Colin Forbes
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
¦ Grundy? Vorbi Marler în microfonul aparatului. Sunt Freddie 1 ', am o treabă pentru tine… Sunt niţel ocupat, aşteaptă un moment, se auzi o voce bolovănoasă ¦ pior. L n Ier îşi aprinse trabucul; n-avea nici un motiv să se grăbească. ¦ m îrţâitul uşii de oţel dindărătul celei de lemn în faţa căreia stătea ipui/gomot de zăvoare trase şi trei încuietori. Îşi trase cozorocul „ pr ochi: arăta exact ca un vânzător de ponturi la cursele de cai. I i 'le lemn se crăpă doar cât permitea lungimea unui lanţ solid ii 'lest hizătură se ivi o mutră care aducea mai degrabă cu o nucă 1 i Era imposibil să ghiceşti ce vârstă are Grundy, pe al cărui n călărea trufaş un pince-nez. Vesta demodată şi cămaşa de dedesubt, cu mânecile roase de purtare, ţipau în disperare după apă şi săpun. Aha, deci tu eşti, se linişti Grundy, după care scoase lanţul. Nu m-aşteptam să nu-mi mai recunoşti vocea, comentă Marler, cu trabucul între dinţi. Nimic nu mai e sigur în zilele noastre, bombăni Grundy. E plin pământu' de indivizi d-ăştia care imită gla-suri… Hai, intră; dar ţi-am spus că-s cam ocupat, aşa c-o să ai de aşteptat câteva săptămâni, indiferent ce ai de lucru… Marler tăcu tot timpul cât Grundy se îndeletnici cu închiderea tuturor uşilor, zăvoarelor şi încuietorilor. Ştia că toată pălăvrăgeala asi. I n-avea decât un singur scop: să ridice preţul. Grundy îşi târşi picioarele până la o masă de lucru plină cu fotografii, un vas cu lipici, suporturi fotografice de diverse mărimi. Decor. — Şi cam ce-ar vrea sufleţelu' tău? Dintr-o cană ciobită, Grundy bău un fel de ceai stătut. In încăpere destul de mare, cu vedere spre Greek Street, plutea un miros greu, c. i de multă vreme nu mai fusese pângărit cu aer curat. Marler scol fotografia din plic şi o puse cu faţa în jos pe masă, având grijă mai îm să cureţe locul. — Vreau un trucaj artistic, aşa cum numai tu ştii să le faci, cu fată. Să nu fie chiar o târfă; mai degrabă ceva în genul unei curvi lux… Stai, nu pune mâna! Îl opri el pe Grundy care voia să vadă p<>/^ întâi avem de stabilit problema preţului. Îmi trebuie o fată care I stea culcată… Aha, poză porno, chicoti Grundy. Asta-i scump, neică! Cât? Un singur exemplar vreau şi vin să-1 iau după-amiază. Nu ştiu dacă reuşesc până… Atunci mă duc în altă parte, îl înghesui Marler, întinzâml ffl după fotografia întoarsă, dar laba noduroasă a lui Grundy ajuse pn”J Acesta scutură din cap, resemnat. În puţinele afaceri pe care le-am avut împreună, de fiecare — Cinci sute de lire! Marler îşi scoase trabucul, scutură scrumul pe jos şi-1 vârî iar între dinţi. Ţi-ai pierdut şi dramul de minte care-ţi mai rămăsese! Preţul meu e o sută; pentru o singură poză. Poate nu ştii cât e de lucru: mai întâi trebuie două copii, una cu tăieţelu', una cu fetiţa; dup-aia le combin p-astea două, iese a treia, şi Jup-aia încă una după retuş, să dispară orice urmă de făcătură…
Las' că ştiu şi eu, îl opri Marler. Şi pentru că m-ai prins într-o ispoziţie generoasă, zic o sută cincizeci. Două sute, latră Grundy. Şi ăsta-i ultimu' cuvânt – dacă nu, ite uşa!
S-a făcut; două sutare. Asta include şi negativele, pe care-ai uitat să li mai pomeneşti. Marler îl înşfacă pe fotograf cu amândouă mâinile de Vrxlă, proptindu-şi ochii albaştri în privirea acestuia, şi-i păru rău că nu IVra mănuşi când simţi pânza slinoasă între degete. N-aş vrea, zise el, să icvoit să mă-ntorc pentru vreun negativ care lipseşte, aşa că fii băiat ilimiiite. Acum arată-mi fătuca. Li dădu drumul lui Grundy, care tremura. Bombănind, acesta scoase llii buzunarul pantalonilor un inel de chei, mută câteva fotografii înră-laie, mărite, care se sprijineau de perete şi dădu la iveală un seif; îl des-Hllr, vâsli cu mâna printr-o grămadă de poze lucioase, alese trei din ele, li isc seiful şi se ridică. I lua din astea, cred; toate-s goale… Să văd.
M.uler studie pe rând pozele a trei fete făcând amor. Nici nu erau iv de pornografice, iar una dintre ele, o blondă, îl surprinse chiar i ii Ier că s-a lăsat fotografiată astfel, întinsă pe o parte, dezbrăcată, i red că asta; dacă le poţi potrivi împreună. I i le potrivesc de nu mai ştii c-au fost două, rânji Grundy libi-uiiorcând cu faţa în sus poza adusă de Marler. Buckmaster, l'li i îmbrăcat, fusese fotografiat întins pe spate, pe o sofa, cu Hlilo sub cap. Grundy trase o înjurătură grosolană, cu ochii hol-i M.irler.
— Moore, da' ăstad Lance Buckmaster, pârlim' de ministru! Păi dacă ştiam, nu lăsam nici o leţcaie sub alea cinci sutare de ţi le-am cerut la-nceput… Profitând de poziţia lui Grundy, aplecat spre masă, Marler îi prinse un anumit muşchi între degete şi strânse până când amărâtul scânci de durere. Glasul lui Marler suna calm, sinistru:
Vezi că-n preţul stabilit mai intră şi memoria ta slabă; nu de alta, dar dac-aud c-ai ciripit de treaba asta, mă-ntorc şi nu-ţi dărâm şandramaua, care-i şi-aşa o dărâmătură, ci pe tine! Ei, ce zici, îi însori p-ăştia doi? Adăugă el, dându-i drumul lui Grundy. Da, poziţia e perfectă la amândoi. Nenea ăsta o să se simtă-n li nouălea cer când mi-oi termina treaba.
Am plecat; mă-ntorc la cinci după-amiază. Şi vezi că am ochi dl artist, nu vreau nimic mai prejos de o capodoperă. Dă-i bătaie, Grundv Marler stătea în mijlocul podului Waterloo, cu gulerul fulgarinului ridicat să-1 apere de vântul tăios. Cerul se des-chisese iar, pentru o porţie de ninsoare.
De la un telefon public îi dăduse instrucţiuni precise Leonoreu ¦ împrumute o maşină de la unul din directori, s-o ia la sud de Mim până la podul Waterloo, şi să treacă podul spre nord, mergând l, i A, Ea-1 rugase să aştepte să se intereseze de maşină, apoi îi spusese j veni într-un Mercedes argintiu… Şi iată un Mercedes argintiu venind pe pod spre el, cu viteza melc. Un taximetrist intră în depăşire, scoase capul pe geam, urli dar Mercedes-ul continua să se târască. Marler se uita atent la nu din urmă, să vadă dacă n-o urmăreşte cineva. Nu văzu nimic ||| Mercedes-ul opri în dreptul lui, el deschise uşa din faţă, se ani scaun după o ultimă privire aruncată înapoi, trânti portiera şi < după centura de siguranţă.
Dă-i drumul! Repede! Treci prin pasajul din Ştrand şi ¦ spre nord… Cum zici tu. Măi să fie, dar ştii să porunceşti! Îmi plai hotărâţi…
Leonora îi respectă instrucţiunile şi, după ce ieşiră din pasaj, acceleră | şoseaua descongestionată ce se aşternea în faţa roţilor. Pot să fumez? O întrebă el, cu ochii în oglinda retrovizoare din Kterior.
— Sigur, aprinde-mi şi mie una. Ii aprinse o ţigară dintr-ale lui, scurte, şi i-o dădu. Ea trase adânc în ^iept, aruncă un ochi în direcţia lui, zâmbi: Sunt foarte bune…
Ţine ochii pe drum; vreau să ieşim cât mai departe de locurile Mica, în cel mai scurt timp. S-ar putea să fi fost urmărită. — Cine-ar avea interes?
— Morgan; sau, mai bine-zis, unul din căţeii lui. Dacă s-a-ntors în tifrtş, vreau să spun. ! S-a-ntors; a venit la birou azi-dimineaţă. A fost în străinătate, nu illli unde. Cunoşti bine Europa, Marler? 1 urioasă-ntrebare. „ I) e ce? Mi-ai spus că lucrezi într-o companie care asigu-ră protecţia nulităţilor împotriva răpirilor; or, sunt o mulţime dintr-ăstea în Am nevoie de un detec-tiv expert care să afle ce se întâmplă pe ilrlc World Security de pe Continent, pentru că am auzit nişte li spre Secţia Cercetare şi Dezvoltare, aflată sub controlul direct al M 'i |.
|inc-o drept înainte. Ce fel de bârfe? Linuri, cum c-am fi implicaţi în activităţi de spionaj industrial.
I ntre noi, te rog, nu vreau surprize neplăcute. E drept că — I i. uluce bani, dar la o adică, răspunderea cade asupra preşe-M i. ista sunt eu.
Viu vi mă angajezi? Întrebă Marler. 1' 1 ii un onorariu de treizeci de mii de lire pentru început, plus nu. IdiI >acă ţii neapărat, putem semna un contract secret.
Undată, să nu vorbim nici de bani, nici de contract. Mai întâi 1 ni cu nasul un pic în stânga şi-n dreapta; să văd ce pot face 1 icata. De-acum încolo, când te sun la serviciu, mă cheamă ii Miiiur. Aşa, lasă-mă la gara Euston.
— Văd că nu-ţi ia multă vreme să te hotărăşti; îmi place să lucrez cu dumneata. Când te întorci, poate luăm masa împreună, să-mi spui ce-ai aflat… — Mai vorbim despre asta.
Marler coborî din maşină la intrarea în gară, o salută scurt pe Leonora care demară fără întârziere. De la un chioşc, el îşi cumpără un ziar şi se prefăcu că citeşte, urmărind de fapt traficul. Nu, nimeni nu era pe urmele Leonorei. Amuzat, Marler se întreba ce-ar zice ea dac-ar şti c. l următoarea întrevedere a lui va fi cu Lance Buckmaster. Aşezat la biroul său, Morgan se pregătea sufleteşte pentru vizita spectorului-şef Buchanan, anunţată de paznicul de la intrarea prin-i ipală. Ar fi preferat să spună că n-avea timp, că avea şedinţă, dar simţea „A iui era bine să se arate refractar, drept pentru care aprinse becul verde în laţa uşii.
Melanie, secretara, îl conduse înăuntru pe poliţistul înalt, însoţit şi I.iia asta de acelaşi sergent Warden, asistentul lui. Morgan nu se mai In i în picioare şi-i invită în schimb pe oaspeţi: Vă rog, luaţi loc. Cafea? Ceai? N li, mulţumesc, domnule, răspunse Buchanan luând unul din cele ¦ i scaune din faţa biroului şi trăgândud mai înapoi, pentru a avea loc i întindă picioarele.
Lorgan scutură din cap în direcţia lui Melanie, care ieşi închizând i urma ei. Îşi împreună mâinile, cu braţele sprijinite pe birou, şi-1 ' pe Buchanan să deschidă discuţia. I Trebuie să vă spun că anchetăm decesul contabilului dumneavoasl'ed I) oyle, ca un caz de crimă. I'ol să ştiu de ce? Întrebă Morgan.
¦u'. Ur că da. Sinuciderea este exclusă, din lipsă de motive. Examei moitem n-a pus în evidenţă nici o urmă de alcool în organismul H|! Nri, ceea ce elimină şi ipoteza unui accident, mai ales de la o 11 i< a aceea. Mai rămâne omorul.
Ii credeam… Iu vă supăraţi, n-am terminat, domnule, îl întrerupse Buchanan, hi Jiului o privire rece, cu reflexe de oţel. Cred c-aţi vrut să spuneţi că Doyle avea patima jocului. Ei bine, am făcut o descindere acasă la el şi am găsit într-adevăr câteva bilete de pariuri la curse, bilete cumpărate la totalizator; erau în bucătărie, sub un ibric de cafea…
Cu mâna în buzunarul pantalonilor, Buchanan se întrerupse, dar Morgan învăţase lecţia: rămase tăcut, strângând mâinile o idee mai tare. Buchanan îşi reluă firul. — Curios la biletele acelea era că nu exista pe ele nici o amprentă; or, dacă Doyle ar fi umblat cu ele, m-aş fi aşteptat să găsesc câteva amprente de-ale lui. Nu ştergi amprentele de pe nişte bilete, fie că sunt câştigă toare, fie că nu sunt, nu?
Buchanan se opri din nou şi, de data asta, Morgan se simţi dator sj reacţioneze: — Într-adevăr, e ciudat, consimţi el. Şi ce altă ciudăţenie aţi mal| descoperit?
— Pardon? Mi s-a părut, după felul cum aţi vorbit, că mai sunt şi, ih aspecte ciudate.
Vă rog să mă scuzaţi, domnule. Buchanan îi aruncă o privire hi Warden care stătea nemişcat, cu ochii aţintiţi asupra lui Morgan, apoi întoarse către acesta din urmă. Tocmai voiam să spun, reluă el. Avd un martor… Se întrerupse pentru a treia oară, observând că închd turile degetelor lui Morgan se albiseră. Cealaltă ciudăţenie, înnod. I firul, este ceea ce a văzut martorul – mai bine-zis, martora – care locfl ieste vizavi de apartamentul lui Doyle. Este o martoră demnă de i<>n#J încrederea, cum nu ni se-ntâmplă prea des să găsim… Morgan începea să se resimtă de pe urma încordării. Pungaşul se juca de-a pisica şi şoarecele cu el. Nu mai dădu nici o atenţie | gelelor de sudoare care-i apăreau pe fruntea lată. După o nouă p, i Buchanan continuă:
Femeia aceasta a văzut un bărbat intrând în apartamentu Doyle; omul avea pantaloni de culoare închisă, în genul celor purt, i|l| comisionari… Sau de şoferii particulari. Mai avea pe el o haină de ve|^ Aveţi idee cine-ar putea fi? Câtuşi de puţin, minţi Morgan. Şi asta se-ntâmpla înainti moartea lui Doyle?
Nu, după; de fapt, în aceeaşi zi, ceva mai târziu. N-a stat înăuntru ilecât câteva minute şi, când a plecat, martora i-a văzut figura foarte clar. Sunt de-a dreptul uimit. Poate că avea un prieten, propuse Morgan soluţia.
Un prieten care să aibă cheia de la locuinţa lui? Scuzaţi, nu-nţeleg ce vreţi să spuneţi.
V-am zis doar: femeia 1-a văzut pe necunoscut intrând în apar-' 111lentul lui Doyle; avea deci o cheie cu care a descuiat uşa. Martora, Cflre-1 cunoştea pe Doyle, afirmă că acesta era un burlac a cărui mare pasiune era muzica clasică, în special Wagner. Asculta de unul lingur, la o combină hi-fi, destul de scumpă, în camera de zi. Dar poate că ştiţi şi dumneavoastră amănuntele astea – nu l-aţi vizitat niciodată acasă? Niciodată, răspunse Morgan grăbit. De ce m-aş fi dus la el?
— Mă gândeam că, dată fiind poziţia lui, aţi avut vreodată nevoie să Ii i ulaţi vreo problemă mai încâlcită de contabilitate, în afara orelor i Togram. Aşa ceva discut cu directorul financiar, care e plecat în străinătate undată…
Mi-aţi mai spus asta, la întrevederea anterioară. Ştiţi cumva cine-ar pUlca avea o cheie de rezervă de la uşa locuinţei lui Doyle? I uchanan se aplecă înainte, în aşteptarea răspunsului. „ Sunt sigur că nimeni de pe-aici, minţi din nou Morgan, după care din buze. I >ar cred că-nţelegeţi cam ce implicaţii au toate astea. Mă tem că nu.
Păi, ia să vedem: un necunoscut intră în casa lui Doyle, având m In camera de zi, dă peste un sistem audio hi-fi care valorează i inii de lire şi care unui borfaş nu i-ar fi scăpat în nici un caz; |tr, vizitatorul misterios nu s-a dus acolo să fure, ci poate să lase Idile de pariuri fără amprente, spre exemplu. Apropo, purta ii i, un amănunt menţionat tot de martora despre care v-am spus i lost de mare ajutor. Morgan ridică din umeri fără vreun comentariu, ca şi când toate astea îl depăşeau. Buchanan se ridică în picioare şi Warden îl imită aproape simultan.
Cred că asta-i tot, domnule. Deocamdată. M-am gândit că e dc datoria mea să vă ţin la curent cu mersul anchetei. Buchanan surâsemi zâmbet rece, al omului care n-o face prea des. Se îndreptă spre uşă, apoi se-ntoarse pe călcâie: Apropo, cred că nu vă gândiţi să părăsiţi ţari domnule? Ce dracu' înseamnă asta? Izbucni Morgan, aruncându-i inspci 111 rului o privire ostilă. Sunt directorul general al unei corporaţii interni ţionale şi chiar azi am de făcut un drum pe Continent.
Ne puteţi spune unde vă putem găsi? Cei de la sediul din Basel vor şti unde sunt. In orice caz, dacă. Inevoie de cineva, doamna Buckmaster va fi aici tot timpul.
Aşa este; e perfect. Mii de scuze, uitasem de dânsa. Vă rog să mm spuneţi, doamnelor nu le place să fie neglijate. La revedere, drum bj Buchanan nu scoase o vorbă până ajunseră la maşină; figuri păstra cutele adânci ale concentrării intense. Warden trecu la voi.im inspectorul ocupă locul din dreapta lui.
Ei, ce crezi, sergent? Era foarte încordat, domnule; ca un arc tensionat la maximii,. Îl dădeau de gol mâinile; le-a strâns când aţi pomenit de biletele tic | şi le-a încleştat şi mai tare când aţi adus în discuţie martora.
Am observat şi eu, dar asta nu-nseamnă mare lucru. Oameni vin nervoşi când discută cu poliţia; să nu uităm că tocmai primişi că investigăm o crimă, de fapt. Şi, broboanele de sudoare de pe frunte, mai târziu.
Şi astea pot fi reacţia unei încordări fireşti. In ceea ce nu ¦ el se găseşte tot în zona neutră în această fază a anchetei. Să nf f cern la Yard. Morgan era cuprins de o furie rece, la gândul că Hanson I grijă să intre neobservat în casa lui Doyle, pe de-o parte, şi ci şi gafa de a purta pantalonii de la uniforma de şofer. Bine m4*i pusese o haină de velur. O săd jupoaie pe Hanson, cu prima ocazie, şi va trebui săd prevină să nu mai calce niciodată prin zona respectivă.
Morgan mai era îngrijorat şi de faptul că simţea că-şi găsise naşul în persoana lui Buchanan, viclean ca o vulpe, bine căptuşit cu tot felul de trucuri verbale. Dar acum, n-avea timp să se gândească prea mult la Bestiile astea. Răsfoind printre cartelele de telefon automat, o găsi în cele din Urină pe cea pentru Freiburg şi o introduse prin fanta telefonului cu lHătură prin satelit. Apoi schimbă lumina verde cu cea roşie în faţa U|ii biroului: nu voia să rişte să fie deranjat de careva în timpul ici convorbiri.
— World Security, Freiburg? Legătura cu Evans, repede. Sunt Mor-H”- Tu eşti Evans? Ascultă cu atenţie, n-am de gând să repet de două i viu la Basel cu avionul, în cursul zilei de azi; acolo îmi voi stabili ii iu'nil general pentru următoarele câteva zile. Ai ceva veşti despre I nostru?
Nimic în plus, faţă de ce ştiaţi când aţi plecat, raportă Evans. „ Sr-ndreaptă spre graniţa elveţiană; prin urmare, pune agenţi să i > plieze toate punctele de trecere între Germania şi Elveţia, de-a ui Kinului, de la Basel la Konstanz. N.un atâţia oameni, protestă Evans. Hfrei să te-nvăţ eu cum să-ţi legi baveţica la gât? Plasează cei mai II 'H'. Iini la principalele puncte de frontieră şi pentru cele mai mici Mi i i ajutoare. Spune-le tuturor să-şi ia aparate de filmat şi să se f”i în locuri din care pot să observe totul, dinspre partea elveţiană, i 11 czc pe film toate traversările, i 11< a omul nostru chiar îşi face apariţia? „i, i să improvizeze. Dacă au un camion sau o maşină la îndei a lolosească de ele; dar să aibă grijă să arate totul ca un accio i, să-ţi dictez pe litere?
1 (des…
„n r. ancl ascuţit îl fulgeră pe Morgan: Presupun că nu se înregistrează şi convorbirea asta… Ei?
Păi… Aţi insistat întotdeauna că trebuie înregistrate toate convorbirile, aşa că… Păzeşte-mă, Doamne, de meseriaşii tâmpiţi! Evans, prima grijă pe care o ai este să ştergi convorbirea asta de pe bandă, m-auzi? Şterge-o ai pe bandă!
Am s-o şterg personal. Bun. Dă-i drumul şi amplasează obiectivul. Omul trebuie depisi. N în următoarele douăzeci şi patru de ore.
L'. Idurea Neagră beneficia de o schimbare radicală de vreme în eaţa aceea. De pe veranda cabanei de vânătoare, Tweed privea cu ¦li pe jumătate închişi albastrul orbitor al cerului. Lumina soarelui I i în mii de cioburi pe zăpadă şi pe ţurţurii agăţaţi de ramurile IM' al brazilor. Temperatura era tot sub zero grade însă aerul deve-¦ proaspăt, înviorător. Din spate, apărură Paula şi Newman, cu PKPlc în mâini. Tweed luase hotărârea chiar în clipa când se treziseră: ¦ O luăm spre sud de cum se luminează de ziuă; ne-ndreptăm spre i Iiiilicle capete ale podului. ^BU i riscant? Ii' ¦. I nu! 'I lui Tweed trăda o bucurie copilărească la gândul acţiunii.
Luă de când părăsiseră Anglia, el părea a-şi fi reluat cal- (lUili. Nuia, stăpânirea de sine şi inventivitatea.
Dar, continuă Tweed, e mult mai riscant să rămânem aici, pentru că dulăii împuşcaţi de Newman azi-noapte sunt o dovadă că Horowitz ştie de prezenţa noastră în zonă. Armând Horowitz mă sperie, spuse Paula înfiorată.
Înainte de culcare, Newman le arătase cele două poze făcute de Marler în faţa sediului WS din Freiburg: Gareth Morgan şi Armând Horowitz, pe punctul de a intra în clădire. Tweed îl recunoscuse pe ungur. — Pierre Loriot, de la Interpol, mi-a arătat singura fotografie care i I mai fost făcută acestui om, în afară de asta. E cel mai periculos asasin din toată Europa de Vest. Pentru un om de afaceri respectabil, trebuie să recunosc că Morgan are nişte relaţii de toată mândreţea…
Asta fusese cu câteva ore înainte. Acum, când toţi erau gata di drum, Paula veni cu altă întrebare: Şi cum o să ne deplasăm fără maşină? Ne-am împotmolit aii i nu vedeţi?
N-aş zice, îi răspunse Tweed. Sper că Audi-ul cu care am venit dl la Freiburg e tot acolo, la capătul potecii care ne-a adus aici. L-aJ ascuns în tufişurile alea şi oricum, urmăritorii noştri probabil c-au foi preocupaţi mai curând de Mercedes-ul abandonat şi de Braun, individa pe care 1-a împuşcat Bob… Să nu fie vreo capcană, comentă Newman. O iau eu înainte, „4 ajung primul acolo.
Înainte de a pleca, Newman o ajută pe Paula să facă ordine în <4 bană. A golit găleata pe care o folosiseră drept toaletă într-o crevasă m turnat deasupra conţinutul unei cutii de dezinfectant, peste care PafJ dăduse într-un bufet. Pentru a le uşura povara, aruncară restul de M mente neconsumate în aceeaşi crevasă. I — Nici urmă de elicopter, remarcă Newman coborând trepetele m randei în urma lui Tweed. Şi aveţi grijă unde puneţi piciorul, că n-nevoie de glezne scrântite…
Apoi Newman o luă înainte, cu valiza în mâna stângă; i 1 Walther-ul încărcat în dreapta. Coborârea pe firul izvorului se dnm foarte anevoioasă din cauza alunecuşului. În spatele lui Tweed, _tremura, deşi avea un fular gros înfăşurat în jurul capului. Nu Iriffl ădea fiori, ci atmosfera de cavou a pădurii din jur. Singurul zgomot era I al paşilor lor strivind zăpada îngheţată. Mergând mai repede, New-m.in dispăruse înainte. — Mă-ntreb dacă au identificat-o pe amărâta aceea peste care au dat la |ne acasă, vorbi Paula.
Mă îndoiesc; bănuiesc c-a fost adusă din altă ţară, tocmai ca să nu i lepistat ucigaşul. Ai vreo idee cine-ar putea fi ucigaşul ăsta?
Da, cred că acum ştiu: ori Lance Buckmaster or Gareth Morgan. I – O, Doamne! Ce te face să crezi aşa ceva? Poate c-au folosit un Wi|ţaş plătit, ceva de genul ăsta… W~ Nu; riscul era prea mare. Oricine-ar fi fost criminalul, trebuia lie sigur că nu va exista nimeni care să-1 poată arăta cu degetul T.1 aceea. Scopul principal era să mă dea pe mine la o parte, ceea ce i reuşit.
— De ce-1 bănuieşti pe Morgan? ¦ Vorbeşte mai încet; în liniştea asta, se aude până departe. De ce-1 esc pe Morgan? Din cauza actului de identitate pe care 1-a găsit ni. Ui asupra individului cu Mercedes-ul. Gustav Braun, World ni ny. Braun era plevuşcă şi n-ar fi îndrăznit să se folosească de armă ' i li primit ordin de sus. Şi sus e Gareth Morgan. Sper din tot Hi iul ca Arthur Beck să ne arate prietenie, pentru că am neapărat ne-jf de un emiţător-receptor de mare putere, în cel mai scurt timp, să… Mira cu Lampedusa.
Ni'1 ajunseră la capătul potecii, Tweed aruncă o privire de-al lun-liuinului forestier pe care urcaseră noaptea trecută. Nu văzu pe „nu, nici măcar pe Newman. Traversă drumul cu un oftat de uşu-1' ederea maşinii albastre, în acelaşi loc în care o lăsaseră ascunsă ui i. 'n1 Nici un pas mai mult; şi nu te atinge de maşină. I ii iJ. Isul lui Newman. Paula se întoarse şi-1 văzu apărând din dosul li unchi masiv de brad, îndreptându-se spre ea. Ii făcu semn să se | l”mc drum, unde rămăsese Tweed.
Când ajunse în partea cealaltă a drumului, îi atrase atenţia o halcă de zăpadă alunecând de pe o creangă şi căzând la pământ cu un sunel moale. Temperatura a urcat deasupra lui zero, explică Newman. Se to peşte zăpada. Acum retrageţi-vă cam zece metri în sus pe potecă, pân. L verific eu maşina.
De ce s-o verifici? Se miră Paula. Priveşte urmele: au întors Mercedes-ul şi au plecat, presupun, < il mortul în portbagaj. Am aşteptat să văd dacă n-au lăsat totuşi pe care” ascuns pe-aici, dar n-au lăsat pe nimeni. Ceea ce nu-înseamnă că nu I putea să fi văzut, chiar pe întuneric, Audi-ul ascuns în tufişuri, ca/care e foarte probabil că ne-au lipit un cadou de adio.
|