Colin Forbes

Foarte util, observă Paula ironic, uitându-se lung la Marler. Pe lângă asta şi două cazuri de crimă nerezolvate – Sylvia Harman şi expertul contabil Ted Doyle, despre care ne-a vorbit Benoit, chiar înainte de a ne urca în avion.

Bine, atunci unde mergem după ce aterizăm? Se interesă Marler.

Drept la Park Crescent, să-i raportăm lui Howard şi doamnei prim-ministru.

Iar începi, se plânse Paula. Nu pricep deloc în ce relaţii eşti tu acum cu doamna prim-ministru.

Cordiale, rosti Tweed.

— Alt mister, suspină Paula şi îşi prinse centura, pregătindu-se de decolare.

Avionul lui Morgan, Lear, ateriza peste o jumătate de oră. I se repartizase o pistă mai lungă decât cea a lui Tweed. Trecu pe la Biroul de paşapoarte şi prin vamă, fără multă zăbavă, deşi funcţionarul care îi examinase actele se uitase la fiecare pagină. Îndată ce Morgan se îndepărtă, acesta închise ferestruica ghişeului şi-i telefona lui Jim Corcoran, şeful siguranţei.

A sosit Gareth Morgan. A trecut pe la noi acum un minut.

Buun, mulţumesc! Iartă-mă, am de dat un telefon.

Morgan era aşteptat de Hanson, într-un Daimler. Se aşeză pe locul din spate fără să rostească nimic până părăsiră aeroportul.

Vreo problemă, în lipsa mea? Zise într-un târziu. Ceva cu Leonora?

Nu cu doamna Buckmaster, cu mine, domnule. Am câteva veşti proaste. M-a luat Poliţia la-ntrebări. Se pare că o târfă băgăcioasă m-a văzut când intram în casa lui Doyle, să-i pun microfoanele alea.

Morgan se aplecă în faţă:

— Cum naiba te-a putut identifica?

Nu-mi dau seama nici acum. Poliţia m-a filat şi cotoroaţa m-a luat ca din oală.

O să-i angajăm pe cei mai buni avocaţi din ţară. Sper că n-ai recunoscut nimic.

Pur şi simplu am negat că aş fi fost pe-acolo. Da' dup-aia mi-am ţinut gura, că aia m-a contrazis.

Făcu o pauză.

Ar fi trebuit să vă pun în gardă că de cazul ăsta se ocupă inspectorul-şef Buchanan. Ăsta e ca un câine îndârjit, o ţine pe-a lui că Ted Doyle ar fi fost ucis.

L-am cunoscut pe copoiu ăsta, zise Morgan, făcând un gest de lehamite, ca să-1 liniştească pe Hanson. II am la degetu ăl mic. Hai repede pe strada Threadneedle.

Tweed deschise uşa biroului său şi se opri. Încăperea era plină de oameni. Howard, într-un costum impecabil, stătea în fotoliu, sprijinindu-şi piciorul pe unul din braţele acestuia. Monica era la biroul său. Alţi doi bărbaţi stăteau pe scaune cu spetează. Toţi se întoarseră când intrară Tweed şi Paula. Scaunul din spatele biroului era liber.

— Bun venit acasă, începu Howard. Am primit semnalul tău din avion împreună cu doamna prim-ministru. E de acord să te primească, la momentul potrivit. Dar mai întâi, aceşti doi domni sunt nerăbdători să stea de vorbă cu tine. Inspectorul-şef, Buchanan, şi asistentul său, Warden. Jim Corcoran i-a informat că ai plecat de la aeroport, bineînţeles, cu permisiunea mea.

Tweed se aplecă în faţa vizitatorilor. Îşi scoase haina şi i-o întinse Monicăi. Apoi se aşeză la biroul său, pe care îşi trânti servieta. Se auzi o ciocănitură grăbită în uşă şi în momentul următor intră inspectorul-şef Harvey de la Serviciul Special.

Sper că n-am întârziat…

Ba da, îi spuse Howard, arătându-i un scaun. Ia loc.

Tweed prelua conducerea întrunirii, privindu-1 pe Buchanan care părea foarte sigur pe el.

Aţi identificat fata ucisă în apartamentul meu?

Nu încă, domnule, în ciuda faptului că am făcut cercetări minuţioase.

Ei, bine, eu da…

Tweed îşi goli servieta, puse frumos jurnalul Sylviei Harman lângă teancul de fotocopii şi începu să povestească. Vorbi concis timp de zece minute şi, în tot acest timp, ochii cenuşii ai lui Buchanan nu se dezlipiră de ai săi. Când termină, Tweed împinse pe birou jurnalul aflat într-o pungă de celofan, împreună cu fotocopiile.

Când ajutorul meuzise el înclinând capul spre Paula – a obţinut acest jurnal la Ziirich, 1-a pus în punga aceasta, înfăşurat într-o pereche de ciorapi. Aşa că s-au păstrat cu siguranţă amprentele.

Bine lucrat, domnişoară, zise Buchanan zâmbindu-i. Am amprentele decedatei, aşa că vom face o confruntare imediat.

Se opri un moment, uitându-se la Tweed.

— Din ceea ce mi-ai relatat, se pare că Morgan îi procura lui Lance Buckmaster fete de înaltă clasă. S-ar putea ca Sylvia Harman să fi fost transportată în secret, la Londra, cu avionul. Faptul că locuia la Zurich, explică lipsa oricăror informaţii despre ea, aici.

— Tu eşti detectivul, replică Tweed. Buchanan se ridică.

— Am mai fost informat că domnul Morgan s-a întors la Londra. Având aceste probe, cred că următoarea vizită va fi la el, să-i pun nişte întrebări.

Tu eşti detectivul, spuse Tweed din nou, zâmbind.

Dar ce-i cu toate astea? Întrebă Harvey.

— Toate astea intră în atribuţiile Securităţii Naţionale, replică Tweed.

— Păi, nu e suficient…

E, pe naiba! Izbucni Howard. In fine, Tweed are şi el dreptul să se odihnească, aşa că daţi-mi voie să vă conduc.

Mi-ai luat o piatră de pe inimă, îi spuse Buchanan lui Tweed şi ieşi din birou.

A zis să te odihneşti, îi reaminti Paula. Tweed dădu din cap a lehamite:

Treaba nu s-a rezolvat încă, să ştii. Sună-1 pe Cord Dillon, la Langley. Acum, te rog.

Bosumflată, Paula luă telefonul şi după câteva minute prinse legătura cu Dillon. Americanul îl recunoscu îndată pe Tweed şi spuse repede:

— Veşti importante din Mediterana. Am reperat Lampedusa la timp, dar ticăloşii au atacat unul din distrugătoarele noastre. Era pe-acolo şi un crucişător sovietic, aşa că echipajul a acţionat conform planului şi Lampedusa a fost scufundată de o rachetă. Singurul supravieţuitor al echipajului adevărat e Hoch, operatorul. Toţi ceilalţi au fost pur şi simplu masacraţi.

O, nu se poate, e îngrozitor!

Riscurile războiului, rosti Dillon laconic. Ce facem acum?

Puneţi imediat în aplicare planul Tiger One, zise Tweed hotărât.

— S-a făcut. Vă trimit un raport detaliat al supravieţuitorului Hoch. Nu vă mai faceţi nici o grijă.

Tweed puse receptorul jos. Monica şi Paula aşteptau, dar, văzând că Tweed păstrează tăcerea, aceasta din urmă îndrăzni:

Am putea şti şi noi ce-i cu planul ăsta?

Mă tem că încă nu vă pot spune nimic.

ESTE WORLD SECURITY SOLVABILĂ? ACŢIUNILE EI SE PRĂBUŞESC PE TOATE PIEŢELE.

Buckmaster se plimba prin cameră de colo-colo. Titlurile din ziare îi urlau obsedant în minte, când intră Leonora, cu o expresie ameninţătoare, închise uşa şi făcu un gest, indicând ziarul de pe jos:

— Ce naiba se întâmplă? Am şi eu dreptul să ştiu, sunt doar preşedinta…

Buckmaster îşi pierdu controlul:

Nu eşti nimic şi n-ai nici un drept să ştii ceva! Încă nu ţi-ai dat seama că te-am pus acolo pe post de marionetă, ca să dai o notă de imparţialitate în cadrul ministerului. După lege, a trebuit să renunţ la controlul direct asupra companiei, când am acceptat postul din Cabinet. Asta-i tot!

S-o crezi tu! Zise ea cu pumnii strânşi, fără să-i pese de expresia lui ameninţătoare. Cu banii mei ţi-ai început afacerile.

Un rahat! Strigă el. De-atunci am câştigat de milioane de ori mai mult, am adus compania la dimensiuni uriaşe!

Compania nu mai valorează nimic, idiotule! Mai citeşte o dată titlul din ziar. In curând, acţiunile vor fi zero, ca şi tine, de altfel! Nu ne mai rămâne decât apartamentul ăsta nenorocit şi Tavey Grange, la Dortmoor.

— Nu te pripi, hohoti el. Amândouă sunt ipotecate în întregime.

Îşi regretă cuvintele de cum le rosti. Leonora se uită prostită, neîncrezătoare, la el. Trebui să-şi recapete respiraţia înainte de a reacţiona:

— Nu mi-ai spus niciodată, ticălosule! Las' c-am să-ţi arăt eu ţie! Am să-i povestesc detectivului ăluia simpatic, Buchanan, despre Morgan. L-am văzut eu când m-am întors la birou, târziu, cum intra la Ted, chiar în noaptea când a murit atât de misterios!

Ţine-ţi gura! Spuse el sălbatic.

Nu mai spune! S-o crezi tu!

Fu rândul ei să-şi regrete cuvintele, văzându-1 pe Buckmaster îndrep-tându-se spre ea, cu o expesie ciudată. Se dădu înapoi spre uşă, o deschise şi-o trânti în urma ei.

— Să nu te bazezi pe tăcerea mea, urlă ea.

Buckmaster o auzi coborând şi izbind uşa de la intrarea în clădire. Urmă huruitul unei maşini care pleca. Se mai uită o dată la titlul din ziar, apoi ridică receptorul şi formă un număr.

— Hanson, pregăteşte maşina. Vreau să mă duci la elicopterul din Battersea. Cheamă pilotul şi spune-i să-şi pregătească elicopterul să zburăm spre Dartmoor.

Morgan stătea la biroul său din Threadneedle. In faţa lui erau trei bărbaţi: Buchanan, Warden şi Harvey. Buchanan vorbise vreo cincisprezece minute, iar Morgan îl ascultase, cu trupul masiv prăbuşit în scaun.

Pe birou se aflau jurnalul Sylviei Harman, înfăşurat încă în celofan, şi teancul de fotocopii pe care i le dăduse Buchanan, explicându-i tot ce ştia despre ele. Şi se putea spune că ştia tot. Morgan rămase cu gura căscată când văzuse că Buchanan luase datele marcate cu M în jurnal şi le comparase apoi cu plăţile de şase mii de franci. Erau identice.

— V-am avertizat deja, zise Buchanan, încrucişându-şi picioarele lungi, nu sunteţi obligat să spuneţi nimic, dar tot ce veţi spune va fi…

— Am înţeles. Nu-i nevoie să continuaţi.

— Repet, dacă vă hotărâţi să cooperaţi, vom ţine cont mai târziu, dar nu vă garantez nimic, domnule Morgan, pentru că nu sunt în măsură s-o fac. Dumneavoastră hotărâţi, adăugă el după o clipă.

Buchanan nu mai zise nimic. Trecuse intenţionat peste faptul că amprentele lui Morgan fuseseră găsite pe pervazul ferestrei, în biroul lui Doyle, care „căzuse” de la etaj. Voia să-i spună acest lucru mai târziu, când va fi acuzat de moartea lui Edward Doyle.

Liniştea din birou era apăsătoare, ca pâcla dinaintea furtunii. Morgan se juca cu un trabuc neaprins. Buckmaster îl aruncase în faţă, cu siguranţă, altfel cum s-ar fi explicat existenţa jurnalului şi a fotocopiilor aici, pe biroul lui? In loc de iniţiala M care se folosise pentru inducerea în eroare, ar fi trebuit să fie B, pentru că el nu făcuse altceva decât să procure fetele pentru Buckmaster. Inclusiv pe Sylvia Harman.

Morgan îşi aprinse trabucul şi începu să vorbească.

Washington DC. Era încă întuneric când transportorul C-5A decola de la baza aviatică Andrews, după ce pilotul primise semnalul „Tiger One”, direct de la Cord Dillon. Echi-pajul urcase la bordul avionului, sub pază armată.

Aparatul uriaş se deplasă aparent greoi pe pistă, dar se înălţă rapid, îndreptându-se spre nord-est, peste Atlantic. Ope-ratorul radio raporta poziţia din sfert în sfert de oră, prin semnale cifrate.

Aşa cum fusese programat, avionul ateriza pe aeroportul britanic Lineham din Wilshire, chiar înainte de a se întuneca. Fură aduse mecanismele de lifting şi un transportor uriaş, care trase la rampă. Începu operaţia de debarcare a unui cargou enorm. Deşi Lineham era un aeroport izolat, fusese totuşi înconjurat cu panouri uriaşe.

În noaptea aceea, multe şosele din Anglia fuseseră închise de Poliţie, sub pretextul aducerii unui transformator electric uriaş. Dar transportorul era păzit de trupe SAS înarmate până-n dinţi, fiind escortat şi de soldaţi pe motociclete.

Pentru că nu aveau cum ajunge la Yorkshire într-o noapte, pe timpul zilei transportorul fu ascuns într-un hangar de pe vremea războiului. Când se întunecă din nou, călătoria fu reluată spre nord, în aceleaşi condiţii. Transportorul ajunse la Yorkshire înainte de a se lumina. Fură transmise imediat semnalele secrete la Londra şi Langley, confirmându-se îndeplinirea misiunii.

Tweed şi Cord respirară uşuraţi.

În garajul subteran de sub clădirea sediului World Security, de pe strada Threadneedle, Marler se năpustise asupra lui Hanson din spate, în momentul când acesta ieşise din automobilul Daimler. Cu o mână îi acoperise gura şi cu cealaltă îi suci braţul, scoţându-i-1 aproape din încheietură. Hanson gemu de durere.

Dacă mişti, îţi zdrobesc oasele! N-ai decât să-mi răspunzi la o întrebare simplă. Unde-i Lance Buckmaster?

L-am dus la elicopterul de la Battersea. Dar lasă-mă, domnule, un pic, că nu mai pot…

Zii mai departe!

A plecat la Tavey Grange, Dartmoor, cu elicopterul.

Marler slăbi un pic strânsoarea şi aşteptă ca Hanson să-şi tragă sufletul, înainte de a i se adresa:

— Să nu sufli o vorbă despre discuţia asta a noastră, ai înţeles? Dacă aflu ceva, dau de tine şi în gaură de şarpe!

— Nu mai vreau să am de-a face cu tine, răspunse Hanson.

Marler părăsi garajul, dădu colţul şi se aşeză la volanul automobilului său Porsche. Ieşi din Londra într-o jumătate de oră şi acum conducea cu viteza legală spre West Country. De-abia când trecu de Exter, observă că zăpada se topise aproape în întregime, dar la Dartmoor era încă foarte frig. Văzu culmile albe în depărtare. Mlaştinile se aflau încă sub pătura albă de nea. Pe măsură ce urca, stratul de zăpadă devenea tot mai gros, iar urmele de pe drum erau tari ca piatra. Derapa puţin la o curbă, prin Moretonhampstead. Peste vreo cinci minute, ajunse pe drumul cotit ce ducea spre foişoarele elisabethane de la Tavey Grange.

Trase în curte, sări din maşină şi îşi anunţă venirea, sunând la clopoţelul de la intrare. Ii deschise Jos, majordomul.

II caut pe domnul Buckmaster, spuse Marler oficial. Treceam pe aici şi m-am gândit că poate vrea să stea de vorbă cu mine.

A plecat de cinci minute la Pricentown – răspunse Jos. Zicea că vrea să ia aer, dar a pornit maşina ca un nebun. Iertaţi-mă, vă rog, cred că n-ar fi trebuit să mă exprim astfel.

Nu-ţi face griji, zise Marler degajat. N-am auzit ce-ai spus, aşa că nu-i las nici un mesaj. Mă grăbesc s-ajung la Londra.

Marler întoarse, dar când ajunse la poartă, o luă la stânga, către Princetown, nu spre Londra. După vreun sfert de milă, opri brusc şi scoase de sub scaun un Magnum 45, verificându-i încărcătura. Ce ironie! De câte ori nu glumise cu Newman apropo de utilitatea rablei ăsteia!

Aşeză arma lângă el şi porni mai departe. Pe măsură ce urca spre mlaştini, zăpada era tot mai groasă, porţiunile de gheaţă tot mai înşelătoare. Nu trecea nici o maşină prin sălbăticia asta albă şi îngheţată, în care se ivea din când în când câte un vârf stâncos, ca un monument imaculat. Încetini din nou când ajunse pe Shark's Tor. Aici gheaţa era foarte periculoasă. Conduse mai departe, fără să se întâlnească cu vreo maşină. Cerul era plumburiu. Oare cât mai putea să crească zăpada pe drum? Peste o jumătate de oră, ajunse la Princetown, un oraş sumbru, ca o închisoare.

La volanul automobilului său, Buckmaster era ameţit. Gonea spre casă de la Yelverton la Princetown. Dar mai avea, oare, casă? Li mai rămăsese ceva pe lume? Căderea aceasta bruscă îl zăpăcise de tot. Doamna prim-ministru îi trasmise-se că vrea să-1 vadă. S-o ia naiba! Decuplase toate telefoanele de la Tavey Grange, aşa că nu mai avea cum să comunice cu el. Trebuia să găsească o cale să se lupte cu toţi. Mai fusese el prins la strâmtoare şi se descurcase, aşa că va găsi o soluţie şi acum. Trecea pe bulevardul din Princetown, pe lângă clădirile mohorâte din granit. Deodată, privi cu atenţie prin ochelarii lui fumurii. Nu-i veni să creadă: văzu un Porsche roşu care se apropia de el. Ceea ce îi atrase aten-ţia, fu numărul de înmatriculare. El, care construise cu migală o organizaţie mondială ca World Security, avea o memorie deosebită a lucrului mărunt. Era Porsche-ul lui Marler! Mintea începu să-i lucreze cu repeziciune. Sigur că da, Marler! El era soluţia tuturor problemelor sale. Când îl văzu apropiindu-se, îi făcu un semn batjocoritor. Prinde-mă, dacă-ţi dă mâna! Avea să-1 atragă pe Marler înapoi, la Grange. Acesta înţelese şi îl salută la rândul lui batjocoritor. Apoi întoarse maşina într-un mod nepermis şi îl urmă. Buckmaster văzu manevra în oglinda laterală şi rânji. Cu toată înfăţişarea lui dură, mai păstra în el ceva din copilul care fusese odinioară. Asta era, să se ia la întrecere cu Marler! Cine pierde, dă de băut! Buckmaster acceleră şi ieşi din oraş, îndreptându-se spre mlaştini, urmat de Marler la vreo sută de iarzi. In vremea aceasta îşi făcu planul cum să-1 arunce pe Morgan în joc. El era expertul potrivit pentru această treabă. Cu el alături, ar fi putut construi un imperiu nou, mai mare decât cel pe care îl pierduse! Însufleţit de această idee, apăsă pe accelerator. Exaltat, se lăsă să alunece, redresând maşina exact la marginea unei gropi. Aceasta era viaţa care-i plăcea. Îşi aminti de vremurile când era în Divizia Aeriană. Acum urca, înconjurat de peisajul sălbatic, pustiu. Nu mai exista decât această zi a întrecerii. Restul nu conta! Trase în piept aerul rece, îmbătat de exaltare. Marler păstra distanţa în spatele lui, gândindu-se cât de periculos ar fi fost să oprească acum. Auzea huruitul ţevii de eşapament din faţa lui. Buckmaster mări viteza. Marler acceleră şi el, dându-şi seama că oricât ar fi încercat să se apropie, Buckmaster nu i-ar fi permis-o. Marler privi împrejur la burniţa ca un abur care se ridica, îndreptându-se către şosea. Dacă ajungea acolo, n-ar mai fi văzut nimic. Erau acum în partea cea mai înaltă a ţinutului, în locul unde drumul cobora şi cotea brusc. Îşi căută „Magnum”-ul, conducând cu o singură mână. Îşi sprijini braţul de geamul pe care îl coborâse încă de la Princetown şi ochi. In orice caz, nu trebuia să-1 nimerească pe Buckmaster, şi nici să ciuruiască maşina, îşi calculă timpul cu grijă şi trase. Buckmaster auzi împuşcătura şi văzu în oglinda retrovizoare mâna înarmată a lui Marler, care se apropiase mai mult de el. Ce-1 apucase oare pe Marler? Înnebunise? Că doar îi oferise pe tavă capul lui Howard! Al treilea glonţ şuieră pe lângă gea mul maşinii. Dumnezeule, Marler încerca să-1 omoare! Apăsă pedala ca să scape de urmărire. Putea doar să întreacă pe oricine. Ajunsese pe culmea dealului, când al patrulea glonţ trecu razant pe lângă fereastra maşinii. Aruncă iar o privire în oglindă, pierzând drumul din vedere pentru câteva secunde. Marler turbase. Buckmaster îşi aminti că avea o armă în cabinetul său. Abia aştepta să ajungă la Grange şi s-o folosească. Îşi dădu seama că are viteză şi privi în faţă. Dar nu mai zări nimic.

Marler văzu maşina din faţă trecând peste parapet, prăbuşindu-se în spaţiu. Încetini. Zări Porsche-ul, izbindu-se de culmea Shark's Tor. Se zdrobi în impactul cu stânca, apoi îşi continuă căderea în abis. Părea o rachetă care îşi căuta ţinta. Când se izbi de pământ, explodă, dar flăcările se amestecară curând cu burniţa şi nu se mai văzu nimic.

Marler îşi continuă drumul. Trecu de Tavey Grange prin Moreton-hampstead, spre Londra.

EPILOG

— În sfârşit, „Shockwave” este acum la locul lui în Flyingdale, York-shire, spuse Tweed.

Monica, Paula, Newman şi Marler ascultară relatarea lui despre cum fusese transportat la Lyneham computerul geamăn concretizarea Iniţiativei Strategice Defensive din SUA.

— Nu înţeleg nimic din toate astea, spuse Paula. De ce-aţi spus că „Shockwave” se afla la bordul Lampedusei?

Tweed suspină:

Aici e cheia unei operaţiuni extrem de complexe, aprobată de doamna prim ministru. Mai întâi s-a luat decizia să fie transportat pe calea aerului, dar s-a băgat Buckmaster şi a invocat faptul că în zilele noastre sunt multe accidente de avion, că pe mare era mai sigur etc, etc. A făcut atâta tapaj pe tema asta, că ne-a cam pus pe gânduri şi am hotărât să-1 testăm şi noi.

„Noi”? Întrebă Newman.

Da, doamna prim-ministru şi eu. Simţeam că ceva nu era în regulă şi nu-mi găseam locul. Prea merge totul ca pe roate. Spre surpriza mea, şi doamna prim-ministru a fost de acord cu planul meu, mai ales că începuse să se cam îndoiască de Buckmaster.

Despre ce plan e vorba? Insistă Paula.

Numai cinci oameni urmau să fie la curent cu acest plan: doamna prim-ministru, eu, Cord Dillon din Langerley, şeful de la US Joint Chifs of Staffs şi preşedintele. Americanilor le-a plăcut mult ideea; nu prea le surâdea să transporte computerul pe mare.

Dar au făcut-o, protestă Paula.

Pe Lampedusa au încărcat un fals, excepţional de bine realizat în Statele Unite de doi oameni de ştiinţă care au participat la realizarea computerului adevărat. Asta a fost testul, dacă vrei, capcana pe care i-am pregătit-o lui Buckmaster. Noi doi eram singurii care ştiam codurile de co-municare cu vaporul. Vreau să spun, pe partea asta a Atlanticului. Dacă Lampedusa ar fi ajuns la Plymouth în condiţii bune, fără nici un obstacol, atunci Buckmaster ar fi ieşit basma curată, iar eu mi-aş fi dat demisia. Numai că lucrurile au luat o întorsătură oribilă. L-am subestimat pe Buckmaster.

Cred că încep să pricep ceva, remarcă Newman. Zii mai departe.

Mai întâi, ştiind că am codurile şi că aş fi putut comunica cu cei de pe vapor, Buckmaster trebuia să mă înlăture cumva. Aşa că a înscenat în mod genial crima şi violul Sylviei Harman. El însuşi i-a făcut-o bietei fete. Morgan a mărturisit totul, iar mie mi-a spus-o la modul cel mai confidenţial cu putinţă. Morgan îi procura fete lui Buckmaster. Tot el a pregătit şi avionul care a transportat-o pe Sylvia Harman la Londra şi a condus-o apoi în apartamentul meu. I-a spus că Buckmaster voia s-o vadă.

Dar ce-a fost cu telefonul de la Richter, informatorul tău din Freiburg? Se interesă Paula.

Aici a fost mâna lui Morgan; bineînţeles, la sugestia lui Buckmaster. Asta ca să mă îndepărteze de casă în noaptea aia fatală. L-au plătit cu zece mii de lire să mă ademenească la Cheshire Cheese. Morgan a recunoscut tot. Deci, am fost nevoit să fug. N-am mai putut ţine legătura cu Lampedusa decât prin Hoch. Buckmaster era sigur c-o să mi se întâmple ceva fatal. Aşa cum spuneam, lucrurile au luat o întorsătură groaznică, din toate punctele de vedere şi regret din tot sufletul.

Asta ce-nseamnă? Întrebă Newman liniştit.

Am presupus că vor lăsa echipajul la ţărm, chiar dacă vor deturna vaporul. In loc de asta, au fost masacraţi cu toţii. Pentru că am subestimat lipsa de scrupule a lui Buckmaster, am să-i am pe conştiinţă toată viaţa.

N-aveai cum să prevezi lucrul acesta, îi spuse Paula liniştit.

Dar i-ai dat peste cap toate planurile, la modul cel mai mişto.

Asta nu mă-ncălzeşte cu nimic. A, că mi-am adus aminte, Kuhlmann e un tip de milioane. A declarat ziariştilor că World Security a fost atacată de un grup de terorişti în Germania şi că au vrut să-1 omoare. Nici măcar n-a amintit numele meu. Otto este un prieten pe cinste.

De unde ştii că Buckmaster a strangulat-o şi a violat-o pe Sylvia Harman? Întrebă Newman.

Am luat legătura cu prietenul meu de la Ministerul Apărării şi am aflat că Buckmaster avea grupa aceea rară de sânge, AB negativ, care a fost identificată sub unghiile Sylviei şi pe cearşaf. Sângele lui Morgan e zero pozitiv.

Bine, dar la procesul lui Morgan nu-i vor pune în cârcă şi păcatele lui Buckmaster? Interveni Newman.

Nu. Morgan va fi acuzat doar de uciderea lui Ted Doyle, ca să primească o pedeapsă mai uşoară. Oricum, o să stea la „răcoare” vreo zece ani, şi ştiţi bine că are nevastă şi copii. Completul de judecată va admite pledoaria şi nu vor mai fi cerute dovezi în plus.

Dar doctorul Rose, medicul legist, a fost şi el omorât?

Da, Stieber a venit aici cu avionul şi 1-a accidentat cu o maşină furată. Morgan a recunoscut şi asta, dar a spus că a fost ordinul lui Buckmaster, iar el a aflat totul mai târziu. Mă cam îndoiesc, dar nu mai avem cum să ştim adevărul. Stieber nu mai poate fi întrebat!

Aş putea şti cu mine ce se va întâmpla? Întrebă Newman.

Nimic. Nimeni n-a văzut ce-a fost pe aeroportul din Bruxelles. Incredibil, dar trupul lui Stieber a fost găsit abia peste două ore. S-a presupus că s-a sinucis, pentru că pe tocul pistolului nu erau decât amprentele lui.

— Şi ce s-a întâmplat cu World Security? Întrebă Paula. Tweed luă un ziar de pe birou:

— Uite, acţiunile World Security au fost blocate la bursa din Londra. Şi cu asta, basta! Vă mulţumesc tuturor pentru ajutorul pe care mi l-aţi dat. Fără voi, n-aş fi scos-o la capăt. Puteţi să vă duceţi cu toţii acasă acum, să vă bucuraţi de o odihnă binemeritată.

Aşteptă până când Paula şi Newman părăsiră biroul împreună. Apoi se uită la Marler care rămăsese pe scaun:

— Tu n-ai prea spus mare lucru. Dacă mă gândesc bine, ai tăcut tot timpul. Apropo, cum a fost ieri la Dortmoor? Frig tare?

Marler îşi aprinse o ţigară şi se uită surprins la Tweed:

Habar n-am! N-am mai fost pe-acolo de vreo săptămână. Bănuiesc că s-a topit toată zăpada, zise el ridicându-se, cu ţigara atârnând în colţul gurii. Cred că mai bine mă roiesc să-nfig şi eu cornu un pic. Salut!

Ce-a fost asta? Întrebă Monica, după ce rămaseră singuri.

Aa, doar o glumă.

Tweed deschise ziarul şi citi cu satisfacţie titlul de pe prima pagină: Dartmoor: Un ministru mort subit într-un accident de maşină; Lance Buckmaster a suferit consecinţele comportamentului imprudent la volan.

Tweed îşi ridică privirea spre Monica:

Acum am să te rog să-mi redactezi demisia, către doamna prim-ministru. O voi semna imediat. Vreau s-o trimiţi la Downing Street prin curier special.

Sunt sigură că te va convinge să ţi-o retragi.

De data asta nu, Monica.

SFÂRŞIT