Constantin Dumitriu (Preşedinte frşah)



Yüklə 7,65 Kb.
tarix03.11.2017
ölçüsü7,65 Kb.
#29811

Constantin Dumitriu (Preşedinte FRŞah)

Suntem onoraţi ca ţară să găzduim acest turneu, este o mândrie pentru întreg sportul românesc, mai ales pentru şah, că într-o perioadă de criză reuşim să organizăm unul din turneele de Grand Slam în ţara noastră; deci practic România a intrat în acele 5 ţări din lume în care se desfăşoară acest circuit. Sunt bucuros că avem aici 5 din primii 20 jucători ai lumii şi că Dieter Nisipeanu e prezent în acest turneu, sunt convins că va face o figură bună. Ne dorim în continuare să aducem valori în România şi să stăm cu fruntea sus, pentru ca în câţiva ani să dăm la rândul nostru valori şahului mondial. Magnus Carlsen este un exemplu pentru tineret, juniorii vor avea prilejul să-i vadă partidele jucate aici şi să se ambiţioneze să ajungă în vârful şahului mondial. Am mare încredere că, cu un plus de disciplină, Cristian Chirilă (pe care l-am întâlnit aici) poate demonstra şi la seniori valoarea lui atestată de titlul mondial de la juniori.


Liviu-Dieter Nisipeanu

Până acum stau foarte bine, suntem toţi la egalitate cu 0 puncte... Sper să joc bine, să fie şi un turneu frumos, dacă se poate să-l şi câştig... Anul trecut mi-a lipsit un secondant, acum îl am pe Viorel Iordăchescu. Poate că n-am jucat la nivel maxim, am scârţâit la ora a treia de joc, acum însă m-am adaptat acestui ritm. Îmi lipseşte cumva experienţa constantă cu jucători de acest nivel, pentru că ei pun în continuu probleme, rezistă, nu greşesc. De asta e greu, dar totuşi e frumos că se joacă turneul în România !


Magnus Carlsen

Ca întotdeauna, sunt mulţumit să am primul joc cu albele, sper să fie un început de bun augur.

În timpul liber voi juca Nintendo şi voi urmări partidele Campionatului Mondial de fotbal, unde favorite par a fi Brazilia şi Spania, dar sigur că suntem abia la start şi se vor mai întâmpla multe.
Henrik Carlsen

Îmi face mare plăcere să mă aflu în România, ţară din care am admirat-o realmente pe Nadia Comăneci (...e şi din generaţia mea), mai ales că afirmarea ei s-a produs chiar în Norvegia la Campionatele Europene de la Skien în 1975 ! Va fi un turneu util pentru pregătirea lui Magnus, în aceasta continuând să se afle la loc important şedinţele cu Garri Kasparov, care anul trecut s-au desfăşurat la Moscova, Oslo şi pe malul croat al Adriaticii.


Boris Gelfand

Mă bucur că am şansa să fiu pentru a doua oară invitat la acest turneu (alături de secondantul meu Alexander Huzman), unde anul trecut am avut o participare foarte reuşită. E drept însă că nu poţi anticipa în general dacă vei juca bine sau nu... Pădurea din jur mă inspiră la fel de mult ca şi aerul proaspăt, aşa că sper să fiu la înălţime din nou !


Ruslan Ponomariov

Vreme frumoasă, mâncare bună, oameni primitori... Doresc să obţin aici cel mai bun rezultat posibil, să fiu sângeros precum Dracula şi să-i tăbăcesc pe toţi. Mi-ar plăcea mai mult să joc aici la Bazna decât la Mediaş, fiindcă după rundă pot ieşi să fac baie în bazinul înconjurat de fete în bikini !


Teimour Radjabov

Toţi jucătorii care sunt aici fac parte din elită şi e firesc să se lupte pentru primul loc, lucru valabil şi pentru mine. Am fost foarte interesat sa particip în acest turneu de categorie înaltă şi voi încerca să fiu în formă maximă. E nevoie însă şi de noroc pentru a câştiga asemenea turnee. Anul trecut am fost câştigat la Shirov şi Gelfand, dar am ratat acele victorii, reuşind la final un +2 (cu o partidă excelentă la Kamski). Acum am venit cu întreaga familie (adică părinţii şi fratele mai mic), pentru că îmi place foarte mult ambianţa (de la localitate până la mâncare). Se simte faptul că d-na Elisabeta Polihroniade cunoaşte perfect ceea ce au nevoie jucătorii şi le acordă o atenţie maximă !



A consemnat Dinu-Ioan Nicula
Yüklə 7,65 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin