Colin Forbes

— Iar o să mă cerţi. Am aflat-o stând în pat, la o discuţie cu încântătoarea lui nevastă, Leonora.

— Deci ai fost cam ocupat…

Apoi l-am sunat din nou pe Buckmaster, chiar când am ajuns aici, şi i-am sugerat să cerceteze şi accidentul de circulaţie al doctorului Rose, ceea ce-mi convine de minune, pentru că-1 va conduce exact la fata aia găsită moartă-n patul tău.

L-ai încolţit atât de straşnic pe Buckmaster încât începe să-mi fie milă de el. Altceva?

Da. Cred că pot dovedi că n-ai nici o legătură cu cadavrul găsit la tine-n casă. Tu ce grupă de sânge ai?

— A pozitiv.

— La fel ca patruzeci la sută din populaţie. Prin bunăvoinţa lui Hjoward, am o fotocopie după raportul doctorului Rose. Fata avea zero ^¦zitiv, la fel ca alte patruzeci de procente din populaţie. Relevante tunt urmele de sânge de pe cearşaf şi de sub indexul fetei, care era din |rupa AB negativ. Aceasta este grupa de sânge a criminalului şi care este IXtrem de rară. Părerea mea este că trebuie să aflăm ce grupă de sânge IU Buckmaster şi Morgan.

Grupa lui Buckmaster este înregistrată cu siguranţă la Ministerul Apărării, pentru că el este încă ofiţer în rezervă al Forţelor Aeriene. Am un prieten acolo. Când mă voi întoarce acasă…

Dacă te vei întoarce. Crezi că te va lăsa Morgan?

Poate-mi va fi ceva mai greu, dar nimic nu este imposibil.

Cu o singură excepţie: să ajungi viu la Londra. Cum ai de gând să procedezi?

Vreau să merg cu maşina. Nu! Nu mă certa şi tu! Au făcut asta până acum, şi Paula, şi Newman, şi chiar Beck. Mi-ajunge.

Am zis eu ceva? Marler scutură scrumul. Şi eu cred că ăsta e cel mai sigur mijloc de transport. Acum depinde şi pe ce drum vei merge.

— S-a stabilit şi traseul. Tweed scoase o hartă din buzunar şi o desfăşură pe masă. De-aici ajung la Basel, de unde trec în Germania şi circul pe autostrăzi cu toată viteza, înainte. Pe urmă o iau spre vest, ajung în Belgia şi-acolo găsesc un vas cu care să trec Canalul.

Marler studia traseul, care pe hartă fusese marcat cu o linie neagră. II privi pe Tweed.

Ai stabilit de curând acest traseu?

Nu. Acum vreo două zile.

Şi mai ştie cineva de el? Întrebă Marler îngrijorat.

— Paula, Newman, Beck şi poliţiştii care mă vor escorta până Li Basel.

— Atunci modifică-1. S-ar putea ca până acum să fi respirat!

Poate că da. Pentru că acum două zile Morgan şi Horowitz au trecut frontiera la Basel, îndreptându-se spre Freiburg.

Înţeleg. Marler scoase un inel de fum. Te expui intenţionat, ca 11 să te poată urmări. Şi te bazezi pe viteză ca să scapi de ei.

Şi pe ajutorul pe care mi-1 va da Otto Kuhlmann, cu care deja am vorbit. El a pregătit cea mai bună echipă de antiterorişti pe care-o au.

Ştiu că n-o să te răzgândeşti, aşa că nu mai pierd vremea să-ncei i te conving. Dar am nevoie de un elicopter, preferabil Sikorsky cond| de un pilot experimentat. Şi de o puşcă cu lunetă.

— Beck n-o să-ţi dea niciuna, nici alta.

— Dar o să-mi dea Kuhlmann. Şi pe urmă le putem arunca mămiţti cred că va fi chiar interesant.

Ora opt dimineaţa Buckmaster primi un telefon din Tokio, chiar în momentul în care se pregătea să iasă din apartamentul său din Belgravia pentru a merge la minister. In timp ce aştepta să fie pus în legătură cu John Lloyd-Davis, directorul adjunct al companiei Far East, Buckmaster calculă diferenţa de fus orar. La Tokio era acum ora cinci după-amiază.

Tu eşti, Buckmaster? Întrebă Lloyd-Davis cu o voce încordată.

Eu sunt. Ai probleme?

Da. Ar fi ceva. Acţiunile Securităţii au scăzut azi cu douăzeci şi nouă de procente la bursa din Tokio. A fost un val masiv de vânzări. N-a cumpărat nimeni.

Pentru Dumnezeu, dar de ce?

Datorită faptului că s-a zvonit că Warld Security se va prăbuşi din cauză că e înglodată-n datorii. Deci e o adevă-rată problemă, îţi dai seama.

De unde-au apărut zvonurile astea absurde?

Am încercat să le găsesc sursa, de-asta nici nu te-am sunat până acum. Cei mai mari consultanţi financiari îşi sfătuiesc clienţii să scape cât mai repede de acţiunile noastre. Încă n-am găsit sursa acestor zvonuri. Azi după-masă am dat o declaraţie prin care i-am asigurat că sunt false, dar n-am putut face nimic ca să opresc panica.

Ascultă-mă cu atenţie. Buckmaster strânse mâna pe receptor. Vreau să te foloseşti de toate relaţiile tale ca să afli cine e în spatele acestei acţiuni. Ameninţă-i, dă-le bani, fă orice. Şi imediat ce găseşti duşmanul, vom încerca să ne înţelegem cu el. Asta e!

Buckmaster închise telefonul şi privi în gol. Oare ce se va întâmpla când se va deschide piaţa din Londra? Vor pleca toţi din Wall Street? Erau cu toţii o turmă de oi… Nu-i plăcea absolut deloc ceea ce auzise: „valul mare de vânzări… N-am putut face nimic ca să opresc panica…”

Formă numărul omului său de afaceri din Londra, Jeff Berner. S-ar putea să fi ajuns mai devreme la birou. Într-adevăr, ajunsese şi răspunse chiar el la telefon, pe un ton îngrijorat.

Da, cine sunteţi?

Buckmaster. Am primit un telefon de la Tokio…

Acum voiam să vă sun. Aţi auzit de prăbuşire? Şi noi. Aici tocmai vorbeau despre scăderea acţiunilor Securităţii cu 25%…

Dar asta e o nebunie…

O fac din precauţie. La preţul ăsta s-ar putea găsi ceva cumpărători. Cel puţin sper, zise Berners pe un ton ceva mai calm.

Cum adică speri? Urlă Buckmaster. E vorba despre cel mai mare conglomerat din lume. Avem filiale în Tokio, Sydney, New York, Londra şi Frankfurt.

Care ar putea să înteţească incendiul, îl avertiză Berners. Aici au apărut zvonuri foarte urâte. Se pare că una din cele mai mari bănci din Tokio îşi va retrage împrumutul. Şi s-a auzit despre Banca de Credit din Ziirich că şi l-ar fi retras deja. Noi am încercat să-i abordăm, dar ni s-a refuzat orice informaţie.

Vedeţi?

Ce să vedem? Nici o bancă din Elveţia nu oferă informaţii despre tranzacţiile pe care le face. Spuneţi-mi dumneavoastră, este adevărat?

Bineînţeles că nu. Chiar mă mir că mă întrebi. De unde-or fi apâ rut zvonurile astea?

Nimeni n-a putut să descopere asta. A mai apărut însă şi alt zvon, că ar fi un complot organizat care urmăreşte scăderea acţiunilor Securi taţii. Asta ar putea să mai crească puţin preţul astăzi.

Oare va reuşi?

Vrei să-ţi spun părerea mea?

Dacă merită, vreau.

Tonul lui Berner devenise grav; nu-i plăcuse deloc sarcasmul Im Buckmaster.

— Lumea şi-a făcut socotelile. Au calculat că aveţi nevoie de vreo cinci sute de milioane de lire sterline ca să vă menţineţi la suprafaţă.

Buckmaster îngheţă. De unde veneau aceste informaţii atât de exacte? Pentru un moment, simţi că se clatină, dar îşi reveni. Nu trebuia să se simtă nimic în vocea lui.

Atunci ar trebui să-şi mai facă socotelile lor nenorocite încă o dată.

Problema e, zise Berner ignorând răspunsul lui Buckmaster, că în această piaţă totul se bazează până la urmă pe încredere şi pe înţelegere. O să te ţin la curent cu eveni-mentele.

Te rog s-o faci, zise Buckmaster încheind conversaţia.

Stătea în spatele biroului, cu mintea rătăcită. Peste două minute, telefonul sună din nou. Buckmaster smulse receptorul.

— Da?

Sunteţi domnul Buckmaster? Aici este inspectorul Buchanan.

Da. Ce doriţi?

Vreau să vă întreb dacă aţi cunoscut vreodată un om cu numele Charles Rose, medic.

Buckmaster se simţi de-a dreptul bombardat. Mintea îi era împrăştiată şi asta era ultima întrebare la care s-ar fi putut aştepta. Trebuia oare să nege totul? In ultimul moment se opri şi nu căzu în capcană.

Numele mi-e foarte cunoscut. Da, îmi amintesc acum. Era legat de o problemă care implica securitatea naţională…

S-ar putea să fie legat de o posibilă crimă. A treia, Sir.

Aţi putea să-mi explicaţi puţin remarca dumneavoastră?

La celălalt capăt al firului, Buchanan zâmbi. Se lupta cu un adversar remarcabil, care cu siguranţă n-avea emoţii în timpul dezbaterilor din Camera Comunelor. Avea o foarte mare mobilitate şi realism în gândire şi dădea replica potrivită în orice situaţie.

Desigur, Sir. Doctorul Rose era medicul legist care a examinat cadavrul fetei asasinate în camera lui Tweed. La scurt timp după ce şi-a tntocmit raportul, ieşise pe înserat din Spitalul St. Thomas, la ora obişnuită. Era un om foarte tipicar, doctorul Rose. A fost doborât şi ¦Tiorât în stradă de o maşină care a părăsit locul aşa-zisului accident.

„Aşa-zisului”?

Da, Sir. Am redeschis cazul, deoarece am convingerea că e vorba despre o crimă înfăptuită cu sânge rece. Am găsit trecut în carnetul victimei ora la care trebuia să vă întâlniţi cu el la minister. Acum vă amintiţi?

Da. Îmi amintesc. Nu pot să vă mai spun nimic despre asta, din motive evidente, de securitate naţională. Dar pot să vă spun că doctorul Rose a venit la mine să-mi arate raportul lui asupra cadavrului din apartamentul lui Tweed.

Vă mulţumesc, Sir. Va şi lăsat raportul cumva?

Bineînţeles că nu. L-a luat cu el. N-am stat de vorbă decât vreo zece minute. Atât pot să vă spun, pentru că nu s-a întâmplat nimic mai mult.

Vă daţi seama de problema mea, Sir? Am de cercetat trei morţi. şi singurul element care le leagă sunteţi dumneavoastră. Aţi fost la Radnor Walk. Ted Doyle era contabilul dumneavoastră şef, şi l-aţi întâlnit pe doctorul Rose.

Dar eu nu văd deloc o problemă în asta, Buchanan. De altfel, ţi-ani mai spus-o şi la prima noastră întâlnire. Sunt pregătit să discut aceste lucruri cu Harvey, de la Departamentul Special, şi îţi sugerez faptul cil de-acum înainte ar trebui să te descurci prin mijloace proprii. Altfel Q să fac o plângere către asistentul împuternicit. Înţelegi ce vreau să spun?

Înţeleg perfect, Sir. Este dreptul şi privilegiul dumneavoastră şi procedaţi aşa oricând…

Nu mă-nvăţa tu pe mine, se enervă Buckmaster. Cred că ştiu mai bine ca tine ce trebuie să fac. Şi-acum, dacă nu te superi, aştept un tele fon din Frankfurt.

Mulţumesc pentru cooperare, Sir.

Buchanan puse jos receptorul. Ultima frază o spusese pentru el Warden îl privi întrebător de la biroul lui.

Mi se pare că n-a mers prea bine.

Din contră, Buckmaster începe să clacheze. Putea foarte uşor | invoce securitatea naţională şi să nu vorbească deloc despre doctorul Rose. Interesant a fost faptul că a mărturisit despre întâlnirea bl Ceea ce mă face să-1 bănuiesc şi mai mult pe stimatul nostru minisi i ţ al Securităţii Externe.

Crezi c-ai să-1 învingi până la urmă?

Nu ştiu, dar, aşa cum am mai spus-o, Buckmaster începe să cedeze nervos.

Buckmaster stătea în biroul său, cu mâinile împreunate. Încheieturile degetelor i se albiseră. Se strânseseră toate pe capul lui, de parc-ar fi fost bombardat din toate părţile. Se ridică şi scoase cravaşa dintr-un sertar, apoi porni să se plimbe de jur-împrejurul camerei, lovindu-se uşor cu ea peste coapsă. In cadrul antrenamentelor Diviziei Aeropurtate, era mereu în bătaia focului. N-a dat înapoi niciodată şi n-avea să capituleze nici acum în faţa greutăţilor.

Chiar atunci intră Leonora şi dădu cu ochii de el, aşa cum se plimba atingându-se cu cravaşa peste coapse. I se adresă cu teamă, privindu-1 ciudat:

— Ce faci, Lance?

— Îmi fac planuri cum să cuceresc lumea.

Ea îşi ţinu respiraţia, privindu-1 cum mărşăluia în jurul camerei, ţeapăn, cu capul dat pe spate, ca atunci când inspecta trupele.

— Nu eşti la armată, îndrăzni ea.

Buckmaster se întoarse, privind-o cu ochii aprinşi:

— De ce nu baţi la uşă când intri în biroul meu? N-ai ce căuta aici. Îmi întrerupi planurile strategice. Te rog, ieşi dracului afară!

Ea se albi, bătând în retragere; bâjbâi după clanţa de care se apropiase cu spatele. Ieşi şi se sprijini de uşă, închizând ochii. Era convinsă că soţul ei înnebunise.

Înainte de a pleca din Zurich, Tweed avu o ultimă întrevedere cu Beck, la sediul Poliţiei. In birou erau Paula, Newman, Butler, Nield şi Marler. Beck marcase retragerea pe o hartă la scară mare a Europei, prinsă de unul din pereţi. Aşezat la masă, Tweed părea îngrijorat.

— Nu mai eşti atât de sigur că e o idee bună, nu-i aşa, remarcă Beck.

Dimpotrivă, sunt mai hotărât ca oricând să urmez ruta stabilită. Mă frământă însă soarta echipajului adevărat de pe Lampedusa şi am remuşcări.

Dacă aş fi în locul tău, nu m-aş mai gândi la asta, îl sfătui Beck. A i destule pe cap acum, cu întoarcerea la Londra. Totul e aranjat, zise el uitându-se la ceas. E miezul nopţii. Pleci peste o oră. Kuhlman, inspee torul-şef al Poliţiei Federale, a promis că-ţi va da tot concursul, când ajungi în Germania.

Aş vrea să vorbesc ceva cu el, după ce trecem frontiera, interveni Marler. In fond, eu sunt specialistul în deturnarea atacurilor.

Se face, zise Beck, sprijinindu-se de masă. Tweed, eşti sigur ca ii destule dovezi concludente să scapi basma curată de acuzaţia de crinU şi viol?

— E puţin spus „concludente”. In parte, şi datorită lui Măriei, adăugă, fără să se gândească prea mult.

Şi cine crezi că-i criminalul? Insistă Beck. Buckmaster sau Morgan

Unul din ei, replică Tweed enigmatic. Şi pun pariu că sosirea la Londra va fi bobârnacul final pentru Buckmaster, mai zise el şl I uită la Newman. Oricum, presupun că nu e în cea mai bună foi nu după telefoanele alea pe care le-ai dat în toată lumea. Acţiunile World Security se prăbuşesc vertiginos.

Şi-o să mai dau nişte telefoane pe drum, spuse Newman. O să iasă un dezastru total.

Toţi vă gândiţi că Tweed va ajunge acolo în viaţă, protestă Paula. După ceea ce s-a întâmplat la Brunni, nu mă aştept la nimic bun în Germania.

Eu nu mă, o corectă Tweed. Am aranjat ca tu să pleci cu avionul acasă de la Basel, sub un nume fals.

La naiba cu aranjamentele tale! Eu merg până la capăt, să-ţi fie clar. Poate doar să mă urci cu de-a sila în avion.

Nu întrece măsura, ameninţă Newman, în vreme de Tweed vru să zică ceva, dar se opri.

Sau poate vrei să insinuezi, zise Marler lungind cuvintele, că Paula ar fi o povară în călătoria asta.

Să vă ia naiba pe amândoi! Reacţiona Tweed cu vehemenţă neobişnuită.

Atunci rămâne stabilit, conchise Paula şi îi zâmbi dulce.

Mă bucur că o avem pe Paula cu noi, remarcă Butler. De multe ori o femeie vede amănunte care îi scapă bărbatului.

Mai e ceva, le zise Beck, privindu-i pe rând. Armele pe care vi le-am dat, le puteţi ţine câtă vreme sunteţi în Elveţia, dar va trebui să mi le predaţi înainte de a trece frontiera.

Tweed scoase din servietă agenda Sylviei Harman, cu întâlnirile din anul precedent. Beck ştia de existenţa fetei şi îi sigilase apartamentul. Ordonase chiar o percheziţie minuţioasă, numai că Tweed omisese să-i spună de agendă, aşa că Beck fu foarte surprins.

— Dacă asta-i tot, propun s-o luăm din loc. Mai avem o oră până la plecare.

Tweed era contrariat. Bănuia, oare, Beck că exista un informator în Sediul Poliţiei? Părea ciudat că nu suspectase o scurgere de informaţii. Se ridică şi Beck îl conduse jos, la automobilele care aşteptau afară. Ceilalţi îi urmară, cu servietele în mâini. Tweed se întorcea, în sfârşit, iu Anglia.

Când ieşiră din sediu, pe Lindenhofstrasse, Tweed zăbovi o clipă înainte de a se urca în prima maşină. Paula îl privea exasperată, cum stătea acolo, cu capul aplecat într-o parte. Oraşul era liniştit la acea oră. Oare ce să fi fost sunetul ciudat pe care-1 auzea? Ridicând ochii, văzu ţurţurii de la streşini. Zări în lumina unui bec de pe stradă cum se formau picăturile de apă, alunecau în zăpadă, cu un clipocit uşor. Auzi în spate vocea lui Beck.

— Da, s-a încălzit brusc. In sfârşit, începe dezgheţul.

Treaba asta, comentă Marler, are să înrăutăţească teribil condiţiile de trafic pe autostradă, dacă situaţia e aceeaşi şi în Germania.

Vedem noi, când ajungem acolo, replică Tweed şi se aşeză pe locul de lângă şofer.

Beck se strecură la volan, iar Newman trecu în spate, lângă un detectiv înarmat. Când porniră, Newman îşi verifică arma încărcată din tocul de la şold şi se asigură că-1 poate scoate rapid, chiar în maşină fiind. Marler se aşeză pe locul din faţă în al doilea automobil, lângă alt detectiv, care urma să conducă. Paula şi un al treilea detectiv trecură în spate. Butler şi Nield se aflau în ultimul Mercedes, însoţiţi şi ei de doi detectivi.

Străzile pustii, înzăpezite, îi scoaseră din oraşul cu turle verzi şi case vechi. Odată ieşiţi din Zurich, Beck, în fruntea convoiului, impuse un ritm alert, cu mult peste limita permisă.

În biroul său de la World Security din Freiburg, Morgan se foi în scaun după ce puse receptorul jos şi-1 privi pe Horowitz cu un zâmbet curtenitor.

— Informatorul meu din Zurich. Tweed & Co. au plecat imedi. N după miezul nopţii. El, amanta lui, alţi trei oameni şi cinci detectivi. Se îndreaptă spre noi pe ruta stabilită. Informatorul meu a pătruns în biroul lui Beck, chiar după plecarea lor. Pe perete era o hartă mare, cu traseul: pe autostradă, din Basel, direct în Belgia. Începe distracţia.

— Cam suspectă neglijenţa asta, cu harta lăsată pe perete.

— Nimeni nu-i perfect. Beck însuşi conduce maşina în care se aflj Tweed.

— Şi poziţia de la intersecţia din Basel? Se interesă Horowitz.

— Totul e aranjat. Stieber aşteaptă acolo, în zona germană, desigur, cu duba studiourilor sale de film din Miinchen. A fost controlat deja de Poliţie.

— Şi l-au lăsat să stea acolo? Întrebă Horowitz pe un ton neîncrezător.

— Chestiune de organizare, zise Morgan, vânturându-şi mâna lui cu degete boante. Stieber şi şoferul au amândoi acte care demonstrează apartenenţa lor la studiourile de film din Miinchen. Stieber a spus Poliţiei că aşteaptă o maşină de intervenţie. Nimeni nu bănuieşte nimic.

— Din nou mi se pare foarte curios.

— Dacă nu-ţi place, mă ocup eu personal de treaba asta, mârâi Morgan.

Horowitz dădu din cap. Morgan era încordat, în ciuda aerului său încrezător. Se uită la ceas. Mai era puţin până aveau să se edifice.

Era miezul nopţii când Beck opri maşina într-un sat vechi de lângă Basel. Luă microfonul în mână pentru a treia oară în această cursă nebună şi, folosind semnalul codificat, „Matterhorn”, raportă celor din sediul din Basel poziţia în care se aflau.

— Vreau să-mi dezmorţesc puţin picioarele, spuse Tweed. Putem opri câteva minute?

— Nu mult.

Tweed ieşi în întunericul unei străzi pustii. In urma lui se strecură şi Newman, cu pistolul în mână. La rândul lui, fu urmat de detectivul înarmat.

Tweed se plimba de colo-colo, să se dezmorţească. Se uită la acoperişurile caselor vechi, cu lucarne, de pe care zăpada se topise pe alocuri, lăsând la vedere ţiglele. Se opri. Ţurţurii erau mai mici ca la Zurich şi picăturile se prelingeau monoton în zăpadă. Simţea mocirla sub tălpi; totul se dezgheţa cu iuţeală.

— Putem să-ţi aranjăm o masă caldă la sediu, înainte de a porni spre frontieră, anunţă Beck.

— Mulţumesc, dar aş prefera să ne continuăm drumul.

Intră în maşină împreună cu Newman şi cu detectivul, iar Beck porni din nou în viteză. Opri ceva mai târziu. Celelalte două maşini îi urmară. Beck ceru armele Paulei şi lui Newman. La un semn de-al lui, Butler şi Nield predară, la rândul lor, pistoalele cu gaz şi proiectilele fumigene.

Beck porni mai departe, traversă un pod peste Rin. In câteva minute ajunseră la punctul de control dintre cele două ţări. Opri maşina la ghişeul din partea elveţiană, unde apăru un personaj scund, vânjos, cu umeri laţi, fumând o havană. Era Otto Kuhlmann. Englezul ieşi din maşină şi-i strânse mâna. Unul din detectivi aduse valizele din portbagaj.

Bine că eşti aici, Otto, spuse Tweed. Zău că nu mă aşteptam să te găsesc la ora asta. Acu, ce mai avem de făcut?

Totul e aranjat. Trecem la pichetul nostru, unde vezi Mercedes-ul ăla argintiu.

S-ar putea să cădem în cursă, le atrase atenţia Tweed. Cred că opoziţia e disperată la ora actuală.

Era şi normal. Oricum, mai am eu o răfuială cu gaşca asta de la World Security. Au încercat o dată să strecoare aparatură de înaltă precizie, cu camionul, în Germania de Est. I-am împiedicat, ce-i drept, dar n-am putut strânge suficiente dovezi împotriva lor.

— Şi nu le-ai iertat-o, interveni Newman în discuţie.

Kuhlmann se întoarse spre acesta, îi zâmbi cu înţeles, întinzându-i mâna. Neamţul era într-adevăr un tip care îţi inspira respect şi teamă.

— Bun venit la sindrofie, Bob. A cam trecut ceva vreme de când ne-am întâlnit la Frankfurt.

Intre timp, Tweed îşi luă rămas bun de la Beck, mulţumindu-i, şi se îndreptă împreună cu Paula spre maşină. In spatele Mercedes-ului, em parcată o dubă mare şi neagră, la marginea străzii. Tweed citi în lumin. I neonului: Studiourile de Film din Miinchen. In zona germană, şoseau. I era păzită de indivizi în costume de camuflaj, cu arme automate.

— Cine sunt? Întrebă Paula în şoaptă.

— Poliţia Antiteroristă Germană. Suntem primiţi cu tot dichisul, Paula simţi un fior.

— Să intrăm în maşină. Nu-i de glumit.

Avea dreptate. Marler încerca să-1 convingă pe Kuhlmann, în vremr ce intrau cu toţii în automobilul încăpător:

Sunt un trăgător de elită. Ţi-o poate confirma şi Tweed. Va fi o ambuscadă, poate mai multe, aşa că am nevoie de o puşcă cu lunetă şi de o mitralieră. Ar fi bine să mi se pună la dispoziţie un elicopter Sikorsky, cu un pilot experimentat, care să urmărească automobilul din aer.

Ai cam multe pretenţii, remarcă neamţul cu voce gravă, studiin-du-1 pe Marler. Acesta îi susţinu privirea cu ochii lui albaştri, reci. In regulă, am să-ţi fac hatârul, chiar cu elicopterul, dar mai întâi trebuie să ajungem la Freiburg.

Atunci, ce mai aşteptăm?

Fără să mai arunce vreo privire spre duba cinematografică aflată în pană, Kuhlmann îi invită pe toţi în Mercedes-ul încăpător. Butler şi Nield se aşezară pe locurile rabatabile din spate, cu faţa la Newman şi la Marler. La îndemnul lui Tweed, Paula se urcă în faţă. Englezul rămase să vorbească cu Kuhlmann.

— Otto, nu mă laşi pe mine să conduc? Am făcut şi pe naiba în ultimele câteva ore.

Paula îi făcu cu ochiul lui Kuhlmann.

Vrea să-şi facă de cap pe autostrada germană.

Ei, lasă, după câte ştiu, tot el era la volan când numai că n-aţi fost seceraţi de camionul ăla articulat, la Freiburg. Dacă riscaţi voi, nu mă dau nici eu în lături.

Se întoarse, deschise portiera din spate şi se înghesui lângă Newman. Îşi aruncă trabucul în zăpadă, trânti uşa, adresându-i-se lui Tweed:

— Am să-ţi arăt drumul. Ajungem repede pe autostradă. Fii băiat bun şi încearcă să ne duci întregi până acolo.

În biroul său de la Freiburg, Morgan puse receptorul jos şi se uită la Horowitz.

Era Stieber, din duba Studiourilor de Film. Tweed şi alţi câţiva pasageri se îndreaptă spre noi într-un Mercedes 500 SEL argintiu, cu numărul… Am pus laba pe ei!

Tot ce e posibil. Cisterna e gata?

Aşteaptă parcată pe un drum lăturalnic, în afara autostrăzii, la sud de Karlsruhe. Acolo vrei să-i culegi?

Nu ştiu încă. Nu-mi fac niciodată planul, până nu am toate datele.

Când soseşte Stieber aici, o să ai tot spectacolul filmat, spuse Morgan cu dezinvoltură.

La viteza cu care conducea Tweed, autostrada E35 părea fără sfârşit în noapte, ca un covor uriaş desfăşurat, un covor cu dungi albe şi gri, în lumina farurilor. Nu prea treceau maşini. Dârele cenuşii erau fâşii periculoase de gheaţă, care se iveau din loc în loc, pe sub zăpada topită.

Mercedes-ul aluneca în noapte. Paula moţăia. Sări ca arsă când maşina derapa violent. Mâinile i se încleştară şi îl privi pe Tweed. Cu un calm perfect, acesta întoarse volanul în direcţia derapajului. In lumina farurilor, văzu parapetul metalic repezindu-se spre ei. Paula închise ochii şi aşteptă izbitura. Tweed încetini, roti puţin volanul, trecu razant pe lângă parapet şi-şi continuă drumul. Kuhlmann mormăi în spate:

Te-ai descurcat binişor.

Era loc şi de mai bine, dar n-am văzut fâşia de gheaţă, recunoscu Tweed. O să fiu mai atent.