Conflictul israeliano-palestinian după Acordurile de la Oslo

2. Guvernul Rabin şi acordurile de la Oslo (1993-1995)

Tratativele secrete de la Oslo

Ca urmare a votului masiv al noilor imigranţi din URSS, partidul Likud, condus de Shamir, a pierdut alegerile din vara anului 1992. Partidul Muncii a câştigat majoritatea parlamentară, iar Yitzhak Rabin a devenit prim ministru.

În ianuarie 1993 au început tratativele secrete de la Oslo. Acestea au fost iniţiate de Johan Joergen Holst (ministrul de Externe al Novegiei) şi de Yossi Beilin (membru în Comisia de politică externă din Knesset-ul israelian). La discuţii au participat doi universitari israelieni şi tezaurierul OEP, Ahmad Qurei (Abu Ala). Deşi discuţiile au avut loc în paralel cu negocierile de la Washington, nici americanii şi nici negociatorii de acolo nu au ştiut nimic de discuţiile secrete. Dintre oficialii israelieni, doar ministrul de Externe Shimon Peres a fost ţinut la curent, iar dintre palestinieni doar Arafat.

În total au avut loc 14 runde de discuţii, timp de opt luni. Peres l-a anunţat pe premierul Rabin abia în mai 1993. Intenţia lui Peres a fost ajungerea la un compromis în privinţa Fâşiei Gaza. Arafat nu s-a arătat mulţumit şi a pretins ca înţelegerea să cuprindă şi oraşul Ierihon, aflat în Cisiordania, nu departe de râul Iordan. Peres a acceptat aceasta, dar cu condiţia ca malul vestic al Iordanului să rămână sub ocupaţia israeliană.

În condiţiile eşuării negocierilor de la Washington DC, Rabin a sprijinit discuţiile secrete de la Oslo. A ţinut pentru aceasta seama de mai multe considerente:

• 
  În discuţiile bilaterale dintre Israel şi Siria, cea din urmă nu era dispusă să părăsească cererile maximaliste – retrocedarea Înălţimilor Golan. Or, aplicând principiul bicicletei (mişcarea unei pedale atrage după sine şi mişcarea de la sine a celeilalte pedale), se putea spera o reuşită mai mare în negocierile cu Siria şi Iordania;
  
• 
  Întărirea grupărilor islamiste din Teritoriile Ocupate (Hamas şi Jidahul Islamic). Or, acestea ar fi fost slăbite de recunoaşterea oficială a OEP;
  

Negocierile s-au încheiat la 20 august 1993. Trei zile mai târziu, Rabin a afirmat public că putea concepe recunoaşterea oficială a OEP. Apoi s-a deplasat în SUA, pentru a-i anunţa pe americani de tratative. Aceştia au fost surprinşi şi oarecum supăraţi că pierduseră monopolul negocierilor de pace din Orientul Mijlociu.