˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝
Standardizarea duratei proceselor şi calitatea în activitatea judiciară
Yüklə 203,09 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Managementul cauzelor la instanţele din Olanda
- Aspecte procedurale
- Elemente de comparaţie între sistemul judiciar roman şi cel olandez
Standardizarea duratei proceselor şi calitatea în activitatea judiciară O premisă inerentă a acestui sistem o constituie standardizarea duratei proceselor, în vederea asigurării unei uniformităţi sporite a „produselor”. Standardizarea nu constituie însă un scop în sine, ea fiind urmărită din perspectiva necesităţii diminuării duratei proceselor, în vederea asigurării unei justiţii cât mai eficiente. Pe de altă parte însă, celeritatea desfăşurării procesului nu trebuie să conducă la scăderea calităţii actului de justiţie, fiind astfel necesară realizarea unui echilibru între aceste scopuri pentru o performanţă cât mai ridicată a activităţii judiciare. În vederea standardizării duratei proceselor, sistemul olandez a determinat anumite condiţii ale măsurării timpilor de procedură; astfel, măsurarea trebuie efectuată pe baza unor parametri lipsiţi de ambiguitate, trebuie să aibă ca obiect doar cauze finalizate prin pronunţarea unei hotărâri (fiind excluse renunţările la judecată şi alte asemenea soluţii), trebuie să acopere toate tipurile de procese şi să stabilească o plajă largă de timpi normaţi, pentru cca. 30 – 40 tipuri de procese şi, respectiv, să determine întreaga durată a proceselor, pentru fiecare grad de jurisdicţie. În acelaşi sens, s-a impus determinarea cu precizie a momentelor de început şi de sfârşit ale fiecărui tip de proces. Rezultatele acestor măsurători au fost integrate în standardele din 2008, concepute prin luarea în considerare atât a necesităţii scurtării duratei proceselor cât şi a posibilităţii reale a instanţelor de a se conforma acestor standarde, data limită pentru atingerea acestora fiind anul 2010. Aceste standarde au fost negociate între instanţele judecătoreşti şi Consiliul Judiciar, instanţele fiind răspunzătoare pentru atingerea cerinţelor stabilite, stabilite sub forma unui procent realizat în timpul normat din numărul total de cauze de tipul respectiv soluţionate în anul de referinţă (de exemplu: cauze comerciale având ca obiect pretenţii derivate din contracte, de competenţa secţiei sub-districtuale: timp normat de soluţionare 1 an: standard de atins în anul 2010 – 90%: realizat în anul 2008 - 95%). În mod similar, Consiliul Judiciar are sarcina de a informa Ministerul Justiţiei şi societatea civilă despre performanţele sistemului judiciar. Marea majoritate a acestor standarde au fost atinse şi, uneori, chiar depăşite, impunerea standardelor având ca efect general scurtarea şi uniformizarea duratei proceselor, cu excepţia cauzelor comerciale având ca obiect pretenţii derivate din contracte, în care partea pârâtă a formulat apărări, a cauzelor având ca obiect procedura insolvenţei, a cauzelor privind drepturile străinilor, a cauzelor de contencios administrativ soluţionate pe fond şi a cauzelor de contencios fiscal. Corelativ, Consiliul Judiciar a dezvoltat începând cu anul 2002 un sistem de management al calităţii actului de justiţie cunoscut sub denumirea „RechtspraaQ”, dezvoltat pe baza următoarelor premise: necesitatea îmbunătăţirii activităţii judiciare, ca pre-condiţie pentru implementarea sistemului de output financing şi răspunderea Consiliului Judiciar faţă de societate pentru calitatea activităţii judiciare. Elementele operative prin intermediul cărora Consiliul Judiciar îşi realizează această atribuţie sunt: emiterea de norme, crearea de instrumente de măsură şi alte elemente. Cadrul normativ creat de Consiliul Judiciar este compus din norme care reglementează standardele de calitate în activitatea judiciară – vizează funcţionarea instituţională a justiţiei, norme referitoare la evaluarea judecătorilor şi norme referitoare la calitatea actului de justiţie3. Evaluarea judecătorilor vizează atât imparţialitatea şi integritatea acestora, cât şi nivelul cunoştinţelor lor juridice, modul de interacţiune cu justiţiabilii, respectarea practicii unitare a instanţelor şi modul de instrumentare a cauzei, din perspectiva duratei proceselor şi a respectării termenelor. În acest context, pot fi menţionate ca indici de calitate următoarele aspecte referitoare la integritatea şi imparţialitatea judecătorilor: declararea activităţilor extrajudiciare ale judecătorului şi modul în care i se distribuie cauzele. În ceea ce priveşte cunoaşterea normelor juridice, se analizează numărul de hotărâri casate, procentul hotărârilor atacate şi (element specific dreptului procedural civil olandez) numărul de participări în completele de 3 judecători. Normele de calitate reglementează condiţiile în care are loc perfecţionarea profesională continuă a judecătorilor, inclusiv perfecţionarea profesională din proprie iniţiativă, motivarea hotărârilor, respectarea standardelor privind durata normată a proceselor, dar şi (elemente specifice dreptului procedural civil olandez) avizul consultativ al unui alt judecător asupra hotărârilor pronunţate şi numărul de participări în completele de 3 judecători.
- formarea permanentă a fiecărui judecător (30 de ore pe an pe judecător) - studierea dosarului de judecător - discutarea soluţiilor pronunţate de judecătorul unic cu un alt judecător pentru a stabili dacă există aceeaşi viziune cu privire la probele administrate, la soluţia pronunţată, la jurisprudenţa şi legislaţia aplicabile. Această discuţie este înregistrată pentru a fi evaluată. - complete de trei judecători - motivarea hotărârilor judecătoreşti - durata procedurii, de la data înregistrării cererii până la comunicarea hotărârii judecătoreşti către parte. De asemenea, sunt utilizate şi alte metode pentru îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, respectiv: - discutarea hotărârilor judecătoreşti casate, - întâlniri săptămânale între magistraţi, în care fiecare judecător prezintă o speţă care i s-a părut interesantă, sau cu privire la care a avut anumite dificultăţi, - „peer review”, metodă prin care un coleg sau un consilier de comunicare, participă la şedinţa de judecată a unui judecător, pentru a analiza comportamentul judecătorului în sală, precum şi comunicarea existentă între judecător, părţi, avocaţi. - completarea de formulare scrise sau digitale cu plângeri, reclamaţii, sugestii, de către părţi şi avocaţi, pentru a analiza reacţia justiţiabililor în raport de activitatea de judecată dintr-o instanţă, de comportamentul magistraţilor şi al personalului auxiliar şi conex. În fine, în rândul altor elemente se impun a fi menţionate diverse alte forme de peer review şi diverse proiecte locale, a căror importanţă este, deseori, deosebit de ridicată, fiind adaptate nevoilor specifice ale instanţei4. În acelaşi context al managementului calităţii se impune menţionarea eforturilor instanţelor şi Consiliului Judiciar de a îmbunătăţi nivelul cunoştinţelor de drept comunitar ale judecătorilor olandezi, prin utilizarea portalului EURINFRA şi prin desemnarea, în cadrul fiecărei instanţe, a unui judecător responsabil cu aplicarea dreptului comunitar, a cărui sarcină este de a se informa şi de a îşi informa, mai departe, colegii, în legătură cu cele mai recente evoluţii legislative şi jurisprudenţiale în această materie. Tot în acest context, trebuie menţionată activitatea Institutului de Studii Judiciare din Olanda (Studiecentrum Rechtspleging), care, pe lângă activitatea de formare iniţială a judecătorilor şi procurorilor fără experienţă profesională, care durează 6 ani, asigură diverse cursuri de perfecţionale profesională continuă, inclusiv cursuri create la iniţiativa şi cererea instanţelor (tailor made – eng.)
Competenţa materială a instanţelor olandeze este comună în materie civilă şi comercială, fiind, ca regulă, determinată de valoarea obiectului cauzei, pentru cauzele evaluabile în bani, cu excepţia cauzelor având ca obiect închirieri (inclusiv leasing), care, indiferent de valoare, sunt judecate de secţia sub-districtuală (sector kanton) a tribunalului (rechtsbank). Astfel, competenţa materială a secţiei sub-districtuale include: cauzele civile şi comerciale al căror obiect este evaluabil în bani şi nu depăşeşte 5000 euro (valoarea prag va fi ridicată în curând la 25000 euro), cauzele civile şi comerciale având ca obiect închirieri (inclusiv leasing), cererile necontencioase, litigiile de muncă, tutela şi curatela. În materie penală, competenţa secţiei sub-districtuale include: infracţiuni mai puţin grave şi nerespectarea regimului legal al traficului rutier. Asistenţa juridică nu este obligatorie la nivelul acestei instanţe. Volumul de activitate al acestor instanţe este deosebit de ridicat, ca număr de cauze, faţă de cel al tribunalelor. Astfel, în anul 2008, secţiile sub-districtuale ale tribunalelor au înregistrat cca. 1 167.300 cauze faţă de secţiile civile ale tribunalelor, care au înregistrat cca. 265.910 cauze (secţiile penale 220.630 cauze, secţiile de contencios administrativ 116090 cauze) sau faţă de curţile de apel (inclusiv apelurile împotriva hotărârilor secţiilor sub-districtuale şi exclusiv recursurile soluţionate de Curtea Supremă) 64.620 cauze. Competenţa materială a secţiei civile a tribunalului include: cauzele civile şi comerciale al căror obiect este evaluabil în bani şi depăşeşte 5000 euro (valoarea prag va fi ridicată în curând la 25000 euro), ordonanţele preşedinţiale şi cauzele civile şi comerciale neevaluabile în bani. Toate cauzele de competenţa secţiei civile a tribunalului au natură contencioasă şi, în funcţie de complexitate, pot fi judecate fie de un complet de 1 judecător, fie de un complet de 3 judecători. Repartizarea cauzelor către complete de 1 sau 3 judecători se realizează de către un judecător senior (vezi infra) şi poate cunoaşte modificări pe parcursul procesului, în funcţie de modul de evoluţie a cauzei. Chiar dacă completul este colegial, nu este admisă opinia separată. Asistenţa juridică este obligatorie în faţa acestei instanţe, ca de altfel în faţa tuturor celorlalte instanţe, cu excepţia secţiei sub-districtuale a tribunalului. Toate secţiile jurisdicţionale ale tribunalelor (sectoren) sunt conduse de un şef de sector (voorzitter) şi sunt compuse dintr-un număr variabil de echipe (teams – eng.), fiecare condusă de un şef de echipă (teamleider). De regulă, echipele sunt specializate pe sub-domenii de activitate (de exemplu, pentru secţia civilă, pretenţii, insolvenţă etc.) Anumite specializări presupun studii aprofundate (spre exemplu o specializare în materie economică de 1 an pentru judecătorii care soluţionează cauze având ca obiect procedura insolvenţei). Judecătorilor le sunt delegate şi diverse atribuţii non-jurisdicţionale, cum ar fi cele administrative, de conducere a unei echipe, sau de natură formativă – judecător responsabil de aplicarea dreptului comunitar (vezi supra) cu degrevarea corespunzătoare de activitate care să le permită desfăşurarea în bune condiţii a activităţii delegate. Cariera judecătorilor cunoaşte reguli diferite de cele ale organizării judiciare române. Astfel, în funcţie de vechimea şi experienţa profesională, un judecător poate avea statutul de „judecător”, „judecător senior” sau „vicepreşedinte”, recunoaşterea acestor poziţii având loc printr-un sistem de evaluare bazat pe propunere, alegere şi interviu de către consiliul instanţei, fără concurs. În mod similar, promovarea la o instanţă superioară se desfăşoară conform unui mecanism asemănător. În mod similar, specializarea unui judecător într-un singur domeniu nu este practicată în Olanda. Judecătorii sunt, de regulă, specializaţi în cel puţin 2 domenii, iar încadrarea într-o anumită secţie se schimbă, de regulă, la 4 ani. O altă regulă de organizare judiciară deosebit de flexibilă permite instanţelor care cunosc o perioadă de aglomerare temporară cu un număr ridicat de cauze (spre exemplu instanţele din Amsterdam care soluţionează cauzele în materie de imigraţie) să trimită spre soluţionare o parte din dosarele respective unor alte instanţe, egale în grad, cu un volum de activitate mai redus. Judecătorii din instanţele „rogate” care vor soluţiona cauzele respective îşi vor îndeplini această activitate sub titulatura instanţei „rogante”, într-o modalitate similară delegării/comisiei rogatorii, fără a se deplasa la sediul instanţei „rogante”.
Procedura in absentia În pofida numărului ridicat de cauze pe care le au de instrumentat, secţiile sub-districtuale soluţionează cauzele care le revin cu o celeritate superioară celei a tribunalelor. Acest fapt se datorează, în principal, timpilor reduşi de soluţionare a cererilor necontencioase şi numărului extrem de ridicat de procese care se desfăşoară fără ca pârâtul să depună întâmpinare (in absentia). În aceste din urmă cazuri, cererea este soluţionată exclusiv pe baza verificării regularităţii sale şi a regularităţii procedurii de citare. Regularitatea cererii şi a procedurii de citare presupun indicarea în cuprinsul cererii a tuturor elementelor impuse de legea de procedură civilă, iar procedura de citare se realizează extrajudiciar, la cererea reclamantului, care comunică pârâtului cererea de chemare în judecată şi actele anexe prin intermediul executorului judecătoresc. Pârâtul este citat la domiciliul/sediul înregistrat la autorităţile locale şi evidenţele poliţiei/în registrul comerţului, toţi rezidenţii olandezi persoane fizice având obligaţia de a îşi declara domiciliul în faţa acestor organe ale autorităţii publice. Orice schimbare a domiciliului/sediului trebuie declarată în acelaşi mod, în caz contrar funcţionând prezumţia că procedura de citare este legal îndeplinită la ultimul domiciliu/sediu cunoscut. Nerespectarea acestei obligaţii atrage şi răspunderea contravenţională. După depunerea de către reclamant a cererii, însoţite de dovada legalei citări a pârâtului şi de dovada achitării taxei judiciare de timbru şi expirarea termenului de depunere a întâmpinării, instanţa fixează un termen de judecată, în şedinţă publică. Nedepunerea întâmpinării atrage admiterea de plano a cererii, susţinerile reclamantului fiind prezumate a fi corecte pe baza faptului conex al necontestării lor de către pârât, nefiind administrat nici un mijloc de probă. Hotărârea, învestită cu formula executorie din oficiu, se comunică doar reclamantului, care o poate pune în executare imediat. Concret, hotărârea este generată de o aplicaţie informatică care extrage datele părţilor din sistemul informatic al instanţei, durata executării acestui program fiind inferioară perioadei de 5 minute. Metoda este deosebit de eficientă din perspectiva perioadei de timp scurse de la momentul pronunţării până la momentul comunicării ei (poştale) către reclamant şi este utilizată pe scară largă, datorită numărului ridicat de cauze care se soluţionează in absentia5. Hotărârea pronunţată în urma desfăşurării acestei proceduri poate fi atacată cu o cale de atac de retractare în termen de 3 luni de la data pronunţării de către pârâtul care nu a depus întâmpinare. În acest din urmă caz, hotărârea pronunţată in absentia se revocă, iar procesul îşi urmează cursul obişnuit, cu administrarea probelor şi pronunţarea unei hotărâri pe fond.
Procedura comună presupune aceleaşi reguli de citare, mai sus expuse. Pârâtul are la dispoziţie, de regulă, un termen de 2 luni pentru a depune întâmpinare şi mijloacele de probă de care înţelege să se servească în cauză, iar ulterior depunerii întâmpinării, instanţa fixează un termen de judecată, în şedinţă publică, la cca. 6-8 săptămâni de la momentul comunicării între părţi a tuturor actelor procedurale. În majoritatea cazurilor, acest termen de judecată, în şedinţă publică, este termenul la care părţile îşi expun concluziile pe fond şi instanţa rămâne în pronunţare asupra cererii. Înainte de a acorda cuvântul pe fond, de regulă, instanţa enunţă starea de fapt din cauză, acordând părţilor posibilitatea de a o contesta. La termen, fiecare dosar are stabilită o perioadă de timp pentru dezbateri, a cărei durată este prestabilită în funcţie de natura cauzei (de regulă, pentru cauzele civile, timpul alocat este de 30 de minute). Judecătorul/judecătorii manifestă un rol activ îndreptat îndeosebi spre tranzacţii, fiind larg împărtăşită concepţia superiorităţii unei soluţii negociate, cu implicarea activă a părţilor, faţă de o soluţie de tranşare a litigiului exclusiv pe baza întemeierii/lipsei de temei a pretenţiilor. Desigur, procedura comună nu exclude administrarea în faţa instanţei a probelor testimoniale sau a probelor cu rapoarte de expertiză, caz în care cauza poate suferi diverse amânări. Termenul acordat în mod obişnuit pentru audierea de martori este de 4 săptămâni, iar termenele stabilite pentru efectuarea expertizelor sunt diferite în funcţie de natura şi complexitatea expertizei. Stabilirea termenelor următoare nu se efectuează în şedinţă publică, ci se dispune de către instanţă ulterior, în funcţie de încărcarea rolului completului, pentru a se respecta termenele de dezbateri, cu intervalele orare aferente, arătate mai sus. Informatizarea instanţelor permite avocaţilor părţilor să efectueze anumite acte procedurale (cum ar fi desemnarea reprezentantului convenţional din cadrul unei societăţi profesionale de avocaţi) exclusiv pe cale electronică, pe baza unui certificat digital emis gratuit de Dutch Digital Notary Office. Aplicaţia informatică care permite aceste operaţiuni este denumită The Digital Office of the Judiciary http://loket.rechtspraak.nl şi este administrată, împreună cu alte baze de date judiciare şi cu portalul www.rechtspraak.nl, de BISTRO (Bureau InternetSystemen en -Toepassingen Rechterlijke Organisatie). Grefierul de şedinţă şi grefierii, în general, au un rol deosebit de important în cadrul activităţii de judecată, având o pregătire juridică şi un nivel al cunoştinţelor juridice sensibil apropiate de cele ale judecătorilor, dacă nu similare. În consecinţă, grefierilor le sunt delegate sarcini deosebit de importante pentru activitatea de judecată, cum ar fi pregătirea şedinţei de judecată, documentarea asupra unei anumite probleme de drept sau redactarea conceptelor de hotărâri. În cauzele civile şi comerciale, pronunţarea soluţiilor are loc odată cu finalizarea redactării hotărârii, într-un termen care poate varia între 15 zile, în cauzele urgente şi 4-6 săptămâni pentru cauzele mai complexe, fără pronunţarea unei minute. În cazurile de maximă urgenţă, se pronunţă minuta şi abia apoi se redactează considerentele, însă minuta are forţă executorie. O particularitate a cauzelor penale până în anul 2007 era absenţa considerentelor hotărârii, instanţele pronunţând doar dispozitivul, fapt care făcea deosebit de dificil controlul judiciar. Chiar dacă legea procedurală penală nu a fost modificată în acest sens, instanţele, în efortul lor de a asigura calitatea hotărârilor pronunţate, şi-au asumat „promisiunea” de a motiva şi aceste hotărâri, cu respectarea principiului celerităţii (cauzele penale cunosc termen mult mai scurte de soluţionare; de exemplu, pronunţarea are loc la 14 zile de la termenul la care au avut loc dezbaterile judiciare, iar durata normată a unui proces penal instrumentat de un complet de 3 judecători este de 6 luni; tot în acest context, trebuie menţionat faptul că, în general, în faza de judecată nu se readministrează probele administrate în faţa judecătorului de instrucţie).
Yüklə 203,09 Kb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||