Comisia superioară de disciplină


REGULAMENTUL ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII COMISIILOR DE DISCIPLINĂ



Yüklə 0,53 Mb.
səhifə7/7
tarix01.09.2018
ölçüsü0,53 Mb.
#76355
1   2   3   4   5   6   7

REGULAMENTUL



ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII

COMISIILOR DE DISCIPLINĂ

 CAPITOLUL I

Dispoziţii generale



Art.1 Comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor din România se organizează şi funcţionează în baza legii, a Statutului Colegiului Medicilor din România şi a prezentului Regulament.

În termen de maximum 10 zile de la primirea mandatelor, comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale şi Comisia Superioară de Disciplină de la nivelul Colegiul Medicilor din România îşi vor alege, cu majoritate simplă de voturi, un preşedinte.



Art.2 (1) Preşedintele comisiei de disciplină are următoarele atribuţii:

  1. organizează şi conduce activitatea a comisiei;

  2. organizează completele de judecată a cauzelor disciplinare;

  3. răspunde de evidenţa cauzelor disciplinare;

  4. reprezintă comisia de disciplină în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice;

  5. informează organele de conducere ale colegiului despre activitatea comisie şi a problemelor apărute în cursul desfăşurării cercetărilor disciplinare ori soluţionării cauzelor;

  6. propune proiectul de buget necesar desfăşurării activităţii comisiei;

  7. prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei.

(2)Preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale către un alt membru din cadrul comisiei de disciplină.
Art.3 Cauzele disciplinare se vor judeca, potrivit legii, de către complete de judecată formate dint-un număr de membri după cum urmează:

  1. 3 membri pentru comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale;

  2. 5 membri pentru Comisia Superioară de Disciplină.


Art.4 Alcătuirea completelor de judecată se va face astfel încât să fie asigurată o repartiţie cît mai echilibrată a cauzelor pentru toţi membrii comisiei de disciplină.
Art.5 Pe parcursul judecării cauzei disciplinare se va păstra componenţa completului de judecată.

Daca din motive obiective se impune înlocuirea unui membru al completului de judecată, noul membru va fi desemnat de preşedintele comisie de disciplină în baza cererii motivate a membrului aflat în imposibilitate de a mai participa la judecarea cauzei.

Un membru al completului de judecată înlocuit potrivit alineatului precedent nu mai poate participa la judecarea cauzei respective.
Art.6 Şedinţele de judecată a cauzelor disciplinare nu sunt publice.

Pe parcursul audierii, medicul poate fi asistat de un coleg sau de un avocat.

Membrii comisiilor de disciplină precum şi persoanele implicate în activitatea comisiei de judecată sunt obligate să păstreze confidenţialitatea cu privire la toate datele şi informaţiile de care au luat cunoştinţă.
Art.7 Desfăşurarea şedinţelor de judecată ale fiecărui complet vor fi consemnate sub forma de procese-verbal de şedinţă.

Fiecare proces verbal va fi semnat la sfârşitul şedinţei de membrii completului şi va fi anexat la dosarul cauzei disciplinare.

Procesul verbal va putea fi întocmit şi de personalul administrativ.
Art.8 Procesul verbal de şedinţa, întocmit la fiecare şedinţa va conţine următoarele elemente:


  1. data in care a avut loc şedinţa;

  2. membrii completului de judecată;

  3. consemnarea celor întâmplate în timpul şedinţei;

  4. actele ori înscrisurile depuse la dosarul cauzei disciplinare;

  5. măsurile dispuse în soluţionarea cauzei de către completul de judecată;

  6. semnăturile membrilor completului de judecată si a persoanei care a redactat procesul verbal.


Art.9 Procesul verbal se va ataşa, împreuna cu celelalte documente, la dosarul cauzei disciplinare.

Toate filele dosarului disciplinar vor fi numerotate, in ordinea in care au fost primite, si păstrate şnuruit in dosarul disciplinar (se va numerota si şnurui tot ce se depune in dosar: sesizarea, decizia biroului, adresa de convocare a medicului sau a altor persoane, dovezile de comunicare, fisele medicale sau alte documente, declaraţiile martorilor etc.).


Art.10 Toate adresele sau comunicările făcute de către completul de judecată se vor trimite prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire sau se vor înmâna, sub semnătura de primire, persoanei căreia îi sunt destinate.

Un exemplar al adreselor sau comunicărilor se va păstra la dosarul cauzei disciplinare împreuna cu dovada de primire sau de înmânare.


Art.11 Comisia de disciplină are dreptul să efectueze toate actele necesare soluţionare cauzei.


  • CAPITOLUL II


Înregistrarea cererii şi declanşarea acţiunii disciplinare

Art.12 Toate sesizările, plângerile – daca conţin elementele prevăzute de art. 109 din Statutul Colegiului Medicilor din Romania - îndreptate împotriva unui medic, se vor înregistra in Registrul Intrări –Ieşiri al colegiului.

Plângerea, sesizarea purtând numărul de intrare si data la care a fost primita, se va înainta Biroului Consiliului in prima şedinţa.


Art.13 Biroul consiliului este obligat ca, in prima şedinţa convocata după data primirii sesizării, sa analizeze sesizarea primita si sa adopte o decizie cu una din variantele prevăzute de art. 110 din Statutul Colegiului Medicilor din România.

Daca biroul consiliului se autosesizează potrivit art.111 din Statutul Colegiului Medicilor din România, se va emite, de asemenea, o decizie care va dispune declanşarea procedurii disciplinare. In decizia de autosesizare se vor menţiona elementele care au stat la baza luării acestei decizii, eventual, acolo unde este cazul, se vor ataşa si dovezile corespunzătoare.


Art.14 Sesizarea împreuna cu decizia biroului consiliului, daca s-a dispus declanşarea procedurii disciplinare, se înaintează către comisia de jurisdicţie unde se va înregistra in registrul de acţiuni disciplinare.

Numărul de înregistrare a sesizării in Registrul de acţiuni disciplinare va constitui numărul dosarului disciplinar.

După înregistrarea sesizării, secretariatul comisiei de jurisdicţie o va ataşa deciziei biroului consiliului si in baza numărului de inregistare, potrivit alin.2, va constitui dosarul cauzei.
Art.15 Comisia de jurisdicţie din cadrul colegiului, ori persoane anume desemnate de către aceasta, va efectua cercetarea cauzei disciplinare iar după terminarea cercetării va trimite dosarul către comisia de disciplină cu propunerea de sancţionare ori nesancţionare a medicului cercetat.

Cercetarea disciplinară de la nivelul comisiei de jurisdicţie se va finaliza cu întocmirea de către persoana care a făcut cercetarea a unui referat cu privire la:



  1. prezentarea datelor de identificare a persoanei care a făcut sesizarea;

  2. prezentarea reclamaţiei şi a faptei;

  3. probele administrate;

  4. dacă este cazul, analiza medicală a cazului;

  5. propunerea de sancţionare sau nesancţionare.


Art.16 După întocmirea referatului, ancheta disciplinară de la nivelul comisiei de jurisdicţie se consideră terminată iar dosarul se trimite către comisia de disciplină

Acţiunea disciplinară va fi susţinută în faţa comisie de disciplină de către un membru al comisiei de jurisdicţie ori de către o altă persoană din cadrul departamentului de jurisdicţie.



Art.17 Dacă decizia biroului consiliului este de respingere a sesizării ca vădit nefondata, un exemplar al acesteia se va trimite prin scrisoare recomandata persoanei care a făcut sesizarea.

In decizia de respingere a sesizării se va face menţiune despre posibilitatea persoanei care a făcut sesizarea de a contesta aceasta decizie in termen de 30 de zile de la comunicare si ca se va depune contestaţia la sediul colegiului local. Competenta de soluţionare a contestaţiei revine Biroului Executiv al Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România.

In termen de 3 zile de la data primirii contestaţiei, secretarul biroului consiliului colegiului teritorial va înainta contestaţia si sesizarea către Biroul Executiv al Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România.

Dacă Biroul Executiv al Consiliului Naţional consideră că se impune deschiderea unei anchete disciplinare va emite o decizie prin care va dispune declanşarea anchetei disciplinare la nivelul colegiului teritorial.


CAPITOLUL III

Cercetarea disciplinară


Art.18 După primirea sesizării si a deciziei biroului consiliului de declanşare a anchetei disciplinare si după constituirea dosarului disciplinar potrivit art.9, comisia de jurisdicţie va notifica prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire medicul reclamat, cu privire la următoarele aspecte:

  1. începerea anchetei disciplinare;

  2. precizarea pe scurt a obiectului sesizării,

  3. data şi orele prezentării pentru audiere la comisie de jurisdicţie;

  4. adresa comisiei de disciplină.

La adresa de convocare se va anexa o copie a sesizării.

Medicul va fi informat si va fi convocat cu cel puţin 7 zile înaintea datei la care urmează sa aibă loc audierea de către comisia de jurisdicţie sau de către o persoană desemnată de aceasta.

Comisia de jurisdicţie, la solicitarea medicului, poate stabili un alt termen de audiere.

Art.19 Medicul chemat pentru audiere la comisie poate da si explicaţii scrise (aceasta prevedere se va interpreta in sensul ca medicul nu este obligat sa dea explicaţii scrise, dar trebuie sa ştie că, dacă doreşte, are acest drept).

In situaţia în care medicul s-a prezentat la comisia de jurisdicţie pentru audieri, declaraţiile acestuia vor fi consemnate si ataşate la dosarul disciplinar.

Neprezentarea medicului nu împiedică desfăşurarea procedurilor disciplinare ori judecarea cauzei.

Pe tot parcursul cercetării disciplinare medicul are dreptul să fie audiat.



Art.20 După audierea medicului reclamat şi după administrarea ori căror probe considerate ca fiind necesare soluţionării cauzei, comisia de jurisdicţie trimite dosarul către comisia de disciplină cu propunerea de nesancţionare ori cu propunerea de aplicare a uneia din sancţiunile prevăzute de lege.

Completul de judecată ce va judeca cauza nu este ţinut în soluţia pe care o va pronunţa de propunerea făcută de comisia de jurisdicţie.


Art.21 Primind dosarul disciplinar întocmit de comisia de jurisdicţie, preşedintele comisiei de disciplină va stabili completul de judecată şi va convoca completul respectiv.

Medicul cercetat va fi convocat potrivit art.10 pentru termenul la care urmează să fie audiat.

Despre data primului termen de judecată va fi informată şi comisia de jurisdicţie.
Art.22 Medicul reclamat va fi audiat de completul de judecată numai după ce, în prezenta acestuia, reprezentantul comisiei de jurisdicţie citeşte referatul cu privire la cauza disciplinară şi propunerea de sancţionare ori nesancţionare.

Pe tot parcursul cercetării disciplinare şi judecării cauzei, medicul are dreptul să consulte dosarul disciplinar.
Art.23 Completul de judecată, după caz, va decide cu privire la următoarele aspecte:


  1. dacă si la ce dată va fi audiată persoana care a făcut sesizarea;

  2. dacă este nevoie să fie audiate şi alte persoane;

  3. dacă este nevoie să fie consultate anumite documente medicale ori alte înscrisuri;

  4. dacă faţă de natura cauzei este necesară, efectuarea unei expertize, consultarea unei comisii de specialitate ori a unor personalităţi în domeniu;

  5. efectuarea unei documentări suplimentare în cauză prin consultarea literaturii medicale de specialitate;

  6. orice alte măsuri necesare unei juste şi corecte soluţionări a cauzei.

Despre toate aceste lucruri se va face menţiune in procesul verbal de şedinţa al completului de judecată, proces verbal care se va depune, la dosarul cauzei.
Art.24 Tot în şedinţă, dacă se consideră necesar ca anumite informaţii să fie primite de la diferite instituţii medicale, completul de judecată poate dispune să se facă adresă/adrese la instituţiile respective prin care să fie solicitate datele si informaţiile necesare.

În adresa de solicitare se va menţiona data următoare de întrunire a comisiei de disciplină, dată la care este nevoie de materialele solicitate.


Art.25 Dacă la următoarea şedinţa s-au adunat toate materialele, datele şi informaţiile solicitate de comisia de disciplină, dacă s-au audiat toate persoanele care au fost stabilite, dacă nu mai sunt alte aspecte de lămurit, comisia va analiza toate declaraţiile, probele, înscrisurile, expertizele şi va adopta una din soluţiile prevăzute de art.114 din Statutul Colegiului Medicilor din România. În procesul verbal de sedinţă se vor consemna cele întamplate ori dispuse în acea şedinţă precum, şi dacă este cazul, soluţia adoptata în soluţionarea cauzei disciplinare

Dacă se constată că nu s-au primit toate informaţiile solicitate sau dacă comisia consideră că se impun clarificate unele aspecte ori împrejurări, se va face menţiune despre aceste aspecte în procesul-verbal de şedinta şi se vor dispune măsurile care se impun.


Art.26 Soluţia adoptată şi consemnată în procesul-verbal de şedintă, va fi materializată sub forma unei decizii scrise, care va trebui să conţină în mod obligatoriu elementele prevazute de art.115 din Statutul Colegiului Medicilor din România, respectiv:

  1. numarul deciziei şi data pronunţării;

  2. componenţa comisiei de disciplină;

  3. descrierea pe scurt a faptei ce a facut obiectul acţiunii disciplinare;

  4. arătarea măsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile părţilor, martorii care au fost audiaţi, înscrisurile folosite ca probă, documentele cercetate şi reţinute în soluţionarea cauzei etc.);

  5. faptele, împrejurările care au constituit abaterea disciplinară, deontologică ori de practică medicală şi elementele, argumentele care au format convingerea comisiei de disciplina. Comisia de disciplină va folosi în argumentarea soluţiei pronunţate, atunci cand este cazul şi posibil, literatura medicală de specialitate, făcându-se, totodată, mentiune in decizia pronuntata despre opiniile stiintifice din literatura medicala, precum si despre elementele de identificare ale materialului stiintific folosit (cursul, tratatul, articolul etc., editura, anul publicarii sau numarul si anul, in cazul revistelor medicale, numarul paginii etc.);

  6. sancţiunea aplicată;

  7. eventualele măsuri complementare;

  8. temeiul legal al adoptarii ei (articolele din Legea ….. si cele din Codul de deontologie medicala, din regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic sau din regulamentele de ordine internă ori din alte acte normative care au fost încălcate de medicul vinovat);

  9. termenul de contestare şi instanţa competentă;

  10. semnăturile preşedintelui comisiei de disciplină şi ştampila instituţiei.


Art.27 Decizia de sancţionare şi semnarea ei se comunică persoanelor prevăzute de art.116 din Statutul Colegiului Medicilor din România.
Art.28 Contestaţiei împotriva deciziei comisiei de disciplină - depuse la colegiul teritorial,- i se va da un număr de înregistrare şi împreună cu o adresă de înaintare şi dosarul cauzei, se va trimite de către preşedintele colegiului teritorial la Colegiul Mediciul din România spre competentă soluţionare.

În adresa de înaintare se va face referire la data înregistrării contestaţiei, şi numărul de pagini pe care îl conţine dosarul disciplinar ce se va trimite împreună cu contestaţia.

Art.29 Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, primind contestaţia şi dosarul disciplinar îl înaintează comisei de jurisdicţie a Consiliului Naţional spre analiză, o eventuală completare şi constituirea dosarului de recurs ce urmează să se prezente spre soluţionare Comisiei Superioare de Disciplină

Art.30 Dispoziţiile procedurale se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte funcţionarea Comisiei Superioare de Disciplină.
Art.31 Soluţionănd contestaţia Comisia Superioară de Disciplină, potrivit art.119 din Statutul Colegiului Medicilor din România, după ascultarea părţilor şi, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, pronunţă una dintre următoarele soluţii

  1. admite contestaţia şi, pe cale de consecinţă, anulează decizia comisiei de disciplină de la nivel teritorial;

  2. admite în parte contestaţia şi aplică o sancţiune mai mică decât sancţiunea aplicată la nivel local;

  3. respinge contestaţia şi menţine decizia pronunţată de către comisia de disciplină de la nivel teritorial;

  4. aplică una dintre sancţiunile prevăzute de lege.


Art.32 Decizia pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină se comunică persoanei care a făcut contestaţia, medicului cercetat disciplinar, colegiului teritorial unde s-a soluţionat la fond cauza disciplinară şi instituţiilor interesate dacă sancţiunea aplicată vizează suspendarea dreptului de liberă precatică ori ridicarea lui.
Art.33 Dosarele soluţionate de Comisia Superioară de Disciplină, după trecerea termenului de contestare la instanţa judectorească ori după stingerea litigiului judecătoresc, se vor returna comisiei de disciplină locale.

La Comisia Superioară de Disciplină se va păstra numai un exemplar al deciziei pronunţate.





Yüklə 0,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin