Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Articolul 87. Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecata



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə25/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   249





Articolul 87. Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecata


  1. Instanţa de judecata dizolva persoana juridica daca:

    1. constituirea ei este viciata;

    2. actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;

    3. nu se încadrează in prevederile legale referitoare la forma ei juridica de organizare;

    4. activitatea ei contravine ordinii publice;

    5. exista alte situaţii prevăzute de lege.

  2. Instanţa de judecata nu dizolva persoana juridica daca, in termenul pe care il acorda, persoana va corespunde prevederilor legii.

  3. Instanţa de judecata poate dizolva persoana juridica daca aceasta contravine interdicţiilor stabilite de prezentul cod pentru forma ei juridica de organizare sau daca activitatea ei contravine grav actului de constituire.

  4. Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea participantului, a procurorului sau a Ministerului Justiţiei.

Articolul comentat stabileşte temeiurile care servesc ca bază juridică pentru instanţa de judecată care decide dizolvarea persoanei juridice. Constituirea persoanei juridice se consideră viciată dacă actele constitutive ale acesteia nu corespund dispoziţiilor legale, dacă fondatorii acesteia nu au capacitatea civilă necesară, nu şi-au exprimat consimţământul în forma cerută de lege, obiectul de activitate prevăzut în actele constitutive este interzis de lege sau se permite numai anumitor persoane juridice şi cea înregistrată nu face parte din categoria celor care poate desfăşura un asemenea gen precum şi în alte cazuri stabilite de lege. Prin dispoziţiile art.110 se stabilesc exaustiv cazurile de nulitate a societăţii comerciale. Constituirea se consideră a fi viciată numai pentru situaţiile existente la data constituirii şi nu pentru cazurile apărute după aceasta.

Ca exemplu poate servi nerespectarea dispoziţiilor cu privire la mărimea capitalului social. Dacă capitalul social indicat în actele constitutive este mai mic decât cel minimal stabilit de lege, iar societatea a fost înregistrată, atunci se poate invoca atât nulitatea (art.110 alin.(2)lit.d) cât şi dizolvarea dispusă prin alin.(1)lit a). Dar dacă pe parcursul activităţii societatea scade capitalul social sub minimul stabilit de lege şi reducerea este înregistrată la organul de stat, atunci poate fi invocată dizolvarea pentru temeiul stabilită la alin.(1) lit. b).

Dizolvarea persoanei juridice pentru temeiul că actul de constituire nu corespunde prevederilor legii operează atunci când organul principal al persoanei juridice ulterior constituirii introduce modificări în acest act şi aceste modificări contravin dispoziţiilor legale. Aceiaşi regulă se păstrează în cazul în care legea se modifică, iar ca efect al acestei modificări vechile prevederi ale statului contravin noilor dispoziţii legale, şi în termenul stabilit de actul normativ persoana juridică nu-şi aduce actele constitutive în concordanţă cu prevederile legii.

Temeiul stabilit la alin. (1) lit. c) poate opera în cazul în cazul în care după înregistrarea persoanei juridice aceasta se transformă în una din formele de organizare care nu sunt prevăzute de lege. Ca exemplu ar fi transformarea unei societăţi comerciale în societate în comandită pe acţiuni, prevăzută de legislaţia României, Franţei, Elveţiei sau a societăţii cu răspundere suplimentară prevăzută de legislaţia Federaţiei Ruse. Va opera dizolvarea şi în cazul în care instituţia financiară, fondul de investiţie sau bursa de valori va fi înregistrată în altă formă de organizare juridică decât cea stabilită de lege.

Persoana juridică poate fi dizolvată dacă activitatea acesteia contravine ordinii publice. Se consideră că activitatea contravine ordinii publice dacă aceasta deşi nu este prevăzută în actul de constituire se desfăşoară şi ea contravine normelor legale. De exemplu, societatea comercială întreţine băi sau săli de odihnă, paralel admiţându-se activităţi caracteristice caselor de toleranţă, sau se desfăşoară activităţi supuse licenţierii fără licenţe, continuă activitatea licenţiată după expirarea termenului licenţei, sau după retragerea licenţei etc. O asociaţie obştească desfăşoară o activitate politică fapt ce este în contradicţie cu prevederile art. _________ din legea nr._____

O asociaţie religioasă dacă activitatea _____________________ etc.

Dizolvarea poate fi pronunţată în alte cazuri stabilite de lege. Ca exemplu poate servi art. 13 din Legea 1265/2000 potrivit căreia dacă societatea comercială sau organizaţia înregistrată nu comunică Camerei înregistrării, organului fiscal şi nu publică în Monitorul Oficial o informaţie cu privire la schimbarea sediului timp de 7 zile de la data schimbării atunci organele de control sau de drept pot cere lichidarea acesteia, adică pot cere dizolvarea şi începerea procedurii de lichidare. O asociaţie obştească poate fi dizolvată şi în cazurile stabilite de art.60 alin.(4) din Legea 837/1996 alin.(4). Potrivit acestor dispoziţii se dizolvă asociaţia care efectuează acţiuni de pregătire şi sau înfăptuire a acţiunilor de schimbare prin violenţă a regimului constituţional sau de subminare a integrităţii teritoriale a statului, sau de răsturnare autorităţilor publice a statului, aţâţarea urii şi discordiei sociale, rasiale, naţionale sau religioase, violarea drepturilor şi libertaţilor, crearea formaţiunilor paramilitare, avertizarea repetată a asociaţiilor obşteşti asupra lichidării încălcărilor legislaţiei făcută în decursul unui an de organul care a înregistrat asociaţia.

Alin.(2) stabileşte că, reieşind din circumstanţele concrete, gravitatea încălcării sau chiar numărul de avertizări făcute de organul de stat instanţa ar putea acorda un anumit termen de înlăturare a încălcărilor admise. Ca exemplu ar putea servi, schimbarea sediului care nu este concomitentă şi încălcării obligaţiei de plată a unor impozite sau a unor datorii, atunci instanţa poate acorda un termen pentru perfectarea actelor sale şi introducerea modificărilor în actele de constituire.

Potrivit alin.(3) dizolvarea poate fi pronunţată de instanţă şi în cazul în care persoana juridică în perioada de activitate nu respectă cerinţele legii stabilite pentru forma de organizare, sau dacă activitatea acesteia contravine grav actului de constituire. Se poate dizolva societatea în nume colectiv şi cea în comandită dacă numărul de asociaţi depăşeşte 20 de persoane şi în timpul acordat suplimentar acestea nu şi-au adus actele în concordanţă cu legea. Se poate pronunţa dizolvarea bursei de valori dacă pe parcursul activităţii pentru nerespectarea prevederilor art.44 din Legea nr.199/1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare dacă capitalul social scade sub minimul stabilit de lege, dacă numărul de acţionari scade sub 20 de persoane, dacă un membru a cumulat mai mult de 5 % din acţiuni, dacă membri – acţionari ai bursei sunt şi alte persoane decât brocherii şi dealerii. Prevederi similare există şi în Legea nr. 1117/1997 cu privire bursele de mărfuri potrivit cărora numărul de fondatori nu poate fi mic de 10 persoane, capitalul social nu mai mic de 1 mln. lei, precum şi cota parte a unui asociat să nu depăşească 10% din capitalul social. Cea doua situaţie de dizolvare stabilită de acest aliniat este dacă activitatea contravine grav actului de constituire. O asemenea situaţie poate exista pentru organizaţiile necomerciale care potrivit art.60 alin.(3) pot desfăşura numai activitatea prevăzută de actul de constituire şi care potrivit dispoziţiilor art.187 alin.(1) şi art.188 alin.(1) ţin de realizarea scopurilor statutare sau rezultă din acestea. Dacă în statut sunt stabilite clar activităţile care pot fi desfăşurate, iar organul executiv se abate de la acestea, atunci la cererea persoanelor indicate la alin.(4) se poate pronunţa dizolvarea. Poate fi dizolvată şi societatea în nume colectiv sau societatea în comandită dacă persoanele împuternicite cu administrarea nu respectă obiectul de activitate indicat în actul de constituire şi desfăşoară şi alte activităţi în numele societăţii. Dacă actul de constituire a persoanei juridice prevede şi alte cazuri de dizolvare acestea pot fi invocate în instanţă.

Instanţa de judecată poate pronunţa dizolvarea persoanei juridice la cererea persoanelor indicat el alin.(4). Pe lângă persoanele indicate în dispoziţia menţionată dreptul de a cere dizolvarea şi începerea procedurii de lichidare o au potrivit art.13 alin.(3) din Legea nr.1265/2000 şi organele de control şi cele de drept, potrivit art. __________organul de înregistrare.



Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin