˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝



Yüklə 203,09 Kb.
səhifə3/4
tarix05.11.2017
ölçüsü203,09 Kb.
#30781
1   2   3   4





STATUTUL JUDECĂTORULUI


Asemănări

Diferenţe

  • Judecători independenţi

  • Formare iniţială şi continuă

  • Declararea obligatorie a intereselor

  • Două metode de recrutare: (RO) INM, (NL) SSR şi (RO, NL) din rândul practicienilor dreptului cu o anumită experienţă



  • Metode noi de educaţie -eLearning (NL din martie 2010, RO din decembrie 2009)








  • (NL) Judecători part-time vs. (RO) Judecători full-time

  • (NL) Judecătorii pot fi membri ai partidelor politice, arbitri în cauzele comerciale, pot deţine diverse alte funcţii publice sau private vs. (RO) Judecătorilor le este interzis să deţină orice altă funcţie publică sau privată cu excepţia predării dreptului la nivel universitar.

  • (NL) Promovare şi numire în funcţii de conducere pe bază de interviu vs. (RO) Promovare şi numire în funcţii de conducere pe bază de concurs

  • (NL) Răspunderea disciplinară a judecătorilor este aproape inexistentă vs. (RO) Judecătorilor li se poate antrena răspunderea disciplinară pentru un număr relativ ridicat de fapte



  • (NL) Specializare în două domenii ale dreptului vs. (RO) Specializare într-un singur domeniu de drept

  • (NL) Judecătorii îşi schimbă sectorul în care activează la fiecare 4 ani vs. (RO) Judecătorii sunt inamovibili








MANAGEMENTUL CAUZELOR


Asemănări

Diferenţe

  • Taxă judiciară de timbru obligatorie

  • Competenţa materială determinată de valoarea obiectului cererii

  • Mijloacele de probă : acte, declaraţii de martori, rapoarte de expertiză etc.

  • (Cel puţin o) şedinţă publică

  • Rolul activ al judecătorului pentru ajungerea la o soluţie de compromis




  • Infrastructura IT (arhivarea electronică a dosarelor)



  • (RO) taxe judiciare de timbru progresive vs. (NL) taxe judiciare de timbru limitate

  • (RO) Asistenţă juridică facultativă vs. (NL) Asistenţă juridică obligatorie de la nivelul tribunalului

  • (RO) Citarea pârâtului de către instanţă vs. (NL) Citarea pârâtului de către reclamant

  • (RO) Repartizarea aleatorie a cauzelor vs. (NL) Repartizarea cauzelor de către preşedintele instanţei

  • (RO) Compunerea legală a completelor vs. (NL) Compunerea judiciarăa completelor

  • (RO) Şedinţe publice consecutive vs. (NL) Procedură scrisă şi (de regulă) o şedinţă publică




  • (RO) Termenele de judecată sunt stabilite de judecător vs. (NL) Termenele de judecată sunt stabilite de administraţia instanţei

  • (RO) Principiul continuităţii completului vs. (NL) Completul poate fi schimbat, în funcţie de circumstanţe

  • (RO) Rolul activ al judecătorului care propune probe din oficiu vs. (NL) Judecătorul judecă in absentia pe baza susţinerilor reclamantului

  • (RO) Minută + termen de redactare a considerentelor – 30 zile (civil), - 20 zile (penal) vs. (NL) Termen pentru redactarea considerentelor şi a soluţiei – 4-6 săptămâni (civil), minută + termen pentru redactarea considerentelor – 2 săptămâni (penal)

  • (RO) Apel – desfiinţare + rejudecare vs. (NL) Apel – desfiinţare (+ rejudecare excepţională)

  • (RO) Opinie separată + opinie majoritară vs. (NL) Opinie unanimă

  • (RO) Readministrarea tuturor probelor din faza de urmărire penală vs. (NL) Administrarea doar a probelor noi






  1. Concluzii şi propuneri


1. Celeritatea procedurii judiciare

Sistemul olandez cunoaşte o celeritate sporită datorită transferului obligaţiei de citare a pârâtului în sarcina reclamantului, corelată cu instituirea sistemului administrativ de evidenţă a domiciliilor părţilor, la care are acces şi instanţa de judecată, pentru a verifica corectitudinea procedurii de citare. În acelaşi context, legea procedurală olandeză impune reclamantului să comunice toate pretenţiile sale şi actele doveditoare odată cu cererea de chemare în judecată prin înscrisul denumit dagvaarding, fapt care, în absenţa unei cereri în probaţiune pentru încuviinţarea unei expertize sau a audierii unor martori, conduce la posibilitatea soluţionării litigiului la primul termen de judecată.

O modalitate de eficientizare a activităţii de judecată şi de reducere a duratei unui proces poate fi şi stabilirea în sarcina părţilor a obligaţiei de a comunica instanţei, dar şi părţii adverse, toate cererile formulate, înscrisurile depuse, cheltuielile aferente urmând a fi suportate de părţi şi puse în sarcina celui care va cădea în pretenţii la final. Astfel, s-ar diminua numărul termenelor de judecată acordate într-un singur dosar, mai ales în situaţia în care părţile solicită judecarea în lipsă, astfel încât instanţa de judecată trebuie să comunice actele, conform art. 86 din Codul de procedură civilă.

Chiar dacă implementarea unui sistem similar în România ar fi dificilă datorită opoziţiei previzibile a populaţiei la suportarea cheltuielilor de citare a pârâtului, cel puţin în cauzele comerciale evaluabile în bani care se soluţionează pe fond, legea procedurală română impune procedura prealabilă a concilierii directe, care ar putea fi adaptată pentru un rezultat similar. S-ar impune, în primul rând, reconsiderarea opiniei ÎCCJ care asimilează orice tip de comunicare a pretenţiilor reclamantului către pârât cu o îndeplinire valabilă a acestei proceduri prealabile. În al doilea rând, s-ar impune inadmisibilitatea administrării în cursul procesului a oricăror alte probe scrise faţă de cele comunicate în cursul procedurii prealabile, pentru a obliga părţile la o conduită procesuală strictă în acest sens. În al treilea rând, procedura prealabilă ar putea fi completată cu administrarea interogatoriului, act care ar putea fi comunicat de reclamant pârâtului şi reciproc, înainte de concilierea directă. Nu în ultimul rând, ar trebui încurajată administrarea probelor de către avocaţi în faza pre-judiciară, cu modificarea corespunzătoare a legislaţiei procedurale civile române.

În mod similar, pentru identitate de raţiune în materie de celeritate, în cauzele civile având ca obiect pretenţii s-ar impune renunţarea la efectul suspensiv al apelului şi la formalitatea învestirii cu formulă executorie, aceasta din urmă putând fi dispusă chiar din oficiu în cazul admiterii cererii.

Cât priveşte generarea automată a ordonanţelor de plată, apreciez că acest obiectiv care poate fi realizat extrem de facil, în condiţiile în care sistemul de gestiune a cauzelor ECRIS conţine datele necesare pentru o astfel de operaţiune.

Actuala legislaţie procedurală civilă română impune desfăşurarea aproape a oricărui act de procedură în şedinţă publică, fapt care implică acordarea unui număr semnificativ de termene de judecată până la dezbaterea în fond a cauzei. Noul cod de procedură civilă transferă etapele procesuale anterioare dezbaterii pe fond a cauzei în camera de consiliu. Măsura nou introdusă este insuficientă, deoarece nu va face altceva decât să aglomereze rolul şedinţelor care se vor desfăşura în camera de consiliu. Pentru celeritatea procedurii, este esenţială impunerea unei discipline procesuale care să nu mai permită tergiversarea inutilă a cauzei prin formularea abuzivă a unor cereri care trebuie dezbătute în şedinţă publică şi încărcarea corelativă a şedinţelor de judecată. În consecinţă, se impune stabilirea unor termene procedurale mai stricte, eventual mai lungi, cu sancţiunea aferentă expresă a decăderii în cazul nerespectării lor.

Pe de altă parte, pentru a îmbunătăţi calitatea cererilor şi a actelor de procedură care trebuie efectuate de părţi, s-ar impune asistenţa juridică obligatorie de la nivelul tribunalului. În acelaşi sens, asistenţa juridică obligatorie ar limita rolul activ al judecătorului, care, în prezent, în numeroase situaţii ajunge în postura de a părea lipsit de imparţialitate, în condiţiile în care ordonă administrarea de probe din oficiu şi pune în discuţie aspecte procedurale care sunt favorabile uneia dintre părţi, în numele principiului aflării adevărului, cu consecinţa evidentă a prelungirii duratei procedurii.


2. Căi de atac

În ceea ce priveşte căile de atac, principalul element din sistemul olandez care s-ar impune a fi preluat în dreptul procesual român ar fi caracterul excepţional al trimiterii cauzei spre rejudecare în urma desfiinţării/casării. În ceea ce priveşte apelul, trimiterea cauzei după desfiinţarea sentinţei nu se justifică în nicio situaţie, deoarece atât prima instanţă, cât şi cea de apel pot efectuat o devoluţie a întregii cauze, atât în fapt cât şi în drept. Cât priveşte rejudecarea cauzei după casare, în recurs, literatura juridică (Mihaela Tăbârcă) susţine de multă vreme posibilitatea administrării oricărei probe în rejudecare, analiza motivelor de casare/modificare doar pe baza înscrisurilor noi fiind limitată la judecarea recursului.


3. Mijloace alternative de soluţionare a litigiilor

În cultura juridică română trebuie subliniată importanţa utilizării mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor (Alternative Dispute Resolution), între care medierea şi arbitrajul comercial apar a fi cele mai semnificative demersuri.




  1. Grefierii şi restul personalului auxiliar

În prezent, în România, problema grefierilor şi a personalului auxiliar este una dintre cele mai acute ale sistemului judiciar, manifestată printr-un grad redus de ocupare a schemelor de personal, dar si prin lipsa de personal calificat. O degrevare substanţială a activităţii judecătorilor români ar putea avea loc prin mărirea numărului de grefieri şi asigurarea pregătirii profesionale adecvate a grefierilor cu studii superioare pentru a prelua sarcina redactării conceptelor de hotărâri

Instanţele olandeze au încadrat personal auxiliar în număr mare şi de categorii diferite, pornind de la specializări în domenii conexe (relaţii cu publicul, resurse umane), dar şi persoane ce efectuează activităţile concrete de management al dosarului în faza prealabilă audierilor publice (introducerea datelor dosarului în sistemul informatic, verificarea plăţii taxelor judiciare, a îndeplinirii procedurii de citare etc.); grefierii de şedinţă constituie o categorie aparte, care nu au asemenea atribuţii administrative; ei au studii juridice, salarii mai mari decât restul personalului auxiliar, şi atribuţii ce presupun folosirea cunoştinţelor juridice (pregătirea dosarului pentru studiul de către judecător, prin identificarea problemelor de drept şi a jurisprudenţei relevante, redactarea hotărârilor de complexitate redusă şi medie).

În acest sens, pot fi formulate următoarele propuneri:

- în afara ocupării schemelor de personal, ea însăşi o problemă spinoasă în prezent, se impune crearea unei categorii distincte de grefieri cu studii juridice, ale căror atribuţii să presupună exploatarea acestei pregătiri superioare (cu excluderea sarcinilor strict administrative, cum ar fi pregătirea fizică a dosarului şi a şedinţei). Aceşti grefieri ar putea prelua din atribuţiile judecătorului, precum pregătirea dosarului (în sensul identificării problemelor de drept, a jurisprudenţei relevante, jurisprudenţei CEDO în legătură cu problema de drept, problemelor de drept comunitar aplicabile, ş.a.), şi redactarea hotărârilor de complexitate redusă.

- angajarea de personal specializat pentru preluarea atribuţiilor non-jurisdicţionale prevăzute în prezent de Regulamentului de ordine interioară al instanţelor pentru judecători (activitatea de relaţii cu publicul şi de soluţionare a petiţiilor, întocmirea referatelor cu privire la „practica de casare”);

Ca măsuri de implementare, trebuie avute în vedere:

- Modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor referitor la atribuţiile grefierului;

- Pentru atragerea unor persoane calificate, se impune asigurarea unei salarizări superioare, prin modificarea legii unice de salarizare şi a grilei anexe, referitoare la grefieri;

- Grefierii din această categorie ar trebui să urmeze în cadrul SNG, iar pentru cei nou încadraţi, urmarea cursurilor SNG să fie obligatorie;

- Corelativ, SNG ar trebui să dezvolte un program specializat de pregătire pentru această categorie de grefieri (axată mai puţin pe verificarea şi completarea cunoştinţelor juridice ale grefierilor, despre care se presupune că vor fi verificate prin concursul de admitere, şi mai mult pe dobândirea abilităţilor practice: redactare de hotărâri, studiul jurisprudenţei, întocmirea fişelor de dosar);

Măsura ar avea ca efect principal degrevarea judecătorului, permiţându-i acestuia să aloce mai multe resurse pentru studiul dosarelor, al doctrinei şi jurisprudenţei, redactarea hotărârilor complexe şi pregătirea profesională. De asemenea, s-ar reduce timpul de redactare a hotărârilor.


  1. Taxele judiciare

Actuala reglementare a taxelor de timbru din România duce în prezent la prelungirea duratei proceselor şi la încărcarea rolului instanţelor, întrucât aspectele legate de această problemă presupun soluţionarea lor printr-o hotărâre judecătorească, neplata taxelor în întregime sau parţial permiţând invocarea de excepţii procedurale în şedinţa de judecată. De asemenea, este atribuţia judecătorului să verifice corecta stabilire şi achitare a taxei la prima instanţă şi în căile de atac. În practică, se acordă termene pentru plata taxei, se invocă excepţia de insuficientă timbrare faţă de evaluarea obiectului cererii de către reclamant, ceea ce duce uneori la administrarea de probe pe excepţie (expertize), se exercită căi de atac împotriva hotărârilor de anulare a cererilor, fiind întâlnite desfiinţări şi trimiteri spre rejudecare chiar când taxa corespunzătoare nu a ajuns la dosar din culpa părţii. Din cauza prevederilor ROI, instanţele nu pot restitui cererile netimbrate corespunzător.

In Olanda, acest aspect nu este supus, de regulă, controlului jurisdicţional; ca pentru orice alt serviciu public, aceste taxe sunt precis determinate (în cuantum fix sau procentual), aduse la cunoştinţa publicului şi obligatorii, iar neplata lor anterior înaintării cererii către instanţă atrage neînregistrarea acesteia. În orice caz, verificarea achitării lor se realizează de către personalul auxiliar, într-o etapă mult anterioară celei în care dosarul ajunge în faţa judecătorului.

Ca propunere pentru îmbunătăţirea situaţiei din România, în vederea reducerii duratei procedurilor civile, trebuie avută în vedere implementarea sistemului olandez descris mai sus.

Ca măsuri de implementare, trebuie avute în vedere :

- modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor în sensul de a se permite restituirea cererilor netimbrate

- modificarea L 146/1997, în sensul: stabilirii unui mod de calcul accesibil publicului, stabilirii exprese a sancţiunii neînregistrării cererii (simpla instituire a obligaţiei de plată anticipată nefiind suficientă), înlăturarea oricărei obligaţii a instanţei de a verifica taxa, de a acorda termene pentru plată şi, corelativ, înlăturarea posibilităţii părţilor de a invoca excepţii pe acest aspect.





  1. Pregătirea dosarului anterior prezentării acestuia judecătorului (procedura civilă)

Procedura civilă română presupune o succesiune de termene acordate în şedinţă publică, în care majoritatea detaliilor administrării dosarului sunt supuse discuţiilor contradictorii şi verificărilor completului; Noul Cod de procedură civilă nu modifică semnificativ această situaţie, stabilind doar că succesiunea de termene anterioare punerii concluziilor pe fond se desfăşoară în camera de consiliu. De asemenea, lipsa pârâtului legal citat şi chiar în lipsa unei întâmpinări nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor generale, care obligă la administrarea de probe, chiar din oficiu. (Cu excepţia OUG 119/2007, care, fiind emisă în aplicarea unei directive europene, prevede expres posibilitatea judecătorului de a considera lipsa debitorului legal citat ca o recunoaştere a creanţei; acest text are însă o aplicabilitate limitată, în materie comercială).

În urma modificării procedurii civile (vechile reglementări fiind similare cu cele existente în legislaţia românească actuală, respectiv o succesiune de termene în şedinţă publică, în faţa judecătorului), în Olanda, dosarul este prezentat judecătorului după ce toate înscrisurile au fost depuse şi comunicate reciproc de părţi, fixându-i-se un singur termen pentru audieri în şedinţă publică (desigur, judecătorul poate stabili, ulterior, un termen suplimentar, de exemplu pentru suplimentarea probatoriului sau pentru a se încheia o înţelegere). La acest termen, judecătorul are în faţă un dosar complet din care a luat cunoştinţă de toate pretenţiile şi apărările părţilor, având posibilitatea să adreseze întrebări acestora şi să se concentreze asupra pledoariilor.

În materia creanţelor necontestate, există proceduri speciale, ce permit pronunţarea automată a unei hotărâri în favoarea reclamantului, dacă pârâtul legal citat nu se prezintă, în materii determinate (creanţe băneşti până la o anumită valoare).



Desigur, adoptarea în întregime a modelului olandez nu este posibilă fără modificarea fundamentală a procedurii civile; cu toate acestea, există măsuri ce ar putea fi luate în condiţiile legislaţiei actuale sau cu modificări minime ale acesteia, precum:

  • popularizarea în rândurile avocaţilor şi justiţiabililor a procedurii administrării probelor prin avocaţi (neutilizată în practică, deşi există de mai mulţi ani în C.pr.civ.);

  • dezvoltarea unor aplicaţii informatice pentru a permite utilizatorilor înregistraţi (părţi si avocaţi) să depună la dosar documente în formă electronică şi să primească instrucţiuni din partea instanţei cu privire la pregătirea dosarului în faza prealabilă audierii publice; o asemenea aplicaţie ar putea fi dezvoltată, după modelul Olandez, în colaborare cu structurile profesionale ale avocaţilor;

  • crearea posibilităţii pentru verificarea directă a domiciliilor părţilor persoane fizice, a faptului dacă acestea mai sunt sau nu în viaţă, a sediilor societăţilor comerciale, a situaţiei juridice a acestora, precum deschiderea procedurilor de reorganizare/lichidare; în prezent, toate acestea implică efectuarea de adrese la alte autorităţi (INEP, Registrul Comerţului);

  • crearea unei proceduri speciale pentru creanţele necontestate, cu aplicabilitate şi în materie civilă; o asemenea procedură este cunoscută şi în alte state europene decât Olanda, şi constă în admiterea automată a cererii (cu instituirea unei căi de atac speciale), dacă pârâtul legal citat nu se prezintă;

Ca măsuri de implementare trebuie avute în vedere:

      • iniţierea unor campanii de popularizare a procedurii administrării probelor prin avocaţi, eventual în colaborare cu barourile; în paralel cu instruirea avocaţilor, sensibilizarea publicului, prin prezentarea avantajelor procedurii;

  • modificarea Codului de procedură civilă şi a Regulamentului de ordine interioară al instanţelor în sensul menţionării exprese a procedurii de depunere/înregistrare a documentelor în formă electronică;

  • modificarea legislaţiei pentru asigurarea accesului instanţelor (sau a unor persoane desemnate din cadrul lor) la bazele de date cu evidenţa populaţiei; corelativ, instituirea în legislaţia procedurală a unei sancţiuni pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau reşedinţei (de exemplu, instituirea unei prezumţii simple de considerare ca primite a tuturor comunicărilor realizate la adresa din evidenţele oficiale);

  • introducerea în legislaţie a unei proceduri speciale pentru creanţele necontestate (reglementare similară cu OUG 119/2007);

Primele trei măsuri ar duce la scăderea numărului termenelor acordate pentru administrarea probelor, corelativ cu reducerea numărului deplasărilor la instanţă a părţilor şi avocaţilor, ceea ce ar atrage şi scăderea cheltuielilor cu procesul. Cea de-a patra ar reduce timpul petrecut de judecători cu cercetarea unor pricini de acest fel (dat fiind că în prezent judecătorul examinează fiecare cerere, având chiar obligaţia de a solicita administrarea de probe, chiar dacă pârâtul nu se prezintă).


  1. Alte aplicaţii informatice

În prezent în România, nu este exploatat întregul potenţial al aplicaţiilor ECRIS şi Jurindex;

Dimpotrivă, conform modelului olandez, Instanţele au dezvoltat, pe plan local, aplicaţii informatice pentru redactarea hotărârilor simple sau a draftului/schemei hotărârilor complexe, prin extragerea automată a datelor privind completul de judecată, numele şi domiciliile părţilor, obiectul cauzei, înscrisurile depuse la dosar, cheltuielile de judecată, direct din sistemul informatizat de evidenţă a dosarelor în care (similar ECRIS-ului) aceste date sunt introduse manual la înregistrarea dosarului sau pe parcursul judecăţii. De asemenea, baza de date conţinând hotărâri relevante de la toate instanţele, anonimizate, este accesibilă publicului pe internet. Baza de date cuprinzând hotărârile neanonimizate este accesibilă personalului instanţelor aflate în aceeaşi circumscripţie teritorială (instanţa superioară are acces la hotărârile instanţelor din raza sa de competenţă).

Ca propuneri, pot fi formulate:

- dezvoltarea programului ECRIS sau crearea unei aplicaţii grefate pe acesta;

- dezvoltarea Jurindex şi popularizarea sa;

Implementarea acestor propuneri presupune instituirea prin ROI a obligativităţii de publicare a hotărârilor integrale şi anonimizate (sau, într-o primă fază, a celor relevante) în Jurindex; corelativ, instruirea personalului auxiliar;

Prima măsură ar duce la degrevarea judecătorilor/grefierului, prin reducerea timpului acordat motivărilor pe formulare; în plus, prin preluarea automată a datelor, s-ar reduce riscul erorilor materiale ce apar frecvent la redactarea numelor/domiciliilor, ş.a. A doua măsură ar asigura informarea rapidă şi completă a judecătorilor cu privire la jurisprudenţa relevantă într-o anumită materie la instanţe de acelaşi grad sau superioare, fiind un mijloc eficient de unificare a practicii; ar scădea, totodată, timpul alocat documentării pentru dosare.




  1. Organizarea sistemului judiciar

Se impune reorganizarea sistemului judiciar din România (în prezent avem 179 de judecătorii şi 46 de tribunale – inclusiv cele specializate), instituirea tribunalelor ca instanţe de drept comun, înglobarea judecătoriilor în tribunale, formarea unor sedii secundare ale tribunalelor în localităţile în care se află în prezent judecătoriile, pentru a nu obliga astfel cetăţenii să parcurgă distanţe lungi (ceea ce implică timp şi bani) pentru a depune cereri de chemare în judecată sau a participa la şedinţa de judecată.


  1. Structura instanţelor

În Olanda, fiecare instanţă de judecată este împărţită pe secţii, ca ex: secţia civilă, secţia de minori şi familie, secţia penală, secţia administrativă, secţia de canton (se soluţionează cereri de chemare în judecată de complexitate redusă) şi obligatoriu o secţie de operaţiuni denumită Business Operation Section. Aceasta din urmă este condusă de un manager, anterior menţionat şi este secţia care are atribuţii cu privire la personalul instanţei, la finanţare, la cazarea magistraţilor şi a personalului auxiliar, la comunicare,informatizarea instanţei, la securitatea informatică.

De asemenea, fiecare secţie este împărţită în mai multe echipe, fiecare echipă este formată dintr-un anumit număr de judecători şi grefieri şi condusă de regulă de un judecător care are răspundere totală asupra echipei sale.

Divizarea pe echipe în cadrul secţiei, stabilirea unui număr limitat de judecători şi grefieri în cadrul aceleiaşi echipe asigură o foarte bună colaborare între judecători pe de o parte şi apoi între judecători şi personalul auxiliar de specialitate. Astfel membrii echipei conştienţi că munca fiecăruia dintre ei depinde de munca celuilalt şi se pune accent pe sentimentul de încredere între membrii echipei.



  1. Yüklə 203,09 Kb.

    Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin