Colin Forbes

E un om de bază în echipa mea, replică Tweed. Poliţista îi pofti pe Butler şi pe Nield în biroul încăpător, din care se tea vedea râul Limmat. Era noapte, luminile erau aprinse de-a lungul ador râului şi se reflectau în apele lui întunecate. Băieţii făcuseră duş |Otelul Schweizerhof; acum se aşezară şi priveau spre Tweed. Recuseră două zile de la masacrul din Brunni. De atunci, Beck îl se pe Tweed într-o casă păzită din Altstadt, de unde numai după nopţii era adus în sediul Poliţiei. Nu mi-ai spus ce să fac cu acest Marler. Dacă e altcineva care se dă Marler? Am putea să-1 primim în camera de interogatoriu, ca să-1 rdea fără să te vadă. Mi-am dat seama că World Security este ca o tiţă, care are tentacule întinse peste tot, aşa că nu se ştie…

Ar fi înţelept să procedăm aşa, aprobă Tweed. Şi dacă într-adevăr e Marler, ar putea rămâne cu noi…

Nu cred, izbucni Newman vehement. De ce să avem încredere în el? S-ar putea foarte bine ca până acum să-1 fi cumpărat Buckmaster.

Sunt de acord cu Bob, zise Paula. Nu putem risca. Tweed privi spre băieţi.

Care e părerea voastră?

— A fost totdeauna un lup singuratic, replică Butler; dar sunt sigur că şi-ar da şi viaţa pentru Tweed.

Ceea ce şi tu ai face, sunt sigură, exclamă Paula.

Pete?

— Sunt de aceeaşi părere cu Butler. Plus că în afacerea asta a noastr. T avem nevoie chiar şi de cel mai mic ajutor care ni se oferă.

Beck se ridică de la birou.

— Am uitat să-ţi spun un amănunt, Tweed. M-a sunat din Germani. | acum vreo două zile inspectorul-şef Kuhlmann. Mi-a raportat că acel Morgan a trecut graniţa spre Germania pe la punctul de frontieră din Basel, în direcţia Freiburg. Era într-o maşină condusă de şoferul lin. Care poartă ochelari cu rame de metal.

— Parcă seamănă cu Armând Horowitz, zise Newman rânjind.

— Tot mai crezi că e o idee bună să te întorci în Anglia cu maşina? Continuă Beck. Şi să mergi pe autostrăzile Germaniei? Eu m-am îndoi de la bun început că vei putea reuşi în acest fel.

Ar fi înţelept să procedăm aşa, aprobă Tweed. Şi dacă într-adevăr e Marler, ar putea rămâne cu noi…

Nu cred, izbucni Newman vehement. De ce să avem încredere în el? S-ar putea foarte bine ca până acum să-1 fi cumpărat Buckmaster.

Sunt de acord cu Bob, zise Paula. Nu putem risca. Tweed privi spre băieţi.

Care e părerea voastră?

A fost totdeauna un lup singuratic, replică Butler; dar sunt sigur că şi-ar da şi viaţa pentru Tweed.

Ceea ce şi tu ai face, sunt sigură, exclamă Paula.

Pete?

Sunt de aceeaşi părere cu Butler. Plus că în afacerea asta a noastră avem nevoie chiar şi de cel mai mic ajutor care ni se oferă.

Beck se ridică de la birou.

Am uitat să-ţi spun un amănunt, Tweed. M-a sunat din Germani, i acum vreo două zile inspectorul-şef Kuhlmann. Mi-a raportat că acel Morgan a trecut graniţa spre Germania pe la punctul de frontieră din Basel, în direcţia Freiburg. Era într-o maşină condusă de şoferul lui, care poartă ochelari cu rame de metal.

Parcă seamănă cu Armând Horowitz, zise Newman rânjind.

Tot mai crezi că e o idee bună să te întorci în Anglia cu maşina continuă Beck. Şi să mergi pe autostrăzile Germaniei? Eu m-am îndoii de la bun început că vei putea reuşi în acest fel.

Aşa voi merge. Şi trebuie să începem pregătirile pentru acest dnm

Eşti încăpăţânat, zise Beck ridicând din umeri. Acum trebuie mă scuzaţi; urc să-i aranjez primirea lui Marler.

Tweed aşteptă ca Beck să plece, dădu drumul la radioul din cai mi i care era fixat pe o lungime de undă a Poliţiei. Reţinu poziţia şi ri U butonul până prinse muzică.

Probabil că am făcut un gest inutil, dar te păzeşte de microl< un din cameră. Oricum, Securitatea a intrat în clădirea asta, dar pe alic Au un informator aici, în interiorul organizaţiei.

De unde naiba ştii tu asta?

Dovada este că Morgan şi, mult mai important, Horown trecut în Germania, şi chiar pe şoseaua spre Freiburg, adică un ni întocmai traseul pe care am zis că voi merge. Beck a dat câteva telefoane înainte de a pleca din Brunni, tocmai pentru a începe pregătirile pentru călătoria mea. Coincidenţa ar fi prea mare.

Deci va trebui să modificăm urgent traseul, trase concluzia Paula.

Nu modificăm absolut nimic, zise Tweed clătinând din cap. Paula privi spre Newman, care avea pe faţă umbra unui zâmbet cinic. Apoi se uită la băieţi. Butler nu avu nici o reacţie, iar Nield îi făcu cu ochiul. Îşi întoarse privirea spre Tweed.

Dar e o nebunie ceea ce faci, zise ea încruntându-se. Plus că pari atât de inconştient… De fapt ce-ţi trece prin cap?

Ţi-am spus. Vreau să desfiinţez World Security şi să-1 distrug pe Buckmaster. Partea a doua va fi mult mai greu de realizat fără să provocăm un scandal naţional. Va trebui să acţionăm discret. Acum cobor până la furgonetă, pe care Beck a adus-o din Brunni şi a parcat-o afară. Vreau să văd dacă mai pot lua legătura cu Lampedusa. S-ar putea să nu recepţioneze nimeni, dacă au ajuns la punctul de întâlnire chiar acum.

Atunci am fi în apropierea unui dezastru, zise Paula.

Tweed răsuci butonul, lăsându-1 în poziţia iniţială, şi apoi închise radioul. Newman se ridică.

— Merg şi eu cu tine. S-a făcut noapte.

Celor rămaşi, Paula le umplu ceştile cu cafea fierbinte. Nimeni nu vorbea. Singurele sunete care se auzeau de-afară, uneori, erau sirenele maşinilor de Poliţie. După cincisprezece minute, Tweed şi Newman se întoarseră.

— Am reuşit să stabilesc legătura. N-am primit nici un răspuns la întrebările capcană, după cum mă aşteptam. Dar scopul meu a fost de fapt să mai ridic moralul lui Hoch, operatorul. El era, pentru că i-am cunoscut tuşeul – doar am exersat împreună înainte de plecarea Lam-pcdusei. Atmosfera de pe navă trebuie să fie acum foarte încărcată.

Latitudine 34.10. N. Longitudine 25.50. E. Vasul Helvetia plutea h sud de Creta, îndreptându-se spre est. Nava străbătuse aproape jumătate din drumul pe care trebuia să-1 facă de-a lungul uriaşei insule greceşti, şi totuşi nu se zărea pământul. Vremea se înrăutăţise într-atât, încât nava nu mai respectase programul iniţial. Valurile, ca nişte munţi înalţi de douăzeci de picioare, se rostogoleau asupra navei, iar cerul era ameninţător. Puntea de la prova era spălată încontinuu de valurile imense care se spărgeau de vas. Părea că se apropie furtuna.

Greg Singer se străduia să urce scara de lângă cabina căpitanului, în timp ce nava se răsucea şi se clătina cu violenţă. Verificase încă o dată uriaşul computer din cală, care, printr-o minune, nici nu se clintise de la locul lui. Traversă puntea şi-1 văzu pe căpitanul Hartmann stând lângă timonier, în spatele cârmei.

A A

— In cat timp ajungem? Ţipă Singer.

— Să ajungem? Hartmann se uită la faţa congestionată a lui Singer ca la un nebun. Suntem cu şase ore în urma programului şi buletinul meteo a anunţat furtună. Vom avea noroc dacă nu vom întârzia chiar mai mult. Avem o mică şansă ca furtuna să ne ocolească şi să treacă spre sud, dar ia uită-te!

Priveliştea era descurajatoare. Valurile gigante năvăleau peste ei din toate părţile. In depărtare, norii semănau cu o mână neagră care acoperea orizontul. Singer îşi strânse buzele: nu prea mai avea rost să-1 terorizeze pe căpitan cu întrebările lui.

Problema care apăruse mai devreme în mintea lui părea acum de.1 dreptul ameninţătoare: Oare după întâlnire ruşii îi vor lăsa să plece, aşa, pur şi simplu? Începea să se îndoiască din ce în ce mai mult. Când avem pământul sub picioare, învoiala pe care o făcuseră părea dreaptă. Dat, stând atâta timp pe mare fără să vadă nimic altceva în faţa ochilor dec. Ll valurile uriaşe, se simţea prins în capcană. Trebuia să scape cumva…

Crucişătorul Sverdlov, unul din cele mai moderne şi mai încapi toare vase din Marina Sovietică, trecuse de strâmtoarea Dardanele) acum naviga cu viteză mare spre sud, urmând să ajungă la întâlnire ¦ partea estică a Cretei.

Vremea era bună, apele calme, iar uriaşa navă de război avea vitr'/M maximă. Căpitanul vasului era foarte sigur de faptul că vor fi la timp || punctul de întâlnire cu Lampedusa. Singura lui îndoială era dalei mi prognozei meteo, care anunţase furtuna dinspre sud. Dar el nu va micşora viteza vasului, decât cu câteva noduri.

Ochii nevăzuţi ai satelitului Ultra erau aţintiţi pe Pământ. Circuitul lui cuprindea Marea Neagră, Marea Egee şi de-a lungul Mării Mediterane spre Libia, care de fapt reprezenta obiectivul său principal.

În Langley, statul Virginia, Cord Dillon studia ultimele fotografii trimise de satelitul Ultra. Le compară cu raportul alcătuit de analişti. Câteva cApii după aceste fotografii fuseseră deja trimise la Washington.

Telefonul roşu sună. Dillon îl ridică, prezentându-se.

Aici Tremayne, răspunse amiralul. Ai văzut ultimele date culese de Ultra?

Chiar voiam să vă sun. Arată că Sverdlov se află deja la vest de Rhodos. Asta înseamnă că s-au cam apropiat, amirale.

De-aia am trimis urgent la Neapole semnalul „Leopard”. Sper că ai noştrii să-şi mişte fundul rapid…

Apropiindu-se de Creta, Hank Tower, comandantul distrugătorului Kidd clasa DGG 997 Spruance, se simţea frustrat. Tocmai se afla pe punte, când îi fu înmânat semnalul decodificat de la Washington. Se uită repede peste el şi ordonă să fie mărită viteza.

În sala motoarelor oamenii se priviră nedumeriţi la primirea ordinului, în timp ce Spruance se legăna ca o balerină pe apele înfuriate. In Riod normal, ar fi trebuit ca viteza să fie micşorată pe o vreme ca asta. Dar ordinele nu se discută.

Tower stătea pe punte cu privirea înainte, depărtându-şi picioarele CA să-şi poată menţine echilibrul. Sentimentul lui de frustrare izvora din l. iptul că nu-şi putea trimite elicopterul în recunoaştere pe o astfel de vreme. Ar fi fost cel mai eficient mod de a localiza orice vas din zonă, ¦U silueta cât de cât asemănătoare cu a Lampedusei.

O subretă orientală îi pofti, pe Buchanan şi pe asistentul său, în sufrageria lui Lance Buckmaster din apartamentul său din Belgravia.

Cum intrară, Buckmaster se ridică de la biroul său în stil georgian şi veni să-i întâmpine, având o atitudine afabilă. Ii strânse mâna lui Buchanan, care îşi prezentă însoţitorul.

Este sergentul Warden. El îşi va nota câteva idei din interviul nostru, doar dacă nu vă supăraţi, Sir.

Luaţi loc şi simţiţi-vă ca acasă. Serviţi o ţigară, vă rog.

Mulţumesc, dar niciunul dintre noi nu fumează.

Foarte bine. Nici eu nu fumez de când am lucrat în Aviaţie. Mul ţumesc pentru că aţi acceptat să ne vedem aici şi nu la minister. Oriei departament al Guvernului este o adună-tură de bârfitori.

La asta m-am gândit şi eu, aprobă Buchanan, aşezându-se într ufl scaun sculptat şi stând picior peste picior.

Preferaţi un scaun mai confortabil?

Acesta este perfect, Sir. Ştiu că sunteţi foarte ocupat, aşa că voi intra direct în subiect.

— Mi-ar plăcea ca toată lumea să facă aşa. Vă rog să continuaţi. Warden, care stătea într-un fotoliu cu blocnotesul în poală, se sti duia să pară cât mai inofensiv.

Tactica lui Buchanan era clară: un început blând, care reh i ţinta.

— Ne găsim într-un oarecare impas, începu Buchanan, şi sperăfl ne puteţi ajuta să facem puţină lumină. De fapt, cercetez două i urmă după o pauză.

Două? Buckmaster păru depăşit şi intrigat. Şi cum aş putea să v-ajut?

Nu m-aţi întrebat la care anume crime mă refer.

Warden zâmbi în sinea lui: şsta e doar începutul. Tactica de interogare a lui Buchanan era atacul psihologic, ce urmărea bulversarea moralului adversarului.

Buckmaster era îmbrăcat într-un sacou de în şi pantaloni de catifea reiată; stând pe canapea, era foarte degajat şi zâmbea şmecher, ca şi cum ar fi zis: Bine, am să-ţi fac jocul.

Spune-mi, domnule inspector-şef, despre care crime este vorba?

Despre uciderea lui Edward Doyle, şeful dumneavoastră contabil, la sediul companiei dumneavoastră din Treadneedle Street.

Numai puţin, vă rog. Am înţeles că Ted a căzut, sărmanul, de la fereastra biroului său, şi că acest lucru s-a-n-tâmplat datorită pasiunii sale pentru pariuri.

Pariuri, Sir? Ce fel de pariuri?

La cursele de cai. N-am ştiut nimic despre asta cât a fost angajatul meu, dar se pare că juca în stil mare. Şi, din păcate, de obicei ierdea. Mulţi oameni sunt destul de aiuriţi pentru a-şi face un hobby în a pierde.

— Nu prea se potriveşte pasiunea pentru pariuri cu caracterul unui om care ajunge să fie contabil şef într-un conglomerat internaţional uriaş cum este World Security, nu-i aşa?

Buckmaster îşi depărta mâinile făcând un gest vag.

— Presupun că făcea acest lucru, amăgindu-se că va descoperi un sistem prin care-ar putea câştiga întotdeauna. Nu ştiu sigur, presupun doar.

Mă interesează întotdeauna presupunerile. Câteodată se şi potrivesc. Problema e că nu avem absolut nici o dovadă că Doyle a fost vreodată-n viaţa lui la o cursă de cai.

Foarte ciudat. Buckmaster se prefăcea că vrea să-şi amintească leva. Sunt sigur că mi-a spus cineva despre nişte bilete de pariuri care l-au găsit în biroul lui.

I – S-au găsit acasă la el, Sir. Nu în biroul lui.

A, da. Înţeleg. Nu mai ştiu cine mi-a vorbit despre asta. Poate soţia mea. Îmi amintesc că aţi interogat-o şi pe ea în biroul din Threadneedle Street.

Ce credeţi despre semnificaţia biletelor găsite asupra lui Doyle?

Eu ştiu… Buckmaster privi spre Warden, şi apoi din nou spre Buchanan. Presupun că bietul băiat a exagerat şi că în final i-a rămas o singură soluţie.

Sinuciderea? La asta v-aţi gândit?

Warden îşi ţinea capul plecat în timp ce stenografia. In această scurtă conversaţie Buchanan îl şi dusese pe ministrul Securităţii Externe în labirintul circumstanţelor care-au dus la moartea lui Doyle. Şi doar ministrul era cu adevărat un politician rafinat, gândea Warden.

Deci se pare că aşa s-a petrecut, zise Buckmaster încet.

Excludeţi total posibilitatea ca Doyle să fi căzut accidental de la fereastra biroului său? Spuneţi că în nici un caz n-ar putea fi vorba de un accident?

Nu exclud nici o posibilitate. Şi nu ştiu cum am ajuns să discutăm acest subiect.

Deci nu excludeţi posibilitatea ca Doyle să fi fost omorât? Da, Sir?

Se pare că aţi uitat de biletele de la curse găsite la domiciliul său.

Nu, Sir, n-am uitat, dar aici apare o mică problemă. S-au găsit câteva bilete împăturite şi ascunse după un obiect din casă. S-au căutat amprentele lui Doyle pe aceste bilete. Nu existau. De ce şi-ar fi şters el cu atâta grijă amprentele de pe nişte bilete vechi de pariuri? Aveţi vreo presupunere asu-pra acestui amănunt, Sir?

Nu prea-mi place tonul cu care aţi pus întrebarea. Vocea începu să i se ascută. Se rezemă şi îşi duse mâna la falca proeminentă. Ochii lui albaştri erau ca nişte sloiuri de gheaţă.

Dacă aţi ajuns în actuala dumneavoastră poziţie înseamnă că sunteţi un om cu multă experienţă şi foarte inteligent. Buchanan făcu < | pauză. M-am gândit numai la faptul că m-aţi putea ajuta.

— Dar nu am ce să adaug.

Buckmaster se calmă. Warden îşi păstră expresia indiferentă; îşi dăduse seama că şeful său se afla într-o formă perfectă. Oare ce va mai urma?

Să vorbim despre a doua crimă, începu genial Buchanan. Se pare că dumneavoastră reprezentaţi singura legătură între cele două crime, prin prezenţa la locul faptei.

Despre ce crimă mai este vorba?

Despre uciderea brutală a unei fete necunoscute în apartamentul lui Tweed din Radnor Walk.

Lui Buckmaster aproape îi căzu falca. Tresări din tot corpul, se uită lung la Inspectorul-şef, care aştepta răbdător să-i vadă reacţia.

Am înţeles că această crimă este anchetată de inspectorul-şef Harvey de la Departamentul Special.

Da, Sir, într-adevăr. Dar mi-a spus în mod neoficial să includ printre cercetările mele şi cazul lui. Buchanan băgă mâna în buzunar şi scoase un plic. Această scrisoare a lui către dumneavoastră mă autorizează să preiau şi cazul lui Tweed.

Buckmaster luă plicul şi-1 puse pe canapea, lângă el, fără să-1 citească. Stătea drept, fiind închis la toţi nasturii, şi nu mai semăna deloc cu ministrul Securităţii Externe, după cum gândea Warden. Vocea lui Buckmaster era aspră şi brutală.

— Refuz să-mi spun părerea despre cazul din Radnor Walk. E o problemă de securitate naţională. Singurul ofiţer cu care pot vorbi despre asta este inspectorul-şef Harvey – şi el deţine deja toate informaţiile pe care-am reuşit să i le dau. Aruncă o privire spre nişte cutii roşii îngrămădite pe birou. Şi acum, dacă nu mai aveţi nimic de întrebat, aş dori să încheiem acest interviu. Cred că voi sta până la miezul nopţii să verific cutiile astea care mi-au fost trimise.

Buchanan se ridică, urmat de Warden.

— Vă mulţumesc că mi-aţi acordat atât de mult din timpul dumneavoastră preţios, Sir, zise Buchanan.

Buckmaster privi spre Buchanan cu suspiciune mohorâtă. Oare prinsese nota de sarcasm din glasul acestui poliţist mult prea politicos? I) ădu din cap.

— Vă conduc până la uşă.

Buchanan aşteptă până ce gazda lor atinse clanţa şi vorbi din nou:

Vă rog, Sir, dacă aveţi de gând să lucraţi astă-seară până târziu, atunci nu va fi nici o problemă dacă-i vom spune şoferului dumneavoastră, Hanson să ne viziteze la Scotland Yard?

Pentru Dumnezeu, dar de ce?

E vorba de locuinţa lui Doyle, unde s-au găsit biletele acelea. Vecina de alături a văzut un străin la uşa lui Doyle cu puţin timp în urmă. Se pare că avea cheie, pentru că a deschis uşa, s-a uitat înăuntru, şi pe urmă a intrat.

Nu înţeleg ce legătură are asta cu Hanson.

Aşteptaţi puţin, Sir. Acest străin a apărut acolo după moartea lui Doyle. Vecina, ca martor ocular, ne-a descris clar înfăţişarea străinului. I-am arătat vreo şase fotografii cu diverşi indivizi, printre ei fiind şi Hanson. Ea a recunoscut imediat în Hanson pe omul care a venit la locuinţa lui Doyle.

Unde naiba ai putut găsi o poză de-a lui Hanson?

Foarte simplu, Sir. Sunteţi unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din ţara asta. Am contactat o bibliotecă fotografică şi am primit imediai câteva fotografii cu dumneavoastră, atunci când eraţi numit în diverse funcţii, şi evident Hanson stătea lângă uşa automobilului dumneavoas tră Daimler. Bineînţeles că am acoperit imaginea dumneavoastră.

Este, evident, o identificare greşită.

Tocmai asta vreau să verific diseară. N-o să vă ţin prea mult dep. N te de problemele Guvernului, care trebuie să fie rezolvate.

Warden aşteptă până ce intrară în maşina Poliţiei, care era parcată mal departe de casă, şi imediat începu să pună întrebări. Buchanan conduce. I

— N-a mai vrut să vorbească despre afacerea cu Tweed.

— Mă aşteptam, remarcă Buchanan, în timp ce porni motorul Lumina farurilor se oglindea în zăpada de pe stradă.

— Şi ce facem?

— II batem la cap. Sunt sigur că ne ascunde ceva, pentru că imedUl cum am vorbit despre Hanson au început să-i strălucească ochii.

Rămas singur, Buckmaster intră în birou, închise uşa antifonata turnă un scotch simplu. Se simţea ca un om căruia i se strânge frânghl' în jurul gâtului. Bău paharul până la fund.

Mai întâi era problema cu nenorocitul ăla de Tweed, care-ar fi făcut orice ca să-1 distrugă.

Apoi împrumutul lui Romer: ar putea să-1 plătească imediat, dacă l-ar pune pe Morgan să-i vândă una din micile companii subsidiare la un preţ ridicol. Dar nu mai vânduse nimic până acum – doar cumpărase. Dac-ar fi vândut, ar fi avut senzaţia că-şi pierde o mână. Şi acum vine şi deşteptul ăla de Buchanan, care leagă cele două cazuri. Nu-i plăcea deloc ideea interogării lui Hanson. Va avea oare Hanson bunul simţ să-şi ţină gura?

Începu să se simtă ceva mai bine – era efectul băuturii. Se privi în oglinda din perete. Arăta aproape ca de obicei, prezentabil, sigur de sine. Încrederea şi aroganţa care i se citeau pe faţă îl asigurau că va învinge din nou. Totdeauna reuşise. Câştigase absolut toate bătăliile vieţii, şi acum nu se schimbase nimic – va putea trece prin orice.

Se aşeză la birou şi folosi linia telefonică personală ca să-1 cheme pe Morgan, la Freiburg. Până ce Morgan veni la telefon, bătu uşor cu vârful degetelor pe birou.

— Aici Buckmaster. Ai făcut vreun progres în localizarea ţintei?

Nu-i cunoaştem domiciliul exact din Ziirich, dar ştim traseul pe care-1 va urma ca să ajungă în Anglia.

Dacă e nevoie, riscaţi orice. Încărcătura aia nu trebuie să ajungă la destinaţie. M-ai înţeles?

Perfect. Totul este pregătit pentru primire.

De data asta, capul tău e-n joc!

Nu sunt îngrijorat.

— Poate vei fi acum, după ce-ţi spun noutatea. M-a vizitat Inspec-I torul-şef Buchanan, de la CIA. A făcut legătura între crima din Radnor

Walk şi decesul lui Doyle din Threadneedle Street.

— Dumnezeule, cum o fi reuşit?

— A reuşit, ascultă-mă pe mine. Şi mai e ceva. Pretinde că are un martor care 1-a văzut pe Hanson intrând în casa lui Doyle după moartea acestuia.

— Nu-mi place deloc cum sună asta. Ce ghinionul dracului… ¦ – Aşa că, vezi, chiar e capul tău în joc…

Când să dea replica, Morgan îşi dădu seama că Buckmaster închisese. Trase o înjurătură şi trânti receptorul. Ii convine lui Buckmaster: să-i arunce veştile proaste şi să fugă.

Morgan apucă sticla, îi deşurubă capacul, o ridică şi luă o înghiţitură straşnică. Veştile îl enervaseră cumplit; asudase ca un porc. Acum îl ameninţau; oare Buckmaster îl va lăsa în gura lupilor dacă se va întâmpla ceva?

Tweed! De data asta trebuia să-1 lichideze. „Chiar dacă-1 omor cu mâna mea!”

Cu servieta în mână, Marler intră în sediul Poliţiei din Ziirich. Îşi dădu numele şi spuse că are o întrevedere cu Arthur Beck. Poliţistul îi ceru să-şi dovedească identitatea şi Marler îi arătă paşaportul, pe care scria că lucrează la Asigurări.

Fu condus într-o cameră mare, care avea în mijloc o masă, lângă care era un scaun de lemn cu spătar. Poliţistul dădu ordin să i se aducă o cafea până soseşte domnul Beck.

Marler îşi trânti servieta pe duşumeaua curată, îşi aprinse o ţigară şi începu să se plimbe prin cameră. Pereţii erau albi şi în cameră nu se mai afla nici un fel de mobilier în afară de masă şi de scaun. Pe masă era o scrumieră grea de sticlă, iar pe unul din pereţi, o oglindă dreptunghi u Iară. Marler se aşeză în faţa ei şi începu s-o studieze. Apoi ridică mâna dreaptă şi bătu uşor într-un colţ al oglinzii.

În partea cealaltă a camerei, Beck stătea lângă Tweed. II puteau vedea pe Marler foarte clar. Beck tresări de surpriză când Marler bătu în oglindă. Privi spre Tweed.

— El e?

Sigur!

Dar de ce dracu a bătut în oglindă?

— Ca să-ţi facă semn. Şi-a dat seama că acolo e fereastra prin cari I vedem; ţi-am spus că aşa e Marler. Aş vrea să discut cu el între patru oi In

— Te rog. O să încui camera asta şi te aştept sus, împreună cu ceilalţi Tweed intră şi Marler îl salută scurt. Un poliţist le aduse calea f| apoi îi lăsă singuri.

— Eşti băiat rău, observă Tweed în timp ce se aşezau la masă. Bei s-a speriat când i-ai făcut semn.

— Se vede de la o poştă că asta e cameră pentru interogatorii. Altfel, de ce-ar fi fost nevoie de oglindă? Oglinda e de fapt fereastra prin care vezi fără să fii văzut. Dar tu nu pari deloc schimbat sau obosit, ţinând cont c-ai fost vânat prin jumătate de Europă.

— Sunt bine. Ce mai e pe-acasă?

L-am încolţit pe Buckmaster. Poate n-o să fii de acord cu ce-am făcut. Aveam o poză falsă, fabricată, care-1 arăta pe Buckmaster stând pe canapea lângă o fetiţă languroasă. I-am dat-o soţiei lui, Leonora. Cred că am băgat pisica între doi porumbei.

Bine ai făcut. Acum mi-am dat seama că omul ăsta e dracu-n persoană.

Am tras o bârfă cu inspectorul-şef Buchanan, ofiţerul care se ocupă de moartea lui Doyle. I-am spus că Buckmaster are cheia de la ascensorul privat care urcă până la apartamentul de unde a sărit Doyle.

— Şi de unde-ai aflat tu asta?