Articolul 766. Obligaţia vânzătorului în cazul evicţiunii
(1) Dacă un terţ, în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului, acesta din urmă este obligat să atragă în calitate de copârât pe vânzător şi poate opune terţului toate excepţiile care le-ar fi putut opune vânzătorul.
(2) Neatragerea vânzătorului în calitate de copârât îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de cumpărător dacă va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.
(1) Alineatul 1 al articolului comentat prevede expres obligaţia cumpărătorului de a atrage vânzătorul în calitate de copârât în acţiunea de evicţiune înaintată de către un terţ împotriva cumpărătorului. Este necesar de remarcat, că este vorba de obligaţia şi nu de dreptul cumpărătorului de a atrage în calitate de copârât pe vânzător. Cumpărătorului îi revine obligaţia nu numai să anunţe vânzătorul ca parte a contractului de vânzare-cumpărare, dar şi să-l atragă în calitate de copârât în proces.
Vânzătorul, în baza art.67, alin.1 al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, ca persoană interesată într-un proces pornit între alte persoane, poate interveni în el alături de reclamant sau de pârât până la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă dacă hotărârea pronunţată ar putea să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui faţă de una din părţi. Astfel, vânzătorul este intervenientul accesoriu, adică intervenientul care nu formulează pretenţii proprii asupra obiectului litigiului. Pentru a interveni în proces, vânzătorul depune o cerere în care demonstrează interesul intervenţiei, menţionând cărei părţi se va alătura. Copia de pe cerere se înmânează ambelor părţi (art.67, alin.2 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova). La rândul său, vânzătorul anunţat de către cumpărător sau aflând despre proces, este obligat să participe în proces până la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă.
Vânzătorul poate fi introdus în proces şi la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei (art.67, alin.3 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova).
Vânzătorul, participând în proces, are drepturile procedurale ale părţii căreia i se alătură (cumpărătorului), cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită a hotărârii, încheierii sau deciziei judecătoreşti (art.68 CPC). Vânzătorul este interesat să prezinte pretenţii pe marginea cerinţelor acţiunii de evicţiune înaintate cumpărătorului, deoarece în cazul înstrăinării bunului, cumpărătorul poate solicita restituirea preţului platit pentru bunul cumpărat.
(2) Alineatul 2 al prezentului articol prevede consecinţa neatragerii vânzătorului în calitate de copârât în proces şi anume eliberarea acestuia de răspundere faţă de cumpărător cu condiţia să demonstreze că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.
Articolul 767. Răspunderea vânzătorului în cazul evicţiunii cumpărătorului.
În cazul evicţiunii cumpărătorului în baza drepturilor unui terţ asupra bunului care s-au constituit înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul repară prejudiciul cauzat cumpărătorului. Aceste prevederi nu se aplică dacă cumpărătorul a consimţit cumpărarea bunului grevat cu drepturi ale terţului, conform art.764.
În baza prezentului articol, vânzătorul este obligat să repare prejudiciul cauzat cumpărătorului, cu respectarea următoarelor condiţii:
-
în primul rând bunul să poată fi luat cumpărătorului în baza legii, de exemplu atunci când bunul care a fost cumpărat era gajat de către vânzător şi se realizează dreptul de gaj al creditorului;
-
temeiul legal al terţului de a lua bunul de la cumpărător să fi apărut până la momentul executării obligaţiei de predare a bunului;
-
vânzătorul nu poate demonstra că, cumpărătorul cunoştea sau nu putea să nu cunoască existenţa drepturilor terţului asupra bunului;
-
în cazul existenţei unei acţiuni de evicţiune împotriva cumpărătorului înaintată de către un terţ vânzătorul este atras în calitate de copârât;
la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul nu cunoştea existenţa drepturilor unui terţ asupra bunului cumpărat
Articolul 768. Remedierea.
(1) În cazul în care bunul prezintă vicii, cumpărătorul poate cere remedierea, solicitând înlăturarea viciului sau livrarea unui bun fără viciu.
(2) Vânzătorul suportă cheltuielile de remediere utile, în deosebi cheltuielile de transport, de drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor.
(3) Vânzătorul poate refuza remedierea viciilor dacă aceasta necesită cheltuieli neproporţional de mari.
(4) În cazul în care în locul remedierii viciilor livrează un bun fără viciu, vânzătorul poate cere cumpărătorului restituirea bunului cu vicii în conformitate cu regulile privind efectele rezoluţiunii contractului.
(1) Prezentul articol reglementează situaţia în care bunul livrat prezintă vicii. Viciile mărfii constituie lipsa unei însuşiri inerente mărfii predate, care o face improprie destinaţiei ori folosirii normale sau îi micşorează valoarea sau valoarea de întrebuinţare.
În acest caz vânzătorul a încălcat prevederile art.763 (1), care prevede obligaţia vânzătorului de a preda bunul fără vicii materiale. Dacă bunul predat prezintă vicii, cumpărătorul este în drept să ceară remedierea, având opţiunea de a alege între a solicita înlăturarea viciului sau livrarea unui bun fără viciu. Însă, consecinţele juridice prevăzute de art.768 apar numai în cazul în care cumpărătorul nu a cunoscut existenţa viciilor la bunul cumpărat. Vânzătorul este obligat să-l anunţe pe cumpărător atât despre viciile aparente, cât şi despre viciile ascunse ale mărfii. O asemenea situaţie poate să rezulte din însăşi caracterul vânzării, de exemplu atunci când obiect al vânzării sunt bunuri care deja au fost în circulaţie sau vânzarea bunurilor în regim de solduri.
Legea Nr.105-XV din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, în art.13 (1) prevede că remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, deficienţe care nu sunt imputabile consumatorului, se face necondiţionat de către vânzător într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit în contract.
(2) În situaţia în care cumpărătorul solicită înlăturarea viciului, vânzătorul va înlătura viciul, suportând toate cheltuielile utile.
(3) Totuşi, dacă remedierea viciilor necesită cheltuieli neproporţional de mari, vânzătorul este în drept să refuze remedierea viciilor. În acest caz vânzătorul va fi obligat să livreze un bun fără viciu. Cheltuielile neproporţional de mari pot fi constituite din cheltuielile de transport, de deplasare a specialiştilor la faţa locului şi cazarea acestora, de executare a lucrărilor de remediere şi de procurare a materialelor etc. Dacă aceste cheltuieli sunt mai mari decât cheltuielile pe care le-ar suporta vânzătorul în cazul înlocuirii bunului viciat cu un bun fără vicii, este rezonabil ca vânzătorul să renunţe la remedierea viciilor.
(4) În cazul în care vânzătorul livrează un bun fără vicii, el este în drept să ceară şi să primească înapoi de la cumpărător bunul cu vicii în conformitate cu regulile privind efectele rezoluţiunii contractului. Efectele rezoluţiunii sunt prevăzute în art.738.
Conform art. 771, cumpărătorul poate cere o reducere a preţului în volumul echivalent cheltuielilor de remediere a viciului şi să înlăture singul viciile bunului.
În baza art.770, dacă nu poate restitui vânzătorului bunul în starea în care l-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a cere vânzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vânzătorului sau inutilităţii bunurilor.
Articolul 769. Dispoziţii speciale privind rezoluţiunea şi repararea prejudiciului.
În afară de cazurile prevăzute de art.617, nu este necesară stabilirea unui termen când vânzătorul a respins remedierea viciilor sau când o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului. O remediere se consideră ca fiind nereuşită, după a doua încercare fără succes, dacă din felul bunului sau al viciului sau din comportamentul vânzătorului nu rezultă altfel.
Prezentul articol prevede expres, că este necesară stabilirea unui termen pentru remedierea viciilor numai în cazurile prevăzute de art.617 (a se vedea art.617 şi comentariul la el). În celelalte cazuri, dacă vânzătorul a respins remedierea viciilor sau când o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului, nu este necesară stabilirea unui termen pentru remedierea viciilor. Norma comentată dă şi definiţia remedierii nereuşite.
Articolul 770. Efectele imposibilităţii de restituire a bunului.
(1) Dacă nu poate restitui vânzătorului bunurile în starea în care le-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vânzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vânzătorului ori inutilităţii bunurilor dacă alterarea lor este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate până a se constata neconformitatea lor.
(2) Pierderea de către cumpărător a dreptului de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vânzătorului predarea bunurilor de înlocuire nu afectează dreptul lui la alte mijloace de protecţie juridică prevăzute de lege sau de contract.
(1) Rezoluţiunea este desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului cu titlu de sancţiune la cererea părţii care şi-a executat culpabil obligaţiile ce-i revin.
În cazul în care cumpărătorul nu poate restitui vânzătorului bunul în starea în care l-a primit, este lipsit de dreptul de a cere rezoluţiunea contractului sau predarea unui bun de înlocuire. Se are în vedere situaţia în care din imprudenţă sau intenţionat cumpărătorul a cauzat bunului şi alte vicii. Chiar dacă nu poate restitui vânzătorului bunul în starea în care l-a primit, cumpărătorul nu pierde dreptul de a cere rezoluţiunea contractului sau predarea unui bun de înlocuire în cazul în care imposibilitatea de restituire se datorează:
a) acţiunii sau inacţiunii vânzătorului. De exemplu vânzătorul a încercat să înlăture viciile, dar ca rezultat a cauzat şi alte vicii bunului, sau cumpărătorul a anunţat vânzătorul despre existenţa viciilor şi l-a informat, că înlăturarea lor este urgentă, deoarece viciile duc la deteriorarea bunului, iar vânzătorul nu a reacţionat prompt la notificarea cumpărătorului. În asemenea situaţii răspunderea revine vânzătorului;
b) inutilităţii bunurilor dacă alterarea este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate până a se constata neconformitatea lor ( a se vedea comentariul la art.758 şi 779). Şi în acest caz nu este vorba de culpa cumpărătorului;
c) utilizării bunului până la constatarea neconformităţii acestuia. În această situaţie se prezumă, că bunul la momentul predării era fără vicii sau avea vicii ascunse pe care cumpărătorul nu le cunoştea.
(2) Prezentul articol prevede expres, că în cazul în care cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vânzătorului predarea bunului de înlocuire, el nu pierde dreptul la alte mijloace de protecţie juridică prevăzute de lege sau de contract. Dacă în contract au fost stabilite pentru vânzător anumite sancţiuni şi/sau despăgubiri pentru executarea necorespunzătoare a contractului, ele vor rămâne valabile.
Dostları ilə paylaş: |