Contribuţia traducătorilor



Yüklə 1,68 Mb.
səhifə9/77
tarix03.01.2022
ölçüsü1,68 Mb.
#35544
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   77
La extreme: marginalul şi sftntul

în sfîrşit, avem aici două întrupări opuse ale omului medieval, marginalul şi sfîntul.

Nu există o diversitate mai mare în Evul Mediu ca în universul marginalilor. însă ceea ce îi reuneşte în acelaşi profil este excluderea lor din societatea recunoscută, procesul prin care sînt respinşi spre margini sau chiar dincolo de ele.

Cel dintîi marginal este exilatul. Bronislaw Geremek aminteşte că, în Evul Mediu timpuriu, surghiunul a apărut ca o înlocuire a pedepsei cu moartea. Excludere din mediul obişnuit de viaţă, exilul poate fi un fel de surghiunire interioară, ca aceea rezultată din interdicţie şi excomunicare, excludere a unui om, a unui popor de la binefacerea sacramentelor, privare de mijloacele cotidiene ale mîn-tuirii, îndepărtare de Biserică. Este un caz extrem al marginalizării spaţiale — exilarea la ţară, izgonirea în cartiere rău famate şi, la sfîrşitul Evului Mediu, în ghetourile oraşelor. Din secolul al XlII-lea apar „arhivele represiunii", în care se înregistrează ecourile violenţei urbane, în timp ce în Franţa secolelor al XlV-lea şi al XV-lea, iertarea dată criminalilor, confirmată în „scrisorile de graţiere", face să iasă la iveală lumea marginalilor cărora le este oferită reintegrarea socială. Dar între lumea muncii şi lumea crimei graniţa este neclară. Margi-nalizarea este adesea produsul secundar al pelerinajelor şi al căutării de lucru ambulante. Se schiţează destine de oameni marginali: „candidaţii la spînzurătoare". în secolele al XlV-lea şi al XV-lea, mulţi marginali se organizează în cete de vagabonzi, de hoţi, de tîlhari, de criminali.

Dincoace de crimă, faima rea (infamia) produce marginali. Indivi­duală, proasta reputaţie poate deveni colectivă în cazul meseriilor „ilicite" sau „necinstite", a căror listă se micşorează începînd din secolul al XlII-lea. Rămîn infami, excluşi oamenii spectacolului, cum ar fi menestrelii (în pofida provocării sfîntului Francisc, care se declară „menestrelul lui Dumnezeu"), prostituatele (în pofida con­ştiinţei lor profesionale), cămătarii (în pofida purgatoriului).

în această societate în care ambiguitatea corporală este atît de puternică, bolnavul şi infirmul au vocaţia de a fi marginali. Exclu­derea este clară pentru cel mai periculos, cel mai scandalos, cel mai nenorocit dintre ei, leprosul, chiar dacă, imitîndu-l pe Isus, Ludovic cel Sfînt îl slujeşte şi îi dă un sărut.

Marginali extremi, ereticul şi jidovul sînt doar evocaţi de Bronislaw Geremek, care aminteşte semnele de infamie ce îi marchează pe unii dintre ei, prezenţa lor în carnaval şi referinţele majore opuse margi­nalului medieval: stabilitatea, munca, un statut recunoscut.

întruparea celei mai înalte realizări a omului din Evul Mediu este sfîntul.

26 OMUL MEDIEVAL

Sfîntul stabileşte legătura între cer şi pămînt. El este mai întîi un mort excepţional, martor al „cărnii nepăsătoare" - după Piero Camporesi -, al cărui cult se ordonează în jurul trupului, al mormîn-tului, al relicvelor. El este şi omul medierilor reuşite, este un sprijin pentru Biserică, un exemplu pentru credincioşi. Este un patron pentru meserii şi oraşe, pentru toate comunităţile în care este inclus omul medieval, iar datorită numelui său atribuit unora sau altora, este patronul individual al bărbaţilor şi femeilor din Evul Mediu.

Dar sfinţenia simţului medieval nu este nici atemporală, nici absorbită de continuitate, după cum dorea etnologul Saintyves, care vedea în sfînt doar continuatorul zeilor păgîni din Antichitate. Sfint a fost mai întîi martirul; apoi, în Evul Mediu timpuriu, sfîntul a suferit influenţa ascetului oriental, iar ulterior s-a întrupat cel mai adesea în cei puternici: episcopul, călugărul, regele sau nobilul. El a exprimat preponderenţa masculină, adultă, aristocratică din idealul omului medieval. Apoi, din secolele al Xll-lea şi al XlII-lea, s-a trecut din ce în ce mai mult de la sfinţenia ca funcţie la sfinţenia prin imitarea lui Hristos. La început „profesionist", sfîntul s-a afirmat mai tîrziu printre oamenii „comuni". îi era de ajuns, pe cît îi stătea în putinţă, să realizeze idealul vieţii apostolice şi al perfecţiunii evanghelice, să-l „urmeze despuiat pe Hristos despuiat". Sfinţenia s-a spiritualizat şi s-a legat mai mult de stilul de viaţă decît de condiţia socială, de moralitate mai mult decît de miracole. La sfîrşitul Evului Mediu, tot mai mulţi sfinţi s-au impus prin cuvîntul inspirat şi viziune. Femeile şi bărbaţii sfinţi au fost deseori mistici, profeţi,

predicatori, vizionari.

Chiar dacă, începînd din secolul al Xll-lea, Biserica a controlat producţia de sfinţi, poporul a rămas, de-a lungul întregului Ev Mediu, un „creator de sfinţi".


Yüklə 1,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   77




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin