Colin Forbes

„Prietenii de azi sunt duşmanii de mâine”, ţinu el să-şi reamintească una din maximele sale preferate. Increde-te în oameni doar atâta timp cât îţi dictează interesul. Va trebui în curând să se descotorosească de Hanson, însă în aşa manieră încât acesta să nu mai poată constitui o potenţială ameninţare. Nu era o problemă, nici nu mai ţinea minte de câte ori reuşise mişcarea asta până atunci… Zâmbi aşadar către Hanson, dând din cap. Maşina se puse din nou în mişcare.

Ar mai fi un lucru, domnule, continuă Hanson, satisfăcut că dăduse lovitura în privinţa bonificaţiei: doamna Buckmaster a stat ore întregi încuiată, împreună cu Ted Doyle. Nu vreau să insinuez nimic nepotrivit, zău, adăugă el cu respect exagerat.

Ai vreo idee cam ce-au făcut?

Morgan avu grijă să dea întrebării o nuanţă nonşalantă. Se uita pe fereastră ca să evite ochii lui Hanson, în oglindă, şi să nu pară a manifesta prea mult interes. In orice caz, Hanson îşi tăiase complet craca de sub picioare; care vasăzică, ţinuse deoparte bucăţica asta de bârfă pân; l când s-a asigurat că i se va mări prima! Asta mirosea a şantaj, aceeaşi tactică pe care o folosea Morgan cu alţii. Era de-a dreptul furios la gân dul că un şofer amărât îl ţinea pe el în şah.

— A trebuit să le duc sandvişuri şi cafea de mai multe ori, continu. L Hanson. Doyle şedea la birou, lângă doamna Buckmaster şi aveau o mulţime de ceasloave legate în piele în faţa lor, de culori diferite.

— Nu mai lungi vorba, zise Morgan. Du-mă la sediu cât mai repede Aflase foarte multe lucruri din ultima informaţie şi asta-1 făcea I mai furios. Leonora pusese mâna pe dosarele ultrasecrete unde erau trecute situaţiile financiare ale celor mai impC. *ante filiale ale organizaţiei World Security în toată lumea. Iar Doyle, care ar fi trebuit să le lini ascunse, colabora cu ea, ceea ce nu putea să însemne altceva decât i| urmărea un scaun în conducerea companiei!

Lui Morgan nu i-a trecut prin minte nici o clipă că de fapt s-ar putea ca Doyle să fie sincer preocupat de starea imperiului lui Lance îuckmaster: cinstea era ceva străin de modul de gândire al lui Morgan. Lra aproape opt seara când Hanson intră pe strada Threadneedle, deja) ustie de altfel. Morgan îşi întinse gâtul privind în sus: la etajul al optsprezecelea era lumină. Să mai fie Leonora în biroul ei la ora asta? Lorgan căzu pe gânduri, încruntat.

Coborî din limuzină în garajul subteran şi-i zise lui Hanson să-1 ştepte. Urcă până la etajul optsprezece cu liftul special, destinat exclusiv personalului de conducere, şi se opri pe culoar ascultând. Ii răspunse liniştea aceea specifică interioarelor pustii, noaptea. Se îndreptă spre liroul Leonorei.

Nu era departe de uşa capitonată când aceasta se des-chise. Ted) oyle ieşea cu un registru în mâini. Dând cu ochii de Morgan, care îl ştepta la câţiva metri mai încolo, închise registrul şi exclamă cu irprindere:

¦ Domnul Morgan! Nu ştiam că trebuia să vă-ntoarceţi…

— Mi-am închipuit eu, făcu Morgan înşfăcând registrul din mâinile ii Doyle şi vârându-1 sub braţ. Ce treabă ai cu ăsta în absenţa mea?

La vreo treizeci şi ceva de ani, Doyle era înalt şi deşirat, cu o figură muligentă, pe al cărei nas se proptea o pereche de ochelari încărcaţi DC dioptrii. Un contabil de excepţie, care figura pe lista neagră a lui Morgan, cu perspectiva de a fi concediat sub un pretext sau altul, când n ivi ocazia. Era nevoie de o înscenare deşteaptă, ceva cu bani lipsă ii bilanţuri falsificate, care să-1 discrediteze pe Doyle în faţa lumii lud va fi dat afară; nu-1 interesa pe Morgan că omul va fi ruinat în Urma unui asemenea scandal. Lumea era, pentru el, o junglă în care funcţiona o singură lege: supravieţuirea celui mai puternic, a celui mai lipsii de scrupule.

— Mă uitam la nişte cifre, răspunse Doyle.

Morgan îşi chemă în ajutor zâmbetul său de lucru şi-1 bătu pe spate icneşte pe contabil, cu mâna rămasă liberă:

— Da, mă bucur să aflu că e cineva care veghează asupra cetăţii. Deo-indată rămâne la mine registrul ăsta.

Se îndepărtă câţiva paşi, după care se întoarse:

— A, Doyle, aş vrea să stăm un pic de vorbă în seara asta, ceva mai târziu; vrei să m-aştepţi la tine-n birou, te rog? Trimite după ceva de mâncare între timp, dacă ţi-e foame.

Surâse iar şi descuie uşa care dădea în biroul său. O dată intrat însă, expresia feţei i se întunecă. Trebuiau luate măsuri drastice în privinţa lui Ted Doyle. Urgent!… După ce răsfoi o vreme registrul, îl încuie în sertar. Îşi scoase paltonul şi intră în baie unde se aranja, îşi trecu pieptănul prin părul des, negru, îşi încheie vesta şi părăsi biroul, îndrep-tându-se cu un pas măsurat spre camera de lucru a Leonorei. Deasupra uşii era aprinsă lumina roşie: „Nu intraţi. Se lucrează.” Rămăsese de când era Doyle înăuntru, probabil. Morgan bătu la uşa, aşteptă becul verde şi intră.

Leonora Buckmaster şedea în spatele unui birou masiv, dreaptă în fotoliu. Părul ei arunca sclipiri aurii în lumina veiozei. Figura ei păstra o expresie glacială, departe de-a arăta că-i face plăcere să-1 vadă pe directorul general. Pe birou se afla, deschis, un registru cu coperţi verzi.

— Ce faci aici la ora asta? Întrebă ea.

Morgan îi dărui zâmbetul său cel mai fermecător:

M-am întors dintr-un tur de orizont pe la câteva din filialele noas tre europene şi am venit aici direct de la aeroport.

Te-ai uitat cumva prin dosarele filialelor ăstora?

Nu m-am dus pentru asta, ci pentru a verifica ultimele contracte Inclusiv, continuă el în gând, contractul încheiat cu Horowitz pentru lichidarea lui Tweed.

Dar ştii, bănuiesc, că suntem în pragul falimentului?

Morgan încremeni; îl blestemă în sinea lui pe Doyle caii colaborase cu ea în absenţa sa. Faptul că aflase situaţia îl lovi aproap fizic. Reuşi totuşi să-şi compună o mutră surprinsă şi trase un scaun aşezându-se în faţa ei.

Nu, Leonora, nu ştiu nimic de acest gen. Nu cumva aiuritul ăla I contabil a-ncurcat cifrele?

Cifrele vorbesc de la sine. Tatăl meu m-a învăţat să citesc foar bine bilanţuri, chiar măsluite de-ar fi.

Aşadar, Doyle a încurcat cifrele…

Doyle mi-a arătat situaţiile de aici, din Australia, Statele Unite, Africa de Sud şi Europa Occidentală.

Da, dar el nu ştie de împrumutul de cinci sute de milioane pe care-1 négociez în prezent. Ei, se schimbă peisajul, nu? Pot să-mi aprind un trabuc?

Stupefiată, Leonora uită să mai obiecteze. Morgan tăie capătul şi aprinse trabucul pe îndeleteun spectacol al supremei siguranţe de sine.

— Dă-mi voie să te întreb de unde vine împrumutul ăsta fabulos, and băncile nu ne mai creditează nici cu un cent, ştiu precis asta. Prin m mare, care-i sursa împrumutului?

Vei afla la momentul potrivit. Contractul prevede discreţie totală.

Bine, dar compania asta a pornit cu banii mei…

Leonora respiră adânc: era cât pe ce să spună că probabil ăsta era şi 'M< 'i ivul pentru care se căsătorise Lance cu ea. II detesta însă pe Morgan i 11 avea deloc intenţia să-i dea pe tavă viaţa ei intimă. Reuşise să-şi disi-niiik'ze întotdeauna repulsia intensă pentru Morgan, drept pentru care ¦ sl rădui încă o dată să se calmeze.

Morgan pufăia din trabuc satisfăcut, simţind că o pusese la zid. Încă

I dată îşi jucase cărţile corect. Ironia situaţiei era că Morgan însuşi nu hi de unde va pica împrumutul, fiindcă Buckmaster nu-i dezvăluise e în acest sens, în discuţia lor de la Tavey Grange. Cu înnăscuta-i ii li nie, Morgan înnodă conversaţia foarte prudent:

— Din fericire, avem în Ted Doyle un contabil excepţional. Sunt învins că-şi dă seama de problemele actuale şi că va fi discret.

Şi eu sunt convinsă, întări Leonora, jucându-se cu stiloul ei de aur. I rd este un membru fidel al companiei şi eu, una, am toată încrederea

Inrl.

Morgan dădu încet din cap, absorbind noul şoc: femeia nu făcuse va decât să confirme că Doyle ştia de situaţia dezastruoasă a comunei. Se impuneau, într-adevăr, măsuri urgente pentru a preîntâm-ii i riscul ca Doyle să se scape în faţa vreunuia dintre prietenii lui n 1 ity, ceea ce pentru World Security ar fi însemnat sfârşitul. *¦ Dacă nu mai avem nimic de discutat, eu m-aş duce în biroul meu id ce-a mai sosit cât am fost plecat; după care vreau să plec acasă, ni i u c-am rămas în restanţă cu somnul pe-acolo, prin străinătate.

Ce-i drept, drumurile astea sunt cam obositoare, consimţi Leo-nora, catadicsind să zâmbească. Te suprasoliciţi, Morgan; încearcă s-o laşi mai domol.

Poate că ai dreptate… Cu trabucul în mână, Morgan se ridică, înconjură biroul şi o sărută pe obraz. Femeia îi rabdă vecinătatea fără să clipească. Şi poate c-ar trebui să te duci şi tu acasă, îi mai sugeră el, în drum spre uşă.

— Da, cred că da; e târziu deja. In clipa când uşa se închise în urma lui Morgan, amabilitatea dispăru brusc de pe faţa ei. Trebuie să-1 dau cumva în gât, îşi zise; în fond, cine-i preşedintele aici?… Deschise pudriera şi se tampona furioasă pe locul unde o sărutase Morgan. Îşi puse apoi haina din blană de samur, continuând să răsucească problema în minte.

Necazul era că Lance îl numise pe Morgan director general, iar Morgan, fiu de miner, pusese umărul serios la ridicarea firmei din nimic. Ştia pe dinafară toate dedesubturile organizaţiei, inclusiv Departamentul Cercetări Industriale, aflat sub îndrumarea lui directă, şi despre care se zvonea c-ar avea o secţie secretă în fiecare sediu de pe faţa pământului.

O să mai stau eu de vorbă cu Ted Doyle, hotărî ea în timp ce verifica lucrurile din poşetă. Şi-o să ne mai uităm noi o dată la registrul ăla principal. Stinse lumina, ieşi din birou şi se îndreptă spre ascensorul la care doar trei persoane aveau cheie: ea, Lance şi Morgan.

Pe Leonora o treceau fiori de fiecare dată când pleca seara târziu dii clădirea pustie unde plutea o linişte ostilă. Zgomotul tocurilor pe dalclr de marmură era amplificat de ecouri sinistre. Se opri în faţa uşii liftului, | avu o ezitare înainte de a introduce cheia în broască.

Avea o ciudată senzaţie că e privită; nu văzu însă nici o dâră lumină pe sub uşa care dădea spre birourile lui Morgan, în spatele i încă o dată se întrebă dacă nu cumva ascensorul ăsta era o fisura I sistemul de pază, pentru că el putea face legătura direct cu garajl | subteran şi deci se putea ajunge la maşini fără ştirea nici unui paznii Când i-a atras atenţia lui Morgan asupra aspectului, el i-a respin'j temerile ca neîntemeiate, amintindu-i că numai trei persoane avi | acces la liftul respectiv…

În cele din urmă, Leonora introduse cheia; uşile se traseră în lături, a intră şi apăsă pe butonul pentru garaj.

Morgan stătea cu ochiul drept lipit de vizorul uşii sale, privind pe furiş picioarele Leonorei, cum face un anumit gen de bărbaţi. De zece minute o aştepta să plece, iar acum îi păru o veşnicie până când ea se hotărî să intre în lift. Răsuflă uşurat şi se şterse pe frunte cu batista, apoi iprinse luminile.

Preţ de alte zece minute rămase aşezat la biroul său, cu registrul roşu (înainte, potolindu-şi setea din când în când cu câte-o duşcă de coniac BÂn sticla plată de buzunar pe care o purta întotdeauna cu el. Nu-şi l'inca imagina cum a dat Doyle peste registrul principal, fiindcă acesta

I i i păstrat, în absenţa lui, într-un compartiment special al trezoreriei şi

II era singurul care cunoştea combinaţia cifrului. O singură persoană îl

Butea lămuri, şi aceea era singura persoană care rămăsese, în afară de el, In i lădirecu excepţia parterului, unde aveau paznici pentru intrarea

Im laţă şi cea din spate. Persoana era chiar Ted Doyle.

Cu registrul în braţe, părăsi încăperea şi se îndreptă spre capătul oridorului. Deschise o uşă fără să bată. Doyle, aşezat la biroul său, ¦ i idică privirea dintr-un dosar. Pe birou, neatinse, nişte sandvişuri I i alea.

Am vorbit cu Leonora despre tine, începu Morgan, aşezându-se în itoliul de piele din faţa biroului. Cred că în curând vei fi invitat să iei III Inc în cadrul personalului de conducere. Zâmbi, ţinând în con-lliuare dosarul la piept.

Li o veste mai mult decât plăcută, domnule Morgan, zise Doyle indu-1 pe Morgan prin ochelarii săi cu lentile groase. Înţeleg că aţi li uitat mai multe cu doamna Buckmaster.

Lixact. Ochii mici ai lui Morgan străluciră de mulţumire: Doyle i impresia că Morgan dezbătuse conţinutul registrului cu Leonora, sie pe care el însuşi sperase că i-o va putea crea. Dar am omis, con-I el, s-o întreb un lucru: Cum ai ajuns tu la registrul ăsta când eu i singurul care ştia combinaţia?

A, înţeleg ce vreţi să spuneţi. Doyle se rezemă în fotoliu, destins, nuna a spus că trebuie să existe undeva un registru principal; eu i-am zis unde este păstrat şi că dumneavoastră sunteţi unica persoană care cunoaşte cifrul. Şi pentru că dânsa dorea neapărat să-1 vadă, am pus-o să semneze o autorizaţie şi am chemat un expert care, la vederea semnăturii dânsei, n-a ezitat să deschidă seiful…

În ciuda valului de furie care-1 copleşi dintr-o dată, Morgan reuşi să se abţină şi să zâmbească. Doyle se arătase a fi o idee prea isteţ; el constituia de acum o ameninţare mult mai mare decât îşi închipuise Morgan. Se impuneau, într-adevăr, măsuri deosebit de drastice. Îşi consultă ceasul.

— Am discutat în detaliu problema avansării tale în personalul de conducere. Aş mai avea să-ţi pun o întrebare-două, după care, mă cunoşti: o dată ce iau o decizie, îmi place s-o duc imediat la îndeplinire Aştept însă un telefon de la New York, în cinci minute. Te deranjeaz.1 să mă aştepţi până mă-ntorc?

Se ridică şi merse cu paşi mărunţi spre uşă. Ştia precis că Doyle ar: rămas în birou ore întregi, dacă era nevoie. Se întoarse în vizuina lui, respiră adânc şi puse mâna pe telefon.

În apartamentul din Belgravia, Leonora dormea adânc, singură patul ei, când deodată fu trezită de un sunet. Se ridică în capul oaselor sjj aprinse veioza de lângă pat. Două şi jumătate! O, Doamne…!

Dormea separat ca să-i forţeze mâna lui Lance; se mutase în dormi torul ei când a aflat de la detectivi că Lance se întâlnea cu a şasel amantă, o târfă de prin Frankfurt. Nu se putea gândi la altă metodă nu bună prin care să-1 recupereze; numai că a fost dezamăgită de reacţia i când i-a anunţat intenţia:

M-am hotărât să dorm în camera de oaspeţi. Simt nevoia să-m pun gândurile în ordine.

De acord, rânjise el, făcând cu mâna un gest de indiferenţă. Tu i nevoie să dormi liniştită, iar eu sunt de multe ori nevoit să vin tara din cauza parlamentarilor ălora infernali. E bună ideea, pentru că i felul ăsta n-o să mai am o grijă în plus, să nu te trezesc.

— A, mai ai şi alte griji? Întrebase ea sarcastic.

— O grămadă, scumpa mea! Să organizezi un nou minister nu-i| joacă de copii.

— Credeam că asta ai făcut-o până acum…

— Ehei, este abia începutul, mai spuse el, retrăgându-se în dormitorul mare.

Leonora auzi un scârţâit afară, pe coridor. Îşi puse halatul în grabă, apucă un sfeşnic greu de argint şi merse în vârful picioarelor până la uşă, deschizând-o încet. Rămase locului, privindu-1 pe Lance cum se lurişa spre dormitorul lui, îmbrăcat în trenciul său croit în stil militar i are părea puţin umed. La auzul uşii deschise, el se întoarse.

— Aşa de târziu te-a ţinut? Îl întrebă ea.

Reacţia lui o sperie: se repezi la ea, cu faţa schimonosită de furie. I (onora se retrase un pas, iar el se opri în faţa ei.

— Nu-ţi fă griji, nu intru acolo. Credeam că te-ai retras ca să poţi dormi mai bine. Apoi, ridicând glasul: Chiar trebuie să-ţi bagi tu nasul ui liecare amărâtă de clipă a vieţii mele? Pentru numele lui Dumnezeu, i hiar n-ai nici cea mai mică idee despre ce-nseamnă să fii ministru şi câte ne trebuie să lucrezi? Ca să nu mai spun că, din momentul în care te-ai uniat aici, nu văd ce pretenţii mai ai de la mine!… Făcu o pauză; muşini feţei îi tresăreau. Apoi tonul deveni glacial, arogant: Şi nu uita cu ii deliciu savurezi gloria de a fi soţia unui ministru al cabinetului… Se repezi înainte, înşfăcând clanţa uşii pe care-o trânti violent. Leonora rămase înăuntru, tremurând. Lance era un bărbat foarte llternic, ar fi putut-o rupe în două cu o lovitură numai. Încuie uşa, se ii' urse în pat şi rămase trează până în zori.

Fix la ora patru de dimineaţă, un poliţist care-şi făcea rondul dădu Ic trupul lui Ted Doyle întins într-o poziţie grotescă pe trotuar, în piui ferestrei biroului său, optsprezece etaje mai sus.

Inspectorul-şef Buchanan de la Poliţia Judiciară stătea aplecat deasupra trupului inert al lui Ted Doyle. Craniul zdrobit de asfalt dovedea o viteză uriaşă în cădere. Era abia ora şase dimineaţa şi Buchanan, la cei peste patruzeci de ani ai săi, se străduia să-şi concentreze atenţia pentru a culege cât mai multe detalii în lumina săracă a lanternelor ţinute de detectivii săi. Lucra tăcut, cu o detaşare care friza cinismul. Doctorul Kersey, patologul, se aplecă şi el alături de inspectorul-şef lăsându-şi geanta pe trotuar.

— A căzut, a fost împins ori a sărit? Comentă Buchanan ridicându-se şi privind în sus către fereastra deschisă, luminată, de la etajul al optsprezecelea. Cam astea ar fi alternativele, nu crezi?

— Şi nu sunt destule? Ricana Kersey. Poate că răspunsul e acolo, sus. Buchanan traversă strada, să vadă mai bine fereastra cu pricina. IMu c-ar fi fost mare diferenţă din locul de unde privea acum, dar încerca sa calculeze unghiul sub care ar fi căzut un corp de la acea înălţime. Dup. L socotelile sale, o cădere liberă ar fi adus trupul cam la marginea trotu. I rului – cum se şi întâmplase, de altfel.

Paznicul de noapte întâmpină echipa Scotland Yard-ului, ai cărei membri se înghesuiră cu toţii în ascensor, urmându-1 pe Buchanan medicul legist, amprentologii, fotografii – tot aparatul de analiză formal din personal calificat în scopul de a-şi petrece o parte a vieţii investigând moartea unor oameni de care nu auziseră niciodată. Natura meseriei Ic imprima un aer de duritate indiferentă, care nu era, în ultimă instanţa, decât un reflex profesional.

Gardianul îi conduse pe Buchanan şi pe asistentul său mai tânăr, sergentul Warden, în biroul lui Doyle. Buchanan îl opri pe gardian în faţa uşii, punându-i uşor mâna pe braţ.

Acum poţi să ne laşi pe noi şi să nu mai intre nimeni în clădire. Spune-le celorlalţi doi paznici să mai aştepte până când le iau un interogatoriu – şi dumneata la fel, te rog. Acum du-te la parter.

Fereastra deschisă la perete, remarcă Buchanan; luminile aprinse, totul e normal. Până aici, este exact ceea ce mă aşteptam să văd.

— E o foaie de hârtie în maşina de scris, observă Warden. Amândoi purtau mănuşi de cauciuc. Cu ochii la mocheta pe care călca, Buchanan parcurse încet distanţa până la maşina de scris. Pe foaia de hârtie, citi: „Nu-mi pot plăti în nici un fel datoriile de joc. Presiunile au devenit insuportabile. Mi-a rămas o singură soluţie. Ted Doyle.”

Se pare că avem toate datele, comentă Warden. Iţi faci un obicei di 11 frecventarea unui club, te-nfunzi în datorii la joc, fără acoperire şi ţi.ie trimit pe cap gorilele să te convingă că nu-i de glumit; constaţi că ai licat în plasă şi iei hotărârea să sfârşeşti cu toate cele.

Numai că deocamdată nu ştim dacă avea într-adevăr pasiunea imului, îi dădu Buchanan replica. Şi mai are o ciudăţenie mesajul ăsta: numele apare scris tot la maşină şi nu de mâna lui Doyle.

— Asta am mai văzut-o noi, ţinu Warden să-i aducă aminte, pe un llegmatic.

— Da, dar aici totul pare o idee prea legat, aşa am eu impresia. Poţi i i spui al şaselea simţ, dacă vrei.

Buchanan se duse la fereastră şi cercetă pervazul lat, umed din cauza ploii mărunte de azi-noapte. Observase că şi costumul gri al lui Doyle ' i. i umed. Pervazul curat nu avea urme de tălpi, dar nici nu erau de ii>icptat pentru că Doyle era încălţat cu pantofi cu talpă de cauciuc, fără urmă de murdărie.

ŢŢinându-se cu o mână, privi în hăul de dedesubt, unde nişte uneni îmbrăcaţi în haine civile, cu lanterne în mâini, se tot învârteau în jurul cadavrului. Explodară şi câteva bliţuri, care de la înălţimea aceea păreau nişte gămălii de lumină. Buchanan, care avea I iu de înălţime, scrâşni din dinţi şi se întoarse în birou să vorbească ii Warden.

Spune-le amprentologilor să verifice neapărat claviatura maşinii de scris şi să fie atenţi mai ales la tocurile ferestrei; bineînţeles, totul să fie confruntat cu amprentele lui Doyle.

Fireşte…

Altceva: ai aflat cine stă în fruntea organizaţiei ăsteia, cum te-am rugat când am venit încoace?

Da, domnule. Informaţia a venit prin staţie, dumneavoastră tocmai intraţi atunci în clădire şi eu încă eram la maşină. Directorul general este Gareth Morgan, locuieşte în Wandsworth, iar preşedintele e tot o figură proeminentă: Leonora Buckmaster, soţia lui Lance Buckmaster, ministrul Securităţii Externe. Locuieşte în Belgravia. Cred că presa ar scoate o întreagă tevatură din asta.

De, ştiu eu? In momentul de faţă îi preocupă cutremurul de pământ din Uniunea Sovietică. Aş vrea să-1 văd întâi pe acest Gareth Morgan, vezi dacă poţi lua legătura cu el. Spune-i că s-a întâmplat o tragedie în clădirea companiei World Security şi că i-am rămâne îndatoraţi dacă s-ar putea deplasa până aici.

Am înţeles.

Warden tocmai ieşea în căutarea unui telefon în birourile alăturate, când Buchanan îl strigă din urmă:

— Anunţă-i şi pe băieţi că pot veni să-şi facă treaba. Eu o să-1 aştepi pe Morgan.

Buchanan îi făcu semn să intre lui Kersey care apăruse în uşă, cu geanta în mână.

Cadavrul e în drum spre morgă, îl anunţă Kersey. Când aţi avei nevoie de raportul post-mortem?

Ieri, dacă se poate.

Atunci, am plecat…

Stai puţin Tom. Tu ai văzut cadavrul. Fă o excepţie, te rog, spune-mi cu aproximaţie când crezi că a murit Doyle. Aşa, u presupunere.

Dar ştiţi foarte bine că nu fac presupuneri, refuză Kersey, scutii rând din cap. Nu ştiu nimic până când nu-mi fac raportul.

Kersey era un bărbat între două vârste, masiv, roşu în obraz. Lm-preunându-şi mâinile cu mănuşi de cauciuc într-un gest de implorare, l'uchanan insistă:

M-ar ajuta enorm în această primă fază a cercetărilor, dacă aş avea o cât de vagă idee. Nu-ţi cere nimeni să semnezi.

În principiu, între miezul nopţii şi ora două dimineaţa, judecând Jupă starea lui Doyle. Oricum, veţi citi raportul. Ieri, parc-aţi spus -prin urmare daţi-mi voie să mă retrag.

La şapte şi jumătate, Gareth Morgan coborî din limuzina condusă Qe 1 lanson, îi arătă legitimaţia poliţistului de la intrare şi traversă holul pavat cu marmură, îndreptându-se spre liftul rezervat, cu cheia în mână.

Stând mai deoparte, lângă paznicul de serviciu, Buchanan îl observă U atenţie. Întotdeauna conta mult pe prima impresie făcută de un martor. Apoi se grăbi să i se alăture lui Morgan, care tocmai împingea heia în broască.

— Inspector-şef Buchanan, desemnat să anchetez acest caz, se pre-iiă el.

Morgan luă mâna de pe cheie şi privi în sus la bărbatul înalt de lângă I () chii lui mici se înfipseră în ochii lui Buchanan care păstrau o tivi re distantă, rezervată.

— Atunci poate-mi puteţi spune de ce am fost convocat aici la ora i i Tot ce-am putut afla de la sergentul Warden la telefon a fost că întâmplat o tragedie. Ce tragedie? Încă ceva: n-aţi putea înlocui nliţistul ăla în uniformă cu un detectiv în haine civile, dacă tot

Iulie să stea cineva de pază la intrarea din faţă? Nu de alta, dar e o i lamă proastă pentru cea mai mare organizaţie de securitate din nu', să aibă poliţia la poartă. V-aş rămâne îndatorat dacă aţi avea în re acest aspect.

Fără să zâmbească, Morgan îşi puse totuşi o mască amabilă pe tot în ursul pledoariei sale. Buchanan consimţi cu o mişcare a capului, îl 'C. I să aştepte o clipă, se duse să dea dispoziţiile de rigoare şi reveni. Liftul acesta este exclusiv în serviciul personalului de conducere? Ibă el.

Da; numai două persoane au cheia, eu şi preşedintele.

Morgan răsuci cheia, uşile se deschiseră şi cei doi intrară.

Dar nu mi-aţi răspuns la întrebare, insistă Morgan când liftul ţâşni în sus, către etajul al optsprezecelea.