Constantin Mustaţă Teroare în Ardeal (II)

„Pogromul” de la Tg. Mureş văzut de

telereporterul Dorin Suciu

Ce-o fi fost oare în sufletul lui Dorin Suciu, atunci, în seara zilei de 20 martie 1990? Era la capătul unei zile lungi şi grele, în care a filmat pe „16 milimetri” o peliculă unică: oraşul lui, din care transmisese Televiziunii din Bucureşti mii de telereportaje şi informaţii-document, trăia o veritabilă Revoluţie. Simplificând totul, forţe ostile Statului Român, au declanşat lupta pentru reinventarea unei „Mici Ungarii” în inima României, aşa cum se-ntâmplase, cu decenii în urmă, când la intervenţia directă a „Tătucului” Stalin, a fost întemeiată Regiunea Mureş Autonomă Maghiară. O „Regiune” în care limba oficială era maghiara, iar conducătorii, exclusiv unguri. Stat în stat! A filmat trei casete, vreo 9 minute, a alergat la „releu”, a transmis înregistrarea şi comentariul, după care a aşteptat Telejurnalul. Cel mai important moment al zilei, din cele trei-patru ore cât difuza atunci Televiziunea Română. Tristeţi, însă. Chiar îngrijorare. Nu pricepea Dorin Suciu ce s-a-ntâmplat cu relatarea lui, şi cum a ajuns Televiziunea Română să difuzeze înregistrarea făcută de un operator irlandez. Era una din marile dureri profesionale... Filmase corect. Surprinsese, din camera 504 a Hotelului Grand, acolo unde locuia ziaristul ieşean Gabriel Huideş de la „Opinia”, toate momentele importante ale încleştării, inclusiv loviturile aplicate unui bărbat în pulovăr verde, căderea acestuia, şi desfigurarea acestuia, până la momentul care era apropiat de lichidarea fizică a acestui om. Verdictul l-a dat filmul şi comentariul irlandezului: omul căzut era un ungur, iar loviturile cauzatoare de moarte i le-au aplicat românii, organizatorii... „pogromului”! Un fals care a făcut, din nefericire, înconjurul lumii, fără ca vreodată să mai poată fi corijat: românii organizează masacre împotriva ungurilor! O poveste tristă care îl macină încă şi azi pe marele publicist, Dorin Suciu. Şi, nici până azi, imaginile acelea terifiante, înregistrate de irlandezul invitat special de U.D.M.R., care conţineau un atât de mare neadevăr, n-au fost dezminţite. Omul căzut, era un român, Mihăilă Cofariu. Cei ce voiau să-l omoare, erau unguri. Şi din Ungaria, dar şi de la noi, manipulaţi de liderii care voiau, cu orice preţ, să ducă la capăt comanda imperativă a lozincii revizioniste: „Acum ori niciodată!”.

*
20 martie 1990... Előd Kincses, campionul de odinioară al României la 100 de metri plat, goneşte cu autoturismul, dis-de-dimineaţă, prin „Secuime”, cu o lozincă devenită clasică: „Talpra magyar!” Adică „Ridică-te, maghiare!”... O chemare disperată, adresată peste tot pe unde a trecut: pe Valea Mureşului, în zona Sovata - Cristur - Odorhei şi mai departe... Ceilalţi „Kincses”-i au alte misiuni: provocări, sabotaje, incitări la greve, inducerea stării de terorism. Echipe de şoc pregătite de U.D.M.R. provoacă grevă la fabrica de pâine. O grevă anunţată populaţiei ungureşti cu o zi înainte, de către organizatori. Mulţi români, neştiind „planurile”, au rămas fără pâine. Radio Tg. Mureş transmite în limba maghiară apeluri care duc la radicalizarea acţiunilor antiromâneşti, în timp ce, în multe întreprinderi, oamenii sunt sechestraţi, pentru a nu putea participa la evenimentele deja declanşate de U.D.M.R.. Adică, la „pogromul” despre care Europa şi America au fost informate de U.D.M.R. că va fi organizat de români... Atunci când „hoţul”, adică organizaţia teroristă U.D.M.R., striga „hoţii”, spre a se acoperi astfel în faţa lumii civilizate.

O zi la care era programată să se dea lovitura finală. Ziua în care să renască atât de regretata „Regiune Autonomă Maghiară”, cu „capitala” la Tg. Mureş, întemeiată sub impulsul tancurilor sovietice, care mai defilau încă prin România. Ea venea după un nesfârşit şi tragic val de evenimente, dintre care vom reda câteva.

Cazul Band. Ca peste tot, şi în această mare comună mureşană s-a constituit Consiliul Comunal Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, avându-l ca preşedinte pe profesorul Dionisiu Marton. O alegere logică, a unui bun profesionist, de o probitate morală remarcabilă, echilibrat. Unui lider U.D.M.R. local, László Gábor, nu i-a convenit, declanşând presiuni politice la capătul cărora a reuşit să-l impună, în locul profesorului Marton, pe Onea Gáspár Victor... Pentru el au votat doar şase, iar pentru primul propus nouă. Şi asta, după valuri de ameninţări asupra consilierilor locali, cu moartea şi incendierea gospodăriilor, dirijate de Gábor, care a atras în joc grupuri de ţigani agresivi. Prea puţine însă, din totalul de 15 voturi... Au recurs însă la instalarea pe scaunul de primar, cu forţa, a lui Onea Gáspár, fără a fi întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi ales. Era voinţa U.D.M.R.-ului local şi avea susţinerea mai-marilor „etnici” de la Târgu Mureş. Nu conta numărul de voturi! Şi tentativa s-a repetat. În aşteptarea viitoarelor şedinţe, pentru intimidarea consilierilor, alte geamuri sparte, cu bile metalice, alte scrisori de ameninţare, răspândiri de zvonuri şi calomnii, instigare la violenţe împotriva românilor. Grupul ungaro-ţigănesc, cerea ultimativ alungarea românilor din Band... În aceste condiţii, conducerea comunei a fost preluată de renegatul Onea Gáspár Victor, şi ceilalţi: László Gábor, Vizi János, Vágner Iosif, Székéres László, Székéres Izabela, Harai Melinda, grupul de susţinători, având misiunea să organizeze „spectacole” extremiste: Balázs Péter, Szabo Tamas, Horváth Iolán, Nagy Gizela, Szabo Iolán, Balázs János, Klein Márton, Szábo Mihály, Vajda Ádám, Farkas Adalbert, Kiss Alpár... Şi nu doar ei! Lor li s-au alăturat şi alţi „etnici”. Împreună au ocupat Primăria, unde l-au instalat nu doar pe primarul vândut, ci şi sediile de campanie ale U.D.M.R. şi MADISZ. Numai că CPUN Mureş, prezidat de generalul-maior (r) Ion Scrieciu, n-a validat abuziva înscenare, urmarea fiind una neaşteptată: grupul etnic rebel i-a sechestrat pe poliţiştii din localitate, l-au menţinut ca primar, cu forţa, pe Victor Onea Gáspár, acesta pretinzând poliţiei să-i aducă pe românii opozanţi, în faţa celor adunaţi, spre a fi judecaţi, ameninţând că, dacă nu-i vor aduce, ei, poliţiştii, vor fi expulzaţi din comună! Şi, cum au refuzat să execute ordinul dat de „primar”, poliţiştii chiar au fost scoşi din comună! Apoi, în timp ce staţia de Radioamplificare din Band lansa apeluri către etnicii unguri pentru recurgerea la forţă, profesoara Szekeres Izabela, a cerut ca opozanţii români să fie legaţi de tractoare şi târâţi spre centrul comunei!

La acel mijloc de februarie ’90, au urmat alte zile dramatice, avându-l în prim plan tot pe Kincses Előd. Simţind că Band-ul poate fi locul ideal de declanşare a unei noi provocări, însoţit de câţiva reporteri de la Redacţia maghiară a Radioului Târgu Mureş, şi de la presa ungurească, răsărită în zonă ca ciupercile după ploaie. Totul era dinainte pregătit: un miting ţigănesc-unguresc. Mai ales că primii, în număr mare în comună, sunt uşor de „cumpărat” pentru astfel de acţiuni. Cu harul lui avocăţesc, i-a aţâţat energic pe participanţi împotriva românilor, şi, mai ales, a consilierilor locali, care nu cedau la stăruinţa celor ce-l voiau ales ca primar, pe nefericitul Onea Gáspár. Alt Gáspar, Sándor, autoinstalatul ca şef la Radio Târgu Mureş, este cel care şi-a dat acordul să fie transmis pe post acel miting, la capătul căruia extremiştii unguri prezenţi s-au declarat aleşi în autoconstituitul Consiliu Comunal Provizoriu de Uniune Naţională. E momentul când voinţa lui Király Károly, a lui Kincses Előd şi a celorlalte minţi înfierbântate, avea să se împlinească, prin „alegerea” lui Onea Gáspár, ca primar cu... delegaţie, devenit astfel pionul principal al jocurilor udemeriste. Pentru că mai erau multe de făcut: alungarea celor trei poliţişti români (Blaga, Gâlgău şi Markos), preluarea sediului CAP, schimbarea tuturor românilor din funcţiile pe care le deţineau fie la poşta locală, fie la cooperaţie, la baza de recepţie. Apoi presiunea asupra educatoarelor, învăţătorilor şi profesorilor români, pentru a părăsi locurile de muncă. Până şi şefului restaurantului Cornel Crişan, şi el etichetat „ceauşist”, i-au cerut să plece din Band! Erau deja pregătiţi înlocuitorii... Toţi unguri! Şi, evident, niciunul... „ceauşist”. Toţi „revoluţionari curaţi”. Merită să mai consemnăm şi unul din planurile eşuate: la capătul acestui val de acţiuni antiromâneşti, Kincses Előd, sperând să apară scânteia revoltei, a cerut comandantului marii unităţi motomecanizate din Târgu Mureş, nici mai mult, nici mai puţin, decât să trimită armata la Band, să intervină pentru a-i „linişti” pe... români, care au declanşat acţiuni „explozive” împotriva ungurilor şi a ţiganilor! O cerere imperativă, care a fost respinsă cu fermitate. Era o nouă diversiune. A câta?! Era regizată de Kincses Előd, cu unele reuşite parţiale: a fost adus şef de post plutonierul Fodor András, ginerele extremistului Ráduly Elemér, l-a numit preşedinte CAP pe... Székéres Árpád, la SMA, în locul lui Valerian Bărbulescu, l-a instalat pe Kopeczny Győrgy... Picior de român n-a mai rămas în vreo funcţie la Band!

Band, un caz generic. O „reţetă” generalizată în tot Ardealul din care nu lipsesc nici schingiuiri şi crime. Teroare instituită cu metode specifice, diversificate!