Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Art. 592. Costurile executării obligaţiei

Costurile executării obligaţiei le suportă debitorul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Potrivit dispoziţiilor acestui articol, cheltuielile de executare a obligaţiei cad în sarcina debitorului, deoarece plata avînd ca scop liberarea debitorului, este firesc ca acesta să sufere toate cheltuielile. Dar, norma înscrisă în acest articol poartă un caracter supletiv, astfel că părţile pot conveni şi altefel, adică să suporte aceste cheltuieli în egală măsură sau să le atribuie doar în sarcina creditorului. În anumite situaţii însăşi legea atribuie cheltuielile de executare în sarcina uneia din părţi. Spre exemplu, în materie de depozit, cheltuielile necesare păstrării bunului cad în sarcina deponentului (creditorului), iar nu a depozitarului, adică a debitorului (art. 1088 al.3 C.civ.). Cheltuielile de executare pot să constea din: cheltuielile legate de eliberarea chitanţei de executare (art.644 C.civ.), cheltuielile efecuate cu transportul mărfurilor la locul de predare, cheltuielile efecuate cu ocazia numărării, măsurării sau cîntăririi bunurilor. Sunt de asemenea în sarcina debitorului cheltuielile actelor accesorii pe care le poate atrage după sine plata, etc.

S e c t i u n e a a 2-a

INTIRZIEREA CREDITORULUI

Articolul 593. Dispoziţii generale cu privire la întîrzierea creditorului

(1) Creditorul este în întîrziere atunci cînd nu acceptă fără un temei legal prestaţia scadentă ce i se oferă.

(2) În cazul în care pentru executarea prestaţiei este necesară o acţiune din partea sa, creditorul este în întîrziere dacă prestaţia îi este oferită, iar el nu efectuează acea acţiune.

(3) Debitorul nu poate fi în întîrziere în măsura în care creditorul este în întîrziere.
(1) Prin întîrzierea creditorului se înţelege refuzul acestuia de a primi prestaţia ce-i datorează debitorul şi pe care acesta i-o oferă în armonie cu prevederile legale sau cu clauzele contractuale. Pentru ca creditorul să fie pus în întîrziere este necesar, în primul rînd, ca debitorul să ofere o prestaţie conformă cu condiţiile obligaţiei, adică o prestaţie care să corespundă sub toate aspectele condiţiilor stabilite prin actul juridic din care a luat naştere obligaţia (cantitate, calitate, loc, timp, mod de executare, etc.). Dacă prestaţia oferită este neconformă cu condiţiile obligaţiei, creditorul este îndreptăţit pe temei legal, să refuze acceptarea unei asemenea prestaţiei. Astfel, creditorul poate refuza acceptarea unei prestaţii în rate (art.587) sau a unei alte prestaţii decît cea datorată (art.588). La fel, creditorul poate refuza executarea obligaţiei de către un terţ, dacă debitorul s-a obligat personal s-o execute (art.581 alin.1) sau dacă debitorul este împotriva executării obligaţiei de către terţ (art.581 alin.2), etc. În al doilea rînd, este necesar ca creditorul să refuze acceptarea prestaţiei fără un temei legal. Se consideră că creditorul refuză acceptarea prestaţiei fără un temei legal, dacă legea sau contractul nu-l îndreptăţesc să refuze prestaţia oferită, precum şi dacă nu este împiedicat de careva cauze independente de voinţa lui. Din acest punct de vedere, neexecutarea obligaţiei se datorează comportamentului culpabil al creditorului.

(2) Potrivit alin.2 al acestui articol, creditorul este deasemeni în întîrziere, atunci cînd nu săvîrşeşte actele în absenţa cărora debitorul nu-şi poate executa prestaţia datorată. Actele pe care trebuie să le săvîrşească creditorul pentru a primi prestaţia de la debitor, pot fi prevăzute de lege sau contract ori rezultă din uzanţele comerciale sau esenţa obligaţiei. Spre exemplu, dacă în conformitate cu prevederile contractului, cumpărătorul şi-a asumat obligaţia de a primi bunurile la locul de aflare a vînzătorului şi de a le transporte cu mijloace proprii, atunci neprezentarea sa la locul stabilit şi neasigurarea transportării bunurilor vor fi calificate ca întîrziere a creditorului. La fel creditorul se află în întîrziere, cînd refuză să elibereze chitanţă sau să restituie titlul original, debitorului care s-a declarat gata să execute obligaţia (art.644 alin.3).

(3) Din momentul punerii în întîrziere a creditorului, încetează întîrzierea debitorului şi respectiv din acest moment încetează şi răspunderea debitorului pentru întîrziere şi neexecutare a obligaţiilor asumate. Dacă creditorul refuză să accepte doar o parte din prestaţia oferită de către debitor, atunci el se află în întîrziere doar pentru acea parte. Dacă o parte din obligaţie a fost refuzată în baza unui temei legal, iar alta fost refuzată fără temei, atunci creditorul se află în întîrziere numai pentru partea refuzată fără temei legal, iar pentru cealaltă parte se află în întîrziere debitorul. Aceste circumstanţe prezintă o importanţă deosebită pentru stabilirea răspunderii fiecăreia dintre părţi.

Articolul 594. Imposibilitatea temporară de a primi executarea

Dacă termenul de executare nu este stipulat sau dacă debitorul are dreptul să execute obligaţia înainte de termen, creditorul nu este în întîrziere atunci cînd, timp de 7 zile, este lipsit de posibilitatea de a accepta prestaţia oferită, cu excepţia cazului în care debitorul l-a informat din timp despre executare.

Articolul 595. Obligaţia creditorului la despăgubire
Creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat debitorului prin întîrzierea acceptării prestaţiei.

Articolul 596. Răspunderea debitorului în caz de întîrziere a creditorului
Dacă creditorul este în întîrziere, debitorul răspunde pentru neexecutarea obligaţiei numai în cazul în care nu a prestat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 597. Efectele întîrzierii creditorului

1. 
   Indiferent de vinovăţia sa în întîrziere, creditorul:
   

a) este obligat să compenseze debitorului cheltuielile suplimentare necesare păstrării obiectului de contract şi oferirii executării;

b) suportă riscul deteriorării sau pieirii fortuite a bunului;

c) nu poate beneficia de dobînzi pentru datoria pecuniară faţă de el.

(2) Dacă debitorul este obligat să predea fructele bunului ori să compenseze valoarea lor, această obligaţie nu se răsfrînge asupra fructelor obţinute în timpul întîrzierii creditorului.

S e c t i u n e a a 3-a

PROTECTIA DREPTULUI

LA EXECUTAREA OBLIGATIEI

Articolul 598. Dreptul creditorului de a-şi conserva creanţa
Creditorul care are un interes serios şi legitim poate să ia toate măsurile pentru conservarea drepturilor sale.

Creditorii chirografari (creditorii a căror creanţă nu este asigurată cu garanţii reale) îşi pot satisface creanţele din patrimoniul debitorului doar atunci cînd acesta este solvabil. În caz contrar, ei vor suporta riscul de a nu-şi putea satisface creanţa. Pentru a evita ca la scadenţă debitorul să apară ca fiind lipsit de elemente active în patrimoniul său, adică să fie insolvabil, legea acordă creditorilor chirografari anumite mijloace de conservare a patrimoniului debitorului lor. Aceste măsuri, după cum reiese şi din conţinutul art.198 al.1, constau în preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv din patrimoniul debitorului. Exemplu de măsuri conservatorii pot servi: a.) cererile de punere a sechestrului asigurator pe anumite bunuri ale debitorului, atunci cînd există temerea justificată că aceste bunuri vor fi ascunse, deteriorate sau înstrăinate de către debitor; b.) cererile de înregistrare a unui imobil, în ipoteza în care debitorul dobîndeşte dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil şi neglijează să-l înregistreze; c.) cererea de a se lua măsuri de conservare a averii succesorale; d.) dreptul de a interveni în procesele pornite împotriva debitorului lor uzufructuar cu privire la încetarea uzufructului pentru abuz de folosinţă, etc. Pe lîngă aceste măsuri propriu-zis conservatorii, legea mai acordă creditorilor dreptul de a exercita în numele debitorului acţiunea oblică, care în esenţă are ca scop tot conservarea patrimoniului debitorului.

Pentru luarea măsurilor de conservare a patrimoniului debitorului, creditorul trebuie să facă dovada că are un interes serios şi legitim. Un asemenea interes este prezent atunci cînd, prin neglijarea sau refuzul de a-şi exercita drepturile, debitorul este ameninţat de insolvabilitate sau î-şi agravează insolvabilitatea existentă.

Articolul 599. Acţiunea oblică
(1) Creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite.

(2) Creditorul nu poate exercita drepturile şi acţiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului.

(3) Creanţa trebuie să fie lichidă şi exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acţiunii.
1. Acţiunea oblică este acea acţiune în justiţie prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci cînd acesta refuză sau omite să şi le exercite. Această acţiune se mai numeşte indirectă, pentru faptul că este exercitată de către creditor în locul debitorului său, dar care are acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de debitor. Astfel, dacă debitorul are dreptul să intenteze o acţiune în revendicarea unui bun sau pentru plata unei creanţe, dar neglijează să-şi exercite dreptul, atunci pe calea acţiunii oblice o va face creditorul, în numele debitorului, deci indirect.

Pentru exercitarea acţiunii oblice este necesară întrunirea următoarelor condiţii: a.) În primul rînd, creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă, adică fermă, existenţa ei să nu dea naştere la discuţii; să fie lichidă, adică să aibă cuantumul determinat; şi să fie exigibilă, adică ajunsă la scadenţă, iar nu suspendată printr-un termen sau printr-o condiţie; b.)În al doilea rînd, creditorul trebuie să fie inactiv, adică să refuze sau să omită exercitarea drepturilor sau acţiunilor sale. Dacă debitorul a cărui inactivitate justificase intervenţia creditorului îşi schimbă atitudinea, atunci el poate prelua acţiunea pornită de creditor, iar creditorul poate rămîne în proces, alături de debitor, pentru a-şi apăra propriile sale interese. Creditorul nu este îndreptăţit să exercite acţiunea oblică în cazul în care debitorul îşi exercită el însuşi drepturile şi acţiunile. c.) În al teilea rînd, este necesar ca creditorul să aibă un interes serios şi legitim. Această condiţie fiind impusă de art.598 pentru luarea oricărei măsuri de conservare a patrimoniului debitorului, inclusiv şi pentru exercitarea acţiunii oblice.

2. Pe calea acţiunii oblice creditorul poate exercita, în general, toate drepturile şi acţiunile ce fac parte din patrimoniul debitorului, cum ar fi de exemplu: acţiunea în plata unei creanţe, acţiunea în anularea unui act juridic, acţiunea în repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, acţiunea în recunoaşterea unui drept de uzufruct, servitute sau superficie, acţiunea în rezoluţiunea unui contract de vînzare-cumpărare pentru neplata preţului, etc. Ca excepţie de la această regulă, nu pot fi exercitate pe calea acţiunii oblice drepturile care în virtutea unui text de lege sau a naturii lor, sunt considerate ca fiind excusiv personale ale debitorului. În această categorie intră: a.) drepturile personale nepatrimoniale, cum ar fi: acţiunile de stare civilă, stabilirea filiaţiei, drepturile părinteşti, etc. b.) drepturile patrimoniale a căror exercitare implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor, întemeiată pe raţiuni de ordin moral, cum ar fi de pildă, acţiunea în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine, renunţarea la o succesiune, etc. c.) drepturile avînd un caracter neurmăribil: dreptul la pensie de întreţinere, dreptul de uz, dreptul de abitaţie.

3. După regula generală conţinută în alin.1 al acestui articol, acţiunea oblică poate fi intentată doar în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de acest articol, inclusiv şi cerinţa ca creanţa să fie lichidă şi exigibilă. Ca excepţie, prevederile alin.3, permit ca acţiunea oblică să fie intentată chiar şi în cazul în care creanţa nu este lichidă şi exigibilă, dar care va dobîndi aceste caractere cel tîrziu la momentul examinării.

Articolul 600. Excepţiile opuse creditorului care a intentat acţiune oblică
Cel împotriva căruia a fost intentată acţiune oblică poate opune creditorului toate excepţiile opozabile propriului creditor.
Persoana împotriva căreia este intentată acţiunea oblică beneficiază în raport cu creditorul de aceleaşi drepturi ca şi în raport cu propriul său creditor. În acest context, terţul pîrît poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune propriului creditor, cum ar fi de exemplu invocarea nulităţii actului juridic în temeiul căruia a luat naştere creanţa ce stă la baza acţiunii oblice; invocarea termenului de prescripţie a acţiunii oblice sau opunerea unei compensaţiei, etc. Pîrîtul poate dispune de drepturile sale şi după promovarea acţiunii oblice. Astfel, el poate încheia o tranzacţie de împăcare cu propriul său creditor; aceasta va fi opozabilă reclamantului dacă nu va avea un caracter fraudulos.

Articolul 601. Efectele acţiunii oblice
Toate bunurile obţinute în baza acţiunii oblice intră în patrimoniul debitorului şi beneficiază tuturor creditorilor acestuia.

Exercitînd acţiunea oblică, creditorul exercită, în realitate, acţiunea debitorului său. Sîntem în prezenţa exerciţiului unei acţiuni în numele şi pe contul debitorului. Hotărîrea pronunţată în urma promovării acţiunii oblice este opozabilă debitorului numai cînd el a fost introdus în proces. În schimb, acea hotărîre este opozabilă tuturor creditorilor, indiferent dacă le este sau nu favorabilă. În cazul în care creditorul exercită cu succes acţiunea oblică, se va evita micşorarea patrimoniului debitorului, căci prin efectul acţiunii oblice, bunurile asupra cărora purta dreptul ce era ameninţat cu pieirderea este readus în patrimoniul debitorului. Drept urmare, aceste bunuri vor servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor chirografari, fără ca creditorul care a exercitat acţiunea oblică să aibă vreun drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori. De aceea se spune că acţiunea oblică este, prin efectele sale, o acţiune colectivă, conservînd gajul general, garanţie comună a tuturor creditorilor aceluiaşi debitor.

Capitolul V

EFECTELE NEEXECUTĂRII OBLIGAŢIEI

Articolul 602. Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei
(1) În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.

(2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.

(3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare.

(4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare de la art.609. Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare privind întîrzierea prevăzute la art.617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune, conform art.737.
1. Acest articol instituie regula potrivit căreia debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat creditorului ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate.

Neexecutarea obligaţiei contractuale antrenează răspunderea civilă contractuală, atunci cînd se întrunesc condiţiile stabilite de lege, exceptînd temeiurile de exonerare sau limitare a răspunderii.

Pentru neexecutarea definitivă a obligaţiei contractuale debitorul va plăti daune interese compensatorii, iar pentru simpla întîrziere a executării va plăti daune-interese moratorii.

2. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit (art. 572 alin. 2).Astfel, obligaţia privind predarea unor bunuri trebuie să corespundă tuturor cerinţelor cantitative şi calitative:transmiterea trebuie să se efectueze în termenii stabiliţi, bunurile trebuie să corespundă condiţiilor de asortiment stipulate de părţi(corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi), în completivitatea asortimentului sau în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri sau alte cerinţe înaintate tradiţional, în garnitură completă, dacă părţile sau înţeles astfel, în ambalajul corespunzător, potrivit standardelor şi cerinţelor tehnice permise.

Neexecutarea obligaţiei contractuale este omisiunea debitorului de a săvîrşi prestaţia care constituie obiectul obligaţiei asumate. Neexecutarea poate fi totală sau parţială. Efectele juridice sînt diferite reieşind din felul neexecutării, precum şi din faptul, ce fel de obligaţii n-au fost executate: dintr-un contract unilateral sau sinalagmatic. Dacă obiectul obligaţiei este indivizibil sau obligaţia este neexecutată în mare parte, o executare parţială echivalează unei neexecutări totale. O executare defectuoasă (de o calitate inferioară celei convenite, depistarea unor vicii care fac inutilizabil obiectul prestaţiei), precum şi o executare tardivă (în special atunci, cînd obligaţia prin natura sa sau prin convenţia părţilor trebuia executată într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă) se asimilează cu neexecutarea obligaţiei. Executarea este defectuoasă şi în cazul, cînd în aparenţă pare a fi executată corespunzător, însă nu corespunde clauzelor speciale, negociate în contract.

În fiecare caz de neexecutare se va ţine cont de cauzele acesteia. Astfel, neexecutarea poate avea loc din cauza:

• 
  imposibilităţii executării;
  
• 
  alte motive.
  

Pentru ambele situaţii creditorul trebuie să decidă asupra alegerii comportamentului propriu în vederea asigurării intereselor sale din acest contract, precum şi modul de executare a prestaţiei corelative.

3 Principiul executării reale(în natură) a obligaţiei presupune că debitorul trebuie să execute acele acţiuni sau să se abţină de la anumite acţiuni, care constituie conţinutul obligaţiei. De aici poate fi dedusă şi următoarea regulă: neadmiterea înlocuirii executării obligaţiei printr-o compensaţie bănească cel puţin atîta timp, cît creditorul mai păstrează interesul faţă de executarea în natura specifică a obligaţiei.În acest mod se vor apăra în mare măsură interesele creditorului care adesea nu are altă posibilitate de a-şi satisface necesităţile sale în mărfurile, lucrările sau serviciile de o anumită categorie, decît prin impunerea debitorului la executarea în natură. Respectarea acestui principiu este îndeosebi importantă în condiţiile relaţiilor de piaţă cu participarea agenţilor economici-monopolişti.

Codul civil conţine norme care vin să confirme importanţa şi necesitatea executării în natură a obligaţiei, printre care menţionăm: creditorul obligaţiei de a face are dreptul, atunci cînd debitorul nu execută obligaţia, să execute el însuşi sau să încredinţeze unui terţ executarea, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului(art.620); în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, creditorul are dreptul să ceară predarea forţată a bunului (art.622); cumpărătorul este în drept să ceară executarea în natură a obligaţiilor contractuale, dacă o astfel de cerinţă este îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului, în special dacă cumpărătorul nu poate achiziţiona acele bunuri de la alte persoane sau dacă aceste acţiuni de achiziţionare nu au efect(art.782) ş.a.

În raporturile civile delictuale de asemenea se aplică principiul reparării în natură a prejudiciului, pe cît este cu putinţă acest lucru.

Orice încălcare a obligaţiei se reduce fie la neexecutarea totală a obligaţiei, fie la executarea necorespunzătoare a acesteia.În dependenţă de aceste împrejurări, legiuitorul a stabilit soluţii diferite.În baza alineatului comentat, dacă obligaţia n-a fost executată în modul corespunzător, debitorul nu este eliberat de executarea acesteia în natură, chiar dacă pentru încălcările comise a fost impus la repararea prejudiciului. Excepţie servesc cazurile, cînd creditorul pierde interesul pentru executare.Pierderea interesului de către creditor faţă de executarea obligaţiei are drept efect eliberarea debitorului şi obligarea lui la repararea prejudiciului (de exemplu art. 757 alin. (2), art. 1139 alin.( 3), art. 1140). La fel, dacă creditorul nu are interes faţă de o prestaţie executată parţial, debitorul poate fi obligat la plata despăgubirilor ca pentru o neexecutare totală (art.art. 609 alin.(2); 709 alin(3)).Renunţul creditorului la primirea unei executări tardive trebuie făcut pînă la acceptarea de facto a acesteia. Dacă iniţial a acceptat executarea, iar ulterior declară că a pierdut interesul faţă de executare, ultima manifestare de voinţă nu va avea nici un efect juridic. Trebuie de remarcat că renunţarea creditorului la primirea unei executări tardive din cauza pierderii interesului are drept consecinţă fie modificarea, fie rezilierea contractului. Din această cauză renunţarea trebuie făcută în forma corespunzătoare, cerută de lege pentru valabilitatea acelui contract.

Sîntem în prezenţa executării necorespunzătoare în cazul cînd antreprenorul execută lucrarea cu vicii sau cu depăşirea termenului stipulat, utilizează materiale necalitative, obligaţia este executată în volum mai mic, decît s-a negociat, cumpărătorul achită cu întîrziere preţul în baza contractului,vînzătorul vinde mărfuri necalitative, serviciile prestate sînt defectuoase etc.Cu toate că poate fi impus la repararea prejudiciului şi plata clauzei penale, în condiţiile respectării art.626 alin.(1), debitorul nu se eliberează de obligaţia de remediere a bunurilor vîndute sau înlocuirea acestora cu altele calitative, de executarea lucrării, construcţiei pînă la finisare etc.Dacă în contractul sinalagmatic o parte execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă şi nu întreprinde eforturi suplimentare pentru a remedia defectele executării, creditorul poate, după expirarea unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru remediere să rezoluţioneze contractul dacă debitorul trebuia să-şi dea seama, în baza termenului de graţie, de iminenţa rezoluţiunii(art.709 alin.(1).

În cazul neexecutării totale a obligaţiei, debitorul se eliberează de executarea obligaţiei în natură, fiind ţinut să repare prejudiciul astfel cauzat.Neexecutare totală există atunci, cînd, de exemplu, antreprenorul nu a efectuat nici una din acţiunile la care se obligaseră în baza contractului, vînzătorul nu a transmis nici o parte din cantitatea bunurilor ce constituiau obiectul prestaţiei, comisionarul nu a executat obligaţia în baza contractului, altfel spus părţile rămîn în situaţia preexistentă contractului. Se va califica drept neexecutare a contractului şi situaţiile în care debitorul a întreprins careva acţiuni întru executarea acestuia, însă fără nici un rezultat, de exemplu antreprenorul a transportat o anumită cantitate de materiale de construcţie la locul executării construcţiei, mandatarul a purces, fără succes, la căutarea contragenţilor cu care urma să încheie acte juridice în numele şi interesul mandantului.Repararea prejudiciului se va efectua în condiţiile suplimentare, prevăzute la alin.(4) al articolului 602.

Principiul executării în natură a obligaţiei trebuie să se respecte în cadrul tuturor raporturilor contractuale, fie între persoane fizice, fie cu participarea persoanelor juridice.

4. Creditorul poate pretinde despăgubiri în locul prestaţiei doar dacă a stabilit anterior debitorului un termen rezonabil pentru executare, făcîndu-i o somaţie, în condiţiile, prevăzute de art. 609. Dacă debitorul întîrzie să execute obligaţia, creditorul poate pretinde daune-interese moratorii doar dacă a pus debitorul în întîrziere, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzute de art. 617. Atunci, cînd neexecutarea sau executarea necorespunzătoare rezultă dintr-un contract sinalagmatic, creditorul poate cere rezoluţiunea (rezilierea) contractului doar dacă notifică debitorul într-un termen rezonabil. Ca urmare a rezoluţiunii (rezilierii) creditorul are dreptul la plata despăgubirilor. Dacă nu se poate cere rezoluţiunea (rezilierea) contractului, creditorul este în drept să pretindă reducerea proporţională a obligaţiei sale corelative ( art.746 alin . 1).