98. prmvulcan - ianuarie 18, 2008
Căt de simplu este să scoţi o secvenţă din viaţa sau din activitatea cuiva, să o abordezi din punctul de vedere cel mai convenabil şi apoi să-l toci mărunt….
Crezul PRM poate fi comprimat în două cuvinte: DICTATURA LEGII!
Este clar pentru toată lumea că Băsescu se joacă cum vrea el pe scena politică românească. O scenă pe care, se pare că primele condiţii ale succesului sunt tupeul şi mârlănia. Din cauză că nu te poţi apăra cu stiloul în faţa bâtei, aceste (ne)calităţi te pot conduce pe mari culmi ale politicii.
Unde e problema lui Vadim, domnule Cristian? A semnalat faptul că nu s-a respectat legea (155/1999, articolul 18)! Nu ştia Băsescu, sau colaboratorii lui, că acele cereri de trimitere în judecată trebuiau însoţite de dosare? Vă asigur că ştia, dar pe el nu-l interesează legea, doar circul mediatic pentru că suntem în an electoral.
Trecem prea simplu - la atitudine mă refer - pe lângă nerespectarea legii. Legea trebuie să dicteze fără condiţii în orice situaţie. Chiar dacă în discuţie sunt adversari politici. Vadim a semnalat încălcări ale legii în nenumărate situaţii. România a fost colonizată economic în ultimii 18 ani şi nimeni nu plăteşte pentru asta. Faţă de marile hoţii de după revoluţie (sau ce o fi fost), cei 8 demnitari sunt de fapt nişte găinari care au fost aşteptaţi la cotitura anului 2008, electoral, pentru a fi oferiţi poporului, la TV, în loc de circ. Vă invit să comentaţi, domnule Cristian, atitudinea PRM, respectiv, a lui Vadim, în cazul preluării de către OMV, a PETROM!
_________________________ Ioan Dorel Şchiopu
99. prmvulcan - ianuarie 18, 2008
După alegerile euro-parlamentare, unii au comparat PRM-ul cu o corabie care se scufundă. Este adevărat că, în astfel de cazuri, primii care părăsesc corabia în pericol sunt şobolanii. Staţi liniştit, domnule Emil, cu toate astea Vadim nu e singur, iar de stingerea luminii nu poate fi vorba. Nu este surprinzător ca un om de talia şi de erudiţia lui Vadim să fie persiflat, pus la zid, ironizat. Pentru că trăim în ţara în care Vanghelie a câştigat – ATENŢIE! – din primul tur – alegerile la primăria unui sector al capitalei. Partidul România Mare are încă rost pe scena politică românească. Este atâta nevoie de PRM încât, cred că, dacă s-ar pune serios problema dispariţiei acestui partid, l-ar vota şi adversarii, numai ca acest lucru să nu se întâmple! Vă asigur, însă, că nu e cazul. De ce? Simplu: pentru că nu mor caii când vor câinii!
________________________________ Ioan Dorel Şchiopu
100. Cristian - ianuarie 18, 2008
O secventa de viata domnule Schiopu ? Va inselati ! Toata activitatea lui Vadim este minata de o neconcordanta frapanta intre vorbe si fapte,el nefiind decit un demagog cu staif,talentat ca pamfletar dar fara responsabilitate,multe acuzatii nu sint decit murdarii venite din partea unui dezechilibrat mintal iar ipocrizia lui a devenit o stare de fapt care ii indeparteaza de partid pe multi simpatizanti .O sa mai primiti lovituri meritate si anul acesta fiindca nu va invatati minte sa fiti realisti si patrioti realmente,nu cu gura ci cu fapta domnule,parca asa suna o veche lozinca a PRM !?.Dictatura legii ? Nicidecum domnule ! Legea trebuie respectata si aplicata in spiritul si litera ei,atit si nimic mai mult,sintagma “dictatura” nu are ce cauta nici macar in gind.Sau sinteti un nostalgic dupa metodele staliniste de conducere ? Vadim patriot ? Binenteles ca nu este ! Un om atasat cauzei nationale nu face in nici o imprejurare pact cu dusmanii tarii,oare acestia nu se afla si in guvern ? Sprijinul dat de Vadim guvernului Tariceanu in cazul referendumului este o dovada in acest sens,el este un politician si atit, nu un om de stat cum se pretinde si se lauda,el n-a fost decit o rusine pentru tara noastra si in relatiile cu alte state,in Italia s-a dus,a batut din gura pe tema discriminarii,l-a injurat pe tiganul Mailat ,desi nu este dovedit nici acum ca acesta este vinovat de crima,s-a gudurat pe linga Benedict si apoi a venit acasa laudindu-se cu relatia deosebita cu Romano Prodi,alt demagog mafiot, si apoi a umplut Tricolorul si Romania Mare cu minciuni,ca el a rezolvat cazul discriminarii romanilor din Italia desi el n-a fost decit a cincea roata la caruta diplomatiei romanesti,aratindu-si caracterul real si in privinta apartenentei la grupul IT din Parlamentul European.El a dorit sa arate lumii ca nu este in aceasi barca cu “fascistii” fiicei lui Mussolini,de parca n-a stiut pina atunci in ce caruta se afla,sfinta ipocrizie ! Ca si cu Buruiana,nu stia bietul de el ca ea este omul SRI,o propulsase pe locul doi la europarlamentare dar cind corabia s-a defectat si i s-a atras atentia ca a gresit el si altii, si-a adus aminte de apartenenta Buruianei la serviciile secrete pe care le injura sau le lauda in functie de propriile interese,dar pina la urma o sa i se infunde.De fapt el nu face decit sa se foloseasca de oameni cum ii place si apoi ,cind nu-i convine ceva,da cu ei pe usa afara in mod “justitiar”, etc., etc,numai mostre de ipocrizie,lasitate si iresponsabilitate la ‘Salvatorul Neamului”. Care neam ? Ca in nici un caz cel romanesc !? Rusine sa-i fie obrazului !
101. Emil - ianuarie 19, 2008
Si nici cainii cand vor stapanii! Si asta trebuia scris,domnule Schiopu.I se mai vede doar o parte din vele,corabiei peremiste,chiar nu vedeti ca Vadim carmaciul s-a ratacit? Sobolanii au ramas pe corabie,un caz atipic pentru ca aici e Romania,si la noi ca la nimeni! Va zornaie tinichelele de coada,domnilor peremisti provadimisti indaratnici,nu aveti sanse de salvare pentru ca sunteti orbi si surzi la durerile si scancetele romanilor.Atata timp cat sunteti cu fundul in doua luntrii sa nu mai indrazniti sa ridicati glasul! Vadim este un erudit,un om de cultura,nimic de zis,dar cultura nu tine loc de caracter. Cum poate un om ca el sa faca dintr-un cuceritor sangeros-Traian-,un erou de basme-badita Traian?!-,un intemeitor de tara si neam?!Maica Roma?NU! Maica sfinta DACIA!!! Decebal este eroul,sufletul dac al romanului autentic,NU criminalul Traian! De necrezut cata prostie si inconstienta la un om de cultura care a scris si opere valoroase! Mai bine sa tineti cont si de ce scriu alti oameni pe forumul acesta,de ex.domnul Sebi Rusu si apoi sa va aruncati in golul necunoasterii si al infatuarii,domnule Schiopu,pentru ca toti avem de invatat unii de la altii. Invatati domnule ca nu poti sluji corect la doi stapani,si lui Dumnezeu si lui Mamona(Lucifer=Satan), e bine sa mai deschideti, cateodata macar, si Biblia. Va spun acestea pentru ca inca mai acordati credit celor care nu merita increderea romanilor nationalisti: masonii!!!
102. Sevastian Rusu - ianuarie 19, 2008
Multumesc domnule Emil pentru aprecieri.E adevarat ca nu s-a tinut cont de unele incercari ale mele de a sensibiliza pe domnii Schiopu si Avram in a nu se abate de la calea cea stramta si dreapta a nationalismului autentic si nu mimat prin declaratii si atitudini,unele ciudate,de exemplu,apartenenta domnului Avram la masonerie si raporturile acesteia cu miscarea nationala care trebuie sa fie PRM si mandria acestui domn de a face parte dintr-o organizatie oculta,subversiva si dovedit antiromaneasca si anticrestna.Mirarea mea a fost aproape totala-aproape totala pentru ca relatiile de amicitie dintre cei doi domni imi erau cunoscute,ele pastrandu-se si dupa plecarea lui C.Avram din PRM in 2002,ceea ce nu e o acuza sau o greseala,fireste-,cand,intr-un comentariu,Schiopu Dorel,se lasa antrenat in fascinatia fata de masonerie si “personalitatile ilustre” ale acesteia,de parca ar trebui sa le aducem osanale ca unor zei,omitandu-se faptul ca acestia au fost oameni,fiind supusi greselilor,deci si criticii contemporanilor si posteritatii,in ciuda unor fapte laudabile ale unora,totusi,la scara mai mare,faptele multora dovedindu-se mai tarziu ca fiind reprobabile.Nuantele de gri,chiar de negru,domina la multi dintre masonii mentionati de domnul Avram. In judecarea acestor fapte ale trecutului e necesar o mai bine cumpanire,bazata pe cunoastere corecta,nu pe sentimente.Nu am pretentia ca detin adevarul absolut-ar fi o impietate fata de incercarea umanitatii de a gasi adevarul istoric despre inceputul,faptele si sensul ei-,dar consider ca studiul,lectura diversa,aprofundata,precum si incercarea de a fi obiectivi, ne poate indruma pe drumul cel bun si nu ura,invidia,egoismul si mai ales ignoranta si vanitatea nemasurata.Intr-adevar,domnule Emil,toti avem de invatat unii de la altii,deci sa invatam…
103. Sevastian Rusu - ianuarie 19, 2008
Pt. Dorel Schiopu:
Nu stiu daca ai vazut/auzit ce declaratie politica a facut unul dintre “prietenii” romanilor: Gyorgy Frunda,imediat dupa alegerile din 25 nov.2007,referitoare la posibilitatea ca PRM sa ajunga in situatia in care nu va intra in parlamentul tarii in urma alegerilor generale din acest an: a spus ca prefera ca un partid ca PRM sa intre in parlament decat sa ramana in afara lui,pentru ca exista riscul ca in lipsa unui partid nationalist ?! ca PRM,sa se formeze altul mult mai periculos?! Pentru cine/de ce mai periculos ? Ti-ai pus intrebarea in comentariul 99,am vazut,dar de ce l-ar vota si adversarii ? Chiar asa,nu-ti aduce aminte ca o situatie similara s-a petrecut in 2000,cand doua tabere aparent ireconciliabile:PDSR(PSD) in frunte cu Iliescu,a primit votul si al cederistilor lui Emil Constantinescu,al Aliantei Civice si a altor “democrati”,pentru a stopa ascensiunea fulminanta a lui Vadim si PRM,si asta de teama groaznica a talharilor fata de nationalismul si spiritul justitiar care erau percepute atunci ca fiind corect reprezentate de PRM in randul multor romani? Atunci corbii si-au dat mana nescotandu-si ochii si din pacate au reusit,dar de ce si-ar da-o acum tot acesti talhari pentru a baga PRM in parlament,chiar asa,de ce,oare mai este perceput de masele largi populare PRM, ca partid nationalist autentic iar de ticalosi ca o amenintare pentru ei si interesele lor distructive,hraparete ? Oare nu mai este PRM o amenintare reala pentru ei ? E ceva putred in PRM,parafrazand cunoscuta expresie a lui Shakespeare din Hamlet,de aceea se tem ei de o refacere,in strada-situatie mult mai perticuloasa-a unei miscari nationaliste care sa le dea este cap planurile lor ?! Cand zic “lor” ma refer la toti potentatii zilei care si-au batut joc de viata romanilor de multi ani,inclusiv si mai ales…masonii si alte forte oculte financiar-politice, ce au in plan distrugerea nu numai a tarii dar si a intregului neam romanesc.Deci ia aminte Dorele:”spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”,cunosti zicala,n-o ignora…
Cu respect
Sebi
104. elena m. - ianuarie 19, 2008
Felicitări Dorel Şchiopu pentru reuşitele tale. Şi mai mult, felicitări pentru pasiunea şi consecvenţa de care dai dovadă pe această scenă a politicii pe care, spre nenorocul omului de rînd, încap din ce în ce mai mulţi diletanţi, cabotini. Curaj, lumina e hărăzită izbînzii!
105. jerry - ianuarie 19, 2008
Aplaudacii de serviciu,ca de obicei,mai lipseste vreo oda conducatorului mult iubit ?! Pasiune si consecventa versus cabotinism si diletantism ?! Sa fim seriosi ! Unii umbla cu ochelari de cal in lumina zilei spre nenorocul tuturor. Izbanda in ce ? In a ocupa scena politica a tarii ? Se vede cu ochiul liber, fara ochelari,cate “genii” ne fericesc cu “competenta si bunavointa” lor,de am ajuns sa mergem inapoi ca racul de 18 ani incoace, fie ca sunt de la putere,fie din “opozitie”…
106. mishu - ianuarie 19, 2008
si eu l-am apreciat pe schiopu fara a ma simti, prin acest fapt, aplaudac. in cele din urma, care e limita care face diferenta dintre sinceritate si reflexele vinovate ale comunicarii?
107. jerry - ianuarie 19, 2008
Si eu l-am apreciat pentru actiunile initiate:cazul Kenan sau in cazul Ambulanta,dar totdeauna e nevoie de masura in aprecierea oricarui om. Si el greseste fundamental in cazul “amicitiei” fara rezerve,peste orice considerent doctrinar,de principiu,fata de Costel Avram,si asta este,in opinia mea, esential in a defini caracterial un om…deci elena m. poate afirma cu nonsalanta ineptiile respective,parca ar fi in cadrul unei festivitati de omagiere ceausista,iar cei care il critica pe Schiopu sunt diletanti,cabotini etc. E totusi prea multa stupiditate in ce a scris…
108. mishu - ianuarie 19, 2008
adrian mutu e un fotbalist care isi face treaba indiferent de relatia lui cu nicu gheara.
109. jerry - ianuarie 19, 2008
El e un exemplu care nu concorda decat partial cu relatia amintita mai sus.In cazul nostru e vorba de principii politice si mai mult decat atat,principii spirituale,de viata,in care nu poti fi si de-o parte si de alta a baricadei.Cum s-a afirmat intr-un comentariu anterior,nu poti sa slujesti cinstit la doi stapani,ori cu Cel de Sus,ori cu cel din adancuri…
110. mishu - ianuarie 19, 2008
analogia e putin fortata. doar putin. daca pastram proportiile, vom observa ca tot despre principiu vorbeam si eu. legatura cu cel de sus e disparata, discret propagandistica. nu era cazul. stim ca nu putem sta cu curul in doua luntre. cu toate cele zise, cred ca te-ai grabit si nu ai lasat-o pe elena sa “justifice” prin amanunte cele afirmate in 104, punandu-i direct si ireconciliabil eticheta. e lipsa de tact… informational.
elena de ce taci?
111. jerry - ianuarie 19, 2008
Poate fi propagandistica aceasta relatie cu Cel de Sus doar daca ea nu se traduce in fapte concrete,ori a fi nationalist roman si sa ai prieteni masoni e contraproductiv,e un nou sens.
Lipsa de tact informational? Deci e normal ca ea sa afirme ceea ce a afirmat,fara tact !!!,iar reactia mea la acel comentariu este asisderea ?!Sa justifice ce ,jignirile-i stupide ? S-a autoechitat si este prea mult deja…
112. jerry - ianuarie 19, 2008
a se citi un nonsens nu “nou sens”…
113. mishu - ianuarie 19, 2008
nu trebuie sa fii religios in sensul ortodoxiei contemporane pentru a fi un politician autentic. legam propaganda de faptul ca s-au castigat niste alegeri in romania folosindu-l pe dumnezeu ca agent electoral (’96). mergand mai departe, nu cred ca un crestin nu ar putea sa se inteleaga cu un musulman, in directia modernitatii/postmodernitatii pe care o strabatem. si mai departe… s-a exprimat vis-a-vis de eforturile schiopului si a a afirmat ce, ca in politica sunt diletanti! ce e neintemeiat aici??? chiar nu ma prind.
114. jerry - ianuarie 19, 2008
Nu la faptul ca trebuie sa fii ortodox,catolic sau necrestin ca sa mentii legatura cu Divinitatea m-am referit,e de ajuns sa crezi in El si sa infaptuiesti spre Slava Lui,indiferent de religia careia ii apartii…dar nu apartinand masoneriei sau mai stii,poate au dreptate cei ce spun ca este un fel de religie…
Poate ca am gresit in privinta elenei m. dar prea aproape si rapida a fost alaturarea laudei fata de Schiopu cu critica adusa diletantilor etc.,oricum exprimarea ei a fost deficitara…
115. un oarecare - ianuarie 19, 2008
Mishule,se pare ca pentru tine notiunea de BUN SIMT nu se situeaza pe scara valorilor de care sa tii cont si de aceea, nu conteaza ce a relizat un OM ,ci doar ce relatii de “amicitie”are.Poate dai niste idei pentru lupta nationalista…,daca ai,binenteles.
116. jerry - ianuarie 19, 2008
Eu sunt unul dintre cei care a pomenit de relatiile de “amicitie” ale ZEULUI,pardon ale OMULUI, nu mishu…Esti intr-adevar un oarecare,daca nu esti, atunci ofera tu solutii si idei de lupta nationalista,sa vedem daca iti da mana,daca nu las-o moale,vei parea atunci un filozof practician precum Becali…
117. mishu - ianuarie 20, 2008
dimpotriva. accentul era pus tocmai pe ceea ce a incercat sa realizeze schiopu, nu pe relatiile lui. bunul simt fiind nisipuri miscatoare asijderi notiunilor de credinta, dumnezeu, nationalism. relevante sunt gesturile practice. gadeam in conjunctura politicii secolului xxi, a pragmatismului, eficientei. incat ideea de a te implica in stoparea absurditatilor ce se petrec in sistemul sanitar, bunaoara, chiar daca e vorba doar de vulcan, depaseste “lupta nationalista”, de care se vorbeste din ce in ce mai bombastic. cred ca schiopu nu s-a simtit nationalist cand a facut sesizarile, iar demersul lui a fost motivat de compasiunea pentru ceilalti in primul rand si, de ce nu, de “calcul politic”. totusi, “idei” trebuie sa am eu, cetateanul, sau cei implicati “in lupta”? eu nu sunt strateg politic, ci doar un individ, alaturi de masele covarsitoare, ce suporta istoria facuta de altii. nu e complicat a intelege pozitia in care ne aflam si ce rezrva pentru noi aceasta pozitie.
118. tizzu - ianuarie 20, 2008
adesea aluneca discutiile in polemica de dragul polemicii. apa batuta-n piua face obiectul unui antrenament dar niciodata nu s-a lasat in productie de smantana. apoi, nu poti fi lasat in pace decat daca esti corupt, pt ca prooroc in tara ta nu vei fi lasat sa fii. cum indrazneste careva sa iasa in relief, sa faca loc luminii, cum apar netezitorii sa isi propovaduiasca stereotipiile. lumea e o pestera, pestera lui Platon.
119. elena m. - ianuarie 20, 2008
Cîtă vervă, cîtă înverşunare plecînd de la nişte supoziţii… În asemenea date nu mă pot înscrie decît derutant. Ofer astfel două posibile răspunsuri.
“Da, domnule x, sunt o aplaudacă rătăcitoare, mă ruşinez că m-aţi demascat cu atîta uşurinţă, descoperindu-mi îndoielnica existenţă.” Este răspunsul care va plăcea, cred.
“Nu, domnule x, vă înşelaţi. Dorel Şchiopu a făcut şi va mai face şi greşeli. Eu îl apreciam pozitiv pentru luările de poziţie în cazul unor abuzuri precum Kenaan, Ambulanţa. De asemenea îl apreciam pentru toate sesizările făcute şi publicate pe internet. Precum şi pentru intermedierea vânzării blocului fantomă din cartierul Dalas, Vulcan. Nu luam în calcul greşelile pentru motivul că sunt minore în raport cu realizările. Puţina încurajare transmisă fiindu-i necesară. Diletanţi, domnule x, sunt ceilalţi consilieri şi primar, viceprimari care deşi cunosc situaţia din Vulcan, tac într-un mod complice. Nu îmi permit să jignesc comentatorii de pe această pagină sau de pe oricare alta. Aşa am fost educată, să respect dreptul la opinie, opinie care întotdeauna vine cu istoria personală a celui care o emite.” Este cel de-al doilea răspuns care, cred, nu va plăcea. Nu mai aştept injuriile, se pot intui uşor.
120. mark47v - ianuarie 20, 2008
cum ar putea sa aiba mishu bun simt,numele pe care si la ales spune totul
121. mark47v - ianuarie 20, 2008
aude foarte bine pentru ca este dotat
122. jerry - ianuarie 20, 2008
Doamna/domnisoara Elena M.,
Daca faceati aceste explicitari de la-nceput,toate discutiile ulterioare n-ar fi avut loc.Cat priveste injuriile,nu au de ce sa apara la adresa dumneavoastra fiindca ele nici nu s-au exprimat,a fost doar o polemica pornita de la o deficienta de exprimare si o perceptie pe potriva ei…Desi risc sa ma repet,afirm ca initiativele lui Schiopu sunt laudabile(Kenaan,Ambulanta etc.),dar in orice fel de activitate-nu numai cele mentionate mai sus-,conteaza cu cine te insotesti la drum si daca acel cineva are o influenta asupra ta si in ce mod,deoarece exista riscul ca intentii pozitive,pornite dintr-un imbold justitiar,sa fie compromise pe parcurs de “mediul” pe care il accepti langa tine.Eu cred ca zicala stramoseasca:”spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti” are un mare sambure de adevar…
123. jerry - ianuarie 20, 2008
Pentru mark47v:
Dupa ce ca “sageata” ta a nimerit total aiurea,mai te dai si in stamba…
Toti gresim gramatical cand ne grabim,inclusiv eu,dar la tine vad ca este un obicei,chiar nu stii ca se scrie “l-a ales”,nu “la ales” cum scrii tu? Semeni la exprimare,inteligenta si pregatire cu cineva care “protejeaza” blogul acesta,de la “inaltimea” functiei sale…
124. jerry - ianuarie 20, 2008
Depinde ce intelegem prin “lupta nationalista”.Eu inclin sa cred ca nationalismul include si ceea ce ai mentionat in comentariul tau,mishule,e o notiune cu multiple valente si exprimari diverse.De fapt orice individ actioneaza in cadrul grupului din care face parte,el nefiind decat un nimic daca infaptuieste in afara neamului din care face parte,de aceea simtamantul national e firesc sa existe in orice particica din viata noastra pana la trecerea pe celalalt taram existential…
125. Andrei - ianuarie 20, 2008
Daniela Buruiana a declarat despre fostul ei coleg de partid Lucian Bolcas ca a trecut de cel putin doua ori pe la dezalcoolizare. “Adus de deputatul Ilie Merce in PRM, Lucian Bolcas a fost de cel putin doua ori la dezalcoolizare.”, a declarat Daniela Buruiana, in prezent deputat independent. Nu e frumos sa faci pe vidanjeurul si sa arunci cu substanta in fostii colegi de partid, mai ales cand parasesti formatiunea politica pe usa din dos. Bine, printre peremisti acest fapt este de inteles si a mai fost intalnit. Cand ti se spala creierul, cand ai de-a face cu personaje scose parca dintr-o vreme apusa, se poate spune ca nu mai ai discernamant. E haios totusi sa ni-l inchipuim pe Bolcas la intrunirea alcoolicilor anonimi. “Buna ziua. Sunt Lucian si sunt alcoolic!” “Buna ziua, Lucian”…
Dostları ilə paylaş: |