamentului se trece într-un registru de înregistrare a acţiunilor notariale ale instanţei respective.
Testamentul special poate fi revocat sau modificat în ordinea stabilită pentru celelalte forme de testamente, inclusiv printr-un testament special.
Neîndeplinirea regulilor stabilite de lege pentru întocmirea unui testament autentic, atrage nulitatea testamentului special.
2. Potrivit prevederilor alin.2, testamentul special trebuie expediat cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notari de la locul înstituţiei date. Astfel, testamentul special se întocmeşte în cel puţin trei exemplare, dintre care unul se restituie testatorului, altul se expediază notarului, iar al treilea rămîne la instituţia care l-a legalizat.
Care sînt efectele neexpedierii testamentului notarului, legea nu stabileşte. Probabil că neexpedierea, în genere, a testamentului notarului ar putea atrage nulitatea lui, cu excepţia cazurilor cînd testamentul, prezentat notarului la data deschiderii succesiunii, corespunde cerinţelor unui testament olograf.
Articolul 1460. Semnarea testamentului de către o altă persoană
Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu poate semna personal testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2 martori şi a notarului, poate semna o persoană. În acest caz, trebuie indicată cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament.
Testamentul întocmit în orice formă pentru a fi valabil trebuie să fie semnat personal de către testator. Pentru unele testamente, cum ar fi: testamentul autentic şi testamentul special se admite semnarea testamentului de către o terţă persoană, dacă testatorul din cauza unei deficienţe fizice, boli sau din alte cauze nu poate semna testamentul. La solicitarea testatorului, testamentul poate fi semnat de către o altă persoană în prezenţa notarului sau persoanei împuternicite să autentifice testamentul, precum şi în prezenţa a doi martori. În acest caz, în testament se indică cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze testamentul. Martorii, de asemenea, semnează testamentul. Testamentul nu poate fi semnat de căte persoana în favoarea căreia este făcut testamentul.
Articolul 1461. Testamentul persoanei analfabete sau cu deficienţe fizice
Testamentul persoanei analfabete sau cu deficienţe fizice se întocmeşte în mod obligatoriu în prezenţa a 2 martori şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul, confirmînd prin semnătură manifestarea lui de voinţă.
Dacă persoana care doreşte să facă un testament este analfabetă sau oarbă, atunci persoana împuternicită să autentifice testamentul îi va citi conţinutul testamentului în prezenţa a doi martori, care de asemenea, semnează testamentul. În cazul în care orbul este cărturar, el va semna testamentul personal. Dacă testatorul este surd, mut sau surdomut şi analfabet, atunci la întocmirea testamentului vor asista doi martori şi o persoană ce va comunica cu el, prin semnătura sa confirmînd manifestarea de voinţă a testatorului, iar dacă această persoană este cărturară ea va semna testamentul personal. Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea testamentului.
Articolul 1462. Martorii testamentari
Nu pot fi martori testamentari persoanele care nu au atins majoratul, cele lipsite de capacitate de exerciţiu, moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi descendentă, surorile, fraţii, soţul (soţia) şi legatarul.
Orice persoană cu capacitate de exerciţiu deplină poate avea calitate de martor la redactarea şi autentificarea testamentelor. Însă, dacă persoana nu a atins majoratul, are capacitate de exerciţiu restrînsă sau este declarată incapabilă, ea nu poate avea această calitate. Nu pot fi martori ai testării moştenitorii testamentari şi legatarii. De asemenea, se interzice de a fi martori surorilor, fraţilor, soţului (soţiei) şi rudelor pe linie ascendentă şi descendentă, care potrivit Art.1500 sînt recunoscuţi moştenitori legali şi ar putea avea vre-un interes sau influenţa testatorul să-şi exprime liber ultima sa voinţă.
Articolul 1463. Secretul testamentului
Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul, pînă la deschiderea succesiunii, să dea publicităţii date despre conţinutul testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui.
Articolul comentat stabileşte cercul persoanelor care sînt obligate să păstreze taina întocmirii testamentului. Astfel, sînt obligaţi să păstreze secretul testamentului nu numai notarii, şi persoanele împuternicite cu autentificarea testamentelor, dar şi martorii testării, precum şi persoanele care au semnat testamentul, în cazurile prevăzute de lege. Este stabilită perioada în decursul cărei persoanele menţionate sînt obligate să păstreze secretul testamentului, pînă la deschiderea moştenirii, adică în perioada cît testatorul este în viaţă, şi, în sfîrşit, legislatorul stipulează că secretul testamentului trebuie păstrat nu numai în privinţa faptului întocmirii testamentului, dar şi în privinţa conţinutului, modificării sau revocării testamentului,
Notarul sau persoana abilitată să autentifice testamentul trebuie să prevină persoanele indicate că sînt obligate să păstreze secretul testamentului.
Articolul 1464. Data întocmirii testamentului
În testament trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sînt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum şi în cazul existenţei a cîtorva testamente.
După cum s-a menţionat în Art. 1458, data constituie un element esenţial al testamentului şi trebuie să cuprindă anul, luna şi data cînd a fost întocmit testamentul. În cazul rectificării datei în testament, în mod obligatoriu, trebuie să fie făcută la sfîrşitul testamentului o menţiune specială datată şi semnată cu mâna testatorului. Lipsa datei, de regulă, atrage nulitatea testamentului. Legislatorul, însă, prin articolul comentat, stabileşte că testamentul atrage nulitatea sa, dacă:
- nu pot fi înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu al testatorului la momentul întocmirii testamentului, modificării sau revocării lui;
- sînt mai multe testamente cu dispoziţii contrare sau încompatibile şi este imposibil de a stabli care testament exprimă ultima voinţă a testatorului.
Capitolul III
MODIFICAREA, REVOCAREA
SAU ANULAREA TESTAMENTULUI
Dostları ilə paylaş: |