˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

26. Aplicarea prevederilor art.8 indice 1 din Legea nr.146/1997 după abrogarea O.G. nr.12/1998 ( Curtea de Apel Iaşi)
Există o practică neunitară privind calculul taxei de timbru la eliberarea unor copii de pe hotărârile judecătoreşti prin care se stabilesc: calitatea de moştenitor, masă succesorală şi bunurile ce revin moştenitorilor, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile.

a) Într-o primă opinie, se apreciază că, în urma abrogării O.G. nr.12/1998, aceste cereri nu se mai timbrează.

b) Intr-o altă opinie, se susţine că moştenitorii dobândesc un drept real asupra bunurilor succesiunii şi cererile prevăzute de art.8 indice 1 din Legea nr.146/1997 se timbrează conform art.2 din Legea nr.146/1997. Această ultimă opinie s-a conturat având în vedere similitudinea cu cererile prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare (art.3 indice 1 din Legea nr.146/1997), unde erau aplicabile tot dispoziţiile O.G. nr.12/1998.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.

27. Caracterul de titlu executoriu al antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public, pentru plata preţului ( Curtea de Apel Iaşi)
În antecontractul de vânzare cumpărare autentificat, prin care părţile se obligă să încheie contractul de vânzare-cumpărare într-un anumit termen de la plata preţului, se menţionează uneori că acesta este titlu executoriu.

a) În cazul în care se solicită executarea de către executorul judecătoresc a ultimei rate din preţ, într-o opinie s-a considerat inadmisibilă executarea, apreciindzu-se că antecontractul are ca obiect obligaţia de a face şi doar pentru această obligaţie este titlu executoriu. În ce priveşte rata restantă, creditorul trebuie să se adreseze instanţei de judecată şi doar hotărârea instanţei poate fi executată.

b) Intr-o altă opinie, s-a apreciat că executarea pentru restul de preţ este posibilă fără intervenţia instanţei, prin învestirea antecontractului cu formulă executorie şi executarea ratei restante de către executorul judecătoresc.

Opinia exprimată de lit. a este cea corectă.

28. Incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat somaţia de plată, de a judeca acţiunea în anulare împotriva ordonanţei pronunţate ( Curtea de Apel Iaşi)
a) Într-o primă opinie, se apreciază că somaţia de plată nu este o procedură contencioasă, deci judecătorul nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei, ci doar a verificat certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei, astfel nu este incompatibil la judecarea acţiunii în anulare.

b) Intr-o altă opinie, se consideră că acţiunea în anulare este o cale de atac, astfel încât se apreciază că judecătorul care a soluţionat somaţia de plată este incompatibil, conform art.24 Cod procedură civilă.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.
29. Registrul agricol are valoare declarativă sau doveditoare a dreptului de proprietate ( Curtea de Apel Iaşi)
Precizare: Actele normative anterioare Legii nr.247/2005 acordau registrului agricol valoare doveditoare a dreptului de proprietate. Întrucât Legea nr.247/2005 consacră doar cărţii funciare această calitate, s-a creat o practică neunitară la nivelul comisiilor locale.

Şi în instanţă se pune problema în ce măsură îşi menţine valabilitatea fişa de punere în posesie sau titlul eliberat persoanei căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza registrului agricol, dacă proprietarul tabular cere anularea titlului, deşi nu el este cel care a intrat în cooperativă cu el. Este vorba de terenuri înstrăinate de proprietarul tabular, pentru care cumpărătorii nu deţin acte doveditoare, ci doar registrul agricol.

Participanţii la discuţii au concluzionat în urma dezbaterilor că registrul agricol are valoare declarativă.
30. Stabilirea obiectului acţiunii după finalitatea urmărită de reclamant ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
Contestatorul a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc şi a solicitat ca executorul judecătoresc să anuleze acte de executare - procese-verbale de licitaţie - şi să restituie cauţiunea, întemeindu-şi în drept cererea pe disp. art. 53 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 şi art. 514 Cpc.
a) Într-o primă opinie, s-a considerat că se impune recalificarea cererii, ca fiind contestaţie la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare, conform art.399 Cpc raportat la art. 53 alin. 1 Legea nr. 188/2000 - cu următoarea motivare.

Din art. 399 Cpc rezultă că, în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită sau să îndeplinească un act de executare, se poate formula contestaţie la executare.

Art. 53 din Legea nr.188/2000 prevede în alin. 1 că refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează într-un termen iar în alin. 2 se prevede că, în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz.

Cu privire la înţelesul art. 53 din Legea 188/2000, s-a apreciat că din interpretarea literală a celor 2 alineate - în primul se vorbeşte de acte de executare, iar în al doilea de acte împotriva cărora se face plângere -, rezultă că primul alineat se referă exclusiv la acte executare silită, iar al doilea alineat se referă la alte acte împotriva cărora se face plângere.

Prin această interpretare corectă se dă posibilitatea ca împotriva actelor de executare să se formuleze exclusiv contestaţie la executare împotriva refuzului - încadrată în drept în art. 399 alin. 2 teza finală Cpc raportat la art. 53 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, iar împotriva altor acte decât cele de executare (ex. - comunicare acte de procedură, notificare acte judiciare şi extrajudiciare şi altele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 188/2000) se poate formula plângere.

O interpretare contrară ar crea 2 căi de atac cu acelaşi efect împotriva refuzului de a emite acte de executare - contestaţie la executare şi plângere, cu termene diferite.

În cauză s-a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a-şi anula acte de executare - procese-verbale de licitaţie – şi de a restitui cauţiunea plătită în cadrul executării, obligaţie care rezultă din executarea silită.

Întrucât refuzul vizează acte de executare rezultă că încadrarea corectă este contestaţie la executare împotriva refuzului executorului de a efectua acte de executare - art. 399 Cpc raportat la art. 53 alin. 1 Legea nr. 188/2000.

Încadrarea în drept a contestatorului, realizată prin cerere, nu este de natură să lege instanţa – date fiind disp. art. 84 Cpc.

b) Într-o altă opinie, s-a considerat că prin recalificarea în discuţie s-ar încălca principiul disponibilităţii, iar instanţa s-ar pronunţat pe un alt obiect - contestaţie la executare în loc de plângere.

Opinia exprimată de lit.a este cea corectă.
31. Cenzurarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către prima instanţă ( Curtea de Apel Ploieşti)
a) În opinia minoritară, s-a considerat că este posibilă cenzurarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în căile de atac, indiferent dacă această chestiune a fost sau nu supusă controlului judiciar pe calea unei cereri de reexaminare şi indiferent dacă o astfel de cerere a fost soluţionată pe fond ori respinsă ca tardivă.

Cererea de reexaminare nu înlătură abilitarea instanţei de control judiciar de a statua asupra corectitudinii stabilirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a întinderii acesteia, atâta timp cât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 instanţa de control judiciar poate dispune darea în debit a părţii cu privire la suma datorată ca taxă judiciară de timbru în primă instanţă şi nepercepută în apel, verificând astfel existenţa obligaţiei de a timbra şi limitele acesteia.

b) În opinia majoritară, s-a apreciat că partea nu poate invoca în căile de atac chestiunile legate de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în primă instanţă, atâta timp cât nu a uzat de calea specială de atac reglementată prin Legea nr. 146/1997 şi anume reexaminarea, sau, dimpotrivă a formulat o cerere de reexaminare şi aceasta a fost irevocabil respinsă.

Opinia exprimată de lit.b este cea corectă.

32. Contestaţiei la executare împotriva unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească. Timbraj. ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
a) Într-o opinie, s-a considerat că o contestaţie la executare împotriva unui astfel de titlu este scutită de plata taxei judiciare de timbru – invocându-se drept exemplu cazul în care titlul executoriu derivă dintr-un proces verbal de contravenţie care, dacă ar fi fost atacat cu plângere, prin lege, aceasta ar fi fost scutită de taxa judiciară de timbru.
b) În ce de-a doua opinie, s-a apreciat că trebuie plătită taxa judiciară de timbru, cu următoarele nuanţări:

În cazul în care prin contestaţia la titlu se urmăreşte lămurirea unei hotărâri judecătoreşti, o asemenea contestaţie este scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind o prevedere expresă în acest sens. In absenţa unei astfel de dispoziţii exprese şi pentru contestaţia la titlu decurgând din alte acte ce nu emană de la o instanţă judecătorească, ar trebui să se admită că acţiunile sunt supuse timbrajului corespunzător pentru cererile neevaluabile bani, întrucât Legea nr. 146/1997 nu prevede o taxă distinctă pentru contestaţia la titlu emisă de o instanţă şi o alta pentru un titlu emis de un organ nejurisdicţional.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.
33. Aplicarea prevederilor art.8 indice 1 din Legea nr.146/1997 după abrogarea O.G. nr.12/1998 ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
Există o practică neunitară privind calculul taxei judiciare de timbru la eliberarea unor copii de pe hotărârile judecătoreşti prin care se stabilesc: calitatea de moştenitor, masă succesorală şi bunurile ce revin moştenitorilor - cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile.

a) Într-o opinie, s-a considerat că, în urma abrogării O.G. nr.12/1998, aceste cereri nu se timbrează.

b) În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că moştenitorii dobândesc un drept real asupra bunurilor succesiunii, astfel încât cererile în discuţie trebuie timbrate conform art.2 din Legea nr.146/1997.

Această ultimă opinie s-a conturat având în vedere similitudinea cu cererile prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare (art.3 indice 1 din Legea nr.146/1997), unde erau aplicabile tot dispoziţiile O.G. nr.12/1998.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.


34. Situaţia contestaţiilor la executare, în situaţia contestării executării silite a unei creanţe fiscale ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
În cadrul discuţiilor purtate, s-au relevat două situaţii posibile care la rândul lor comportă mai multe ipoteze:
• Prima situaţie se referă la cazul în care titlul de creanţă este reprezentat de un act administrativ fiscal (decizie de impunere, act constatator etc.).

a) În cazul în care actul administrativ arătat a fost comunicat anterior începerii executării silite şi prin cererea înregistrată la judecătorie se contestă actele de executare, dar se invocă şi chestiuni ce privesc fondul titlului de creanţă ajuns titlu executoriu prin expirarea termenului legal de plată ( de ex, că nu a fost corect calculat impozitul etc.) opinia majoritară exprimată a fost aceea că se respinge ca inadmisibilă contestaţia la titlu.

b) S-au exprimat şi opinii conform cărora este necesară declinarea contestaţiei la titlu la secţia de contencios administrativ a tribunalului sau trimiterea la organul administrativ fiscal emitent al actului.

În cazul în care acest act administrativ nu a fost comunicat anterior sau a fost comunicat doar o dată cu somaţia şi titlul executoriu, opinia unanimă a fost în sensul admiterii contestaţiei la executare, cu consecinţa anulării executării silite pentru necomunicarea titlului executoriu.

Dacă se invocă şi neregularităţi de fond ale titlului de creanţă (de genul celor expuse la pct. anterior) soluţiile sunt de declinare a contestaţiei la titlu la instanţa de contencios administrativ a tribunalului sau de trimitere a acesteia la organul administrativ fiscal emitent al actului.
• A doua situaţie se referă la cazul în care titlul de creanţă este reprezentat de declaraţia de impunere a contestatorului, caz în care nu se impune comunicarea titlului de creanţă, iar dacă se contestă neregularităţi de fond ( de exemplu cuantumul sumei de achitat), cauza se declină la contencios administrativ sau se trimite la organul fiscal.

Independent de divergenţa opiniilor cu privire la situaţiile anterior expuse, concluzia unanim exprimată este aceea că judecătoria, ca instanţă de executare, nu este competenta să soluţioneze contestaţia la titlul executoriu, întrucât s-ar suprapune competenţelor instituite de legiuitor în sarcina instanţelor de contencios administrativ.

• O altă problemă care s-a ridicat a fost aceea dacă se impune suspendarea judecării contestaţiei la executare în baza art. 244 pct. 2 Cpc până la soluţionarea contestaţiei la titlul executoriu reprezentat de actul administrativ fiscal.

Opinia majorităţii a fost în sensul negativ, întrucât instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze contestaţiile la titlu are posibilitatea de a aprecia dacă se impune sau nu suspendarea executării actului administrativ contestat.

Opinia corectă este cea exprimată de lit.a din cuprinsul materialului.
35. Sunt sau nu scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi timbru judiciar unităţile administrativ teritoriale în cazul altor acţiuni decât cele prevăzute de art. 17 din Legea nr. 146/1997 - care se refera la acţiunile formulate de instituţii publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice ? ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
Observaţie: Este cazul acţiunilor în revendicare, acţiunilor de rectificare de carte funciară formulate de către unitatea administrativ teritorială şi care nu pot fi incluse la „acţiuni care au ca obiect venituri publice".

a) În susţinerea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru şi timbru judiciar, se invocă hotărâri ale consiliilor locale, prin care s-a stabilit scutirea unităţilor administrativ teritoriale de la plata taxelor de timbru, precum şi faptul că taxele de timbru se constituie ca venituri tocmai la bugetele acestor autorităţi administrativ teritoriale.

b) În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că dispoziţiile de excepţie ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 nu pot fi extinse la cazuri care exced ipotezei acestei norme.

Legat de această problemă, s-a pus în discuţie şi dacă Administraţia Pieţelor -aflată în subordinea Consiliului local -, este sau nu scutită de la plata taxelor de timbru în cadrul acţiunilor comerciale, în pretenţii bazate pe raporturi juridice de drept privat.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.

36. Acţiune în revendicare promovată de moştenitorii fostului proprietar care deţin o hotărâre judecătoreasca irevocabilă de constatare a preluării abuzive şi restabilire a situaţiei anterioare, îndreptată împotriva cumpărătorilor chiriaşi care au o hotărâre judecătorească de respingere a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare şi sunt întabulaţi în cartea funciară. Titlu de proprietate preferabil. ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
a) Într-o opinie, s-a considerat că trebuie să se dea eficienţă principiului consacrat inclusiv de jurisprudenţa CEDO, în sensul ca nu poţi repara o ilegalitate printr-o altă ilegalitate, şi să se prefere titlul chiriaşilor.
b) În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că trebuie să se dea prioritate titlului moştenitorilor fostului proprietar, întrucât acesta a fost primul întabulat, iar din moment ce statul a preluat abuziv bunul, înseamnă că niciodată nu a fost proprietar şi nu putea nici să transmită altcuiva proprietatea.

În legătură cu această problemă discuţiile vor fi reluate cu ocazia întâlnirii din luna noiembrie .

37. Acţiuni civile prin care se solicită anularea sau constatarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor şi pe cale de consecinţă, dezbaterea succesiunii. Calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în astfel de litigii, prin prisma prevederilor art.282¹ Cod procedură civilă. ( Curtea de Apel Târgu Mureş)
a) Într-o opinie, s-a considerat că la primul petit al acţiunii – anularea sau constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor – calea de atac este întotdeauna apelul, indiferent de valoarea obiectului litigiului, întrucât această cerere este neevaluabilă în bani, iar celelalte capete de cerere sunt subsecvente şi depind de modul de rezolvare a primului capăt de cerere.

b) În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că în cazul unor astfel de litigii trebuie avută în vedere valoarea obiectului acestora şi, prin urmare calea de atac este, după caz, fie apelul, fie recursul.

În motivare, s-a învederat că prin aceste acţiuni se urmăreşte un folos patrimonial. Prin urmare, existând posibilitatea de a cuantifica în bani obiectul acţiunii, prin prisma prevederilor art.282¹ Cod procedură civilă, în cazul litigiilor al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (1 miliard lei vechi), calea de atac ce poate fi exercitată este doar recursul.

Totodată, s-a apreciat că, în cazul litigiilor legate de dezbaterea succesiunii, nu are relevanţă împrejurarea că petitul principal îl constituie anularea sau constatarea nulităţii unui certificat de moştenitor, întrucât fiind vorba de un litigiu patrimonial, în privinţa căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă trebuie avută în vedere valoarea obiectului litigiului. În condiţiile în care pe calea unei asemenea acţiuni se tinde la protejarea unui drept patrimonial, pentru determinarea căilor de atac sunt incidente prevederile art.282¹ Cod procedură civilă, sub acest aspect nefiind aplicabile prevederile art.17 din Codul de procedură civilă.

Prin excepţie de la cele relevate mai sus, în cazul litigiilor prin care se solicită doar constatarea calităţii de moştenitor, respectiv stabilirea cotelor părţi ce revin din masa succesorală, deoarece litigiul nu poartă asupra unui obiect ce poate fi cuantificat, respectiv obiectul litigiului nu este materializat într-o valoare economică, sentinţa pronunţată este supusă atât apelului, cât şi recursului.

Opinia exprimată de lit. a este cea corectă.

38. Competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare împotriva măsurilor de executare silită întreprinse de Casa judeţeană de asigurări de sănătate, pentru recuperarea unor sume cu titlu de contribuţie la bugetul asigurărilor de sănătate. ( Curtea de Apel Târgu Constanţa )
În unele cazuri, s-a considerat că asemenea contestaţii sunt de competenţa judecătoriilor, în alte cazuri, că sunt de competenţa tribunalelor - în acest din urmă caz constatându-se de asemenea două soluţii diferite în ceea ce priveşte specializarea completului care trebuie să soluţioneze aceste cauze, respectiv complet specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal, ori completul specializat în soluţionarea cauzelor de asigurări sociale.

Practica neunitară s-a vădit atât la nivelul Judecătoriei Constanţa unde unele complete au soluţionat cauzele în fond iar altele au declinat competenţa de soluţionare către Tribunalul Constanţa , cât şi la Tribunalului Constanţa unde în recurs la Secţia civilă fie s-a casat hotărârea cu reţinere spre rejudecare fie s-a casat cu trimitere la Judecătoria Constanţa iar la Secţia comercială şi de contencios administrativ fie s-a declinat cauza la Judecătoria Constanţa fie s-a soluţionat cauza în fond precum şi la Curtea de Apel Constanţa unde la Secţia de Contencios administrativ s-a pronunţat un regulator de competenţă în favoarea Judecătoriei Constanţa iar la Secţia civilă s-a menţinut soluţia pronunţată de un complet specializat în cauze de asigurări sociale al Tribunalului Constanţa în primă instanţă.

Opinia majoritară exprimată de participanţii la discuţii a fost în sensul că, competenţa revine judecătoriei.

B. Dreptul familiei
1. Calitatea procesuală a Autorităţii Tutelare în cadrul proceselor de divorţ cu minori. Necitare. Consecinţe. ( Curtea de Apel Craiova)
a) Intr-o primă opinie, citarea Autorităţii Tutelare este obligatorie, cu toate consecinţele ce decurg de aici raportat la disp. art. 105 alin. 2 şi urm. Cpc.
b) În ce de-a doua opinie, citarea Autorităţii Tutelare nu este obligatorie, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 42 C. fam., odată cu pronunţarea divorţului, instanţa judecătorească va hotărî căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. Se menţionează în continuare că, în acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor pe care, de asemenea, îl va asculta dacă a împlinit vârsta de 10 ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.

Norma care reglementează modalitatea de soluţionare a încredinţării minorului către unul sau altul dintre părinţi, spre creştere şi educare, odată cu pronunţarea desfacerii căsătoriei, nu impune citarea autorităţii tutelare ca şi parte în proces, ci prevede doar că decizia instanţei va fi luată după ascultarea părinţilor, autorităţii tutelare şi a copiilor, dacă au împlinit vârsta de 10 ani.

Interpretând textul, se poate deduce că termenul de "ascultare" cu privire la persoanele enumerate este folosit în sens propriu, acela de exprimare a opiniei, şi nu în sens de participare efectivă în proces ca parte, ceea ce ar fi implicat citarea corespunzătoare - dovadă fiind utilizarea aceleiaşi noţiuni şi în ceea ce priveşte copilul minor, a cărui participare în proces ca parte este, în mod evident, exclusă.

În situaţiile în care legiuitorul a intenţionat implicarea procesuală a autorităţii tutelare, a precizat explicit această măsură (de exemplu, în cazul decăderii părinţilor din drepturile părinteşti - art. 109 alin. 2 din Codul familiei).

În ceea ce priveşte autoritatea tutelară, "ascultarea" sa în proces se realizează de regulă, prin ancheta socială efectuată la domiciliul părinţilor, referatul întocmit cu acea ocazie ataşându-se la dosar.

Prezenţa acestuia la dosarul cauzei obligatorie, dar şi necesară - chiar dacă opinia exprimată are caracterul unei recomandări -, întrucât oferă informaţii relevante referitoare la condiţiile de locuit ale părinţilor, la posibilităţile lor materiale şi la capacitatea lor de a asigura copiilor o creştere şi educare corespunzătoare unei bune dezvoltări fizice şi morale în viitor.

Ancheta socială ce se efectuează la domiciliile soţilor este unul dintre principalele instrumente folosite pentru aprecierea intereselor copiilor în procesele în care se iau măsuri privitoare la aceştia.

În consecinţă, autoritatea tutelară nu poate fi considerată parte în proces, înţelegându-se prin noţiunea de “parte” persoana fizică sau juridică ce afirmă, în procesul civil, un interes propriu în confruntarea sa cu o altă persoană.

În aceiaşi ordine de idei, autoritatea tutelară nu are nici calitatea de reprezentant legal al copiilor minori a căror încredinţare face obiectul cauzei, pentru a fi eventual citată ca atare, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, aceştia nu sunt parte în proces.

Neavând nicio calitate, autoritatea tutelară nu poate promova căi de atac, nu poate solicita reformarea ori retractarea unei hotărâri judecătoreşti, iar necitarea sa în cauză nu poate fi reţinută ca fiind un act îndeplinit cu neobservarea formelor legale, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. 2 teza I Cpc.

Prin urmare, citarea acestei autorităţi nu este obligatorie în procesele în care se discută încredinţarea/reîncredinţarea sau stabilirea domiciliului copiilor minori însă, întotdeauna, aceasta trebuie ascultată, potrivit disp. art. 42 alin. 1, 44 alin. 2 şi art. 100 alin. 3 C. fam.

Opinia exprimată de lit. b este cea corectă.