Colin Falconer



Yüklə 3,15 Mb.
səhifə46/50
tarix17.01.2019
ölçüsü3,15 Mb.
#99169
1   ...   42   43   44   45   46   47   48   49   50

— O s-o socotim ca două persoane de douăzeci şi nouă de ani, zise el în glumă.

Împărţise armele noaptea trecută. Păstrase ca rezervă câteva preţioase grenade de mână şi instalase în spate o mitralieră grea Hotchkiss. Bărbaţii şi femeile din tranşee aveau de înfruntat forţa blindată a Legiunii Arabe cu puşti, pistoale-mitralieră Sten şi cocktailuri Molotov.

— Crezi că o să rezistăm? Şopti Isaac.

Maşinile blindate, nouă la număr, dominau orizontul, urmate de infanterie.

— Nu prea mult timp. Dacă am primi ajutoare de la Ierusalim.

Ieri totul părea atât de uşor. La antrenamentele sale de luptător Palmach, inamicul era abstract, un manechin. Acum, în tranşee, înfricoşat de perspectiva luptei şi încă şi mai înfricoşat să nu observe cineva că se temea, bătălia nu-i mai părea atât de glorioasă sau atrăgătoare.

Privi o furnică minusculă care târa pe marginea şanţului, un gândac mort, de trei ori mai mare ca ea. Îşi concentră atenţia asupra trudei micuţei insecte, încercând să ignore uruitul tancurilor şi sentimentul care-l încolţise.

Se rugă în gând să-şi recapete curajul de ieri.

Dar Yaakov îi citise gândurile.

— Mă speriasem foarte rău când am participat pentru prima oară la o bătălie. Eram cu Hashomer lângă Petah Tiqwa. N-aveam mai mult de douăzeci de ani. Fuseserăm atacaţi de beduini, îmi amintesc că am tras cu ochii închişi.

Isaac încercă să zâmbească, dar i se uscase gura şi i se lipiseră buzele de dinţi. Oricum, nu-l credea pe Yaakov. Se vedea cât de colo că el nu se temuse niciodată de nimic.

Flancul drept al coloanei ajunse lângă gardul kibuţului. Deodată, două maşini blindate se întoarseră spre cele mici din centru. Maşinile din flancul stâng făcură aceeaşi mişcare.

— La dracu', semnele! Ar fi trebuit să le dăm jos!

— De ce?


— Întrebă Yaakov zâmbind.

— Dar se îndreptau direct spre câmpul minat!

— Nu există nici un câmp minat!

— Dar ai trimis instrucţiuni clare unde să instaleze minele! Le-am văzut cu ochii mei!

— Simplă demonstraţie pentru arabii care ne priveau de pe dealuri. Am îngropat cutii goale de conserve. Semnele acelea sunt puse special ca s-o ia spre centru. Acum se îndreaptă spre cel mai puternic punct al nostru – dacă poţi numi aşa câteva cocktailuri Molotov şi douăzeci de pistoale-mitralieră Sten. Oricum, vom vedea.

* * *


Rishou nu zărea decât urmele de praf ale blindatelor britanice Dingo. Alerga cu capul în jos şi puşca în mâna dreaptă, ca să ţină pasul cu tancurile. Nu mai luptase în felul acesta până acum. Era obişnuit să-şi vadă duşmanul. Când va începe bătălia? Care va fi primul semnal?

Îşi aminti când venise ultima oară în acest loc, cu atâţia ani în urmă, fugind de la Rab'allah la kibuţ. Fusese torturat de aceleaşi sentimente: frică, agitaţie şi nerăbdare. Dar atunci nu-l aşteptau puştile, ci Sarah.

Se ruga să nu-l aştepte şi de data aceasta.

— Aşteaptă până ajung la marcaje! Le strigă Yaakov feţelor posomorâte şi speriate din tranşee.

Isaac observase pentru prima oară pietrele albe din faţa lor, plasate la zece yarzi. Yaakov plănuise totul.

Uruitul tancurilor devenise asurzitor.

Aşteptau. Atât de aproape.

Se îndreptau în goană spre ei, douăzeci de yarzi până la pietre, zece.

Acum, acum, acum!

Bombele cu petrol loviră maşina din frunte, explodând într-o văpaie de flăcări portocalii. Se simţea miros de cauciuc ars şi răsună un BUM-BUM, când explodară anvelopele din faţă. Încă trei bombe cu petrol loviră maşina blindată în spate. Una explodă peste turelă, îl dezechilibră şi-l făcu să se ciocnească de celălalt Dingo, din stânga.

A treia maşină blindată viră de-a lungul liniei tranşeelor şi fu lovită de două, trei, patru bombe. Cauciucurile explodară în flăcări şi fumul negru ieşi prin turelă. Isaac auzi ţipete. Se deschise capacul şi soldaţii ţâşniră afară ca nişte furnici dintr-un cuib. Cum apăreau, erau seceraţi de mitraliere.

Rishou văzu erupţia de flăcări portocalii în maşina blindată din faţa lui, simţi căldura şi auzi explozia. Fu urmată de altele în dreapta şi al doilea tanc explodă, la rândul lui.

O luă la fugă.

Deodată, aerul începu să vibreze când evreii deschiseră focul din mitralierele lor Sten. O ploaie de gloanţe şuieră pe lângă capul lui ca un roi de albine furioase.

Soldaţii se lăudaseră că vor strivi kibuţul sub şenilele tancurilor. Dar, din câte vedea, maşinile blindate explodau lovite de bombe. Trei Dingo se opriseră, scăldate în flăcări şi fum. Altul se întoarse spre el şi-o luă înapoi. Dacă nu s-ar fi tras la timp din calea lui, ar fi fost zdrobit sub roţi.

Poate că o să strivească Rab'allahul, în loc să distrugă kibuţul.

Rishou se uită în jur, clipind, prin norii de praf. Plecaseră! Luptătorii Sfinţi care juraseră să lupte până la ultima picătură de sânge, la fel ca şi marii lor aliaţi, irakienii, o luaseră la fugă peste pietre, aidoma unor capre speriate.

Allah, ajută-mă în durerea mea!

— Fug! Strigă Isaac.

Prin perdeaua de praf şi fum zărea infanteria arabă retrăgându-se în grabă. Altă bombă cu petrol lovi blindajul tancurilor rămase şi, pentru o clipă, dispărură în spatele fumului gros şi negru. Isaac auzi chicote de bucurie în tranşee. Restul maşinilor blindate se întoarseră după celelalte.

Deodată, îşi dădu seama că uitase să tragă. Ţinti spre Dingoul care se retrăgea, dar Yaakov îl opri.

— Economiseşte-ţi muniţia! Acesta a fost doar începutul. Mai târziu, vei avea nevoie de fiecare glonte disponibil.

Nissan Bek.

Omul era îmbrăcat în cămaşă, pantaloni maro şi keffiyeh negru cu alb. Dinamita era prinsă la capătul unei funii lungi, pe care şi-o atârnase de gât, ca un aruncător cu ciocanul la olimpiadă. Sarah şi Roberto îl văzură în acelaşi timp şi traseră. Se îndoi, ca şi când o mână nevăzută l-ar fi frânt în două şi se prăbuşi pe caldarâm.

Dinamita arcui prin aer, şi ateriză la baza clădirii. Sarah era pregătită să resimtă şocul.

Pereţii se cutremurară. Văzu leagănul lui Roberto balansându-se ameţitor de frânghiile suspendate în tavan.

Când fumul şi praful se risipiră, zări miliţia arabă trecând peste corpul sabotorului mort. Trase o rafală din Sten şi auzi răpăitul armelor de calibru mic din jurul Nissan Bekului, pe măsură ce şi ceilalţi apărători sesizau pericolul.

Se termină în mai puţin de un minut. Cadavrele zăceau împrăştiate pe caldarâm; un om se chircise rănit; altul încercă să se târască în jos, pe alee. Camarazii lor mai norocoşi se retrăseseră la adăpostul clădirilor din capătul îndepărtat al bazarului.

La stânga ei, fumul se ridica în coloane negre din Sinagoga Varşovia. Oare arabii reuşiseră să-i învingă? Sarah îşi puse capul pe piatră. I se uscase limba în gură şi o usturau ochii de fum şi oboseală. De-ar veni noaptea mai repede!

* * *


Începuse în dimineaţa aceea, cu un atac de grenade şi continuase toată ziua. Din când în când, arabii se năpusteau încercând să dinamiteze pereţii. La început, folosiseră conserve întrebuinţate, umplute cu explozibil şi prevăzute cu detonatoare. Apoi, când pierderile în rândurile lor crescură îngrijorător, încercară să arunce de la distanţă mai mare, cu ajutorul funiilor pentru lansarea minelor. Până acum, niciuna din ele nu reuşise să străpungă piatra groasă a sinagogii.

Îi aşteptă să vină din nou.

— Poate că s-a terminat, îi şopti Robert. N-o să mai încerce până la noapte.

— Sper, zise Sarah.

Puse puşca de-o parte şi se rostogoli pe spate. Leul Iudeii era ciuruit de gloanţe. Auzea ecourile bătăliei pentru Sinagoga Varşovia.

Avnary, unul din comandanţii grupului ei de luptă, se târî spre ea de-a lungul galeriei.

— Ultima a făcut ceva pagube, Sarah. A lăsat o gaură în peretele de est.

— La dracu'! Ai grijă! Zise Sarah.

Doamne, se rugă ea, nu-i lăsa să ne atace acum. Nu până nu terminăm de astupat spărtura.

Locatarii obişnuiţi se îngrămădiseră în subsolul de la Nissan Bek când începuse bombardamentul. Sarah se gândi că se adunaseră mai mulţi de o sută la lumina lumânărilor. Mamele ţipau după copiii lor, femeile bătrâne plângeau, iar bărbaţii îşi intonau psalmii şi rugile.

Când coborî treptele, săriră în picioare, strigând toţi deodată. Sarah observă că mulţi din ei scoseseră batiste albe. În întuneric, o confundaseră cu un soldat arab.

— Ce s-a întâmplat?

— Au venit arabii?

— Spune-le că ne predăm!

Hotărârea ei de nezdruncinat fu zguduită de dispreţ, îşi ridică mâinile şi zbieră să se facă linişte.

— O să-i respingem! Le spuse ea. N-o să capitulăm!

O priveau cu feţe posomorâte. Răspândeau un miros urât. Stătuseră închişi în pivniţă toată ziua. Este mult mai bine să lupţi, se gândi Sarah, decât să te ascunzi aici în beznă şi mizerie.

— Am nevoie de ajutorul vostru! Zise ea.

Se lăsă o linişte apăsătoare.

— Rabi Silverberg ne-a lămurit că nu aveţi de gând să luptaţi alături de noi. Foarte bine. Dar tot puteţi să ne ajutaţi dacă vreţi. Arabii au făcut o gaură în peretele sinagogii. Trebuie să-l reparăm.

— Azi nu putem face nimic, zise cineva. Este sabatul.

— Dumnezeu nu ne-a dat sabatul ca arabii să se folosească de el şi să ne distrugă, zbieră Sarah.

Nu se mişcă niciunul.

Sarah luă Beretta de la brâu şi îl îndreptă spre unul din rabini.

— Spune-le să ne ajute! Zise ea.

Omul o privi uimit.

Sarah îi puse pistolul la tâmplă.

— Să nu crezi că dacă sunt evreică nu trebuie să te temi de mine. Ierusalim este tot Ierusalim, cu sau fără voi.

Nu-i răspunse nimeni.

— Ai îndrăzni să comiţi păcatul crimei într-o sinagogă?

— Religia mea sunt oamenii, rabine. Îl las pe Dumnezeu să decidă care sunt păcatele mele. O să număr până la trei şi apoi o să apăs pe trăgaci. Aşa o să vă dovedesc cine comandă aici.

— Ba n-o s-o faci.

— Unu.

Se holbă la ea.



— Doi.

Aşteptă.


— Trei.

Rabinul nu se clinti. Femeia îşi încordă degetul pe trăgaci.

— Bine.

Sarah lăsă arma jos. Îşi auzea propria respiraţie.



— Vom face cum vrei. Să se ştie că am fost obligaţi şi păcatul să cadă pe capul vostru.

— Am nevoie de treizeci de bărbaţi. Cei mai buni pe care-i ai, dacă există aşa ceva, adăuga ea şi urcă scările.

Tremura în urma discuţiei ei cu rabinul, uimită de propria sa reacţie. Fusese gata să-l ucidă cu sânge rece. Stătuse faţă-n faţă cu răul din sufletul ei şi se simţise şocată să descopere că atunci când era obligată să aleagă între Dumnezeul strămoşilor ei şi supravieţuirea noului trib al lui Israel, din care făcea parte şi ea, nu ezitase nici o clipă.

Gaura din zidul de est se mascase cu sârmă ghimpată şi se astupase cu pietre sfărâmate şi saci cu nisip. Sarah supraveghease rezultatele cu satisfacţie; poate că evreii înspăimântaţi ai rabinului nu ţinuseră sabatul, dar Palmacinikii ei vor reuşi să ţină sub control Nissan Bekul încă puţin.

Evreii se întoarseră înapoi, la subsol. O priveau dispreţuitori. Tot ce ne mai leagă – se gândi ea – este faptul că suntem evrei, deşi nu mai credem în aceleaşi lucruri.

Abraham alergă spre ea.

Te cheamă comandantul, îi zise el gâfâind.

Sarah îşi ridică privirile spre galerie.

— Avnary! Mă duc la Kaplan! Preiei comanda până mă întorc!

Bărbatul îi făcu semn cu mâna că înţelesese şi îşi îndreptă din nou atenţia asupra străzii.

— Hai să mergem! Zise Sarah.

* * *


Conferinţa era în plină desfăşurare. Se adunaseră vreo douăzeci de bărbaţi şi femei în biroul lui Kaplan, iar aerul devenise de nerespirat din cauza fumului de ţigară. Kaplan îşi şterse ochelarii, în timp ce oamenii lui zbierau, dădeau din mâini şi băteau cu pumnii în birou.

Aproape toţi, în afară de rabinul Silverberg şi Kaplan, păreau să fie răniţi: un bandaj însângerat la picior sau un tifon prins pe faţă. Hainele lor, ca şi cele ale lui Sarah erau pline de praf şi sudoare, iar ochii, aproape fără expresie, deveniseră sticloşi, injectaţi de oboseală. Văzuse de multe ori asemenea priviri după atacurile teroriştilor. Groaza lăsa urme pe faţă ca o rană.

Kaplan tresări când intră. Strigătele încetară şi toate capetele se întoarseră spre ea.

— Bună Sarah, zise Kaplan. Cum merg lucrurile la voi?

— Rezistăm, domnule.

— Foarte bine.

Se uită în jurul său.

— Din păcate, oamenii spun că flancul de vest se prăbuşeşte. Armenii au renunţat la neutralitate. I-au lăsat pe arabi să ocupe Biserica Saint Jacques, expunând Poarta Zion. N-am avut încotro; a trebuit să ne retragem oamenii. Arabii au intrat pe Strada Evreilor. Presupun că am pierdut deja jumătate din teritoriu şi nici n-a apus soarele încă.

Rabi Silverberg se aplecă peste masă, în nasul lui Kaplan.

— Bombardamentele durează, de săptămâni în şir! Cât trebuie să mai îndurăm? Sunt o mulţime de femei şi copii în pivniţele de la Batei Machse şi au început să devină isterici. Ce-ai de gând?

— Li s-a dat ocazia să plece, rabi.

Sarah se uită în jur.

Vorbise Irgunul Meodovnik. Rosenberg stătea lângă el.

— Acesta este căminul lor! Strămoşii lor trăiesc aici de sute de ani! De ce să plece?

— Tocmai de aceea vrem să rezistăm!

— Trebuie să capitulăm! Tu şi gangsterii tăi n-aveţi cum să triumfaţi!

— Ba n-o să capitulăm deloc, rabi! Zise Kaplan, pe un ton blând.

— O să mai vedem noi!

Rabi Silverberg se îndreptă spre uşă, dar Kaplan sări deodată în picioare.

— Rabi! Te avertizez! Dacă îndrăzneşte cineva să ridice steagul alb, îl împuşcăm pe loc. Ai înţeles?

— N-o să îndrăzniţi!

— Dacă vă repugnă atât de mult ideea crimei, ar fi bine să nu încercaţi să aflaţi dacă voi îndrăzni sau nu.

Silverberg clătină din cap.

— Sunteţi nişte monştri.

— Ai înţeles?

— Dumnezeu să aibă milă de noi, zise rabinul şi plecă.

Kaplan se aşeză din nou.

— Mă bucur că am rezolvat pe cale amiabilă.

După ce se încheie conferinţa, Sarah îl întrebă pe Kaplan dacă putea să-i vorbească între patru ochi. Kaplan aprinse o lumânare. Tremură când ateriză altă bombă în apropiere. Sunetele împuşcăturilor se auzeau mai tare în beznă.

— Ce este, Sarah?

— Aţi invitat şi Irgunii la conferinţă, domnule?

— Suntem de aceeaşi parte a baricadei. Mă rog, în general.

— Aveţi încredere în ei?

— Bineînţeles că nu.

Ridică din umeri.

— Dar au fost de acord până la urmă să lupte sub controlul meu, dacă nu sub autoritatea mea.

— S-au oferit să-şi pună la dispoziţie armele şi talentele lor de necontestat? În sectorul meu este mare lipsă de arme, domnule.

— La fel ca îşi în celelalte sectoare.

Îşi puse mâinile pe masă, de parcă şi-ar fi împăturit mănuşile.

— Nu, n-au spus nimic despre armament şi nu şi-au exprimat dorinţa să-l împartă. Poate atunci când vei lupta cu mâinile goale împotriva arabilor vor catadicsi să-ţi dea o grenadă.

— Mă îndoiesc.

— Şi eu la fel. Adevărul este că Irgunii nu ne plac şi nici n-au încredere în noi; iar sentimentele sunt reciproce. Bun început pentru o ţară nouă, nu-i aşa?

Kibuţul Kfar Herzl.

Maşini blindate carbonizate. Corpuri rigide presărau deşertul dincolo de sârma ghimpată. Hainele morţilor fâlfâiau în vântul deşertului, iar fumul se ridica din tranşeele sfârtecate de bombe.

De undeva, Yaakov auzi un om strigând după ajutor.

Yaakov era alb la faţă din cauza prafului şi a oboselii. Sorbi dintr-un bidon cu apă şi-l dădu mai departe lui Isaac.

— Ia puţin. Nu fi lacom. Nu uita că trebuie să-ţi ajungă mult timp.

Isaac luă o gură, îşi umezi buzele aşa cum făcuse Yaakov şi o înghiţi. Îşi simţea limba la fel de uscată ca şi mai-nainte.

— Sunt prea bătrân, murmură Yaakov.

Se sprijini de pereţii tranşeului şi închise ochii.

Da, este bătrân, se gândi Isaac. Nu-l văzuse niciodată pe bunicul său atât de obosit. Parcă îmbătrânise zece ani într-o singură zi. Înseamnă că şi eu m-am maturizat. De dimineaţă eram doar un băieţel. Acum mă simt adult.

După acest prim atac, arabii năvăliseră din nou cu grenadele lor. O ţinuseră aşa toată dimineaţa, până când tranşeele se transformară într-o masă de pământ şi saci de nisip sparţi. Douăzeci de apărători zăceau morţi sau răniţi în spitalul improvizat din sufragerie.

La prânz, arabii îi atacaseră din nou, deşi cu mai puţin entuziasm decât până atunci. Îi respinseseră din nou, distrugând încă o maşină blindată.

Ofensiva începu din nou. Acum puştile amuţiseră. Yaakov se uită la ceas.

— Cinci minute, murmură el. Vor fi aici în curând.

Exact când termină de vorbit, Isaac auzi uruitul familiar al tancurilor. Îi venea să plângă. Atacurile de până acum îl epuizaseră. Nu credea că o să mai reziste.

— Ce plan mai ai de data aceasta, bunicule? Zise el.

— De data aceasta? De data aceasta mă rog să se întâmple o minune.

În timp ce alerga în spatele maşinilor blindate, Rishou îşi aminti de Rab'allah. Se gândi la soţia, la mama şi la cumnata sa măcelărite în dormitorul din casa tatălui său, la fiica lui, care zăcea în Spitalul Crucii Roşii, cu mintea rătăcită şi ciotul piciorului înfăşurat în bandaje însângerate; şi tot gândindu-se la ele prindea mai multă energie.

Izzat alerga lângă el. Evreii deschiseseră focul din tranşee cu mitralierele lor Sten şi Izzat căzu.

De data aceasta, maşinile blindate nu mai fură întâmpinate de un baraj de foc. Yaakov văzu două coktailuri Molotov căzând pe lângă tancuri, iar altele explodând inofensive pe Dingoul din frunte. Tancul trecu prin fum şi flăcări, peste tranşeele dărâmate şi se îndreptă spre kibuţ.

— Înapoi! Strigă Yaakov şi se ridică în picioare, făcând semn celorlalţi să se retragă.

— Înapoi!

Îl apucă pe Isaac de cămaşă şi-l trase afară din tranşeu. Se târâră pe pământul găurit de bombe. Chiar în timp ce fugeau, încă două maşini blindate îi depăşiră, uruind inexorabil spre colibe şi sufrageria de piatră.

Căzu pe burtă într-o gaură lăsată de bombe.

Infanteria arabă se afla chiar în spatele lor. Îşi ridică, puşca şi trase sălbatic. Mâinile îi tremurau necontrolat. La cinci paşi depărtare, văzu un arab într-o uniformă veche, kaki şi keffiyeh alb cu negru. Isaac, ţinti din nou. Nu trebuia să dea greş.

Trase în sus.

Omul sări în crater după ei. Dar, ca şi când nu l-ar fi văzut pe Isaac, vru să-l lovească pe Yaakov în cap cu patul puştii. Yaakov îl zări în ultimul moment şi se trase înapoi. Izbitura îl nimeri în piept şi căzu.

Arabul bătrân rânji triumfător. Continua să-l ignore pe Isaac; probabil că nu-l considera demn de atenţia lui. Când îşi săltă puşca să zdrobească ţeasta lui Yaakov, Isaac îi puse ţeava puştii la tâmplă şi trase.

Isaac văzu alt arab alergând spre ei. Ţinti din nou, dar, de data aceasta, nu-i mai tremurau mâinile. Îl împuşcă direct în piept. Omul se înclină şi căzu cu faţa-n noroi. Mâna îi atârna moale pe marginea craterului.

— Repede, gemu Yaakov şi-l scoase pe Isaac din gaură.

Apoi, o luară la fugă spre livadă.

Mitralierele Hotchkiss fuseseră montate în clădirea de beton, pe culmea dealului îmbrăcat în viţă de vie. Ţăcănitul armelor astupa acum celelalte zgomote ale luptei. Isaac se împiedică şi se uită înapoi. Mitraliera grea secera arabii împrăştiaţi prin livadă, dându-le apărătorilor posibilitatea să se retragă.

O maşină blindată se roti şi o luă către deal, trăgând din tunul instalat pe turelă. Yaakov alergă spre ea. Puştile răpăiau în jurul lui. I se înmuiară picioarele şi căzu. Pentru o, clipă, Isaac crezu că murise. Dar, apoi, Yaakov se rostogoli pe spate, scoase grenada din tunică şi-i trase cuiul. O aruncă în calea tancului.

Explozia săltă maşina blindată de pe şenilele din faţă. Urui, aruncând fum negru pe turelă. Se răsturnă într-un crater.

Isaac alergă în zig-zag prin ploaia de gloanţe.

— Bunicule!

Yaakov zăcea pe spate, ţinându-se de şold. Picături de sânge i se scurgeau printre degete.

— Du-te la kibuţ!

— Nu fără tine!

Isaac îl ridică în picioare şi-l ajută să ajungă la adăpost, mulţumind lui Dumnezeu că mitraliera de pe deal continua să tragă şi că găsise destul curaj în el.

Sufrageria era singura clădire de piatră din kibuţ. Yaakov o transformase în punct de comandă şi spital de campanie. O fată stătea ghemuită într-un colţ, lângă emiţător şi transmitea SOS-uri disperate organizaţiei Haganah din Ierusalim. Răniţii zăceau pe podea, gemând însângeraţi. Alţi kibuţnici se rezemaseră de pereţi, paralizaţi de frică sau oboseală, privind în gol. Oamenii alergau de acolo-colo, zbierând disperaţi.

Când Isaac ajunse cu Yaakov, era clar că totul se terminase.

Două Dingo-uri fuseseră oprite de doi tineri kibuţnici care distruseseră anvelopele cu mitralierele lor Sten, sacrificându-şi propria viaţă. Dar restul maşinilor blindate traversau acum kibuţul, trăgând cu tunul. Distruseseră deja dormitoarele, clinica şi sinagoga. Acum se îndreptau spre sufragerie.

Mitraliera grea amuţi brusc şi infanteria arabă se ridică din găurile lăsate de obuze în livadă şi începu înaintarea.

Yaakov se târî pe podea, spre operatoarea radio, lăsând dâre de sânge pe beton.

— Ce spune Ierusalimul? Gemu el.

Fata îşi scoase căştile şi-l privi neputincioasă, cu spaima întipărită pe faţă. Era prea îngrozită să vorbească.

Isaac văzu o figură alergând pe cărare, în calea maşinilor blindate. Avea un aruncător de grenade în braţe şi-l ţinea la piept, ca pe un copil.

Era Levin.

Îl lăsă jos şi se ghemui lângă el. Îi mai rămăsese o singură grenadă. Îndreptă ţeava armei spre maşina blindată, băgă grenada şi trase.

Tancul explodă cu Levin cu tot.

Rishou îl văzu pe Levin fixându-şi aruncătorul de grenade pe umăr şi se opri, gata să tragă. Dar, până să apese pe trăgaci, grenada lovi tancul şi Dingo-ul explodă. O minge de foc se ridică din turelă.

Apărătorii evrei se retrăseseră în clădirea de piatră din centrul kibuţului. Începu să fugă într-acolo, dar îşi dădu seama deodată că rămăsese singur. Luptătorii văzuseră maşina blindată în flăcări şi îşi pierduseră curajul.

Pe numele sfinte, ale lui Allah!

Yaakov urmări retragerea celor două tancuri care mai rămăseseră. Erau urmate de infanteria arabă. Soarele coborâse la asfinţit. Pentru azi, se terminase cu atacurile. Joseph Levin le oferise încă o noapte.

Noaptea era caldă şi cadavrele se înverzeau pe câmpul de luptă. Mirosul dulceag, greţos al putreziciunii era purtat de briza înserării.

Yaakov era palid şi tremura. Doctorii îi opriseră hemoragia la piciorul drept, dar osul era sfărâmat şi-l durea cumplit. Dar nu avea de gând să se odihnească.

Până la apusul soarelui, îşi organizase deja apărătorii în noi grupuri de luptă. Bărbaţi şi femei paralizaţi de frică primiră noi însărcinări. Se ridică o baricadă de pietre la poarta principală şi săpară repede tranşee în jurul kibuţului şi în perimetrul de apărare din livadă, mai jos de casă.

Fu trimisă o patrulă să încerce să recupereze puştile şi muniţia din maşina blindată distrusă de grenada lui Yaakov. Doi bărbaţi revenită peste o oră cu vestea că Yaakov îşi făcuse treaba prea bine. Blindajul Dingoului era complet distrus.

Între timp, expertul în arme al kibuţului repara mitraliera Hotchkiss, care se blocase spre sfârşitul ultimului atac.

Yaakov adună restul apărătorilor şi le spuse că Ierusalimul le promisese ajutor a doua zi dimineaţă. Vestea reuşi să le ridice moralul. Dacă ar mai putea să reziste încă câteva ore.

Mai târziu, Isaac îi şopti bunicului său:

— Este adevărat?

Yaakov ridică din umeri şi zâmbi.

— Crezi că mai are vreo importanţă?

Obuzele ţiuiră toată noaptea şi bombardară kibuţul. Întunericul alterna cu momente de lumină falsă când tunarii Legiunii Arabe îşi trasau traiectoriile. După fiecare rundă, se lăsa o linişte apăsătoare, când singurele sunete erau ciripitul cicadelor şi zumzetul vocilor arabilor.


Yüklə 3,15 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   42   43   44   45   46   47   48   49   50




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin