Colin Forbes

Parc-am mai discutat acest subiect şi-am căzut la învoială, îi nu minţi Paula. Aş vrea să ştiu ce ţi-a schimbat părerea?

Nimic. Dar uciderea medicului legist… Cum ai zis că-1 cheamă?! 1 întrebă pe Newman.

Doctor Rose de la Spitalul St. Thomas.

Uciderea doctorului Rose îmi întăreşte convingerea că Securit. IlP* 1 nu va avea linişte până ce nu mă va elimina, pe mine şi pe oricare dl 1 martor al acestei afaceri. Aşa că trebuie să te întorci imediat la Ziiri< li I

Chiar aşa? Paula îşi scoase din geantă Browning-ul automat, îi verifică piedica şid învârti pe deget. Atunci de ce port asta cu mine? Şi ce-aşteptăm noi aici de fapt?

Ţi-am mai spus de atâtea ori, făcu Tweed, pe un ton exasperat. Foarte curând vom fi atacaţi. Chiar am nevoie ca acest lucru să se întâmple, pentru a-1 convinge pe Beck că sunt nevinovat. La dracu'. Doar ţi-am mai explicat!

Şi eu ţi-am explicat că voi sta cu tine până se termină totul. Oricum s-ar termina. Poţi să mă scoţi de-aici numai dacă mă duci tu în braţe, altfel nu vei reuşi. Şi ştii doar că vei avea nevoie de cel mai mic ajutor, şi vezi bine că nu suntem prea mulţi. Se uită la ceas şi zise: E iimpui să-1 schimb pe Georg; iar voi ar fi mai bine să trageţi un pui de somn. Pa!

Newman aşteptă până ce ea dispăru sus pe scări şi zise:

Să ştii că are dreptate, Tweed. Îşi ia rolul în serios. Şi dac-o alungi icum de-aici n-are să ţi-o ierte niciodată.

Da, dar măcar va trăi.

Eşti sigur? Cum crezi că ar putea coborî de-aici, chiar dacă noi i. mi da maşina?

Atacul aşteptat de Tweed avu loc chiar înaintea zorilor.

Paula se săturase de stat pe scaun şi se plimba prin cameră, când au I zgomotul motocicletelor. Se repezi la fereastră şi aşteptă. Zgon I creştea în liniştea nopţii. Când auzi că se deschide uşa camerei, se îfl toarse brusc, ţinând Browning-ul cu amândouă mâinile, şi ochi siluclAj întunecată care stătea în uşă.

— Nu trageţi în bucătar, face şi el ce poate! Zise Newman.

— In cazul în care-ai uitat, eu sunt bucătarul aici. Iar tu de buzna aşa peste mine, ar fi trebuit să dormi acum?

Am auzit motocicletele şi m-am gândit că poate începe…

Motociclete? Eu am crezut că sunt maşini. Paula se întoarse la fereastră ţinând în mână pistolul cu piedic mm

Acum motoarele se auzeau ca un vuiet şi zăpada din faţa cabani i lucea în lumina farurilor.

Una din motociclete încetini. Paula observă că cel care o o purta un costum de piele, cască şi ochelari de protecţie.

— Doamne! Exclamă ea. Dar e unul din cei care ne-au dep I I cedes-ul când veneam din Zurich!

— Acum ce fac? Dă-mi şi mie ochelarii cu infraroşii ca să i pol Motociclistul opri motorul şi porni spre partea opusă.1 dl urmărind atent una din urmele false pe care le făcuse N<-” 1 Mercedes-ul la sosire. Acum şanţurile erau îngheţate şi şi 1 foarte bine. Motociclistul se opri, îşi frecă mâinile, îşi scoii privi în jur.

— Ăsta e Harry Butler, spuse Newman, şi cel care vine I Pete Nield.

Apăru şi celălalt motociclist şi procedă la fel ca Butler – îşi împinse maşina pe alte urme create de Newman. Paula realiză imediat scopul acţiunii lor:

— Dacă i-a urmărit cineva, n-o să-şi dea seama niciodată unde au dispărut.

Dar ea vorbea singură, pentru că Newman coborâse să primească musafirii.

Butler şi Nield îşi luară motocicletele şi merseră în spatele cabanei, ieşind din raza ei vizuală.

— Noi suntem în cabana de vizavi, îi spuse Newman lui Butler, când Ic întâlniră nas în nas după colţ.

— Ştiu. Beck ne-a spus unde sunteţi şi ne-a desenat o hartă. Ne-a dat eia acestei cabane, ca să fim în siguranţă. Nield tocmai apăru de după colţ:

Unde vezi tu siguranţă în locul ăsta? Este un drum mort, şi subli-cuvântul „mort”.

Haideţi să vorbim cu Tweed; s-a trezit şi el când aţi apărut, ei doi nou-veniţi nu semănau deloc. Butler era un bărbat de ximativ treizeci de ani, bine făcut, studiat în mişcări şi în unare, şi cu o privire ştrengară. Nield era ceva mai tânăr, mai ii, şi avea o mustaţă neagră, stufoasă. Era foarte ager, rapid în re şi oarecum impulsiv. Cei doi se completau reciproc şi formau ă unită, deşi Butler era cel care lua întotdeauna deciziile nte.

Niră spre cabană, cu gentile grele aruncate pe umăr, înotând cu i. ue prin zăpada îngheţată.

D se îmbrăcase şi-i aştepta la intrare. Ii pofti înăuntru, e aţi venit! Sunt fericit că vă văd, pentru că putem fi atacaţi moment. Cum a mers cu Beck? Zise Tweed, intrând direct în saseră uşa deschisă numai câteva minute, în cameră se făcuse că Newman mai puse nişte lemne în foc. Butler şi Nield îşi s bluzoanele şi îşi încălzeau mâinile în faţa căminului. New-tă la ceas.

— E timpul s-o schimbăm pe Paula. Mă duc să-1 trezesc pe Georg.

Dar, chiar în acel moment, Georg cobora scările, venind din dormitorul său. Se holbă surprins la cei doi nou-veniţi, moţăi din cap spre Tweed şi merse la bucătărie ca să-şi dea cu apă rece pe faţă. Era ce. I mai bună metodă de a scăpa de mahmureala care îl cuprinsese după somnul scurt şi adânc. Se întoarse, văzu că Paula era deja în cameră şi urcă la etaj.

Nield o salutase pe Paula cu un zâmbet şi un pupic pe obraz, ial Butler îşi aruncă geanta pe masă şi începu să despacheteze.

Spre surprinderea mea, Beck a fost foarte săritor şi chiar am avui impresia că începuse să se îngrijoreze pentru tine. Am încercat şi I convingem să ne dea pistoale, dar a refuzat, în schimb ne-a dat astei care s-ar putea să fie mai eficiente. Ne-a spus că arme aveţi voi.

Avem. Dar astea ce dracu mai sunt?

Butler scoase un butoiaş cu gura largă care arăta oribil, ca un pisi i bondoc; apoi mai trase din geantă un alt obiect asemănător cu primul, dar cu o gură şi mai mare, precum şi nişte gloanţe uriaşe.

Ăsta e un pistol cu gaze lacrimogene şi ăsta cu gaz asfixiant, adii un amestec de gaze care sufocă, închise într-un singur glonţ.

Am şi eu, zise Nield zâmbind spre Paula şi scoase din geani. I nişte obiecte identice. Plus că Butler m-a învăţat cum se conduce Hoiul pe gheaţă. E foarte pasionant.

Mi se pare mai degrabă periculos, comentă Paula.

Ar trebui să-1 vezi pe Butler cum alunecă în plină viteză îmi curbă strânsă. Maşina este centrată la un unghi de patruzeci şi cinci grade, şi el tot reuşeşte s-o ţină sub control. Acum pot şi eu.

Mă îndoiesc că puteţi merge cu motocicletele pe-aici, zise Tun.1

Cum să nu, suprafaţa asta este ideală, comentă Butler. Am tesi I deja după ce-am trecut de Apthal şi-am urcat panta aia îngheţată l><„ i Acum care e programul?

Paula observă ca nu făcuseră nici o aluzie la cele petrecute la II dra, nici un cuvânt despre cadavrul din camera lui Tweed sau îţu posibila lui implicare în acest caz. Ei veniseră doar să-şi ajute şeful facă meseria şi pentru asta Paula le mulţumi în gând.

Trebuie să facem faţă atacului procedând cu profesionalism şi siguranţă, le spuse Tweed. Ştiu că vor să mă omoare, doar au mai încercat de două ori până acum. Cel de-al treilea atac cu siguranţă va i straşnic.

Adică va trebui să le săpăm mormintele, zise Nield plin de optimism.

Acum arătaţi-ne şi nouă armele voastre, ceru Butler.

Newman îşi scoase pistolul Magnum 45 şi Paula arătă Browning-ul pe cared purta în poşetă.

— Într-adevăr sunt perfecte. Dar ce facem numai cu două? Privi spre Nield. Va trebui să ne bazăm mai mult pe tactică, decât pe forţa armelor şi să le facem o surpriză vizitatorilor noştri. Îşi aruncă privirea ipre Tweed şi Newman. Dacă sunteţi de acord, o să ne luăm motocicletele în cabana noastră de peste drum. In cazul în care vor apărea lin vale, îi avem în bătaia puştii, iar dacă vin din pădure şi coboară Banta din spatele cabanei, Pete şi cu mine ne vom lua după ei. Surpriza ¦te acum mai rentabilă decât focul de armă.

I Faţă de cum vorbea Butler de obicei, acesta era un adevărat discurs.

Tweed privi spre Newman, care dădea din cap aprobator.

B* A

— Îmi place. E bună ideea lui Harry. I – Aşa vom face, decise Tweed.

— Atunci, la revedere!

Băieţii îşi strânseră obiectele de pe masă şi le puseră din nou în genţi. Nield îi aruncă o privire Paulei, care-i zâmbi afectuos, apoi cei doi ieşiră ¦ uşa din faţă. In cameră se făcu linişte; câteva minute se auziră numai Ifânnele trosnind în foc.

— Mă bucur mult că au sosit. Avem şanse acum să câştigăm marea ¦lălie, zise Paula.

Slabe şanse, se gândi Newman, dar nu mai zise nimic.

Niciunul nu mai putea dormi, aşa că Paula le aduse cafea proaspătă, 'n'iirg veni în goană să-i anunţe că ieşea fum din coşul cabanei de peste ¦im, dar Tweed îl linişti şi-1 trimise din nou la post. In cabană plutea acelaşi miros de mucegai amestecat cu fum, pe care-1 simţiseră odinioară în coliba din Pădurea Neagră.

Tweed se învârtea prin cameră încruntat.

— Trebuia să-i fi cerut o puşcă lui Beck, zise el într-un târziu.

Nu ţi-ar fi ajutat la nimic, decât poate să te împuşti în picior, glumi Newman.

Spui tâmpenii, doar ştii bine că ocheşte perfect, interveni Paula supărată.

— Ţi-ai pierdut simţul umorului? O-ntrebă Newman rânjind. Paula îi scoase limba.

Cam cu o oră înainte de ivirea zorilor, apăru un Audi, care venea dinspre Apthal şi trecea încet pe lângă cabane, îndreptându-se spre telefericul din capătul drumului.

Paula urcă scările în fugă, strigându-1 pe Newman. Intrară în ci mera din faţă, unde Georg se uita pe geam. După un minut, Newman reuşi să se acomodeze cu întunericul; în cabana de vizavi nu era aprins.) nici o lumină.

— Ia uitaţi ce face! E complet aiurea! Se miră Paula. Uşa maşinii se deschise şi apăru un bărbat îmbrăcat în pelerina 111 glugă, aşa cum poartă călugării benedictini. Era una din cele mai ciud i privelişti la care Paula asistase vreodată. Călugărul stătea cu mâini împreunate ca pentru rugăciune şi privea muntele.

— Ce dracu' se-ntâmplă aici? Întrebă ea în nemţeşte.

Unii călugări au un puternic sentiment mistic în apropier munţilor, îi explică Georg. Eu, personal, n-am înţeles niciodată iiiullj termină religia şi unde începe mis-ticismul.

În frigul ăsta cumplit? Şi la ora asta? Îşi exprimă Newman CI nedumerire.

— Suferinţa este plăcerea şi calea vieţii lor…

Stieber stătea nemişcat lângă teleferic.

În seara precedentă răpise un călugăr benedictin care mer|ţp” mănăstire pe un drum înfundat şi pustiu. II trăsese la marg mului, punându-i braţul după gât şi strângând tare. Stieber nun |

Bietul călugăr să-şi piardă doar cunoştinţa, ca apoi să-1 dezbrace şi să-1 poată ascunde. Dar presiunea braţului fusese atât de mare, încât călugărului i se oprise respiraţia şi capul îi căzuse într-o parte. Stieber văzuse că nu mai are nici puls şi-atunci înţelese că-i rupsese gâtul. Nu mai era nimic de făcut. Dezbrăcase călugărul, luându-i roba, gluga şi încălţările, şi-i puse corpul pe o pojghiţă de gheaţă care acoperea o groapă plină cu apă. Gheaţa se spărsese imediat sub greutatea cadavrului, pe care Stieber îl împinse cu piciorul în adâncime. Aproape instantaneu, pojghiţa de gheaţă se refăcuse deasupra gropii, ascunzând orice urmă. Stieber aşteptase ca gheaţa să capete grosime şi apoi plecase în grabă, aruncând hainele în portbagajul maşinii.

Acum Stieber stătea lângă teleferic, cu capul plecat, ascuns sub l'lugă, pe care şi-1 rotea foarte încet, supraveghind cabanele. La un moment dat, Newman observă mişcarea şi sări repede din dreptul ferestrei; iar Paula simţi că trebuie să facă la fel. 1 – Dă-te din fereastră, Georg! Ţipă Newman.

Georg se mişcă, dar prea târziu. Stieber văzuse o umbră în spatele Jlrestrei fără perdele, aşa că încetă să mai cerceteze cabana şi se întoarse încet spre maşină, mergând tot cu capul plecat. Era clar. Cine altcineva ar fi stat la ora asta să pândească în spatele ferestrei, lintr-o cameră întunecată? Aşa că Stieber numără cabanele şi pnu poziţia celei suspecte, apoi urcă la volanul maşinii şi porni i spre casă.

— Gata, spectacolul s-a terminat! Exclamă Paula. I – Tu ce crezi, Bob? Se auzi brusc din spatele lor vocea lui Tweed. Newman se întoarse mirat; pentru moment, uitase că Tweed are ¦ ' ari de felină. Tweed stătuse într-un colţ al camerei, de unde avea o „. 11şte largă, chiar până la staţia telefericului.

¦ K-al dracului de ciudat, zise Newman pornit. Să urce aici un „iu, în toiul nopţii, şi la sub zero grade, numai ca să se holbeze la munţi… A convins pe cineva?

(aed că nu, îl aprobă Tweed. Călugărul este masca perfectă pentru m, i care vrea să cerceteze terenul. Simt mâna lui Horowitz.

Aşa că pot sosi în orice clipă de-aci înainte… Zise Paula, cu tristeţe în glas.

În orice clipă, repetă Tweed.

Stieber plecă din Brunni şi mai merse puţin de-o milă, până întâlni cele două Mercedes-uri parcate pe marginea drumului. In maşina cu motorul pornit, Horowitz stătea lângă Morgan aflat la volan. Stieber se apropie, deschise uşa din spate şi se strecură înăuntru.

Ei, bine? Îl interpelă Morgan.

Am localizat cabana în care se ascund. E foarte aproape de teleferic. Cum mergi de-aici, pe stânga, penultima cabană.

Eşti sigur? Îl întrebă Horowitz neîncrezător.

Nu mai tot întreba! Explodă Morgan. Doar Stieber este om de încredere. Sun la Kloten. Haideţi, să începem odată!

Luă microfonul, transmise semnalul, primi imediat răspuns, u atunci dădu ordinul: „Operaţiunea Escaladarea Muntelui. Găsit obiei tivul. Repet. Începe Operaţiunea Escaladarea Muntelui. Aşted confirmare. Terminat.”

Confirmarea de la Zeller veni imediat, scurtă şi concisă; Morgi n atârnă microfonul la loc şi se uită la ceas.

Şi-au programat atacul chiar înainte de răsăritul soarelui, atun când omul e cu moralul la pământ şi se sperie uşor. Ii vom găsi ci adormiţi.

Dar ce facem cu motocicliştii lui Zeller? Întrebă Horowitz tonul său ironic.

Îi trimit înapoi la Kloten, ca să se alăture echipei de atac. E impresie crezi c-ar face nişte motociclişti dacă s-ar învârti pe-ain.li de-dimineaţă cu motoarele urlând? S-ar şi trezi vreun localnii cheme poliţia!

Dar, ce, tu vrei să zici că elicopterele nici nu se-aud, nu?

Ba sigur că se-aud, dar apariţia lor nu va mira pe nimeni; vor 11 că sunt de la Salvamont, în căutarea celor înzăpeziţi prin munţi.

Teoretic, se pare că n-ai scăpat nimic din vedere.

Doar teoretic? Întrebă Morgan, vizibil iritat.

— Spui că Zeller şi-a retras echipa; atunci cine erau cei doi motociclişti care ne-au depăşit zburând spre Brunni ca nişte diavoli veniţi direct din iad?

De unde vrei să ştiu? Poate că Zeller i-a trimis înapoi ca să susţină atacul. Doar i-am dat mână liberă lui Zeller.

Eu am nevoie de maşina asta, îi anunţă Horowitz. Voi o puteţi folosi pe cea din spate.

Mulţumim foarte mult! Pot să-ndrăznesc să te-ntreb la ce-ţi trebuie?

Doamne, ce cald s-a făcut aici! Strigă Stieber din spate. Îşi dăduse gluga jos, dar nu reuşea să-şi scoată roba. Apropo de transport. Şi eu am nevoie de o maşină cu care să ajung la punctul de observaţie de lângă Apthal; este o necesitate cel puţin la fel de justificată ca şi a lui Horowitz.

Poţi să mergi în continuare cu Audi, zise Morgan şi se întoarse spre Horowitz. Dar ţie ce-ţi trebuie maşină?

Pentru că eu lucrez totdeauna singur. Nu-mi plac pasagerii. Şi cu „sta am terminat discuţia!

— Bine, dacă zici tu…

Morgan era iritat pentru că Horowitz nu voia să-i dezvăluie adevă-1 motiv. Apucă clanţa uşii şi-1 privi pe Horowitz, oftând.

— Atunci ia tu maşina. Cred că trebuie să porneşti, pentru că drumul oarte prost.

Horowitz nu-i văzu zâmbetul batjocoritor, pentru că tocmai se miorsese spre Steiber, care şi el voia să iasă din maşină.

— Ce s-a-ntâmplat cu proprietarul hainelor pe care le porţi? Ţi-am ipus să-1 legi şi să-1 duci într-o magazie goală, ca să poată fi găsit mâine dimineaţă.

VN-a mers, chicoti Stieber. I s-a rupt gâtul din greşeală, şi l-am i”i uns într-o copcă pe care-am spart-o cu propriul lui cadavru. Tre-m& să fi văzut cum se forma pojghiţa de gheaţă peste ochii lui ieşiţi rbite.

Orowitz îşi ascunse dezgustul. Stieber avea o atitudine foarte uloasă – se chiar bucura de rezultatele muncii lui. Pentru Horowitz, uciderea unui om reprezenta o operaţie chirurgicală care trebuia realizată eficient şi fără implicare. Se felicită pentru faptul că ceruse să aibă maşina lui; descoperirea călugărului ucis în mod sigur va alerta poliţia.

Pe de altă parte, Horowitz nu era prea încrezător în reuşita planului de atac al lui Morgan. Măcar de l-ar scoate pe Tweed din vizuina lui. Şi eu o să-1 aştept…

Morgan ieşise din maşină, în frigul cumplit, când Horowitz îl chemă înapoi.

Ce mai e? Bombăni Morgan.

Vezi, nu uita nici o clipă că ai de-a face cu Tweed!

Că doar n-o fi Superman…

E cel mai periculos şi mai imprevizibil adversar pe care l-am avui vreodată!

Liniştea asta nenorocită a munţilor o enerva pe Paula şi-o făcea să 1 simtă ca-ntr-un cavou. Nici focul nu se mai auzea, deşi ardea încă; pan.1 şi el aştepta să se întâmple ceva.

Tweed răsfoia din nou fotocopiile documentelor din seiful de I World Security din Basel, mărturii ale sabotajului, şantajului şi intimi dării, probe decisive într-un eventual proces.

Newman verifică de două ori obloanele grele care protejau ferestn le, apoi intră în cameră pe uşa din faţă, pe care o încuie şi-i pui zăvorul. Urca scările, când Paula îl interpelă, ca să spargă tăcerea:

— Unde te duci?

— Să verific dormitorul din spate, în care nu mai stă nimeni acum, Deschise uşa dormitorului şi aprinse lanterna de buzunar. Perdel erau trase. Newman îndreptă fasciculul luminos în spatele perdelei apoi deschise geamul dublu. Pe pantă căzuse un strat subţire de zăp proaspătă. Brazii înalţi străjuiau muntele, aşezaţi în şiruri, la inter” regulate, unul în spatele celuilalt. Deodată auzi elicopterele cu apropiau, dar nu putu vedea nimic din cauza brazilor. Închise ferişi coborî scările în fugă. Paula şi Tweed tresăriră auzindu-i paşii gi ei

Cred că de data asta ei sunt, raportă Newman. După sunet, mi se pare că sunt mai multe elicoptere.

Eu urc săd anunţ şi pe Georg, zise Paula surescitată. N-ar fi bine să-i chemaţi şi pe băieţi?

Dar Georg apăru la jumătatea scărilor. Paula observă că el îşi pregătise deja pistolul.

Tweed stătea în picioare lângă masă, cu capul plecat, şi îşi ştergea ochelarii.

Am venit să vă spun că-i aud din dormitorul din faţă, şi cred c-ar fi bine să mă întorc acolo, zise Georg. Sunteţi de acord?

Da, zise Newman, cu ochii la Tweed. Şi eu o să-i urmăresc din spate. Nu cred că trebuie să-i anunţăm pe băieţi – sigur i-au auzit şi ei.

Eu ce fac? Întrebă Paula timid, cu Browning-ul în mână.

Tu stai aici, jos.

— Da, ca nu cumva să păţesc ceva, murmură ea.

— Nu de-asta! Vocea lui Newman deveni dură. Rămâi jos, ca să ai grijă de ferestrele astea de-aici. Ei vor încerca să tragă în noi, aşa că te ufli chiar în bătaia puştii.

Urcă scările în fugă şi intră în dormitorul din spate; deschise geamurile. Auzea zgomotul neîntrerupt al elicopterelor, dar nu putea Ifedea nimic.

Se aplecă pe fereastră şi cercetă atent zidul cabanei, până la acoperiş; câteva proeminenţe de care-ar fi putut să se prindă cu mâna. Stând marginea ferestrei, se felicită că-şi luase impermeabilul lung şi gros -¦jepuse deja să simtă frigul pătrunzându-i la spate, pi Puse întâi un picior pe rigola îngheţată, ca să-i verifice rezistenţa. Ppoi, prinzându-se cu mâinile de marginea ferestrei, puse şi celălalt ¦cior, lăsându-se cu toată greutatea – rigola nu cedă nici de această „lă. Sări înapoi în cameră şi închise geamul din afară. Tot nu putea i elicopterele.

[n sufragerie, Tweed îşi puse ochelarii şi apucă vătraiul de lângă in. La nevoie, putea fi şi el folosit ca armă.

— Cel puţin am scăpat de aşteptare, remarcă Tweed, privind spre a.

— Şi mie-mi pare bine. Dar acum vedem noi pe dracu! Ba nu! Ei or să-1 vadă în curând, oriunde s-ar afla! Se corectă ea.

La etaj, Georg şi Newman lăsaseră uşile dormitoarelor deschise, ca să poată comunica. Newman îşi pregătise Mag-num-ul, şi-şi pusese la îndemână gloanţele de rezervă.

Zgomotul motoarelor încetase, iar în liniştea apăsătoare cu toţii aveau sentimentul că li se pregăteşte ceva rău. Dar aşteptarea se prelungea la nesfârşit. Nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai întâmpla nimic. Începuse să se lumineze de ziuă; era momentul potrivit ca duşmanii să atace, ceea ce se şi întâmplă.

Cu ochii mijiţi, Newman descoperi nişte umbre care alergau în zigzag printre trunchiurile brazilor, cu o viteză ameţitoare. Deci asta era! Strigă la Georg, dar îl auziră şi cei doi aflaţi la parter:

— Sunt schiori! Coboară prin pădure şi se îndreaptă spre noi!

Fără să facă cel mai mic zgomot, Tweed apăru în uşă cu vătraiul în mână şi veni lângă Newman, care se aplecase pe fereastră cu pistolul în mână. Siluetele agresorilor se zăreau din ce în ce mai bine; erau într-adevăr schiori încercaţi. Fiecare avea pe umăr o armă automată, formând astfel o echipă de temut.

Tweed auzi nişte zgomote venind din faţa cabanei, şi fugi la fereastra în spatele căreia stătea Georg cu pistolul pregătit.

Se deschise uşa cabanei de vizavi şi apăru Butler, care scoase moi” cicleta, o coborî pe scări şi încalecă pe ea. Trecu strada în viteză şi urc panta spre cabana lui Tweed. Nield îl urmă cu motocicleta lui, dar îndreptă spre partea opusă a cabanei.

De la fereastra dormitorului din spate, Tweed văzu că Honda 1 Butler urca panta din stânga, în timp ce Nield apăru pe panta dre. Ipi Intenţionau să-i prindă pe schiori ca într-un cleşte. Butler avusel dreptatepanta îngheţată era perfectă pentru roţile motocicletelor.

Schiorii, care răsăriseră dintre brazi şi se apropiau de cabană, cu acum încadraţi de cei doi motociclişti.

— Mai bine cobor la Paula, zise Tweed.

Paula stătea ghemuită lângă masă, cu mâna crispată pe Brownifll aruncă lui Tweed o privire peste umăr.

— Ce se mai întâmplă în faţa cabanei?

Tweed îi povesti. Ea zâmbi chinuit, strângând arma mai tare. Iar trebuia s-aştepte…

În dormitorul din spate, Georg deschise fereastra şi se ghemui lângă Newman.

Cel care conducea atacul era Zeller. Aflându-se într-o poziţie avantajoasă, se opri şi îndreptă arma spre fereastră, dar Nield îl observă şi trase un foc de pistol, conducând motocicleta câteva clipe cu o singură mână. Newman urmări traiectul proiectilului prin aer şi văzu cum acesta aterizează aproape de Zeller, învelindu-1 într-un nor de fum. Newman auzi apoi zgomotul asurzitor al unei alte împuşcături.

Când norul de fum începu să se împrăştie, schiorii din spatele lui Zeller îşi schimbară direcţia. Butler se îndreptă acum spre pădure, urcând panta în zigzag, aşa cum făcuseră şi schiorii înainte. La fel procedă şi Nield şi apoi dispăru printre brazi. Schiorii erau dezorientaţi şi simţeau lipsa conducătorului lor.

În sfârşit, Zeller reuşi să iasă din perdeaua de fum, clătinând din cap şi tuşind, ca să-şi elibereze plămânii de gazul asfixiant. Echipa se adună imediat în jurul lui.

— Îşi vor schimba tactica, zise Newman aruncând o privire spre (! Eorg.

Abia termină de vorbit, când schiorii porniră din nou, dar împrăş rjindu-se pe toată zona. Se îndreptau spre cabană, de acum era mult mai Uşor de ochit. Motocicletele nu se mai auzeau; Newman reuşi să ¦li'. Imgă fâsâitul schiurilor pe zăpadă. Câţiva alunecau pe partea stângă a ibanei, îndreptându-se spre drumul principal, iar Newman îi aşteptă să Ini re în bătaia puştii.

L – Uite, ăştia ajung la cabană! Se îngrijoră Georg. I – Ştiu, vor veni la capătul scărilor.

11 nul dintre schiori ţinea o grenadă, iar altul dădu ocol cabanei cu o în de oţel în mână. < land Tweed şi Paula auziră bubuitura, intuiră imediat pericolul; 11 apucă vătraiul şi veni la fereastră.

Schiorul reuşise să deschidă obloanele cu bara de oţel şi se prinsese cu o mână de marginea ferestrei. Când mâna apăru, Tweed o lovi straşnic cu vătraiul; se auzi un urlet şi mâna dispăru imediat.