Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Conform prevederilor art.1594 Cod civil şi art.4 al.1 din Legea RM privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 26.04.2001(MO al RM nr 97-99/ 765 din 17.08. 2001) înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care au reşedinţă în afara teritoriului statului este stabilită în scopul protecţiei drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor, precum şi în interesul statului. Actele de stare civilă supuse înregistrării de stat sunt prevăzute în art.54 Cod civil.

În sensul prezentului articol şi art.3 din legea nr.100-XV „Actele de stare civilă sînt înscrisuri autententice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţiază apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se caracterizează statutul de drept al acestora ”.

Cetăţenii Republicii Moldova în baza dispoziţiilor Constituţiei RM art.18 al.2 al şi Legii cetăţenii RM nr.1024-XIV din 02.06.2000 (MO al RM nr.98-101/709 din 10.08.2000) „beneficiază de protecţia statului atît în ţară, cît şi în străinătate” (art.8) prin urmare cetăţenia Republicii Moldova este păstrată atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi în afara acestuia. În cazul dat, cetăţenii Republicii Moldova se vor afla în afara teritoriului Republicii Moldova , cu reşedinţa în străinătate.

Competenţa înregistrării actelor de stare civilă revine oficiilor consulare şi misiunelor diplomatice în conformitate cu legislaţia acestora, care asigură înregistrarea următoarelor acte de stare civilă: de naştere, de căsătorie, de desfacere a căsătoriei(de divorţ), de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces(art. 4 alin. (3) din Legea nr. 100-XV).

Prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare(Ratificată de Parlamentul RM la 4 august 1992, nr. 1135-XII. În vigooare ptr. RM din 25 februarie 1993) prin art. 5 lit. t) includ în funcţiile consulare calitatea de ofiţer de stare civilă, în măsura în care legile şi regulamentele statului nu se opun.

Iar Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961(Ratificată de Parlamentul RM la 4 august 1992, nr. 1135-XII. În vigoare ptr. RM din 25 februarie 1993) prevede în art. 3 alin. (2) „nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicînd misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare”.

Funcţiile de supraveghere şi control asupra activităţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova în domeniul înregistrării actelor de stare civilă sînt exercitate de MAE şi Departamentul Tehnologii Informaţionale(art. 15--- alin. (4) din Legea nr. 100-XV).

Norma conflictuală cuprinsă în conţiunutul art. 1594 are un caracter unilateral, face trimitere exclusiv la sistemul de drept al Republicii Moldova.

Dar, în Republica Moldova au putere doveditoare şi actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite de către organele competente ale ţărilor străine dacă în termen de 6 luni la oficiul de stare civilă al mun. Chişinău sînt transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova (art. 13 alin. (2) din Legea 100-XV). Deci, valabilitatea acestor acte de stare civilă este condiţionată de transcrierea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor primite din străinătate, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea certificatului de stare civilă ori a copiei sau extrasului de pe actul de stare civilă.

Actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite de autorităţile străine şi neînregistrate în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova nu au putere doveditore.

Importanţa înregistrării actului sau faptului juridic de stare civilă întocmit în străinătate constituie un mijloc de evidenţă şi control al populaţiei, şi un mijloc de verificare a cerinţelor prevăzute de legea Republicii Moldova pentru acel act sau fapt de stare civilă.

Din textul art. 59 lit. b) stabilim că în cazul în care actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe actul de stare civilă este posibil reconstituirea acestuia pe baza avizului oficiului stare civilă din Republica Moldova.

Pentru a fi prezentate instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova actele eliberate, redactate sau legalizate de autorităţi competente străine trebuie supralegalizate pe cale administrativă ierarhică şi, ulterior, de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale Republicii Moldova în baza art. 466 CP Civil.

În străinătate, autoritatea procedează la înregistrarea actelor juridice conform legii sale ”auctor regit actum” şi forma este prevăzută de legea locului „locus regit actum”.

Articolul 1595. Activitatea comercială a cetăţenilor străini şi apatrizilor

Calitatea de comerciant a cetăţeanului străin sau a apatridului care îi permite să desfăşoare activitate comercială fără a se constitui persoană juridică se determină conform legii statului în care cetăţeanul străin sau apatridul a obţinut autorizarea de a desfăşura activitate comercială.
În categoria comerciant persoană fizică sînt incluse persoanele cu firmă individuală, care efectuează în nume propriu, cu titlu profesional, acte şi fapte de comerţ. În temeiul acestui articol condiţiile cerute pentru a desfăşura activitate comercială de către o persoană care are numai cetăţenie străină sau este apatrid sînt stabilite de legea statului care acordă autorizarea. Dacă persoana doreşte să desfăşoare activitate comercială pe teritoriul Republicii Moldova sînt competente organele abilitate din Republica Moldova. Acest articol conţine o normă conflictuală generală cu un pronunţat caracter teritorial.

Capitolul II

STATUTUL PERSOANEI JURIDICE

Articolul 1596. Legea naţională a persoanei juridice străine
(1) Legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu persoana este constituită.

(2) În baza legii naţionale a persoanei juridice, se determină în special:

a) statutul juridic al organizaţiei ca persoană juridică;

b) forma juridică de organizare;

c) exigenţele pentru denumirea ei;

d) temeiurile de creare şi încetare a activităţii ei;

e) condiţiile de reorganizare a acesteia, inclusiv succesiunea în drepturi;

f) conţinutul capacităţii ei civile;

g) modul acesteia de dobîndire a drepturilor civile şi de asumare a obligaţiilor civile;

h) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile cu participanţii;

i) răspunderea ei.

(3) Persoana juridică străină nu poate invoca limitarea împuternicirilor organului sau reprezentantului său la încheierea actului juridic necunoscut legii statului în care organul sau reprezentantul persoanei juridice străine a întocmit actul juridic, cu excepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic ştia sau trebuia să ştie despre limitare.
Prevederile prezentului articol determină legea aplicabilă persoanei juridice (alin. 1), întinderea acestei legi (alin. 2), precum şi protecţia terţilor în actele juridice încheiate de societate (alin. 3). Deşi alin. 1 este formulat în sensul determinării legii aplicabile persoanelor juridice străine, voinţă reală a legiuitorului în acest articol a fost determinarea legii căreia i se va supune statutul organic al oricărei persoanei juridice. Legiuitorul nu a dorit să divizeze persoanele juridice în străine şi domestice în baza unui criteriu aprioric, nemenţionat în acest articol. O asemenea divizare este posibilă abia după ce se stabileşte legea aplicabilă persoanei juridice în conformitate cu alin. 1. Pe de altă parte, legiuitorul nu a dorit să stabilească două criterii diferite de determinare a legii aplicabile persoanei juridice, adică criteriul constituirii pentru persoanele juridice străine şi un alt criteriu, eventual criteriul aflării sediului, pentru persoanele juridice din Moldova. Într-o asemenea eventualitate, s-ar produce o confuzie, la nivel teoretic şi practic, deoarece o persoană juridică ar putea fi constituită într-un stat, iar sediul ar putea să îl aibă în Moldova sau invers şi atunci într-un asemenea caz ar avea două legi naţionale. În consecinţă, prezentul articol se va interpreta ca aplicîndu-se asupra tuturor persoanelor juridice.

Alineatul 1

Conform alin. 1, legea statului sub puterea căreia persoana juridică a fost legal constituită este legea care reglementează statutul acestei persoane juridice. Pentru a aplica această lege, persoana juridică trebuie să fie înregistrată şi să fi îndeplinit alte condiţii de publicitate conform acestei legi, sau să fie altfel organizată în conformitate cu acest drept. Termenul „constituire” (sau incorporare) se va interpreta în sens larg, pentru că dreptul conform căruia persoana juridică este constituită rămîne valabil, chiar şi în lipsa formalităţilor de publicitate sau de înregistrare. Totuşi, în asemenea caz, este necesar ca organizarea societăţii să fie vizibilă în exterior pentru terţi, datorită organelor sale sau statutului ei. Dacă organizaţia/societatea nu satisface dispoziţiile cu privire fondare a legii statului în care ea este constituită, ea nu dobândeşte personalitate juridică. Este de menţionat, că legătura prevăzută în prezentul alineat poate face obiectul unor corectări în conformitate cu prevederile art. 1581 (ordinea publică) şi 1582 (aplicarea normelor imperative).

Instanţa judecătorească competentă în cazul societăţilor/organizaţiilor/instituţiilor străine se determină de normele procesual civile internaţionale (vezi Titlul IV al Codului de procedură civilă).

Recunoaşterea persoanei juridice străine

Capacitatea de drept atribuită de către un stat unei entităţi nu poate fi în mod arbitrar transferată în alt stat. De aceea se pune problema de şti, dacă o societate/organizaţie constituită în străinătate are capacitate de drept în interiorul ţării, deci dacă ea are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, precum şi capacitate procesuală. Recunoaşterea unei societăţi străine este luarea în considerare de către stat a existenţei juridice a unei societăţi, care îşi bazează calitatea de subiect de drept pe un sistem de drept străin competent să o reglementeze. Nu există o obligaţie generală de drept internaţional de recunoaştere a unei societăţi/organizaţii create în străinătate. Nu este deci un principiu general care ar trebui considerat conform art. 8 al Constituţiei.

In conformitate cu alin. 1 (şi în general conform dreptului nostru), nu este necesar un act de recunoaştere a persoanei juridice străine. Aceasta se face în mod automat (de plin drept), dacă sunt prezente toate condiţiile de înregistrare şi publicitate a societăţii/organizaţiei/instituţiei în conformitate cu lege străină competentă. Sub aspectul recunoaşterii, nu ar trebui să se facă o deosebire între persoanele juridice drept public şi cele de drept privat. Recunoaşterea de plin drept (automatică) este practicată în majoritatea statelor, deşi mai există [încă] state unde recunoaştere automatică nu există, de exemplu în Franţa.

Recunoaşterea nu înseamnă admiterea entităţii străine să practice activitate de antreprenoriat, economică sau alte activităţi în Moldova (vezi comentariu la art. 1598). De asemenea recunoaşterea trebuie deosebită de „recunoaşterea” tipului (formei) unei societăţi/organizaţii străine.

O chestiune diferită este aceea a documentelor care trebuie prezentate pentru a face proba constituirii şi existenţei societăţii. Legea forului determină admisibilitatea mijloacelor de probă şi forţa probantă a acestora pentru a face proba constituirii şi existenţei persoanei juridice străine.

Unele tipuri de socieăţi străine, care corespund tipurilor cunoscute de dreptul moldovean, pot să nu aibă personalitate juridică. De exemplu, în multe sisteme de drept, societăţile în comandită nu au personalitate juridică. Ele deci vor fi recunoscute ca atare, chiar dacă în dreptul moldovean acestea au personalitate juridică.

Tratatele interstatale (bilaterale) au stat iniţial la baza recunoaşterii persoanei juridice pe teritoriul altui stat. În tratatele contemporane, adesea prevederi despre regimul juridic al companiilor unui stat pe teritoriul celuilalt se conţin în acordurile cu privire la investiţii. Trebuie de fiecare dată de examinat care este întinderea noţiunilor de „companie” sau asemenea similare folosite, ele trebuie interpretate restrictiv. Dacă au devenit drept intern direct aplicabil, asemenea prevederi înlătură aplicarea normelor conflictuale autonome. Dacă tratatul conţine o clauză de ordine publică, recunoaşterea se face dacă prevederile art. 1581 şi 1582 alin. (2) nu se opun. Cînd o asemenea clauză nu se conţine în tratat, aplicarea art. 1581 şi 1582 alin. (2) este imposibilă pentru raporturile reglementate în acel tratat, deoarece normele internaţionale primează celor naţionale. În asemenea caz, hotărîtoare este interpretarea tratatului. Ordinea publică este rezervată în mod tacit.

Deosebiri între societăţile moldovene cu capital străin sau mixt şi cele cu capital intern

Existenţa capitalului străin într-o societate comercială din Moldova o deosebeşte pe aceasta sub aspectul protecţiei investiţiei faţă de o societate cu capital intern. Asupra acestora se aplică prevederile cu privire la investiţiile străine a legislaţiei privind investiţiile. Investiţiile străine pot cădea sub protecţia acordurilor (de obicei bilaterale) cu privire la promovarea şi protejarea investiţiilor sau altor asemenea acorduri. Astfel, într-un litigiu cu privire la investiţii în care este implicată o întreprindere cu capital străin sau mixt, pe de o parte, şi Moldova, pe de altă parte, investitorul străin al întreprinderii se poate adresa, pe lîngă instanţele din Moldova, de asemenea instanţelor prevăzute de către acordurile privind investiţiile, cum ar fi instanţele de arbitraj instituţionalizate sau ad-hoc. Asemenea litigii pot rezulta din acordurile (contractele) cu privire la investiţii încheiate de Moldova şi întreprinderile cu capital străin, din autorizaţii pentru efectuarea investiţiilor acordate de Moldova unor asemenea întreprinderi şi din alte cazuri prevăzute în acordurile/contractele respective. În unele situaţii s-ar părea că investitorii străini ar putea fi avantajaţi. (Aplicarea normelor cu privire la străini (investiţii străine, etc.) depinde des în domeniul dreptului societăţilor de cetăţenia asociaţilor/membrilor care domină societatea, precum şi a organelor. Este vorba de teoria controlului. Teoria controlului este controversată în dreptul internaţional, ea însă îşi găseşte expresia în multe acte. Dacă o regulă face expresia teoriei controlului se va hotărî în dependenţă de scopul acestei reguli, în mod special este cazul atunci cînd regula ignoră organizaţia şi priveşte pe cei care stau în spatele ei. Cetăţenia străină a organelor sau a asociatului dominant poate determinat în totalitate sau în parte cetăţenia străină a unei întreprinderi cu capital străin, a unei filiale sau reprezentanţe străine).

Ar fi de menţionat în acest context, că instanţele naţionale trebuie să interpreteze în mod restrictiv tratatele interstatale, inclusiv cele de protejare a investiţiilor, deoarece este vorba despre renunţări la anumite aspecte ale suveranităţii. Deoarece acordurile interstatale sunt marcate de principiul bunei credinţe şi a reciprocităţii, un stat nu poate să reclame pentru el o interpretare a unui tratat, pe care el nu o permite să fie aplicată faţă de el însuşi.

O altă deosebire este cea creată, în baza faptului că Moldova recunoaşte în conformitate cu art. 23 al Legii cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător (Legea nr. 81-XV din 18.03.2004) „cesiunea, către un alt stat sau persoana juridică străină, a drepturilor investitorului străin asupra investiţiilor acestuia efectuate pe teritoriul său”. Efectele unei asemenea recunoaşteri pot să nu fie tocmai favorabile Moldovei, în special în cazul în care cesiunea se face către un stat străin. Legea nu prevede condiţiile şi procedura unei asemenea recunoaşteri.

Organizaţii internaţionale

Tratatele interstatale prevăd deseori constituirea unor entităţi sau se aplică unor entităţi deja existente. Asemenea entităţi pot fi numite supranaţionale. Sunt posibile diferite trepte de internaţionalitate. Tratatul poate prevedea constituirea entităţii conform dreptului statului unde aceasta îşi va avea sediul sau conform dreptului înregistrării acesteia. Dacă în tratat nu este stipulat nimic, legea aplicabilă statutului acelei entităţi va fi legea unde s-a constituit entitatea. În unele cazuri, tratatul interstatal însuşi poate fi legea statutului entităţii. El va reglementa capacitatea. Tratatul ar putea să nu prevadă în mod expres capacitatea de drept a entităţii. Existenţa capacităţii de drept internaţional nu operează în mod automat capacitatea de drept civil, pentru că dreptul internaţional şi dreptul civil reglementează domenii diferite. Dacă tratatul conferă entităţii şi personalitate de drept civil trebuie de determinat prin interpretarea tratatului şi a actelor adiacente. Capacitatea de drept internaţional poate servi ca un indiciu al existenţei capacităţii de drept civil. Aceasta poate fi doar în cazul în care entităţii îi sunt atribuite asemenea competenţe, pe care ea nu poate să le realizeze fără capacitatea de drept civil. Din interpretare trebuie să rezulte în mod vădit existenţa unui patrimoniu şi unei responsabilităţi proprii. Important este ca tratatul interstatal să fi devenit drept intern. Un tratat interstatal aparţine de dreptul internaţional şi fără ca să devină drept intern nu operează capacitatea de drept civil a persoanei juridice în dreptul intern. Nu există o obligaţie generală de drept internaţional public de a recunoaşte persoanele juridice. Capacitatea civilă a organizaţiilor internaţionale nu este un principiu general al dreptului internaţional, iar un tratat interstatal face parte din dreptul internaţional special. Din art. 8 al Constituţiei nu reiese deci obligaţia de recunoaştere în acest caz. Doar statele semnatare trebuie să asigure în baza tratatului o recunoaştere. În Moldova o asemenea recunoaştere se face prin lege de ratificare. Dacă este recunoscută, se va aplica prevederea articolului 1586 a prezentului cod. Dacă nu se recunoaşte, se vor aplica prevederile prezentului articol, adică se va determina conform legii locului unde persoana juridică a fost constituită.

Volumul capacităţii unei organizaţii internaţionale se determină conform tratatului. În cazul în care tratatul trimite la dreptul intern al unui stat, volumul capacităţii se va determina conform dreptului statului respectiv. În caz de dubiu, lacunele în capacitatea de drept civil a organizaţiei internaţionale se vor întregi cu principiile de drept civil a statului semnatar. Aceasta înseamnă că volumul capacităţii de drept civil este cel recunoscut persoanelor juridice de drept intern. Statul terţ nesemnatar va determina el însuşi, în mod similar statelor contractante, care este volumul capacităţii unei asemenea organizaţii.

Alineatul 2

Legea aplicabilă statutului societăţii/organizaţiei reglementează în mod deosebit capacitatea acesteia, natura juridică, modul de constituire, dobîndirea drepturilor şi obligaţiilor, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere, reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii, numele şi denumirea de firmă, organizarea, raporturile interne între participanţi/asociaţi/acţionari, precum şi între aceştia şi societate/organizaţie, modul de dobîndire şi de pierdere a calităţii de asociat/participant, drepturile şi obligaţiile de decurg din calitatea de asociat/participant, responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor legale cu privire la societăţi/întreprinderi/organizaţii, responsabilitatea pentru datorii, puterea de reprezentare a persoanelor care acţionează pentru societate/organizaţie, modificarea actelor constitutive, dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice. Domeniul aplicării statutului societăţii trebuie conceput ca fiind pe cît de larg posibil şi înglobînd în principiu toate aspectele de drept posibile, indiferent de faptul dacă se referă la raporturi interne (intra-societate) sau externe (dintre societate şi terţi). Enumerarea alin. 2 nu este exhaustivă.

Dacă o chestiune ţine de dreptul societăţii este de calificat conform dreptului forului.

Legea statutului persoanei juridice reglementează volumul împuternicirilor de reprezentare a persoanelor care acţionează din numele societăţii, limitările (dar vezi alin. 3), viciile de reprezentare şi posibilitatea de remediere, de exemplu prin aprobarea ulterioară. Condiţiile şi efectele aprobării sunt însă reglementate de legea aplicabilă actului juridic. În cazul în care societatea acordă o procură sau împuterniciri de reprezentare persoanelor care nu fac parte din organele societăţii, procura şi împuternicirile de reprezentare cad sub incidenţa dreptului aplicabil reprezentării (vezi comentariu la art. 1609).

Protecţia numelui sau a denumirii de firmă înscrise în Registrul de stat al întreprinderilor este reglementat de dreptul moldovean. Dacă numele sau denumirea de firmă nu este înscrisă în Registru de stat al întreprinderilor, atunci violarea acestora se supune legii aplicabile concurenţei neloiale (vezi art. 1618) sau legii aplicabile prejudicierii personalităţii (vezi art. 1616).

Pretenţiile şi drepturile care se bazează pe emisia publică a titlurilor de participare sau a împrumuturilor prin intermediu prospectului sau altor mijloace sau publicaţii similare, sunt reglementate de către legea aplicabilă societăţii/organizaţiei sau de legea statului emisiei.

O societate/organizaţie cu capital străin sau mixt înregistrată în Registru de stat al întreprinderilor nu poate fi radiată decît în cazul în care creditorii au fost satisfăcuţi sau sunt de acord (expus în mod scris) cu garanţiile acordate de aceasta.

Legea determinată conform alin. 1 nu se aplică şi asupra activităţii persoanei juridice; asupra activităţii persoanei juridice se aplică legea locului unde activitatea este exersată.

Existenţa şi întinderea capacităţii de folosinţă şi exerciţiu este aceea determinată de legea aplicabilă statutului societăţii. Deci societatea/organizaţia/entitatea străină nu pate avea mai puţine, dar în mod principial nici mai multe drepturi decît cele determinate de legea aplicabilă. Recunoaşterea rămîne fără obiect, dacă entitatea nu are capacitate. Totuşi, cu privire la capacitatea procesuală, se face o excepţie (vezi art. 456 Codul de procedură civilă). Capacitatea de reprezentare în proces a organelor persoanei juridice este determinată la fel de către legea aplicabilă statului persoanei juridice.

De capacitatea de folosinţă generală trebuie deosebită capacitatea de folosinţă specială. Capacitatea de folosinţă generală determină ca persoana poate avea în mod general drepturi şi obligaţii. Capacitatea de exerciţiu specială cuprinde condiţiile în care anumite drepturi şi obligaţii ar putea fi dobîndite. Ar fi de menţionat aici limitările de a dobîndi anumite imobile, de a dobîndi alte bunuri (de exemplu limitarea de a participa în anumite societăţi/întreprinderi), sau de a fi membru a unui organ al societăţii. Limitările pot cădea sub incidenţa legii statului persoanei juridice, dar de asemenea şi sub incidenţa legii aplicabile actului juridic sau legii aplicabile unui anumit bun. Aceste legi pot fi aplicate şi cumulativ.

Dacă o chestiune ţine de dreptul societăţii este de calificat conform dreptului forului.

Contractul de societate care încă nu a adus la crearea unei organizaţii se supune dreptului aplicabil contractului. Cel mai adesea acesta va fi dreptul care va reglementa viitoarea persoană juridică. Înţelegerile/contractele dintre asociaţi/acţionari se reglementează ce către dreptul aplicabil contractului. Răspunderea fondatorilor, a asociaţilor/membrilor sau a societăţii pentru actele făcute pînă la înregistrare se supune legii statutului societăţii.

În cazul în care o societate străină se manifestă în interiorul tării nu ca o societate cu statut străin (adică nu ca o societate căreia i se aplică dreptul străin), atunci ea va trebui tratată ca o societate de tipul aceleia reglementate în dreptul intern moldovean, deoarece cei cu care ea a intrat în raporturi în interiorul ţării trebuie protejaţi fată de asemenea manifestări. Cealaltă parte la raport are dreptul însă să invoce legea străină aplicabilă statutului acestei societăţi străine.

Răspunderea asociaţilor/acţionarilor pentru societate/organizaţie se poate supune unor legi diferite. Punctul de plecare va fi legea aplicabilă societăţii. În cazuri speciale sunt aplicabile legea contractului, legea unde a avut loc negocierea, legea delictului, legea procurii aparente. Sub această legea cade răspunderea faţă de creditori care reiese din participaţiunea în societate/organizaţie, răspunderea întreprinderii dominante sau din participaţiunea majoritară, răspunderea persoanelor care exercită controlul asupra societăţii, răspunderea holdingului (concernului).

Cînd activităţile unei persoane juridice străine sunt exersate în Moldova sau de pe teritoriul Moldovei, responsabilitatea persoanelor care acţionează în numele acestei persoane juridice străine este reglementată de dreptul moldovean.

Rapoartele financiare se supun legii statutului societăţii. De asemenea se aplică legea statutului asupra publicităţii şi dezvăluirii informaţiei de către societate. În anumite cazuri se aplică şi legea aplicabilă statului pieţii alături de legea aplicabilă statului societăţii. De exemplu, în cazul în care o societate străină acţionează pe o anumită piaţă sau investeşte într-o anumită piaţă, sau este participant la bursă.

Legea statutului persoanei juridice se aplică asupra controlului de audit extern. Răspunderea faţă de societate şi faţă de terţi a controlorului (ex. companiei de audit) este supusă aceleiaşi legi. Evaluarea care sub incidenţa legii statutului societăţii.

Modificarea structurii întreprinderii, cum ar fi fuzionarea, divizarea, transferul activelor etc. se supun legii statutului societăţii. Asupra contractului de fuziune se aplică legea statutului contractului, care cel mai adesea este cea de la locul vânzătorului şi nu legea locului ofertei.

În cazul insolvabilităţii/falimentului persoanei juridice se aplică normele conflictuale şi materiale cu privire la insolvabilitate/faliment sau proceduri similare.

Alineatul 3

Împuternicirile de reprezentare a societăţii sunt reglementate de legea aplicabilă statutului societăţii (vezi alin. 2), totuşi întinderea împuternicirilor face obiectul prevederii speciale a acestui alineat. Societatea/organizaţia nu poate invoca restricţii de putere de reprezentare a unui organ sau reprezentant care sunt necunoscute dreptului statului sediului sau reşedinţei obişnuite a altei părţi, cu excepţia cazului în care aceasta cunoştea sau trebuia să cunoască aceste restricţii. Termenul „necunoscut” din textul articolului se referă deci la „limitare” şi nu la „actul juridic”. Această prevedere protejează interesele ciuruitului civil în locul încheierii contractului (tranzacţiei), interesele terţului de bună credinţă care a contractat cu persoanele ce reprezintă societatea fiind încrezută că ele au puterea de reprezentare a societăţii. Prevederea prezentului articol corespunde prevederii art. 1590 alin. 2 cu privire la securitatea tranzacţiilor pentru persoanele fizice.

Prevederea dată se aplică doar reprezentării organice (în baza dreptului societăţilor) nu şi reprezentării contractuale. Locul unde a fost încheiat contractul nu joacă nici un rol în cadrul prezentului articol. Prevederea prezentului articol nu poate fi invocată decît de către terţul de bună credinţă care nu cunoştea despre sau nu trebuia să cunoască cu privire la restricţiile de reprezentare.