Constituţia regatului spaniei

Tratatele Internaţionale

Articolul 93

Printr-o lege organică se poate autoriza încheierea tratatului, atribuind unei organizaţii sau instituţii interna-ţionale exercitarea competenţelor ce decurg din Constitu- ţie. Parlamentul sau Guvernul, după caz, sunt cei care garantează realizarea acestor tratate şi a rezoluţiilor care emană de la organizaţiile internaţionale sau supranaţionale, care au aceste competenţe.

Articolul 94

1. 
   Acordul statului de a se angaja prin tratate sau convenţii va avea autorizaţia prealabilă a Parlamentului, în următoarele situaţii:
   

1. 
   Tratate cu caracter politic;
   
2. 
   Tratate sau convenţii cu caracter militar;
   
3. 
   Tratate sau convenţii care afectează integritatea teritorială a statului sau drepturile şi îndatoririle funda-mentale prevăzute de Titlu I;
   
4. 
   Tratate sau convenţii care conţin obligaţii finan-ciare pentru finanţele publice;
   
5. 
   Tratate sau convenţii care presupun modificări sau derogări de la o lege sau necesită adoptarea de dispoziţii legislative pentru executarea lor;
   

2. 
   Congresul şi Senatul sunt informaţi imediat de încheierea tuturor tratatelor şi convenţiilor.
   

Articolul 95

1. 
   Încheierea unui tratat internaţional care conţine prevederi contrare Constituţiei trebuie precedată de revi-zuirea constituţională.
   
2. 
   Guvernul sau oricare din cele două Camere pot solicita Tribunalului Constituţional pentru a se pronunţa dacă există sau nu această contradicţie.
   

Articolul 96

1. Tratatele internaţionale, încheiate în mod valid şi odată publicate oficial în Spania, fac parte din dreptul

intern. Dispoziţiile lor pot fi modificate, suspendate sau abrogate, numai în forma prevăzută de tratatul respectiv sau conform cu normele dreptului internaţional.

Pentru denunţarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale se va urma aceeaşi procedură prevăzută pentru ratificarea ior ca în articolul 94.

TITLUL IV

Guvernul şi administraţia

Articolul 97

Guvernul conduce politica intrenă şi externă, administraţia civilă şi militară şi apărarea statului. Exercită funcţia executivă şi puterea reglementară conform Constituţiei şi legilor.

Articolul 98

1. Guvernul este alcătuit din preşedinte şi vicepre-şedinţi, dacă este cazul, miniştri şi alţi membri stabiliţi de lege.

2. 
   Preşedintele conduce activitatea Guvernului şi cordonează funcţiile celorlalţi membri ai acestuia, fără a prejudicia competenţa şi responsabilitatea directă a acestora in atribuţiile lor.
   
3. 
   Membrii Guvernului nu pot îndeplini alte funcţii reprezentative decât cele proprii mandatului parlamentar şi nici o altă funcţie publică care nu rezultă din funcţia sa, precum şi nici o activitate profesională sau comercială.
   
4. 
   Legea stabileşte statutul şi incompatibilităţile mem-brilor Guvernului.
   

Articolul 99

1. După fiecare alegere a Congresului Deputaţilor şi în celelalte situaţii prevăzute de Constituţie, regele propune un candidai la preşedenţia Guvernului, prin intermediul preşedintelui Congresului Deputatilor, după ce în prealabil, s-a consultat cu reprezentanţii desemnaţi de grupurile politice cu reprezentare parlamentară.

2. 
   Candidatul propus, potrivit alineatului precedent, expune în faţa Congresului Deputaţilor programul politic al Guvernului pe care are intenţia să-l formeze şi solicită votul de încredere al Camerei.
   
3. 
   În cazul în care Congresul Deputaţilor acordă încredere cu majoritate absolută, candidatului, regele îl numeşte preşedinte. Dacă nu se obţine acestă majoritate, se supune la vot în patruzeci şi opt de ore de la prima votare, aceeaşi propunere şi încrederea se consideră acordată dacă se obţine majoritatea simplă.
   
4. 
   Dacă nu se obţine votul de încredere pentru investitură conform celor arătate, se procedează la propuneri succesive în forma prevăzută în alineatele anterioare.
   
5. 
   Dacă au trecut două luni, începând de la primul vot de investitură, şi nici un candidat nu a obţinut încrederea Congresului Deputaţilor, regele dizolvă ambele Camere şi convoacă noi alegeri, cu consultarea preşedintelui Con-gresului Deputaţilor.
   

Articolul 100

Ceilalţi membri ai Guvernului sunt numiţi şi demişi de rege, la propunerea preşedintelui acestuia.

Articolul 101

1. Guvernul îşi încetează mandatul ca urmare a alegerilor generale, în cazurile de pierdere a încrederii Parlamentare prevăzute de Constituţie sau în caz de demisie ori deces al preşedintelui acestuia

2. Guvernul al cărui mandat a încetat continuă să funcţioneze până la instalarea noului Guvern.

Articolul 102

1. 
   Răspunderea penală a preşedintelui şi a celorlaţi membri ai Guvernului este de competenţa Tribunalului Suprem, Secţia Penală.
   
2. 
   Dacă acuzarea este pentru trădare sau altă infrac-ţiune contra siguranţei statului, săvârşită în exerciţiul fucncţiilor sale, acţiunea penală se poate pune în mişcare, numai la cererea unui sfert din membrii Congresului Deputatilor şi cu acordul majorităţii absolute a acestuia.
   
3. 
   Prerogativa regală de graţiere nu se aplică cazurilor reglementate de prezentul articol.
   

Articolul 103

1. 
   Administraţia publică serveşte cu obiectivitate intereselor generale şi acţionează conform principiilor de eficacitate, ierarnie, descentralizare, desconcentrare şi coordonare, cu respectarea legii şi a sistemului de drept.
   
2. 
   Organele administraţiei de stat sunt create, îndru-mate şi coordonate potrivit legii.
   
3. 
   Prin lege este reglementat statutul funcţionarilor publici, accesul la funcţia publică conform cu principiile de merit şi de capacitate, particularităţile exercitării dreptului de afiliere la sindicate, sistemul de incompatibilităţi şi garanţiile pentru imparţialitatea în exercitarea funcţiilor lor.
   

Articolul 104

1. 
   Forţele şi corpurile de securitate, aflate în subordinea Guvernului, au ca scop apărarea exercitării libere a drepturilor şi libertăţilor şi garantarea securităţii cetăţenilor.
   
2. 
   O lege organică stabileşte funcţiile, principiile de bază ale activităţii, ca şi statutul forţelor şi corpurilor de securitate.
   

Articolul 105

Legea reglementează:

1. 
   Dreptul cetăţenilor de a fi ascultaţi, direct sau prin intermediul organizaţiilor şi asociaţiilor recunoscute de lege, în cadrul procesului de elaborare a dispoziţiilor ad-ministrative.
   
2. 
   Accesul cetăţenilor la arhivele şi registrele adminis-trative, cu excepţia celor care privesc securitatea şi apărarea statului, cercetarea infracţiunilor şi intimitatea persoanelor.
   
3. 
   Procedura ce trebuie urmată pentru elaborarea actelor administrative, garantându-se ascultarea celui interesat.
   

Articolul 106

1. 
   Tribunalele controlează puterea reglementară şi legalitatea acţiunii administrative, ca şi supunerea acesteia scopurilor care o justifică.
   
2. 
   Particularii au dreptul, conform legii, de a fi despăgubiţi pentru orice vătămare a drepturilor şi bunurilor lor, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, ori de câte ori, aceste prejudicii sunt consecinţa funcţionării serviciilor publice.
   

Articolul 107

Consiliul de Stat este organul consultativ suprem al Guvernului. O lege organică reglementează compunerea și competenţa sa.

TITLUL V

Raporturile Guvernului cu Parlamentul

Articolul 108

Guvernul răspunde solitar de gestiunea sa politică în faţa Parlamentului.

Articolul 109

Camerele şi comisiile pot cere, prin preşedinţii acestora, informaţiile şi ajutorul de care au nevoie, Guvernului şi departamentelor sale, precum şi oricărei altă autorităti de stat şi comunităţilor autonome.

Articolul 110

1. 
   Camerele şi comisiile pot solicita prezenţa membrilor Guvernului.
   
2. 
   Membrii Guvernului au acces la şedinţele Camerelor şi comisiilor şi au posibilitatea de a lua cuvântul şi de a solicita să informeze pe funcţionarii departamentelor lor.
   

Articolul 111

1. 
   Guvernul şi fiecare din membrii săi sunt obligaţi să răspundă la interpelările şi întrebările formulate de cele două Camere. Pentru această dezbatere, regulamentele Camerelor stabilesc un timp minim săptămânal.
   
2. 
   Orice interpelare poate da loc adoptării unei moţiuni prin care Camera îşi manifestă poziţia.
   

Articolul 112

Preşedintele Guvernului, după ce Consiliul de Miniştri a deliberat, poate pune Congresul Deputaţilor problema acordării încrederii asupra programului său, sau asupra unei declaraţii de politică generală. Încrederea se consideră acordată când este votată cu majoritatea simplă a deputaţilor.

Articolul 113

1. 
   Congresul Deputaţilor poate angaja responsabilitatea politică a Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură , cu votul majorităţii absolute.
   

2. Moţiunea de cenzură trebuie să fie iniţiată de cel puţin a zecea parte din deputaţi şi trebuie să cuprindă un candidat la preşedenţia Guvernului.

3. Moţiunea de cenzură nu poate fi votată decât după ce au trecut cinci zile de la prezentarea sa. În primele două zile se pot prezenta moţiuni alternative.

. 4. Dacă moţiunea de cenzură nu a fost adoptată de Congresul Deputaţilor, semnatarii săi nu vor putea iniţia alta în aceeaşi sesiune.

Articolul 114

1. 
   Dacă Congresul Deputaţilor retrage încrederea acordată Guvernului, acesta îşi va prezenta demisia rege-lui, procedându-se conform articolului 99, la desemnarea preşedintelui Guvernului.
   

2. Dacă Congresul Deputaţilor adoptă o moţiune de cenzură, Guvernul îşi prezintă demisia regelui şi candidatul inclus în acea moţiune se consideră investit cu încrederea Congresului Deputaţilor conform celor prevăzute în articolul 99. Regele îl va numi pe acesta preşedinte al Guvernului.

Articolul 115

1. 
   Preşedintele Guvernului, după deliberarea Consilului de Miniştri şi pe propria sa răspundere, poate propune dizolvarea Congresului Deputaţilor, a Senatului sau a Parlamentului, care este decretată de rege. Decretul de dizolvare stabileşte data alegerilor.
   

2. Propunerea de dizolvare nu poate fi prezentată în timpul dezbaterii unei moţiuni de cenzură.

3. Nu poate avea loc o nouă dizolvare, dacă nu a trecut un an de la cea anterioară, cu excepţia celor prevăzute în articolul 99 alineatul 5.

Articolul 116

1. O lege organica reglementează starea de urgenţă, starea excepţională şi starea de asediu, competenţele şi limitele corespunzătoare.

2. 
   Starea de urgenţă este declarată de Guvern printr- un decret al acestuia, pentru o perioadă de maximum cinsprezece zile, informând Congresul Deputaţilor, care se reuneşte imediat şi fără a cărui autorizaţie nu poate fi prelungit acest drept. Decretul delimitează teritoriul asupra căruia se aplică efectele declaraţiei.
   

3.Starea excepţională este declarată de Guvern printr-un decret al acestuia, cu autorizarea prealabilă a Congresului Deputaţilor. Autorizarea şi proclamarea stării excepţionale trebuie să stabilească expres efectele sale, teritoriul şi durata, care nu poate depăşi treizeci de zile, putând fi reînnoită cu aceeaşi durată şi în aceleaşi condiţii.

4. Starea de asediu este declarată cu votul majorităţii absolute a Congresului Deputaţilor, la propunerea exclu-sivă a Guvernului Congresul Deputaţilor stabileşte teritoriul, durata şi condiţiile acesteia.

5. Congresul Deputaţilor nu poate fi dizolvat în timpul acestor situaţii prevăzute în acest articol, cele două Camere fiind convocate în mod automat, dacă nu erau în sesiune. Funcţionarea lor, ca şi a celorlalte puteri constituţionale ale statului, poate fi întreruptă în timpul acestor situaţii. în cazul dizolvării Congresului Deputaţilor sau expirării mandatului, dacă se produce una din situaţiile arătate, competenţa Congresului este asumată de Comitetul permanent.

6. 
   Declararea stării de urgenţă, excepţională sau de asediu nu schimbă principiul răspunderii Guvernului şi a agenţilor săi recunoscuţi de Constituţie şi de legi.
   

TITLUL VI

Puterea judecătorească

Articolul 117

1. 
   Justiţia emană de la popor şi se înfăptuieşte în numele regelui de către judecători şi magistraţi care constituie puterea judecătorească, fiind independenţi, ina-movibili, responsabili şi supuşi numai legii.
   
2. 
   Judecătorii şi magistraţii nu pot fi destituiţi, suspendaţi, transferaţi şi nici pensionaţi, decât d^;n cauzele şi cu garanţiile prevăzute de lege.
   
3. 
   Exercitarea puterii judecăroreşti în toate tipurile de procese, atunci când judecă şi se pun în executare sentinţele, revine judecătoriilor şi tribunalelor stabilite de lege, potrivit normelor de competenţă şi de procedură reglementate de aceasta.
   
4. 
   Judecătoriile şi tribunalele nu au alte atribuţii decât cele arătate în alineatul anterior şi cele care le sunt atribuite de lege pentru garantarea oricărui drept.
   
5. 
   Principiul unităţii jurisdicţionale stă la baza organizării şi funcţionării tribunalelor. Prin lege se regle-mentează exercitarea jurisdicţiei militare într-un cadru limitat exclusiv la armată şi la cazul stării de asediu, conform principiilor din Constituţie.
   
6. 
   Tribunalele excepţionale sunt interzise.
   

Articolul 118

Hotărârile judecătoreşti definitive sunt obligatorii, ca şi colaborarea cerută în cursul procesului şi în faza de punere în executare a hotărârilor.

Articolul 119

Justiţia este gratuită atunci când legea prevede şi, în toate cazurile, pentru cei care dovedesc insuficienţa resurselor lor materiale pentru a se putea judeca.

Articolul 120

1. 
   Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de legile procedurale.
   
2. 
   Procedura de judecată este predominant orală, mai ales în materie de infracţiuni.
   
3. 
   Hotărârile judecătoreşti sunt întotdeauna motivate şi se pronunţă în şedinţă publică.
   

Articolul 121

Pagubele cauzate de erorile judiciare, ca şi cele care sunt consecinţa funcţionării anormale a administrării justiţiei, dau dreptul la o despăgubire care este în sarcina statului, conform legii.

Articolul 122

1. 
   Legea organică a puterii judecătoreşti reglementează constituirea, funcţionarea şi organizarea tribunalelor, ca şi statutul judecătorilor şi magistraţilor de carieră, care formează un corp unic, precum şi al personalului aflat în serviciul administraţiei justiţiei.
   

2.Consiliul General al Puterii Judecătoreşti este organul de conducere al acesteia. Legea organică stabileşte statutul său şi regimul de incompatibilităţi al membrilor şi funcțiilor lor, in special în materia numirii, promovării, controlului și răspunderii disciplinare.

3. Consiliul General al Puterii Judecătoreşti este compus din Preşedintele Tribunalului Suprem, care îl prezidează, şi din douăzeci de membri numiţi de rege pe o perioadă de cinci ani. Dintre aceștia, doisprezece sunt judecători şi magistraţi de la toate instanţele judecă-toreşti, în condiţiile prevăzute de legea organica; patru sunt numiţi la propunerera Congresului Deputaţilor şi patru la propunerea Senatului, aleşi in ambele cazuri cu majoritatea a trei cincimi din membrii acestora, dintre avocaţi şi junşti cu competenţa recunoscută şi o vechime de peste cincisprezece ani în profesie.

Articolul 123

1.Tribunalul Suprem, ce are jurisdicţie în toată Spania, este organul jurisdicţional suprem, cu excepţia celor dispuse în materia garanţiilor constituţionale.

2. Preşedintele Tribunalului Suprem este numit de rege la propunerea Consilului General al Puterii Judecătoreşt, în forma prevăzută de lege.

Articolul 124

1. Ministerul Public, fără a leza atribuţiile ce revin altor organe, are ca ca scop promovarea acţiunii în justiţie pentru apărarea legalităţii, a drepturilor cetăţenilor şi a interesului public apărat de lege, din oficiu sau la cererea celor interesaţi, precum şi să vegheze asupra indepen-denţei tribunalelor şi să satisfacă interesul social în cauzele prezentate în instanţă.

2. 
   .Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin organe proprii în conformitate cu principiile de unitate de acţiune și dependenţa ierarhică şi, în toate cazurile, conform principiilor legalitaţii şi imparţialităţii.
   

3.Legea reglementează statutul organic al Ministerului Public.

4. Procurorul General al statului este numit de rege, la propunerea Guvernului şi cu consultarea Consilului General al Puterii Judecătoreşti.

Articolul 125

Cetăţenii pot exercita acţiunea populară şi participă la administrarea justiţiei prin instituţia juraţilor, sub forma şi pentru procesele penale stabilite de lege, ca şi în faţa tribunalelor tradiţionale şi de drept cutumiar.

Articolul 126

Poliţia judiciară depinde de judecătorii, de tribunale şi de Ministerul Public în ceea ce priveşte cercetarea delictelor, descoperirea şi paza delincventului, în termenii prevăzuţi de lege.

Articolul 127

1. 
   Judecătorii şi magistraţii, ca şi procurorii, în timpul exercitării funcţiei, nu pot îndeplini alte funcţii publice şi nici să facă parte din partide politice sau sindicate. Legea stabileşte sistemul şi posibilitatea de asociere profe-sională a judecătorilor, magistraţilor şi procurorilor.
   

2.Legea stabileşte regimul de incompatibilităţi a membrilor puterii judecătoreşti, care va trebui să asigure totala independenţă a acestora.

T I T L U L VII

Economia şi finanţele publice

Art. 128.

1. 
   Toate bogățiile țării sunt subordonate interesului general, indiferent de formele sale și de titular.
   
2. 
   Este recunoscută inițiativa publică în activitatea economică. Printr-o lege se vor putea rezerva sectorului public resursele și serviciile esențiale, în special, în caz de monopol și de asemenea de a se acorda dreptul la intervenție în activitatea intreprinderilor, atunci când interesul general o cere.
   

Art. 129.

1. 
   Legea stabilește formele de participare a celor interesați de asigurările sociale și în activitatea organelor publice a căror funcție influiențează calitatea vieții și bunăstarea generală.
   
2. 
   Puterile publice vor promova diverse forme de participare în cadrul intreprinderilor și vor stimula, printr-o legislație adecvată, societățile cooperatiste. De asemenea, ele vor stabili mijloace care permit accesul muncitorilor la proprietatea mijloacelor de producție.
   

Art. 130.

1. 
   Puterile publice vor sprijini modernizarea și dezvoltarea tuturor sectoarelor economice și, în deosebi a agriculturii, a creșterii vitelor, a pescuitului și artizanatului, cu scopul de a ridica nivelul de viață al tuturor spaniolilor.
   
2. 
   În același scop, se va acorda un tratament special zonelor montane.
   

Art. 131.

1. 
   Statul, prin intermediul legii, va planifica activitate economică generală, având în vedere necesitățile colective, va echilibra și armoniza dezvoltarea regională și sectorială, va stimula creșterea venitului, a bogățiilor, ca și mai buna lor distribuire.
   
2. 
   Guvernul va elabora proiecte de planificare ținând seama de previziunile care sunt furnizate de comunitățile autonome și cu sprijinul și colaborarea sindicatelor și a altor organizații profesionale, patronale și economice. În acest scop se va constitui un consiliu a cărui componență și atribuții vor fi prevăzute de lege.
   

Art. 132.

1. 
   Legea reglementează regimul juridic al bunurilor aparținând domeniului public și comunelor, bazându-se pe principii de inalienabilitate, imprescriptibilitate și insesizabilitate, ca și dezafectarea lor.
   
2. 
   Sunt bunuri ale domeniului public al statului, cele pe care legea le stabilește și, în toate cazurile, terenurile recuperate din mare, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și platforma continentală.
   
3. 
   Prin lege se reglementează patrimoniul statului și patrimoniul național, administrarea, conservarea și apărarea acestora.
   

Art. 133.

1. Puterea originară de a stabili impozitele revine exclusiv statului prin lege.

2. 
   Comunităţile autonome şi colectivitate locale pot stabili şi percepe impozite, conform prevederilor Con-stituţiei şi legii.
   
3. 
   Orice avantaj fiscal rezultat din impozitele statului este stabilit potriv it legii.
   

4. Administraţiile publice pot contracta obligaţii finan-ciare și realiza venituri numai în conformitate cu preve-derile legii.

Articolul 134

1. 
   Guvernul este cel care elaborează bugetul statului, iar Parlamentul este acela care îl examinează, amendea-ză şi aprobă.
   
2. 
   Bugetul statului are caracter anual şi cuprinde totalitatea cheltuielilor şi veniturilor sectorului public de stat şi în el se va consemna totalul avantajelor fiscale care afectezâ impozitele statului.
   
3. 
   Guvernul trebuie să depună bugetul de stat la Congresul Deputaţilor, cu cel puţin trei luni înaintea de expirarea bugetului anului precedent.
   
4. 
   Dacă legea bugetului nu se adoptă înaintea primei zi a exerciţiului economic corespunzător, se consideră prelungit, în mod automat, bugetul exerciţiului anterior până la adoptarea celui nou.
   
5. 
   După ce a adoptat bugetul de stat, Guvernul poate prezenta proiecte de legi care să includă creşterea cheltuielilor publice sau diminuarea veniturilor corespun-zătoare aceluiaşi exerciţiu bugetar.
   
6. 
   Toate propunerile sau amendamentele care presu-pun o creştere a creditelor sau diminuarea veniturilor bugetare necesită acordul Guvernului pentru a putea fi dezbătute.
   

7. 
   Prin legea bugetului nu se pot crea impozite. Aceasta va putea doar să le modifice când o lege fiscală prevede această posibilitate.
   

Articolul 135

1. 
   Guvernul trebuie să fie autorizat de lege pentru a putea emite obligaţii publice sau a contracta credite.
   
2. 
   Creditele pentru satisfacerea plăţii dobânzilor şi pentru acoperirea datoriei publice a statului sunt incluse în capitolul cheltuielilor bugetare şi nu pot fi amendate sau modificate, atâta vreme cât vor fi conforme cu condiţiile legii de emisiune.
   

Articolul 136

1. 
   Curtea de Conturi este organul de control suprem al conturilor şi gestiunii economice a statului, ca şi a sectorului public.
   

Ea depinde direct de Parlament şi îndeplineşte atribu-ţiile prin delegarea de către acesta în domeniul examinării şi verificării contului general al statului.

2. 
   Conturile statului şi ale sectorului public de stat sunt predate Curţii de Conturi, fiind examinate de aceasta.
   

Curtea de Conturi, fără a aduce atingere propriei competenţe, înaintează Parlamentului o informare anuală în care va arăta infracţiunile sau răspunderile de care s-au făcut vinovaţi, după părerea sa.

3. 
   Membrii Curţii de Conturi se bucură de aceeaşi independenţă şi de aceeaşi inamovibilitate şi sunt supuşi aceloraşi incompatibilităţi ca şi judecătorii.
   
4. 
   O lege organică reglementează compunerea, orga-nizarea şi atribuţiile Curţii de Conturi.
   

TITLUL VIII