Uzufruct universal este uzufructul constituit în condiţiile art. 395 (1) asupra unei universalităţi de bunuri (art. 399 (2)). I. Uzufruct cu titlu universal este uzufructul constituit în condiţiile art. 395 asupra unei anumite cote - părţi din obiectul uzufructului sau asupra unui lucru concret dintr-o universalitate de bunuri.
Sumele avansate trebuie înţelese ca sume achitate de uzufructuar în contul datoriilor aferente obiectului uzufructului (art. 412-414) pentru segmentul de timp care depăşeşte data stingerii uzufructului. De exemplu, datoriile aferente sânt achitate, pentru termenul de un an, iar uzufructul a fost stins peste şase luni. Prin urmare, la stingerea uzufructului nudul proprietar este dator să restituie uzufructuarului sumele avansate pentru cele şase luni rămase.
Aceste sume se întorc uzufructuarului fără nici o dobândă, indiferent de dobânda care ar putea fi adusă de aceste sume în termenul rămas.
-
dacă uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la aliniatul (1), nudul proprietar are dreptul:
-
să le achite din propriile resurse;
-
să vândă o parte din bunurile date în uzufruct, achitând datoriile uzufructuarului din suma obţinută. De subliniat că nudul proprietar obţine dreptul de a vinde “o parte suficientă” adică doar atâta cât este necesar pentru achitarea datoriilor neplătite de uzufructuar.
În asemenea caz uzufructuarul întoarce nudului proprietar sumele cu dobânzi pe toată durata uzufructului.
-
dacă plata datoriilor nu se face nici în modul prevăzut la alin. (1), nici în modul prevăzut la alin. (2), creditorii pot urmări bunurile date în uzufruct.
Articolul 419. Descoperirea unei comori
Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bun.
Prezentul articol este consacrat regimului juridic al comoarei, descoperite în obiectul uzufructului.
Uzufructuarul este în drept să folosească obiectului uzufructului în condiţiile art. 395 (1), art. 401 şi art.411. Comoara (art.327) nu este fruct al obiectului uzufructului. Prin urmare, dreptul uzufructuarului ne se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bunul grevat cu uzufruct. Relaţiile dintre uzufructuar şi nudul proprietar cad sub incidenţa art. 327 al prezentului Cod.
Articolul 420. Stingerea uzufructului
-
Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului.
-
Uzufructul încetează şi în cazul în care instanţa de judecată a pronunţat rezoluţiunea sau nulitatea actului juridic prin care cel care a instituit uzufructul a dobîndit titlul de proprietate.
Prezentul articol prevede anumite fapte juridice care stau la baza stingerii uzufructului.
-
Uzufructul se stinge prin:
-
expirarea termenului pentru care el a fost constituit;
-
întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi uzufructuar;
-
renunţarea uzufructuarului la dreptul său;
-
moartea uzufructuarului – persoană fizică;
-
lichidarea uzufructuarului –persoană juridică.
-
Dat fiind că uzufructul poate fi constituit asupra unui bun ce aparţine unui subiect cu drept de proprietate, uzufructul se stinge şi în cazurile când instanţa de judecată a pronunţat rezoluţiunea sau nulitatea actului juridic, prin care cel ce a constituit uzufructul a dobândit dreptul de proprietate.
Aricolul 421. Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar
Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze.
Nudul proprietar este în drept să ceară stingerea uzufructului în cazurile când uzufructuarul:
-
abuzează de folosinţa bunului. În sensul acestei prevederi uzufructuarul depăşeşte limitele folosirii bunului prevăzute la articolele 395,406,407 şi 409.
-
Îi aduce sticăciuni obiectului uzufructului. Acesta înseamnă că uzufructuarul în mod activ cauzează prejudiciu bunului ca în cazul prevăzut la art. 1398 sau întreprinde acţiuni ce contravin prevederilor art. 395,406, 407,409, plus nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 395 (1) şi 411.
-
Lasă obiectul uzufructului să degradeze. Această prevedere ar trebui înţeleasă în sensul ca uzufructuarul nu respectă în mod pasiv prevederile articolelor indicate la punctele “a” şi “b” ale comentariului la prezentul articol.
Articolul 422. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului
-
Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un caz fortuit. Dacă bunul este distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.
-
Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.
Prezentul articol prevede condiţiile stingerii uzufructului în urma distrugerii bunului. Din conţinutul acestui aliniat rezultă că uzufructul se stinge doar în cazul când obiectul uzufructului a fost distrus în întregime în urma unui caz fortuit. Şi invers, dacă obiectul uzufrucrului a fost distrus în urma unui fapt culpabil, obiectul uzufructului urmează a fi restabilit de către delicvent şi uzufructul continuă. Iar dacă obiectul uzufructului a fost distrus parţial în urma aceluiaşi caz fortuit, uzufructul continuie să existe asupra părţii rămase. -
Uzufructul continue să existe şi asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă sumele respective nu sunt
folosite la repararea bunului
Prevederile alin. (2) îşi pot realiza efectul în cazurile când:
-
bunul a fost distrus integral în urma unui caz fortuit, dar, fiind asigurat, s-au primit indemnizaţiile de asigurare, asupra cărora continue dreptul de uzufruct,
-
bunul a fost distrus parţial în urma aceluiaşi caz fortuit, iar sumele indemnizaţiilor de asigurare au fost folosite pentru repararea bunului, uzufructul continuând să continuie asupra bunului reparat.
Articolul 423. Efectul stingerii uzufructu lui
-
La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar, în starea corespunzătoare, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.
-
În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat să despăgubească proprietarul.
-
În cazul imobilelor, stingerea uzufructului trebuie înscrisă în registru.
-
Obligaţia uzufructuarului de a restitui nudului proprietar bunurile care le deţine în virtutea dreptului de uzufruct în starea în care ele se află se referă la toate cazurile de stingere a uzufructului, cu excepţia cazului de moarte a uzufructuarului şi distrugerii integrală a bunului în urma unui caz fortuit. În caz de moarte bunul se întoarce de câtre moştenitori, iar în cazul distrugerii integrale, riscul pieirii fortuite a bunului îl suportă nudul proprietar.
-
Dacă uzufructul se stinge în baza pieirii sau deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat să restituie pagubele proprietarului.
-
Dacă obiectul uzufructului este un imobil, trebuie respectate regulile de înregistrare în registrul cadastral.
Capitolul II
DREPTUL DE UZ SI DREPTUL DE ABITATIE
Articolul 424. Dispoziţii generale cu privire la dreptul de uz şi la dreptul de abitaţie
-
Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
-
Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia.
-
Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile.
-
Actul prin care este instituit uzul poate limita sau extinde dreptul de uz. Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decît la cele care se cuvin pentru nevoile proprii şi ale familiei sale dacă actul nu prevede altfel.
Articolul este consacrat definirii noţiunii şi temeiurilor de constituire a dreptului de uz şi de abitaţie.
-
Din conţinutul acestui aliniat dreptul de uz este un drept subiectiv :
-
Real, dat fiind drept obiect un lucru (res-reales), absolut, dat fiind că el este opozobil unui cerc nedeterminat de persoane, inclusiv şi proprietarului bunului grevant cu drept de uz ;
-
Constituit asupra unui bun ce aparţine cu drept de proprietate altei persoane ;
-
Care îi asigură uzuarului folosirea bunului şi posibilitatea de a culege fructele de la el (naturale şi civile) (?), necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
După cum rezultă din conţinutul aliniatului (1), dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură ca şi cel de uzufruct, numai că primul are o întindere mai limitată. În virtutea dreptului de uz, uzuarul are dreptul de a culege fructele de la obiectul acestui drept doar în limitele necesităţilor personale şi ale familiei sale. Fructele care rămân după satisfacerea acestor necesităţi aparţin proprietarului bunului.
-
Dreptul de obitaţie este un drept subiectiv de aceiiaşi natură juridică ca şi dreptul de uz. Titularul acestui drept are dreptul de a locui în locuinţa care aparţine altei persoane cu dreptul de proprietate. Deci obiect al dreptului subiectiv de abitaţie poate fi un apartament, o anumită cameră sau anumite camere dintr-un apartament, o casă de locuit sau anumite camere dintr-o casă de locuit.
Conform prezentului aliniat, titularul dreptului subiectiv are dreptul de a locui împreună cu soţul şi copii săi, chiar dacă nu era căsătorit sau era căsătorit şi nu avea copii la data constituirii abitaţiei. Deci din conţinutul sintagmei “împreună cu soţul şi copii săi” rezultă că alţi membri ai familiei titularului abitaţiei nu au dreptul să locuiască în obiectul acestui drept. Asta în cazul interpretării restrictive.
Consider că printr-o interpretare extensivă, instanţa, în cazuri şi circumstanţe concrete, ar putea decide posibilitatea de a locui, împreună cu titularul abitaţiei, şi altor membri ai familiei (părinţii soţului sau ai soţiei).
-
uzul şi abitaţia se constituie în temeiul :
-
unui act juridic ;
-
legii.
La instituirea uzului şi abitaţiei este necesar de respectat dispoziţiile legale privind registrul bunurilor imobile pentru cazurile când obiect al acestor drepturi este un bun imobil. Dacă obiect al abitaţiei în toate cazurile este un bun imobil, apoi obiect al uzului pot fi atât bunurile mobile, cât şi imobile.
-
Din conţinutul acestui aliniat rezultă că prin actul juridic care stă la baza instituirii uzului, acesta poate fi limitat sau extins
Cât priveşte extinderea uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe, decât i se cuvine pentru nevolile proprii şi ale familiei sale. Acesta pe de o parte. Pe de altă parte, proprietarul este în drept să ofere uzuarului prin actul juridic de constituire posibilitatea de a culege fructe într-o cantitate ce depăşeşte nevoile de consum ale uzuarului şi ale familiei sale, restul percepându-le şingur.
Cât priveşte limitarea dreptului de uz, proprietarul, pe de o parte nu poate limita dreptul uzuarului de a culege fructele în cantităţile necesare pentru îndestularea nevoilor de consum ale uzuarului şi ale familiei lui. Pe de altă parte, uzuarul este în drept să dovedească de ce cantitate de fructe el are nevoie pentru satisfacerea necesităţilor proprii şi ale familiei sale.
Articolul 425. Exercitarea dreptului de uz şi a dreptului de abitaţie
-
Dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
-
Uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte.
Articolul este consacrat determinării condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului de uz şi de abitaţie.
-
Fiind ca şi uzufructul un drept personal (o servitute personală), dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat altei persoane. Nici bunul ce constituie obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
-
Titularul dreptului de uz şi al celui de abitaţie este ţinut să suporte cheltuielele de cultură sau de întreţinere proporţional părţii obiectului de care se foloseşte. Din aceasta rezultă că dacă uzul sau abitaţia este instituită integral asupra unui bun, atunci titularul acestor drepturi este obligat să suporte toate cheltuielele ce ţin de întreţinerea şi bunăstarea obiectului. Dacă aceste drepturi sunt instituite asupra unei cote-părţi din obiectul respectiv, titularii suportă cheltuielele indicate în raport direct poporţional cu cota – parte asupra căreia se extind aceste drepturi.
Articolul 426. Dreptul de folosire a facilităţilor comune
Uzuarul sau titularul dreptului de abitaţie al cărui drept poartă numai asupra unei părţi din bun are dreptul să folosească facilităţile destinate uzului comun.
Din conţinutul acestui articol rezultă că uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie, al cărui drept se extinde doar asupra unei cote-părţi din obiectul acestor drepturi, are dreptul să folosească facilităţile destinate uzului comun. De exemplu, dacă dreptul de abitaţie se extinde asupra unor anumite odăi din apartamentul altei persoane, titularul are dreptul să se folosească de ascensor, de baia din apartament, plita de gaz, veceu etc.
Articolul 427. Aplicarea dispoziţiilor privitoare la uzufruct
Dispoziţiile privitoare la uzufruct se aplică în modul corespunzător uzului şi abitaţiei.
Prezentul articol determină corelaţia dintre reglementările privitoare la uzufruct cu cele ce se referă special la uz şi abitaţie. Această corelaţie se manifestă prin aceea că dispoziţiile privitoare la uzufruct se aplică atunci şi în acea măsură, când şi în ce măsură lipsesc normele special consacrate uzului şi abitaţiei. De exemplu, normele special consacrate uzului şi abitaţiei nu prevăd termenul acestora. Prin urmare, la stabilirea termenului uzului şi abitaţiei se aplică art. 397. Alt exemplu; determinarea stării bunului asupra căruia se instituie uzul sau abitaţia se efectuează conform art. 399 etc.
Capitolul III
SERVITUTEA
Articolul 428. Dispoziţii generale cu privire la servitute.
-
Sevitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservitut) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate constata în sporirea confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică.
-
Obligaţia de a face ceva poate fi conexată la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservitut. Această obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decât în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.
Conţinutul alin.(1) al acestui articol este consacrat definirii servitutei şi determinării scopului acestei instituţii juridice.
Din analiza conţinutului primului alineat rezultă că servitutea, întâi de toate, se aplică asupra relaţiilor privind bunurile imobile, în special terenurile, iar în al doilea, instituind “sarcina care grevează” un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant), face aparentă iluzia precum că se instituie un raport juridic între două terenuri (cel dominant şi ce aservit) sau între terenul aservit şi proprietarul terenului dominant. Doctrina însă a depăşit demult această aparenţă (iluzie), afirmând cu certitudine că raporturile juridice nu pot apărea între lucruri (obiecte), sau între acestea şi subiecţii de drept. Prin urmare, conţinutul alin (1) trebuie înţeles că “sarcina care grevează,” ea grevează nu terenul aservit propriu zis, ci dreptul subiectiv de proprietate asupra acestui teren, având scopul de a crea condiţii cât mai eficiente sau cât mai e pentru proprietarul terenului dominant în procesul de exercitare a dreptului subiectiv de proprietate ce îi aparţine asupra acestui teren. Deci, servitutea instituie raporturile juridic dintre proprietarul terenului aservit şi între proprietarul terenului dominant.
Această situaţie se confirmă şi prin conţinutul aliniatului (2) al acestui articol care prevede că “obligaţia de a face ceva …” poate fi impusă proprietarului terenului aservit, această obligaţie fiind accesorie servituţiei putând fi stipulată doar în favoarea sau pentru exploatarea imobilului, rezultatele acestei exploatări aparţinându-i în ultima instanţă proprietarului lotului dominant.
Aceiaşi situaţie se confirmă şi prin prevederile alin. (2) şi (3) ale art.429 al prezentului Cod.
Articolul 429. Condiţiile servituţii
.
-
La realizarea servituţii, persoană împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului aservit.
-
Proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească, la anumite perioade, o recompensă (dispăgubire) proprietarului terenului aservit.
-
Shimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului dominant sau al terenului aservit, precum şi împărţirea terenurilor, nu afectează dreptul de servitute.
-
Sevitutea se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a terenului dominant.
-
Servitutea constituie asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobândit se naşte numai la data edificării ori dobândirii.
-
Un teren grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.
Prezentul articol este consacrat condiţiilor de existenţă şi de realizare a dreptului subiectiv de servitute.
-
Conform alin. (1) al acestui articol, la exercitarea (realizarea) dreptului subiectiv de servitute titularul acestui drept este obligat să respecte interesele proprietarului lotului aservit, adică să nu facă abuz de dreptul ce îi revine şi să îl exercite ţinând cont de prevederile art. 9 al prezentului Cod.
-
În alin. (2) al prezentului articol se subliniază caracterul oneros al dreptului subiectiv de servitute, proprietarul lotului dominant putând fi obligat să plătească o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit. Însă sintagma “poate fi obligat să plătească” nu îi dă servituţii caracter oneros obligatoriu, el survenind în mod logic din conţinutul patrimonial al acestui raport juridic. Totul însă depinde de condiţiile faptelor juridice prevăzute la art. 431 (1) care stau la baza constituirii servituţii.
-
După cum s-a menţionat în comentariul articolului precedent, raportul juridic de servitute se constituie între proprietarul lotului aservit şi proprietarul lotului dominant, drepturile şi obligaţiile ne având caracter personal. Deaceea schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit, precum şi împărţirea terenurilor, nu influenţează dreptul de servitute; cine devine proprietar al terenului aservit, asupra aceluia cade sarcina care grevează dreptul de proprietate asupra acestui teren. Cine devine proprietar al lotului dominant, acela beneficiază de efectele dreptului subiectiv de servitute.
-
Conform alin (4), servitutea poate fi constituită atât în favoarea unei utilităţi curente, cât şi în favoarea unei utilităţi viitoare a terenului dominant.
-
Acest aliniat are strânsă legătură cu alin. precedent, dat fiind că, dacă se constituie servitutea asupra unei construcţii ce se va edifica sau asupra unui teren ce va fi dobândit, ea se naşte la data edificării construcţiei sau a dobândirii terenului.
-
Acest aliniat prevede cazurile când un teren grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute. Acesta poate avea loc “numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.”
Articolul 430. Clasificarea servituţilor .
-
Apatente sînt servituţile care se cunosc prin semne exterioare, iar neaparente — cele care nu se atestă prin astfel de semne.
-
Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesară fapta omului, iar necontinue — cele pentru a căror existenţă este necesară fapta omului.
-
Pozitive sînt servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit, iar negative — cele care impun proprietarului terenului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.
Prezentul articol stabileşte clasificarea servituţilor după modul lor de manifestare.
(1) Aliniatul (1) al acestui articol clasifică servituţile în aparente şi neaparente.
Cele aparente sunt servitutile care se cunosc prin semnele lor exterioare, cum ar fi un canal, un apeduct, a fereastra. Însemnătatea acestei categorii de clasificare constă în aceea că numai servituţile aparente pot fi constituite prin uzucapiune ( a se vedea art. 431(1);i comentariul la el ).
Cele neaparente sunt servituţile care nu se manifestă în exterior prin nici un semn vizibil, cum ar fi interzicerea de a construi un gard, un zid.
(2) Acest aliniat clasifică servituţile în continue şi necontinue.
Servituţile continue sunt acelea, exerciţiul cărora este sau poate fi continuu, fără a fi necesară fapta omului, cum ar fi servitutea de apeduct sau de scurgere a apelor de ploae peste terenul vecinului.
Servituţile necontinue sunt acelea care, spre a fi exercitate, implică fapte reale ale titularului, cum este servitutea de trecere, servitutea de a lua apă din bazinul aflat pe terenul vecinului.
(3) Acest aliniat clasifică servituţile în cele pozitive şi cele negative.
Pozitive sunt servituţile care îndreptăţesc proprietarul terenului dominnt să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit: să treacă pe terenul aservit cu orice mijloace de transport sau numai cu anumite din ele, să ia apă din bazinul ce se află pe terenul aservit etc.
Negative sunt servituţile “care impun proprietarului terenului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate: de a nu construi pe terenul ce-i aparţine careva clădiri mai înalte de cât înălţimea stipulată, de a nu construi ceva mai aproape de o anumită distanţă de la hotarul ce desparte terenul aservit de cel dominant etc. ”
Articolul 431. Constituirea servituţii
-
Dostları ilə paylaş: |
