Colectivizarea agriculturii în romania: anatomia represiunii

Stoparea exceselor. Valurile de arestări provocate de rezistenţa faţă de campania de colectivizare au determinat o re–evaluare a modalităţilor de supraveghere şi represiune. Ordinul Direcţiei Generale a Securităţii Poporului nr. 106859 din 13 septembrie 1949 (ASRI, FD, dos. nr. 4638, f. 161-162) dezvăluie căteva considerente care au stat la baza acestei atitudini:

DIRECŢIUNEA REGIONALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI CLUJ

- Cabinet -

Nr.83 CAB

13.09.1949

Către

SECŢIA 5

Vă trimitem mai jos în copie ordinul Nr. 16859 din 2.09.1949 al D.G.S.P. pentru conformare.

Colonel de securitate

Patriciu Mihail

În conferinţa din 3l.08.1949 cu tov. Directori Regionali şi cu tov. Şefi de Servicii Judeţene, a fost prelucrată şi problema că sunt cazuri când organele noastre arestează cetăţeni muncitori sau ţărani, la care baza este mai mult o vinovăţie imaginară decât reală.

Aşa, sunt cazuri destul de frecvente, când pe baza unei simple note informative neverificate (fără să aibă vreun caracter de a se trece la imediata arestare), se arestează cetăţeni, pentru ca după un oarecare timp, mai îndelungat sau mai scurt, în urma cercetărilor făcute, să se stabilească că nu sunt vinovaţi.

De asemenea, se întâmplă să se aresteze muncitori şi ţărani, săraci şi mijlocaşi, pentru faptul de a se fi găsit la ei o fotografie cu caracter reacţionar, fără ca aceasta să fi fost ascunsă în mod special pentru a nu fi găsită, sau o revistă reacţionară de pe timpul regimului fascist, fără ca din investigaţii şi altele să rezulte vreo activitate duşmănoasă în contra regimului.

Asemenea acţiuni contra unor elemente, care în prezent nu se manifestă deloc ostile regimului şi sunt reţinute pentru aceste fapte sau pe baza unei note informative, din care rezultă o abatere mai mică în sarcina lor (notă încă neverificată), nu sunt juste, deoarece prima noastră sarcină este de a descoperi elementele principale duşmănoase şi mai ales elementele organizate, care, după lovitura primită din partea regimului nostru, caută să se regrupeze şi să se ridice contra noastră.

Nu se va trece în mod mecanic la reţinerea elementelor izolate, care nu depun nici o activitate ostilă organizată, deşi sunt suspecte, ci se va aprecia de la caz la caz şi, numai după ce s-a constatat că într-adevăr sunt vinovaţi şi sunt probe suficiente pentru trimiterea lor în judecată, vor fi reţinute.

Neţinând seama de cele de mai sus şi neprivind problema just, se întâmplă ca aceste elemente izolate, prin munca lor productivă, să fie mai de folos societăţii decât reţinerea lor, acestea neprezentând nici un pericol serios dacă ar fi numai supravegheate.

Activitatea noastră informativă cum şi vigilenta trebuie să fie îndreptate într-acolo ca să se descopere obiectivele principale din activitatea duşmanului care constă din elemente organizate.

Bineînţeles că elementele duşmănoase neorganizate, care uneltesc contra securităţii poporului, nu trebuie să scape din munca noastră informativă, urmărindu-se şi activitatea acestora.

În caz că uneltirea lor este atât de activă nu se va ţine seama de alte consideraţiuni ci se vor lua măsurile necesare, cu atât mai mult cu cât aceste elemente pot fi captate de duşmanul organizat.

Vă rugăm a lua măsuri de prelucrarea acestor dispoziţiuni exemplificând temeinic cu cazuri din experienţa Dvs. pentru justa lor înţelegere şi aplicare.

General maior de securitate,

ss. Nicolschi Al.

Pentru conformitate

SLt. Vaida Eugen (ASRI, FD, dos. nr. 4638, f. 161-162).

REPRESIUNEA CA FACTOR DE CONSERVARE A STRUCTURILOR COLECTIVISTE

Prevenirea refluxului. Intensificarea ritmului colectivizării în 1958 a impus măsuri excepţionale. În primul rând a crescut presiunea ideologică, fiind semnalată prezenţa tot mai freceventă a echipelor de agitatori în satele ţintă. Ca un factor de stabilizare a situaţiei poate fi semnalată şi intensificarea operaţiunilor de supravegehre şi creşterea numărului de informatori în zonele vizate. În al treilea rând colectivizarea nu ar fi avut nici o şansă fără instaurarea terorii în satul românesc. Începând cu 1958 creşte spectaculos numărul arestărilor, condamnărilor şi internărilor administartive în colonii de muncă, regimul comunist identificând orice acţiune ostilă procesului de colectivizare cu o încercare de subminare a sistemului politic

Aplicarea art. 209. Principalul mijloc de represiune împotriva ţăranilor care doreau să părăsească structurile colectiviste l–a constituit articolul 209 Cod Penal. În formularea din 1948 art. 209 Cod Penal stabilea pedepsele pentru „delictul de uneltire contra ordinii sociale’’ prin următoarele praguri:

– de la 6 luni la 3 ani închisoare corecţională, amendă de la 2000 la 20000 lei şi interdicţie corecţională de la 1 la 3 ani pentru faptul de a „propovădui prin vai grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului’’ (Codul Penal al R.P.R., Editura de Stat pentru literatură juridică, 1948, p. 67; Octavian Roske, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209 Cod penal, în AT, 1–2/1994, p. 281)

– de la 3 la 7 ani închisoare corecţională, amendă de la 2000 la 20000 lei şi interdicţie corecţională de la 3 la 5 ani pentru „faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existentă în stat’’ (punctul a), „faptul de a constitui sau organiza asociaţii secrete în scopul’’ schimbării formei de guvernământ din România (punctul b), faptul de a lucra, prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori dezordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din România (punctul c).

– de la 15 la 25 ani muncă silnică şi degradarea civică de la 2 la 10 ani pentru cei care „iniţiază, organizează, activează sau participă la acţiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare.’’

– de la 3 la 10 ani închisoare corecţională, amendă de la 4000 la 40000 lei, interdicţie corecţională de la 1 la 3 ani pentru cei care „fac propagandă sau întreprind acţiuni în favoarea’’ organizaţiilor de tip fascist, politice, militare sau paramilitare.

În septembrie 1957 sancţiunile vor fi înăsprite, delictul de uneltire contra ordinii sociale fiind pedepsit în următoarele modalităţi, în baza aceluiaşi art. 209:

–muncă silnică de la 15 la 25 ani muncă silnică şi degradare civică de la 5 la 10 ani pentru „faptul de a constitui, în ţară sau în străinătate, organizaţii sau asociaţii care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori de a activa în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii’’ (Decret pentru modificarea Codului penal, publicat în BO nr. 26/30 septembrie 1957, citat în Octavian Roske, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209 Cod penal, în AT, 1–2/1994, p. 282–283).

– închisoare corecţională de la 3 la 10 ani şi interdicţie corecţională de la 3 la 5 ani pentru „faptul de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiuni pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului’’ şi „faptul de a ajuta în orice mod vreo organizaţie sau asociaţie’’ care luptă împotriva regimului comunist „ori de a face propagandă sau întreprinde acţiuni în favoarea acestora ori a membrilor acestora’’.

În iulie 1958 sunt aduse alte precizări în privinţa acţiunilor considerate drept periculoase pentru regimul comunist. La art. 209, pct 2 se introduce după lit. b următorul alineat: „În cazul unor forme de agitaţie care au putut avea urmări deosebit de grave se va aplica pedeapsa de la 5 la 25 ani muncă silnică şi degradare civică pe timp de 10 ani’’ (Decret pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicat în BO nr. 27 din 21 iulie 1958; Octavian Roske, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209 Cod penal, în AT, 1–2/1994, p. 283). Art. 3, punctul 3, alin. 1 va avea următorul conţinut: „Neîndeplinirea cu ştiinţă sau neîndeplinirea voit neglijentă a anumitor obligaţii, de natură a submina regimul de democraţie populară, constituie infracţiunea de sabotaj contrarevoluţionar şi se pedepseşte cu muncă silnică de la 5 la 25 ani şi confiscarea averii’’

În decembrie 1960 se modifică din nou conţinutul art. 209 Cod penal, pedepsele fiind stabilite în felul următor:

– muncă silnică de la 15 la 25 ani şi degradarea civică de la 5 la 10 ani pentru „faptul de a iniţia sau constitui, în ţară sau străinătate, organizaţii sau asociaţii care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori a activa în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii, ori a adera la acestea’’ (Codul penal. Text oficial cu modificările până la data 1 decembrie 1960, urmat de o anexă de legi penale speciale, Editura Ştiinţifică, 1960; Octavian Roske, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209 Cod penal, în AT, 1–2/1994, p. 283–284).

– închisoare corecţională de la 3 la 10 ani şi interdicţie corecţională de la 3 la 5 ani pentru „faptul de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiune pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului’’. Dacă fapta menţionată „prezintă un caracter deosebit de grav, pedeapsa este munca silnică de la 5 la 25 ani şi degradarea civică de la 5 la 10 ani.’’ Tot cu 3 până la 10 ani închisoare corecţională sunt pedepsite şi „faptele de ponegrire, calomniere sau defăimarea în public cu privire la orânduirea socială şi de stat, la instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti, când acestea sunt săvârşite fie de o singură persoană în mod organizat, fie de către două sau mai multe persoane asociate’’.

Articolul 209 Cod penal a fost utilizat pentru a frâna tendinţa de retragere din structurile colectiviste. În analiza procesului represiv se pot identifica şase acţiuni cu potenţial ostil care făceau obiectul sancţiunii în baza articolului 209. Ca suport al analizei au fost utilizate următoarele documente: Tabel nominal cu ţăranii din regiunea Braşov condamnaţi. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 274–278), Tabel nominal cu ţăranii din regiunea Cluj condamnaţi pentru instigare (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 279–285), Tabel nominal cu ţăranii din regiunea Galaţi condamnaţi pentru agitaţie (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 286–299) şi Tabel cu cei condamnaţi pentru fapte penale în legătură cu colectivizarea agriculturii (ASRI, dosar nr. 335 C 13, f. 259–278).

1. Instigare la restituirea cererilor de înscriere în G.A.C. În viziunea autorităţilor această acţiune prezintă un grad ridicat de periculozitate datorită posibilităţii de contagiune rapidă în toată comunitatea. Convinşi de ineficienţa sistemului colectivist unii ţărani doresc să se retragă din G.A.C., în această acţiune antrenând şi alţi membri ai comunităţii. Iniţiatorul acţiunii se oferă pe sine drept exemplu de comportament, pentru a furniza celorlalţi săteni argumentul precedentului. Uneori iniţiatorul acţiunii le sugerează şi soluţii alternative la munca fără profit în structura colectivistă. Cadrul de desfăşurare al acţiunii de instigare este oferit uneori chiar de şedinţele organizate sub patronajul structurii colectiviste sau al organelor administraţiei locale, şedinţe cu caracter elogios, al căror sens este subminat prin mesajul protestatar al instigatorului. Dacă ulterior se formează un nucleu de persoane, fie el şi restrâns, acesta poate genera, prin solicitarea de restituire a cererilor de înscriere, compromiterea proiectului instituţional, şi în cele din urmă disoluţia funcţiilor gospodăriei colective la nivel local. Instigatorul la retragere din G.A.C. poate redacta el însuşi cererile care sunt adresate conducerii structurii colectiviste, iar uneori ecourile acţiunii se prelungesc, prin intermediul unor memorii sau scrisori, până la nivelul conducerii superioare de partid sau de stat. Acţiunile de instigare sunt agravate, în opinia Tribunalelor Militare care instrumentează cazurile, de comentariile critice la adresa regimului comunist sau a sistemului colectivist. În multe cazuri acţiunea de instigare la retragere din G.A.C. decurge în paralel cu îndemnul la respingerea adeziunii la structura colectivistă. Astfel, Radu Moldoveanu din comuna Kogălniceanu, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1959, conform Codului Penal art. 209 pct 2 lit. a, b, penultimul alineat la 18 ani muncă silnică, deoarece „în toamna anului 1957, când majoritatea ţăranilor au intrat în G.A.C., a instigat pe unii să iasă din colectiv, făcând afirmaţii duşmănoase’’ din care reieşea că regimul comunist se va prăbuşi după plecarea trupelor sovietice din ţară. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 289). Nicolae Agapie din comuna Grăjdana, regiunea Ploieşti, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa conform Codului penal art 209 pct 2 lit a şi b combinat cu art. 58 fiindcă în toamna anului 1957 „când s–au întreprins măsuri de transformare socialistă a agriculturii s–a dedat la acte de instigare şi agitaţie în public, împotriva sectorului socialist din agricultură, îndemnând ţăranii să iasă din colectiv, iar pe alţii să nu se înscrie, aducând totodată injurii la adresa conducătorilor de partid şi ai guvernului’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 296). Gheorghe Stoian din comuna Turcoaia, raionul Măcin a fost condamnat în 1959 la 10 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică de Tribunalul Militar Constanţa conform Codului penal art. 209 pct. 2 lit. a şi b penultimul alineat, deoarece „a avut manifestări duşmănoase împotriva gospodărtiei agricole colective, afirmând că el munceşte mult dar nu foloseşte nimic, din care cauză ‘a ajuns cu pielea goală şi muritor de foame’. A instigat cetăţenii să se retragă din G.A.C. şi să plece cu el la muncă în altă parte’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 299). Ionică Grecu din comuna Băleni, regiunea Galaţi, membru colectivist din 1957, a fost condamnat în 1961 de Tribunalul Militar Constanţa la 10 ani închisoare corecţională deoarece „din anul 1958 a început să se manifeste duşmănos împotriva regimului democrat din R.P.R. şi să întreprindă acţiuni de destrămare a G.A.C–ului, instigând pe unii colectivişti să se retragă din G.A.C.’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 292). Gheorghe Babuşcă din comuna Luncaviţa, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 la 10 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece în 1958 „ducându–se în faţa Sfatului Popular, a găsit lume strânsă şi a început să se manifeste împotriva transformării socialiste a agriculturii, cerând cererile înapoi de intrare în colectiv. S–a dus la Preşedintele Sfatului Popular împreună cu alte elemente cerând să se dea cererile de înscriere în G.A.C.şi îndemnând şi pe alţii să facă la fel’’ (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 297). Ştefan Mihalache a fost condamnat în 1958 la 10 ani închisoare de Tribunalul Militar Constanţa, conform Cod Penal art. 209 pct 2 lit a, fiindcă în luna decembrie 1957, împreună cu alte elemente, a hotărât să se retragă din G.A.C. în care scop a mers prin comună îndemnând sătenii să semneze o listă pentru a se retrage din G.A.C.’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 287). Nicolae Druţă din comuna Umbrăreşti, regiunea Galaţi, a fost condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în 1959 la 9 ani închisoare fiindcă „a instigat cetăţenii din comună să nu meargă la lucru şi să facă cereri de ieşire din G.A.C.. În urma acestui fapt un număr de 7 colectivişti au făcut cereri şi le–au înaintat la Consiliul de Miniştri pentru a le aproba ieşirea din gospodăria agricolă colectivă’’(ASRI, dosar 294 C11, f. 288). Enache Isac din comuna Satu Nou, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1959 la 9 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa conform Codului penal art. 209 pct 2 lit. a, deoarece în iunie 1959 „întrunindu–se mai mulţi colectivişti, le–a spus că el a făcut cerere de retragere din G.A.C., afirmând în mod eronat că şi alţii au făcut la fel, iar cererile s–au aprobat’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 297). Dumitraşcu Mocanu din comuna Surdila–Greci a fost condamnat la 9 ani închisoare corecţională în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa conform Codului penal 209 pct 2 lit a. în 1958 „s–a dedat la acte de instigare şi agitaţie împotriva sectorului socialist din agricultură îndemnând pe colectivişti să–şi retragă cererile, preconizând în acelaşi timp schimbarea regimului democrat din R.P.R. şi venirea la conducerea ţării a fostelor partide burghezo–moşiereşti’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 296). Apostol Balcan din comuna Hânguleşti, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 la 8 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece la 18 ianuarie 1958 „cu ocazia unei şedinţe a colectiviştilor unde se vorbea de însemnătatea G.A.C.–ului şi avantajele ce le au , s–a dedat la acte de instigare împotriva colectivului cerând să le fie restituite cererile şi instigând şi pe alţii să facă la fel. În continuare a strigat cuvinte injurioase la adresa colectivului şi a organului de partid şi de stat’’ (ASRI, dosar nr. 294, C11, f. 286).Vasile Marin din comuna Păuneşti, regiunea Galaţi, a fost arestat şi condamnat la 8 ani închisoare în 1958 deoarece a strigat „în mai multe rânduri lozinci împotriva colectivului ca ‘Vrem cererile!’ ‘Jos colectivul’ fapt pentru care organele au fost nevoite să restituie cererile la mai mulţi cetăţeni’’. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 286). Fapta era cu atât mai gravă, în opinia anchetatorilor, cu cât ea se petrecuse în timpul unei şedinţe la sediul G.A.C., iar autorul ei distrusese cererile în mod demonstrativ în faţa participanţilor la întrunire. Vasile Marin a fost condamnat la 8 ani închisoare de către Tribunalul Militar din Constanţa în 1958. Ion Vasile din comuna Măcin, Regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 la 7 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece la 7 ianuarie 1958 „împreună cu alte elemente a mers la Sfatul Popular comunal unde a cerut preşedintelui să se dea înapoi cererile de înscriere în colectiv, instigând totodată şi pe alţi cetăţeni să facă la fel. În timpul agitaţiei s–a manifestat duşmănos la adresa regimului democrat–popular aducând injurii la adresa membrilor P.M.R. şi organelor locale’’ (ASRI, dosar nr. 294, C11, f. 298). Gheorghe Rădulescu din comuna Romanu, regiunea Galaţi, a fost condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în 1958 la 6 ani închisoare deoarece „împreună cu alte elemente a întocmit cereri unor cetăţeni ce erau membri G.A.C. prin care cerea retragerea acestora’’ (ASRI, dosar 294 C11, f. 288). Ioan Lefterache din comuna Vânători, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1959 la 6 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece la 31 ianuarie 1958 împreună cu alte elemente a mers la Sfatul Popular şi a cerut retragerea din G.A.C.’’. Incriminatul făcuse agitaţie în timpul unei şedinţe „unde se vorbea despre avantajele colectiviştilor împreună cu alte elemente, cerând să li se dea vitele înapoi’’ fiindcă nu mai doresc să facă parte din G.A.C. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 294). Petrache Chimpu din comuna Măstăcani, regiunea Galaţi a fost condamnat în 1958 la 5 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa fiindcă „după formarea G.A.C.–ului i s–a lăsat în vederea însămânţărilor de primăvară, iar atunci când a venit o echipă pentru a strânge sămânţa, a început să se manifeste duşmănos, împotriva G.A.C–ului, cerând să i se dea pământul înapoi şi totodată îndemnând şi pe alţi cetăţeni să se retargă din G.A.C, afirmând că au fost forţaţi să facă acest lucru’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 294). Anghel Badiu din comuna Valea Sării, Regiunea Galaţi, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa fiindcă „s–a manifestat duşmănos la adresa colectivului afirmând că colectiviştii mor de foame şi că muncesc degeaba, aducând injurii membrilor de partid cât şi organelor locale. A îndemnat pe unii colectivişti să se retragă din colectiv (ASRI, dosar nr. 294 C 11, f. 296). Franţ Dragnea din satul Noua Văcărească, raionul Lehliu a fost condamnat în 1960 la 4 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Bucureşti conform cod penal art 209 pct 2 lit a fiindcă în 1952 s–a retras din „întovărăşirea agricolă, prilej cu care a îndemnat încă 36 familii să se retragă, situaţie care a dus la destrămarea întovărăşirii’’, iar în 1959 „a afirmat faţă de două persoane că era mai bine să nu fi făcut contractarea grâului întrucât o să moară de foame şi i–a îndemnat să se retragă din G.A.C.’’(ASRI, dosar nr. 335 C13, f. 260).

2. Instigare la refuzul de înscriere în G.A.C. Pe fundalul intensificării campaniei de colectivizare, îndemnurile la pasivitate sau chiar la refuz ostentativ de a adera la structura colectivistă constituie o faptă gravă asimilată, ca şi instigarea la retragerea din G.A.C., infracţiunii de „uneltire contra ordinii sociale’’. Acţiunile de instigare sunt însoţite de comentarii critice la adresa politicii agrare a Partidului Comunist, a modului defectuos în care funcţionează structura colectivistă din comună şi a scăderii nivelului de trai ca urmare a adeziunii la G.A.C. Accentul cade însă pe faptul că produsele realizate de membrii G.A.C. nu le aparţin acestora în cele din urmă, ele fiind preluate în totalitate de fondul de stat, lăsându–i pe ţărani fără o bază de subzistenţă. Ca argumente în favoarea repingerii opţiunii pentru G.A.C. sunt invocate iminenta prăbuşire a regimului comunist din România, retragerea trupelor sovietice, izbucnirea unui nou război mondial şi venirea trupelor americane în România. Faptele incrimate se derulează pe perioade mai lungi care pot merge până la 3–4 ani. În multe cazuri, instigarea la pasivitate se produce pe fundalul unor conflicte deschise cu funcţionarii însărcinaţi cu colectivizarea, din acest motiv încadrarea într–una din categoriile din tipologia de faţă fiind dificilă. Astfel, Ion Ungureanu, din coumna Kogălniceanu, regiunea Galaţi a fost condamnat în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa , confrom art. 209 pct 2 lit a,b, penultimul alineat la 16 ani muncă silnică deoarece în „primăvara anului 1957, când organele de partid desfăşurau muncă de lămurire cu cetăţenii pentru a se trece în G.A.C. a îndemnat pe mulţi ţărani să nu intre în colectiv, iar când comisia s–a prezentat la domiciliul său, a adus injurii şi calomnii, preconizând schimbarea regimului democrat din R.P.R.’’(ASRI, dosar nr. 294, C11, f. 289). Stan Voiculeţ, din comuna Kogălniceanu, jud. Galaţi, a fost condamnat în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa, conform Codului Penal art. 209 pct 2 lit a, penultimul alineat, la 12 ani muncă silnică, fiindcă „începând cu 1956, împreună cu alte elemente a dus acţiune de instigare în rândul membrilor colectivişti de a nu se supune hotărârilor luate de partid şi guvern şi a îndemnat pe alţii să nu intre în colectiv’’ (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 289). Gheorghe Barbu din comuna Felmer, regiunea Braşov a fost condamnat de Tribunalul Militar Regiunea Cluj în 1958 la 10 ani închisoare corecţională conform cod penal art. 209 pct 2 lit a fiindcă în anii 1957–1958 „s–a manifestat duşmănos cu privire la transformarea socialistă a agriculturii şi a îndemnat pe unii săteni să nu se înscrie la întovărăşirea agricolă deoarece regimul s–ar schimba.’’ (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 277). Radu Mărgineanu din comuna Blăjel, Regiunea Braşov, a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională conform cod penal art. 209 pct 2 lit a fiindcă „într–o discuţie pe care a avut–o cu Haţeganu Ion l–a îndemnat pe acesta să nu se înscrie în întovărăşirea agricolă, afirmând în mod duşmănos că regimul democrat popular s–ar schimba. Asemenea afirmaţii a făcut şi faţă de alţi martori îndemnându–i totodată să nu se încadreze în formele socialiste ale agriculturii’’(ASRI, dosar 294 C11, f. 278). Gheorghe Lazăr din comuna Amara, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1959 de Tribunalul Militar Constanţa la 10 ani închisoare „fiindcă a instigat cetăţenii să nu intre în G.A.C., afirmând că vor ajunge muritori de foame şi că se va schimba regimul şi vor fi pedepsiţi că au acceptat să intre în G.A.C.. De asemeni a purtat discuţii duşmănoase cu privire la retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul R.P.R. afirmând că acum vor veni americanii şi la conducerea sfatului va fi adus un regim capitalist’’ (ASRI dosar 294, C 11, f. 294). Alexandru Rusciuga din comuna Ruşii lui Asan, raionul Drăgăneşti–Vlaşca a fost condamnat în 1959 la 9 ani închisoare corecţională conform cod penal art.209 pct 2 lit a fiindcă „după exluderea sa din gospodărie a îndemnat pe cetăţeni să nu se înscrie în G.A.C., afirmând că forma de proprietate particulară asupra pământului ar fi mai bună’’(ASRI, dosar 335 C13, f. 261). Ion Postolache din comuna Răstoaca, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 de Tribunalul Militar Constanţa la 8 ani închisoare corecţională fiindcă „în luna noiembrie 1957 când în comună se aflau echipe de îndrumători pentru transformarea socialistă a agriculturii a instigat cetăţenii să nu se înscrie în G.A.C. iar pe cei înscrişi să se retragă’’ (ASRI, dosar nr. 294, C 11, f. 286). Ioan Crişan din satul Băgău, regiunea Cluj a fost condamnat în 1959 de Tribunalul Militar Cluj la 8 ani închisoare corecţională conform cod penal art. 209 pct 2 lit a fiindcă „începând din anul 1957 şi până la arestare a instigat sătenii împotriva transformării socialiste a agriculturii, afirmând că dacă se vor încadra în G.A.C. vor muri de foame’’(ASRI, dosar nr. 294, C 11, f. 279). Ion Ariton, din comuna Frumuşiţa, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 de Tribunalul Militar Constanţa la 8 ani închisoare fiindcă „a adus injurii şi calomnii’’ agitatorilor însărcinaţi cu formarea gosopodăriei colective, îndemnând şi „pe alţi cetăţeni să procedeze la fel în scopul de a nu se forma G.A.C. în comună’’. (ASRI, dosar 294, C 11, f. 287). Stelian Mihai din satul Româneşti, raionul Ploieşti, a fost condamnat în 1959 la 8 ani închisoare corecţională conform cod penal art 209 pct 2 lit a fiindcă în 1957 „a îndemnat pe cetăţeni să nu se înscrie în G.A.C., susţinând că regimul democrat–popular din ţara noastră se va schimba’’ (ASRI, dosar nr. 335 C13, f. 259). Traian Balint, din comuna Felmer, regiunea Braşov, a fost condamnat în 1958 la 8 ani închisoare corecţională conform cod penal, art. 209 pct 2 lit a, fiindcă în 1957–1958 „a instigat sătenii din comună să nu se încadreze în întovărăşirea agricolă, susţinând că în curând regimul s–ar schimba în urma unui război declanşat de statele imperialiste’’(ASRI, dosar nr. 294, C 11, f. 276). Ioan Vasiu, din comuna Blăjel, regiunea Braşov, a fost condamnat în 1960 la 8 ani închisoare corecţională fiindcă în anii 1958–1960 faţă de mai mulţi cetăţeni a preconizat schimbarea regimului democrat–popular din R.P.R. şi i–a instigat să nu se încadreze în G.A.C. (ASRI, dosar nr. 294, C 11, f. 275). Dumitru Zaria, din comuna Lătunaş, regiunea Banat a fost condamnat în 1959 de Tribunalul Militar Timişoara la 7 ani închisoare corecţională conform cod penal art 209 pct 2 lit a fiindcă în 1957–1959 „fiind preşedinte al întovărăşirii agricole din comună, a îndemnat consătenii să nu se înscrie în G.A.C. afirmând că acolo nu e bine şi că vor muri de foame, propunându–le totodată să aştepte până la strângerea recoltei din anul respectiv, după care vor vedea ce o mai fi’’ (ASRI, dosar nr. 335, C13, f. 275). Ioan Scăunaş din comuna Budeşti, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 la 7 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece în 1957 „s–a manifestat duşmănos împotriva sectorului socialist din agricultură şi a îndemnat mai mulţi cetăţeni să nu facă cereri de intrare în colectiv şi totodată a adus injurii membrilor comisiei care desfăşurau muncă de transformare socialistă a agriculturii’’ (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 287). Moise Voicilă din comuna Scorţaru, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1961 la 6 ani închisoare de către Tribunalul Militar Constanţa, fiindcă „s–a manifestat duşmănos privind transformarea socilistă a agriculturii, îndemnând pe alţii să nu se înscrie în G.A.C., afirmând că în colectiv nu este bine şi preconiza schimbarea formei de guvernământ’’ în România. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 291). Nicolae Laslaian din com. Gogani, regiunea Braşov a fost condamnat în 1960 de Tribunalul Militar Regiunea Cluj la 6 ani închisoare corecţională fiindcă „în anii 1958–1960, în discuţiile pe care le–a avut cu alţii i–a îndemnat să nu se încadreze în G.A.C., aducând totodată diverse calomnii la adresa G.A.C’’.(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 274). Gheorghe Pop din comuna Râuşor, regiunea Făgăraş a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională în 1959 conform cod penal art 209, pct 2, lit a, fiindcă „în diferite ocazii a afirmat faţăde cetăţeni că vor veni americanii, îndemnând totodată pe aceştia să nu se înscrie în G.A.C.’’ (ASRI, dosar 294 C11, f. 277). Candit Samoilă din comuna Ighişul Vechi, regiunea Braşov, a fost condamnat în 1958 la 5 ani închisoare corecţională conform cod penal art. 209, pct 2, lit a fiindcă „în anii 1957–1958 faţă de mai mulţi săteni din comună s–a manifestat duşmănos cu privire la transformarea socialistă a agriculturii, îndemnând pe săteni să nu se încadreze în G.A.C deoarece acolo lumea ar muri de foame’’. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 275). Andrei Niţă din comuna Griviţa, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 la 5 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Constanţa deoarece la 17 ianuarie 1958 „faţă de mai mulţi ceţeni a început să afirme cuvinte calomnioase la adresa G.A.C. şi a instigat pe cei de faţă de a nu se înscrie în G.A.C. De asemenea a adus injurii şi calomnii la adresa organelor locale, preconizând izbucnirea unui nou război mondial şi schimbarea regimului democrat din R.P.R.’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 297). Petre Tănase Chiru din comuna Căciulaţi, raionul Urziceni a fost condamnat în 1960 la 5 ani închisoare corecţională conform cod penal art 209 pct 2 lit a fiindcă a afirmat în 1958 „faţă de un consătean că întovărăşirea nu ar fi bună deoarece în ea se înscriu numai săracii, şi că preferă să stea într–un bordei în Bărăgan decât să se înscrie în întovărăşire’’ (ASRI, dosar nr. 335 C13, f. 262). Grigore Cocoş din comuna Ioan Corvin, Regiunea Galaţi, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională în 1961 de către Tribunalul Militar Constanţa fiindcă „în discuţiile cu unii cetăţeni cu gopodărie individuală a adus injurii şi a căutat să ponegrească avantajele muncii în G.A.C., elogiind modul de viaţă capitalist şi totodată îdemnând pe aceştia să nu înscrie în G.A.C.’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 297). Ion Neacşu din comuna Sutu, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1958 de Tribunalul Militar Constanţa la 5 ani închisoare corecţională deoarece în 1957, „când se desfăşura muncă de lămurire pentru atragerea a cât mai mulţi ţărani în G.A.C. s–a manifestat împotrivă, instigând şi pe alţi cetăţeni să nu se înscrie în colectiv’’. (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 287). Toader Enache din comuna Ciuşlea, regiunea Galaţi, a fost condamnat în 1959 de către Tribunalul Militar Constanţa la 4 ani închisoare corecţională deoarece „a instigat mai multe persoane să nu fie de acord cu înscrierea în colectiv, preconizând totodată schimbarea regimului democrat din R.P.R.’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 290). Savu Plopea din comuna Turcoaia, raionul Măcin a fost condamnat în 1959 la 4 ani închisoare de Tribunalul Militar Constanţa deoarece în „nenumărate rânduri s–a manifestat duşmănos împotriva’’ G.A.C–ului, „afirmând faţă de mai multe persoane că ‘degeaba muncim la strâns muguri, că brânza şi lâna de la oi nu este a noastră, ci ne–o ia tot statul, iar noi nu luăm nimic şi vom ajunge muritori de foame’. A instigat mai mulţi cetăţeni să se retragă din G.A.C. şi să meargă în Transilvania unde, spunea el, vor putea câştiga mai mulţi bani’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 297). Zaharia Stancu din comuna Ciuşlea, regiunea Galaţi a fost condamnat în 1959 la 3 ani închisoare de către Tribunalul Militar Constanţa deoarece începând din anul 1956 a instigat cetăţenii să nu se înscrie în G.A.C., afirmând că nu vor ajunge bine, comentând ştirile apărute în presă, căutând să provoace derută în rândul cetăţenilor’’ (ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 290).Vasile Mototolea din comuna Scorţaru Nou–Galaţi, a fost condamnat în 1960 de Tribunalul Militar Constanţa la 3 ani închisoare corecţională fiindcă în perioada în 1956–1957 „când organele de partid şi de stat desfăşurau muncă de lămurire în vederea transformării socialiste a agriculturii. s–a manifestat duşmănos împotriva G.A.C, înstigând şi pe alţi cetăţeni să nu fie de acord cu trecerea la colectiv, afirmând că nu mai este mult şi începe războiul’’ (ASRI, dosar nr. 294, C11, f.294). Dumitrache Iamandi din comuna Scorţaru–Nou, Galaţi, a fost condamnat în 1960 de Tribunalul Militar Constanţa la 3 ani închisoare corecţională „fiindcă a purtat discuţii duşmănoase împotriva regimului defăimând rezultatele obţinute pe linia transformării socialiste a agriculturii, instigând pe unii să nu înscrie în colectiv’’(ASRI, dosar nr. 294 C11, f. 294)