Constantin Mustaţă Teroare în Ardeal (II)

O zi secui, o viaţă unguri...

Ce ţi-e şi cu istoria! Tot se discută despre secui şi aşa botezata de ei „Ţară a Secuilor”, deşi ei mai sunt doar vreo câteva sute. Aşa o spune şi ultimul recensământ. Şi nici nu sunt recunoscuţi a exista.

Vreo câţiva dintre cele câteva sute, cer zgomotos acordarea ţinutului în care locuiesc, un statut de autonomie. Un fel de stat în stat, după ce, vreo cincisprezece ani au vrut ba autonomie culturală (pe care o au din belşug, fără nevoia tânguielilor de „discriminare pozitivă”), ba drepturi colective... Dar, incredibil, ei nu figurează în nomenclatorul minorităţilor din România! Şi nu c-ar avea cineva ceva cu ei... Ei se declară unguri, în vreme ce vârfurile politice ale singurului partid etnic „înregistrat” în România şi prin toată Europa, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.), lămuresc imperativ chestiunea: secuii sunt unguri! Cum, cu aproape două decenii în urmă, până şi armenii din Cluj erau hotărâţi să devină... unguri! Cum? Au convocat o adunare generală a armenilor din judeţul Cluj, în sediul U.D.M.R.-ului judeţean, şi au decretat, între altele, două incredibile aberaţii: afilierea U.D.A.R. la... U.D.M.R. şi adoptarea ca limbă oficială a armenilor... ungureasca! Cum vestea nu putea să rămână între pereţii salonului din casa marelui profesor şi patriot Ioan Lupaş, pe care au rechiziţionat-o prin mărinimia prefectului ţărănist Octavian Buracu, ataşat trup şi suflet de grupările iredentiste, unde îşi are sediul cel mai important „partid”, numit „Uniune”, neînregistrată juridic, organizaţia care terorizează din 24 decembrie 1989 România, a ajuns şi la urechile şefului pe ţară al armenilor, Varujan Vosganian. S-a suit în primul avion, a aterizat la Cluj, a reconvocat U.D.A.R.-ul şi-n trei minute castelul clădit sub aripa ocrotitoare a U.D.M.R., s-a dărâmat...

Şi totuşi, ce sunt secuii? Am printre ei mulţi prieteni... Miki Pátrubány e unul din numele cele mai cunoscute. Un inginer cu o putere remarcabilă de creativitate, realizatorul primului microcalculator românesc: „Premium”... Un fel de străbunic al laptopurilor de azi. Un băiat vesel, blond, cu ochi albaştri, ca seninul cerului. A scris cărţi şi nu mai existau pentru el taine în privinţa microprocesoarelor. Când i-a ieşit de sub tipar cartea „Microprocesorul Z 80”, mi-a oferit-o cu un elegant autograf, promiţându-mi că a doua zi va răspunde invitaţiei mele de a se întâlni cu studenţii mei, la un curs postuniversitar de profil. Şi cum se temea să nu uite, i-am promis că va veni să-l conducă cea mai frumoasă studentă. Am zâmbit amândoi, iar a doua zi, frumoasa studentă s-a dus la sediul Institutului pentru Tehnică de Calcul din Cluj, să-l invite pe „domnul inginer Miki Pátrubány”. Numai că, ajunsă la portăreasă, s-a fâstâcit şi i-a spus că-l caută pe „domnul inginer Miki Cincidegete”! Mirată, portăreasa, cu vechi stagiu, o întrebă dacă nu cumva îl caută pe „domnul Miki Pátrubány”... Secuiul! S-a dezmeticit şi peste câteva minute se-ndrepta cu invitatul meu spre sala de curs... S-a amuzat şi el de întâmplare, la care, ulterior, a mai apărut o corecţie colegială. Era din „secuime”, dar originea lui, de care nu s-a lepădat, era... armenească.

De-atunci, ne-am văzut tot mai rar... Erau foarte apropiate zilele Revoluţiei din Decembrie ’89. Miki s-a retras spre firma lui privată, una de succes, dar s-a avântat şi în lumea politicii, într-o zi aflând din ziare că el, Miki Pátrubány, profesionistul de clasă, blondul cu ochi albaştri, armeanul-secui pe care îl ştiam şi-l admiram, prezent la Budapesta, la un mare Congres Mondial al Ungurilor, a fost ales Preşedinte al Uniunii Mondiale a Ungurilor! M-am bucurat, dar de atunci, mereu plecat, n-am mai avut decât vreo două-trei „întâlniri” telefonice. Atât! Am continuat însă să-mi pun întrebări: de fapt, ce e Miki: Secui? Armean? Ungur?... Şi de fiecare dată am găsit acelaşi răspuns: e ce simte!

...Şi totuşi, în aşa-zisa „Ţară a Secuilor”, în statistică mai sunt doar câteva sute de suflete, dacă nu cumva doar zeci care se declară secui. M-am pus în pielea acestor oameni şi am simţit un puternic cutremur sufletesc. Mi-a părut totul un joc absurd. O trădare. Şi, vai, câte interese în spatele acestei meschinării! Şi câtă minciună în jurul relaţiei unguri-secui! Un politruc uns cu toate unsorile, devoratorul de păduri din Harghita-Covasna, adică Attila Verestóy, decreta că ungurii şi secuii sunt tot atât de rude precum oltenii cu românii... Iar dacă încerci să deschizi o astfel de discuţie, sar în sus şi U.D.M.R.-ul şi Budapesta. Iau foc. Pentru ei, secuii, ca etnie, nu există. Cele câteva procente în plus pentru partidul etnic U.D.M.R. fac bine la alegeri... Din câţi sunt, doar vreo trei-patru sute au îndrăznit să nu-şi trădeze etnia. Restul, au făcut-o cu nonşalanţă.

Răsfoiesc cifrele Recensământului din anul 2002, în căutarea secuilor. O trudă inutilă. Caut statistici mai vechi, dar la fel. Lipsesc secuii! Şi sunt contrariat, mai ales că întâlnesc prea frecvent cuvinte precum „Ţinut secuiesc”, „Muzeul Naţional Secuiesc” la Sf. Gheorghe, „Muzeul Naţional al Ciucului” la Miercurea Ciuc, „Ansamblul folcloric secuiesc Haromszek”. Există până şi un partid etnic al secuilor... Ţinut, da. Muzeu, da. Ansamblu folcloric, da. Ziare, da. Nume de „Szekely”, din belşug. Atunci, unde sunt secuii? Ba, din când în când, se mai cântă şi Imnul Secuilor! El chiar există! Da, au şi imn propriu... Să-i credem oare orbeşte „pe liderii” politici unguri din Ardeal că termenii „secui” şi „unguri” se suprapun? Nu-mi rămâne atunci decât să mă-ntreb ce-a fost în capu’ celor care au constituit celebra alianţă „Unio Trium Nationum”, din care făceau parte ungurii, saşii şi secuii? Dar armata-spaimă a secuilor, atât de activă în organizarea crimelor din anii 1848 şi 1849 ce era, de fapt?!

Găsesc şi o explicaţie... secuiască: un prefect secui din Trei Scaune, prin anul 1890, înflăcărat de serbările „Mileniului unguresc”, politician şi „patriot oportunist”, şi-a „vândut” repede etnia, susţinând că în anul 1848 toţi secuii ar fi renunţat a mai fi secui, spre a deveni automat (!?) cetăţeni unguri ai... Imperiului „Sf. Ştefan”! Asta, în ciuda documentelor care o spun clar: la colonizarea lor în estul Transilvaniei, secuii maghiarofoni de azi, nu fuseseră unguri! Cam la fel cum şi românii-băştinaşi din secuime, prin secuizare, au putut fi consideraţi... unguri! În anul 1990, în lucrarea „Românii şi secuii”, apărută în Editura Ştiinţifică (dar scrisă prin anul 1965!?), marele istoric Ion I. Russu prezenta astfel „geografia” secuimii: în termeni administrativi, ea cuprindea centrul şi estul judeţului Mureş (o parte din Valea Mureşului, Valea Nirajului, cursul superior al Târnavei Mici), judeţul Harghita (Odorhei, Ciuc, Gheorgheni), o mică parte a zonei Topliţa, judeţul Covasna (Sf. Gheorghe, Covasna, Tg. Secuiesc). Despre secui şi secuime, există o vastă bibliografie, semn că au jucat un rol foarte important, existenţa lor fiind remarcată în toate cronicile păstrate, inclusiv cea a „Notarului Anonymus”. Nici enciclopediile nu-i ocolesc, consemnând colonizarea lor pe pământul românilor, prin secolele XII şi XIII. Ei au avut aceeaşi soartă ca şi românii, privind asimilarea în mase compacte. Că s-au aşezat în teritoriile locuite de românii-autohtoni, e o certitudine, având încă din primii ani relaţii multiple economice, sociale, politico-militare, atât cu românii din estul Transilvaniei, cât şi cu ceangăii, în cea mai mare parte români secuizaţi sau maghiarizaţi, trecuţi în Moldova, spre a scăpa de mare opresiune la care erau supuşi, în speranţa de a duce o viaţă mai normală şi mai liniştită. Colonizarea lor au făcut-o regii unguri, pentru a asigura paza hotarelor Transilvaniei.

Originea secuilor este o poveste încă nedesluşită. Simon din Kéza, de pildă, susţine că secuii ar fi rămăşiţe ale hunilor şi că, după invazia ungurilor, ar fi dobândit o parte din ţară, „însă nu în Câmpia Pannonică, ci în munţii de margine”, unde „au avut aceeaşi soartă cu românii, de aceea, amestecaţi cu românii, ei se folosesc de literele acestora”. G. Popa-Lisseanu, în „Izvoarele istoriei românilor”, mai consemnează încă o informaţie interesantă: în secolele XI-XII, nu fără opoziţii, secuii s-au convertit la creştinism, în ritul apusean! Azi, în 2009, majoritatea lor zdrobitoare sunt romano-catolici, şi nu reformaţi cum sunt cei mai mulţi dintre unguri...