Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 161. Acţiunile
(1) Acţiuni sunt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul de constituire.

(2) Acţiunea atestă dreptul acţionarului de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende sau o parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidării acesteia, precum şi alte drepturi prevăzute de lege sau de actul de constituire al societăţii.

(3) Felurile acţiunilor sunt determinate prin actul de constituire. În caz contrar, ele vor fi la purtător. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materiala, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

(4) Acţiunile nu pot fi emise pentru o suma mai mica decât valoarea lor nominală.

(5) Nu pot fi emise acţiuni noi până când nu sunt plătite cele din emisiunea precedenta.

(6) Acţiunile se emit cu valoare totală nu mai mică decât mărimea capitalului social.

(7) Acţiunea este indivizibilă. Dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant.

(8) Tipurile acţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sunt reglementate de lege.
1. Noţiunea de acţiune. Societatea pe acţiuni este în drept să emită valori mobiliare sub formă de acţiuni şi obligaţiuni. Plasarea, circulaţia şi anularea acţiunilor şi obligaţiunilor societăţii se efectuează în conformitate cu Codul civil, Legea SA, legislaţia cu privire la valorile mobiliare şi actul constitutiv al societăţii.

Pentru a se reflecta participarea acţionarilor la formarea capitalul social, teoretic, acesta este împărţit în fracţiuni, materializate în titluri reprezentative, numite acţiuni.

Sensul noţiunii de acţiune a fost, în general, conturat de doctrină, plecând de la drepturile pe care acţiunea le conferă şi de la izvorul acestor drepturi. Astfel, profesorul Cesare Vivante (în “Traité du droit commercial”, tome II, Paris, 1911) arăta că acţiunea are trei sensuri: fiecare fracţiune de capital social, ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care decurg pentru asociaţi din contractul de societate, titlul prin intermediul căruia asociaţii îşi exercită drepturile şi le transmit altora. Asemănător, profesorul I.L. Georgescu (“Drept copmercial român. Societăţile comerciale”, vol.II, Bucureşti, 1948) desluşea în noţiunea de acţiune trei sensuri: o fracţiune a capitalului social, obligatoriu egală, pentru că egalitatea este unul din caracterele esenţiale ale acţiunii, titlul de credit constatator al drepturilor şi obligaţiilor derivând din calitatea de acţionar şi înscrisul în care dreptul acţionarului este încorporat. Conform legislaţiei franceze, acţiunea reprezintă dreptul acţionarului şi titlul care constată dreptul, iar în cea americană, acţiunea (“share”) are înţelesul de fracţiune egală a capitalului social al unei societăţi pe acţiuni. Legea SA defineşte acţiunea ca pe un document ce atestă dreptul proprietarului lui (acţionarului) de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende, precum şi o parie din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia (art.12 alin.1 din Legea SA).

În consecinţă, putem spune că noţiunea de acţiune este susceptibilă de mai multe sensuri.

Acţiunea este o fracţiune a capitalului social; ea trebuie să fie egală în valoare cu celelalte acţiuni din aceeaşi clasă.

Apoi, acţiunea este un titlu de credit; ea încorporează şi constată drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar.

În sfârşit, acţiunea desemnează raportul societar, adică raportul juridic dintre acţionar şi societate.

2. Caracterele acţiunilor. Din cele arătate mai sus rezultă următoarele caractere ale acţiunilor:

a) Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală. Fiecare acţiune reprezintă o valoare nominală care exprimă fracţiunea din capitalul social pe care o încorporează. Astfel, conform art.161 din cod, acţiunile sunt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul constitutiv, iar potrivit art.12 alin.9 din Legea SA, valoarea nominală a acţiunii reflectă partea de capital social al societăţii ce revine unei acţiuni plasate.

Acţiunile au o valoare nominală (atribuită de statut şi de acţiunea în sine), reală (dată de divizarea patrimoniului în numărul de acţiuni, această valoare nu poate fi cunoscută exact decât prin rezultatele lichidării definitive), curentă sau de bursă (dată de cerere şi ofertă).

Emisiunea la o valoare inferioară valorii nominale este interzisă (art. 161 alin.4 din cod) şi nici valoarea totală a acţiunilor emise nu poate fi mai mică decât mărimea capitalului social (art. 161 alin.4 din cod), pentru că nu s-ar mai constitui capitalul social, în schimb, este permisă emisiunea la o valoare superioară. Diferenţa dintre valoarea la care este emisă acţiunea şi valoarea nominală se numeşte primă de emisiune şi se încorporează în rezervele societăţii. Acţiunile se pot emite la o valoare superioară valorii nominale pentru că patrimoniul societăţii în care intră surplusul este o garanţie mai serioasă pentru creditori. Valoarea nominală nu trebuie confundată cu valoarea patrimonială sau contabilă, care poate fi dobândită în cursul existenţei societăţii datorită fluctuaţiilor patrimoniului după bunele sau relele afaceri pe care le săvârşeşte, în raport de aceste variaţiuni, acţiunea va avea şi o valoare de bursă, care poate fi superioară sau inferioară faţă de cea nominală. Desigur valoarea de bursă a acţiunii presupune cotarea titlurilor pe o piaţă organizată de valori mobiliare.

Acţiunile societăţii vor avea valoare nominală care trebuie să se împartă la un leu (art.12 alin.5 din Legea SA). Menţionăm că pentru a evita o fracţionare excesivă şi, deci, apariţia unor dificultăţi legate de constituirea şi funcţionarea societăţii, unele legislaţii instituie un plafon minim privind valoarea nominală a acţiunii. Astfel, de exemplu, potrivit art.93 din Legea româna privind societăţile comerciale nr.31/1990, valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 1.000 de lei.

Prin fixarea valorii nominale a acţiunii se determină valoarea aportului ce trebuie efectuat pentru fiecare acţiune subscrisă.

Valoarea nominală a acţiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a acţionarilor şi se indică în documentele de constituire ale societăţii şi în alte documente prevăzute de Legea SA şi de legislaţia cu privire la valorile mobiliare (art.12 alin.7 din Legea SA).

În cazul plasării acţiunilor a căror valoare nominală nu este determinată, consiliul societăţii este în drept, în decizia de emitere a acestora sau în darea de seamă cu privire la totalurile emisiunii, să fixeze valoarea acţiunii. Valoarea fixată a acţiunii nu se indică în documentele de constituire ale societăţii şi se foloseşte la stabilirea mărimii capitalului social şi capitalului suplimentar ale societăţii (art.12 alin.8 din Legea SA).

b) Acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social. Acest caracter este valabil doar în cazul acţiunilor ordinare. Astfel, potrivit art.12 alin.5 din Legea SA, toate acţiunile ordinare ale societăţii vor avea valoare nominală egală. În consecinţă, toate acţiunile ordinare trebuie să încorporeze aceeaşi valoare. Având o valoare egală, acţiunile conferă proprietarilor drepturi egale. Valoarea egală a acţiunilor asigură condiţiile necesare pentru luarea hotărârilor în adunarea generală a acţionarilor.

Prin derogare de la principiul conform căruia acţiunile trebuie să fie de o egală valoare, societatea are posibilitatea emiterii, în condiţiile stabilite de statut şi adunarea generală a acţionarilor, de acţiuni preferenţiale, ce pot avea valori nominale diferite şi conferi titularilor drepturi diferite.

Menţionăm că valoarea nominală a acţiunilor se distinge de valoarea intrinsecă. Aceasta din urmă reprezintă cota parte acţiunii în activele nete, fără datoriile faţă de terţi, iar nu numai în capitalul social. La momentul constituirii societăţii, valoarea intrinsecă este egală cu valoarea nominală, în timp ce pe durata funcţionării societăţii, valoarea intrinsecă creşte sau scade comparativ cu valoarea nominală, după cum activele nete depăşesc sau sunt mai mici decât capitalul social. De asemenea, valoarea nominală şi valoarea intrinsecă se deosebesc de valoarea bursieră, prezentă în cazurile în care acţiune este cotată la bursă şi care se stabileşte numai în funcţie de mecanismul cererii şi ofertei.

c) Acţiunile sunt indivizibile. Acest fapt este expres prevăzut de art.161 alin.7 din cod. Dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant (art.161 alin.7 din cod).

Caracterul indivizibil al acţiunilor este menit să asigure buna funcţionare a societăţii. Divizarea acţiunilor ar avea drept rezultat fracţionarea excesivă a capitalului social şi, implicit, creşterea numărului acţionarilor, ceea ce ar îngreuna funcţionarea societăţii. Astfel, în situaţia când o acţiune devine proprietatea mai multor persoane (de exemplu, în cazul transmisiunii succesorale), legea cere coproprietarilor să îşi desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile şi obligaţiile aferente acţiunii. Aceeaşi soluţia va trebui adoptată, după părerea noastră, şi în cazul în care un număr mai mare de acţiuni se transmite moştenitorilor care sunt în indiviziune, până la partajarea averii succesorale.

d) Acţiunile sunt titluri negociabile. Acţiunile emise de societate sunt titluri care încorporează anumite valori patrimoniale. De aceea, ele sunt considerate titluri de valoare, fiind denumite şi valori mobiliare. Aceste titluri de valoare se pot transmite altor persoane, în condiţiile legii.

3. Natura juridică a acţiunilor. Natura juridică a acţiunlor este definită diferit în literatura de specialitate.

În general, se admite că acţiunile fac parte din categoria titlurilor de credit (de valoare).

S-a observat însă că acţiunile nu satisfac pe deplin condiţiile titlurilor de credit; acţiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi, dar ele nu îndeplinesc condiţiile autonomiei şi literalităţii. Astfel, acţiunile nu sunt titluri autonome, independente faţă de actul juridic din care decurg; ele îşi au izvorul în actele constitutive. Totodată, în cazul transmisiunii acţiunilor, dobânditorul devine titularul unui drept derivat, iar nu al unui drept nou, originar. Tot astfel, acţiunile sunt titluri lipsite de literalitate; întinderea drepturilor conferite este incomplet determinată prin titlu, motiv pentru care trebuie cercetate actele constitutive.

Datorită faptului că nu au toate caracterele titlurilor de credit, se consideră că ele nu sunt titluri de credit perfecte, ci titluri speciale, denumite corporative, societare sau de participaţiune.

4. Clasificarea acţiunilor. Potrivit art.161 alin.8 din cod, tipurile acţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sunt reglementate de lege. Din analiza prevederilor Codului civil, Legii SA şi legislaţiei cu privire la valorile mobiliare, am putea clasifica acţiunile emise de societatea pe acţiuni după mai multe criterii, şi anume: (1) în funcţie de drepturile conferite; (2) în funcţie de modul lor de transmitere; (3) în funcţie de momentul achitării; (4) în funcţie de proprietarul acţiunii.

(1) Clasificarea acţiunilor în funcţie de drepturile conferite. În funcţie de drepturile conferite – egale sau diferite –, acţiunile se împart în două categorii: acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale. Astfel, potrivit art.14 alin.1 din Legea SA, societatea este în drept să plaseze acţiuni ordinare şi preferenţiale.

Acţiunea ordinară este acţiunea care conferă proprietarului ei dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia (art.14 alin.2 din Legea SA). Toate acţiunile ordinare ale societăţii vor avea valoare nominală egală.

Drepturile patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni ordinare pot fi realizate numai după satisfacerea tuturor drepturilor patrimoniale ale proprietarilor de acţiuni preferenţiale (art.14 alin.3 din Legea SA).

Acţiunea preferenţială este acţiunea care conferă proprietarului ei drepturi suplimentare faţă de proprietarul acţiunii ordinare referitor la ordinea primirii dividendelor şi la cuantumul dividendelor, precum şi la ordinea primirii unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie în cazul lichidării ei (art.14 alin.4 din Legea SA). Aceste acţiuni oferă investitorilor un risc mai mic decât acţiunile ordinare prin faptul ca ele conferă un drept de preferinţă fata de acţiunile ordinare în ce priveşte dreptul la dividende şi în cazul lichidării. Statutul societăţii va trebui să prevadă în mod concret drepturile suplimentare pe care le conferă proprietarului fiecare tip de acţiune preferenţială.

Acţiunile preferenţiale vor putea fi subscrise şi de fondatorii societăţii pe acţiuni, aceasta fiind singura modalitate legală de a-i remunera pentru activitatea lor legată de constituirea societăţii.

Societatea este în drept să plaseze acţiuni preferenţiale cu dividende fixate sau nefixate (art.15 alin.2 din Legea SA). În cazul acţiunilor preferenţiale cu dividende nefixate (în care nu este prevăzut cuantumul dividendelor), proprietarii acestora vor avea prioritate la încasarea dividendelor faţă de deţinătorii de acţiuni ordinare. Dividendele fixate se stabilesc prin statut într-o sumă fixată pe o acţiune sau în procent fixat faţă de valoarea nominală acţiunii.

Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate pot fi cumulative, parţial cumulative sau necumulative.

Acţiunile cumulative acordă proprietarilor lor dreptul de a primi, printr-un singur vărsământ, toate dividendele acumulate într-o anumită perioadă de timp sau dreptul de a primi dividende în următoarea perioadă dacă societatea nu le-a plătit în perioada precedentă (art.15 alin.4 din Legea SA).

Acţiunile parţial cumulative dau dreptul de a primi o parte din dividendele acumulate, iar acţiunile necumulative nu dau un asemenea drept (art.15 alin.5 din Legea SA).

Dacă societatea plasează acţiuni preferenţiale de două sau mai multe clase⁶⁶, în statutul ei va trebui prevăzută ordinea de plată a dividendelor anunţate (art.15 alin.8 din Legea SA).

Acţiunea preferenţială cu dividente fixate nu dă drept de vot proprietarului ei. El va putea, totuşi, participa la discutarea chestiunilor de pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor, fără, însă, a putea să şi voteze. Totuşi, legea recunoaşte titularilor acţiunilor preferenţiale cu dividente fixate posibilitatea de a votă în anumite cazuri, când adunarea generală a acţionarilor ia hotărâri asupra unor chestiuni care privesc modificarea drepturilor lor (art.25 alin.3 coroborat cu art.15 alin.6, art.25 alin.11 şi art. 49 alin.9 din Legea SA). Astfel, potrivit art.15 alin.6 din Legea SA, titularii acţiunilor preferenţiale cu dividente fixate vor obţine dreptul de vot în cazul:

- neplăţii dividendelor fixate pe acţiunile cumulative sau parţial cumulative în decursul termenului stabilit de statut. Dreptul la vot încetează după plata în întregime a dividendelor acumulate;

- luării de către adunarea generală a acţionarilor a hotărârii privind modificarea drepturilor proprietarilor de acţiuni preferenţiale în legătură cu transformarea societăţii deschise în societate închisă, cu reorganizarea ori lichidarea societăţii, cu emiterea suplimentară de acţiuni preferenţiale de altă clasă care dau proprietarilor lor drepturi suplimentare faţă de proprietarii acţiunilor preferenţiale plasate, sau din alte motive prevăzute de legislaţia cu privire la valorile mobiliare sau de statutul societăţii.

În acest din urmă caz, vor avea drept de vot şi titularii acţiunilor preferenţiale cu dividente nefixate (art.15 alin.7 din Legea SA).

Acţiunea preferenţială dă proprietarului ei şi dreptul la primirea unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia într-un cuantum corespunzător valorii de lichidare a acestei acţiuni. Valoarea de lichidare a acţiunii preferenţiale este stabilită în statutul societăţii şi poate depăşi valoarea ei nominală. Dacă în statut nu este stabilită valoarea de lichidare a acţiunii preferenţiale, în caz de lichidare a societăţii, proprietarul acestei acţiuni are dreptul la primirea unei părţi din bunurile societăţii în cuantum corespunzător valorii nominale a acţiunii (art.14 alin.6 şi 7 din Legea SA).

Dacă societatea plasează acţiuni preferenţiale de două sau mai multe clase, în statutul ei va trebui prevăzută valoarea de lichidare a acţiunilor preferenţiale de fiecare clasă (art.15 alin.8 din Legea SA).

În final, menţionăm că, cota-parte de acţiuni preferenţiale nu poate depăşi 25% din capitalul social al societăţii (art.14 alin.8 din Legea SA). Limita de 25% trebuie, să fie calculată, după părerea noastră, la data emiterii acţiunilor şi raportată la întreg capitalul subscris, deoarece legea nu prevede că are în vedere capitalul vărsat. Prin stabilirea acestei limite se urmăreşte împiedicarea transformării dreptului la dividend al celorlalţi acţionari într-un drept iluzoriu şi încălcarea principiului fundamental conform căruia orice acţionar are dreptul la o parte din beneficii (dividend) în schimbul contri­buţiei sale la formarea capitalului social.

(2) Clasificarea acţiunilor în funcţie de modul lor de transmitere. După modul lor de transmitere valorile mobiliare sunt de două feluri: la purtător şi nominative.

Acţiunile la purtător sunt acţiuni care nu au numele titularului menţionat în titlu. Potrivit art.3 din Legea PVM, Registrul deţinătorilor de valori mobiliare la purtător nu se ţine, iar realizarea şi transmiterea drepturilor conferite de ele nu necesita identificarea proprietarului acestor valori. În consecinţă, titular al acţiunii este posesorul ei căruia îi aparţin şi drepturile aferente acţiunii pe care şi le va exercita. Transmiterea ei se face fără vreo formalitate de înregistrare ori publicitate.

Acţiunile nominative sunt acţiuni care au înscris în titlu numele titularului. În titlu se menţionează numele, prenumele şi domiciliul acţionarului sau, după caz, denumirea şi sediul acestuia. Aceste elemente de identificare sunt înscrise şi în registrul acţionarilor societăţii. Drepturile aferente acţiunii aparţin şi pot fi exercitate numai de către titularul acţiunii.

Spre deosebire de Legea SA (art.11 alin.4) şi Legea PVM (art.4 alin.2) care prevăd că societatea pe acţiuni este în drept să plaseze numai acţiuni nominative, Codul civil, modificând implicit dispoziţiile sus-menţionate, permite şi emiterea de acţiuni la purtător.

Acţiunile pot fi nominative sau la purtător la alegerea acţionarilor, a căror voinţă se exprimă în actul constitutiv (statut). Dispoziţiile codului stabilesc o prezumţie potrivit căreia, dacă felul acţiunilor nu este determinat prin actul constitutiv, acestea vor fi considerate la purtător (art.160 alin.3 teza I şi a II-a din cod). Cu alte cuvinte, acţiunile de drept comun sunt acţiunile la purtător, acţiunile nominative constituie excepţia şi este necesară o menţiune expresă în actul constitutiv al societăţii pentru ca acţiunile să fie nominative.

Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor (art.160 alin.3 teza a III-a din cod), cu respectarea regulii conform căreia toate valorile mobiliare dintr-o clasă vor fi plasate în aceeaşi formă (art.11 alin3 din Legea SA). Întrucât în ambele situaţii societatea este obligată să asigure înscrierea în registrul acţionarilor a unor informaţii indiferent de forma acţiunilor, distincţia legală prezintă interes doar sub aspectul înscrisului cu valoare de probă şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, şi anume, titlurile ce reprezintă acţiunile emise în formă materială şi certificatul de acţiuni – pentru acţiunile plasate în formă dematerializată. Forma acţiunilor se stabileşte de către societate şi se indică în hotărârea privind emisiunea acestora, adoptată de organul de conducere abilitat al societăţii, iar în cazurile stabilite de legislaţie – şi în prospectul de emisiune a valorilor mobiliare şi/sau în actele constitutive ale societăţii. Forma acţiunilor poate fi schimbată prin decizia organului de conducere al societăţii, care a adoptat hotărârea de a le emite, dar numai cu acordul majorităţii deţinătorilor de acţiuni de clasa respectivă şi după înregistrarea deciziei la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Subliniem că, de lege lata, nu există, ca în legislaţia altor state (de exemplu, Franţa) posibilitatea de a emite acţiuni la purtător în formă dematerializată. Acest fapt este de natură să creeze anumite probleme în practică. Astfel, menţionăm că, de regulă, în statele unde sunt reglementate ambele tipuri de acţiuni, acţiunile la purtător sunt emise de societăţile mari pe acţiuni, deoarece prezintă avantajul cesibilităţii mult mai mari în comparaţie cu cele nominative, în schimb, acţiunile nominative sunt caracteristice societăţilor mai mici, cu capitaluri mai reduse, şi care au un număr mai mic de acţionari. În aceste condiţii acţiunile la purtător, fiind în număr foarte mare, vor genera costuri ridicate pentru a fi emise şi dificultăţi de manipulare, iar datorită cesibilităţii sporite sunt în pericol de a se deteriora rapid. Apoi, riscul de a fi furate există în privinţa titlurilor la purtător, căci numai posesorul acestora este prezumat a fi proprietarul lor. În consecinţă, considerăm că ar fi util, de lege ferenda, reglementarea posibilităţii ca şi acţiunile la purtător să poată fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont. În plan practic, dematerializarea şi utilizarea sistemelor electronice de înregistrare şi tranzacţionare vor fi de natură să înlăture dificultăţile de manipulare a titlurilor de valoare, care vor deveni tot mai mari pe măsura creşterii numărului acţiunilor la purtător.

Acţiunile din aceeaşi clasă trebuie emise într-o singură formă (art.4 alin.2 din Legea PVM).

Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor la purtător se realizează prin simpla tradiţiune a titlului (acţiunii), iar dreptul trece la cumpărător din momentul transmiterii titlului, dacă contractul nu prevede altă condiţie.

Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative se realizează, în modul stabilit de legislaţia cu privire la valorile mobiliare, prin intermediul dispoziţiei de transmitere (în cazul în care evidenta acţiunilor se ţine în registrul acţionarilor) sau prin intermediul dispoziţiei date deţinătorului nominal (în cazul în care evidenta acţiunilor o ţine deţinătorul nominal care este un profesionist la piaţa valorilor mobiliare ce deţine, în numele său, valori mobiliare din însărcinarea proprietarilor de valori mobiliare⁶⁷), perfectate în conformitate cu cerinţele stabilite de către CNVM (art.26 alin.2 din Legea PVM). În aceste cazuri, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative nematerializate trece la cumpărător din momentul efectuării înscrierii pe contul lui personal în registru (în cazul în care evidenta acţiunilor se ţine în registrul acţionarilor) sau în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal (în cazul în care evidenta acţiunilor o ţine deţinătorul nominal) (art.26 alin.5 din Legea PVM). Dreptul de proprietate acţiunilor nominative materializate trece la cumpărător fie din momentul eliberării titlului care atesta dreptul de proprietate asupra acţiunilor, după efectuarea înscrierii pe contul personal al cumpărătorului (în cazul în care evidenta acţiunilor se ţine în registrul acţionarilor), fie din momentul efectuării înscrierii respective pe contul personal al cumpărătorului în registru, după ce îi transmite deţinătorului nominal, al cărui client este cumpărătorul, titlul ce reprezintă acţiunile (în cazul în care evidenta acţiunilor o ţine deţinătorul nominal) (art.26 alin.6 din Legea PVM).

În doctrina străina s-a discutat problema dacă înscrierea transmiterii acţiunilor în registrul acţionarilor (sau documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal) priveşte numai stabilirea proprietăţii faţă de societate şi terţi sau şi raporturile dintre părţile contractante. Cu alte cuvinte, se pune întrebarea dacă vânzarea unei acţiuni nominative este valabilă între părţi şi faţă de creditorii lor prin simplul consimţământ al părţilor, iar înscrierea este cerută numai pentru ca vânzarea să fie opozabilă societăţii emitente, sau înscrierea este o condiţie privind transmiterea dreptului de proprietate? Considerăm că din formularea textelor legale (art.26 alin.2, 5, 6 din Legea PVM) rezultă fără echivoc că formalitatea înscrierii în registru este o condiţie privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative şi nu doar o condiţie de publicitate pentru opozabilitatea transmiterii. Menţionăm că interesul transferului acţiunilor nominative prin menţiunea în registru este protejarea societăţii, a acţionarilor şi a creditorilor sociali.

(3) Clasificarea acţiunilor în funcţie de momentul achitării. Potrivit art.12 alin.2 din Legea SA, prin statutul societăţii se vor stabili acţiunile autorizate spre plasare şi acţiunile plasate de societate.

Acţiuni autorizate spre plasare sunt acţiunile stabilite de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a acţionarilor societăţii, înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în limita claselor şi numărului cărora societatea este în drept să emită acţiuni suplimentare (art.12 alin.3 din Legea SA).

Acţiunile plasate sunt acţiunile achitate în întregime de primii lor achizitori (subscriitori), înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în registrul acţionarilor societăţii (art.12 alin.4 din Legea SA).

(4) Clasificarea acţiunilor în funcţie de proprietarul acţiunii. În legislaţie se mai face distincţie între acţiunile aflate în circulaţie şi acţiunile de tezaur.

Acţiunile aflate în circulaţie sunt acţiunile plasate de societate ce aparţin persoanelor fizice sau juridice în calitate de acţionari.

Acţiunile de tezaur sunt acţiunile dobândite de societatea pe acţiuni emitentă de la acţionarul său (art.162 alin.1 din cod).

Acţiunile de tezaur nu constituie capital propriu al societăţii, nu dau dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi a unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia (art.162 alin.8 din cod).

5. Drepturile acţionarilor. Acţionarul este un membru al societăţii pe acţiuni, deţinătorul unui titlu negociabil, prin a cărui transmitere se produc permanente transformări în componenţa structurală a societăţii. Legea defineşte acţionarul ca fiind persoana care a devenit proprietar al unei sau al mai multor acţiuni ale societăţii în modurile stabilite de legislaţie (art.24 alin.1 din Legea SA).

Societatea pe acţiuni aparţine acţionarilor, iar drepturile lor sunt reprezentate de acţiuni emise de societate în favoarea fiecărui acţionar în schimbul unei sume în numerar sau în schimbul unor active oferite de fiecare acţionar, acestea urmând să fie utilizate de societate pe parcursul desfăşurării activităţii sale. Dar, societatea pe acţiuni are personalitate juridică şi este un subiect de drept distinct de persoana acţionarilor, fiecare având propriul patrimoniu. Acţionarul nu devine proprietar al patrimoniului societăţii, ci dobândeşte doar un drept de creanţă asupra acestui patrimoniu în limita acţiunilor deţinute (art.24 alin.4 din Legea SA). În consecinţă, acţionarii nu vor răspunde pentru obligaţiile societăţii şi vor suporta riscul pierderilor doar în limita valorii acţiunilor ce le aparţin (art.24 alin.3 din Legea SA). Distincţiile între patrimoniul societăţii şi cele ale acţionarilor sunt în cazul societăţii pe acţiuni atât de pregnante încât se consideră că acţionarii au drepturi împotriva societăţii şi obligaţii faţă de ea.

Prin drepturi ale acţionarilor se înţeleg prerogativele conferite acestora de lege şi de actul constitutiv al societăţii, în temeiul cărora pot pretinde societăţii şi altor persoane o anumită conduită, constând în acţiuni sau abstenţiuni, folosind la nevoie forţa de constrângere a statului, pe calea acţionării în justiţie.

Potrivit art.161 alin.2 din cod şi art.25 din Legea SA, acţiunea conferă titularului următoarele drepturi principale: (a) dreptul de a participa la conducerea societăţii (dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor; dreptul de vot, cu excepţia acţiunilor fără drept de vot; dreptul de a fi ales în organele de conducere ale societăţii); (b) dreptul la informare; (c) dreptul la dividende; (d) dreptul de a înstrăina acţiunile deţinute; (e) dreptul de a cere societăţii răscumpărarea acţiunilor deţinute; (f) dreptul asupra părţii cuvenite din valoarea bunurilor societăţii la lichidarea acesteia. Menţionăm că acţionarii vor putea avea şi alte drepturi prevăzute de lege (de exemplu, drepturi suplimentare ale acţionarilor care deţin un pachet de acţiuni prevăzute de art.167, 168 din cod) sau actul constitutiv (de exemplu, dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emisiunii suplimentare).

Drepturile acţionarilor sunt guvernate de două principii: principiul egalităţii de tratament între acţionarii care deţin acţiuni din aceeaşi clasă şi principiul indivizibilităţii acţionarilor, în sensul că o singură şi aceeaşi persoană trebuie să valorifice drepturile derivate din acţiuni, chiar dacă acestea sunt proprietatea mai multor persoane. Astfel, potrivit art.161 alin.7 din cod, dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant.

Doctrina clasifică drepturile acţionarilor în drepturi nepatrimoniale şi drepturi patrimoniale.

Drepturile nepatrimoniale ale acţionarilor sunt: dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de vot, dreptul de a fi ales în organele de conducere ale societăţii, dreptul de a fi informat, dreptul la apărarea intereselor legitime etc.

(a) Dreptul de a participa la adunarea generală. Acest drept îl au toţi acţionarii societăţii, chiar dacă, din anumite motive (de exemplu, deţin acţiuni preferenţiale fără drept de vot sau când există conflict de interese cu privire la problemele supuse dezbaterii), ei nu pot participa la luarea hotărârilor. Astfel, potrivit art.25 alin.2 din Legea SA, acţionarul deţinător de acţiuni care nu dau dreptul la vot poate participa la discutarea chestiunilor de pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor. De asemenea, acţionarii în privinţa cărora există un conflict de interese cu privire la problemele supuse dezbaterii sunt obligaţi să se abţină de la vot, însă vor putea participa la adunare.

Lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunare se întocmeşte de persoana care ţine registrul acţionarilor societăţii şi cuprinde toţi acţionarii care sunt incluşi în registrul acţionarilor la data de referinţă fixată de consiliul societăţii, care însă nu va putea preceda data luării deciziei de convocare a adunării generale ordinare a acţionarilor şi nu poate depăşi termenul de 45 de zile înainte de ţinerea ei⁶⁸ (art.54 alin.1 şi 2 din Legea SA). Prin stabilirea unei date de referinţă se urmăreşte în primul rând identificarea acţionarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală în raport de o dată stabilită în mod unitar pentru toţi acţionarii, în lipsa unei asemenea date unice, este aproape imposibil de stabilit căror acţionari le va fi notificată convocarea adunării generale. Lista acţionarilor astfel stabilită va putea fi modificată numai în cazurile prevăzute de art.54 alin.5 din Legea SA. Dispoziţiile menţionate urmăresc asigurarea respectării dreptului de participare la adunarea generală a tuturor acţionarilor, inclusiv a celor care au achiziţionat acţiuni cu puţin timp înainte de ţinerea adunării.

În contextul precizărilor de mai sus, care se aplică în mod evident numai deţinătorilor de acţiuni nominative se pune problema modalităţii în care vor putea participa la adunările generale deţinătorii acţiunilor la purtător, cu atât mai mult cu cât codul care a prevăzut posibilitatea emiterii unor asemenea acţiuni nu conţine nici o dispoziţie în acest sens. Fără a putea oferi un răspuns la această întrebare, exemplificăm prin soluţia adoptată de legea din România care prevede obligativitatea depunerii acţiunilor la purtător de către posesorii lor în anumite locuri indicate în actul constitutiv sau în înştiinţarea de convocare. Prin această procedură se urmăreşte dovada proprietăţii asupra acelor acţiuni, ceea ce, pe de o parte, permite deţinătorului acţiunilor să participe în mod valabil la adunarea generală, iar, pe de altă parte, permite să se verifice ponderea pe care o are acţionarul respectiv în totalul voturilor. Totodată, prin verificările făcute, se poate preveni accesul la adunare al unor persoane care nu au calitatea de participanţi şi care ar putea tulbura deliberările şi se poate împiedica crearea unor majorităţi fictive.

(b) Dreptul de vot. Dreptul de vot în adunarea generală pe care îl conferă acţiunea este un drept esenţial, de natură socială, în absenţa căruia acţionarul nu îşi poate apăra interesele proprii şi nu îşi poate exercita dreptul de a participa la conducerea societăţii. În mod excepţional, legea permite crearea anumitor acţiuni fără drept de vot – acţiuni preferenţiale, în schimbul unor avantaje de natură economică, însă nici în aceste cazuri suprimarea dreptului la vot nu este totală, titularul unor asemenea acţiuni obţinând acest drept în situaţiile prevăzute de Legea SA (de exemplu, art.15 alin.6 şi 7) sau de actul constitutiv al societăţii.

Dreptul la vot, dat de acţiunea cu drept de vot, nu poate fi limitat, decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dispoziţiile care îl reglementează fiind imperative. O astfel de restrângere legală a dreptului de vot o întâlnim, de exemplu, în cazul tranzacţiilor cu conflict de interese când acţionarul interesat în efectuarea tranzacţiei trebuie să se abţină de la vot (art.86 alin.6 din Legea SA) sau în situaţiile prevăzute de art.61 alin.6 din Legea SA, care reglementează cazurile în care persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii ce deţin acţiuni sau îi reprezintă pe alţi acţionari nu au drept de vot. Există şi situaţia particulară a cumpărării de către societate a propriilor acţiuni (acţiuni de tezaur), când, obiectiv, votul corespunzător acestor acţiuni nu poate fi exercitat (art.162 alin.8 din cod).

O acţiune cu drept de vot conferă titularului ei un vot, conform principiului “o acţiune cu drept de vot – un vot” (art.61 alin.4 din Legea SA). Singurele excepţii de la principiul proporţionalităţii votului sunt cele înscrise în art.61 alin.5 din Legea SA, conform căruia acţionarul are dreptul să voteze numai cu acel număr de acţiuni care nu depăşeşte limita stabilită de legislaţie, şi art.66 alin.7 din Legea SA – în cazul alegerii consiliului societăţii prin vot cumulativ.

(c) Dreptul de a fi ales în organele de conducere ale societăţii. Orice acţionar are dreptul de a fi ales în organele de conducere ale societăţii (consiliul societăţii, organul executiv sau comisia de cenzori).

(d) Dreptul de a fi informat. Acţionarii au dreptul să fie informaţi asupra desfăşurării activităţii societăţii. Dreptul de a fi informat este unul dintre cele mai importante drepturi ale acţionarilor. Nu este vorba numai de dreptul la informaţiile importante, ci şi de dreptul la informaţii oportune, corecte şi complete. Fără acestea acţionarul nu îşi poate exercita cu discernământ nici un drept, nici chiar dreptul fundamental de a vota. Dreptul la informare se exercită în condiţiile şi modalităţile prevăzute de art.170 din cod şi art.25 alin.1 lit.b) şi c), precum şi art.91 şi 92 din Legea SA.

(e) Dreptul la apărarea intereselor legitime. Acţionarii sunt în drept, în modul stabilit de legislaţie, să sesizeze organele de conducere ale societăţii şi/sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi/sau instanţa judecătorească (art.28 alin.2 din Legea SA).

În afară de drepturile nepatrimoniale fundamentale, enumerate mai sus, legea acordă acţionarilor care deţin un anumit pachet de acţiuni şi unele drepturi suplimentare (art.167, 168 din cod şi art.26 din Legea SA). Mai menţionăm că, actul constitutiv al societăţii poate acorda şi alte drepturi suplimentare decât cele prevăzute de lege.

Drepturile patrimoniale ale acţionarilor sunt: dreptul la dividende, dreptul de a înstrăina, gaja sau pune în administrare fiduciară acţiunile deţinute, dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emisiunii suplimentare şi asupra acţiunilor societăţii închise înstrăinate de ceilalţi acţionari, dreptul de a cere răscumpărarea de către societate a acţiunilor deţinute, dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare.

(a) Dreptul la dividende. Scopul principal urmărit de acţionar prin achiziţionarea de acţiuni este obţinerea unui profit sub formă de dividende. Potrivit art.25 alin.1 lit.d) din Legea SA, acţionarul are dreptul să primească dividendele anunţate în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care îi aparţin. Dividendele se raportează proporţional valorii nominale, a numărului şi claselor de acţiuni deţinute de acţionar. Menţionăm că deţinătorii de acţiuni preferenţiale obţin dividende înaintea deţinătorilor de acţiuni ordinare (art.14 alin.5 din Legea SA), fără însă a exista posibilitatea să li se garanteze de către societate plata de dividende (art.48 alin.3 din Legea SA). Astfel, chiar şi în cazul în care societatea a realizat un profit, adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, consiliul societăţii vor putea lua hotărârea de a repartiza profitul în alte scopuri decât plata dividendelor (de exemplu, pentru investiţii).

Dividendele se plătesc, de regulă, anual, legea prevăzând, însă, şi posibilitatea plăţii unor dividende intermediare. Astfel, conform art.48 alin.2 şi 5 din Legea SA, societatea are dreptul să plătească dividende intermediare (trimestriale, semestriale) şi anuale pe acţiunile aflate în circulaţie, iar, potrivit art.49 alin.1 din lege, decizia cu privire la plata dividendelor intermediare se va lua de consiliul societăţii, iar hotărârea cu privire la plata dividendelor anuale – de adunarea generală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii, fără, însă, a putea stabili dividende mai mari decât cele propuse de consiliu. Precizăm, totuşi, că plata dividendelor intermediare este posibilă numai într-un conjunctură economică şi de afaceri stabilă, fără fluctuaţii prea mari, în caz contrar societatea riscând să plătească dividende pentru un semestru sau trimestru în care a realizat profit, iar la sfârşitul anului să înregistreze pierderi sau un profit sub mărimea dividendelor acordate.

În scopul asigurării unei stabilităţi financiare a societăţii şi a protejării drepturilor creditorilor sociali, prin lege se stabilesc anumite restricţii şi limitări în ceea ce priveşte distribuţia de dividende. Astfel, potrivit art.48 alin.5 din Legea SA, societatea nu este în drept să ia hotărâre cu privire la plata dividendelor: (a) până la răscumpărarea acţiunilor la cererea acţionarilor în cazurile prevăzute de lege; (b) dacă, la data luării hotărârii cu privire la plata dividendelor, societatea este insolvabila sau plata dividendelor va duce la insolvabilitatea ei; (c) dacă valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al societăţii, este mai mică decât capitalul ei social sau va deveni mai mică în urma plăţii dividendelor; (d) pe acţiunile ordinare dacă nu s-a hotărât cu privire la plata dividendelor pe acţiunile preferenţiale; (e) pe orice acţiuni dacă nu s-a hotărât cu privire la plata dobânzii pe obligaţiuni.

Determinarea acţionarilor care au dreptul la dividende se face în conformitate cu art.49 alin.4 din Legea SA. Astfel, în lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende intermediare vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul acţionarilor cel mai târziu cu 15 zile până la luarea hotărârii cu privire la plata dividendelor intermediare, iar în lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende anuale vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul menţionat la data la care se întocmeşte lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală, dată fixată de consiliul societăţii, care, însă, nu poate preceda data luării deciziei de convocare a adunării generale ordinare a acţionarilor şi nu poate depăşi termenul de 45 de zile înainte de ţinerea ei. Subliniem faptul că nici în acest caz, Legea SA sau codul nu prevăd modalitatea de încasare a dividendelor aferente acţiunilor la purtător, iar pentru o posibilă soluţie facem trimitere la considerentele exprimate cu ocazia analizei problemei similare a dreptului de participarea la adunarea generală a deţinătorilor de acţiuni la purtător.

Deşi, de regulă, dividendele sunt plătite cu mijloace băneşti, nimic nu se opune ca acestea să fie distribuite prin acţiuni sau alte bunuri destinate consumului populaţiei civile, a căror circulaţie nu este interzisă sau limitată de actele legislative, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv al societăţii. Pentru cazul în care dividendele sunt plătite în acţiuni, legea stabileşte regula, conform căreia dividendele pe acţiunile de aceeaşi clasă pot fi plătite cu acţiuni de altă clasă numai în temeiul unei hotărâri aparte a acţionarilor care deţin acţiuni de clasa dată, luată cu votul a unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin trei pătrimi din aceste acţiuni, şi confirmată prin hotărârea adunării generale a acţionarilor (art.49 alin.9 din Legea SA).

Obligaţiile societăţii referitoare la plata dividendelor apar la data anunţării hotărârii cu privire la plata lor (art.48 alin.4 din Legea SA). Din acest moment, dreptul la dividende încetează să mai fie un drept social, el devenind un drept de creanţă individual al acţionarului faţă de societate, cu toate consecinţele ce decurg din acest drept. Tot de la această dată, suma care revine acţionarului nu mai face parte din patrimoniul societăţii. În consecinţă, dacă societatea este declarată în stare de faliment, el se poate înscrie, cu valoarea dividendelor, alături de ceilalţi creditori, la masa debitoare.

Termenul de plată a dividendelor se stabileşte de consiliul societăţii în conformitate cu statutul societăţii, însă nu poate fi mai mare de 3 luni de la data luării deciziei cu privire la plata lor (art.49 alin.10 din Legea SA).

(b) Dreptul de a înstrăina, gaja sau pune în administrare fiduciară acţiunile. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor aparţine acţionarului, acest drept putând fi transferat, gajat sau trecut asupra succesorilor. Codul civil prevede expres doar dreptul acţionarului de a înstrăina acţiunile deţinute (art.166 alin.1), însă dispoziţiile codului trebuie completate cu cele ale legii speciale conform cărora “acţionarul are dreptul să înstrăineze acţiunile care îi aparţin, să le pună în gaj sau în administrare fiduciară” (art.25 alin.1 lit.e) din Legea SA).

Precizăm că acţiunile emise de societate pot fi grevate cu obligaţii de gaj în temeiul unui contract de gaj ce se perfectează în scris şi cu respectarea condiţiilor stabilite de art.460 Cod civil şi art.28 din Legea PVM, a căror neîndeplinire atrage nulitatea contractului de gaj cu toate consecinţele generate de acest fapt, prevăzute de legislaţie. Acţiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca acţionar la adunările generale, dreptul de participare şi de vot fiind exercitate de către acţionar (art.460 alin.3 din cod). Este absolut firesc să fie aşa, de vreme ce drepturile menţionate sunt nişte drepturi intangibile ale acţionarului, iar creditorul gajist rămâne o persoană străină de societate; singurul drept pe care îl conferă gajul este ca, în cazul în care acţionarul debitor nu plăteşte datoria, creditorul să provoace vânzarea acţiunilor gajate şi să se îndestuleze cu prioritate din preţul acestora.

În final, menţionăm că orice grevare cu sarcini (sechestru, gaj, etc.) a acţiunilor trebuie înscrisă în registrul acţionarilor într-o rubrică specială (art.164 alin.4 din cod).

(c) Dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emisiunii suplimentare şi asupra acţiunilor societăţii închise înstrăinate de ceilalţi acţionari.

Acţionarul care deţine acţiuni cu drept de vot sau alte valori mobiliare ale societăţii care pot fi convertite în acţiuni cu drept de vot are drept de preemţiune asupra acţiunilor cu drept de vot plasate public sau asupra altor valori mobiliare ale societăţii care pot fi convertite în acţiuni cu drept de vot, dacă acest drept este prevăzut de statutul societăţii sau de decizia de emitere a acţiunilor cu plasare publică (art.25 alin.10 din Legea SA). Acţionarii au drept de preemţiune la procurarea acţiunilor emisiunii noi, acest drept exercitându-se proporţional numărului de acţiuni care le aparţin la momentul adoptării hotărârii privind emisiunea acţiunilor. Prin lege nu se stabileşte un termen în interiorul căruia acţionarii ar trebui să-şi exercite dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emisiunii suplimentare. În acest caz, dacă termenul nu este precizat în actul constitutiv al societăţii, adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, consiliul societăţii va hotărî care va fi acesta, acţionarii fiind obligaţi să respecte acest termen pentru exercitarea dreptului lor de preemţiune. După expirarea termenului, acţiunile vor putea fi subscrise de public.

Înstrăinarea acţiunilor unei societăţi închise este supusă unei proceduri speciale, reglementată în art.27 din Legea SA şi descrisă mai sus. Reamintim doar că, în societatea de tip închis, acţionarul este în drept să propună acţiunile sale spre vânzare numai celorlalţi acţionari, care au un drept de preemţiune asupra acestora şi pe care îl pot exercita în decurs de o lună de la data primirii ofertei acţionarului de către societate.

(d) Dreptul de a cere răscumpărarea de către societate a acţiunilor deţinute. Acţionarul are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor ce îi aparţin, în cazurile prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii. Acţionarul este în drept să ceară răscumpărarea acţiunilor care îi aparţin în cazul în care nu a fost informat sau nu i s-a permis să participe la adunarea generală a acţionarilor la care s-au luat hotărâri cu privire la operarea în actul constitutiv al societăţii a unor modificări ce limitează drepturile acţionarilor, inclusiv în legătură cu transformarea societăţii deschise în societate închisă, sau cu privire la efectuarea de către societate a unei tranzacţii de proporţii sau cu privire la reorganizarea societăţii ori în cazul în care el a votat împotriva luării unor astfel de hotărâri şi a cerut ca acest fapt să fie consemnat în procesul-verbal al adunării generale şi în lista acţionarilor care au dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor ce le aparţin (art.166 alin.3 din cod şi art.79 alin.2 şi 3 din Legea SA). Menţionăm că acţionarul nu este în drept să ceară răscumpărarea acţiunilor ce îi aparţin în cazul în care s-a luat hotărârea de lichidare a societăţii sau dacă acţiunile date au fost incluse în listingul bursei de valori (art.166 alin.4 din cod şi art.79 alin.8 din Legea SA).

(e) Dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare. La încetarea existenţei societăţii, acţionarii au dreptul să primească partea ce li se cuvine în urma lichidării societăţii (art.115 alin.1 lit.d) din cod şi art.25 alin.1 lit.g) din Legea SA). Trebuie precizat însă că acest drept poate fi valorificat numai după ce au fost achitate toate datoriile faţă de creditorii societăţii şi numai dacă a mai rămas un sold activ.

La repartizarea bunurilor se va ţine cont de clasele acţiunilor deţinute (art.98 din Legea SA). Ca şi în cazul repartizării dividendelor, deţinătorii de acţiuni preferenţiale au prioritate faţă de deţinătorii de acţiuni ordinare la obţinerea cotei din bunurile societăţii ce se distribuie în cazul lichidării ei.

Pe lângă drepturile enumerate mai sus, expres prevăzute de Legea privind societăţile pe acţiuni, acţionarii vor putea să exercite orice alte drepturi prevăzute de actul constitutiv al societăţii, care nu vin în contradicţie cu reglementările legale în domeniu (de exemplu, dreptul prioritar de a procura bunurile sau serviciile societăţii).

Drepturile conferite de acţiuni se realizează în cazul acţiunilor nominative emise în formă materializată de persoana indicată în titlu respectiv, la prezentarea acestuia de către deţinător sau de către persoana împuternicită de acesta, iar în cazul acţiunilor nominative emise în formă nematerializată – de persoana indicată în registrul acţionarilor (art.27 alin.1 din Legea SA). În ceea ce priveşte acţiunile la purtător, drepturilor conferite de acestea vor fi exercitate de către posesorul titlului (acţiunii).

6. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acţionarilor. Problematica apărării drepturilor acţionarilor este în contextul actual de o importanţă deosebită, cu atât mai mult cu cât orice drept subiectiv care nu este însoţit de mijloace procesuale de apărare accesibile şi eficiente îşi pierde din atractivitate. Problematica în discuţie comportă o anumită specificitate determinară de particularităţile relaţiilor sociale din cadrul societăţilor pe acţiuni. Astfel, în societăţile pe acţiuni interesele acţionarului sunt valorificate atât direct – prin exercitarea de către acesta a drepturilor ce îi aparţin, cât şi mediat – prin activitatea societăţii a cărui membru este. În acest context, nu e deloc dificil de imaginat o multitudine de cazuri în care interesele unui acţionar ar intra în conflict nu numai cu interesele altui acţionar ci şi cu cele ale societăţii în general. Pentru exemplificare putem menţiona situaţiile când adunarea generală urmează să hotărască asupra reinvestirii profitului şi neacordării de dividende, modificării drepturilor conferite de acţiunile dintr-o anumită clasă, convertirea valorilor mobiliare ale societăţii, fuziunii sau reorganizării acesteia etc. Un aspect important în prevenirea şi soluţionarea problemelor ce ţin de satisfacerea intereselor acţionarilor îl reprezintă realizarea unei corelări echitabile între interesele acţionarilor majoritari şi cele ale acţionarilor minoritari, inclusiv protejarea acestora din urmă de abuzurile şi arbitrarul “majorităţii”.

Legea SA şi legislaţia cu privire la valorile mobiliare cuprind o serie de dispoziţii menite să apere drepturile şi interesele legitime ale acţionarilor minoritari împotriva unor eventuale abuzuri venite din partea acţionarilor majoritari. Aceste dispoziţii asigură protejarea intereselor acţionarilor minoritari pe două căi distincte: pe de o parte, este stabilit un mecanism eficient de participare la adoptarea deciziilor în cadrul societăţii care să ţină cont, în măsura posibilităţilor, de interesele tuturor acţionarilor, iar, pe de altă, acţionarului nemulţumit de adoptarea unor decizii care îi afectează interesele i se oferă posibilitatea de a se retrage din societate cu obligarea acesteia din urmă la răscumpărarea acţiunilor deţinute.

În prima categorie includem dispoziţiile care reglementează dreptul acţionarului de a participa la adunarea generală, precum şi obligativitatea de a supune votului acesteia orice măsură capabilă să aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale oricărui acţionar. Astfel, una din cele mai importante garanţii împotriva abuzurilor de orice fel în legătură cu drepturile acţionarilor o reprezintă dispoziţia legală conform căreia drepturile acţionarilor date de acţiunile de orice clasă pot fi modificate numai prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, iar această hotărâre este valabilă numai în cazul existenţei unei hotărâri aparte a acţionarilor care deţin acţiuni de clasa dată, luată cu votul a unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin trei pătrimi din aceste acţiuni (art.25 alin.11 din Legea SA). În literatura de specialitate s-a discutat dacă majoritatea cerută de lege va putea să dispună nestânjenită chiar cu privire la acele drepturi ale acţionarilor care au fost socotite de aceştia esenţiale pentru intrarea în societate? Fără a intra în detaliile frământărilor iscate de această problemă în literatura de specialitate, vom arăta că se consideră în mod unanim că există o serie de drepturi intangibile ale acţionarilor, un minimum de drepturi prezumate a constitui însăşi cauza intrării acestora în societate, drepturi ce nu pot fi modificate. Iată care sunt, potrivit doctrinei, aceste drepturi inderogabile: (a) dreptul la dividend şi de a participa la împărţirea finală a patrimoniului social, prin lichidare; (b) dreptul de a lua parte la administrarea societăţii, prin participarea la formarea voinţei sociale; cu alte cuvinte este vorba despre dreptul de a participa la adunările generale, iar în cadrul acestora de a discuta problemele de pe odinea de zi, de a vota, de a lua parte la numirea membrilor consiliului societăţii, comisiei de cenzori sau a altor organe sociale speciale; (c) dreptul de a lupta împotriva hotărârilor adunărilor generale când acestea sunt contrarii legii sau actului constitutiv şi dreptul de a controla gestiunea, când celelalte organe sunt deficiente, fie adresându-se adunării generale, fie instanţelor judecătoreşti; (d) dreptul de a se retrage din societate atunci când adunarea generală ia unele decizii grave privind viata societăţii; (e) dreptul acţionarului de a nu i se impune obligaţii faţă de societate mai mari decât cele prevăzute în actele constitutive (astfel, adunarea generală nu poate impune acţionarilor aporturi suplimentare faţă de cele la care s-au obligat; (f) dreptul la paritate de tratament, în sensul că adunarea generală nu poate modifica raportul de egalitate dintre acţionari (de exemplu, prin emiterea unor acţiuni numai pentru unii dintre acţionari, fără ca toţi să aibă vocaţie la acestea); (g) dreptul de a înstrăina acţiunile pe care le deţine (singurele limitări a dreptului de înstrăinare a acţiunilor sunt prevăzute pentru societăţile pe acţiuni de tip închis în art.27 din Legea SA. Aceste limitări fiind de strictă interpretare, adunarea generală nu va putea introduce în statut aşa numitele clauze de agrement, în virtutea cărora acţionarul ar deveni prizonierul acţiunilor sale. De asemenea, adunarea nu va putea, prin hotărâre, să împiedice pe un acţionar să înstrăineze acţiunile pe care le posedă. Analizând drepturile expuse mai sus constatăm că acestea, în majoritate, sunt drepturi ce rezultă din dispoziţiile legale, chiar dacă unele nu sunt consacrate în mod formal de un text de lege. Hotărârea adunării generale care ar încălca aceste drepturi, implicit ar încălca legea, or, indiscutabil, atotputernicia adunării generale este limitată de lege.

În cea de-a doua categorie includem dispoziţiile ce reglementează dreptul acţionarului de a se retrage din societate atunci când nu este de acord cu anumite hotărâri a adunării generale cu obligaţia pentru societate de a-i răscumpăra acţiunile pe care le deţine (art.166 alin.2-3 din cod şi art.79 alin.2 şi 3 din Legea SA). Un alt mecanism menit să protejeze interesele acţionarilor minoritari este acela prin care se stabileşte obligativitatea pentru persoana care a achiziţionat, de sine stătător sau împreună cu persoanele sale afiliate, acţiuni ale unei societăţii deschise reprezentând un pachet de control, de a propune acţionarilor să-i vândă acţiunile cu drept de vot care le aparţin (ofertă tender), propunere ce trebuie făcută în termen de 3 luni de la data înregistrării în registrul acţionarilor a achiziţionării acestui pachetului de control (art.84 alin.5 din Legea SA şi art.21 din Legea PVM). Menţionăm că noţiunea de “pachet de control” este în strânsă corelaţie cu noţiunea de “poziţie de control”, care potrivit art.3 din Legea PVM, însemnă “exercitarea influenţei decisive asupra hotărârilor adoptate de către o persoană fizică sau juridică”. Este normal ca deţinerea de către o persoană a unui pachet de control să fie de natură să afecteze interesele acţionarilor minoritari din societate, de unde şi grija legiuitorului de a-i proteja pe aceştia din urmă.

Dar care sunt modalităţile procesuale de apărarea a drepturilor acţionarilor? Legislaţia conţine o dispoziţie expresă în acest sens, şi anume, potrivit art.28 alin.2 din Legea SA, pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, acţionarii sunt în drept, în modul stabilit de legislaţie, să sesizeze organele de conducere ale societăţii şi/sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi/sau instanţa judecătorească. Această dispoziţie este completată de prevederile art.59 alin.5 din Legea SA, conform cărora hotărârea luată de adunarea generală a acţionarilor contrar cerinţelor legii sau ale actului constitutiv al societăţii poate fi atacată în justiţie de oricare dintre acţionari sau de o altă persoană împuternicită, dacă: (a) acţionarul nu a fost înştiinţat, în modul stabilit de prezenta lege, despre data. ora şi locul ţinerii adunării generale; (b) acţionarul nu a fost admis la adunarea generală fără temei legal; (c) adunarea generala s-a ţinut tară cvorumul necesar; (d) hotărârea a fost luată asupra unei chestiuni care nu figura în ordinea de zi a adunării generale sau cu încălcarea cotelor de voturi; (e) acţionarul a votat contra luării hotărârii ce îi lezează drepturile şi interesele legitime; (f) drepturile şi interesele legitime ale acţionarului au fost grav încălcate în alt mod. Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea prevederilor legii sau ale actului constitutiv vor fi, după caz, fie aduse în concordanţă cu actele respective printr-o nouă hotărâre a adunării generale, adoptate cu respectarea cerinţelor statutare şi legale, fie anulate de către instanţa judecătorească.

7. Reprezentarea acţionarilor. Cu excepţia dispoziţiei art.161 alin.7, potrivit căreia “dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant”, Codul civil nu cuprinde alte precizări referitoare la reprezentarea acţionarilor. Găsim, însă, asemenea reglementări în legea specială. Astfel, potrivit legii, acţionarul este în drept, în temeiul mandatului sau contractului, să cesioneze exercitarea drepturilor sale reprezentantului sau deţinătorului nominal de acţiuni⁶⁹ (art.25 alin.5 din Legea SA).

În principiu, reprezentant al acţionarului poate fi orice persoană. Legiuitorul nostru stabileşte o singură restricţie cu privire la calitatea de reprezentant, şi anume, aceea conform căreia persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii, cu excepţia membrilor consiliului societăţii, nu pot fi reprezentanţi ai acţionarului (art.25 alin.8 din Legea SA). Prin această interdicţie se urmăreşte, în principal, înlăturarea posibilităţii ca persoanele care exercită atribuţii de dispoziţie în conducerea societăţii să influenţeze, prin acapararea unui număr mare de voturi, rezultatul deliberărilor în adunarea generală a acţionarilor.

Deoarece Legea privind societăţile pe acţiuni nu cuprinde alte reguli speciale aplicabile reprezentării, se va da eficienţă dispoziţiilor de drept comun din materia reprezentării.

Astfel, acţionarii, persoane fizice, care nu au capacitate legală de exerciţiu vor fi reprezentaţi de reprezentanţii lor legali. În această categorie intră minorii până la 14 ani şi incapabilii. Minorii pot fi reprezentaţi de părinţi, adoptatori sau tutore, iar incapabilii – de tutore (art.22 alin.1 şi art.24 alin.2 din cod). La rândul lor, reprezentanţii legali vor putea mandata alte persoane să exercite drepturile de acţionar, caz în care suntem în prezenţa unei “duble reprezentări”.

În ceea ce priveşte acţionarii, persoane fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14 şi 18 ani şi persoanele a căror capacitate de exerciţiu a fost limitată de instanţele judecătoreşti), aceştia îşi vor exercita drepturile de acţionar, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, adoptatorilor sau curatorilor (art.21 alin.1 şi art.25 alin.2 din cod).

Acţionarii, persoane juridice, vor fi reprezentate în exercitarea drepturilor lor de acţionar de către persoana desemnată în acest sens de către organele de conducere în conformitate cu statutul persoanei juridice respective. Şi reprezentanţii persoanei juridice pot da, la rândul lor, cu respectarea dispoziţiilor legii şi a actelor constitutive, procură specială altor persoane pentru a exercita drepturile societăţii acţionare

Exercitarea drepturilor ce revin satului (comunei), oraşului (municipiului) sau raionului, în calitate de acţionar al societăţii pe acţiuni, este de atribuţia primarului (art.38 pct.30), respectiv, preşedintelui comitetului executiv al consiliului raional (art.67 lit.l) din Legea nr.186/1998 privind administraţia publică locală). Pe lângă regula instituită de art.25 alin.7 din Legea SA potrivit căreia “statul poate avea doar un singur reprezentant într-o societate”, exercitarea drepturilor conferite de acţiunile deţinute de stat comportă o serie de particularităţi ce sunt prevăzute în Regulamentul cu privire la reprezentarea statului în societăţile economice aprobat prin H.G. nr.109/1999.

În sfârşit, orice acţionar cu capacitate deplină de exerciţiu poate delega exercitarea drepturilor sale unei alte persoane printr-o procură specială ce va fi supusă, în principiu, regulilor generale aplicabile reprezentării (art.242-257 din cod). Mandatarul poate fi un alt acţionar sau o persoană străină de societate. Nu pot fi mandatari, după cum am arătat mai sus, persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii, cu excepţia membrilor consiliului societăţii.

Acţionarul este în drept să-1 înlocuiască oricând pe reprezentantul său ori pe deţinătorul nominal de acţiuni sau să-i retragă împuternicirile, dacă actele legislative, contractul sau actul administrativ nu prevede altfel (art.25 alin.9 din Legea SA).

8. Obligaţiile acţionarilor. Deşi nici cu privire la obligaţiile acţionarilor Codul civil, spre deosebire de Legea SA, nu conţine nici o dispoziţie expresă, existenţa acestora reiese din analiza unor texte privind societatea pe acţiuni. Vom examina pe scurt, în cele ce urmează, principalele obligaţii ale acţionarilor.

(a) Obligaţia de a efectua plata vărsămintelor datorate. Principala obligaţie a acţionarului este aceea de a efectua plata vărsămintelor datorate sau, cu alte cuvinte, de a achita valoarea nominală a acţiunilor subscrise. Acţionarul se obligă prin contractul de societate sau printr-un acord cu societatea (în cazul subscripţiei acţiunilor emisiunii suplimentare) şi este dator să-şi onoreze obligaţia asumată. Astfel, în cazul constituirii societăţii, dacă fondatorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia sa de aport, cofondatorii îl pot constrânge pe cale judecătorească, cerând executarea obligaţiei asumate prin contractul de societate, iar în cazul subscripţiei acţiunilor emisiunii suplimentare, organele de conducere a societăţii vor decide fie urmărirea în justiţie a investitorilor (acţionarilor) pentru vărsămintele datorate, fie adoptarea unei hotărâri privind refuzul de a încheia emisiunea acţiunilor şi restituirea către investitori a mijloacelor pe care aceştia le-au depus în contul plăţii acţiunilor.

(b) Obligaţia de a comunica societăţii informaţiile cerute de lege. Astfel, potrivit art.29 alin.1 lit.a) şi b) din Legea SA, acţionarul este obligat să informeze persoana care ţine registrul acţionarilor despre toate schimbările din datele sale, introduse în registru şi să comunice în scris societăţii, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi organului de stat care efectuează reglementarea antimonopolistă despre achiziţionarea de acţiuni ale societăţii deschise în număr ce depăşeşte limita stabilită de legislaţie. De asemenea, conform art.29 alin.2 din Legea SA, acţionarii persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii deschise sunt obligaţi să comunice în scris societăţii şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare despre toate tranzacţiile lor cu acţiunile societăţii, în modul prevăzut de legislaţia cu privire la valorile mobiliare.

(c) Obligaţia de a nu se amesteca fără drept în administrarea societăţii. Potrivit legii, acţionarul nu este în drept, fără împuterniciri speciale, să acţioneze în numele societăţii sau pe cauţiunea ori cu garanţia societăţii (art.25 alin.14 din Legea SA).

(d) Obligaţia de a respecta actele constitutive ale societăţii şi hotărârile adunării generale. Acţionarii sunt ţinuţi să respecte prevederile statutare şi hotărârile adunării generale, dacă au fost luate cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Menţionăm că, hotărârile adunării generale sunt obligatorii atât pentru acţionarii care au fost prezenţi la adunare, cat şi pentru cei absenţi. Totuşi, în cazul în care hotărârile adunării generale sunt contrare legii sau actului constitutiv ele vor putea fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionari în condiţiile prevăzute de art.59 alin.5 din Legea SA.

(e) Obligaţia acţionarului de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului său. Acţionarii nu vor suporta pasivul social decât în limita aportului lor. Responsabilitatea acţionarilor, limitată la nivelul aporturilor, este un principiu de bază al societăţilor de capitaluri.

În încheiere, menţionăm că, în cazul în care societăţii i-a fost cauzat un prejudiciu ca urmare a neexecutării sau a executării necorespunzătoare de către acţionar a obligaţiilor ce-i revin, acesta va răspunde în faţa societăţii cu mărimea prejudiciului cauzat (art.29 alin.3 din Legea SA).