Consiliul local al municipiului


la punctul 3 – Proiect de hotărâre privind



Yüklə 0,55 Mb.
səhifə4/4
tarix03.01.2019
ölçüsü0,55 Mb.
#89323
1   2   3   4
la punctul 3 – Proiect de hotărâre privind însuşirea modificărilor şi completărilor inventarului domeniului public al municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr.187/30.09.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare

Proiectul de hotărâre cuprinde 6 articole şi se adoptă cu votul deschis a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Muthi Adrian Gelu: preşedintele Comisiei pentru dezvoltare urbană - proiectul a fost avizat favorabil



Nefiind probleme cu privire la proiectul de hotărâre, preşedintele de şedinţă îl supune votului în forma propusă de iniţiator, cu modificările rezultate din hotărârea adoptată anterior, privind stabilirea unor măsuri de valorificare a spaţiilor proprietatea publică a municipiului Bistriţa, situate în punctele termice din municipiu, şi se adoptă cu 19 voturi „pentru” din 19 consilieri prezenţi.

Rezultat

Vot

Da

19

Nu

0

Abţinere

0

Au votat

19

Nu au votat

0

Absenţi

2

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Se trece la punctul 4 – Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.130/28.07.2011 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind modul în care este suportat comisionul bancar în urma plăţii online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar în sistemul naţional electronic conform Hotărârii Guvernului României nr.1235/06.12.2010

Proiectul de hotărâre cuprinde 5 articole şi se adoptă cu votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Doamna consilier Tabără Camelia, preşedintele Comisiei economice – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.



Nefiind probleme cu privire la proiectul de hotărâre, preşedintele de şedinţă îl supune votului în forma propusă de iniţiator şi se adoptă cu 19 voturi „pentru”.

Rezultat

Vot

Da

19

Nu

0

Abţinere

0

Au votat

19

Nu au votat

0

Absenţi

2

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Se trece la punctul 5 – Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosinţă gratuită a reţelei electrice subterane de joasă tensiune, inclusiv branşamentele de la blocurile sociale nr.2, 3, 4, 5 şi 6, realizată în cadrul obiectivului de investiţii „Asigurare utilităţi aferente amplasamentului PUZ locuinţe sociale Viişoara, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud”, către Societatea FDEE ELECTRICA DISTRIBUŢIE TRANSILVANIA NORD SA – Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Bistriţa.

Proiectul de hotărâre cuprinde 6 articole şi se adoptă cu votul deschis a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate

Doamna consilier Tabără Camelia, preşedintele Comisiei economice – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil, cu 4 voturi „pentru” din 4 consilieri prezenţi.


Nefiind probleme cu privire la proiectul de hotărâre, preşedintele de şedinţă îl supune votului în forma propusă de iniţiator şi se adoptă cu 19 voturi „pentru”.


Rezultat

Vot

Da

19

Nu

0

Abţinere

0

Au votat

19

Nu au votat

0

Absenţi

2

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Se trece la punctul 6 – Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.33/28.03.2013 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind organizarea păşunatului, stabilirea taxelor pe teren şi a taxelor de păşunat pe anul 2013 în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud

Proiectul de hotărâre cuprinde 5 articole şi se adoptă cu votul deschis a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Doamna consilier Tabără Camelia, preşedintele Comisiei economice – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Domnul consilier Muthi Adrian Gelu, preşedintele Comisiei pentru dezvoltare urbană – proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil.

Nefiind probleme cu privire la proiectul de hotărâre, preşedintele de şedinţă îl supune votului în forma propusă de iniţiator şi se adoptă cu 19 voturi „pentru”.



Rezultat

Vot

Da

19

Nu

0

Abţinere

0

Au votat

19

Nu au votat

0

Absenţi

2

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Se trece la punctul 7 - Acordul privind transformarea unor posturi ale personalului contractual din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală - acordul a fost avizat favorabil.



Nefiind intervenţii la acest Acord, preşedintele de şedinţă îl supune votului şi se aprobă cu 17 voturi „pentru” şi o abţinere. Un consilier nu a votat.

Rezultat

Vot

Da

17

Nu

0

Abţinere

1

Au votat

18

Nu au votat

1

Absenţi

2

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Abţ

Avram George

Nu a votat

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Se trece la punctul 8 – Aprobarea Consiliului local pentru lipsa motivată a domnului consilier Kiss Laszlo de la şedinţele ordinare şi extraordinare pe o perioadă de 5 luni, respectiv iunie – octombrie 2013, ca urmare a cererii nr.47.773/12.06.2013.

Preşedintele de şedinţă solicită raportul Comisiei juridice şi administraţie publică locală (al cărei membru este şi domnul consilier Kiss Laszlo )

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală - comisia emite aviz favorabil.

Domnul consilier Moldovan Vasile - conform Legii 215/2001, art.40 alin.2 spune că se face conform Regulamentului nostru, care scrie, la art.91, alin.3, lit.”b”, că poate lipsi când este plecat în străinătate, în interes de serviciu. Nu trebuie dat un aviz. Ce să avizăm. Ne înştiinţează, atât. Nu avem ce face.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: vă rog, doamna Secretar, motivaţi.

Secretarul municipiului Bistriţa, doamna Gaftone Floare: În conformitate cu art.67 alin.2 din Ordonanţa nr.35/2002, consilierul nu poate lipsi de la şedinţele consiliului local sau ale comisiei din care face parte, atenţie, decât în cazul în care a obţinut aprobarea consiliului, respectiv a preşedintelui comisiei, dacă are motive temeinice. Coroborăm cu prevederea din Legea 215/2001 şi regulamentul nostru - se consideră motivat, pentru o perioadă de maxim 6 luni de zile, dacă există aprobarea consiliului local. Dacă nu, dacă lipseşte nemotivat la 3 şedinţe consecutive el este exclus, după două şedinţe consecutive el poate fi sancţionat şi după 6 luni de zile îşi pierde, prin neexercitarea mandatului timp de 6 luni de zile, îşi pierde calitatea de consilier local. Deci are nevoie de aprobarea dumneavoastră pentru a fi considerat absent motivat.

Domnul consilier Moldovan Vasile: Ordonanţa este anterioară modificării Legii administraţiei iar Regulamentul l-am aprobat noi şi prin Regulament se spune exact cum v-am spus eu. Luaţi Regulamentul. Dacă nu, îl citesc eu acum. Ce să aprobăm? Că el pleacă, oricum. Zice: „ Participarea consilierilor la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate este obligatorie.”

„Absenţa consilierilor de la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate se consideră motivată dacă este îndeplinită oricare din următoarele condiţii:” - şi la litera „b” –„sunt plecaţi în străinătate în interes de serviciu;”

Nicăieri nu scrie că trebuie să aprobăm.

Secretarul municipiului Bistriţa, doamna Gaftone Floare: Eu cunosc foarte bine Regulamentul Consiliului local, am lucrat personal la el. Noi când am trecut această sintagmă ne-am gândit la consilierul care lipseşte odată la o anumită perioadă de timp, că este chiar plecat şi nu ajunge la o şedinţă ordinară sau extraordinară. Aici ne întâlnim cu o situaţie atipică şi cred că este corect să avem aprobarea consiliului local. Dânsul şi aşteaptă un răspuns oficial, ca să ştie dacă îşi întrerupe periodic şi mai vine la şedinţele noastre, din când în când.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: deci este plecat în interes de serviciu. Nu a Primăriei, a serviciului domniei sale. Bun, aveţi o propunere , domnule Moldovan? Votăm. Da sau ba. Nu sunteţi de acord – nu!



Preşedintele de şedinţă supune la vot cererea de motivare a absenţei domnului consilier Kiss Laszlo, pentru o perioadă de 5 luni, cerere care este aprobată cu 16 voturi „pentru” din 18 consilieri prezenţi. Doi consilieri nu au votat.

Rezultat

Vot

Da

16

Nu

0

Abţinere

0

Au votat

16

Nu au votat

2

Absenţi

3

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Nu a votat

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Da

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Nu a votat

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Abs

Se trece la punctul 9 – Cererea înregistrată la primăria municipiului Bistriţa cu nr.46.375/ 11.06.2013 a domnului Gross Heinz Gunther, cu domiciliul în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.14, cu privire la oferta înaintată Consiliului local în vederea înstrăinării imobilului proprietate privată de pe str. Panait Cerna nr.4A şi Informarea nr.46.375/14.06.2013 a Direcţiei Patrimoniu

Preşedintele de şedinţă solicită rapoartele comisiilor de specialitate.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian, preşedintele Comisiei juridice şi administraţie publică locală: comisia emite aviz favorabil pentru însuşirea punctului de vedere al primăriei, favorabil în sensul că primăria nu este interesată pentru moment să achiziţioneze imobilul.

Domnul consilier Muthi Adrian Gelu, preşedintele Comisiei pentru dezvoltare urbană – comisia emite aviz favorabil pentru punctul de vedere al executivului, formulat în anul 2011.

Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian - s-a dat în 2011 un răspuns şi practic punctul de vedere este menţionat în punctul de vedere respectiv, lucru pe care comisia l-a reţinut. Dacă colegii sunt interesaţi, din verificările anterioare s-a constatat că spaţiul respectiv nu întruneşte condiţiile pentru destinaţia de spaţiu pentru amenajarea unei grădiniţe şi urmează motivarea, care se regăseşte în răspunsul respectiv.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: Am înţeles, votăm astăzi că nu suntem interesaţi de acest imobil.

Preşedintele de şedinţă supune la vot propunerea de însuşire a punctului de vedere al executivului, propunere care a fost aprobată cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere.



Rezultat

Vot

Da

18

Nu

0

Abţinere

1

Au votat

16

Nu au votat

2

Absenţi

3

Total

21

Observaţii

Antal Attila

Da

Armean Lucian Marius

Da

Avram George

Da

Bria Dumitru Alexandru

Da

Gagea Maxim

Da

Hangan Sorin

Da

Ilieş Narcisa-Simona

Da

Kiss Laszlo

Abs

Kozuk Andrei Ioan

Da

Moisil Filip

Abs

Moldovan Vasile

Da

Molnar Iosif-Augustin

Da

Muthi Adrian-Gelu

Da

Peteleu Ioan

Abţ

Rus Constantin

Da

Sărmăşan Mihai-Lucian

Da

Seserman Alin

Da

Tabără Camelia

Da

Taloş Florin

Da

Toniuc Alexandru-Marian

Da

Tuţă Gheorghe

Da

Viceprimarul municipiului Bistriţa, domnul Peteleu Ioan: cred că pentru viitor asemenea cereri sau asemenea oferte trebuie tratate cu maximă seriozitate şi aş propune înfiinţarea unei comisii de analiză la nivelul executivului, la care bineînţeles să participe urbanişti, de la patrimoniu, de la investiţii, care să analizeze cererile, să le compare cu informaţiile existente şi cu obiectivele de investiţii ale municipalităţii şi să avem o analiză pertinentă în momentul în care o să dăm un răspuns, favorabil sau nefavorabil. Mulţumesc.

Domnul preşedintele de şedinţă - domnul Bălan Marius ne-a înaintat o cerere, m-a şi rugat să-i dau cuvântul, însă o să-l rog să mă înţeleagă. Domnule Bălan, pentru că am votat, aţi văzut, nu am stabilit destinaţia punctelor termice astăzi. Dumneavoastră aţi depus o cerere consiliului local, aţi depus-o şi Primăriei: Serviciile de specialitate din cadrul primăriei vor analiza cererea dumneavoastră şi o vor pune pe tapet. Adică, la ora asta, domnule Bălan, eu zic să fim în regulă. Sunt obosiţi colegii. Domnule primar, mai doriţi să spuneţi ceva?

Primarul municipiului Bistriţa, domnul Ovidiu Teodor Creţu: Să facem o comisie să analizăm ofertele de vânzare – păi ceea ce vă propunem şi vă informăm sunt în baza unor analize. Ceea ce vine pe lângă mine, sigur, sunt nişte hârtii aici. Nu ne permitem să transmitem informaţii care nu sunt verificate şi analizate. Sigur că în perioada asta de criză foarte mulţi vor să vândă. Sunt tot felul de mijloace pentru a-şi vinde marfa. Eu cred că spaţiile pe care le avem noi sunt foarte multe, să fim în stare să le reabilităm, să le punem la punct pe ale noastre, apoi să vedem dacă ne mai trebuie şi ale altora. Pentru că sunt foarte multe spaţii pe care le avem şi pe care nu le putem reabilita, tot aşteptăm fonduri şi alte surse. Sigur, este o casă în parc, 350.000 euro, un hotel, în partea de jos, tot aşa. Cine are bani să le cumpere, nici o problemă.

Preşedintele de şedinţă, domnul consilier Hangan Sorin: şi prietenii noştri din executiv, care au împlinit din executiv, care au venit pe lume în luna iunie – eu le spun la mulţi ani, nu am cunoştinţă de asta, dar, ca să nu uităm pe cineva…

Domnul Bălan Marius, PER: permiteţi-mi, domnule preşedinte şi domnule primar, stimaţi domni consilieri, să vă mai răpesc două minute preţioase, dar o să mergeţi încântaţi. Îmi doresc şi eu un punct termic de la Primărie. Pare hazliu. Către Consiliul local: Subsemnatul Bălan Marius, cu domiciliul în Bistriţa, Bd. Independenţei nr.8, solicit atribuirea din domeniul privat al municipiului Bistriţa, a 258 mp, din ceea ce mi-a luat Statul Român, în două tranşe, din proprietatea personală. Menţionez că sunt proprietar tabular a unei suprafeţe de 727 mp la aceeaşi adresă, constând în curte, grădină, unde se află o casă P+ L1 cu 6 apartamente, construită în 1911. Din terenul de sub casă deţin o suprafaţă a apartamentului de 135 mp iar Primăria şi-a însuşit-o ilegal şi fraudulos, atenţie, în 7.03.1986, Decizia 202, cu ocazia încheierii unui contract de donaţie a unui apartament, nr.6, care de fapt nu avea teren la cumpărare. Profitându-se de această mişcare în CF, Consiliul local al municipiului Bistriţa îşi înscrie 250 mp, adică toată suprafaţa de sub casa P+1 înscrisă în CF colectivă la A31. Şi am depus acolo documentele. De asemenea, în baza Deciziei 56 din 1977, Consiliul Popular al Judeţului BN, cu ocazia exproprierii a 625 mp din 1504 şi a construirii sediului Poliţiei, îmi ia şi mie 123 mp din grădina personală, fără acte, în mod abuziv. Am făcut demersuri compensatorii încă din 1998, cerând la schimb teren, dar mi s-a răspuns, în 20.11.2006, aveţi hârtia, că Primăria nu are teren la schimb în intravilanul oraşului. Nu este chiar aşa, întrucât deţin o coală de la Direcţia Patrimoniu, am dat şi o ţuică şi am primit-o, în care se vede clar că Primăria dispune teren proprietate privată, mai mult, aţi primit şi suprafeţe noi, aşa cum sunt punctele termice. Lăsaţi-mă să termin. Aveţi posibilitatea de reparare a greşelilor făcute şi ocazia de a oferi la schimb ceea ce am cerut. Am anexat actele de proprietate.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: le-am văzut, dar noi nu suntem instanţă de judecată. Sunt persoane de specialitate, asta e treaba lor, aşa e corect.

Domnul Bălan Marius: am văzut ce specialişti la serviciul juridic aveţi, nu-s în stare să citească un document.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: vă rog să nu le aduceţi..

Domnul Bălan Marius: trebuie să vă hotărâţi dacă aveţi proprietate în curtea mea sau nu. Şi atunci eu îmi retrag cererea. .

Primarul municipiului Bistriţa, domnul Ovidiu Teodor Creţu: Să ceară domnul Bălan ţuica înapoi, pentru că terenurile care sunt libere şi sunt proprietate a Statului Român nu fac obiectul legilor retrocedării. Faceţi o confuzie între ele. Speţa trebuie rezolvată în instanţă, nu aici, iar din punctul meu de vedere eu v-aş da oricând un punct termic dar nu mai avem. Nu avem.

Preşedintele de şedinţă, domnul Hangan Sorin: Am schimbat destinaţia.

Secretarul municipiului Bistriţa doamna Gaftone Floare: Domnule Bălan, eu aş vrea să vă informez că a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, privind urgentarea restituirii terenurilor confiscate de către regimul comunist şi s-a constituit prin Ordinul Prefectului o comisie tehnică care timp de 18 luni va inventaria toate terenurile proprietatea statului care pot face obiectul retrocedării. Deci este o procedură şi o comisie, alta decât Consiliul local. Consiliul local nu are competenţe în domeniu.
Nefiind alte probleme de ridicat, preşedintele de şedinţă, domnul consilier Hangan Sorin, declară închise lucrările şedinţei ordinare din data de 27.06.2013 a Consiliului local al municipiului Bistriţa.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI,

HANGAN SORIN GAFTONE FLOARE


REDACTAT

INSPECTOR SUCIU ANCA ..........................................

CONSILIER CIONCA TEREZIA TANŢA ..……………..

SA/CTT/ex.2.




Yüklə 0,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin