˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

(art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată)


Direcţia de Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale şi Implementarea Programelor Phare

Nr.3040/DERIIPP/31.10.2006

Judecător Corina Alina CORBU

Secretar General

Raportul

seminarului cu tema „ Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a magistraţilor, cu accent pe categoriile de sancţiuni aplicabile şi criteriile utilizate pentru determinarea respectivei sancţiuni ”

26-27 octombrie 2006

Proiectul de înfrăţire instituţională Phare RO 2004/IB/JHA-01 – „Asistenţă tehnică pentru Consiliul Superior al Magistraturii”
În cadrul Programului Naţional Phare 2004, RO2004/016-772.01.04 – Contractul de Twinning RO 2004/IB/JHA-01, intitulat „Aranjamente de twinning pentru Consiliul Superior al Magistraturii” a fost prevăzută în cadrul componentei numărul 2: “Întârirea activităţii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii ca instanţe disciplinare”, activitatea 2.2. „Workshop B: Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a magistraţilor, cu accent pe categoriile de sancţiuni aplicabile şi criteriile utilizate pentru determinarea respectivei sancţiuni”.

Seminarul s-a desfăşurat cu participarea a cinci experţi străini, din Franţa, Germania, Spania, Italia şi Polonia. Prin prezentarea cazurilor disciplinare experţii străini au creionat sisteme diferite referitoare la obiectivele urmate în materia sancţionării disciplinare, categoriile de măsuri aplicabile conform legii, criteriile aplicabile în determinarea sancţiunii în raport de abaterea disciplinară savârşită, gradul de vinovăţie, precum şi orice alte aspecte care trebuie avute în vedere la aplicarea unei sancţiuni disciplinare. Acest seminar a avut scopul de a-i familiariza pe participanţi cu standardele privind sancţionarea disciplinară în alte State Membre ale Uniunii Europene, ca o sursă de bune practici pentru dezvoltarea ulterioară a legislaţiei şi practicii judiciare în materie din România.

Seminarul a beneficiat de participarea a cinci experţi din State Membre ale Uniunii Europene, doamna Christiane BERKANI, judecător, Curtea de Apel Rouen, Franţa, domnul Rafael de los REYES SAINZ MAZA, judecător, Inspecţia Judiciară, Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania, domnul Pawel MISIAK, judecător, Consiliul de disciplină pentru judecători, Lodz, Polonia, domnul Gualtiero MICHELINI, judecător, Tribunalul Roma, Italia şi domnul Dieter E. EICHE, preşedinte al Instanţei de serviciu/disciplinare pentru judecători, Landul Baden-Wuerttemberg, Germania. De asemenea, au mai luat cuvântul, pentru a prezenta procesul de sancţionare disciplinară, lista măsurilor sancţionatorii, criteriile aplicabile în deciderea măsurilor disciplinare specifice care se aplică într-o anumită cauză judecătorilor şi procurorilor, doamna Elisabeta MOCANU, judecător inspector, doamna Florentina DRAGOMIR, procuror inspector şi doamna Tamara MANEA, procuror inspector, din cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. În deschiderea seminarului a luat cuvântul domnul Iulian GÎLCĂ, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Prezentarea doamnei Christiane BERKANI, judecător, Curtea de Apel Rouen, Franţa. Prima parte a discursului doamnei Berkani a constat într-o serie de aprecieri teoretice cu privire la legislaţia disciplinară care se aplică în Franţa, subliniindu-se de la început că această materie are un pronunţat caracter jurisprudenţial, multe din regulile aplicabile desprinzându-se nu din articole de lege, ci din practică. Articolul 43 al Legii organice defineşte abaterea disciplinară, care reprezintă orice încălcare, din partea unui magistrat, a obligaţiilor care decurg din statutul său, a onoarei, eticii sau demnităţii. De asemenea, o altă dispoziţie legală relevantă este conţinută de articolul 6 al actului normativ mai sus menţionat, jurământul pe care trebuie să îl depună cei care intră în magistratură („Jur să îmi îndeplinesc atribuţiile cu fidelitate şi în mod corespunzător, să păstrez cu religiozitate secretul deliberărilor şi să am întotdeauna conduita demnă şi loială pe care trebuie să o aibă orice magistrat”).

În ceea ce priveşte procedura disciplinară, aceasta este de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a celor două comisii ale sale, una pentru judecători şi una pentru procurori. Este important de reţinut faptul că Secţia pentru judecători acţionează ca o adevărată instanţă disciplinară în ceea ce priveşte sancţionarea judecătorilor, pe când Secţia pentru procurori nu face decât să dea un aviz Ministerului Justiţiei, care are de fapt competenţa de a-l sancţiona pe magistrat. Procedura în cauzele disciplinare respectă principiile contradictorialităţii şi pe cel al publicităţii. În urma acestei proceduri există 8 (opt) niveluri de sancţionare, începând de la mustrare şi până la excluderea din magistratură.

Dreptul disciplinar francez a evoluat de la simpla apreciere a gravităţii faptelor, la calificarea lor din punct de vedere deontologic, introducându-se o noţiune nouă, aceea a locului instituţiei judiciare în societate şi referiri la interesul justiţiabilului. Acest lucru s-a impus având în vedere că faptele pe care le poate comite un magistrat aduc atingere autorităţii justiţiei, imaginii acesteia, deoarece fapta este comisă nu numai în considerarea calităţii de judecător a făptuitorului, dar ea aduce atingere imaginii sistemului judiciar în ansamblul său.

Sunt excluse din câmpul dreptului disciplinar:

• 
  actele jurisdicţionale; Consiliul Superior al Magistraturii nu poate face nici o apreciere cu privire la actele jurisdicţionale ale magistratului, acestea neputând fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege;
  
• 
  aspectele vieţii private ale judecătorului; atunci, însă, când acest comportament devine public, judecătorul poate fi judecat de Consiliul disciplinar.
  

Tipurile de comportament sancţionate:

• 
  atingerile aduse onoarei, delicateţei sau demnităţii: relaţii incompatibile (de exemplu, magistraţi care frecventează anumite persoane – delincvenţi notorii, prostituate, toxicomani etc), comportamentul reprehensibil, nedemn (magistraţii care comit infracţiuni, chiar şi cele comise anterior intrării în profesie, un limbaj excesiv, fie în timpul audierilor, fie în viaţa privată, prin publicarea, de exemplu, a unor articole rasiste), abuzul de funcţie (magistratul care se serveşte de statutul său pentru a obţine anumite avantaje pentru sine sau pentru alte persoane), intervenţiile;
  
• 
  lipsa de probitate;
  
• 
  neîndeplinirea datoriilor care incumbă statului de magistrat (toate obligaţiile profesionale ale magistratului, cum ar fi cea de imparţialitate, de a cunoaşte normele legale, obligaţia de diligenţă sau cea de rezidenţă; carenţe sau insuficienţa profesională);
  
• 
  neîndeplinirea datoriilor care rezultă din anumite funcţii pe care le poate îndeplini un magistrat (cu titlu de exemplu, nerespectarea instrucţiunilor parchetului general, a celor care incumbă judecătorilor specializaţi pe un anumit tip de cauze);
  
• 
  obligaţia de rezervă (într-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii se afirmă: „Dacă obligaţia de rezervă impusă magistratului nu îl obligă pe acesta la conformism şi nu aduce atingere libertăţii de gândire şi de expresie a magistratului, aceasta îi interzice însă orice expresii sau critici de natură să aducă atingere încrederii şi respectului pe care funcţia sa trebuie să le inspire justiţiabililor”).
  

Circumstanţele agravante sau atenuante ale abaterii disciplinare sunt luate în considerare la stabilirea sancţiunii.

Expunerea teoretică a fost însoţită de prezentarea unor cazuri practice relevante.



Prezentarea domnului Rafael de los REYES SAINZ MAZA, judecător, Inspecţia Judiciară, Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania.

Expunerea domnului de los Reyes Sainz Maza a fost structurată astfel:

1. Definiţie

2. Principii din care se inspiră dreptul disciplinar spaniol

3. Abaterile disciplinare

4. Sancţiunile disciplinare şi criteriile pentru determinarea acestora

5. Organe competente pentru a impune sancţiuni disciplinare.

1. Definiţie. Dreptul Disciplinar Judiciar poate fi definit drept ansamblul de norme menite să descrie tipologia infracţiunilor disciplinare asociate judecătorilor si magistraţilor şi să stabilească procedura cea mai potrivită pentru a se impune, în funcţie de caz, sancţiunile respective.

El se constituie în răspunsul pe Legea îl rezervă intervenţiilor care contravin valorilor şi principiilor care inspiră etica judiciară şi care nu poate niciodată să interfereze, controleze sau amendeze exercitarea funcţiei jurisdicţionale.

Răspunderea disciplinară apare reglementată în Legea organica a puterii judiciare.
Constituţia spaniolă a constituit o rezervă de Lege organică, ceea ce ea numeşte Lege Organică a Puterii Judiciare, care vine să reglementeze regimul juridic al judecătorilor sau Statutul Judiciar, cu scopul de a le garanta acestora stabilitatea şi permanenţa. De fapt, prin intermediul acestuia se încearcă să se pună cât mai la adăpost independenţa judiciară şi, în plus, Statutul Judiciar este sustras de la comanda puterii executive, puterea de reglementare rămânând astfel destul de limitată si nemaiputând să intervină decât în chestiuni minore sau secundare şi oricum, în contextul acestei rezerve de Lege Organică, are nevoie de un amplu consens al puterii legislative pentru a opera modificări.

Legislaţia privitoare la regimul disciplinar conţinută în Legea Organică a Puterii Judiciare conţine dispoziţiile generale privitoare la regimul disciplinar (competenţă şi prescripţie) (art. 414- 416), diversele abateri disciplinare (art. 417-419; diveresele sancţiuni şi organele care le aplică (art. 420 si 421); procedura disciplinară (art. 422 - 427).

2. Principii din care se inspiră dreptul disciplinar din Spania.

1º Principiul legalităţii

2º Principiul respectării procedurii corespunzătoare

3º Principiul tipicităţii

4º Principiul culpabilităţii

5º Principiul prezumţiei de nevinovăţie

6º Principiul de a nu permite lipsa de apărare

7º Principiul proporţionalităţii

8º Principiul “non bis in idem”

Legea Organică a Puterii Judiciare nu dispune nimic în mod expres în privinţa acestora.

Art. 25 din Constituţia Spaniola, cu caracter general si privitor la răspunderile penale, odată stabilit că “nimeni nu poate fi sancţionat pe motiv de acţiuni sau omisiuni care în momentul producerii lor nu ar constitui infracţiuni administrative, în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv”, ne introduce principiul legalităţii, tipicităţii şi neretroactivitatii care constituie baza fundamentala a Dreptului disciplinar judiciar.
1º Principiul legalitatii, se refera la doua garantii esentiale, una materiala, care consta in predeterminarea conduitei ilicite si in aplicarea sanctiunii corespunzatoare,alta formala, care trebuie sa apara sub forma unei legi care sa dea suport acestui gen de conduita si de sanctiuni.

2º O manifestare a acestui principiu de legalitate este Principiul respectarii procedurii corespunzatoare. Determina faptul ca aceasta sanctiune disciplinara nu poate fi impusa decat dupa ce s-a instrumentat dosarul respectiv, adica o procedura stabilita tot prin Lege.

3º Principiul tipicitatii, direct legat de cel dinainte, nu este nimic altceva decat o nevoie de siguranta juridica, si impiedica situatia in care organul sanctionator ar actiona vis a vis de comportamente care s-ar situa in afara frontierelor normei sanctionatoare. De fapt este vorba despre faptul ca, pe langa faptul ca se cere o “Lex previa”, sa se ceara o “lex certa”.

4º Principiul culpabilitatii, exclude simpla raspundere obiectiva si cere sa concure faruda si culpa. Iar pe langa necesara relatie de cauzalitate care trebuie sa existe intre actiunea imputabila si incalarea normei, pentru a se putea vorbi despre culpabilitate trebuie sa se demonstreze ca subiectul ar fi putut proceda intr-o maniera diferita de cea in care a facut-o.

5º Prezumtia de nevinovatie cere ca in perioada recenta sa se fi practicat o minima activitate probatorie de functie si de asemenea ca rezultatul acesteia sa se poata deriva intr-o maniera rezonabila sub forma unei declaratii de culpabilitate a subiectului caruia i s-a deschis dosar. Sarcina probei ii revine persoanei care exercita capacitatea punitiva.
6º Cu referire constitutionala expresa este si neacceptarea lipsei de aparare, care in sens pozitiv este facultatea si puterea pe care le au subiectii de a recurge la toate mijloacele juridice necesare si corespunzatoare pentru a reusi pastrarea sau recuperarea unei situatii juridice perturbate.

7º Legea Regimului Juridic al Administratiei Statului si Procedura Administrativa comuna fac aluzie la alt principiu, cum este cel al proportionalitatii. Vis a vis de acest principiu, Jurisprudenta TS (28-6-04) cere ca discretionaritatea care se concede Administratiei in momentul in care aplica sanctiuni sa se dezvolte avandu-se in vedere diversele circumstante care insotesc cazul, cu scopul de a reusi o cat mai buna potrivire intre faptele imputate si raspunderea care se cere. Se urmareste ca toate sanctiunile sa fie congruente cu tipul infractiunii comise si cu particularitatile factuale si obiective ale cazului care face obiectul sanctiunii.

Asadar, circumstante cum ar fi gradul de intentionalitate, natura prejudiciilor cauzate si atingerea pe care infractiunea comisa ar putea-o aduce functionarii Administratiei Justitiei, ca si importanta si ulterioarele repercusiuni ale acesteia sunt elemente de avut in vedere in momentul in care realizam o judecata de proportionalitate corespunzatoare.

8º In cele din urma, principiul non bis in idem se configureaza ca un drept fundamental al celui sanctionat si inseamna ca nu pot fi sanctionate penal si disciplinar aceleasi fapte, in afara cazului in care nu ar exista identitate intre funamentul juridic si bunul juridic protejat.

Aplicarea acestui principiu are un dublu efect: unul cu caracter procedural, care face posibila instrumentarea procesului penal si disciplinar; si altul de tip material, care impiedica dictarea unei hotarari in dosarul disciplinar pana cand nu a fost dictatata sentinta sau nu s-a procedat la o incheiere de clasare definitiva in cauza penala, ceea ce inseamna ca pana atunci va ramane suspendat.

3. Abateri disciplinare. Legea Organică a Puterii Judiciare clasifică abaterile disciplinare în trei categorii, în funcţie de gravitatea acestora: foarte grave, grave şi uşoare.

Articolul 417 descrie abaterile disciplinare foarte grave, în număr de 16 (cu titlu de exemplu):

• 
  afilierea la partide politice sau sindicate;
  
• 
  intervenţiile, sub forma ordinelor sau presiunilor, de orice natură, în exercitarea activităţii altui judecător sau magistrat;
  
• 
  nerespectarea obligaţiei de abţinere, atunci când cel în cauză cunoaşte că intervine unul din cazurile prevăzute de lege;
  
• 
  abandonarea serviciului sau absenţele nejustificate şi repetate;
  
• 
  abuzul de funcţie din partea judecătorul încearcă să obţină avantaje nejustificate de la autorităţi, funcţionari sau colegi;
  
• 
  lipsa de diligenţă inexcuazabilă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
  
• 
  lipsa absolută şi manifestă de motivare a hotărârilor judecătoreşti.
  

Articolul 418 descrie abaterile grave (în număr de 18), precum:

• 
  lipsa de respect faţă de superiorii ierarhici;
  
• 
  corectarea aplicării sau interpretării normelor legale de către cei al căror superior ierarhic este, ceea ce impietează asupra independenţei acestor persoane;
  
• 
  excesul sau abuzul de autoritate, lipsa gravă de respect faţă de justiţiabili sau alte instituţii;
  
• 
  utilizarea în cadrul hotărârilor judecătoreşti a unor expresii nenecesare, extravagante sau care pot fi jignitoare sau lipsite de respect, din punct de vedere al raţionamentului juridic;
  
• 
  obstrucţionarea activităţilor de inspecţie.
  

Articolul 418 descrie abaterile uşoare (în număr de 5), precum:

• 
  lipsa de respect faţă de superiorii ierarhici, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să fie calificată ca o faptă gravă;
  
• 
  lipsa de atenţie sau desconsiderarea colegilor de muncă, personalului auxiliar, justiţiabililor sau altor instituţii.
  

4. Sancţiuni disciplinare şi criterii pentru determinarea lor. Conform articolului 420 din Legea Organică a Puterii Judiciare, sancţiunile care pot fi impuse/aplicate judecătorilor şi magistraţilor pentru abaterile disciplinare săvârşite în exercitarea atribuţiilor sunt:

- avertismentul;

- amendă de până la 6.000 Euro;

- mutarea la o altă instanţă, situată la cel puţin 100 de kilometri; aceasta presupune că cel sancţionat nu se mai poate înscrie pentru a ocupa un alt post la instanţa de la care a fost mutat pentru o perioadă de trei ani. Este necesar ca, în conţinutul hotărârii, să se delimiteze exact întinderea acestei sancţiuni;

- suspendarea, până la trei ani;

- excluderea din magistratură se aplică în cazurile extrem de grave, în care fapta şi caracterul ei intenţionat sunt evidente, iar rezultatul produs afectează de o manieră considerabilă funcţionarea sistemului judiciar.

Abaterile disciplinare uşoare pot fi sancţionate cu avertismentul sau cu o amendă de până la 300 de Euro sau pot fi aplicate amândouă sancţiunile, abaterile grave cu amendă de la 301 la 6.000 de Euro, restul sancţiunilor urmând a fi aplicate în cazul abaterilor disciplinare foarte grave.

Criterii pentru determinarea sancţiunilor. Fundamental în stabilirea unei sancţiuni este să se aplice criteriul proporţionalităţii între gravitatea abaterii disciplinare şi sancţiunea aplicată. Unele dintre criteriile aplicate în cadrul sistemului sancţionator disciplinar din Spania sunt:

• 
  existenţa intenţiei;
  
• 
  caracterul repetat;
  
• 
  natura prejudiciilor cauzate;
  
• 
  incindenţa, în termen de un an, a unei alte abateri de aceeaşi natură, stabilită printr-o hotărâre definitivă.
  

5. Organe competente pentru a impune sancţiuni disciplinare. Organul central este Consiliul General al Puterii Judiciare, a cărui competenţă în materie este statuată de dispoziţiile Constituţiei. De altfel, exerciţiul puterii disciplinare este unul dintre cele mai importante atribute ale acestuia şi una dintre formele de asigurare a independenţei sistemului judiciar. În cadrul Consiliului, organul care are competenţa de a impune sancţiunile cele mai grave este Plenul.

Comisia de Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare este un alt organ competent, precum şi colegiile de conducere ale tribunalelor superioare – instanţele supreme care există în fiecare comunitate autonomă care formează statul spaniol.

În funcţie de sancţiunile aplicate, competenţa revine, după cum urmează:

- avertismentul – preşedintele Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare;

- amendă – colegiul de conducere al Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare, pentru judecătorii şi procurorii din circumscripţiile acestora

- pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor disciplinare grave – Comisia de Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare;

- pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor disciplinare grave – Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare, la propunerea Comsiei de Disciplină.

Prezentarea domnului Pawel MISIAK, judecător, Consiliul de disciplină pentru judecători.

În Polonia sunt soluţionate anual aproximativ 100 de cazuri disciplinare. În cadrul sistemului juridic polonez, pronunţarea în cauzele legate de acţiunile magistraţilor, care constituie abateri disciplinare, a fost transmisă instanţelor de disciplină. A fost exclusă în acest domeniu aplicarea faţă de magistraţi a acţiunilor cu caracter administrativ.

În anul 2001a fost adoptată o lege care defineşte abaterea disciplinară. Astfel, faptele calificate ca abateri disciplinare constau într-o ofensă gravă adusă reglementărilor sistemului judiciar sau cele care aduc atingere demnităţii funcţiei. De asemenea, în anul 2003, Consiliul Judiciar din Polonia a adoptat un set de principii care definesc comportarea magistratului. Acest act sintetic - are 22 de articole – înlesneşte aprecierea comportamentului concret al magistratului, dovedindu-şi, de-a lungul timpului, necesitatea.

Instanţele de disciplină în aceste cazuri sunt în primul rând instanţele curţii de apel, iar în al doilea rând Înalta Curte. Acuzatorul de drept (sunt judecători, care acţionează însă asemănător procurorilor, cu deosebirea că nu au dreptul de a întreprinde acţiuni operative, de exemplu percheziţii) în faţa instanţelor de disciplină în cauzele magistraţilor de la curtea de apel, precum şi ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de la tribunalele raionale este titularul acţiunii disciplinare, iar în problemele celorlalţi magistraţi, locţiitorul titularului. Locţiitorii titularului funcţionează la instanţele curţii de apel şi raionale, în timp ce titularul acţiunii disciplinare, pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.

Titularul acţiunii disciplinare întreprinde activităţi disciplinare la cererea: Ministrului Justiţiei, a preşedintelui curţii de apel sau raionale sau a colegiului curţii de apel sau raionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi din proprie iniţiativă. În funcţie de rezultatele efecturării procedurii lămuritoare declanşează procedura disciplinară, prezintă magistratului reproşurile şi apoi trimite propunerea de analiză a cauzei disciplinare la instanţa de apel competentă sau respinge declanşarea procedurii disciplinare. Pentru decizia de respingere a declanşării există mijloace de recurs.

Instanţa de disciplină desfăşoară procesul pe baza normelor din Codul obligatoriu de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător, aşadar după regulile proceselor în cauze penale, păstrându-se garanţiile procesuale, la care are dreptul acuzatul. Din componenţa instanţei face parte întotdeauna preşedintele secţiei penale. Procesul se desfăşoară după tiparul unui proces penal obişnuit, respectându-se normele sale. Procedura este publică, iar cel cercetat poate fi apărat de unul până la trei apărători. În cazul în care se consideră că magistratul este vinovat de săvârşirea unei abateri de serviciu, de ofensă evidentă şi gravă, adusă normelor de drept sau de nerespectarea prestigiului funcţiei, instanţa poate recurge la una dintre sancţiunile disciplinare, enumerate mai jos:

1. 
   avertisment;
   
2. 
   mustrare;
   
3. 
   destituirea din funcţia ocupată;
   
4. 
   transferul la un alt loc de muncă (la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliul judecătorului); această sancţiune este aplicabilă de Ministerul Justiţiei;
   
5. 
   înlăturarea magistratului din magistratură.
   

Nu pot fi aplicate sancţiuni de natură pecuniară. În individualizarea sancţiunii se analizează gradul de vinovăţie, impactul faptei asupra activităţii de judecată, precum şi circumstanţele săvârşirii abaterii disciplinare.

Aplicarea sancţiunii menţionate la pct. 3 sau 4 atrage după sine imposibilitatea avansării într-o funcţie superioară timp de 5 ani, imposibilitatea de a participa în această perioadă la colegiul curţii, de a se pronunţa în cadrul instanţei de disciplină şi de a redobândi funcţia pierdută, în timp ce aplicarea sancţiunii de la punctul 5 duce la pierderea posibilităţii de de a mai fi numit pentru exercitarea funcţiei de magistrat. O consecinţă a sancţionării o constituie, de asemenea, prelungirea cu 3 ani a perioadei de obţinere a unei retribuţii mai mari. În cazul unei abateri disciplinare de mai mică importanţă, instanţa de disciplină poate renunţa la aplicarea sancţiunii.

Cel învinuit are dreptul să formuleze acţiune de recurs. Acelaşi drept este recunoscut de lege acuzatorului de drept, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.

În cazul responsabilităţii disciplinare a magistraţilor aflaţi la pensie, obligaţi la rândul lor să respecte prestigiul magistratului, se aplică în mod corespunzător normele cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor. În schimb, altul este catalogul sancţiunilor.

Sunt prevăzute următoarele sancţiuni:

1. 
   avertismentul;
   
2. 
   mustrarea;
   
3. 
   suspendarea corelării retribuţiei pe o perioadă între un an şi trei ani;
   
4. 
   privarea dreptului la pensie, laolaltă cu dreptul la retribuţie.
   

Asemănător este modelul de procedură disciplinară în cazul magistraţilor Înaltei Curţi şi al magistraţilor instanţelor administrative. Instanţa de disciplină este în aceste cazuri Înalta Curte sau Contenciosul Administrativ. Catalogul sancţiunilor disciplinare este acelaşi ca şi în cazul magistraţilor de la instanţele generale, numai că nu este prevăzută sancţiunea transferului la alt loc de muncă.

Magistraţilor polonezi li s-a acordat constituţional imunitatea formală, care constă în faptul că ei nu pot fi reţinuţi, nici traşi la răspundere penală, fără acordul instanţei de disciplină corespunzătoare. De asemenea, ei se mai bucură şi de imunitate materială, fapt care înseamnă că magistratul nu poate fi deferit unei instanţe obişnuite pentru abaterile sale disciplinare. Acţiunea în faţa instanţei pentru a se obţine acordul pentru tragerea la răspundere penală a magistratului pentru o faptă care constituie infracţiune se desfăşoară după aceleaşi reguli ca şi procedura disciplinară. Aşadar, imunitatea formală nu anulează sancţionabilitatea faptei şi după pronunţarea legală a instanţei de disciplină, magistratul răspunde pentru infracţiune ca oricare alt învinuit şi în faţa instanţei generale.

Pentru aceeaşi faptă, un magistrat poate fi judecat în acelaşi timp atât în penal, cât şi în materie disciplinară, însă instanţa disciplinară trebuie să aştepte soluţia pronunţată de instanţa de drept comun.

În ceea ce priveşte tipurile de abateri disciplinare pentru care sunt sancţionaţi magistraţii polonezi, domnul Misiak a oferit o serie de exemple, desprinse din practica Comisiei de disciplină la care îşi desfăşoară activitatea:

• 
  nerealizarea la timp a unor referate de serviciu;
  
• 
  abateri de la sarcinile de serviciu (reprezintă două treimi din totalul abaterilor disciplinare);
  
• 
  provocarea unui accident rutier (fără a se fi consumat băuturi alcoolice);
  
• 
  comportarea inadecvată în sala de judecată;
  
• 
  aplicarea sistemului de executare a unei legi în interes propriu;
  
• 
  schimbarea conţinutului sentinţei;
  
• 
  consumul de alcool la locul de munca;
  
• 
  neîndeplinirea activităţii la locul de muncă unde a fost detaşat;
  
• 
  nedepunerea declaraţiei de lustraţie;
  
• 
  neplata unot taxe sau credite;
  
• 
  tăinuirea unor fapte.
  

Prezentarea domnului Gualtiero MICHELINI, judecător, Tribunalul Roma, Italia în ceea ce priveşte legislatia si practica italiană în domeniul sancţionării disciplinare a magistraţilor

Sistemul răspunderii disciplinare din Italia este în plină reformare, ultima modificare substanţială fiind adusă printr-o lege publicată în Monitorul Oficial la data de 24 octombrie 2006. De aceea, domnul Michelini şi-a structurat prezentarea astfel încât să ofere o perspectivă amplă asupra vechiului sistem sancţionator şi a celui care urmează să intre în vigoare.