Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Art. 266. Prelungirea termenului



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə65/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   61   62   63   64   65   66   67   68   ...   249

Art. 266. Prelungirea termenului
În cazul prelungirii termenului, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.
1. Prelungirea termenului presupunemărirea duratei termenului stabilit de cineva anterior şi este determinată de oferirea posibilităţii ca participanţii raporturilor civile să-şi poată îndeplini acţiunile juridico-civile, să-şi realizeze dreptul lor subiectiv, etc. Prin prelungire se stabileşte un nou termen, egal după durata sa cu cel anterior pentru executarea căreiva acţiuni juridice sau realizarea dreptului în termen. Necesitatea prelungirii termenului poate apărea în legătură cu imposibilitatea efectuării unei acţiuni juridico-civile în termenul stabilit, din motive întemeiate.

2. După sensul articolului comentat, termenul poate fi prelungit cît pînă la expirarea lui, cît şi după aceasta. Însă, în toate cazurile calcularea termenului nou va avea loc de la momentul expirării termenului anterior (vezi comentariul art. 264). Reeşind din conţinutul al.1 art.259, termenele se stabilesc prin lege, hotărîre judecătorească sau acordul părţilor.

Articolul comentat nu indică care termene – stabilite prin lege, de hotărîre judecătorească sau acordul părţilor – pot fi prelungite. În legislaţia procesuală civilă, referotior la termenele stabilite de instanţade judecată se utilizează noţiunea de prelungire, iar faţă de termenele stabilite de lege noţiunea de restabilirea în termen. Diferenţa se explică prin aceea că instanţa nu este în drept să mărească durata termenului stabilit de lege, dar poate doar restabili curgerea lui.

Termenele civile sînt foarte variate şi printre ele se evidenţiază în special termenele imperative şi dispozitive. Termenele imperative nu pot fi modificate şi prelungite prin acordul participanţilor la raporturile civile. Imperative sînt majoritatea termenelor civile, stabilite de normele corporative şi succesorale. Spre deosebire de ele, normele dispozitive pot fi modificate prin acordul părţilor.După demersul persoanei interesate, instanţa de judecată prelungeşte termenul stabilit tot de ea, prin istituirea unui nou termen. Aceasta este inadmisibil faţă de termenele stabilite prin dispoziţia legii.

Participanţii la raporturile juridice civile nu sînt în drept nici să excludă acţiunea normelor imperative, nici să le prelungească sau scurteze aceste termene, instituite prin lege, nici să determine o altă modalitate de calculare a acestora, decît cea preavăzută de lege. În toate cazurile instanţele de judecată, alte organe jurisdicţionale, aplică termenele imperative şi dispoziţiile cu privire la ele, prevăzute de lege. În cazuri excepţionale legea admite prelungirea termenelor civile, instituite prin lege. Astfel termenul de acceptare a succesiunii, stipulat în art. 1517, poate fi prelungit de instanţa de judecată (art.1519). Unele termene civile se prelungesc propriu-zis de lege. În virtutea avestui fapt, ele reprezintă o categorie aparte a termenelor, care nu pot fi prelungite nici de participanţii la raporturile juridice, nic de instanţa de judecată. Cele menţionate se referă la termenele art. 915 al.2; 977; 1176; 1208, s.a. Un astfel de caz este cel prevăzut în art.971, ce reglementează problema termenului de răscumpărare: un astfel de termen nu poate fi prelungit. După regula generală, nu se supun prelungirii termenele de garanţie, termenele de valabilitate, termenele de utilitate. Indiferent de motivele omiterii, nu se prelungesc majoritatea termenelor punitive ( cu excepţia celui de acceptare a moştenirii).

Instituirea prin lege, acte subnormative, acordul părţilor sau hotărîrea instanţei de judecată, a termenelor civile, reprezintă o garanţie de asigurare a dobîndirii, realizăriii şi apărării drepturilor subiective şi un instrument juridic de influenţare a comportamentului participanţilor la raporturile juridice civile. Termenele disciplinează circuitul comercial, contribuie la executarea contractelor. În cumul cu alte instrumente juridice civile, ele asigură cert şi la timp apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor juridice. Menirea termenelor – să asigure posibilitatea satisfacerii anumitor cerinţe ale persoanei împuternicite la timp. În virtutea acestui fapt, termenele trebuie respectate de toţi participanţii la raporturile juridice, şi prelungirea lor trebuie să se bazeze pe motive întemeiate.

Capitolul II

PRESCRIPTIA EXTINCTIVA



Articolul 267. Termenul general de prescripţie
(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată dreptul încălcat este de 3 ani.

(2) Acţiunile privind apăarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege.
1. Prescripţia extinctivă – instituţie a dreptului civil. După natura sa juridică prescripţia extinctivă este termen juridico-civil, adicăo perioadă determinată de timp. Articolul comentat nu dă o definiţie legală a prescripţiei extinctive. Stabilirea esenţei termenului de prescripţie extinctivă se poate realiza pe calea răspunsului la următoarele întrebări : Prescripţia extinctivă – pentru ce e acest termen? Asupra cui se răsfrînge? Timpul existenţei cărui fapt juridic termenul de prescripţie extinctivă sabileşte? Dacă prescripţia extinctivă este o perioadă de timp (interval de timp), atunci care obiect este marcat de întinderea termenului de prescripţie? Analiza articolelor capitolului II „Prescripţia extinctivă” a Titlului IV CC RM (cartea I) ne permite să determinăm obiectul prescripţiei extinctive şi astfel să răspundem la la întrebarea : asupra ce totuşi se răsfrînge prescripţia extinctivă? Prescripţia extinctivă ca termen juridico-civil se răsfrînge asupra posibilităţii apărute la persoană (fizică sau juridică) de a-şi apăra dreptul încălcat pe calea acţiunii civile. Posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a primi apărarea pe calea acţunii civile reprezintă dreptul subiectiv la apărare pe calea acţunii civile, denumit dreptul la acţiune. Apărut din cadrul raportului juridic civil, dreptul la acţiune reprezintă dreptul de a cere de la instanţa de judecată emiterea hotărîrii, care ar admite acţiunea, sau dreptul la admiterea acţiunii. Aşadar, prescripţia extinctivă este termenul, la expirarea căruia în cazul în care acţiunea n-a fost înaintată, se stinge dreptul civil, apărut în urma delictului civil, la admiterea acţiunii- dreptul la apărare pe calea acţiunii civile – dreptul la acţiune. Expirarea prescripţiei extinctive nu duce la încetarea a dreptului subiectiv civil încălcat, ci stinge dreptul subiectiv civil la apărare pe calea acţiunii civile. Dreptul subiectiv încălcat poate fi benevol executat de către persoana obligată şi după expirarea prescripţiei extinctive. Prescripţia extinctivă nu afectează dreptul subiectiv încălcat, prescripţia se răsfrînge asupra posiblităţii exercitării forţate a dreptului la admiterea acţiunii, adică a dreptului la acţiune. De aici rezultă că prescripţia extinctivă este determinată ca teremenul pentru apărarea dreptului pe calea acţiunii ăn justiţie (dreptul la admiterea acţiunii) a persoanei, dreptul căreia a fost încălcat.

Acţiunea prescripţiei extinctive ar trebui să fie legată cu dreptul la acţiune, care are posibilitatea de a fi exercitat în mod forţat de către organul jurisdicţional (instanţa de judecată, judecata arbitrală, etc.). Aşa de exemplu, în cazul încălcării dreptului de proprietate prin lipsirea dreptultui la posesie, prescripţiri extinctive i se supune nu propriu-zis dreptul de proprietate încălcat, ci astfel apărută prin încălcare cerinţa de revendicare (p.1. art. 374 CC RM). De aceea prescripţia extinctivă trebuie înţeleasă ca termen care determină graniţele de timp ale cerinţelor respective, dispunînd de posibilitatea de exercitare forţată în ordine jdecătorească.

Prescripţia extinctivă nu poate fi determinată ca termen pentru înaintarea acţiunii. Prescripţia extinctivă - termen stabilit de către lege în scopul exercitării forţate a cerinţelor reclamantului. Prescripţia extinctivă nu se aplică la acţiuni. Înaintarea fcţiunii este posibilă şi după expirarea termenului de prescripţie (p.1. art. 270 CC RM), aceasta deoarece expirarea prescripţiei nu duce la stingerea dreptului subiectiv. Art. 270 CC RM stabileşte regula generală : cererea de apărare a dreptului încălcat este primită spre examinare de către instanţă indiferent de scurgerea teremenului de prescripţie. Acţinuea civilă este acţiunea, îndreptată la intentarea procesului civil în scopul realizării forţate a cerinţelor indicate ale reclamantului. Reieşind din aeasta, acţinuea civilă nu face obiectul prescripţiei extinctive. Prescripţia extinctivă nu se aplică şi raporturilor juridice civile ca raporturi sociale reglementate de norma de drept. Raportul juridic civil nu poate fi examinat sub aspect de obiect al prescripţiei extinctive. Obiect al prescripţiei extinctive este dreptul de a cere, adică dreptul îndreptat la apărarea dreptului subiectiv încălcat sau interesului protejat de lege.

2. Termenele de prescripţie se referă la la termenele de apărare a drepturilor civile şi a intereselor protejate de lege. De pe această poziţie ele sînt examinate ca peroade de timp pentru adresare în instanţa de judecată cu cereri de apărare sau exercitare forţată a a dreturilor sale sau a intereselor protajate de lege. Stabilirea termenilor de prescripţie este îndreptată spre asigurarea funcţionării normale a circuitului civil. Scopul acestui institut – a contribui la stabilitatea ordinei de drept, stabilitatea raporturilor patrimoniale deja apărute. Prescripţia extinctivă dusciplinează particicpanţii la circuitul civil, stimulează activitatea în realizarea drepturilor sale şi îndeplinirea obligaţiilor. Serveşte întăririi disciplinei contractuale, rapidităţii circulaţiei mărfurilor.

Prescripţie extinctivă este necesară participanţilor la circuitul civil în scopul apărării drepturilor sale şi intereselor – împrejurările litigioase după scurgerea unui interval de timp îndelungat nu totdeauna pot fi stabilite cu exactitatea dorită şi persoanele, cărora le sînt înainate cerinţe neîntemeiate şi demult stinse, deseori nu dispun de probe în apărarea sa : - ca urmare a scurgerii unei periaode de timp însemnnate unii martori pot să decedeze, alţii să plece, ceilalţi să uite despre unele înmprejurări, documentele pot fi pierdute, etc.

Prescripţe extinctivă este importantă şi pentru organele judiciare – respectarea termenilor de prescripţie asigură corectitudinea hotărîrii luate de către instanţă. În cazul existenţei termenilor de prescripţie este mai uşor de a găsi probele necesare pe dosar şi cu ajutorul lor de a stabili adevărul în litigiu. De aceea, dacă acţiunea este înaintată în interiorul teremenilor de prescripţe, există o garanţei destul de mare de păstrare a probelor, prin intermediul cărora organele jurisdicţionale vor fi în stare să stabilească împrejurările de fapt ale cauzei.

Aplicarea prescripţei extinctive împinge părţile în raport la timp să-şi exercite drepturile sale, astfel contribuind esenţaial la întărirea disciplinei finaciare şi antreprenoriale în circuitul civil. Numai prin respectarea termenilor de prescripţie organele jurisdicţionale sunt în stare să contribuie la admiterea pretenţiilor legale ale deţinătorilor de drepturi încălcate. Nu este permisibil, o tranzacţie realizată, un drept obţinut, să-l lăsăm o perioadă nedeterminat de lungă sub riscul contestării din partea terţelor persoane, iar patrimoniul – sub riscul confiscării, etc.

3. Termenele de prescripţie extinctivă trebuie de deosebit de la alte termene, aplicate în circuitul juridic civil şi care au de asemenea o omportanţă impunătoare pentru realiuarea drepturilor civile.



De termenii de prescripţie trebuie de deosebit termenele de prescripţie achizitivă (art. 333-336 CC RM). Prescripţia achizitivă reprezintă teremenul, la expirarea căruia asupra bunului străin, care se află în posesia îndelungată de bună credinţă a persoanei, apare dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate, în virtutea perscripţiei achitive, poate fi căpătat atît asupra unui bun ce nu aparţine nimănui, cît şi asupra unui bun care se află în proprietatea altei persoane.Prescripţia achizitivă incipient a apărut în sfera relaţiilor civile şi anume prin necesităţile circuitului civil trebuie de explicat includerea acestui institut de apariţie a dreptului de proprietate în legislaţia noastră civilă. Pentru apariţia dreptului de proprietate trebuie îndeplinită condiţia posesiunii îndelungate de bună credinţă în decursul unui termen anumit. Buna credinţă înseamnă că posesorul confundînd scuzabil împrejurările de fapt, pe motive suficiente presupune că temeiul pe baza căruia bunul a nimerit la el îi acordă dreptul de proprietate asupra lui. (art. 333 – 336 şi comentariu la ele).

Termenele de prescripţie extinctivă şi termenele de precripţie cambială. Termenele de prescripţie cambială reprezintă unul dintre institutele dreptului cambiilor, care-şi sediul în Legea cambiei din 22.06.1993 (art. 60-61). Prescripţia cambială se referă la tipul de prescripţie specială. Institutul prescripţiei cambiale determină intervalele de timp pentru protejarea drepturilor creditorilor pe calea exercitării forţate a pretenţiilor sale. Cambia – document, reprezentînd o obligaţie scrisă, oformată în conformitate cu cerinţele Legii cambiei, care acordă posesorului acesteia dreptul necontestabil şi exigibil ca la scadenţă să ceară de la debitor, iar în cazul neîndeplinirii cererii şi de la alte persoane obligate prin cambie, plata sumei indicate în aceasta. În cambie este stabilit un drept subiectiv – dreptul de a cere plata unei sume de bani stabilită. La refuzul acceptantului de a face plata conform cambiei la persoana împuternicită apare un drept nou, care nu a existat pînă atunci, dreptul de a cere (acţiune civilă), conţinutul căruia este descris în art. 60-61 al Legii cambiei. Aceast drept la acţiune, acordat creditorului în scopul prozejării dreptului încălcat din cambie, reprezintă obiectul prescripţiei cambiale. Expirarea prescripţiei cambiale stinge posibilitatea (obiectului) de a fi realizat forţat de către instanţa de judecată sau alt organ jurisdicţional. Expirarea prescripţiei cambiale nu duce la stingerea dreptului creditorului, ci are drept efect stingerea la el a dreptului la exercitare forţată prin intermediul organului juriscdicţional. Prescripţia cambială poate fi suspendată, întreruptă şi restabilită conform regulilor art. 274, 277, 279 CC RM. Ea nu poate fi aplicată din iniţiativa instanţei. (art. 271 CC RM).

Termenele de prescripţie extinctivă şi termenele punitive (precluzive) . Termenele indicate se aseamănă prin aceea că în cadrul unora şi altora se permite apărarea drepturilor subiective. Între ele există şi deosebiri însemnate : 1) termenele de prescripţie extinctivă se referă la pretenţiile legate de încălcarea dreptului, pe cînd cele punitive cele mai deseori sînt legate cu drepturile care nu sînt încălcate – acestea reprezintă termenele stabilite de lege pentru exercitarea de către persoană a posibilităţilor acordate lui de dreptul subiectiv. Acestea sunt teremenele de existenţă propriu-zisă a dreptului neîncălcat. Astfel de termene, de exemplu, sînt termenul de acceptare a succesiunii, termenul de înştiinţare a portului despre intenţia proprietarului de a ridica de la fund bunurile scufundate, etc.; 2) La expirarea termenului punitiv dreptul subiectiv respectiv se stinge, pe cînd la expirarea prescripţiei extinctive dreptul continuă să existe, încetează doar posibilitatea exercitării lui forţate cu ajutorul organului judiciar sau altui organ jurisdicţional. Stingerea înainte de termen a dreptului subiectiv civil în legătură cu expirarea termenului punitiv reprezintă o sancţiune de drept pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a dreptului; 3) Prescripţia extinctivă se aplică de către organul jurisdicţional numai în cazul în care una dintre părţile aflate în proces declară pîna la încheierea dezbaterilor judiciare despre expirarea lui. (art.271 CC RM). Termenul punitiv , dimpotrivă, se aplică de către instanţă din proprie iniţiativă; 4) Necesitatea delimitării termenilor de prescrpţie de la termenele punitive este condiţionată şi de faptul că în cazul termenelor punitive se aplică doar unele reguli ale prescripţiei. Asupra termenelor punitive se răsfrîng regulile despre întrerupere, suspendare. Prelungirea lor este posibilă doar în cazuri exclusive şi numai la indicaţia concretă a legii, cum aceasta are loc la scăparea termenului pe motive întemeiate a acceptării succesiunii sau a termenului de păstrare pentru persoana temporar absentă a dreptului de folosire a spaţiului de locuit.Termenele de prescripţie pot fi suspendate (art. 274, 275, 276 CC RM), ]ntrerupte (art. 277 CC RM) şi în unele cazuri, dependente de personalitatea reclamantului, restabilite de către instanţa de judecată ()art. 279 CC RM); 5) plus la toate, termenele de prescripţie extinctivă sunt stabilite de lege şi de aceea nu pot să fie modificate prin acordul părţilor. Termenele punitive se stabilesc prin acordul părţilor şi de către lege, dacă aceasta este revăzut de lege: 6) Termenele punitive în circuitul civil – sînt termene exclusive, stabilite de lege în ambele cazuri. Prescripţia extinctivă, dimpotrivă, poartă un caracter general în sensul că ele sunt aplicate tuturor relaţiilor civile, excepţie făcînd cazurile prevăzute de lege.

Termenele de prescripţie extinctivă şi teremenele de garanţie. Cum a fost deja menţionat, sub termen de garanţie trebuie de înţeles acel termen în interiorul căruia debitorul (vînzătorul, antreprenorul) poartă răspundere pentru calitatea necorespunzătoare a bunului (spre exemplu uzina-producător garantează funcţionarea corespunzătoare a frigiderului, televizorului, video recorderului sau a computerului pe parcursul unui termen (6 luni, 12 luni, 18 luni etc.) din momentul procurării bunului în magazin). Termenele de garanţie servesc scopului creşterii calităţii bunurilor şi protejării interesului consumatorului. Prescripţia extinctivă – termenul protejării corecitive a dreptului la cererea persoanei, dreptul căreia este încălcat. Dacă reclamaţia (pretenţia) înaintată în interiorul termenului de garanţie nu a fost satisfăcută, persoana cointeresată poate în termenul de prescripţie să-şi realizeze forţat dreptul său prin intermediul instanţei de judecată sau a unui alt organ jurisdicţional. După natura sa termenul de garanţie este unul punitiv. Termenul de garanţie nu poate fi restabilit de către instanţa de judecată. Asupra acestuia nu se răsfrîng regulile art. 297 CC RM despre restabilirea termenului de prescripţie. În cazuri foarte rare, legea prevede că termenele de garanţie pot fi prelungite, dar aceasta nu modifică caracterul general al termenului de garanţie ca termen punitiv.

De termenele de prescripţie extinctivă trebuie deosebite şi termenele reclamative. Acestea din urmă sînt stabilite pentru soluţionarea pretenţionistă (reclamaţională), prealabilă a unora dintre litigiile juridice civile. Aşa cum ele oferă posibilitatea realizării benevole a drepturilor civile, sub termenele reclamative trebuie de subînţeles termenele, în interiorul cărora persoana împuternicită (care posedă dreptul de a cere ) este în drept, iar în unle cazuri este obligată, pînă la adresarea în instanţa de judecată să se adreseze la persoana obligată cu cererea (propunerea) despre îndeplinirea benevolă (restabilirea) dreptului încălcat, despre satisfacerea benevolă a pretenţiei. Numai după ce părţile au luat măsuri de aplanare nemojlocită a conflictului, litigiul poate fi transmis spre soluţionare în judecată sau alt organ jurisdicţional. În majoritatea cazurilor este prevăzută obligaţia înaintării scrise a pretenţiei la apariţia litigiilor economice, care sînt în competenţa instanţelor de judecată. Întreprinderile, organizaţiile, organele administraţiei de stat, precum şi persoanele fizice-antreprenori, primind pretenţia, sunt obligaţi să o examineze în termenul stabilit de actul normativ sau de acordul părţilor şi să înştiinţeze în scris rezultatul petiţionarului. În cazul refuzului total sau parţial în satisfacerea pretnţiei sau neprimirea răspunsului în termen, petiţionarul este în drept să înainteze în instanţa de judecată sau alt organ în competenţa căruia intră acest litigiu o acţiune civilă.Respectarea căii pretenţioniste nu este obligatorie în toate cazurile. Astfel potrivit art. 763 CC RM, cumpărătorul este în drept să înainteze vînzătorului cerinţele sale, legate de neajunsurile mărfii, despre care vînzătorul nu a înştiinţat cumpărătorul pînă la transmitere, imediat după constatatrea lor, dar nu mai tîrziu de termenul indicat în contract. Dacă de contract nu este stabilit nici un termen, pretenţiile pot fi înaintate nu mai tîrziu de 6 luni din momentul predării, iar în cazul bunurilor imobile – în decursul unui an. În cazul imposibilităţii de a stabili momentul transmiterii bunului, supus înregistrării, sau în cazul predării bunului pînă la încheierea contractului, termenul se calculează din momentul înregistrării bunului în modalitatea stabilită de lege. Potrivit art. 785 CC RM, acţiunile referitoare la viciile bunului pot fi înaintate pe parcursul unui an din momentul înaintării pretenţiei, iar în cazul în care pretenţiile n-au fost înaintate sau stabilirea datei înaintării lor nu poate fi stabilită, - în decursul unui an de la expirarea termenului indicat în art. 783 CC RM. Astfel, în acest caz, înaintarea pretniei nu este obligatorie. Înaintarea pretenţei sau a acţiunii rămîne la discreaţia însuşă a persoanei cointeresate. În alte cazuri creditorul este obligat pîna l a înaintarea acţiunii să depună o pretenţie debitorului. Astefl în conformitate cu art. 383 al Codului Navigaţiei maritime comerciale al RM, pînă la înainatrea cărăuşului a cerinţelor sale , legate cu transportul maritim al mărfurilor, pasagerilor şi bagajului, este obligatriu de a depune o pretenţie. Aceeaşi regulă este prevăzută şi de art. 49 al Codului transporturilor auto al RM – pînă la înainaterea acţiunii în legătură cu transportarea auto este obligatorie depunerea reclamaţiei faţă de persoanele particpante la transport. În astfel de cazuri, înaintarea acţiunii în judecată sau alt organ, în comptenţa căruia este soluţionarea litigiului, fără depunereqa reclamaţiei nu este posibilă.

După regula generală termenul pentru depunerea reclamaţiei nu prelungeşte prescripţia extinctivă, ci dimpotrivă se onclude în termenul de prescripţie stabilit de lege. Depunerea reclamaţiei şi aşteptarea răspunsului la ea nu suspendă curgerea prescripţiei (art. 274-276 CC RM). De către legile speciale pot fi prevăzute excepţii de la regulă. Codul navigaţiei maritime comerciale (p.2. art. 387) stabileşte că din momentul depunerii reclamaţiei cărăuşului, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pînă la primirea răspunsului la reclamaţie sau expirarea termenului stabilit pentru răspuns. P.2 art. 1141 CC RM de asemenea prevede că în cazul înaintării pretenţiilor din partea turistului, curgerea prescripţiei este suspendată pînă în ziua în care organizatorul respinge scris pretenţiile turistului. În cazul în caretermenul pentru depunerea şi examinarea pretenţiilor este inclus în termenul de prescripţie, atunci pretenţia poate fi înaintată şi după expirarea termenului stabilit pentru ea, dar înăuntrul termenului de prescripţie. Legislaţia civilă poate prevedea şi alte reguli, potrivit cărora termenul reclamaţionist nu se include în termenul de prescripţie. În aşa cazuri curgerea prescripţiei începe din ziua primirii răspunsului negativ la pretenţie sau expirarea termenului, stabilit pentru răspuns. Termenul pentru înainatera pretenţiei, după regula generală, se calculează din ziua cînd organizaţia, întreprinderea, instituţia sau cetăţeanul au aflat sau trebuiau să afle despre încălcarea dreptului său. Dacă termenul pentru depunerea reclamaţiei se include în termenul stabilit de lege al prescripţiei, atunci momentul apariţiei dreptului la acţiune şi a dreptului la pretenţie coincid.

4. Reglementarea juridică a prescripţiei extinctive se axează mai întîi de toate pe Capitolul II „Prescripţia extinctivă” a Titlului IV „Termenele” a Cărţii I a CC RM. Normele insluse în capitolul comentat „Prescripţia extinctivă” sunt determinante pentru termenele de prescripţie. Împreună cu aceasta, regulile de comportament regeritoare la prescripţia extinctivă se găsesc şi în alte capitole al celorlalte cărţi ale CC RM (sistemul CC este alcătuit din 5 cărţi). Poţi vedea, spre exemplu, art. 92, 233, 785, 968, 1021, 1141, 1424, 1474, 1538, 1545, 1624 CC RM. Prescripţiile referitoare la prescripţia extinctivă se găsessc şi în alte acte legislative şi acte subordonate legilor. În domeniul prescripţiei extinctive trebuie de sublinita codurile de transport şi statutele de transport. Termene de apărare a drepturilor sînt incluse şi în Codul navigaţiei maritime comerciale al RM ( capitolul 3 „Prescripţia extinctivă” a Titlului XI „Pretenţii şi acţiuni”); în Codul transporturilor auto al Rm (art. 49,50”; în Codul transportului feroviar (art. 155, 156). Pe întrebările prescripţiei extinctive există reglementări şi în Codul Familiei al RM (art. 8, p.8 art. 25, p.4 art. 49, art. 98, art. 159), cît şi în alte acte codificate din RM.

O importanţă deosebită în sistemul actelor normative codificate ale dreptului civil, pe întrebările prescripţiei extinctive, o au şi astfel de acte normative ca Legea cambiei din 23.06.1993 (Capitolul 9 „Prescripţia extinctivă”), Legea RM cu privire la protecţia consumatorului din 13 martie 2003 (art. 26), Legea RM despre protecţia soiurilor de plante din 11 iulie 1996 ( Capitolul VIII „Răspunderea pentru încălcarea drepturilor deţinătoruluin de patentă”), Legea RM cu privire la brevetele de invenţie din 18 mai 1995 (art. 36) şi multe altele. Prescripţii pe întrebările termenelor de prescripţie pot fi regăsite şi în actele subordonate legilor. De exemplu, p. 116 al Regulilor transportului auto de mărfuri, aprobate de Ministerul Transporturilor şi telecomunicaţiilor al RM din 9 decembrie 1999, reprezintă o normă de blanchetă, care indică că acţiunile pe marginea transporturilor auto se examinează după procedura stabilită de lege.

Potrivit art. 8 al Constituţiei, Republica Moldova se obligă să-şi stabilească relaţiile cu alte state în baza principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional, să respecte Statutul ONU şi tratatele, una din părţi la care ea este. Art. 7 al CC RM prevede că dacă prin tratatul internaţional la care RM este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.

Republica Moldova este participantă la multe tratate internaţionale care conţin norme ale dreptului civil.Printre ele de o importanţă deosebită se bucură tratatele despre principalele tipuri de contracte (vînzare-cumpărare, transport, etc). Dispoziţiile acestor acte internaţionale sunt pasibile aplicării ralaţiilor internaţionale cu participarea întreprinzătorilor moldoveni, precum şi unor relaţii ale persoanelor fizice şi juridice, de exemplu transporturilor internaţionale, executate de către transportatorii autohtoni. Astfel faţă de dispoziţiile cu privire la prescripţia extinctivă sînt aplicabile prevederile art. 7 CC RM, potrivit cărora regulile tratatului internaţional au prioritate faţă de regulile legislaţiei naţionale. Din numărul convenţiilor internaţionale , care conţin norme referitoare la prescripţia extinctivă trebuie de subliniat Convenţia despre prescripţia extinctivă în vînzarea-cumpărarea internaţională de mărfuri (New York 11 iunie 1974, cu modificările din 11 aprilie 1980 - Viena), intrată în vigoare la 1 august 1988. Republica Moldova a ratificat această convenţie prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1214 din 25 iunie 1997 şi este obligatorie pentru RM începînd cu 1 martie 1998. Regulile Conveţiei din 14 iunie 1974 vor fi aplicate în locul regulolor corespunzătoare din CC RM referitoare la prescripţia extinctivă în ceea ce priveşete contractele de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri, încheiate de antreprenorii RM cu partenerii străini.

La numărul actelor internaţionale ale RM care ar conţine reguli referitoare la prescripţia extinctivă se referă şi un şir de convenţii din domeniul tarnsporturilor – Convenţia de la Varşovia din 12 octombrie 1929 referitoare la transportul aerian internaţional, ratificată de RM la 6 martie 1996 şi intrată în vigoare pentru rM din 19 iunie 1997; Convenţia de la Geneva despre contractul de transport feroviar internaţional de mărfuridin 19mai 1956, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1318 din 2 martie 1993 şi care este obligatorie pentru RM din 26 mai 1993.

Curtea Supremă de Justiţie reprezintă instanţa de judecată superioară, care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către instanţele de judecată. În virtutea p. d art. 16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie face explicaţii pe întrebările aplicării legislaţiei moldoveneşti, inclusiv în ceea ce priveşete dispoziţiile CC RM cu privire la prescripţia extinctivă. De exemplu, p. 18, 22 al Hotărîrii Plenului despre aplicarea legislaţiei referitor la apărarea onoarei, demnităţii şi reoutaţiei profesionale a cetăţenilor şi organizaţiilor din 27 martie 1997 cu modificările de 20.12.1999 şi 19. 06.2000; p. 22 al Hotîrîrii Plenului CSJ despre practica aplicării legislaţiei la examinarea cauzelor despre apărarea drepturilor consumatorilor din 10.07.1997 cu modoficările din 20.12. 1999,; p.20 al Hotărîrii Plenului CSJ despre practica aplicării de către instanţele de judecată a unor prevederi ale legislaţiei referitoare la proprietatea industrială şi activitatea de raţionalizator din 24.12.2001; p. 26 al Hotărîrii Plenului CSJ despre examinarea cauzelor cu privre la succesiune din 10 iunie 1998 cu modoficările din 20.12.1999 şi 16.09.2002 şi alte hotărîri cu caracter explicativ.

5. Deoarece prescripţia extinctivă este considerată drept termenul de apărare pa calea acţiunii a dreptului încălcat al persoanei, atunci reieşind din art. 267 CC RM, sub drept al persoanei supus apărării judiciarte se subînţelege dreptul subiectiv al persoanei concrete. În primul rînd se are în vedere drepturile subiective civile al persoanelor participante la raporturi patrimoniale, reglemetate de dreptul civil – cetăţenii, persoanele juridice, statul, cînd acesta apare în raport ca purtător de drepturi patrimoniale. Aşadar prescripţia extinctivă se aplică mai întîi de toate raporturilo patrimoniale. Raporturile patrimoniale, reglementate de dreptul civil, ca regulă, se exprimă sau pot fi exprimate în formă bănească, iar raporturile propriu-zise poartă un caracter oneros. Trebuie de avut în vedere şi aceea că în dreptul civil nu sînt excluse şi raporturile cu caracter patrimonial, în care germenele de onerozitate lipseşte. De exemplu, contractele de donaţie şi alte tranzacţii gratuite săvîrşite cu scop de sponsorizare şi reclamă.

Alături de raporturile patrimoniale, în obiectul de reglementare al dreptului civil intră şi două grupe de raporturi nepatrimoniale. Prima grupă, despre care se vorbeşte în p.1 art. 2 CC RM, o formează raportirile personale nepatrimoniale, strîns legate de cele patrimoniale; mai întîi de toate este vorba de raporturile din domeniul proprietăţii intelectuale (dreptul de autor şi inventator), subiecţii căreia pe lîngă drepturi patrimoniale, posedă şi drepturi persoanle nepatrimoniale ( dreptul de a se numi autor, inalienabilitatea operei create). A doua grupă de drepturi nepatrimoniale, care se referă la obiectul de reglementare al dreptului civil, o formează aşa-numitele drepturi inalienabile şi libertăţile persoanei şi alte bunurr nemateriale, care conform p.3 art.2 CC RM, sunt apărate de legislaţia civilă, dacă altceva nu reiese din caracterul acestor bunuri nematriale. La acestea pot fi atribuite viaţa şi sănătatea, onoarea şi bunul nume şi reputaţia (art. 16 CC RM), neatingerea vieţii private şi altele, prevăzute de legislaţia RM. Potrivit p.2 al articolului comentat, acţiunilor referitoare la încălcarea drepturilor subiective nepatrimoniale. prescripţia extinctivă se aplică doar în cazurile strict indicate de lege (comentariu la art. 280 CC RM).

Prescripţia extinctivă – instrument al dreptului civil, se supune principiilor dreptului civil şi de aceea statutului ei juridic îi este caracteristic caracterul juridico-privat. Prescripţia extinctivă este parte componentă a dreptului privat şi nu public. Încă în secolul XIV şi XX juriştii indicau că normele referitoare la prescripţia extinctivă sînt proprii doar acţiunilor juridice civile şi sînt inaplicabile, de exemplu, încasării restanţelor la impozite şi alte plăţi nelegate de impozite.Raporturile fiscale sunt raporturi juridico-publice şi nu se referă la raporturile juridico-private. Apărarea pe calea procedurii civile a drepturilor subiective, apărute din raporturile juridico-publice (în mod special cele fiscale) nu presupune că ele se transformă în juridico-civile şi sunt private. Raporurilor fiscale le sunt proprii relaţii de putere şi subordonare, cu toate că actul respectiv al aficiului fiscal ca organ de stat poate fi contestat în instanţa de judecată. Din punctul de vedere al art.2 CC RM şi Capitolului „Prescripţia extinctivă” al Titlului IV CC RM (cartea I), prescripţia extinctivă este stabilită în calitate de termen pentru apărarea dreptului patrimonial încălcat (iar în cazurile prevăzute de lege şi a celor nepatrimoniale). Raporturilor juridico-publice prescripţia extinctivă nu trebuie aplicată cu excepţia cazurilor strict indicate de lege. La stabilirea prescripţiei extinctive raporturilor juridico-civile trebuie de luat în consideraţie caracterul ei juridico-civil, bazat pe principiul autonomiei de voinţă şi în special dispoziţiile referitoare la faptul că prescripţia extinctivă se aplică de instanţa de judecată numai la cererea persoanei, în favoarea căreia curgea prescripţia. (art. 271 CC RM).

Prescripţia extinctivă nu poate fi aplicată şi în cazul contestării actului normativ, dacă altceva nu este prevăzut de lege. Recunoaşterea nulităţii actului organului administraţiei publice, care contravine legislaţiei, se referă la forma de apărare a drepturilor civile (p. d art. 11 CC RM) alături de astfel de forme cum sunt neaplicarea de către instanţă a actului organului administraţiei publice, caer contravine legii (p. k art. 11 CC RM). Acţiunile despre declararea nulităţii actelor arganelor administraţiei publice ( actelor organelor de stat şi a organelor administraţiei publice locale) constituie partea esenţială a dosarelor civile. Potrivit p. 1. art. 12 CC RM, actele emise de o autoriate publică pot fi declarate nule dacă: 1) nu corespunde legii sau altor acte normative; 2) încalcă drepturile civile şi interesele protejate de lege ale persoanelor fizice şi juridice ca subiecţi ai dreptului civil; Art. 12 CC RM arată că în aşa cazuri actul autorităţii publice trebuie să încalce nemojlocit un drept civil subiectiv sau interes protejat de lege.



Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   61   62   63   64   65   66   67   68   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin