Colin Forbes

— Şi după aceea? Întrebase Beck.

— Cum adică?! După aceea venim înapoi, îi răspunse Tweed, ca >i cum l-ar fi mirat întrebarea.

Şi iată Mercedes-ul parcat în faţa Gării Principale, chiar lângă st.1(1,1 de taximetre. Beck şedea acum lângă şofer, cu microfonul staţiei radii în mână.

Comandantul către toate maşinile: care din voi e mai aproape Gara Principală?

Sunt maşina numărul nouă; ne aflăm pe Podul Gării, în dini spre gară…

— Trageţi lângă staţia de taximetre. Vin eu la voi. Beck puse microfonul în furcă şi se adresă şoferului său:

— Să nu pierzi din ochi intrarea hotelului. Ii cunoşti pe pasagl noştri: dacă iese tipul, îl urmăreşti. O să ţin legătura cu tine din laltă maşină.

— Şi cu mândreţea de fată ce facem?

— Fii atent, Ernst, eşti bărbat însurat, îl admonesta Beck în rjnii Dacă sunt împreună, cu atât mai bine – dar dacă iese singură, Iii pace. Bărbatul este cel care ne este dat în supraveghere. Mă înUJ repede.

J

Mergând pe lângă zidurile uriaşei clădiri a gării, Beck se întreba entru a nu ştiu câta oară ce trebuie să facă. Tweed îi turnase o poveste lauzibilă, cu fuga lui din Anglia, prin Bruxelles şi apoi Pădurea Nea-ră, însă era convins că lăsase deoparte multe amănunte. Ideea unei rime săvârşite de Tweed la el acasă, urmată de viol, era ridicolă, într-devăr – pe de altă parte însă, Beck avusese multe experienţe amare în ariera sa de poliţist şi asta-1 făcea să nu se lase uşor convins de nevinovăţia lui Tweed. Singura soluţie era să-1 urmărească îndeaproape.

Pentru a ajunge la Schweizerhof, Tweed şi Paula traversară zona comercială subterană, Shopville. Erau multe ieşiri din pasajul subteran şi Beck îşi aminti îngrijorarea care-1 cuprinsese văzând că nu mai apăreau la intrarea hotelului, apoi uşurarea când îi zări în cele din urmă.

Maşina numărul nouă, fără însemne, era parcată la capătul staţiei |e taxi. Beck se bucură dând cu ochii de Tanner şi Graf, doi detectivi ie toată isprava. Se opri lângă maşină şi i se adresă lui Tanner, aşezat lângă şofer:

— Au intrat în Schweizerhof un bărbat şi o femeie. Lăsaţi maşina ne i şi luaţi-le urma. Bărbatul e de înălţime mijlocie, nici gras nici slab, peste patruzecei de ani, poartă un costum gri deschis şi ochelari cu ramă de baga…

Descriindu-l pe Tweed, îşi dădu dintr-o dată seama ce uşor puici ¦festa trece neobservat pe stradă! Era unul din atuurile lui, însă de dala Ula lui Beck nu-i convenea deloc.

— Şi fata? Se interesă Tanner.

Cam treizeci de ani, păr negru, bogat, bine legată, tot de înălţime llii|l<) cie, dar suplă; o siluetă frumos proporţionată. Poartă blugi şi ii irac gri-deschis. I” E clar; am plecat, domnule comandant… I ui Beck nu-i rămase decât să se întoarcă la Mercedes-ul cu care nise şi să aştepte. De-acum, nu se mai putea întâmpla nimic irvăzut.

Traversând holul hotelului alături de Paula, fiecare cu o geantă în ¦Mi Tweed se apropie de portar care îi dădu cheile camerelor.

I” Am un mesaj pentru dumneavoastră, spuse acesta; şi mai am ceva ' spun…

Portarul se aplecă peste tejghea, întinzându-i lui Tweed o foaie de hârtie împăturită. Mesajul, sosit în aceeaşi dimineaţă, ceva mai devreme, era simplu: „Sunt la St. Gotthard” cu un prieten. Bob.”

Mulţumesc, zise Tweed. Şi ce mai ai să-mi spui?

Azi-dimineaţă, ceva mai devreme, au trecut doi bărbaţi care au întrebat dacă staţi aici. Aveau şi o fotografie a dumneavoastră, iar unul din ei a fluturat o legitimaţie în apărătoare de plastic şi a zis „Polizei”. Aveau ceva în felul de a se purta care m-a făcut prudent totuşi, şi nici legitimaţia aceea nu mi-a inspirat prea multă încredere. Le-am spus < I staţi aici, dar că sunteţi plecat la Interlaken şi că s-ar putea să vă întoal ceţi abia peste câteva zile. Vă rog să mă scuzaţi că mi-am luat liberi ati 1 să schimb mesajul dumneavoastră în legătură cu întoarcerea. Îmi palj rău că nu m-am uitat mai atent la legitimaţia lor…

Nu-i nici o problemă, zise Tweed degajat, se pare că sunt rivalţ noştri în afaceri.

Ii mai dădu portarului o bancnotă, refuză ajutorul unui hamal I conduse pe Paula spre camerele lor. In faţa uşii, îi spuse Paulei să vinU el după ce-şi lasă geanta în cameră, ceea ce ea făcu întocmai.

Deci, cineva ştie că suntem aici.

Asta-i clar, zise Tweed încruntat, şi-i înmâna mesajul lui Newl Bob a fost isteţ, continuă el; ştie că trag la hotelul ăsta în mod ohm când vin la Zurich, aşa că 1-a evitat şi s-a dus la St. Gotthard, cafl chiar în spate, pe Bahnhofstrasse.

Şi ce-i cu prietenul ăla de care pomeneşte?

Eu cred că-i vorba de Alois Turpil, deşi n-am idee de ce 1-0 J aici. Acum însă trebuie să ne mişcăm repede: du-te în cauifll schimbă-ţi hainele…

Slavă Domnului! Nu pot să sufăr blugii ăştia…

Schimbă-ţi înfăţişarea pe cât posibil şi grăbeşte-te. Intri schimb şi eu şi cind termin vin la tine.

Sunt sigură că eu o să fiu gata prima, îl necăji ea cu şmecher şi ieşi din cameră.

Newman intră în Zurich la ora când lumea se duc j inundând străzile şi îndesând tramvaiele. Îşi parcă maşina III t. Gotthard, îl încuie pe Turpil înăuntru după ce îi luă paşaportul şi intră în hotel, unde rezervă două camere. Îşi duse valiza în camera lui şi telefona la hotelul Schweizerhof, pentru a lăsa un mesaj în caz că Tweed va apărea acolo.

Prima jumătate a dimineţii trecu pe nesimţite, sub semnul unei activităţi intense. Întors la maşină, Newman îi aruncă din zbor întrebarea lui Turpil:

— Ştii pe cineva care să-mi developeze şi să-mi copieze urgent filme-1 „lin aparat? Cineva care să asigure şi discreţie, deci nu la un atelier bişnuit…

Am o relaţie, dar costă bani, strecură mărunţelul veşnicul său ui.

De ce nu-ţi faci tu o carte de vizită cu refrenul ăsta imprimat pe ' Spune, cât şi cât de departe e relaţia asta a ta?

I I oarte aproape şi foarte discretă. Developatul şi copiatul filmelor

I) ouă mii de franci. Măi, dă-1 încolo! Iar mă faci să-mi pierd timpul… „ bun, ca să vă fac un favor, aş putea strecura o vorbă pentru o mie iu i doar…

Iu ăştia intră şi comisionul tău, presupun, i-o reteză Newman nine, hai să-i dăm drumul. Unde e?

I nidcngasse 851. Vă conduc eu, e lângă râul Sihl şi e cam greu

Pupi instrucţiunile lui Turpil, Newman o luă pe Strada GâriL '¦-ni m' înfundau în zloată până la glezne, iar plafonul compact de „' i i u i le cădea în cap, ameninţând cu încă o porţie zdravănă de nin-Nrwman coti la dreapta intrând în Piaţa Pelicanilor, de unde ' il In i|. I tot timpul printr-un labirint de străduţe lăturalnice; aici ' iu. Ii groasă, urmele de paşi mai puţine. Parcă maşina în faţa 1 iproape de capătul Aleii cu Tei, Lindengasse. Newman îşi Hui '. I în apropiere curge râul Sihl, al doilea ca mărime în IRlip. L râul Limmat în care se şi varsă, aproape de gară.

„ ¦ lui Turpil era o babă gârbovită pe care acesta i-o prezentă

— Iu ui drept Gisela; o persoană nu tocmai plăcută, a cărei prini ire era clară dacă te uitai pe pereţii atelierului.

Sunt poze porno? Întrebă ea, de la bun început.

Ei bine, nu sunt, o repezi Newman, rotindu-şi privirea pe deasupra fotografiilor înrămate care împodobeau pereţii: numai femei dezbrăcate, în poziţii provocatoare, care mai de care.

Plătim o mie de franci, se grăbi Turpil să-i zică babei.

Asta doar aşa, pentru că mi-ai adus de lucru, consimţi Gisela şi Lui filmele din mâna lui Newman.

Vreau şi negativele, interveni Newman; şi mai vreau să fiu de faţl când le lucrezi.

Eşti foarte modest matale…

Bătrâna îşi cunoştea însă bine meseria, nimic de zis. Sub ochii lulj Newman, chipurile celor patru fete se conturară clar pe hârtia fol grafică, în câte două exemplare, aşa cum ceruse pentru toate pozele, ilf j altfel. Bătrâna lucră pe îndelete portretele fetelor, apoi trecu mai repcal peste documentele copiate. In cele din urmă, le introduse în ilmiii plicuri cu întăritură de carton, pe care nu scria nimic.

Odată treaba făcută, Newman se întoarse împreună cu Tui| St. Gotthard.

Sediul World Security din Zurich, strada Bellerive. O caiupdfl faţa unui fotoliu de piele. Pe canapea, Horowitz alături uV '. U. Ui. În fotoliu, Morgan, mândru nevoie mare.

— L-am găsit pe Tweed, domnilor. Aici, în oraşul acesta. Şiiill hotel stă: e chiar în faţa gării mari, unde precis că a sosit cu 11 < iiiHşJ Laufenburg.

Un fum din trabuc, o privire pe fereastră. Acolo, afară, un *m dincolo de el, Lacul Zurich, ca o oglindă de plumb topit. Iliffl Morgan se afla la etajul al patrulea.

Ii spune hotelul Schweizerhof, completă el onorându-i illllfl privirea pe cei doi interlocutori.

Eşti sigur? Îl întrebă Horowitz.

Sigur că sunt sigur, se răţoi Morgan. Ce mă tot pisezi i u Iflfl asta? Doi dintre oamenii mei au raportat că i-au văzut miniMfl registru acolo.

— Dar de văzut, 1-a văzut careva? Insistă Horowitz cu încăpăţânare. Morgan făcea eforturi să se abţină. Mercenarul ăsta n-avea nimic omenesc îl el! Obsesia preciziei făcea din mintea lui un mecanism asemănător ceasurilor ăstora elveţiene…

Până acum, n-a fost văzut. Pe tine nu te mulţumeşte chiar nimic, niciodată?

E ceva suspect în toată treaba asta, continuă Horowitz. După cum spuneai, probabil că a sosit cu trenul din Laufenburg şi a coborât la (.ara Mare. Dar gândeşte-te cât de uşor a fost să-1 urmărim: mai întâi, se uită ţintă la lentila aparatului care-1 filma, camuflat; apoi, stârneşte un licandal absurd şi inutil în gara din Laufenburg, pe chestia biletelor; iar Icum, ajuns în Zurich, se propteşte la primul hotel de mărimea întâi, Biliar în faţa gării. Ţi-am mai spus că încep să-mi cunosc adversarul şi

¦pmportamentul lui nu se potriveşte deloc cu inteligenţa ieşită din ¦Pniun despre care am citit.

— Ce vrei, e speriat, şi-a pierdut cumpătul; se ascunde ca un iepure, In prima groapă care-i iese în cale. Unde mai pui că oraşul e împânzit cu ' uni recrutaţi de mine şi care ţin legătura prin Walkman. E doar o ¦ nune de timp până aflăm că a fost văzut undeva.

Nu aşa mi-1 închipui eu pe Tweed, zise Horowitz, ferm pe poziţia Mai bine iau un tramvai până la Schweizerhof, să văd cu ochii mei mi amplă.

¦ Cum doreşti, dar de ce să iei tramvaiul? Iţi pot da o maşină… * iVntru că tramvaiul este unul din cele mai anonime mijloace de i 11, de-aia.

Uncia lui Tweed la hotelul Schweizerhof era situată chiar pe colţ. I piardă nici o clipă, acesta se apucă de treabă. Mai întâi îşi schim-inuiul gri cu unul bleumarin cu dungi cenuşii. Pe cel dinainte îl i ¦ un umeraş, în dulap. Se aşeză apoi la masă şi, pe o coală de ui i. uid antetul hotelului, îi scrise un mesaj lui Beck; puse coala pin pe care scrise: A. Beck. In fond, era un nume dintre cele

Fix la ora douăsprezece, după ceasul gării, telefona la hotelul St. Gotthard şi ceru să vorbească cu domnul Robert Newman. In mai puţin de jumătate de minut, auzi glasul familiar al prietenului său.

— Bob, ştii cine sunt, începu Tweed. Mă aflu la hotelul Schweizerhof, împreună cu Paula…

— Gând la gând cu bucurie! Tocmai am picat şi eu, cu amicul meu.

Perfect. Trebuie să ne întâlnim urgent, între patru ochi, daci înţelegi ce vreau să spun; fără protectoarea mea sau, mai bine-zis, însoţitoarea mea.

Am priceput, zise Newman coborând vocea: Ascultă; pot să vin i cu amicul meu? Nu de alta, dar n-aş vrea să-1 las aici singur, dacă-nţelcjj, i ce vreau să spun…

Adu-1 neapărat. Cunoşti hotelul Baur en Viile? E acolo un restau rant mic, un fel de cafenea mai degrabă, cu intrare separată şi trei ni vele. Mă găseşti la o masă sus, la ultimul nivel; să zicem, într-un sfefl de oră, bine?

Bun. Am oarece noutăţi să-ţi arăt. La revedere, încheie Newman ţi k închise telefonul.

Tweed tocmai îşi schimba cravata când auzi o bătaie în uşă. DesciM şi-i dădu drumul Paulei să intre. Era cu totul alta, îmbrăcată înli ilj fulgarin uşor peste pulover şi cu părul legat în coadă de cal.

Ţi-am spus că o să fiu gata prima, îl împunse ea. Bărbaţii ăşlim mai rău ca miresele!

Mergem să ne întâlnim cu Newman, la Baur en Viile; zice că mfl cineva cu el şi cred că e vorba de Turpil. Ei bine, dacă e aşa, te ro (jj tine să-1 ţii de vorbă pe mărunţelul ăsta ca să pot sporovăi eu în I i n| cu Bob. Şi acum, trebuie să ne fofilăm de aici fără ştirea lui Beck.

— Ceea ce, aş zice eu, e aproape imposibil… Tweed înlocuise fulgarinul pe care-1 purtase mai devreme CU pardesiu albastru. Se opri în holul hotelului ca să-i dea plicul pori n

— Aş vrea să trimiţi plicul ăsta printr-un băiat de serviciu, cclol Mercedes-ul parcat în faţa gării, unul argintiu. Dar lasă să treai I minute după ce plec eu. Uite bacşişul pentru băiat şi ăştia-s flfl deranjul dumitale şi amabilitatea cu care m-ai ajutat.

— Aşteptaţi un moment vă rog, domnule, zise portarul şi se îndreptă spre uşă; îşi consultă ceasul de parc-ar fi aşteptat un taxi pentru care dăduse comandă, apoi se întoarse la Tweed: Da, am văzut maşina, puteţi lăsa totul în seama mea.

Paula, din ce în ce mai uimită, o luă în urma lui Tweed. Acesta traversă holul, aruncă o privire spre scuar şi schimbă brusc direcţia, îndreptându-se spre intrarea într-un mic local care comunica cu hotelul. Trecând la rândul ei prin faţa ieşirii din hotel, Paula văzu autobuzul oprit, blocându-i vederea lui Beck; oarecum lămurită, intră şi ea în localul a cărui uşă dinspre stradă era deschisă, pentru accesul publicului. Aşezate la mese, câteva elveţiene frumos îmbrăcate mâncau omletă. Autobuzul nu se pusese încă în mişcare când Tweed se strecură pe uşa din faţă şi o luă la stânga, depărtându-se de Bahnhofstrasse. De fapt, icuarul era blocat de un ambuteiaj în care se încleştaseră o mulţime de vehicule, aşteptând o soluţie de descongestionare. Paula iuţi pasul şi-1 ijunse pe Tweed pe o străduţă laterală.

— Rămâi la cel puţin zece metri în urma mea, îi porunci el; şi, când bşim în Bahnhofstrasse, treci pe partea cealaltă, să nu se vadă că suntem împreună.

Cu părere de rău, femeia rămase în urmă. Ar fi vrut să aibă owning-ul automatic la ea, acum. Simţea că Tweed e în pericol, altfel „r fi îndepărtat-o. Ocolind clădirea hotelului, Tweed intră din nou în Strada Gării, tu de magazine şi bănci, şi se îndepărtă de Schweizerhof şi de gară, fld-o în dreapta. Mergea agale, morfolind zloata sub galoşi, privind t în jur, de parc-ar fi văzut locurile pentru prima oară. Paula aşteptă acă un tramvai şi traversă pe trotuarul de vizavi. Un tânăr îmbrăcat în blugi şi geacă, uniforma zilei, cu căşti 'II. ni an pe cap, se năpusti în faţa lui Tweed, se uită scurt la el şi îşi scuze, în germană. Tweed îşi continuă drumul, adus din umeri, nile în buzunare. O fată pe bicicletă, mergând în acelaşi sens, şi făcu semn cu capul unei perechi să traverseze. Şi fata avea alkman pe cap. Politeţe exagerată, gândi Tweed; ar fi avut ficient să treacă fără să încurce cu nimic cuplul care voia să trăda.

Îşi aruncă privirea pe trotuarul opus, la Paula care mergea în paralel cu el. Alt tânăr, tot cu Walkman, se opri în faţa unei vitrine care expunea lenjerie de damă. Parcă n-ar fi genul lui de spectacol, gândi Tweed; sau poate o fi vreun pervers… Dar nu, puştiul nu putea fi pervers, pentru că întoarse capul după fata cu picioare frumoase care trecu pe lângă el, înfruntând frigul într-o fustiţă scurtă. Tweed îşi aduse aminte de scena din vitrina care făcea reclamă la Walkman: maimuţoiul acela tolănit în hamac, cu o faţă extaziată, prizonieră a faimoaselor căşti.

Ajuns la o staţie de tramvai, Tweed se scotoci după o monedă de un franc; o băgă în aparat, îşi luă biletul şi aşteptă. Tânărul care se împie dicase în faţa lui Tweed apăru şi el, îşi luă bilet şi rămase în staţie. Sul privirea fixă a lui Tweed, puştiul întoarse capul, stingherit; prinse a 1 juca în zăpadă ridicând, cu tălpile adidaşilor, o movilită bătătorită. S.1 fi uitat oriunde, numai la Tweed, nu.

Tramvaiul se apropie cu zgomot de fiare scrâşnite; pasagerii > traseră mai în faţă, pregătindu-se să urce. Tweed se uită la plăcu] indicatoare, apoi făcu doi paşi înapoi. Puştiul stătea pe loc, rezeni. În automatul de bilete.

Uşile se deschiseră, cei din staţie aşteptară să coboare cei dinăuntJ apoi urcară. Când uşile începură să se închidă, Tweed ţâşni înăuni 1 U ultimul moment. Puştiul întârziase cu o fracţiune de secundă; privii pe fereastră, Tweed îi văzu mutra furioasă, neputincioasă.

Apăru, pedalând viguros în paralel cu tramvaiul, fata pe biciclel I garnitura Walkman cu tot; aruncă o privire scurtă în sus, de-ajum. > mai observe fâşia de gheaţă din faţă care o proiectă într-un morman zăpadă, ridicat mai devreme de măturători.

Tweed merse până la prima staţie, coborî, traversă strada îşi Iul bilet şi se urcă într-un tramvai care mergea în sens opus.

— La dracu! Exclamă Beck, citind încă o dată biletul care tocmai îi lusese adus: „Dragul meu Beck, scuză-mă că trebuie să lipsesc pentru I ateva ore, pentru a rezolva nişte treburi urgente. Voi lua legătura cu Une la sediul poliţiei din Zurich. Te rog să mă ierţi că ţi-am tras flapa. Tweed.”

Se năpusti afară din maşină, strecurându-se printre maşinile blocate ţn scuar. Din holul hotelului, portarul îl recunoscu, după semnalmentele date de Tweed, ca fiind omul căruia trebuia să-i fie predat ajul.

Beck îşi făcu o intrare intempestivă, se îndreptă glonţ spre portarul ll'c aştepta calm îndărătul tejghelei.

Aveţi în hotel un domn Tweed şi o domnişoară Paula Grey. Am o întâlnire cu domnul Tweed.

„Să fie acesta soţul femeii care-şi spune Paula Grey?” se întrebă (Miliarul. Nu de alta, însă îi plăcea de Tweed şi asta nu doar pentru işurile generoase şi comportamentul manierat.

¦ Poate e în camera dânsului, sugeră el. II sun imediat… Nu răspun-R „i abia acum văd că lipseşte cheia de la camera dânsului. Să nu fie a în restaurant…

Să mă uit eu, rosti Beck în doi peri şi se năpusti în sus pe scări, lui i în bar şi apoi în micul local alipit hotelului. De aici, ieşi să-1 caute i iimer şi-1 găsi la doar câţiva metri de ieşire, prefăcându-se a citi ni/iar. Acesta îi spuse că nu-1 văzuse pe Tweed, dar că nu era r” aiul să-i fi scăpat, deoarece trotuarul fusese tot timpul foarte aglo-Beck îl întrebă şi pe Graf, postat chiar după colţ, pe

Bahnhofstrasse: Nu, nu-1 văzuse nici el. Beck mai trase un „La dracuT şi reveni la maşină.

— Fir-ar al dracului! Sudui Morgan, trântind receptorul în furcă. Tocmai primise un raport transmis din maşina de radiolocaţie parcată în apropiere de Podul Cheiului, locul unde râul Limmat îşi primea apele în Lacul Zurich. Morgan îl fulgeră cu privirea pe Stieber, de parcă el ar fi fost vinovatul.

Auzi, l-au avut pe Tweed în mână!

Şi ce s-a întâmplat? Întrebă Stieber, prudent.

— L-au identificat pe Bahnhofstrasse. Ai putea crede că le-ar putea scăpa ăstora cineva de sub nas, odată ce-au pus ochii pe el?

— Şi le-a scăpat?

— Ei bine, da, le-a scăpat. I-a tras pe sfoară cu cel mai vechi truc de pr lumea asta: s-a făcut că n-are intenţia să se urce în tramvai şi a săni înăuntru în ultima clipă. Gata, s-a topit! Cine dracu' mă pune să angaj asemenea idioţi?!

Precaut, Stieber preferă să tacă. Telefonul sună din nou; Morga smulse receptorul:

— Da, cine e? Se răsti el.

— Ştii foarte bine cine e. Pari agitat. S-a întâmplat ceva? Vocea lui Horowitz era inconfundabilă. Morgan se agăţă mai str. L de receptor, silindu-se să-şi revină.

Am identificat obiectivul, anunţă el.

Da? Unde e?

A fost văzut în Bahnhofstrasse, mergea spre lac. Apoi a dispăi Trebuie s-o luăm de la capăt, ceea ce şi facem, fireşte.

Fireşte!… Tonul lui Horowitz era ironic. Dar unde şi cum dispărut, cum îţi place ţie să spui? S-a topit aşa, într-un nor de fum?

Morgan îi explică, Horowitz îl ascultă, apoi închise teleleu Răbdare. Se afla chiar în gară, de aici telefonase. Ei bine, va strilb zona schimbând tramvai după tramvai, până va da cu ochii de Tweţ*

Intrând în restaurantul-cafenea Baur en Viile, Tweed o găsi pe N aşteptându-1. O luă de braţ:

OPERAŢIUNEA SHOCKWAVE 345

— Mergem pe platforma de sus; de acolo îi vedem pe toţi cei care intră.

Ii ceru apoi şefului de sală să rezerve încă o masă pe partea cealaltă a iniervalului, pentru încă două persoane, care urmau să vină. Se aşezară tu spatele la perete şi constatară că, într-adevăr, aveau o perspectivă lumă asupra intrării în local.

Ce se-ntâmplă? Deschise Paula discuţia. Te-am văzut când ai sărit In tramvaiul acela în ultima clipă. Sunt probleme?

Au fost, răspunse Tweed, luând de pe masă lista de bucate. Am U-ţi spun mai târziu; acum uite-1 pe Newman cu micul Turpil. Vreau întreţii pe Turpil, la masa de vizavi. Poate-ţi ajută să ştii că a fost Bdtă ceasornicar.

I Se întrerupse la sosirea celor doi şi observă că Newman îl conducea I urpil de la spate. Omuleţul îl salută pe Tweed ca pe un prieten vivlii, pe care nu l-ai văzut de multă vreme.

— Tare mă bucur să vă văd! A trecut un car de ani de când ne-am întâlnit ultima oară. Vă mai amintiţi de Geneva?

Cum să nu! Îl întâmpină Tweed, scuturându-i mâna întinsă, flască. Ii 111, uite ce se-ntâmplă: am nişte treburi de discutat cu domnul li „nun. Ţi-o prezint pe Paula, care-ţi va ţine companie şi în a cărei n cnţă te vei simţi, oricum, mult mai bine decât într-a noastră.

Nu mă-ndoiesc, zise Turpil uitându-se lung la silueta Paulei în iii|” ce-şi atârna fulgarinul în cuier. Dădură mâna şi merseră la masa Wtltă, unde ea refuză locul de lângă perete, oferit de omuleţ:

Te rog, lasă-mă la margine; am loc mai mult să-mi întind ii ele.

I ui Tweed îi plăcu manevra subtilă prin care Paula îl propti pe il într-un loc de unde nu mai putea ieşi atât de uşor, fiind totodată li inii de departe ca să nu prindă nimic din discuţia lui cu Newman.

'udară amândoi friptură de viţel şi apă minerală, p Ce s-a întâmplat când ai trecut graniţa la Basel? Se interesă Tweed. Am văzut că erai aşteptat de doi tipi într-o maşină parcată lângă i şi care nu erau poliţişti. Şoferul era o gorilă cu un cap rotund, ca; e Te fotbal. Văzut Audi-ul?

N-avea cum să-1 vadă, pentru că-1 schimbasem cu un BMW, un deva la marginea oraşului. După aceea, mi-am făcut de lucru cu Turpil, am pătruns în sediul World Security din Basel în creierii nopţii. O să îţi arăt câte ceva care te va interesa, sunt sigur. Dar tu cum te-ai descurcai.' Slavă Domnului c-ai putut ajunge până aici!

Zurich e o capcană, intră Tweed direct în subiect. Am văzul, venind încoace, o mulţime de tineri cu Walkman la urechi; problema | însă că nu sunt ce par a fi – casetofoane de buzunar adică – sunt staţii uf emisie-recepţie! L-am văzut pe unul dintre ei vorbind într-un microliiflJ imediat ce m-a recunoscut.

E o idee diabolic de isteaţă!

Da, idee este; cei care-o pun în aplicare nu sunt însă, din leiu HM prea insteţi. Nişte amatori. Prin urmare, vei şti de cine să te pj/ifl când o să pleci de aici…

Cei doi făcură o pauză când li se aduse mâncarea, apoi scliuiilfl subiectul:

— Eu vreau să ştiu totuşi cine a ucis-o pe fata aceea aca-să la 111111*, I Londra, şi cine e fata. Sunt două date esenţiale în afacerea asta. /11 ţm ai ceva să-mi arăţi?

Newman nu răspunse imediat; aruncă, în schimb, o priin I > de vizavi, unde Paula îi dădea apă la moară lui Turpil, fii I povestească despre fosta lui meserie de ceasornicar. Pe faţi se citea fericirea de a fi ascultat cu atenţie de o femeie fru 1 man scoase unul din seturile de fotografii şi aşeză cele patru 1 masă, înaintea lui Tweed.

— Sunt copii ale unor poze găsite într-un seif din SS (U Basel, explică ziaristul înainte de a ataca farfuria din faţa lui

Privirea lui Tweed se plimbă de la o fotografie la alia 1 pra chipului blond. Bătu uşor poza cu degetul, uitând u cu o expresie de gheaţă:

Asta este fata omorâtă în apartamentul meu. Cini

O oarecare Sylvia Harman, după spusele lui Turpil 1 şi a locuit aici, în Zurich. Adresa este Rennweg 1420.

Asta-i la o aruncătură de băţ de aici, comentă Tweeil

Isi oferea serviciile ca amantă de lux…

Newman îi repetă prietenului său cele aflate de la Turpil despre fată. Cu ochii ţintă la ziarist, Tweed asculta atent, vârându-şi mâncarea în gură cu mişcări automate, ca un robot. Puse jos furculiţa şi cuţitul când Newman spuse că asta nu-i tot şi dădu la iveală din plicul cu întăritură de carton fotocopiile paginilor care conţineau tarifele şi ale paginilor. Igendei de birou.