Colegiul de redacţIE

Prof. univ. dr. Constantin Sima

-: Mulţumesc, domnule profesor. Aţi punctat foarte bine, acesta este scopul întâlnirii noastre, de astăzi. Ca şi doamna profesor Stănoiu, aţi prezentat câteva aspecte esenţiale. Numai că în această privinţă nu justiţia este cea care trebuie să rezolve problema, trebuie să o rezolve celelalte două puteri. Iată de ce ne-am aşezat la această masă, Legislativul în principal şi Executivul în subsidiar. Şi chiar în exemplul pe care ni l-aţi dat, cu celebrul discurs de la Satu Mare, pentru că cred că la acesta v-aţi referit, Parlamentul a avut o intervenţie, atunci, spectaculoasă, dar am să vă spun, fără să vă supăraţi, domnule profesor Severin, că Parlamentul din care făceaţi parte atunci a avut o poziţie diferită de parlamentul ţărilor de la Vişegrad, care au fost mult mai prudente în ceea ce priveşte politica retrocedărilor şi rezultatul îl vedem astăzi. Dar este un moment de la care trebuie să începem şi cred că acesta, de astăzi, este un moment de la care trebuie să începem reconstrucţia şi este motivul pentru care ne-am adunat aici. Şi ce putem face? Sper să ne spună, în continuare, domnul consilier Dieter Schlafen, fostul consilier pentru preaderare al României, care a ajutat foarte mult România să se integreze, care este extrem de apropiat de autoritatea judecătorească, care este un foarte bun cunoscător al autorităţii judecătoreşti, care desfăşoară acum, în prezent, mai multe proiecte pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de reprezentant al Fundaţiei Germane pentru Drept. Vă rog, domnule...

Dieter Schlafen: Danke! Este vorba de influenţe din afara de România, ceea ce în sine nu este un lucru rău. Şi noi, în Germania, avem multe lucruri din afară. Astăzi, toate ţările. Nu ajută dacă faceţi ceva, că inventaţi roata. Dar nu văd nimic pe care dumneavoastră aţi preluat. Consiliu cum există în România, nu există nicăieri. Consiliul sa dezvoltat ca a treia putere de stat, privind acest... Sau reprezentant al treilea putere de stat... Nu există nicăieri. Pot să vă spun, în Germania avem chiar niciun Consiliu şi merge. Avem alte mecanisme şi fiecare ţară cu siguranţă are nevoie de mecanismul său. Sunt şi lucruri care din care s-a spus că sunt din afara din ţară, de exemplu, faimoasa Cameră Preliminară, din Codul de procedură penală. Din Germania. Vă invit în Germania şi căutăm Camera, da? Aşa ceva nu există în Germania. Şi ar fi păcat dacă ar exista. Dar dumneavoastră aţi vrut să faceţi acest lucru, dar nu

spuneţi că vine din afară, da? în rest, şi dreptul român, şi dreptul german este influenţat de drept de vârsta de două mii şi mai mult de ani. Toţi trăim în drept civil de drept roman, care, de la sine, a trăit în drept grec. Adică, nu-i aşa de uşor şi nici în Europa este uşor, unde trebuie să adaptăm sistemele noastre, dacă vrem să fim, cum aţi spus dumneavoastră, o singură entitate unde toţi sunt respectaţi în aceaşi măsură şi eu pot să vă spun în contrast cu ceea ce dumneavoastră aţi spus, eu respect poporul român. Mă cunosc, da? /.../ niciun alt popor în Europa, da? Adică asta nu este o problemă. Şi românii sunt foarte respectaţi în Germania. Şi dacă mai vin în Germania mi-ar place, din păcate nu sunt destul de mulţi, asta-i problema. Se poate că este o problemă pentru România şi asta nu mai place, da? Dar eu vreau să revin la tematica, pentru că am auzit în Texas fiecare al cincilea sau al şaselea vorbitor este ucis şi sunt singur în România, unde oamenii sunt foarte peaceful, asta nu se întâmplă, dar, totuşi, şi românii pot să ajungă la o stare de nerăbdare. Nu de mult ceea ce am auzit pot să subliniez tot aia şi parţial, în mare parte chiar de ceea ce a spus doamna Stănoiu, nu este de neconceput, nu este posibil ca o instituţie cu 19 membri, prin vot majoritar administreză justiţia. Nu se poate. De neconceput. în acelaş fel cum nu este posibil, în special dacă facem comparaţii cu alte ţări, unde oameni lucrează /.../ ani pentru a face o lege, de a face o lege peste noapte, da? Şi rezultatul, despre rezultat a vorbit doamna /.../ şi ceea ce a spus domnul Sima - "Trebuie să începem" -mi se pare că este un lucru foarte bun. Eu aştept şi o discuţie despre cum trebuie să funcţioneze justiţia română, despre cum funcţionează în mod real şi despre de ce nu funcţionează, cum trebuie, dacă sunt probleme. Şi fiecare ţară poate să pună astfel de chestiune, nu numai România, şi Germania. Este vorba de independenţa justiţiei. Independenţa justiţiei înseamnă independenţa judecătorului şi procurorului, în ceea ce priveşte pe mine.

Nu înseamnă că există o a treia putere în stat, ca parlament, ca executiv, care este reprezentat de nu ştiu cine. Nu există! Independenţa justiţiei, în toate Constituţiile din Europa şi, cu siguranţă, şi în afară, este independenţa judecătorului de caz şi independenţa procurorului de caz. în România s-a făcut un "cordon sanitar" între executiv şi justiţie, ceea ce este CSM-ul. Dar nu mai mult! Şi dacă ne uităm la Constituţie - aşa cum a spus doamna Stănoiu, şi sunt de acord în această privinţă -, în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, este în primul rând numirea judecătorilor şi chestiuni de disciplină. Aici sunt două locuri unde executivul mai poate influenţa lucrurile în mod tare. în rest, eu pot să-mi imaginez CSM-ul ca o instituţie care controlează executivul în sensul care a fost menţionat: dacă face tot ce trebuie justiţia pentru a lucra independent şi în condiţii în care poate fi performantă. Dar asta e altceva. De exemplu, CSM are şi un aviz... nu consultativ; în ceea ce priveşte bugetul. A fost folosit vreodată? Nu! Bine. Aici, justiţia nu este independentă, şi pentru asta vreau să fac diferenţa între independenţa judecătorului şi independenţa procurorului, pe de-o parte, şi independenţa justiţiei, aşa cum se spune în general. Justiţia nu e independentă. Cum poate fi independentă, dacă parlamentul hotărăşte bugetul? Dacă guvernul...? Bine, bugetul, casare, nu ştiu ce..., personal... Tot! Nici măcar hârtia... Dacă nu cumpără din buzunarul lui, nici măcar hârtie pentru munca lui, da? Aici este un rol important pentru CSM, şi mă întreb dacă e folosit în măsura în care ar putea fi folosit. Cel puţin, nu am auzit niciodată despre un conflict între Consiliu şi altcineva despre buget. Mi se pare că bugetul a fost mereu bine. De ce, nu ştiu. Are multe poziţii în buget.

Ei, asta mi se pare important a diferenţia. Aici poate fi o înţelegere care dă rezultate care nu sunt bune. De ce independenţa procurorilor? Nimeni nu trebuie să se teamă de o justiţie independentă. Justiţia independentă, în sensul în care am spus, adică judecătorii şi procurorii, bine învăţaţi, nu cum a spus doamna Stănoiu, care fac un lucru cât se poate de bun, şi asta va fi respectat. Nimeni nu are o problemă cu astfel de judecători şi procurori. Şi dacă există o problemă cu procurorii, în sensul că ei nu trebuie să fie independenţi, mi se pare că aici este un lucru un pic nelogic. Cum se desfăşoară munca Parchetul, dacă nu e independent, dacă are pe cineva care îi spune ce trebuie /să facă/. Asta nu înţeleg. Procurorul este controlat de judecători. El nu poate face nimic. Şi este controlat de parlament în ceea ce priveşte imunitatea. Şi aici cred că ar trebui să existe un respect reciproc - asta e relaţia. Nicio altă relaţie. Un respect reciproc: parlamentarii acceptă ce fac judecătorii şi procurorii - în măsura în care acceptă. Dacă nu, ei au posibilităţi - s-a văzut. Şi judecătorii trebuie în primul rând să respecte legea. Adică asta e relaţia: ei trebuie să aplice legile făcute de parlament, care reprezintă suveranul: poporul român.

Eu sunt absolut împotriva oricărei imixtiuni în activitatea procurorilor. Dacă există probleme în acest sens, poate că acum nu sunt independenţi. Eu nu ştiu, se poate să fie oameni care să ştie mai bine. Şi respect înseamnă şi a nu se amesteca cu chestiuni care trebuie să fie hotărâte de cel care este cerut să hotărască. Doamna Stănoiu a vorbit de noţiunea de cauciuc. Asta există! în drept civil, chiar trebuie. Ceea ce este ordine publică, ceea ce este /.../, astfel de lucruri trebuie să fie hotărâte caz cu caz. Şi aici, dacă vreţi să spuneţi "cauciuc", există, dar nu în drept penal. Dacă, de exemplu, este vorba de chestiuni foarte dificile, de cauzalitate... Vă dau un exemplu: cineva mă întreabă: "Nu vă supăraţi, unde este Piaţa Victoriei?", şi eu spun: "Mergeţi în această direcţie". în realitate, ar fi trebuit să meargă în altă direcţie. Din păcate, el ajunge într-o groapă şi are un accident. Eu sunt /.../, eu l-am trimis în acea direcţie. Dar sunt şi vinovat că a avut accident? Adică aici sunt lucruri foarte dificile, care nu pot fi discutate practic

în afara juriştilor. Nu este un lucru uşor, că ştie fiecare judecător şi fiecare procuror a analiza o chestiune de drept într-un anumit context.

Dacă ne uităm la decizii, se face multă muncă la Bruxelles, la Berlin, la Bucureşti, pentru a explica de ce trebuie legea, cu este de interpretat şi cum se aplică în acest caz, etc. Adică, aici respect şi distanţa pentru ceea ce face justiţia, mi se pare foarte important, nu este ceva care poţi să discut în aceeaşi măsură cum spui că un pătrat are patru laturi egale. Asta nu este aşa în drept. Din nou, independenţa justiţiei şi relaţia acestuia cu parlamentul şi guvernul eu spun, respect reciproc şi când sunt criticaţi, da? Sau şi când lucrurile nu merg cum eu am vrut pentru că se poate chiar că şi eu fac o greşeală. Nimeni, nimic nu arată mai bine decât sistemul judiciar când sunt făcute greşeli, nu? Dacă ne uităm la instanţele de recurs, se vede cel puţin că după diferiţi judecători vă lucrurile în mod diferit şi ceea ce face unul este o greşeală pentru altul. Adică, justiţia nu este departe de greşeli, chiar dacă de multe ori este dificil de stabilit dacă asta este în mod obiectiv aşa. Da, pentru astfel de lucruri avem căi de atac şi în România există un perpetuum mobile în ceea ce priveşte /.../, dar practic nu există. Practic nu există causa finita, da? Mereu se găseşte ceva care poate să fie făcut... Da. Şi nu-mi place niciun parteneriat nici în interiorul justiţiei. Nu există niciun parteneriat între judecători şi procurori, da? Nu există, nu trebuie să existe. Mulţumesc pentru dosar, la revedere şi un şpriţ este perfect, dar mai mult nu. Nu există relaţie în sensul că lucrăm împreună. Nu. Procurorul are rolul său, judecătorul are rolul său, diferit. Cu asta, în opinia mea, asta nu înseamnă că nu trebuie să existe ca /.../ asociaţii care se luptă pentru judecători, pentru mai mulţi bani, pentru mai bune condiţii, etc, pentru tot ceea ce este necesar şi pentru legii bune. Dar asta-i altceva, da? Mi se pare un lucru absolut normal şi pot să vă spun, dacă ne uităm peste graniţă, noi nu avem probleme cu asta în Germania, da? Este posibil de a avea o relaţie foarte de distanţă şi în acelaşi timp foarte bună, care duce la rezultate bune, după impresia mea. şi în alte ţări, nu. în final, este vorba de independenţa justiţiei şi relaţia acesteia cu parlamentul şi guvernul, factori decisivi în funţionarea statului de drept. Eu am impresia că aici lucrurile sunt focusate un pic pe justiţia penală, aici sunt discuţiile, problemele. Justiţia, 90% - 95% este civil şi administrativ. Şi aici statul de drept este chiar foarte important, în special administrativ. Aici se apără drepturi fundamentale. Şi să nu uităm acest lucru - justiţia penală este numai o mică parte şi daca mergem chiar înainte şi ne uităm la partea unde se discută lucrurile, este chiar numai foarte-foarte puţin, da? Adică, de a vorbi despre justiţie, deja este o problemă aici, da? Trebuie să delimităm exact despre ce este vorba. Statul de drept înseamnă în primul rând că legea este aplicată egal pentru oricine. Dar cum este posibil, după ce a spus doamna Stănoiu, că este aplicată în mod egal? în România nu există nicio instituţie care unifică jurisprudenţa. Şi revenim la /.../. Dacă avem /.../ şi fiecare poate spune ce este cauzalitatea, ce este un avantaj, ce este un abuz, şi nu există o instanţă care clarifică aceste chestiuni pentru toţi, nu există drept, da? Un stat de drept nu poate să existe, chiar dacă judecătorii se gândesc de la... şi procurorii, de dimineaţa până la seara târziu să facă cel mai bun lucru, rezultatul va fi că la Suceava va fi aşa, la Bucureşti aşa, şi la nu ştiu, Pogoanele, chiar diferit. Adică, trebuie să vorbim despre statul de drept neunitar. Dacă critica pe care au am auzit-o este justificat şi cu mulţi sunt de acord, lucrurile trebuie să fie cum a spus domnul Sima - prin început. în sensul că trebuie analizat ce nu merge, cum îmbunătăţim, cu ce scop, da? Nu este ceva rău. Şi doamna Stănoiu are şi dreptate în ceea ce priveşte tulburarea sistemului. România, probabil, a avut un sistem juridic foarte /.../ până în '49, cred, apoi a venit un nou sistem, dreptul nou, şi nu critic, eu nu am nici problemă cu alte sisteme, şi, apoi, în '89, a fost schimbat din nou. Şi unde este tradiţia juridică? Unde este această dezvoltare echibalanţate, dacă vreţi, pas cu pas, mergem înainte, cu interpretarea legilor, etc, cum există în alte ţări, da? Adică nu este o critică, este o constatare care ca şi dacă spun, eu fac un cod nu ştiu ce într-un an sau doi, dacă nu este posibil în alte ţări, nu este posibil în România şi dacă nu este posibil de a tulbura în fiecare 20-30 de ani sistemul judiciar, nu este posibil nici în alte ţări. Dar ei nu au această problemă. Pot să vă spun, eu am citit şi deciziile înainte de '89, în decizii îndrumătoare de cod de a suprima, care sunt perfecte, în opinia mea. Adică, se poate că trebuie să ajungem la astfel de rezultate din nou. îmi cer scuze!

Prof. univ. dr. Constantin Sima

-: Domnule consilier, vă propun să continuăm şi după pauză, discuţiile. La discuţii să schimbăm opinii pe această temă. Vă propun să bem o cafea până la şi un sfert.

-: Vă rog să începem. Dl profesor Ioan Alexandru dorea să facă o precizare.

Ioan Alexandru: Mulţumesc mult. Nu e o precizare, de fapt, e o întrebare. Vroiam să îl întreb pe dl /Savu/ un lucru. Eu am aşteptat cu răbdare cuvântul dânsului, pentru că mi s-a părut interesant, "România şi MCV-ul". L-aş ruga să ne dea un răspuns la întrebarea asta, la întrebarea pe care o pun. Credeţi că MCV-ul este un sistem de presiune asupra justiţiei şi a suveranităţii României? Şi răspunsul poate fi foarte concis: da sau nu. Mulţumesc.

-: Titlul conferinţei nu spune nimic despre aceste chestiuni.

-: Punctul 10 din ordinea de zi...

-: Dar răspund cu mare drag, cum se spune.

-: "România şi MCV-ul".

-: A fost o idee prin care s-au deblocat problemele cu Capitolul 24. Şi a fost o idee bună pentru, cred eu. /.../ Nu a fost posibil să se facă tot ce ar fi fost necesar pentru a asigura că România îndeplineşte toate cerinţele în domeniul justiţiei, în ceea ce priveşte acquisul comunitar. A fost cu totul altceva, dacă vă gândiţi, când a intrat Austria, când a intrat Grecia, când au intrat în UE, ei nu au avut un MCV şi nu a fost necesar, pentru că ei au fost pe acest nivel. România a avut un mare şantier şi chestiunea a fost să aştepte încă zece ani pentru a face aceste lucruri sau spunem: "am încredere că totul va fi rezolvat". Asta a fost ideea de MCV. Dacă vă uitaţi la /.../

-: Sunt mulţumit de răspuns.

-: Apoi, cum a fost făcut, este altceva. Aici nu sunt de acord. Eu m-am gândit, şi pentru asta am şi venit în România, că ajutăm România dacă vrea să facem aceleaşi situaţii cum sunt în alte ţări. Ideea pentru mine ar fi fost, nu ca Germania, ca Austria, ca Franţa, ca nu ştiu unde, după zece ani - hotărâţi dumneavoastră unde /.../ au ajuns. Şi m-am gândit: pentru asta, România va fi ajutată. Dar asta nu se face cum s-a făcut. Nu se face cum s-a făcut, este un lucru cât se poate de dificil şi nu se hotărăşte undeva la un birou, la Bruxelles - faceţi asta, faceţi asta. Apoi, eu nu cred că MCV are ceva de-a face cu multe alte chestiuni cu care a fost pus în legătură. Şi eu am spus mereu, de mulţi ani: de ce nu spuneţi ce trebuie să fie făcut pentru a îndeplini ceea ce vreţi? Spuneţi exact: A, B, C, D şi vom face. Şi la revedere şi intrăm în Schengen. De ce nu a fost întrebat, nu ştiu. Asta nu este vina Bruxelles-ului, eu nu vorbesc despre cine e vinovat, dar cineva a greşit şi în Bruxelles, şi poate şi aici./dsirbu/ Este incredibil că mai există, este incredibil că mai există şi vă spun, pentru mine este înainte de 2007, când am mers acasă, în Germania, mi-a fost mereu nu milă, m-am supărat pe români. Eu am mers aici şi românii au mers /.../ coada la graniţă, la aeroport şi mi sa părut foarte penibil. Acum este acelaşi lucru, dar mergem împreună şi eu profit... din acest lucru. Şi eu trebuie să merg prin /controlarea actelor/ când vin din România, pe când dacă merg cu bicicleta în Olanda, nimeni nu mă întreabă de unde vin, unde... Nu cred că există o legătură. In mod normal, dacă am ceva de cerut, bun, tu faci asta, asta, asta şi până mâine, până poimâine şi eu, dacă sunt întrebat, spun: nu pot să fac /până/ mâine, durează trei săptămâni... Da? Facem un acord. Unde aţi văzut aşa ceva, s-a întâmplat? Adică e dificil de spus cine e vinovat. Nu a fost un succes, asta e clar. Ideea, în opinia mea, a fost bună, potrivită. Din nou, România nu a fost tratată diferit de, să spunem, Spania sau Grecia. Nu a fost... a fost diferit. Trebuie să tratăm lucrurile care nu sunt egale, trebuie tratate în mod inegal, dacă trebuie... şi a existat această problemă. Mai mult nu.

-: Dacă-mi permiteţi!

-: Imediat vă dau cuvântul, domnule avocat, după ce o să vorbească doamna preşedinte Afrăsinie, care s-a înscris înaintea dumneavoastră.

-: Nu, nu, este doar pe MCV.

Mădălina Afrăsinie: Pe MCV şi eu tot pe...

-: Doar pe MCV şi anume, în naivitatea mea, eram convins că problema MCV-ului este legată de plimbările comisarilor europeni cu Dacia MCV, pe care o fabricăm noi. Asta era problema.

-: Problema este că un mecanism care durează de zece ani şi nu se ştie cât va mai dura, nu are nici o eficienţă. Un mecanism îşi produce efectele în doi, trei sau patru ani. Dacă el nu a produs efecte în această perioadă, după părerea mea, e ineficient şi trebuie înălturat. Nu mai spun că acest mecanism a rămas un unicat aplicabil doar României şi Bulgariei, pentru că celor care au venit în urma noastră nu li s-a mai aplicat. Ori, acest tratament este umilitor pentru România. Am cerut acest lucru la o sesiune, verificarea acestui mecanism la o sesiune omagială desfăşurată sub cupola Academiei Române şi am cerut ca toate asociaţiile profesionale şi toate uniunile profesionale, inclusiv Uniunea Juriştilor, să se ralieze unui demers comun, prin care să cerem autorităţilor să denunţe acest Mecanism de Cooperare şi Verificare. Vă rog, doamna preşedinte Afrăsinie!

Mădălina Afrăsinie: Mulţumesc frumos de invitaţie! Mădălina Afrăsinie, judecător Tribunalul Bucureşti. în prezent conduc Secţia a Vl-a Comercială, îmi place încă să mai spun, deşi este civilă, cu delegare pe funcţie. Remarc interesul politicienilor de a discuta la modul serios, anumitor politicieni, de a discuta la modul serios despre independenţa noastră, a magistraţilor, prin plecarea acestora. Nu este prima dată când particip la o astfel de conferinţă: venim, ne citim speech-urile şi apoi plecăm. La nivel teoretic stăm foarte bine cu independenţa. Practica, în schimb, din păcate, ne omoară şi îmi permit la acest moment să intervin numai sub aspectul MCV-ului, că aţi întrebat apropo de MCV./ovidiu/dsirbu/ Să ştiţi că eu ca judecător nu mă simt nici şicanată nici impresionată nici nu dorm agitată noapteadin cauza MCV-ului. Eu judec la fel cum judecam şi înainte, volumul de activitate în schimb pot să spun, dar nu este legat de MCV, a crescut accelerat dar evident nici asta nu contează. MCV din punctul nostru de vedere, al judecătorilor, de scaun vorbesc, este o chestie politică, asumată de politic, negociată de politicul cu ghilimelele de rigoare, deci ca tare el, politicul, să vină să rezolve problema. îmi place să cred că după 26 de ani de democraţie specifică poporului român am depăşit momentul "to do" listelor, venim cu lista de la Bruxelles şi doar venim şi bifăm şi ne executăm. Este trist că după 26 de ani facem doar ce ne spun alţii. Repet,la nivel teoretic stăm al naibii de bine, practica în schimb ne omoară; ca să nu mai zic de sportul naţional deja devenit, copy-paste-ul.Luăm ordonanţe, legi de prin afară, le traducem prost, al naibii de prost, în limba română şi constatăm că dintr-un monstru de lege nu putem să aplicăm decât un singur titlu. Şi vorbesc ca judecător de comercial - cine intră în comercial, avocaţi, ştiu la ce mă refer, legea 99/99. Şi exemplele pot continua. Că se fac experimente pe noi? Da. Pot să cred că se fac astfel de experimente. Legea, îmi cer scuze, ordonanţele de urgenţă, proaste, bune, eu sunt obligată să le aplic. Eu nu creez lege,ca atare să muţi - sau să folosesc o expresie de la mine de la ţară - să arunc pisica în curtea magistraţilor că ei reprezintă răul suprem, deja mi se pare o lipsă de respect, că tot vorbeam despre respect. Dacă eu sunt independentă? Păi cred că dvs trebuie să vă întreabţi ce aţi făcut ca eu să fiu independentă, pentru că dacă eu ca judecător nu sunt independent, vă garantez că nici dvs nu veţi fi independenţi, din păcate. Cu cât realizăm şi conştienizăm spre ce ne îndreptăm poate începem să facem şi paşi, paşi ai noştri, ai românilor, pentru că nici o ţară nu poate fi asemănată cu celelalte din UE, astfel încât să poţi să implementezi o legislaţie, nu ştiu, aferentă Franţe; principiile da, dar principiile nu înseamnă că mi le transformi într-o lege proastă pe care eu sunt obligată să o aplic. Cu permisiunea dvs, o să mai intervin pe parcurs, mulţumesc. -: Mulţumim. Da, dl Schlafen, vă rog frumos.

Dieter Schlafen: Cer scuze, dar ăsta e un atac la Europa, nu? Ok. Noi toţi depindem de Europa, puteţi să fiţi sigură. Fiecare ţară merge singură. Vă imaginaţi exact în această situaţie dacă am avea 28 de ţări diferite şi mă întreb şi veţi vedea dacă puteţi să dormiţi bine. Nu cred, da? Instrumentele de drept care vin de la Bruxelles în măsura în care este vorba de regulamente nu se pune nici o problemă, puteţi să aplicaţio. în măsura în cae este vorba de directive, dacă există un balamuc, nu este făcut la Bruxelles, e făcut aici, dacă există, eu nu spun asta. Dar eu cunosc problemele dvs şi vă spun, eu sunt fericit că nu trebuie să lucrez ca judecător. Din această cauză - da? Pentru că ar fi mult prea complicat pentru mine, dar asta nu e făcut în.../opopescu/ /.../ Şi recunosc că e şi dificil. Dar dacă e dificil trebuie să aibă, să spunem, o capacitae mai mare, de exemplu, doamna Stănoiu a spus că la CSM sunt 400 şi la Ministerul Justiţiei 100... Eu cunosc un pic acest Minister de Justiţie.

-: Şi noi cunoaştem Ministerul Justiţiei şi am fi preferat să nu-1 mai cunoaştem şi să lase o dată pentru totdeauna bugetul ăla să plece şi să fie administrat de înalta Curte, aşa cum scrie la lege. Să ştiţi că eu nu mă refeream la...

Dieter Schlafen: Nu vorbesc despre buget. Aici, eu am văzut în acest minister oameni mulţi, femei mai tinere foarte angajate, care au lucrat şi m-am întrebat cum, e posibil, peste noaptea au făcut lucruri pe care eu nu aş fi putut să le fac, dar ei sunt mult prea puţini pentru a face un lucru bun, dacă faceţi o comparaţie cu ţări unde lucrurile stau mai bine. Nu, nu vine de la sine. Dacă am destul de mult personal bine pregătit, pot să fac legi bune, nici o problemă, dacă nu am, nu. Corectez, fac amendamente şi tot felul de lucruri şi dacă vă uitaţi, puteţi să vedeţi directiva X, ştiţi site-ul, unde sunt toate instrumentele ţărilor, ce au făcut cu directiva şi fiţi /.../ o anumită directivă, nu numai în România, dar şi în România, are 15-18 acte de implementare.

-: Da, dar vedeţi, că la noi asta este marea dramă, că acele directive, deşi au fost date... eu nu am vorbit de directive, sunt în comercial, am protecţia consumatorului, aplic direct directivele europene, invoc deciziile Curţii de Justiţie a UE, am text în Constituţie care mă obligă că în cazul în care am contradicţie între... şi chiar dacă tratatele şi convenţiile internaţionale au prioritate în faţa legislaţiei interne, deci eu nu despre asta am vorbit, ci despre faptul că acea directivă care trebuia implementată într-un termen de, ce să vezi, nu au implementat-o şi se trezesc peste noapte şi legiferează prin ordonanţă de urgenţă - ordonanţe de urgenţă, din păcate, noi aşa percepem... Guvernul a luat locul legislativului.