(1) Vânzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vânzare-cumpărare.
(2) Cumpărărtorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă vânzătorul predă o cantitate mai mică decât cea prevăzută în contract. În cazul în care va accepta primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul va plăti proporţional preţului contractual.
(3) Dacă vânzătorul predă o cantitate mai mare decât cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţului stabilit în contract sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul vânzătorului.
(4) În cazul în care nu este stabilită cantitatea bunului sau modul de determinare a acesteia, contractul este nul.
(1) Din prevederile alin. 1 şi 4 ale prezentului articol rezultă expres, că părţile trebuie în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii, să stabilească în contract cantitatea bunului sau modul de determinare a acesteia. Prin urmare, stabilirea cantităţii sau modului de determinare a acesteia constituie o condiţie esenţială a contractului. În conformitate cu prevederile art.679 al Codului civil contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.
În contract părţile trebuie să prevadă şi unitatea de măsură, locul, momentul de determinare a cantităţii, precum şi documentul care atestă cantitatea. Cantitatea mărfii poate fi stabilită în tone, bucăţi, perechi, metri cubi, metri liniari etc. În funcţie de specificul mărfii şi de particularităţile mijloacelor de transport, părţile pot insera în contractul de vânzare-cumpărare clauze de toleranţă cantitativă. Într-o asemenea situaţie este necesar de stipulat şi obligaţia cumpărătorului de a plăti cantitatea efectiv livrată în limitele toleranţelor convenite.
Într-un contract de vânzare-cumpărare încheiat pe o perioadă de câţiva ani, cantitatea poate fi stabilită pentru o perioadă de 6 luni, un an sau pentru tot termenul contractului.
(2) Articolul 774 stabileşte consecinţele predării mărfii atât într-o cantitate mai mică, cât şi într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută în contract. În primul caz cumpărătorul are opţiunea de a alege între a refuza recepţionarea bunului sau a accepta primirea bunului în cantitatea mai mică. Din conţinutul articolului 774 nu rezultă posibilitatea cumpărătorului de a cere vânzătorului livrarea mărfii în cantitatea prevăzută în contract. O atare posibilitate cumpărătorul o are în baza art.782 al Codului civil, care stipulează că, cumpărătorul este în drept să ceară executarea în natură a obligaţiilor contractuale, cu condiţia ca cerinţa să fie îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului referitoare la bunuri unice, la bunuri individualizate pentru contractul în cauză sau la alte bunuri pe care cumpărătorul nu le poate achiziţiona de la alte persoane sau dacă aceste acţiuni de achiziţionare nu au efect.
În cazul în care cumpărătorul va accepta cantitatea mai mică, va achita preţul pentru marfa efectiv recepţionată, luându-se ca bază preţul contractual.
(3) În situaţia predării mărfii într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută în contract, cumpărătorul are opţiunea de a alege între două posibilităţi: să preia bunul în cantitatea prevăzută în contract sau să preia bunul în cantitatea livrată. În primul caz cumpărătorul va achita preţul prevăzut în contract, iar marfa care a fost livrată în plus trebuie să fie restituită vânzătorului din contul acestuia. Dacă vânzătorul sau reprezentantul său autorizat este prezent în momentul preluării mărfii, el va suporta toate cheltuielile ce ţin de restituirea mărfii livrată excedentar. Dacă vânzătorul sau reprezentantul său autorizat nu este prezent în momentul preluării mărfii, cumpărătorul se va ocupa de restituirea bunului, vânzătorul fiind obligat să-i întoarcă cumpărătorului toate cheltuielile ocazionate de restituirea bunului.
În situaţia în care cumpărătorul acceptă preluarea mărfii livrată excedentar, el este obligat să achite preţul pentru această marfă proporţional preţului stabilit în contract.
(4) Norma comentată permite ca în contractul de vânzare-cumpărare să fie stabilită atât cantitatea bunului, cât şi modul de determinare a acesteia. Astfel, într-un contract de furnizare a energiei electrice nu se stabileşte cantitatea, deoarece consumatorul este în drept să folosească energia electrică în cantitatea care îi este necesară. Cantitatea energiei electrice consumate se stabileşte în baza contorului.
Articolul 775. Asortimentul bunurilor
Vânzătorul este obligat sa transmită bunul în asortimentul (corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în lipsa lui, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vânzătorul le cunoştea la data încheierii contractului, sau să refuze încheierea contractului.
Prin asortiment, ca o condiţie a contractului se înţelege enumerarea mărfurilor de o anumită denumire, care se deosebeşte după însemne individuale, cu indicarea cantităţii mărfii ce urmează a fi transmisă şi a fiecărui însemn. În conţinutul articolului comentat sunt menţionate ca exemplu o listă a poziţiilor asortimentului ce pot fi determinate în contract.
Asortimentul mărfii se stabileşte în corespundere cu oferta cumpărătorului şi exprimă, în primul rând, necesităţile acestuia. În determinarea asortimentului mărfii este interesat cumpărătorul, deoarece această clauză a contractului reflectă, în primul rând, necesităţile cumpărătorului.
Părţile pot să prevadă un asortiment pentru tot termenul contractului sau numai pentru o perioadă, convenind modalitatea de stabilire pentru perioadele ulterioare. În contract, de asemenea, poate fi prevăzută modalitatea de modificare (precizare) a asortimentului dacă acesta este convenit pentru o perioadă îndelungată.
Articolul 775 prevede drepturile vânzătorului pentru situaţia în care în contract nu este stipulat asortimentul, chiar dacă din denumirea mărfii rezultă că bunul trebuie predat în asortiment. Într-un asemenea caz vânzătorul are opţiunea de a alege una din următoarele posibilităţi: să transmită bunul în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vânzătorul le cunoştea la momentul încheierii contractului sau să refuze executarea contractului.
Din prevederile prezentului articol rezultă că diligenţa necesară trebuie să fie manifestată de cumpărător, expediind oferta cu indicarea asortimentului
Articolul 776. Efectele nerespectării clauzei de asortiment
(1) În cazul predării bunului într-un asortiment care un corespunde contractului, cumpărătorul este în drept să un le primească şi să un plătească preţul, iar dacă acesta este plătit, să ceară restituirea sumei plătite.
(2) Dacă odată cu bunurile în asortimentul stipulat în contract sunt transmise şi alte bunuri, cumpărătorul poate refuza recepţionarea bunurilor nestipulate în contract sau poate recepţiona toate bunurile. În cazul în care primeşte bunuri nestipulate în contract, cumpărătorul achită costul lor la preţul convenit cu vânzătorul.
Prezentul articol prevede diferite situaţii de nerespectare de către vânzător a clauzelor contractuale referitoare la asortimentul bunurilor şi determină consecinţele juridice pentru fiecare stipulaţie.
Dacă vânzătorul a predat bunuri într-un asortiment ce nu corespunde contractului, cumpărătorul este în drept să nu le primească şi să nu plătească preţul. În cazul în care preţul a fost plătit, cumpărătorul are dreptul să ceară restituirea sumei plătite.
Altfel sunt determinate drepturile cumpărătorului, dacă odată cu bunurile în asortimentul stipulat în contract, vânzătorul transmite şi alte bunuri. În acest caz cumpărătorul are opţiunea de a alege între a refuza recepţionarea bunurilor nestipulate în contract sau a recepţiona toate bunurile. Dacă cumpărătorul primeşte bunurile nestipulate în contract, el va achita costul lor la preţul convenit cu vânzătorul. În caz contrar preţul va fi stabilit conform art.756, care prevede, că dacă preţul nu este determinat în mod expres sau implicit printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi bunuri vândute în împrejurări comparabile. Pentru situaţia în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor. În cazul când preţul se determină în raport cu greutatea bunului, în caz de îndoială, preţul se stabileşte în raport cu greutatea netă.
Articolul 777.Completivitatea asortimentului de bunuri.
(1) Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile conform contractului de vânzare-cumpărare în completivitatea asortimentului.
(2) Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.
Noţiunea completivitate se atribuie unor articole tehnice complicate, cum sunt echipamentele, maşinile, aparatajul, precum şi tehnica de uz casnic.
Prin completivitate urmează să se înţeleagă totalitatea compusă din articolul de bază şi alte articole individuale, care îl completează, fără a face parte din componenţa articolului de bază, dar care, în ansamblu, constituie un tot întreg şi serveşte unui scop comun.
Recunoaşterea confecţiei transmisă împreună cu articolul principal ca fiind element de completare are o importanţă juridică deosebită, deoarece conform art.772 (4) termenul de garanţie a bunului accesoriu se consideră echivalent al termenului de garanţie pentru bunul principal, dacă în contract nu este stipulat altfel.
Articolul comentat stabileşte obligaţia vânzătorului de a transmite marfa conform contractului de vânzare-cumpărare în completivitatea asortimentului. Din această normă rezultă, că completivitatea mărfii este o condiţie stabilită prin acordul comun al părţilor.
Completivitatea poate fi determinată în contract fie prin metoda enumerării elementelor de completare, a agregatelor ce urmează a fi transmise împreună cu articolul de bază, fie prin inserarea în contract a standardului de stat, standardului de ramură, standardului întreprinderii, condiţiilor tehnice sau altor documente normative privind standardizarea, conform cărora a fost determinată completivitatea articolului de bază.
Cerinţele standaradelor de stat, standardelor întreprinderii şi altor documente referitoare la standardizare formulate în contextul completivităţii au un caracter de recomandare. De aceea, făcând referinţă în contract la asemenea documente, părţile pot prevedea transmiterea mărfii (bunului) fără alte elemente separate incluse în documentele de standardizare, dar care nu-i sunt necesare cumpărătorului.
În situaţia în care standardele de stat, standardele întreprinderii sau alte documente referitoare la standardizare prevăd câteva variante de completivitate a mărfii, în contract cumpărătorul stipulează acea variantă de completivitate care urmează a fi transmisă.
Astfel, completivitatea asortimentului de bunuri este determinată fie de acordul părţilor prin enumerarea în contract a elementelor de completare, fie prin indicarea documentului normativ referitor la standardizare, fie prin îmbinarea acestor metode, adică nu doar indicarea documentului privind standardizarea, dar şi modificarea de către părţi a nomenclatorului elementelor de completare, determinat de documentele normative. Dacă, însă nu este folosită nici una din aceste metode de stabilire a completivităţii mărfii, vânzătorul trebuie să se conducă de uzanţele circuitului de afaceri sau de rigorile impuse de utilizarea mărfii.
În articol nu este determinată modalitatea de transmitere a mărfii completivitatea căreia este stipulată în contract. Dacă modalitatea de predare nu este stipulată în contract, completivitatea mărfii trebuie să fie respectată în momentul transmiterii acesteia. În corespundere cu practica stabilită, în contract poate fi prevăzută livrarea mărfii în tranşe, astfel încât completivitatea bunului să fie asigurată la expirarea termenului de executare a obligaţiilor de predare a mărfii, stabilită în contract.
În contract poate fi prevăzută, de asemenea, transmiterea către cumpărător a elementului de completare de către producător, care nu este parte la contractul de vânzare-cumpărare.
Dostları ilə paylaş: |