Conţinut Capitolul I. Scopul sufletului, liberul arbitru

Pentru ca aceste obiective să poată fi atinse trebuie sfărâmate mecanismele care asigură protecţia naţiunii: statul naţional, familia şi comunităţile mici precum şi economiile naţionale. De-a lungul mileniilor oamenii şi-au dat seama că este mai uşor să-şi asigure subzistenţa, să-şi asigure stăpânirea unui teritoriu precum şi siguranţa vieţii lor şi a familiilor dacă se aliază şi formează comunităţi. Astfel au apărut familiile, prin cinstirea unui strămoş comun, ginţile – prin alianţa ginţilor s-a format tribul, apoi prin alte alianţe uniunile de triburi. Rezultatul acestui proces de dezvoltare a fost statul, apariţia regatelor în frunte cu conducătorul suprem, regele care putea fi în unele cazuri conducătorul religiei dominante în acel stat.

I./ Desfiinţarea statelor naţionale

Caracteristicile statului naţional, apărătorul suprem al populaţiei sale, sunt limba comună, conştiinţa identitară comună, trecutul comun şi respectarea tradiţiilor comune.

Mândria faţă de personalităţile istorice – care poate fi dăunătoare dacă este îndreptată spre dispreţuirea altor popoare – religia comună, obiceiurile, portul, teritoriul comun, tezaurul muzical, arta şi simbolurile comune. Dacă se desfiinţează caracteristicile amintite, atunci populaţia îşi pierde ataşamentul faţă de ţară, de naţiune. Devine uşor influenţabilă şi pe termen lung determinată să preia limba, cultura şi obiceiurile unui alt stat.

1.) Desfiinţarea limbii naţionale şi înaintarea limbii engleze

a.)Istoria ne demonstrează de nenumărate ori adevărul celor de sus. Câte popoare şi-au pierdut limba din pricina faptului, că un dictator a căpătat supremaţia întregului stat naţional, limba administraţiei devenind limba acestuia, dictatorul a pus oamenii lui în poziţiile cheie al administraţiei. În aşa fel îşi poate pierde limba naţională un stat. Aşa s-a întâmplat în Scoţia, în Walles şi Irlanda, în Bulgaria. Şi în Ungaria au încercat schimbarea limbii naţionale în cea germană. Habsburgul Iosif II. a introdus limba germană ca limba educaţiei superioare. În nalta societate nobilimea vorbea germana, era rar de auzit vorbă maghiară pe străzile din Budapesta.

b.) În zilele noastre şi în România se poate observa înaintarea şi chiar dominaţia limbii engleze. Reporterii TV şi de radio folosesc tot mai des neologisme de provenienţă engleză şi preiau multe cuvinte engleze. Abia găseşti un tricou pe care să nu fie o inscripţie engleză. Reclamele făcute pentru societatea americană sunt preluate cu un simplu sincron, fără a fi luate în evidenţă caracteristicile naţionale şi tradiţia societăţii române. Iar sincronul arată de multe ori structura gramaticală a limbii engleze. Mai departe, denumirile magazinelor sunt engleze, traducerea lor este situată într-un loc mai puţin vizibil şi significant. Studenţii dau examen din limba engleză, cred că viitorul lor se va uşura prin cunoaşterea acestei limbi. În programele radio se pot auzi din ce în ce mai rar cântece populare, în favoarea hiturilor engleze. Filmurile şi emisiunile TV manipulează comportamentul, îmbrăcămintea, felul de viaţă şi de a gândi al tineretului. Stilul preluat de la americani este cel modern, cel demn de urmat. Într-o perspectivă mai largă toate aceste influenţe pot duce la defavorizarea şi pierderea de teren a limbii române.

2.) Desfiinţarea identităţii etnice, naţionale

Conştiinţa naţională, identitară este conştiinţa apartenenţei la naţiune – cea mai importantă condiţie a existenţei şi dăinuirii naţiunii.

Este esenţial pentru o naţiune, inclusiv pentru cea română să se poată defini printr-o identitate diferită faţă de alte naţiuni, cu trecut istoric propriu, cu evenimente şi personalităţi istorice numai ale sale, care au o valoare exemplară.

Dăinuirea naţiuni prin ştergerea trecutului istoric este pusă permanent la îndoială. Dar fără trecutul istoric, nu poate exista nici viitor. Conştiinţa naţională românească, conştiinţa populară – oricât de ciudat sună afirmaţia – este în pericol. În mijloacele de comunicare în masă, pe programele tv., la radio şi în presă a început pervertirea sufletească şi degradarea morală a tineretului român aşa cum de zeci de ani se întâmplă în Occident şi în Ungaria.

Ascultătorilor, telespectatorilor, tineretului i se prezintă prin diferite emisiuni, reportaje, filme şi seriale cât de minunată este această „Lume Occidentală”, ce maşini şi ce nivel de trai au oamenii de acolo. Se prezintă strălucirea aşaziselor frumuseţi şi minunăţii ale Occidentului, stârnindu-se astfel poftele spre ceea ce poate fi accesibil şi pentru ei. Nu trebuie decât să aderăm la Uniunea Europeană. Trebuie să devenim membri cu drepturi depline.

Uniunea Europeană însă nu este statul naţiunilor, ci un imperiu pe deasupra naţiunilor. Se aţâţă la tinerii telespectatori şi ascultători poftele materiale. Acest lucru în sine nu este atât de rău, dar caracterul nostru general arată că dacă o poftă ni se îndeplineşte, vine cea următoare. Dacă dorim o motocicletă şi o dobândim, atunci ne dorim şi o maşină, iar dacă o obţinem, vrem una mai bună, occidentală. Din acest vârtej al poftelor materiale este greu să ne eliberăm. Dacă ne concentrăm numai asupra îndeplinirii poftelor materiale atunci sufletul întrupat, omul, se îndepărtează de calea spirituală. Atunci nu va mai fi importantă pentru el conştiinţa apartenenţei la naţiune (identitatea românească).

În mijloacele massmedia, în reclame sunt prezentate nu numai poftele pentru mijloacele materiale ci şi cele trupeşti. În diferite emisiuni, reportaje, show-uri se prezintă şi se popularizează mai ales exemple de relaţii sexuale contra naturii (între persoane de acelaşi sex). Cele de mai sus sunt dăunătoare şi pentru faptul că interesul pentru poftele materiale şi trupeşti ajunse la paroxism, împinge pe ultimul plan simţământul apartenenţei la naţiunea română. Rezultatul final al acestui proces poate fi pierderea conştiinţei naţionale româneşti, aşa cum majoritatea ungurilor şi occidentalilor şi-au pierdut-o în Ungaria şi Europa.

3.) Desfiinţarea păturii ţăranilor cu gospodării independente

Este de luat aminte de ce comuniştii au proclamat în anii cinzeci al secolului trecut (XX.) că vom deveni ţara oţelului şi cărbunelui. De ce a fost nevoie de dezvoltarea industriei grele când resursele noastre nu justificau acest lucru. Se pot da mai multe răspunsuri: imitarea Uniunii Sovietice, convingerea conducătorilor de atunci că nivelul de dezvoltare al unui stat este atestat de dezvoltarea industriei grele, precum şi nevoia de a demonstra faptul că suntem dezvoltaţi.

Să vedem acum premisele şi urmările acestui fapt. Din 1949 clasa dominantă a fost deposedată de baza ei materială, ţărănimea înstărită de pământ, apoi toată ţărănimea a fost silită să se înscrie în C.A.P.-uri. Mulţi ţărani nu au primit loc de muncă la ţară, iar C.A.P.-urile nu au putut să absoarbă toată forţa de muncă. De aceea, mulţi ţărani şi-au căutat fericirea în centrele urbane industriale. Mulţimea de ţărani, deveniţi orăşeni, au locuit o vreme în locuinţe muncitoreşti, apoi familiile constituite au primit şi locuinţe în proprietate. Cererea de locuinţe a fost rezolvată prin construirea de blocuri din prefabricate. Vechile oraşe au fost înconjurate de cartiere de blocuri. Conducătorii credeau că clasa muncitoare îi va sprijini împotriva vechilor orăşeni cu mentalitate conservatoare.

Ţăranul dezrădăcinat, devenit muncitor, a crezut că statul socialist îi este cel mai mare binefăcător pentru că îi asigură un loc de muncă şi un câştig care să-i asigure traiul.

Nu la interesat că noii orăşeni s-au rupt de vechea lor vatră. Lipsa de pământ ei au resimţit-o până la sfârşitul vieţii. Nu puteau să mai trăiască ca mai înainte. În sate toţi se cunoşteau iar în oraşe chiar şi locuitorii de pe scara unui bloc nu se cunosc. Urmarea, a fost o mai mare predispoziţie pentru infracţionalitate, deoarece lipsea forţa de descurajare a comunităţii.

A dispărut forţa de solidaritate şi de protecţie a comunităţii. S-a cam terminat şi cu balurile, cântecele în grup şi dansurile populare. Din cauza schimbării modului de viaţă, locuitorii satelor nu şi-au mai etalat portul popular nici măcar la sărbători. Apoi acest port popular a început să fie analog cu înapoierea în ochii majorităţii .

Locuitorii cartierelor de blocuri, foşti săteni dezrădăcinaţi, precum şi copiii acestora, născuţi la oraş au o predispoziţie de a fi manipulaţi. O bună parte a lor după ce vin de la serviciu, se mulţumesc să stea comod între cei patru pereţi. Nu simt nevoia de a citi, de a se cultiva. Se uită la tot felul de programe tv., până când se culcă.

Ei sunt cei care-i votează la alegeri pe cei din nomenclatura vechiului regim.

Fireşte există şi excepţii. E vorba de acei oameni care şi-au dat seama că viaţa lor nu merge prea bine, au o stare de disconfort. Îşi cumpără o grădină şi se apucă de grădinărit. Aşa încearcă să se întoarcă instinctiv acolo de unde s-au dezrădăcinat, din mediul natural.

4.) Trianon şi prezenta realitate

După pacea de la Trianon populaţia de atunci a suferit şi un şoc spiritual, nu numai unul economico-politic. A pierdut doi treimi din teritoriile sale. Acesta s-a arătat şi prin creşterea numărului de sinucigaşi. Poporul maghiar a căzut într-o adâncă stare de depresie. Forţele politice de atunci au încercat să obţină revizia deciziilor de la Trianon. Prin cele două declaraţii de la Viena, Ungaria şi-a recăpătat câteva din teritoriile pierdute.

Având în vedere prezenta realitate, din punctul de vedere al maghiarilor, reuniunea Depresiunii Carpaţilor nu poate constitui un ţel. După părerea mea, este posibil ca pe parcursul unui proces mai lung să se realizeze o apropiere pe cale paşnică şi ca urmare şi o uniune economico-politică. Acest proces se poate realiza doar sub semnul stimei şi al înţelegerii.

5.) Slăbirea identităţii popoarelor din Europa occidentală.
Răspândirea mahomedanismului în ţările creştine.

Dacă examinăm puternica identitate a Europei occidentale, conştiinţa naţională a popoarelor ce se află acolo, ne punem întrebarea dacă poate slăbi aceasta conştiinţa naţională. Aproape tuturor le-ar trece prin gând din primul moment ideea că mândria şi conştiinţa naţională a nemţilor, francezilor sau englezilor este atât de puternică, încât nu poate fi diminuată.

Astăzi în Anglia trăiesc mai mult de 8 milioane de emigranţi, în Germania mai mult de 6 milioane, în Franţa peste 4 milioane de emigranţi în bună parte de religie mahomedană. Aceştia trăiesc şi lucrează majoritatea acolo devenind cetăţeni ai acestor ţări, iar copiii lor sunt şcolarizaţi acolo. Toţi aceştia nu au fost asimilaţi, nu s-au contopit cu naţiunea care-i găzduieşte. Ei nu se simt nemţi, francezi sau englezi. Când se căsătoresc îşi aduc mai degrabă consoarta din ţara de baştină. Mai devreme sau mai târziu vor pretinde învăţământ în limba maternă, considerându-se o naţionalitate. O bună parte dintre ei trăiesc în cartiere separate în care alţi oameni nu prea pun piciorul.

Care este cauza rezistenţei lor la asimilare?

Este clar că religia şi cultura lor diferită, care sunt forţe de coeziune între străini, le menţine unitatea. Să ne amintim de urmaşii lui David din diasporă, cei care de aproape 2000 de ani s-au răspândit în lume, şi totuşi – datorită păstrării credinţei strămoşeşti – nu şi-au pierdut identitatea naţională, însuşindu-şi limba naţiunii gazdă. Asta se datorează puterii credinţei şi puterii de a conserva naţiunea, putere pe care o are religia.

Deoarece o bună parte a populaţiei Europei occidentale a devenit ateu, iar populaţia străină aşezată acolo şi-a păstrat religia. Datele statistice scot la iveală faptul că numărul creştinilor practicanţi este mai mic decât adepţii lui Mahomed, deci am putea califica ţările Europei occidentale ca fiind mai degrabă mahomedane decât creştine.

Am bănuiala că în a doua jumătate a secolului al XX-lea, guvernele naţiunilor puternice: germană, engleză şi franceză au permis stabilirea acolo a unei populaţii de altă cultură şi religie tocmai pentru a slăbi identitatea naţională a popoarelor gazde. Fireşte că acest lucru nu poate fi valabil decât dacă guvernele care au forţa de a decide nu au avut în vedere interesele naţiunilor ci au acceptat sfaturile forţelor ispitei. Păcatul lor este mai puţin grav dacă au acţionat fără să-şi dea seama de aceasta.

6.) Desfiinţarea monarhiilor europene

În ultima vreme se poate observa în Europa Occidentală că o parte a mass-mediei atacă monarhiile care mai există. Problemele caselor regale sunt comentate tendenţios. În general se afirmă că se cheltuieşte prea mult cu întreţinerea pentru curţilor regale.

Persoana regelui este simbol naţional, iar monarhia, ca formă de stat, este simbolul perenităţii şi a puternicei legături cu trecutul. Cei ce se străduiesc să desfiinţeze acest simbol dăunează naţiunii şi astfel se pun indirect în slujba forţelor ispitei.

Nu este întâmplător că la ordinele lui Stalin, la sfârşitul celui de al II-lea război mondial parlamentele din Europa de Est au proclamat republicile. Astfel a fost desfiinţată şi regalitatea maghiară veche de o mie de ani. Prin aceasta, naţiunea maghiară şi-a pierdut din acele drepturi străvechi, statornicite, iar îndreptarea răului pricinuit nu s-a făcut nici până astăzi. Stalin ştia bine că pentru a îngenunchea naţiunea maghiară trebuia să-i distrugă simbolurile, să-i desfiinţeze clasa dominantă şi vechea intelectualitate şi totodată să-i falsifice istoria, falsificare începută pe vremea Habsburgilor.

7.) 23 octombrie 1956. Revoluţia maghiara

Ca urmare a acestora, floarea naţiunii maghiare nu a mai putut îndura această umilinţă şi s-a revoltat la 23 octombrie 1956. Această revoluţie a fost ultima răsuflare a conştiinţei şi a simţămintelor naţionale maghiare. Care este însă cauza faptului că eroii acestei revolte nu sunt cinstiţi şi veneraţi cum se cuvine, supravieţuitorii se zbat în lipsuri şi nu sunt ajutaţi corespunzător.

Nu le cunoaştem bine faptele, vor muri unul după altul, iar noi nu facem nimic pentru ei.

Ştiţi, stimaţi cititori, că eroii luptei de eliberare de la 1848 – 1849 au fost înconjuraţi cu cinste, respect şi iubire! Revoluţionarilor bătrâni li s-au făcut cămine. Întreţinerea lor s-a făcut în bună parte prin colectă publică. Aceşti bătrâni luptători din respect faţă de Kossuth şi-au lăsat o barbă asemănătoare acestuia şi şi-au păstrat cu multă grijă uniformele.

Faptele revoluţionarilor nu au fost fără folos. Dictatorii regimului comunist au fost nevoiţi în Ungaria să menţină o dictatură mai puţin vizibilă, care a avut drept consecinţă mărirea posibilităţii cetăţenilor de a călători în apus. Nu întâmplător se spunea pe atunci că Ungaria este „baraca cea mai veselă a lagărului socialist”.

8.) Uniunea Europeană

a.) Scopul şi modul de alcătuire a Uniunii Europene

După cel de-al II-lea război mondial Franţa şi Germania s-au hotărât să alcătuiască piaţa comună a cărbunelui şi oţelului. În acest scop, cu participarea a şase ţări, au înfiinţat în 1951 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Funcţionarea bună a CECO a determinat ţările membre să-şi lărgească cooperarea economică şi să înfiinţeze în 1957, la Roma, Comunitatea Economică Europeană, Uniunea Europeană de mai târziu. Următorul pas pe calea dezvoltării a fost marcat la Maastricht, în Olanda, unde în 1992 au semnat Tratatul privind crearea Uniunii Europene. Numărul statelor membre ale Uniunii Europene a ajuns la 15 după ce au aderat Austria, Suedia şi Finlanda în 1995.

Norvegia nu este membră a Uniunii Europene . La referendumurile din 1972 şi 1995 a respins aderarea la Uniunea Europeană în pofida recomandării guvernului. S-a comportat similar şi populaţia Elveţiei.

Formarea Uniunii Europene a fost determinată pe de o parte de obiectivul ţărilor membre de a forma o mare piaţă internă pentru a asigura circulaţia liberă a capitalului iar pe de altă parte de a fi o supraputere economică în economia mondială. Dezvoltarea Uniunii Europene este direcţionată spre formarea unui mare stat unitar european în care guvernele naţionale vor avea un rol din ce în ce mai mic în conducerea naţiunilor lor. Obiectivul urmărit este de a da pe mâna Comisiei Europene, a Guvernului Uniunii Europene conducerea popoarelor europene, iar legiferarea să o facă Parlamentul European. Dacă aceste obiective se vor realiza întocmai, se va forma Europa fără naţiuni, în care cetăţenii îşi vor pierde conştiinţa naţională, cultura şi chiar limba naţională şi vor fi cu toţii un popor al Europei.

Exercitarea reală a puterii o vor avea deputaţii Parlamentului European şi membri Comisiei Europene. Posesorii puterii şi alegătorii se vor îndepărta mult unii de alţii. Alegătorii nu vor avea nici un fel de influenţă asupra funcţionării Parlamentului şi Comisiei Europene. Membri acestora fiind în bună parte ateişti şi probabil nu vor avea o bună ţinută morală, vor fi coruptibili pentru că numai îmbogăţirea materială îi va motiva. Din păcate avem exemple şi în acest sens. Ei vor servi marile companii multinaţionale şi forţele din spatele acestora.

Cine este interesat de realizarea unei Uniuni Europene fără naţiuni?

Forţele ispitei, pentru că un popor ateu fără conştiinţă naţională, care a fost aservit de companiile multinaţionale şi transnaţionale, lipsit de toate mijloacele de apărare este foarte uşor de influenţat şi condus pentru realizarea oricărui obiectiv.
b.) România şi Uniunea Europeană

Toţi cei ce se exprimă în mijloacele de comunicare româneşti, în emisiunile tv. şi radio în articolele din ziare, cu mici excepţii consideră binevenită intrarea României în Uniunea Europeană. Ei scapă din vedere faptul că poporul român se află în faţa celei mai mari hotărâri din istoria sa. De fapt, trebuie să decidă dacă vrea să-şi înceteze existenţa ca stat român şi să se dizolve într-o alcătuire statală cu teritoriu şi populaţie de treizeci de ori mai mare, sau nu. Ce credeţi stimaţi cititori, care va fi reprezentarea României în Parlamentul European şi în Comisia Europeană? Se vor putea susţine acolo în mod corespunzător interesele ţării? Probabil că nu. Situaţia este similară cu cea a unui meci de box în care boxerul de categoria pană nu are nici o şansă în faţa celui de categorie grea. Credeţi stimaţi cititori că România poate fi dezavantajată la negocieri dacă partenerul, Uniunea Europeană, este convinsă că România doreşte să intre cu orice preţ în Uniune? Credem că ea este foarte dezavantajată. Este o situaţie similară cu aceea în care cumpărătorul ştie dinainte că vânzătorul doreşte cu orice preţ – chiar foarte ieftin – să-şi vândă casa, maşina sau un lucru de valoare.

Uniunea plănuieşte să-şi reorganizeze sistemul de asistenţă, să pună capăt asistenţei directe care ar avantaja România.

În România costul de producţie şi de desfacere al produselor agricole este mai mic decât cel din Uniunea Europeană. Prin aderare, preluarea nivelului ridicat al preţurilor din Uniune va produce un dezastru al producţiei agro-alimentare. Urmarea va fi creşterea inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare.

Productivitatea agriculturii române va fi mult sub nivelul mediu al Uniunii. Micii producători nu vor putea face faţă provocărilor. Nu vor fi capabili să îndeplinească normele şi regulile impuse de Uniunea Europeană în privinţa creşterii animalelor. Realizarea acestor cerinţe se va putea face cu cheltuieli foarte mari în plus pe care micile gospodării nu şi le pot permite.

Aderarea la Uniunea Europeană va crea pentru micii agricultori români o situaţie imposibil de rezolvat. Se întrevede faptul că mulţi ţărani români nu vor mai putea trăi din agricultură şi va trebui să renunţe la pământ şi să-şi caute un alt loc de muncă. El nu va putea să facă faţă normelor severe ce sunt promovate în Uniune în privinţa normelor de sănătatea ale produselor agro-alimentare şi nu va putea să-şi vândă animalele sau laptele dacă acestea nu corespund parametrilor impuşi.

Din integrarea în Uniunea Europeană vor beneficia numai marile exploatări agricole şi politicienii care vor primi funcţii în Uniune. Fireşte că înaintea luării deciziei de aderare la Uniunea Europeană, vor fi destui cei care în mijloacele de comunicare în masă, la ore de vârf vor încerca să convingă populaţia de contrariul celor afirmate aici, adică despre foloasele aderării pentru economie şi pentru toţi cetăţenii români precum şi despre scăderea nesemnificativă a suveranităţii statale ori, chipurile despre raiul bunăstării. Poate vor fi dezbateri la care vor participa şi oponenţii aderării, la orele târzii, noaptea.

Oare poate fi vândută independenţa României, fiinţa sa de stat şi pământul său, străinilor?

Ce părere aveţi stimaţi cititori?

Concluzie: Forţele ispitei şi-au atins în parte scopul în ţările cu civilizaţie occidentală, acela de a desfiinţa naţiunea care este sistemul de apărare al populaţiei. Aceste ţări au încetat de a mai fi ţări creştine. Populaţia, în mare parte, peste 90%, a devenit atee. De asemenea într-un procent aproximativ identic şi-a pierdut conştiinţa naţională. Populaţia ţărilor devenite atee – cinste celor care şi-au păstrat credinţa – a rabatat de la dezvoltarea spirituală. Obiceiurile şi tradiţiile populare, dansurile şi cântecele populare, portul popular sunt date uniformizării. Dansurile populare mai sunt exersate numai de un număr mic de oameni sufletişti.

II. Slăbirea şi desfiinţarea solidarităţii micilor comunităţi

Micile comunităţi sunt şi ele părţi componente ale sistemului de autoapărare al populaţiei.

Ce le este specific? Toţi se cunosc între ei, vânzătorii cunosc problemele tuturor, sunt salutaţi şi străinii care se ivesc acolo, iar dacă oamenii din aceste comunităţi se află în alte zone ale ţării pentru ei este foarte semnificativ cine din ce neam provine sau a cui sânge este. Aceste expresii afirmă sentimentul de solidaritate dintre ei.

Comunităţi şi parcuri rezidenţiale

Viaţa la ţară, munca în comun, dependenţa oamenilor unii faţă de alţii îi aproprie pe aceştia între ei iar dacă acestea dispar, dispare şi solidaritatea comunitară. Micile comunităţi sunt ameninţate de un pericol foarte mare şi în special cele care se găsesc în zona de influenţă a unui mare oraş. Se manifestă dorinţa orăşenilor de a se muta în satele apropriate pentru a avea aer mai curat, linişte şi un mediu ambiant plăcut. Acest fapt în sine nu este un pericol. Marile companii de construcţii pentru a veni în întâmpinarea acestor cereri, determină autorităţile administrative să transforme terenurile extravilane în terenuri intravilane în schimbul unor mari sume de bani. Aparent este o afacere cinstită, se primesc bani pentru terenuri. Urmările sunt însă grave. Se deteriorează factorii de mediu şi atmosfera liniştită din cauza numeroşilor rezidenţi. Se construiesc garduri în jurul acestor zone rezidenţiale. Dacă sunt destul de mulţi cei ce s-au stabilit acolo îşi organizează serviciul de pază, magazine şi chiar şcoli separate. Aceste parcuri rezidenţiale devin zone închise unde băştinaşii nu pun piciorul decât pentru a efectua unele munci. Se întrerup contactele organice între micile comunităţi tradiţionale şi parcurile rezidenţiale intercalate între ele. Noii veniţi rămân necunoscuţi dacă nu-şi cumpără laptele şi pâinea în sat.

Toate acestea au drept urmare încetarea rolului satului de apărare şi menţinere a solidarităţii între oameni.

Este greu de spus cât de conştient se întâmplă toate acestea sau trebuie privite ca întâmplări pur şi simplu inerente civilizaţiei occidentale.

III. Slăbirea şi desfiinţarea solidarităţii familiale

Familia este ultimul sistem de apărare al populaţiei. Viaţa armonioasă de familie asigură creşterea tinerilor pentru viaţă, animaţi de conştiinţa naţională sănătoasă şi de un suflet echilibrat. Familia cu cât e mai mare cu atât asigură sprijinul cel mai sigur pentru tineri.