La termenul din 15.04.2009 judecătorul cauzei, G L, pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului menţionând că acesta este motivul pentru care cauza a fost casată cu trimitere. Instanţa pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, pentru a se vedea data încheierii certificatului de moştenitor amână judecarea cauzei. La următorul termen acelaşi judecător declară că înţelege să se abţină de la soluţionarea cauzei întrucât a pronunţat sentinţa casată. La data de 15.05.2009 cererea de abţinere este admisă şi dosarul trimis spre repartizare aleatorie. În acest fel cauza este amânată nejustificat pentru 4 luni de zile, pentru că judecătorul nu s-a abţinut de la primul termen.
În dosar nr. …./271/2001 (Completul civil C14–judecător C O) la termenul din 25 ianuarie 2010 reprezentanta reclamantului solicită instanţei să cenzureze onorariul expertului. După ce cauza a parcurs 6 termene de judecată, la termenul din 7 februarie 2011 instanţa rămâne în pronunţare, pronunţarea fiind amânată o săptămână, pentru 14 februarie 2011. La 14 februarie 2011 cauza este repusă pe rol, instanţa observând că nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantului de cenzurare a onorariului de expertiză, fixându-se termen în continuarea judecăţii la 14 martie 2011. La acest termen se prezintă avocatul pârâtului şi învederează instanţei că avocatul reclamantului i-a trimis un SMS prin care îl roagă să ia cauza la amânare, pentru că nu se poate prezenta, din motive medicale şi prezintă instanţei spre vedere sms-ul primit. Instanţa amână cauza numai pe baza prezentării sms-ului respectiv, fără să-i pună în vedere avocatului reclamantului să-şi justifice lipsa. La următorul termen, 11 aprilie 2011, instanţa se pronunţă asupra onorariului şi acordă termen reclamantului pentru achitarea onorariului sau pentru formularea unei cereri de ajutor public judiciar, reclamantul învederând instanţei că nu poate achita onorariul stabilit. La 4 mai 2011 reclamantul depune cerere de ajutor public judiciar şi se fixează termen pentru judecarea cererii la 10 mai 2011, când se constată că reclamantul nu a depus înscrisurile doveditoare necesare soluţionării cererii şi se amână judecarea cererii la 20 mai 2011, când se constată din nou că nu s-au depus actele solicitate de instanţă şi se amână judecarea cererii la 23 mai 2011, când este fixat şi termen pentru continuarea judecăţii. La termenul din 23 mai 2011 din nou nu se depun de către reclamant înscrisurile, aşa cum i s-a pus în vedere, însă instanţa nu ia nici o măsură şi, în plus, deşi avocatul pârâtului depune o cerere scrisă în care solicită judecarea în lipsă şi amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, instanţa o consideră ca fiind cerere de amânare şi dispune amânarea cauzei. La termenul din 6 iunie 2011 se depun înscrisuri de către reclamant, însă instanţa amână din nou cauza pentru a se pronunţa asupra cererii de ajutor public judiciar, pe care o respinge. La termenul următor – 27 iunie 2011, se învederează de către apărătoarea reclamantului că urmează să atace încheierea prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar, pentru ca, la termenul următor, să se învedereze instanţei că reclamanta a decedat şi să se acorde termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor. Astfel, datorită nestudierii dosarului de către judecător, a fost nevoie de repunerea pe rol a cauzei şi ulterior de acordarea altor termene de judecată pentru soluţionarea unor noi cereri şi pentru lărgirea cadrului procesual.
Dosarul nr. …./271/2006* aflat pe rolul completului civil C15-titular, judecător B A începând cu data de 1 iulie 2011, după promovarea fostului titular de complet, judecător C G la Tribunalul Bihor are ca obiect succesiune. Între perioadele în care judecata a fost suspendată (anii 2007 şi 2008-2009), se constată acordarea de termene nejustificat de lungi în raport de obiectul cauzei şi motivul amânărilor, astfel: 21 noiembrie 2006-23 ianuarie 2007(pentru precizare acţiune), 23 ianuarie 2007-13 martie 2007 (pentru comunicarea precizării de acţiune), 24 noiembrie 2009-23 februarie 2010 (pentru încheierea unei tranzacţii), 23 februarie 2010-20 aprilie 2010 (pentru achitare onorariu expert şi efectuare expertiză topografică, la solicitarea reclamantei), 20 aprilie 2010-22 iunie 2010 (lipsă raport de expertiză), 22 iunie 2010-12 octombrie 2010 (din nou pentru încheierea unei tranzacţii), 12 octombrie 2010-14 decembrie 2010 (acelaşi judecător, C G, încuviinţează din nou proba cu expertiză topografică, de data aceasta la solicitarea pârâtului, desemnează un alt expert decât cel iniţial stabilit şi dispune alte obiective). Astfel, în cauză, datorită nestudierii dosarului, judecătorul a încuviinţat pârâtului proba cu expertiza topografică, ce fusese deja încuviinţată reclamantului, dar neadministrată timp de un an de zile, întrucât nu s-au făcut demersuri în acest sens.
Dosarul nr. …./271/2006* (Complet civil C11- judecător U O), începând cu data de 1 iulie 2011, după promovarea fostului titular de complet, judecător R M C la Tribunalul Bihor (dosar strămutat de la Judecătoria Cluj-Napoca). Instanţa, la termenul de judecată din data de 27 mai 2008 a încuviinţat proba cu expertiză şi, faţă de neefectuarea lucrării de specialitate la mai multe termene de judecată, a dispus amendarea, atât a expertului principal cât şi a experţilor asistenţi, la datele de 21 aprilie 2009 şi la 12 ianuarie 2010. La termenul de judecată din data de 3 februarie 2010, văzând dispoziţiile art.201 A.5 şi art.209 din Codul de procedură civilă, din coroborarea cărora reiese că, doar expertului principal îi revine obligaţia depunerii raportului de expertiză, a admis cererea de reexaminare a amenzii aplicate unuia din experţii asistenţi. La termenul din data de 18 mai 2010, instanţa a dispus comunicarea raportului de expertiză către părţi, acordând un termen nejustificat de lung, 12 octombrie 2010, faţă de motivul amânării şi vechimea dosarului pe rol, iar la data de 22 martie 2011, văzând că expertul desemnat nu a răspuns la obiecţiunile formulate de părţi şi comunicate acestuia de instanţă, în etape, instanţa a pus în vedere părţilor finalizarea unei expertize extrajudiciare, fixând şi obiective în acest sens. Deşi, până la data de 27 septembrie 2011, nu s-a depus la dosar răspunsul la obiecţiuni, instanţa nu a mai luat vreo măsură de sancţionare a expertului, concurând la tergiversarea judecăţii. O situaţie similară se întâlneşte şi în dosarul nr. …./271/2008 pe rolul aceluiaşi complet. Astfel, la data de 24 martie 2009 instanţa a încuviinţat proba cu expertiză topografică, iar până la data depunerii lucrării-8 decembrie 2009, amână judecata cauzei, fără a lua măsuri împotriva expertului. Amânarea dosarului de la 8 decembrie 2009, până la 16 februarie 2010, pentru ca părţile să studieze raportul de expertiză apare ca nejustificat de lungă, după care instanţa comunică direct expertului obiecţiunile formulate de pârâţi, iar la data de 18 mai 2010, fără a motiva în fapt şi în drept măsura dispusă, instanţa încuviinţează efectuarea unei contraexpertize topografice, pentru a cărei administrare amână judecata până la 22 martie 2011, când ia act de renunţarea pârâţilor la această probă.
La data de 24 mai 2011 instanţa, în altă compunere – judecător C amână pronunţarea pentru 31 mai 2011-în vederea depunerii de concluzii scrise, după care, la această dată dispune repunerea pe rol, pentru ca reclamanţii să achite taxa judiciară de timbru raportat la valoarea terenului care reiese din raportul de expertiză efectuat. La data de 13 septembrie 2011, noul titular al completului – judecător U, revine asupra dispoziţiilor din încheierea anterioară privind achitarea taxei judiciare de timbru şi amână pronunţarea la data de 20 septembrie 2011, la această din urmă dată, dispunând repunerea cauzei pe rol în vederea lămuririi neconcordanţelor între concluziile raportului de expertiză şi înscrierile de CF. Cauza are termen în continuare, la 6 decembrie 2011, pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de reclamanţi în data de 15 noiembrie 2011.
- aplicarea defectuoasă a normelor procedurale referitoare la suspendarea judecăţii, la repunerea pe rol a dosarelor şi a dispoziţiilor legale care reglementează circuitul acestora;
Dosarul nr. …./271/2010 aflat pe completul C8 preluat de doamna judecător P A R începând cu luna septembrie 2011 are ca obiect somaţie de plată. La data de 2 decembrie 2010, având în vedere că, deşi creditoarea a fost citată cu menţiunea de a certifica înscrisurile aflate în copie la dosar şi de a completa timbrajul cererii cu timbru judiciar de 1 leu, instanţa a constatat că neîndeplinirea obligaţiilor puse în vedere împiedică desfăşurarea normală a procesului, motiv pentru care, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă a suspendat judecata cererii, deşi neîndeplinirea obligaţiei de a timbra cererea de chemare în judecată atrage o altă sancţiune, aceea a anulării ca insuficient timbrată, potrivit art.20 din Legea nr.146/1997 modificată completată coroborat cu OG nr.32/1995, care se impunea a fi aplicată cu prioritate.
În dosar nr. …./271/2010-complet C11-judecător R M, având ca obiect plângere contravenţională a fost suspendată judecata la data de 5 octombrie 2010, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, deşi la dosar exista o adresă emisă de intimat, pentru înaintarea documentelor referitoare la sancţiunea aplicată petentului, prin care se solicita judecata în lipsă (fila 10). Situaţii similare s-au constatat în dosar nr.…./271/2010-la complet-C7, dosar nr.…./271/2009-la complet-C12, cu acelaşi obiect.
În dosar nr.…./271/2009 complet C4-Judecător G, suspendat la data de 22 aprilie 2010 în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, deşi, prin încheierea de şedinţă din data de 21 aprilie 2011 a fost respinsă cererea de repunere pe rol, la data efectuării controlului nu fusese încă repus pe rol în vederea constatării perimării, situaţii similare constatându-se şi în dosarul nr.…./271/2009-la complet-C17 şi dosarul nr.…./271/2008*-la complet C4.
Dosarul nr.…./271/2007, aflat pe rolul completului civil C15-titular, judecător B A începând cu data de 1 iulie 2011, după promovarea fostului titular de complet, judecător C G la Tribunalul Bihor, are ca obiect anulare act. Deşi, la data de 29 iunie 2010, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, instanţa a suspendat judecata pentru neîndeplinirea obligaţiei instituite în sarcina reclamantului, de a întocmi nota de timbraj pentru toate capetele cererii, la data de 14 septembrie 2010 acelaşi complet continuă judecata, cu toate că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia anterior amintită, în vederea repunerii pe rol a cauzei, ci aceasta are loc după acordarea a încă un termen de judecată, abia la data de 19 noiembrie 2010.
Dosarul nr.…./271/2007 având ca obiect prestaţie tabulară, a fost repartizat completului civil C16- titular iniţial judecător G. La data de 1 noiembrie 2007, având în vedere că reclamantul nu a depus la dosar dovezile necesare îndeplinirii procedurii de citare în străinătate cu pârâta, instanţa a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul ar.1551 Cod procedură civilă. La data de 4 noiembrie 2008 (dată certă, prin înregistrarea la registratura instanţei) moştenitoarea reclamantului, introdusă în cauză anterior suspendării judecăţii, a depus cerere de repunere pe rol a cauzei. Printr-o rezoluţie nedatată, notată pe cererea de repunere pe rol, instanţa a dispus în repunerea cauzei pe rol şi a fixat termen de judecată la 2 februarie 2009 după care a continuat judecata administrând probe, deşi solicitarea de repunere pe rol a cauzei s-a făcut cu depăşirea termenului de 1 an.
În dosar nr. …./271/2007 (Completul civil C13– judecător A T), având ca obiect punere sub interdicţie, la termenul din 17 ianuarie 2008 se încuviinţează efectuarea unei contraexpertize medico-legale, iar la termenul următor, 28 februarie 2008 se solicită trimiterea întregului dosar la Institutul de medicină legală, în vederea efectuării expertizei, Dosarul este transmis la I.M.L. la 3 martie 2008 şi restituit la 4 aprilie 2008. La termenul 10 aprilie 2008 se depune de către una dintre părţi o cerere scrisă de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art.243 Cod procedură civilă, cerere asupra căreia instanţa nu se pronunţă, întrucât s-a formulat de către pârâtă o cerere de recuzare împotriva completului de judecată. Cauza este scoasă de pe rol în vederea soluţionării cererii de recuzare, cererea fiind respinsă prin încheierea camerei de consiliu din 16 aprilie 2008. În cauză nu s-a fixat un termen pentru continuarea judecăţii, astfel încât dosarul nu mai este pus pe rolul completului investit cu soluţionarea lui. În acelaşi timp, la data de 3 martie 2008 pârâta formulează recurs împotriva încheierii prin care i s-ar fi respins cererea de suspendare a judecăţii. Întregul dosar al cauzei este trimis la Tribunalul Bihor, la data de 6 mai 2008, pentru judecarea recursului, apoi la Curtea de Apel Oradea, la data de 2 decembrie 2008, în vederea soluţionării căii de atac formulate de pârâtă împotriva deciziei Tribunalului Bihor şi, deşi Curtea de Apel Oradea se pronunţă asupra recursului la 12 martie 2009, cauza este repusă pe rol abia la 5 octombrie 2011, fixându-i-se termen de judecată la 24 noiembrie 2011. Astfel, datorită faptului că în cauză nu s-a fixat termen pentru continuarea judecăţii după ce dosarul a fost trimis completului următor pentru soluţionarea cererii de recuzare şi din culpa lucrătorilor arhivei, care au transmis întregul dosar al cauzei în căile de atac, fără a-l prezenta spre verificare judecătorului, dosarul a stat în nelucrare timp de 3 ani şi 6 luni.
În dosar nr. …./271/2005* având ca obiect revendicare, după ce în perioada 7 martie 2005 – 28 ianuarie 2008 au intrat în cauză trei judecători, se dispune suspendarea judecăţii în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă.
La data de 6 februarie 2009 se dispune, din oficiu, prin rezoluţia preşedintelui secţiei, repunerea pe rol a cauzei. În rezoluţie nu se specifică numărul completului pe rolul căruia urmează a se repune cauza pe rol, fixându-se termen la 16 martie 2009. La 16 martie 2009 în cauză intră judecător G L, care rămâne cu cauza în pronunţare, amânând pronunţarea la 23 martie 2009. Din dispozitivul încheierii din 16 martie 2009 reiese că judecătorul G L asigura componenţa completului 16 civil. La termenul din 23 martie 2009 cauza este repusă pe rol, judecătorul observând că nu s-a făcut dovada soluţionării irevocabile a excepţiei de nelegalitate pentru care s-a dispus suspendarea şi dispune repartizarea ciclică a cauzei pe rolul completului 15 civil, fixând termen de judecată la 21 aprilie 2009. În încheierea din 23 martie 2009 se arată că repartizarea ciclică s-a dispus ca urmare a hotărârii colegiului de conducere prin care s-a dispus desfiinţarea completului 16 civil. În încheiere nu este specificat numărul acestei hotărâri, iar la mapa în care se păstrează hotărârile de colegiu nu a fost identificată o asemenea hotărâre. Ulterior, judecătorul care intră în cauză – judecător C G – dispune suspendarea judecăţii în temeiul art.155 ind.1 Cod procedură civilă. La 13 mai 2009 se formulează o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care este respinsă la data de 15 mai 2009, fiind soluţionată tot de către judecătorul C G. La data de 12 februarie 2010 se formulează o nouă cerere de repunere pe rol, cauza fiind transpusă pe completul cu numărul 16 civil, care la data transpunerii era asigurat de judecător N M. Nu se respectă astfel principiul continuităţii completului de judecată, la repunerea pe rol a cauzei, după suspendare, avându-se în vedere criteriul numeric şi nu cel nominal.
Dosarul nr…./271/2009 (Complet civil C17-BF O) are ca obiect plângere contravenţională. La termenul din 18.11.2009 instanţa a pus în discuţie stabilirea cadrului procesual faţă de prevederile art.119 din O.U.G. nr.195/2002 şi art.32,33 din O.G. nr.2/2000. Reprezentantul petentului a solicitat introducerea în cauză a intimatului T. C. şi a societăţilor de asigurare fără a indica la care dintre acestea petentul avea încheiată poliţa RCA. Pentru indicarea acestei societăţii de asigurare şi depunerea poliţei RCA se amână judecarea cauzei la două termene consecutive, iar la data de 19 mai 2010 se suspendă în temeiul art. 1551 judecata până la data la care petentul se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul de a indica societate de asigurare. Cauza se repune pe rol prin rezoluţie la 29.06.2011, deşi petentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei. La data de 26.10.2011 se ia act de declaraţia petentului care arată că nu poate depune poliţa de asigurare şi se admite proba testimonială. Cauza se amână la 14.12.2011.
A fost identificat pe completul civil C21 titular domnul judecător H R C, dosar nr.…./271/2011 conexat la dosar nr.…./271/2010 care nu avea întocmită încheierea de conexare în dosarul conexat ci doar în dosarul la care s-a dispus conexarea.
O constatare făcută cu ocazia efectuării controlului vizează procedura utilizată în privinţa dosarelor casate cu trimitere spre rejudecare. Acestea erau înaintate completului iniţial investit, cu respectarea dispoziţiilor art.99 A. 6 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, dar până la data implementării aplicaţiei ECRIS 4, în decembrie 2010, nu se putea realiza înregistrarea în sistemul Ecris sub acelaşi număr de dosar.
Spre exemplu, în dosar nr.…./271/2010, având ca obiect revendicare imobiliară, aflat pe completul C17, a fost identificat un dosar cu nr.…./271/2010 înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 11.03.2010, în care nu se afla nici un înscris şi nici o acţiune. Din verificările efectuate a rezultat faptul că dosarul cu nr.…./2006 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17 mai 2006. Prin sentinţa civilă nr.…./09.03.2009 Judecătoria Oradea a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat recurs dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bihor sub nr.…./271/2006. Prin decizia civilă nr.…./R/2009 Tribunalul Bihor a admis recursurile formulate împotriva sentinţei civile nr.…./09.03.2009 a Judecătoriei Oradea pe care a casat-o în totalitate iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr.…./271/2010, la data de 03.03.2010 şi a fost repartizat completului din care făcea parte judecătorul care a pronunţat sentinţa casată, U O M. Aceasta s-a abţinut de la soluţionarea dosarului cu nr.…./271/2010. Cererea de abţinere a fost admisă la data de 09.03.2010, iar dosarul a fost trimis pentru repartizarea aleatorie. Dosarul a fost repartizat aleatoriu la data de 11.03.2010, când s-a format dosarul nr.…./271/2010. Continuarea judecării cauzei nu s-a realizat în acest din urmă dosar, ci în dosarul cu nr.…./271/2010 aşa explicându-se lipsa actelor din dosarul înregistrat la data de 11.03.2010.
Verificările efectuate cu privire la situaţia constatată au identificat Hotărârea de colegiu din 16.09.2009 în care cu privire la situaţii similare se consemnează faptul că preşedintele instanţei a adus la cunoştinţa Colegiului de conducere că a efectuat în data de 15.09.2009 un control privind repartizarea cauzelor trimise spre rejudecare şi a constatat că în perioada 01.07.2009 – 01.09.2009, un număr de 18 de dosare au fost repartizate cu încălcarea dispoziţiilor art.99 A.6 din Regulamentul de ordine interioară, fiind repartizate aleatoriu şi nu manual completului care a soluţionat iniţial cauza cu privire la care s-a dispus rejudecarea.
Pentru remedierea acestei situaţii a propus următoarea variantă: completul căruia i s-a repartizat aleatoriu dosarul, va transpune cauza la completul căruia trebuia să i se repartizeze conform art.99 A.6 din Regulamentul de ordine interioară dosarul (adică la completul ce a soluţionat iniţial cauza), judecătorul acestui complet urmând să judece cauza dacă nu se consideră incompatibil, iar dacă apreciază că nu poate soluţiona cauza va formula declaraţia de abţinere care va fi soluţionată de completul imediat următor care judecă în aceeaşi materie: civil sau penal.
În cazul respingerii declaraţiei de abţinere, judecătorul ce a primit dosarul ca urmare a transpunerii va soluţiona cauza (adică completul ce a soluţionat iniţial cauza).
În cazul admiterii declaraţiei de abţinere, completul care va soluţiona abţinerea va trimite dosarul completului căruia i s-a repartizat iniţial aleatoriu acel dosar, pentru a se evita dubla repartizare aleatorie, întrucât prima repartizare aleatorie a fost făcută doar ca urmare a nerespectării etapelor prevăzute de art.99 A.6 din Regulamentul de ordine interioară şi nu ca urmare a soluţionării vreunui incident procedural. Astfel se va evita o dublă repartizare aleatorie a cauzei în condiţiile în care judecătorul căruia i s-a repartizat iniţial dosarul nu este incompatibil să judece cauza. Propunerea a fost aprobată în unanimitate.
Prin Hotărârea din 8 octombrie 2009 s-a constat existenţa unei probleme legate de repartizarea dosarelor sosite spre rejudecare sau în urma soluţionării conflictelor de competenţă, care nu pot fi înregistrate sub acelaşi număr de dosar, întrucât acesta figurează soluţionat şi sistemul ECRIS afişează menţiunea „eroare de procesare” în momentul în care se încearcă înregistrarea dosarului, sau înregistrarea unei alte sentinţe în acelaşi dosar. Pentru rezolvarea acestor situaţii s-a propus ca până la perfecţionarea sistemului ECRIS, aceste dosare să fie înregistrate sub un număr nou de dosar, iar dosarul iniţial (cel vechi) să fie ataşat la acesta. Propunerea a fost aprobată în unanimitate.
În prezent prin modificarea aplicaţiei ECRIS această deficienţă care genera dublări ale numărului de dosare a fost remediată.
Nu în ultimul rând, trebuie menţionate şi acele complete pe rolul cărora numărul de cauze mai vechi de 1 an de la înregistrarea în sistemul judiciar este relativ redus, consecinţă a administrării adecvate a actului de justiţie: complet 16-judecător N M, complet 20-V A, complet 21-H R C.
JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI
Concluzii
Ca urmare a verificării dosarelor vechi aflate pe rolul Judecătoriei Zărneşti la data controlului, s-a putut constata că temporizarea procedurii a fost determinată atât de cauze obiective cât şi de cauze subiective, ce urmează a fi analizate mai jos.
În urma verificărilor efectuate s-a putut constata că nu doar unul din motivele analizate a dus la amânarea cauzelor ci în majoritatea dosarelor se regăsesc mai multe situaţii, concomitent sau consecutiv, toate concurând la amânarea soluţionării cauzelor, însă în majoritatea dosarelor analizate se regăsesc ca probleme comune efectuarea cu întârziere a expertizelor tehnice, îndeosebi în specialitatea topografie şi/sau întocmit de către experţi a unor lucrări necorespunzătoare.
Apreciem că nu se impune sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare faţă de nici un judecător care îşi desfăşoară activitatea în prezent în cadrul Judecătoriei Zărneşti, deoarece efectuarea cu întârziere a expertizelor sau/şi întocmit necorespunzătoare a acestora este principalul motiv pentru temporizarea procedurii în cauzele mai vechi, coroborat cu existenţa, în ultimii ani, a unei permanente fluctuaţii de judecători.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că în prezent activitatea judiciară este asigurată de către un colectiv de judecători în majoritate nou venit în cadrul instanţei dar şi în sistemul judiciar şi că aceştia au instrumentat dosarele analizate pe parcursul câtorva termene de judecată, irelevant sub aspectul întregii durate a procedurii.
Mai mult decât atât, se reţine că, pentru unele dintre măsurile procesuale prezentate în categoria cauzelor subiective (imputabile instanţei) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare sau că alte măsuri nu au fost determinante şi nu au afectat prin ele însele soluţionarea cu celeritate a cauzelor, care s-au amânat oricum din cauze obiective.
De asemenea, este de observat şi faptul că în urma discuţiilor purtate cu judecătorii instanţei a reieşit că aceştia au înţeles importanţa soluţionării cu celeritate a cauzelor, exprimându-şi disponibilitatea de a se găsi soluţiile potrivite în vederea soluţionării cauzelor vechi, fapt dovedit şi prin împrejurarea că ulterior controlului, până la data întocmirii prezentului raport au fost soluţionate 13 dosare din cele 60 cu o vechime mai mare de 5 ani, precum şi faptul că au fost luate şi măsuri administrative în acest sens, toţi judecătorii instanţei intrând în şedinţă în fiecare săptămână faţă de perioada anterioară când se intra de regulă doar de 3 ori pe lună.
Este de menţionat faptul că după discuţiile purtate cu inspectorii judiciari, judecătorii au înţeles utilitatea întocmirii de fişe pentru toate dosarele mai vechi aflate pe rolul instanţei, fapt de natură a facilita studiul acestora şi de a crea premisele pentru luarea unor măsuri în conformitate cu dispoziţiile procedurale.
Propuneri
1. Ocuparea postului de judecător care va deveni vacant începând cu data de 1.01.2012 la Judecătoria Zărneşti, precum şi analizarea posibilităţii delegării de către preşedintele Curţii de Apel Braşov a unui judecător, de la altă instanţă arondată curţii de apel, pe postul temporar vacant, în scopul asigurării unei scheme complete de judecători, condiţie esenţială pentru a îmbunătăţi performanţele instanţei sub aspectul soluţionării cauzelor mai vechi.
2. Includerea ca obiectiv prioritar a menţinerii unei scheme de personal complete la Judecătoria Zărneşti, de către conducerile tribunalului şi curţii de apel, cu luarea în considerare la emiterea avizelor prevăzute de regulament pentru transferul, delegarea sau detaşarea judecătorilor a situaţiei instanţei, atât din punctul de vedere al vechimii judecătorilor cât şi a indicatorilor statistici ce reflectă activitatea instanţei.
3. Continuarea demersurilor de către conducerea Tribunalului Braşov pentru finalizarea noului sediu al Judecătoriei Zărneşti, atât pentru asigurarea unor condiţii de lucru decente întregului personal al instanţei, în conformitate cu rolul şi importanţa serviciului public al justiţiei, cât şi pentru a crea posibilitatea aplicării dispoziţiilor Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul de a pune la dispoziţia judecătorilor mai multe săli de şedinţă, în scopul acordării unor termene de judecată mai scurte, având în vedere că în prezent există o singură sală de şedinţă.
4. Includerea în programul de formare profesională descentralizată a problemelor de drept referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor, în special a expertizei topografice, modificarea, precizarea şi completarea cererilor, în special în situaţia investirii instanţei cu rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere, precum şi a altor probleme identificate în practica Judecătoriei Zărneşti şi a celorlalte instanţe, care au determinat temporizarea procedurii.
5. Aplicarea riguroasă de către judecători a dispoziţiilor procedurale care reglementează încuviinţarea şi administrarea probelor, amânarea judecăţii la solicitarea părţilor, acordarea unor termene în conformitate cu dispoziţiile art.1321 din Codul de procedură civilă, pentru a se da eficienţă dispoziţiilor Legii nr.202/2010; stabilirea clară, prin încheierea de şedinţă, a obiectivelor expertizei şi analizarea şi cenzurarea obiecţiunilor formulate de părţi la rapoartele de expertiză, cu identificarea aspectelor nelămurite de expert şi a arătării motivelor pentru care se impune întregirea expertizei; aplicarea riguroasă a dispoziţiilor procedurale cu privire la modificarea, precizarea şi completarea cererilor; aplicarea sancţiunilor procedurale participanţilor la procedura judiciară atunci când acest lucru se impune şi, nu ultimul rând, să se aibă în vedere conceptul de „termen rezonabil” de soluţionare a unei cauze, astfel cum acesta este consacrat în jurisprudenţa CEDO.
6. Continuarea organizării de către conducerile instanţelor a unor întâlniri cu reprezentanţii Biroului Local de Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov şi experţii judiciari în vederea discutării problemelor identificate în practică cu privire la efectuarea expertizelor de specialitate, cu atât mai mult cu cât, începând cu luna aprilie 2011 au fost numiţi în profesie mai mulţi experţi judiciari, dar şi pentru a se înţelege importanţa întocmirii lucrărilor cu celeritate şi corespunzător obiectivelor fixate de instanţă .
7. Luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea managementului de caz de către fiecare judecător, prin organizarea eficientă a timpului alocat studiului dosarelor pe baza unor fişe potrivit modelului comunicat conducerilor Curţilor de Apel.
Constatări
Judecătoria Zărneşti, instanţă arondată Tribunalului Braşov, funcţionează într-un sediu vechi, impropriu desfăşurării activităţii de judecată, beneficiind de o singură sală de şedinţă, motiv pentru care în prezent se derulează procedurile prevăzute de lege pentru construirea unui nou sediu.
La data efectuării controlului, potrivit datelor prezentate de conducerea judecătoriei, situaţia dosarelor mai vechi de 1 an în sistemul judiciar, pe judecători, era următoarea:
Nume judecător
|
Total cauze
mai vechi de
1 an din care :
|
1-3 ani
|
3-5 ani
|
5-10 ani
|
peste 10 ani
|
B D
|
109
|
59
|
26
|
23
|
|
D O
|
127
|
64
|
50
|
13
|
|
G.C.
|
162
|
97
|
50
|
15
|
|
M M
|
108
|
39
|
29
|
9
|
1
|
C
A
|
8
|
7
|
1
|
0
|
|
M S
|
15
|
11
|
4
|
|
|
I E
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
TOTAL DOSARE CIVILE
|
513
|
295
|
157
|
60
|
1
|
TOTAL DOSARE PENALE
|
15
|
12
|
3
|
0
|
0
|
TOTAL
GENERAL
|
528
|
307
|
160
|
60
|
1
|
Dostları ilə paylaş: |