„constanţA, prima regiune colectivizată”

Sarabanda cifrelor: Dobrogea în propaganda socialistă

Propaganda privind succesele reputate de agricultura socialistă Dobrogeană a debutat în 1958, chiar înainte de colectivizarea totală a provinciei, şi a durat cu intensitate până în 1964.¹⁶⁴ Ea a utilizat toate tehnicile de manipulare folosite de presa socialistă, precum avivarea trecutului burgezo-moşieresc şi evidenţierea prin antiteză, a progreselor obţinute în Dobrogea, idealizarea realităţilor dobrogene şi “utopizarea” viitorului ei socialist prin sarabanda cifrelor de plan menite să dovedească belşugul Dobrogei socialiste. În primii ani, o ţintă majoră a acestei propagande era critica trecutului precomunist al Dobrogei. Într-un articol din România Liberă publicat în 1958, Vasile Tudose, preşedinele comitetului executiv al Sfatului Popular Regional Constanţa, afirma că “Viaţa adevarată a Dobrogei a început acum 14 ani odată cu eliberarea întregii ţări.”¹⁶⁵ Tudose critica teza potrivit căreia “înapoierea” Dobrogei poate fi pusă pe seama “condiţiilor naturale” din provincie, afirmând că aceasta era rezultatul politicii economice a regimului burghezo-moşieresc.

Concomitent, odată cu debutul planificării regiunii şi primele bilanţuri anuale, presa centrală a inaugurat o adevărată sarabandă a cifelor menită să demonstreze superioritatea agriculturii socialiste şi paşii uriaşi făcuţi de provincie pe calea modernizării. În primul rând, se sublinia revoluţia tehnologică inaugurată în agricultura dobrogeană. Se afirma că, în perioada 1958-1961, gospodăriile agricole au realizat investiţii în valoare de 800.000.000 lei, din care 582.000.000 lei or 73% din suma totală reprezentau fondurile proprii, iar restul sprijinul primit de la stat. Un articol intitulat „În Dobrogea colectivizată,” publicat în ziarul Scânteia din 26 ianuarie 1961 clama cu mândrie că, drept rezultat al acestor investiţii, SMT-urile şi gospodăriile de stat din Dobrogea erau înzestrate cu 5.300 tractoare, 2.900 combine de cereale, 2.650 sămănători de cereale, 2.120 semănători de porumb, 9.600 mecanizatori şi personal de ateliere şi aproximativ 1.200 de ingineri, tehnicieni agronomi, zootehnişti şi medici veterinari, în timp ce 35.000 de colectivişti dobrogeni participaseră la cursuri de perfecţionare. Creşterea gradului de mecanizare şi profesionalizare se reflecta în producţiile record obţinute. Pentru 1961, Vasile Vâlcu menţiona cifrele de 2.272 kg de porumb la hectar, şi 1.410 kg de grâu¹⁶⁶. Se afirma că, datorită producţiilor record, numărul gospodăriilor milionare şi multimilionare ar fi crescut de la 14 în 1957, la 208 în 1961.¹⁶⁷

Presa socialistă clama de asemenea că progresele agriculturii ar fi atras după sine o creştere spectaculoasă a nivelului de trai al ţăranilor colectivişti. Articole propagandistice afirmau că un număr de 33.000 de colectivişti aveau case noi sau renovate, 25.000 aveau aparate de radio, iar mulţi dintre ei îşi cumpăraseră articole de consum precum aragaz, covoare, mobilă, biciclete, etc.¹⁶⁸ Pentru 1961, Vasile Vâlcu afirma că 46.000 de colectivişti dobrogeni aveau case noi. Drept urmare, regiunea Constanţa era dată exemplu ca fiind regiunea cu cel mai ridicat standard de viaţă al populaţiei rurale.

Un alt prilej de bilanţ era ocazionat de Consfătuirea pe ţară a colectiviştilor ţinută în Dobrogea. În „cuvântul” tovarăşului Petre Ionescu, preşedintele Comitetului executiv al sfatului popular regional Dobrogea, publicat în Scânteia din 19 decembrie 1961, se specificau însă cifre contradictorii cu cele avansate de sursele descrise mai sus. Ionescu specifica că cele 327 de gospodării agricole colective din regiunea Constanţa erau deservite de 30 SMT-uri care dispun de 3.310 tractoare, 4.335 semănători, 1.742 combine şi alte maşini moderne. Drept rezultat al mecanizării avansate, 46 de G.A.C.-uri obţinuseră mai mult de 4.000 de kg de grâu la hectar. În acelaşi an, 45.000 de familii de ţărani aveau case noi sau reparate, 21.000 de familiii aveau curent electric în 200 de sate, spre deosebire de un singur sat în perioada anterioară, 11,000 aveau aparate de radio, etc. Agricultura se dezvolta nu numai pe cale intensivă, ci si extensivă. Agricultorii dobrogeni porniseră o campanie de defrişări şi irigaţii, menită să dea în exploatare 50.000 de noi hectare de pământ arabil. Şeptelul dobrogean sporise şi el exponenţial, la 70.630 taurine (cu 30% mai mult decit in 1957), dintre care 30.323 vaci, ceea ce dusese la dublarea producţiei de lapte. Efectivului de porci sporise de asemenea de 10 ori, iar cel al păsărilor de 20 de ori.¹⁶⁹ În 1961, erau în Dobrogea 99.000 porcine, 422.000 ovine si peste 980.000 păsări. Datorită acestei dezvoltări, proporţia de animale la fiecare 100 de hectare de pământ agricol crescuse la 18.36 taurine, din care 6.4 vaci (faţă de 0.7% vaci în 1957), 27,4 porcine (faţă de 3.2 în 1957), 130 ovine (faţă de 77 în 1957) şi 257 de păsări (faţă de 24 în 1957).

Un ultim val de propagandă a fost declanşat în 1964, an ce prilejuia un bilanţ pe o perioadă mai lungă, de şapte ani (1957-1964). Inginerul Barbu Popescu, preşedintele Consiliului agricol regional, afirma că Dobrogea era „cunoscută în trecut ca una dintre regiunile cele mai rămase în urmă.”¹⁷⁰ În şapte ani, (1957-1964), producţia medie la hectar în gospodăriile colective a crescut cu 40% la grâu, 85 % la sută la porumb, 76% la floarea soarelui şi 100% la lapte de vacă. Se afirma că valoarea creditelor acordate de stat din 1949 până în 1964 a fost de 500.000.000 de lei (sic!). S-au organizat cursuri agrozootehnice la care au participat 33.000 de colectivişti. În gospodăriile colective muncesc 400 de specialişti, cu 3.000 de tractoare, 2.300 de combine, şi 3.300 de semănători. Deşi anii 1962 şi 1963 au fost secetorşi, totuţi s-a obţinut o medie de 2.200 kg porumb boabe la hectar şi 1.640 kg la grâu, faţă de 410 kg la grâu şi 700 la porumb în 1938, anul de vârf al „regimului burghezo-moşieresc.” Iată o monstră a propagandei socialiste în Dobrogea:

„Este cunoscută trista faimă pe care o avea în trecut Dobrogea, pământ arid, sărăcăcios, bătut de vânturi aspre şi lipsit de apă, o populaţie care trăia în adâncă mizerie. Socialismul a deschis perspective nebănuite şi de neconceput în condiţiile regimului burghezo-moşieresc pentru dezvoltarea agriculturii, pentru creşterea considerabilă a producţiei agricole. Succesele obţinute în regiunea Dobrogea, unde colectivizarea agriculturii s-a încheiat acum 4 ani, ilustrază cît se poate de convingător justeţea politicii marxist-leniniste a partidului nostru, evidenţiază cu deosebită forţă ce transformări profunde determină colectivizarea în viaţa satelor noastre.”

În procesul de colectivizare şi întărire economică a gospodăriilor agricole colective se formează şi se dezvoltă noua conştiinţă a ţăranului colectivist, o nouă atitudine faţă de muncă, o grijă tot mai mare pentru apărarea şi dezvoltarea proprietăţii obşteşti.¹⁷¹

În continuare, se afirma că fuseseră renovate sau construite 40.000 de noi case, iar lumina electrică pătrunsese în 268 de localităţi rurale, sau 70% din total.”¹⁷² Dincolo de contrazicerile flagrante ale statisticilor oficiale provenind din diferite surse, propaganda oficială lăsa însă să-i scape printre rânduri numeroase critici şi neajunsuri ale agriculturii dobrogene, printre care se detaşa în mod special lipsa apei şi proasta organizare a muncii, atribuită numărului mic de membrii de partid în gospodăriile colective. Se preciza că în 27 de gospodării nu erau membrii de partid, iar în 60 erau numai un numar mic, de 3-5 membrii. Se specifica, de asemenea, că Dobrogea avea o situaţie negativă la producţia de vite şi lapte, păsări şi porci. Producţia la carnea de porc era scăzută deoarece porcii erau scumpi de crescu şi întreţinut iar costurile de vânzare erau scăzute.¹⁷³ În 1959, Dobrogea avea cel mai mic număr de bovine din totalul regiunilor pe ţară, cu doar 130.000 de capete bovine, dintr-un total de 4,394,000 capate. În schimb, regiunea avea de departe cel mai mare număr de ovine, cu 1.215.000 capate dintr-un total de 11.108.000 în întreaga ţară.¹⁷⁴

Deşi agricultura dobrogeană înregistrase progrese vizibile, bilanţul general al experimentului socialist în agricultura dobrogeană era astfel nu numai sub aşteptările oficiale, ci şi mult sub valoarea investiţiilor substanţiale făcute de la centru. Agricultura dobrogeană releva factorilor de conducere adevărata vocaţie a agriculturii socialiste: aceea de a consuma mai mult decât producea. De aceea, odată cu încheierea procesului de colectivizare în întreaga ţară, tema avansului tehnologic al agriculturii Dobrogei era şi ea abandonată de propaganda oficială. Odată încheiat rolul politic de avangardă al regiunii Dobrogea în campania de colectivizare, provincia îşi putea relua tradiţionala poziţie periferică în viaţa economică şi social-politică a ţării.

Concluzii:
Într-un articol de pionierat, Jan T. Gross argumenta că mecanismele instalării regimurilor comuniste în Europa de Est nu pot fi înţelese pe deplin fără a lua în calcul factorii domestici care au facilitat procesul de comunizare, precum izolarea economică şi etatizarea economiilor răsăritene în timpul celui de-al doilea războiul mondial, slăbirea structurilor sociale şi a capacităţii de rezistenţă a societăţii datorită crizei economice prelungite, a deportărilor şi mutaţiilor etnice majore, colaborarea politică cu regimul de ocupaţie, etc¹⁷⁵. Articolul lui J. Gross a deschis o întreagă agendă de cercetare, axată pe istoria socială a celui de-al doilea război mondial şi pe impactul său asupra procesului de comunizare în Europa de Est.

Lucrarea de faţă analizează particularităţile procesului de colectivizare în Dobrogea, un studiu de caz care ilustrează pe deplin relaţia dintre structuri sociale şi demografice de adâncime, impactul socio-politic al războiului şi contextul politic naţional în procesul de comunizare. Spre deosebire de autorii care accentuează unilateral factorul coercitiv extern în colectivizarea Dobrogei, susţin că acest proces este rezultatul unei interacţiuni complexe între factori locali şi naţionali. Mai precis, încheierea în timp record a colectivizării în Dobrogea a fost decisiv influenţată de următorii factori:

1. Particularităţile istorice şi geografice ale provinciei. Dobrogea este o regiune multietnică de frontieră cu o istorie politică aparte. Anexată de România în 1878, Dobrogea a avut o organizare administrativă distinctă pînă în 1913, şi a suferit valuri succesive de colonizări etnice pentru a întări preponderenţa elementului românesc. Mutaţiile demografice şi social-politice din timpul războiului şi din primii ani postbelici, marcaţi de schimbul masiv de populaţie dintre România şi Bulgaria, mobilizarea generală din anii 1940-1945, şi emigrarea unei părţi a populaţiei lipovene în Uniunea Sovietică după 1945. Aceste mutaţii demografice au modificat echilibrul numeric şi relaţiile interetnice din provincie, au subminat coeziunea socială şi autonomia deferitelor grupuri etnice, şi au slăbit legătura lor cu proprietatea asupra pământului. În lipsa unei legislaţii adecvate, refugiaţii din Cadrilater stabiliţi în Dobrogea se aflau într-o poziţie juridică ambiguă, nu aveau drept de proprietate deplin asupra noilor lor locuinţe, şi nu aveau un ataşament puternic faţă de loturile de pământ pe care le primiseră de curând.

2. Densitatea redusă a populaţiei, lipsa acută a mâinii de lucru din agricultură şi a inventarului agricol, carenţe care au rezultat într-o productivitate scăzută la hectar, agravată de secetă din anii 1945-1946. La începutul perioadei de colectivizare, proprietatea mică din Dobrogea era astfel în criză, ţăranii fiind forţaţi să recurgă la diverse forme de asociere pentru a-şi lucra pământul. Această criza a fost agravată de expropierea marilor proprietăţi, un factor care a slăbit structura socială tradiţională a provinciei. Proletariatul agricol care lucra pe aceste moşii a rămas astfel fără mijloace de existenţă, constituind o masă de manevră uşor de manipulat de către autorităţi. În perioada de până la primul război mondial, provincia a servit drept un experiment în modernizare economică şi asimilare etno-culturală. Structura proprietăţii şi relaţiile agrare erau diferite de cele din alte părţi ale ţării. În general, loturile ţăranilor erau mai mari, prorietatea mijlocie era mai bine consolidată decât în Vechiul Regat.

3. Domeniul agricol întins de care dispunea statul român în Dobrogea încă din 1880. Pe acest teren, statul a organizat Gospodării Agricole de Stat. Împreună cu Staţiunile pentru Maşini şi Tractoare, acestea au consolidat sectorul socialist în agricultură şi au mărit presiunea economică asupra proprietăţilor particulare.

4. Mişcarea de rezistenţă anti-comunistă şi represiunea politică din Dobrogea din anii 1948-1952 a mărit şi ea represiunea politică din provincie. Deoarece Dobrogea fusese un centru puternic al mişcării legionare, cu 9.446 legionari în Constanţa şi 1.995 în Tulcea, provincia a fost o ţintă principală a procesul de defascizare¹⁷⁶. Epurările politice majore au consolidat poziţia partidului comunist în regiune, iar confruntările armate cu mişcările de partizani au sporit vigilenţa şi mobilizarea organelor de partid şi de stat, contribuind la zelul cu care au fost implementate transformările social-politice din provincie. Ca şi în alte regiuni ale ţării (vezi cazul Maramureşului, analizat de Gail Kligman) se poate constata o corelaţie directă între intensitatea rezistenţei anticomuniste şi violenţa procesului de colectivizare.

5. Strategia politică a organelor centrale, care au dorit să transforme Dobrogea într-un exemplu în campania de colectivizare. Progresul rapid al colectivizării Dobrogei la începutul anilor ‘50 a atras atenţia organelor centrale. Încurajate de existenţa unor condiţii favorabile pentru colectivizare, şi stimulate de întinderea relativ mică a provinciei, autorităţile au realizat faptul că Dobrogea poate deveni primul success major al campaniei de colectivizare. De aceea, ele au susţinut puternic autorităţile locale, prin suport şi mobilizare politică, investiţii centrale în gospodăriile agricole din Dobrogea, subvenţii şi mână de lucru ieftină. Sprijnul de la centru a motivat puternic autorităţile locale, care au declanşat o ofensivă politică fără precedent în perioada 1955-1957, soldată cu colectivizarea întregii provincii.

În concluzie, “modelul de colectivizare” aplicat în Dobrogea apare ca o combinaţie conjuncturală între factori locali şi naţionali. Specificul regional explică predispoziţia către asociere a ţăranilor şi succesele îniţiale ale colectivizării, însă el trebuie relativizat, contextualizat şi deconstruit din maşina de propagandă oficială care avea drept scop crearea mitului “împlinirii socialiste” a Dobrogei. În multe privinţe, succesul şi rapiditatea colectivizării Dobrogei a fost exagerat de presa oficială. Încă înainte de colectivizarea sa totală, Dobrogea devenise subiectul unei intense campanii propagandistice menită să demonstreze avantajele sistemului socialist în agricultură, într-o perioada când în alte regiuni ale ţării se desfăşura încă o bătălie aprigă pentru colectivizare. Provincia a canalizat atenţia prioritară a organelor de partid şi de stat şi a presei centrale, şi a beneficiat de investiţii economice majore.

Pe termen lung, planul modernizării socialiste a Dobrogei a reprezentat însă un semi-eşec. Proiectul canalului Dunăre-Marea Neagră a eşuat lamentabil. Prezentat iniţial de propaganda oficială ca “una dintre cele mai mari realizari ale socialismului”, canalul a intrat în memoria colectivă drept un canal al “morţii şi al teroarei”. În agricultură, deşi producţia agricolă a continuat să crească, colectivizarea a fost departe de a produce rezultatele scontate. Mai mult, colectivizarea forţată a afectat economia agrară şi echilibrul ecologic al Dobrogei. În trecut, 75 % din pământul agricol al provinciei era teren arabil, iar aproximativ 25% era reprezentat de paşuni. La începutul colectivizării, ţăranii au sacrificat majoritatea vitelor deoarece planul agricol al provinciei nu prevedea creşterea animalelor. Lipsa de îngrăşăminte naturale a provocat probleme grave în zootehnie, cu repercusiuni în producţia agricolă.¹⁷⁷

Planurile de modernizare a Dobrogei au fost relansate sub regimul Ceauşescu, când a fost reluat şi apoi realizat proiectul canalului, şi a fost continuat programul de industrializare şi dezvoltarea prin orice mijloace a agriculturii dobrogene, precum exploatarea Deltei Dunării. În practică, noul val de modernizare a însemnat luarea cu asalt a acestei provincii de către buldozere şi betoniere. Deşi beneficiile economice ale acestor investiţii au fost limitate, restrângerea posibilităţilor de practicare a ocupaţiilor tradiţionale, precum pescuitul şi creşterea animalelor şi colonizarea cu noi populaţii în vederea dezvoltării agriculturii, au condus în schimb la dispersarea şi asimilarea etnică a populaţiei locale şi la schimbarea componenţei etnice a provinciei. Astăzi, „Babilonul etnic” al Dobrogei este o amintire, peste 90% din populaţie fiind reprezentată de etnici români.

Bibliografie:

Periodice:

Romînia Liberă

Scânteia

Scânteia Tineretului

Agricultura Nouă

Luceafărul

Dobrogea Nouă

Drumul Socialismului
Articole din ziare:

„Colectivizarea regiunii Constanţa, izvor de preţioase învăţăminte,” în Agricultura nouă, 25 octombrie 1957, pp. 1, 4.

„„Constanţa, prima regiune complect cooperativizată”, în Scânteia, 5 iulie 1957, p. 1.

„Cu prilejul împlinirii a 6 ani de la încheierea colectivizării în regiunea Dobrogea”, în Revista Gospodăriilor Agricole de stat, 11 (noiembrie 1963), pp. 16-17.

„Cuvântul deputatului Vasile Vâlcu (regiunea Dobrogea) la Marea Adunare Naţională, în Scânteia, 29 aprilie 1962, p. I.

„Cuvântul deputatului Vasile Vâlcu (regiunea Dobrogea) la Marea Adunare Naţională,” în Scânteia, 29 aprilie 1962, I.

„Ieri în regiunea Constanţa s-a terminat colectivizarea agriculturii”, în Scânteia, 20 octombrie 1957, p. I.

„Les camps de travail forcé en Roumanie. Le Canal Danube-Mer Noire”, în Le Syndicaliste Exilé, 15 noiembrie 1952, pp. 5-7.

“Raionul Feteşti, al 5-lea din Regiunea Constanţa a terminat colectivizarea agriculturii,” în Scânteia, 29 septembrie 1957, p. I.

„Raionul Istria în întregime cooperatizat. Regiunea Constanţa 90 la sută cooperativizată”, în Scânteia, 23 mai 1957, p. 1.

„Regiunea Constanţa cu agricultura cooperativizată aproape în întregime. 97,7% din numărul familiilor de ţărani din regiune şi 87,90% din suprafaţa în gospodării colective şi întovărăşiri agricole”, în Scânteia, 28 iunie 1957, p. 1.

„Ritmul constănţean”, în Scânteia, 23 septembrie 1957, p. I.

Comunicat Agerpres „O strălucită victorie pe drumul transformării socialiste a agriculturii. Constanţa, prima regiune din tară colectivizată în întregime”, în Munca, XIII (20 octombrie 1957) 3104, p. I.

Pârvu, Dumitru. „Sprijinul gospodăriilor agricole de stat în colectivizarea regiunii Constanţa”, în Agricultura Nouă, 25.X.1957, p. I.

Popescu, Barbu, Ing. „Agricultura Dobrogei astăzi” Scânteia, 7.3.1964, p. I, II.

Rotaru, Marin şi Radu Atanasescu, “În regiunea Constanţa s-a terminat colectivizarea agriculturii”, în Scânteia, XXVII (4 iulie 1947), 4040, p. I.

Sharatia S., O. Gheorghiu, „Din experienţa cooperativizării agriculturii în regiunea Constanţa”, în Probleme Economice, No. 6, (1956).

Tudose, Vasile. “Acum 14 ani a început adevărata viaţă a Dobrogei,” România Liberă, 21 august 1958, p. 3.

Interviuri citate:

Sindicatul Întreprinderii Piscicole Jurilovca, Interviuri cu 15 pescari, 1970, manuscris.

C.I., interviu cu L.B., femeie, n., fostă cooperatoare, văduvă, vara 2001.

S.D. şi C.I., interviu cu C.A, femeie, n. 1935, soţie de pescar, fostă cooperatoare, vara 2001.

S.D. şi C.I., interviu cu C.B., n. 1940, femeie, soţie de pescar, fostă cooperatoare, 1940, vara 2001.

S.D. şi C.I., interviu cu M.T., bărbat, n. 1927, ţăran sărac, fost preşedinte GAC, vara 2001.

S.D. şi C.I., interviu cu B.L., bărbat, n. 1925, preot, fără pământ, vara 2001.

S.D. şi C.I., interviu cu V.Z., bărbat, n. 1933, fiu de pescar fără pământ, tractorist, fost preşedinte CAP, 1970-1980, vara 2001.

S.D. şi I.C., interviu cu D. C., n. 1926 bărbat, ţăran urmaş de veteran împroprietărit cu patru hectare, vara 2001.

S.D. şi I.C., interviu cu R. A., n. 1926, femeie, ţărancă urmaşă de veterani din Roman şi Caracal împroprietăriţi cu zece hectare, vara 2001.

Materiale de Arhivă:

Open Society Archive, Budapesta, (OSA), Fonds 300: Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research, Subfonds 60: Romanian Unit, Series 1: 202 Agriculture, Fonds: RFE 15366/1952; 5351/1951; 15367/1952; 14077/1952; 1702/1952; 2966/1959; 2632/1959; 2278/59, 2268/1959; 2569/1958; 1270/1959; 632/1962; 4572/1958.