Competitivitatea pe bazǎ de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona

5.2. Companiile inovative

Inovarea bazatǎ pe cercetare în sectorul de afaceri este dezvoltatǎ în cadrul unor insule de excelenţǎ

Economia cunoaşterii pune în centrul sistemului de inovare întreprinderea inovativǎ, ale cǎrei decizii de investiţii tehnologice sau de cunoaştere, deci şi comportamentul asociat sunt adevǎratele motoare ale creşterii economice (Soete, 2004). Intreprinderea inovativǎ cântǎreşte beneficiile aşteptate din inovare determinate pe baza percepţiilor asupra preferinţelor consumatorilor cu costul producerii de bunuri tradiţionale la nivelul mediu al ratei profitului pe o piaţǎ data, şi iniţiazǎ procesul de inovare pe baza strategiilor sale de piaţǎ. Drept urmare firmele inovative nu trebuie privite ca solicitanţi pasivi de cunoaştere, ci mai curând ca designeri ai acesteia²⁴.

O distincţie importantǎ trebuie fǎcutǎ, distincţie care o urmǎreşte pe cea anterioarǎ referitoare la inovarea cu şi fǎrǎ cercetare. O companie poate fi inovativǎ fǎrǎ sǎ deţinǎ un departament de cercetare. Cele care au un asemenea departament, aşa cum am arǎtat mai sus, sunt incluse automat în sistemul de inovare, în ipoteza cǎ rezultatele cercetǎrii sunt puse în practicǎ. Companiile care practicǎ cercetarea intramuralǎ sunt de cele mai multe ori vǎzute ca noduri ale sistemului de companii şi generatori ai alinierii reţelelor prin difuzare de cunoaştere, cu excepţia cazului în care, pe piaţa respectivǎ nu este dominant modelul bazat pe clustere organizate în jurul centrelor de cunoaştere (cum ar fi universitǎţile sau institutele de cercetare).

Figura 4: Factorii determinanţi ai cheltuielilor agenţilor economici pentru activitatea de C-D

O recentă analiză a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE, 2003) încearcǎ sǎ indentifice econometric factorii determinanţi ai cheltuielilor de C-D realizate de agenţii economici din ţǎrile OCDE. Rezultatele ecuaţiei econometrice duc spre câteva concluzii interesante:

• 
  Intensitatea C-D (ponderea cheltuielilor C-D în total cheltuieli ale firmelor) creşte proporţional cu dimensiunea firmelor
  
• 
  Activitatea de C-D este mai dezvoltatǎ acolo unde gradul de deschidere al economiei este mai mare
  
• 
  Inclinaţia cǎtre C-D este asociatǎ pozitiv cu implementarea mǎsurilor de protejare a adrepturilor de proprietate
  
• 
  C-D este afectatǎ negativ de controlul statului asupra sectorului
  
• 
  Reglementǎrile strTICe pe piaţa muncii au efecte diferite asupra activitǎţii de C-D în funcţie de natura sectorului de activitate: au impact pozitiv asupra sectoarelor high-tech cu grad ridicat de concentrare a pieţei şi negativ asupra sectoarelor high-tech cu nivel scǎzut de concentrare a pieţei.
  

Pe baza unei analize a cheltuielilor de C-D ale firmelor cu departamente de C-D ca şi a distribuţiei ocupǎrii din activitǎţile de C-D se poate aprecia cǎ modelul românesc al cercetǎrii aplicate este bazat mai mult pe dezvoltare intramuralǎ. 59% din fondurile cheltuite pentru C-D sunt investite în activitatea internǎ de C-D, chiar fǎrǎ a considera firmele care au C-D ca principal obiect de activitate. 50% din personalul de cercetare, dar numai 39% dintre cercetǎtori sunt angajaţi în firme nespecializate pe C-D, dar în departamente de C-D.

Distribuţia cheltuielilor de C-D desfǎşurate de companiile cu departamente de C-D şi a salariaţilor pe sectoare de activitate (2002)

	Ocuparea totală	Salariaţi	Cheltuieli	Ponderea cheltuielilor pentru C-D în total cifră de afaceri a sectorului (2001)
Agricultură, silviculturǎ, pisciculturǎ	17.5%	11.5%	12.6%	0.79%
Industria extractivă	6.3%	7.0%	9.3%	0.44%
Alimentară, băuturi şi produse din tutun	0.5%	0.6%	0.6%	0.00%
Produse textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie şi încălţăminte	1.7%	0.8%	0.6%	0.03%
Prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn (exclusiv mobilă)	0.2%	0.2%	0.1%	0.02%
Celuloză, hârtie şi produse din hârtie	0.5%	0.5%	0.5%	0.06%
Prelucrarea ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari	3.2%	3.6%	7.5%	0.12%
Substanţe şi produse chimice	5.9%	5.9%	6.3%	0.32%
Produse din cauciuc şi mase plastice	1.3%	1.3%	1.4%	0.08%
Materiale de construcţii şi alte produse din minerale nemetalice	2.1%	1.3%	1.2%	0.10%
Metalurgie	4.1%	4.3%	5.6%	0.43%
Construcţii metalice, maşini şi echipamente	45.3%	51.7%	45.0%	0.96%
Mobilier şi alte activităţi neclasificate	1.7%	1.5%	0.8%	0.03%
Energie electrică şi termică, gaze şi apă	1.5%	1.7%	2.6%	0.19%
Construcţii	1.6%	1.4%	1.2%	0.03%
Alte activităţi (excl. firme specializate pe C-D)	3.8%	4.1%	3.7%	0.01%

Sursa:Calculele autorilor pe baza datelor INS, 2002
Teoretic, intensitatea C-D creşte odatǎ cu dimensiunea companiilor dat fiind faptul cǎ aceste companii deţin resurse financiare care sǎ susţinǎ activitǎţile de C-D. Multe dintre firmele mari din România îşi bazeazǎ încǎ poziţia de lider pe însuşirea diferitelor avantaje care rezultǎ din faptul cǎ sunt proprietate de stat. De multe ori, departamentele de C-D sunt o moştenire a vechiului regim. Drept urmare, datǎ fiind distribuţia sectorialǎ a acestor companii şi considerentele enumerate mai sus, putem sǎ spunem cǎ ele deţin doar o capacitate potenţialǎ limitatǎ de structurare a lanţurilor de producţie şi nu se constituie în general în motoare ale inovǎrii, cu excepţia unor insule de excelenţǎ, care pot fi gǎsite atât în sectoarele tradiţionale cât şi în cele noi.

Conform estimǎrilor guvernamentale, (MDP şi DCE, 2002), exporturile româneşti continuǎ sǎ fie dominate de exporturile de produse de joasǎ tehnologie, puternic bazate pe forţǎ de muncǎ de calificare redusǎ sau medie (75.6% din exporturile totale).

Mai mult decât atât, România este încǎ o destinaţie pentru activitǎţile de subcontractare²⁵, aflatǎ destul de departe de frontiera de producţie (unele sectoare, cum ar fi cele TIC se aflǎ probabil mult mai aproape, în particular datoritǎ posibilitǎţii acestora de a exploata avantajele relative derivate din nivelul ridicat de codificare a cunoaşterii specifice domeniului, care a adus aceastǎ industrie printre fruntaşii globalizǎrii²⁶). Firmele multinaţionale transferǎ într-o anumitǎ mǎsurǎ tehnologie, dar mai puţin know-how în C-D, deoarece aceste activitǎţi se desfǎşoarǎ la nivelul cartierelor lor generale²⁷. Din nou, excepţiile se gǎsesc în domenii high-tech şi telecomunicaţii. Se poate astfel spune cǎ pânǎ în prezent, România nu a reuşit sǎ transforme presiunea competitivǎ rezultatǎ ca urmare a deschiderii economiei într-un stimulent al inovǎrii locale. Schimbarea începe sǎ se producǎ, dar din nou, diferenţele sectoriale sunt foarte importante.


Figura 5: C-D şi gradul de deschidere al comerţului exterior
Pentru multǎ vreme, ştiinţa economicǎ tradiţionalǎ a pornit de la convingerea cǎ liberalizarea comercialǎ ar determina ajustǎri instantanee şi Pareto optimizatoare prin intemediul fluxurilor de tehnologie, capital şi forţǎ de muncǎ. Aceastǎ teorie este combǎtutǎ astǎzi, când a devenit clar cǎ mai ales diferenţele de naturǎ instituţionalǎ, dar şi disponibilitatea unor condiţii favorizatoare (de la consumatori educaţi şi deschişi cǎtre utilizarea de tehnologie la modele culturale specifice), nu pot fi contrabalansate printr-un proces de liberalizare comercialǎ. Dimpotrivǎ, ignorarea acestor factori a dus la apariţia unui model de specializare internaţionalǎ în cadrul cǎruia anumite ţǎri produc mai ales pe baza beneficiilor de scarǎ, exploatând avantajele costurilor reduse, în timp ce altele reuşesc sǎ creeze un sistem de companii capabil sǎ obţinǎ profituri marginale crescǎtoare prin inovare permanentǎ.

Devine astfel evident cǎ economiile inovative vor împinge mai departe frontiera tehnologicǎ menţinând diferenţa de venituri faţǎ de ţǎrile care promoveazǎ costuri mai mici, şi reţinând rentele pe inovare. Evidenţǎ empiricǎ privind prezenţa sectorului de afaceri intr-o anumitǎ ţarǎ pe piaţa produselor inovative poate fi deci indirect obţinutǎ prin analiza structurii tehnologice a exporturilor.

Înclinaţia companiilor cǎtre inovare este foarte redusǎ

Concluzia care se poate trage panǎ în acest punct este cǎ stadiul şi modelul actual de dezvoltare nu a împins firmele româneşti cǎtre o funcţionare orientatǎ pe C-D. Totuşi aceastǎ concluzie poate fi nuanţatǎ prin diferenţierea între inovatorii care se bazeazǎ sau nu pe activitatea de cercetare. Dimensiunea pare factorul cel mai important în definirea profilului unei întreprinderi inovatoare. Vossen, 1998, aratǎ cǎ existǎ câteva surse de avantaj relativ pe care întreprinderile mici şi mari le deţin vis-a vis de inovare. Companiile mari au acces mai bun la finanţare bancarǎ şi îşi pot permite mai uşor sǎ îşi asume riscurile aferente activitǎţilor de C-D-I. Pe de altǎ parte. IMM-urile sunt mai flexibile şi se pot adapta mai repede la variaţiile cererii. IMM-urile au deci inerţie mai micǎ şi prin aceasta, deşi sunt mai puternic dependente de capitalul disponibil şi de infrastructurǎ, joacǎ un rol cheie ca motoare ale inovǎrii.

În esenţǎ, punctele tari relative ale companiilor mari rezidǎ în resurse, iar a celor mici în flexibilitate. Astfel, provocarea pentru management este sǎ încerce sǎ asigure o mai mare flexibilitate în cazul companiilor mari şi respectiv sǎ încerce sǎ compenseze pentru lipsa resurselor prin crearea de clustere şi cooperare în cazul celor mici.

O altǎ posibilǎ diferenţiere este între start-up-uri şi firmele deja existente. Start-up-urile sunt prin excelenţǎ inovative, deoarece tind sǎ îmbunǎtǎţeascǎ procesele de producţie existente. Firmele noi aduc idei noi, ceea ce duce la inovare. Pe de altǎ parte, firmele cu o anumitǎ tradiţie pe piaţǎ pot beneficia de pe urma experienţei trecute, fiind deci mai mature atunci când se decid sǎ inoveze. Pentru o firmǎ deja stabilizatǎ pe piaţǎ, reglejul fin al inovǎrii este mai facil, implicând mai puţine riscuri.

De asemenea, abordarea sistemicǎ a inovǎrii deschide posibilitǎţi mai largi pentru firmele inovatoare sǎ se situeze pe diferite niveluri, dintre care multe sunt independente de activitatea de C-D per se. Oricare intre circuitele care pot fi extrase din reprezentarea de mai jos poate reprezenta o posibilǎ traiectorie de afaceri pentru o companie inovativǎ.

Variate traiectorii de afaceri pentru o companie inovativǎ într-o abordare sistemicǎ o procesului de inovare

Sursa: Kolk (2004)
Cele mai recente tendinţe în investiţii şi comerţ aratǎ cǎ existǎ conştientizare din ce în ce mai ridicatǎ la nivelul mediului de afaceri privind nevoia de a-şi actualiza nivelul tehnologic. Din pǎcate, mult din modelul de inovare se pierduse deja: ponderea întreprinderilor care promoveazǎ inovare tehnologicǎ a scǎzut de la 32% în 1996 la 10% în 2000 în timp ce ponderea întreprinderilor în cazul cǎrora valoarea produselor noi sau îmbunǎtǎţite este de peste 10% din cifra de afaceri a scǎzut de la 16% la 3% în acelaşi interval²⁸. Nu existǎ date statistice recente privind nivelul agregat al inovǎrii în România, drept urmare inferenţele vor fi fǎcute indirect, prin analiza existenţei precondiţiilor necesare procesului de inovare.
Unul dintre semnalele de alarmǎ cele mai importante privind nivelul redus al inovǎrii este tras de estimarea privind nivelul redus al difuzǎrii de inovare

În ciuda forţei sale de muncǎ de înaltǎ calificare²⁹, România se aflǎ pe una dintre ultimele poziţii între ţǎrile din eşantionul cuprins în Indexul de Inovare atât în ceea ce priveşte producţia de inovare bazatǎ pe C-D ca şi difuzia acesteia³⁰. Eşecul în diseminarea de cunoaştere, datoratǎ parţial lipsei de viziune care afecteazǎ sistemul de cercetare (mai ales cel aflat în proprietatea statului) se reflectǎ în poziţia României ca fiind una dintre puţinele ţǎri producǎtoare de mai multǎ inovare bazatǎ pe cercetare decât este capabilǎ sǎ difuzeze. Un statut surprinzǎtor şi costisitor pentru o ţarǎ din grupul de convergenţǎ, statut pe care România îl împarte cu ţǎri cunoscute pentru insulele lor de high-tech şi nişele asociate pe piaţa mondialǎ. România îşi datoreazǎ statutul de asemenea şi tipului sǎu de dezvoltare: orizontal şi puţin bazat pe tendinţa de actualizare tehnologicǎ (pondere scǎzutǎ a high-tech, penetrare TIC scǎzutǎ, transfer tehnologic redus) inducând astfel caracteristici antreprenoriale defavorabile.

S
ursa: Indexul European de Inovare, 2003
Prezenţa precondiţiilor necesare inovǎrii este slabǎ, şi elementul de antreprenoriat care sǎ le agrege acţioneazǎ sporadic

Literatura de specialitate identificǎ un numǎr de câţiva factori care conduc la constituirea unui mediu de afaceri favorabil inovǎrii:

Factorii necesari unei afaceri moderne: forţa de muncǎ educatǎ şi capitalul, care sunt analizaţi în secţiunile urmǎtoare. La aceştia se adaugǎ prezenţa spiritului întreprinzǎtor. Numǎrul companiilor active (sub 20 la 1000 de locuitori) este încǎ scǎzut, faţǎ de 45-50 pe 1000 de locuitori în UE, iar procesul de aliniere al reţelelor de afaceri este încǎ în desfǎşurare. Imaginea întreprinzǎtorului este încǎ defavorabilǎ, 57% in populaţia considerǎ cǎ oamenii de afaceri sunt toţi sau în majoritate corupţi. Numai 28.7% din populaţie are un comportament pro-economie de piaţǎ³¹.
Prezenţa cererii potenţiale: populaţie tânǎrǎ şi educatǎ, putere de cumpǎrare şi nivel de dezvoltare umanǎ, înclinaţia cǎtre investiţii a afacerilor.

Prin comparaţie cu alte ţǎri europene, ponderea populaţiei tinere în România este mai mare, deşi fenomenul de îmbǎtrânire a început sǎ aparǎ. Nivelul sǎrǎciei este ridicat³², iar România se situa in 2001 pe locul 58 (din 162 de ţǎri) în ceea ce priveşte indicatorul dezvoltǎrii umane, marcând o uşoarǎ îmbunǎtǎţire faţǎ de anul anterior. Aceasta aratǎ însǎ faptul cǎ efectele tranziţiei sunt încǎ vizibile, cel puţin în ceea ce priveşte nivelul de sǎrǎcie. Cererea internǎ nu este sofisticatǎ, iar Global Information Technology Report 2003 situeazǎ România pe locul 73 (dintr-un eşantion de 82 de ţǎri), cu un scor de 3.47 (din maximul posibil de 7) în ceea ce priveşte gradul de sofisticare a compǎrǎtorilor locali de produse şi tehnologii. Global Competitiveness Report poziţioneazǎ România pe locul 75 (din 102 ţǎri) în ceea ce priveşte sofisticarea tehnologicǎ şi pe locul 65 în absorbţia tehnologiei la nivel de firmǎ. 75% din populaţie considerǎ cǎ veniturile pe care le deţine sunt suficiente doar pentru acoperirea cel mult a necesitǎţilor immediate. Pe pieţele internaţionale, exportatorii români concureazǎ cel mai mult pe costuri.

Evoluţia recentǎ a înclinaţiei cǎtre investiţii aratǎ creşterea nivelului de conştientizare din mediul de afaceri privind nevoia de acumulare. În particular, rata de creştere a investiţiilor în maşini şi echipamente de transport (12.6% în 2003) a depǎşit cu mult creşterea totalǎ a PIB-ului, fiind alimentatǎ mai ales de o creştere semnificativǎ a importurilor de maşini şi echipamente (17.6% creştere în 2003 dupǎ 16% în 2002).
Antreprenoriat modern, orientat cǎtre inovare: conştientizare, managementul inovǎrii, adoptarea TIC, comerţ electronic

Parte a unei bogate literaturi, un studiu OCDE (OCDE, 2003) aratǎ cǎ “activitatea antreprenorialǎ contribuie extensiv la inovare şi adoptarea noilor tehnologii şi, în ultimǎ instanţǎ la creşterea productivitǎţii. Noile tehnologii sunt de multe ori mai eficient implementate prin crearea de noi întreprinderi şi restructurarea celor existente, ambii factori fiind puternic dependenţi de mediul antreprenorial”. Acesta la rândul sǎu necesitǎ abordǎri moderne de gestiune a afacerilor, implicând:

• 
  conştientizarea nevoii de şi a utilitǎţii inovǎrii. Deşi pentru moment în România existǎ alţi factori care pot avea un impact pozitiv asupra creşterii companiilor, aceastǎ situaţie se va schimba în curând. Liberalizarea comercialǎ va continua sǎ actualizeze preferinţele de consum pe piaţa internǎ iar veniturile mai ridicate vor elibera resurse pentru dezvoltarea unor gusturi mai sofisticate. Deficitul comercial în creştere în 2003 argumenteazǎ în favoarea aceste ipoteze. Dupǎ integrarea în UE şi adoptarea EURO, politica valutarǎ nu va mai putea susţine exportatorii locali. Cu exporturile de joasǎ tehnologie, companiile româneşti se vor confrunta cu competiţia acerbǎ a ţǎrilor emergente ca urmare a costurilor reduse practicate de acestea, ca şi cu riscul delocalizǎrii ISD-urilor existente. Sub presiunea competitivitǎţii interne şi externe, companiile româneşti vor fi obligate sǎ adopte strategii de afaceri bazate pe inovare pentru a putea supravieţui.
  
• 
  management al inovǎrii bazat pe gestiunea intangibilelor, din ce în ce mai important astǎzi ca rezultat a numeroşi factori, cum ar fi “dematerializarea” industriei prelucrǎtoare şi industrializarea serviciilor, ca şi acceptarea cunoaşterii ca sursǎ principalǎ de avantaj competitiv, ca şi pe înţelegerea rolului forţei de muncǎ înalt calificate şi a relaţiilor de muncǎ participative
  
• 
  adoptarea TIC şi practica de comerţ electronic: In 2002, cheltuielile pentru produse şi servicii TI în sectorul de afaceri au atins 384 mil. EURO (sau 93 EURO pe persoanǎ angajatǎ) iar pentru sevicii de comunicaţii 376 mil EURO (sau 91 EURO pe persoanǎ angajatǎ)³³. Cum asta înseamnǎ mai puţin de 8 EURO pe lunǎ pe persoanǎ angajatǎ atât pentru produse de TI cât şi pentru comunicaţii, putem aprecia cǎ nivelul este foarte scǎzut. În 2002 ponderea întreprinderilor care vând on-line era de numai 0.6% din total.
  

Deosebit de important, pentru toate companiile, calitatea mediului de afaceri este puternic corelat cu înclinaţia lor cǎtre inovare. În România, mediul de afaceri s-a îmbunǎtǎţit semnificativ în ultimii ani, dar rǎmân multe de fǎcut pentru a crea un mediu prietenos pentru desfǎşurarea afacerilor şi pentru inovare. Câteva instrumente de monitorizare³⁴ au arǎtat, între altele, ca oamenii de afaceri români sunt nemulţumiţi de procedurile de intrare şî ieşire de pe piaţǎ, pe care le percep ca obstacole, despre instabilitatea legislativǎ, sau birocraţie, factori care cresc costul de oportunitate al afacerii.

Toate aceste bariere de reglementare şi administrative împiedicǎ procesul de creare şi dezvoltare de afaceri, astfel reducând numǎrul şi puterea economicǎ a potenţialilor inovatori. Reglementarea pe pieţele produselor sunt în concordanţǎ în general cu aquis-ul relevant, execitând o presiune moderatǎ. Reglementǎrile puternice privind ocuparea, aşa cum sunt cele din România, ar favoriza, conform studiilor OCDE, industriile high-tech active pe pieţe cu un grad mai mare de concentrare. Pentru acestea, inovarea este un proces de acumulare, drept urmare este mai puţin scump sǎ educe un angajat existent decât sǎ angajeze şi sǎ pregǎteascǎ unul nou. O dezvoltare ulterioarǎ a industriilor TIC este favorizatǎ de aceastǎ structurǎ.
Figura 6: Firme inovative din sectoarele TI – o listǎ selectivǎ
Intrarom este un producǎtor de sisteme de telecomunicatii şi sisteme informaţionale. Are 700 de angajaţi cu ajutorul cǎrora oferǎ bunuri şi servicii integrate pentru designul, implementarea la cheie a proiectelor precum şi asistenţǎ tehnicǎ în urmǎtoarele domenii: reţele de telecomunicaţii publice, sisteme de management de reţea, şi sisteme de management de TI. Pe piaţa româneascǎ, Intracom este principalul ofertant de echipamente şi software cǎtre Romtelecom şi Cosmorom.

Flamingo Computers este o poveste de succes, dat fiind faptul cǎ firma a generat segmente noi de piaţǎ prin dezvoltarea unei linii de computere atractive şi livrarea unor soluţii complete cǎtre clienţi. A început ca jucǎtor pe piaţa internǎ, dar dupǎ ce a câştigat experienţǎ în lucrul cu distribuitorii, în organizare şi gestiune de reţele de distribuţie eficiente specifice acestei zone a Europei, compania a început sǎ se extindǎ în afara României. Sediul firmei se aflǎ în zona liberǎ Giurgiu, unde asambleazǎ diferitele sale versiune de PC-uri.

Softwin Consulting Inc. a evoluat intr-o firmǎ de frunte în software şi servicii care opereazǎ în Suedia, Marea Britanie, SUA, Franţa, Finlanda, Germania şi multe alte ţǎri. Succesul firmei a provenit din dezvoltarea unor produse de cea mai naltǎ tehnologie şi cooperare cu actori strategici de peste hotare. Softwin, cu cele peste 500 de aplicaţii software şi 1000 de proiecte de conversie de date, este singura firmǎ din sud-estul Europei şi ţǎrile candidate care a câştigat premiul european IST. Compania româneascǎ a fost declaratǎ (www.cordis.lu) cea mai inovativa companie de TI din sudul Europei în 2003.

GeCad este un alt exemplu de companie care a reuşit sǎ dezvolte produse inovative şi sǎ îşi demonstreze performanţele la scarǎ globalǎ. Firmǎ medie de software şi servicii, GeCad a creat şi dezvoltat antivirusul RAV, cumparat în 2003 de Microsoft în vederea integrǎrii în viitoarele versiuni ale Windows.
(sursa: Caragea et al., 2003)