Colegiul de redacţIE

Libertatea de mişcare a bunurilor

Tratatul CE⁶⁹ subliniază în cuprinsul său importanţa constituirii Comunităţii ca o uniune vamală care să acopere comerţul cu bunuri şi care să implice, abolirea taxelor de import şi de export, precum şi a oricăror reglementări legale având un efect similar şi adoptarea unei politici vamale tarifare comune în relaţiile cu terţe state.

Politica vamală este una dintre politicile fundamentale ale Uniunii Europene. Implementarea sa a început în 1958, iar unul dintre primii paşi a fost crearea uniunii vamale, toate taxele şi restricţiile vamale in comerţul dintre Statele Membre fiind eliminate treptat.

În plus, a fost adoptat un pachet legislativ comun în domeniul vamal pentru ca toate bunurile importante din afara Comunităţii să fie supuse aceloraşi proceduri şi reglementări vamale. Conştientizându-se faptul că o uniune vamală nu poate fi realizată în mod brutal, tratatul a prevăzut un ritm lent şi anume termenul de realizare a fost dat pentru 1 ianuarie 1970. S-a realizat însă la 1 iulie 1968⁷⁰.

Tratatul nu cuprinde o definiţie a „bunurilor”, a „produselor” sau a „mărfurilor”, dar aceşti termeni sunt în general folosiţi având înţelesuri similare şi putând să fie inlocuiţi între ei.

Astfel, Curtea Europeană de Justiţie defineşte drept „bunuri” ca fiind produsele care pot fi evaluate în bani şi care sunt capabile, ca atare, să fie subiectul unor tranzaţii comerciale. În înţelesul aceluiaşi Tratat, bunurile care vor beneficia de libertatea de mişcare sunt acele bunuri a căror origine de producţie sau de fabricţie este în unul din Statele Membre ale Comunităţii.

Bunurile care provin din ţări care nu sunt membre ale Comunităţii sunt prohibite a fi subiectul liberei circulaţii în interiorul graniţelor acesteia dacă ţara de intrare a acestora nu a definitivat şi nu a îndeplinit toate formalităţile vamale şi alte cerinţe echivalente pentru intrarea pe teritoriul său.

Prin „taxe vamale” sunt delimitate nu numai taxele aferente importurilor de bunuri, dar şi taxele aferente exporturilor de bunuri realizate de către un stat membru. Nu este important nivelul schimburilor, destinaţia pe care o vor lua bunurile sub aspect economic, dacă este destinat să folosească statului sau direct economiei nationale, cât este de important faptul că aceste bunuri vor tranzita frontiera naţională a Statelor Membre şi, prin urmare, vor intra pe teritoriul Comunitar. Deci, sub acest aspect, bunul va face obiectul taxării la frontiera de intrare fiind supus şi restricţiilor vamale.

Uniunea vamală a implicat iniţial abolirea şi, deci, interzicerea în comerţul între statele membre, de la o anumită dată, a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie pentru Spania şi Portugalia. Taxele vamale la importuri şi la exporturi şi taxele cu efect echivalent sunt interzise între statele membre, interdicţia aplicându-se şi taxelor vamale de natură fiscală. Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă, aplicându-se nu numai mărfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci şi celor care provin dintr-o ţară terţă, care se vor afla în liberă circulaţie între statele membre odată intrate în circuitul comercial comunitar.

Uniunea vamală mai presupune, pe de altă parte, un tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe, care este impus la graniţele comunitare. Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif, indiferent de ţara de intrare.

Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă, de sine stătătoare, ci de către autorităţile naţionale ale statelor pe teritoriul cărora intră mărfurile, acţionând, deci, în numele Comunităţilor atunci când ele fac încadrările sau clasificările tarifare respective.

Potrivit art. 28 CE, taxele din Tariful vamal comun sunt stabilite de Consiliu, care statuează cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

În ceea ce priveşte măsurile care au efecte echivalente taxelor vamale, Tratatul nu specifică expres care sunt aceste măsuri, interzice aplicarea acestora şi solicită Stetelor Membre să renunţe la aplicarea acestora în cazul relaţiilor comerciale din interiorul Comunităţii.

Libera circulaţie a mărfurilor ar putea fi afectată, ca regulă generală, nu numai prin impunerea de taxe vamale sau a taxelor cu efect echivalent, ci şi prin restricţii cantitative sau alte măsuri cu efect echivalent, ori prin controlul schimburilor comerciale.

Tratatul prevede faptul că toate restricţiile de natură cantitativă la importuri şi exporturi dintre Statele Membre, precum şi orice măsuri care au efect echivalent vor fi interzise.

Cu toate acestea, tratatul permite Statelor Membre să se abată de la aceste restricţii în anumite situaţii clar delimitate. În astfel de cazuri, statele trebuie să se asigure că aceste derogări nu constituie, de fapt, o modalitate distinctă de discriminare sau o restricţie de comerţ. Derogarea reprezintă, practic, o regulă permisivă adresată unui Stat Membru care îi permite comerţul liber şi direct din cadrul Comunităţii şi implicit, a Pieţei Comune. ⁷¹

Politica publică reprezintă interesul unui stat de a menţine un anumit standard de comportament referitor la bunurile comune şi la ordinea publică. Este o practică comună şi absolut necesară pentru fiecare stat, în scopul protejării securităţii publice, impunerea de restricţii la importurile de elemente criminale şi de materiale suspecte a fi utilizate pentru activităţi teroriste.

Nu există nici o definiţie în Tratat referitoare la protecţia tezaurelor naţionale cu o valoare artistică, istorică sau arheologică. Astfel, reglementarea referitoare la exportul bunurilor este ca ele să fie controlate uniform la graniţele externe ale Comunităţii. Exporturile pot fi efectuate numai în baza unei licenţe, valabilă pe tot curpinsul acesteia, licenţă emisă de către autorităţile competente din statul în care obiectul este localizat. Licenţele de export pot fi refuzate pentru acele cazuri în care bunurile culturale în cauză se află sub incidenţa reglemtărilor tezaurelor artistice, istorice sau arheologice naţionale.

Sănătatea publică a unui stat se regăseşte defalcată în protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor. Astfel de măsuri trebuie să fie de natură a proteja sănătatea publică, fără însă a afecta concurenţa la nivelul Comunităţii.

Pledoaria pentru protecţia sănătăţii publice, în ceea ce proveşte importul de carne şi de produse din carne, susţinută de către Germania a fost respinsă deoarece există o directivă stabilind o procedură Comunitară referitoare la protecţia şi producerea produselor din carne, iar simpla trecere a unei frontiere nu este de natură a afecta sănătatea publică, dacă directiva a fost respectată în ţara de origine.⁷²

Dreptul de proprietate intelectuală precum patente de fabricaţie, mărci de origine, copyright, precum şi alte drepturi de acest gen sunt de natură a proteja producătorii şi au astfel un impact asupra Pieţei Comune şi, implicit, asupra concurenţei.