Conflictul israeliano-palestinian după Acordurile de la Oslo


Negocieri privind Ierusalimul



Yüklə 137,55 Kb.
səhifə12/14
tarix05.01.2022
ölçüsü137,55 Kb.
#71628
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14

Negocieri privind Ierusalimul


Încă de la începutul guvernării sale, Barak a fost interesat să revigoreze tratativele privitoare la Ierusalim. Drept urmare, au fost purtate discuţii secrete cu reprezentanţi palestinieni arabi. Însă şi aceştia se aflau într-o mare dilemă. Dr. Zakaria al-Quq, co-director al Israel/Palestine Center for Research and Information, declara: „Noi nu suntem nici pe deplin israelieni, nici pe deplin palestinieni, astfel noi trăim într-un fel de no man’s land. Este intolerabil” (Wasserstein 310).

În urma discuţiilor secrete, s-a ajuns la un acord ca CLP să-şi aibă reşedinţa în Abu Dis, satul aflat chiar la est de Ierusalimul municipal. Abu Dis ar fi urmat să fie inclus în Ierusalimul metropolitan, mai precis în partea palestiniană al-Quds. Unii membri Likud au acceptat compromisul, însă primarul Ehud Olmert s-a opus la început în mod categoric: „Nu putem permite un control deplin al AP asupra Abu Dis, pentru că atunci s-ar afla la chiar o milă de inima părţii principale evreieşti a Ierusalimului, anume Muntele Templului (sic!). Controlul AP asupra Abu Dis ar însemna şi crearea unui coridor prin care palestinienii ar putea să caute să înlăture suveranitatea israeliană asupra oraşului”.

În noiembrie 1999 au început negocieri oficiale cu palestinienii. Ele au eşuat însă. În primăvara anului 2000, Barak a propus cabinetului un acord privind predarea către AP a controlului asupra localităţii Abu Dis şi asupra a încă două sate vecine. Celelalte partide din coaliţie s-au opus. Ba, din contră, comisia de sistematizare a decis consturirea a 200 de apartamente evreieşti pe teritoriul celor 10% din Abu Dis, aflat între limitele Ierusalimului municipal (Wasserstein 312-313).
Eşecul întâlnirii de la Camp David cu privire la negocierea unui acord final (11-25 iulie 2000)

La 8 noiembrie 1999 au început la Ramallah discuţiile oficiale pentru redactarea acordului final. Datorită negocierilor, preşedintele Clinton i-a chemat pe Barak şi Arafat la Camp David (unde se desfăşuraseră şi negocierile de pace între israelieni şi egipteni).

Negocierile s-au desfăşurat timp de 2 săptămâni. În tot acest timp, Barak şi Arafat au discutat împreună doar o singură oră.

Marile probleme în dispută au fost teritoriul, Ierusalimul şi dreptul refugiaţilor palestinieni de a se întoarce în Teritorii.



Yüklə 137,55 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin