Codul lui da Vinci

Epilog
Robert Langdon se trezi cu o tresărire. Visase! Pe halatul de baie de la capătul patului erau brodate trei cuvinte: "HOTEL RITZ PARIS". Prin jaluzele se filtra o rază slabă de lumină. "Se înserează sau se luminează de ziuă?"

În aşternut era cald şi bine. Dormise două zile aproape fără între­rupere. Se ridică uşor în capul oaselor şi îşi dădu seama ce anume îl trezise... un gând straniu şi tulburător. Zile de-a rândul încercase să-şi pună ordine în gânduri şi în avalanşa de informaţii care îl bombardase, însă acum în minte îi stăruia o idee căreia nu-i dăduse atenţie înainte.

"Să fie oare posibil?"

Rămase nemişcat ceva vreme.

Coborî din pat şi intră în cabina de duş, lăsând jetul de apă să-i maseze umerii. Gândul acela nu-i dădea însă pace.

"Imposibil!"

Douăzeci de minute mai târziu, ieşea din hotel, în Place Vendôme. Se însera. După două zile de somn, era năuc, şi totuşi mintea lui dădea dovadă de o luciditate stranie. Îşi promisese că se va opri în holul hotelului pentru a-şi limpezi gândurile cu o café au lait, dar se pomeni, parcă fără voia lui, ieşind direct pe uşa principală.

Porni spre est, pe Rue des Petits Champs, încercând să-şi stă­pânească fiorii de emoţie. Coti pe Rue Richelieu şi imediat simţi par­fumul dulce al iasomiei din grădinile Palais Royal.

Îşi continuă drumul până când zări ceea ce căuta: celebra galerie regală ― o întindere lucioasă din marmura neagră. Ajungând în dreptul ei, studie atent suprafaţa pe care păşi. În numai câteva secunde, găsi elementul despre a cărui existenţă ştia deja ― o serie de medalioane de bronz încastrate în sol, formând o linie perfect dreaptă. Fiecare disc avea doisprezece centimetri în diametru şi era gravat cu literele N şi S.

"Nord şi sud."

Se întoarse spre sud şi privi traseul format de medalioane, apoi porni de-a lungul său, fără a-şi lua ochii de la pavaj. Trecând pe lângă Comédie Française, depăşi un alt disc de bronz. "Da!"

Străzile Parisului ― aflase el cu mulţi ani în urmă ― erau decorate cu 135 de astfel de medalioane încrustate în pavajul trotuarelor, în cel al curţilor sau direct pe carosabil, străbătând oraşul de la nord la sud. Odată urmase această linie pornind de la Sacré-Coeur, peste Sena, până la vechiul Observator Astronomic. Acolo descoperise adevărata semnificaţie a traseului.

"Cel dintâi prim meridian al Pământului.

Prima longitudine zero a lumii.

Vechea Linie a Rozei din Paris!"
Acum, străbătând rapid Rue de Rivoli, ştia că nu mai are mult până la destinaţia finală:
"Graalul Sfânt sub vechiul Roslin zăboveşte."
Revelaţiile se succedau în valuri. Faptul că Saunière folosise vechea ortografiere, Roslin în loc de Rosslyn... paloşul şi potirul... mormântul învăluit în străvechea artă a maeştrilor...

"De aceea a vrut custodele să stea de vorbă cu mine? Am sesizat adevărul chiar fără a-mi da seama?"

Începu să alerge, simţind parcă Linia Rozei sub tălpi, atrăgându-l că­tre destinaţia finală. Când pătrunse în întunecatul tunel al Pasajului Ri­chelieu, avu impresia că părul de pe ceafă i se face măciucă de emoţie şi entuziasm. Ştia că la capătul acestui tunel se înalţă cel mai misterios dintre monumentele Parisului ― conceput şi comandat în anii 1980 de "Sfinxul" însuşi ― preşedintele François Mitterand, omul despre care se spunea că se mişcă în cercuri secrete, omul a cărui moştenire lăsată Pari­sului era un loc pe care Langdon îl vizitase cu numai câteva zile în urmă.

"Într-o altă viaţă."

Cu un ultim elan, ajunse la capătul tunelului, pătrunse în incinta deja familiară şi se opri brusc. Cu răsuflarea tăiată, îşi îndreptă privirea lent, parcă nevenindu-i să creadă, spre structura transparentă din faţa lui.

"Piramida de la Luvru."

Lucea tainic în întuneric.

O admiră doar pentru o clipă; de fapt, era mai interesat de ceea ce se afla la dreapta lui. Întorcându-se, porni iar pe traseul invizibil al vechii Linii a Rozei, traversă curtea şi se apropie de Carrousel du Louvre ― uriaşul inel de iarbă mărginit de un gard viu tuns scurt ― odinioară locul în care se desfăşurau festivalurile şi ceremoniile de celebrare a naturii... riturile de venerare a zeiţei şi a fertilităţii.

Păşind peste gardul viu, în cercul de iarbă, Langdon avu impresia că pătrunde într-o altă lume. Acest loc sacru era marcat acum de unul dintre cele mai neobişnuite monumente ale oraşului. Chiar în centrul său, despicând solul aidoma unui hău de cristal, se deschidea uriaşa piramida inversată din sticlă, pe care o văzuse cu câteva nopţi în urmă.

La Pyramide Inversée.

Tremurând, se apropie şi privi prin sticlă, în subteranele vastu­lui complex al Luvrului, ce dormita învăluit într-o lumină de chi­hlimbar. Încercă să-şi concentreze privirea nu pe masiva piramidă inversată, ci pe ceea ce se afla sub ea. Acolo, pe podeaua încăperii de dedesubt, se zărea o structură minusculă... o structură despre care amintise în manuscrisul său.

Cuprins de fiorii incredibilei posibilităţi ce i se deschidea în faţă, îşi ridică din nou ochii spre Luvru, simţind parcă uriaşa clădire învăluindu-l... zeci de kilometri de culoare ce adăposteau cele mai preţioase opere de artă ale lumii.

Da Vinci... Botticelli...

"Învăluită în a maeştrilor străveche artă."
Fremătând, mai privi o dată spre încăperea de dedesubt şi spre structura aceea minusculă.

"Trebuie să cobor acolo!"

Ieşind din cercul de iarbă, o luă la fugă spre intrarea principală în muzeu. Ultimii vizitatori părăseau clădirea, ieşind în şir indian.

Năpustindu-se prin uşa batantă, coborî scara spiralată, în mărunta­iele piramidei. Aerul era mai rece aici. Când ajunse jos, pătrunse în lun­gul tunel ce se întindea pe sub curtea interioară, spre piramida inversată.

La capătul lui se deschidea o încăpere largă. Chiar în faţă, deschizându-se de sus, lucea piramida inversată ― un contur din sticlă în formă de V.

"Potirul!"

Privirea lui Langdon îi urmă muchiile până la vârful ce cobora la nici doi metri de podea. Acolo, chiar sub ea, se afla structura aceea minusculă.

O piramida în miniatură! De nouăzeci de centimetri înălţime. Singurul element construit la scară mică în tot acest complex colosal.

În manuscrisul său, în capitolul dedicat vastei colecţii de artă închinate divinităţii feminine, Langdon amintise în treacăt despre această piramidă modestă. "Structura miniaturală pare că străpunge pardoseala asemenea unui vârf de aisberg ― piscul unei uriaşe incinte piramidale, îngropată dedesubt ca o tainică încăpere ascunsă."

Învăluite în lumina palidă din demisol, cele două piramide aproape că se atingeau, perfect aliniate una în prelungirea celeilalte.

Potirul deasupra. Paloşul dedesubt.
"Cu paloşul şi potirul veghind ale ei porţi."
Profesorul auzea aievea cuvintele Mariei Chauvel: "Într-o bună zi, vei înţelege."

Stătea sub străvechea Linie a Rozei, înconjurat de lucrările de artă ale celor mai de seamă maeştri ai lumii. "Ce loc ar fi putut fi mai aproape de inima lui Saunière?" Acum, în sfârşit, avea senzaţia că înţelege adevărata semnificaţie a versurilor Marelui Maestru. Ridicând încet ochii, privi prin acoperişul de sticlă, spre cerul plin de stele.

"Sub ceruri înstelate, în fine, odihneşte."
Aidoma unor şoapte fantomatice în întuneric, cuvinte de mult uitate îi veniră în minte: "Căutarea Sfântului Graal este, de fapt, năzuinţa de a îngenunchea în faţa osemintelor Mariei Magdalena. Un pelerinaj şi o rugăciune la picioarele celei ostracizate."

Copleşit de un val de pios respect, Robert Langdon căzu în genunchi.

Pentru o clipă, i se păru că aude vocea unei femei... înţelep­ciunea veacurilor trecute... care-i şoptea din adâncurile pământului.

___________________________________________________

1 Cilice (engl.), din grecescul kilikion ― o ţesătură de păr aspru din care, în Evul Mediu, se făceau nişte cămăşi pe care călugării catolici le purtau pe sub veşminte, pentru a-şi mortifica trupul

2 Ville (fr.), "oraş" în franceza modernă, cuvânt care provine etimologic din latinescul viile, "casă de la ţară", de unde şi jocul de cuvinte al autorului

3 GPS, Global Positioning System, Sistem de Poziţionare Globala a unei per­soane

4 "Plictisitor" (engl)

5 "Înceţoşată" (engl.)

1 Aici şi în continuare, toate referirile şi interpretările istoriei ecleziastice, în special, şi ale istoriei, în general, constituie punctul de vedere al autorului. Deoarece aceasta este o lucrare de ficţiune, autorul şi-a permis nenumărate licenţe care trebuie tratate ca atare (n.red.).

6 Aceste afirmaţii ale lui Dan Brown au stârnit numeroase controverse. Nenumăraţi specialişti în istorie şi teologie şi-au exprimat punctele de vedere