b)Alegerea dreptului aplicabil
Din motive de protejare a terţului şi a reprezentantului, alegerea dreptului aplicabil în cazul procurii se întîmplă rar. Reprezentatul este îndreptăţit să aleagă dreptul aplicabil procurii, pentru că procura este un act juridic unilateral. Trebuie însă să fie de acord cu această alegere atît terţul, cît şi reprezentatul. Este însă important, ca dreptul aplicabil să îi fie adus la cunoştinţă terţului în mod clar şi la timp sau să îi fie cunoscut acestuia în alt mod, astfel încît el să aibă posibilitatea să refuze actul juridic. Dovada faptului că terţul cunoaşte sau a acceptat dreptul aplicabil este faptul că el a intrat în contract cu reprezentantul, atunci cînd el cunoaşte sau i-a fost în mod clar adus la cunoştinţă propunerea aplicării unor sisteme de drept diferite asupra procurii şi actului juridic pentru încheierea căruia a fost acordată procura. Pentru că dreptul aplicabil procurii ar putea influenţa răspunderea reprezentantului, acestuia la fel trebuie să îi fie adus la cunoştinţă dreptul aplicabil procurii. Dovada cunoaşterii de către reprezentant a alegerii dreptului aplicabil procurii poate servi faptul că el a acţionat în baza procurii. În cazul în care procura este limitată în mod expres pentru la anumit stat, aceasta ar putea servi dovada alegerii dreptului acestui stat. Totuşi şi în acest caz reprezentantul şi terţul trebuie pus la cunoştinţă din timp.
Alegerea dreptului aplicabil procurii poate fi şi implicită. Orientarea împuternicirilor la un anumit sistem de drept poate fi considerată ca o alegere implicită. Alegerea implicită trebuie însă să fie considerată doar în cazuri în care aceasta apare evident. Nu trebuie prezumată alegerea unor sisteme de drept diferite pentru actul juridic principal şi procură. Folosirea unor noţiuni speciale caracteristice pentru un sistem de drept oarecare nu este de ajuns pentru a implica alegerea acelui drept.
c)Dreptul aplicabil procurii în lipsa alegerii dreptului aplicabil
Deşi nu în mod explicit, prevederile normelor conflictuale moldovene fac expresie principiului unei legături independente a reprezentării, adică a posibilităţii aplicării asupra reprezentării a unei alte legi decît legea aplicabilă actului juridic pentru încheierea căruia este împuternicit reprezentantul. În cazul în care nu s-a stipulat altfel, trebuie aplicată legea de la locul unde reprezentantul exercită împuternicirile. În caz de dubiu, aceste loc este acolo unde reprezentantul şi-a desfăşurat activitatea preponderentă în cazul dat, unde şi-a manifestat sau a acceptat voinţa care angajează pe reprezentat. În cazul actelor între prezenţi, relevant este locul unde s-a acţionat; în cazul actelor între absenţi, relevant este locul unde reprezentantul şi-a manifestat sau a acceptat voinţa preponderantă; în cazul actelor încheiate prin Internet, relevant este locul unde reprezentantul a introdus (a tipărit) în reţea declaraţia de voinţă. Dacă încă nu s-a acţionat, relevant este locul unde trebuie să aibă loc acţiunea. Aplicarea legii de la locul unde reprezentantul exercită împuternicirile este bazată pe faptul că terţul poate să se informeze uşor şi sigur cu privire la existenţa împuternicirilor şi cu privire la volumul acestora, pentru că acest loc îi este de regulă cunoscut terţului. Terţului îi va fi dificil să facă cunoştinţă cu un alt drept aplicabil decît cel de la locul exercitării de cîte reprezentant a împuternicirilor, mai ales să verifice care este volumul împuternicirilor conform acestui drept. Aplicarea legii locului unde reprezentantul îşi exercită împuternicirile este deci în interesul terţului şi a circuitului civil. Excepţii de la această regulă pot exista atunci, cînd din circumstanţele cazului, interesele îndreptăţite a reprezentatului sau a reprezentantului prevalează.
Ca excepţie de la regula deschisă mai sus, în cazul în care reprezentantul îşi exercită funcţiile de reprezentare cu titlul profesional/comercial (agent, comisionar, etc.), trebuie de aplicat legea de la sediului profesional al acestuia. Condiţiile aplicării legii sediului reprezentantului sunt ca reprezentantul să fie cunoscut în circuitul civil sub nume propriu (1) şi să îşi facă cunoscut sediul (2). În cazul în care reprezentantul nu are sediul profesional/comercial propriu, nu îl face cunoscut, sau cînd terţul nu îl cunoştea şi nici nu trebuia să îl cunoască, dreptul aplicabil va fi acela de la locul executării împuternicirilor sale. În cazul în care reprezentantul are mai multe sedii profesionale în diferite state, se va aplica legea tării sediului care are cea mai strînsă legătură cu actul efectuat de către reprezentant.
Modalitatea tehnică a executării împuternicirilor de către reprezentant trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute de legea locului executării.
În cazul procurii înregistrate terţul nu are totuşi obligaţia să cerceteze registrul străin. Dacă procura este înregistrată în statul terţului, atunci ţine de obligaţia terţului să se informeze, procura va produce efectele obişnuite create de înregistrare. Înregistrarea în străinătate a procurii şi efectele acesteia pot produce efecte faţă de terţ doar în cazul în care acesta avea cunoştinţe destule cu privire la înregistrare şi cu privire la efectele înregistrării.
Procura sau împuternicirile de reprezentare în actele juridice de administrare sau de dispoziţie a oricărui imobil este întotdeauna supusă legii aflării bunului imobil (chiar dacă este exercitată în alt loc). Procura sau împuternicirile de reprezentare în actele juridice privitoare la vînzare, cumpărare, înstrăinare, dobîndirea bunului se supun, conform regulii generale, legii unde reprezentantul trebuie să exercite sau a exercitat împuternicirile.
Procura sau împuternicirile de reprezentare în proces judiciar/arbitral sunt în totalitate supuse legii forului (lex fori). Alegerea dreptului aplicabil asupra procurii de reprezentare procesuală nu este permisă. Dacă un reprezentant sau un organ al unei organizaţii (societăţi) are dreptul să elibereze o procură de reprezentare în proces se va determina conform legii reprezentantului sau a organizaţiei (societăţii). Şi în cazul altor procese, dreptul aplicabil procurii este cel de la locul procesului. Dacă un avocat are o procură de participare în procese în mai multe state, procura lui se va supune în mod separat dreptului fiecărui stat în care procesul are loc.
Procura aparentă este supusă legii locului unde reprezentantul dispune împuternicirile bazate de aparenţă. Consecinţele reprezentării fără împuterniciri, răspunderea reprezentantului fără împuterniciri (falsus procurator) cade sub legea aplicabilă procurii.
-
Delimitarea domeniilor de aplicare a legilor
O problemă care apare în practică este aceea a delimitării între domeniul de aplicare a legii procurii şi domeniul de aplicare a legii actului juridic pentru care procura a fost conferită. În mod general, este de făcut diferenţierea între chestiunile care ţin de procură însăşi şi chestiunile care ţin de reprezentarea în actul juridic. Sunt atribuite legii aplicabile procurii felul acordării împuternicirilor (ex. prin declaraţie de voinţă unilaterală sau prin contract), cui trebuie să îi parvină declaraţia (în raportul intern, cît şi în raportul dintre reprezentant şi terţ), validitatea actului de acordare, terminarea procurii prin expirarea termenului pentru care au fost acordate împuternicirile, efectele decesului reprezentatului, efectele deschiderii procedurii de insolvabilitate faţă de reprezentat, revocabilitatea şi revocarea procurii, interpretarea procurii, conţinutul procurii, volumul împuternicirilor, permisibilitatea unei subprocuri şi altele. Ar putea ţine tot de domeniul acestei legi permisibilitatea împuternicirii unui minor, chestiunea dacă pentru un anumit act juridic se cere o procură specială sau este suficientă o procură generală, dacă şi în ce cazuri poate fi acordată în mod valabil o procură generală, permisibilitatea contrapartidei (actului încheiat cu sine) sau a dublei reprezentări, atribuirea reprezentatului a faptului cunoaşterii de către reprezentant a unor fapte (ex. în cazul dobîndirii cu bună credinţă sau acceptării bunurilor defectuoase), relevanţa erorii proprii a reprezentatului pentru anularea actului juridic şi altele.
Alineatul 3
Asemenea acte juridice cum ar fi rezilierea, determinarea prestaţiei, somaţia, notificarea defectelor, şi altele similare nu au de obicei o existentă separată de un raport juridic determinat. Principiul stabilit în alin. (3) este că părţile (autorul) pot alege legea aplicabilă actului juridic accesoriu. Această lege poate fi diferită de legea care reglementează actul juridic principal. (În acest sens, alin. (3) conţine în mod implicit expresia principiului care se conţine în art. 1610 alin. (2) cu privire la posibilitatea supunerii părţilor (adică clauzelor) actului juridic unor legi diferite). În cazul în care părţile nu au prevăzut supunerea actului juridic accesoriu unei legi alese de ei, asupra actului juridic accesoriu se aplică legea aplicabilă actului juridic principal. În practică se va tinde către păstrarea unităţii statutului juridic al actului principal şi deci actul juridic accesoriu va fi supus efectelor actului juridic principal. Dacă părţile nu pot (nu le este permis) alege dreptul aplicabil asupra actului juridic principal (ca excepţie de la principiul stabilit în alin. (2)), atunci ele nu pot alege nici legea aplicabilă asupra actului juridic accesoriu.
Printre condiţiile de validitate ale actului juridic se numără frecvent aprobarea acestuia de către un terţ îndreptăţit să acorde aprobarea. Aprobarea prezintă în exterior un act juridic separat, trebuie însă considerat ca un act juridic accesoriu. Asupra necesităţii şi acordării (prezentării) aprobării se aplică statutul actului care necesită aprobare, dacă altceva nu este prevăzut de normele speciale.
Capitolul V
OBLIGATIILE CONTRACTUALE
SI EXTRACONTRACTUALE
Art.1610
Capitolul VI
RAPORTURILE DE SUCCESIUNE
CU ELEMENT DE EXTRANEITATE
Articolul 1621. Legea aplicabilă succesiunii
Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
-
momentul deschiderii succesiunii;
-
categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;
-
condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;
-
exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;
-
condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
-
întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta;
-
drepturile statului asupra succesiunii vacante.
-
Deschiderea succesiunii se determină prin dată şi loc. Legea succesorală se aplică numai în ceea ce priveşte data deschiderii succesiunii, nu şi în ceea ce priveşte locul. Locul deschiderii succesiunii nu prezintă interes pentru determinarea legii aplicabile succesiunii, deoarece aceasta se rezolvă potrivit normei conflictuale a forului.În sensul celor arătate, art. 1621 lit. a) prevede că legea aplicabilă moştenirii stabileşte momentului deschiderii acesteia, deci nu se referă la locul deschiderii moştenirii.
-
În acest sens, art. 1621 lit. b) prevede că legea succesorală stabileşte categoriile de persoane cu vocaţie succesorală, precum şi calităţile cerute pentru a putea moşteni. Capacitatea succesorală ca şi nedemnitatea succesorală este supusă legii succesorale, deoarece nu este o problemă de capacitate de exerciţiu. Legea personală se aplică în ce priveşte prezumţia timpului legal al concepţiei copilului.
-
Legea succesorală se aplică în ce priveşte condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă.
-
Art. 1621 lit.d prevede că exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct este supusă legii succesorale. Dar regimul juridic al posesiei este supus legii situaţiei bunului atît mobil, cît şi imobil.
-
Legea succesorală stabileşte, conform prevederilor art. 1621 lit. e, condiţiile şi efectele opţiunii succesorale.Dar există unele aspecte, ce interesează opţiunea succesorală, ce nu sînt supuse legii succesorale, de exemplu, regula „locus regit actum” reglementează formele exterioare ale acceptării sau ale renunţării, regula „lex rei sitae” se aplică în ce priveşte întocmirea inventarului bunurilor succesorale, formelor de publicitate referitoare la aceste bunuri, actelor de conservare cu privire la bunurile succesorale. Conmdiţiile de formă ale opţiunii succesorale vor fi guvernate de legea aplicabilă formei actului.
-
Prin întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul înţelegem, succesorii obligaţiei la pasiv succesoral, conţinutul pasivului succesoral etc., aspecte reglementate de legea succesorală.
-
În privinţa drepturilor statelor asupra succesiunilor vacante (bona vacantia) se face distincţie între bunurile mobile şi bunurile imobile. Statul culege succesiunea mobiliară vacantă în baza unui drept de moştenire ( de jure hereditas) pentru ale cărui cetăţean a fost defunctul la data decesului , iar bunurile imobile se cuvin statului pe teritoriul căria se găsesc, în temeiul suveranităţii sale (de jure imperii). Dreptul statului de a culege bunurile vacante poate fi calificat diferit fie ca drept de moştenire, fie ca drept originar de a culege bunurile fără stăpîn aflate pe terotoriul său.
Legea succesorală nu poate fi aplicată dacă contravine ordinii publice în dreptul internaţional privat
Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale
-
Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
-
Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
(I) Regimul juridic al bunurilor se stabileşte prin normele materiale şi conflictuale desemnate drept competente. Normele în cauză sînt adoptate de către state, prin intermediul acestor norme statul tinde să-şi asigure interesele majore în materie de bunuri mobile şi imobile
Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile şi imobile sunt supuse normelor materiale ale Republicii Moldova în măsura în care normele conflictuale fac trimitere la totalitatea normelor juridice aparţinînd acestui sistem de drept.
Calificarea bunurilor în mobile şi imobile se face potrivit legii statului pe teritoriul căruia se găsesc bunurile respective.
Referitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, moştenirea este supusă legii naţionale ( „lex patriae”) pe care persoana decedată o avea la data morţii.
(II) Dreptul de succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legea statului pe al cărei teritoriu se află bunurile, operează regula tradiţională „lex rei sitae”, norma conflictuală are un caracter unilateral.
Deschiderea succesiunii, procedura succesorală, precum şi litigiile succesorale privind bunurile imobile sunt de competenţa autorităţilor statului pe teritoriul cărora se află bunurile. Competenţa exclusivă a instanţelor de judecată ale Republicii Moldova operează în cazul în care „acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova”, text prevăzut de art, 461 lit. a) CP Civilă.
În privinţa statelor care cunosc în materie de administrare a succesiunilor două sau mai multe sisteme de drept aplicabile categoriilor diferenţiate de persoane, orice referinţă la legea acestui stat va fi interpretată ca vizînd sistemul legislativ desemnat de dreptul acestuia.
Articolul 1623. Legea aplicabilă succesiunii testamentare
-
Testatorul poate supune transmitarea prin succesiune a averii sale unei alte legi decît cea prevăzută la art. 1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile imperative. Legea aleasă se aplică situaţiilor prevăzute la art. 1621.
-
Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului testatorului, conform oricărei din următoarele:
a) legea naíonală a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare;
e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii succesorale.
(I) Articolul 1623 al. 1, permite testatorului de a supune transmitarea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decît, după caz, legii naţionale a testatorului sau legii situaţiei fiecărui bun imobil, fără a avea dreptul să înlăture disăpziţiile ei imperative. Prin „dispoziţii imperative” ale legii aplicabile putem înţelege ordinea publică şi frauda la lege în dreptul internaţonal privat. În acest caz, legea aleasă de testator se aplică în calitate de lege succesorală avînd domeniul de aplicare prevăzut de articolul 1621.
(II) În ce priveşte condiţiile de formă ale testamentului, se aplică art. 1623 al. 2, potrivit acestui text, întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data cănd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului conform legilor indicate la al. 2:
- legea naíonală a testatorului ( „lex patriae”);
-legea domiciliului acestuia ( „lex domicilii”);
-legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat ( „locus regit actum”);
-legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare ( „lex rei sitae”);
-legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii succesorale ( „auctor regit actum”).
Reglementarea adoptată de legiuitor are un caracter facultativ şi alternativ.
Capitolul VII
TERMENUL DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVA
Art.1624
Dostları ilə paylaş: |