Controversa sionului the controversy of zion



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə2/34
tarix28.10.2017
ölçüsü0,97 Mb.
#19288
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   34
Ultima carte din Thora, cartea cincea din Vechiul Testament, a fost prezentata ca "un manuscris din strabuni" descoperit de catre leviti. Cele doua carti care-i preced, Leviticul si Numerii, au pretentia ca contin instructiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise si acesta le-a transmis levitilor. Prima si cea mai importanta obligatie este sa practici ura de rasa si ura religioasa. Daca mai persista unele fragmente si resturi din traditiile folclorice pre-levitice care îndeamna la iubire, toleranta, cinste în relatiile cu toti ceilalti oameni, ele sunt contracarate de legea levitica care spune clar "copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici... sunt proprietatea voastra... ei vor fi robii vostri pe vecie... dar pe fratii vostri israeliti sa nu-i înrobiti cu strasnicie" (Leviticul 25:45). În Deuteronomul (22:25-27) în caz de viol, cel care violeaza este pedepsit cu moartea, nu victima violului; în Leviticul (19:20-22), daca un barbat violeaza cu forta o sclava, victima nevinovata, sclava, este pedepsita cu biciuirea, iar barbatului "i se iarta pacatul" (22).
Numerii, a patra carte din Thora / Vechiul Testament a fost scrisa ultima si contine si cea mai puternica expresie a crezului politic levitic. Aici levitii s-au debarasat de privilegiul de a înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecarei femei din trib, care nu le era de prea mare folos, dupa cum se vede din profeti si din toate povestile despre rascoale ca cea a lui Core. Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa levitilor în loc de sacrificiul primului nascut, ca substitut: si pentru ca erau 273 mai multi primi-nascuti decât leviti în momentul acela, excesul de primi-nascuti au fost rascumparati cu bani de la moartea pe altar si anume cu 100 de oboli de fiecare, bani pe care i-a luat Moise (Numerii 3:40-49). Levitii au continuat sa stapâneasca în mod absolut prin teroare, chiar daca nu mai înjunghiau pe altar fiecare prim-nascut al fiecarei femei; aveau putere sa otraveasca femeile acuzate de soti gelosi (5:12-31), într-o ceremonie de tipul celor practicate de vracii triburilor primitive din Africa.
O mare parte din populatia Canaanului îl venerau pe Baal, în timp ce iudeii îl venerau pe Iehova, ceea ce micsora influenta levitilor. Acestia au instaurat ura religioasa, instigând la masacrul si genocidul tuturor celor care nu li se închinau lor si zeului lor, Iehova. Astfel conducatorii celor care nu se închinau lui Iehova au fost spânzurati (Numerii 25:4); si credinciosii lui Baal au fost masacrati (25:5). La ura religioasa s-a adaugat imediat si ura de rasa: madianitii trebuie masacrati pentru ca sunt din alt trib: Fineas levitul a înjunghiat femeia madianita (cu multa placere relateaza scribii: "în organele genitale") pentru simplul fapt ca era madianita. Imediat dupa acest act placut lui Iehova, mânia acestuia a încetat - dar nu înainte de a porunci neamului ales sa masacreze populatia madianita (Numerii 26:7-8,17). Ultima fapta pamânteasca a lui Moise a fost sa dirijeze masacrul madianitilor, pe care i-au ucis si jefuit si ale caror sotii si copii i-au luat sclavi (31:7-14). Când s-au întors încarcati de prada, Moise i-a certat pentru ca au crutat femeile si copiii si a ordonat sa fie ucisi dintre prizonieri toti copiii de sex masculin si toate femeile care nu mai sunt virgine, permitând sa fie lasate în viata fetitele si fetele virgine care sa satisfaca poftele sexuale ale soldatilor (31:17-18).
Astfel se încheie scrierea "legii" de catre o secta putin numeroasa de leviti cu câteva mii de adepti fanatici care a domnit în Babilon în ghetourile construite de ei sub obladuirea tolerantului guvern babilonian. O secta mica, dar a carei activitate are urmari de proportii universale; caci aceasta secta atâta instinctele de agresiune si jaf si promite rasplata materiala, promovând astfel ceea ce este mai universal în oameni si mai usor de atâtat - în timp ce imboldul bunatatii, generozitatii, tolerantei, este mult mai greu de inspirat si mult mai putin prezent în marile mase de oameni.
Spre deosebire de teologii care-si zic crestini de dupa consiliul din Trent, eruditii ebraici nu pretind ca Thora este de autoritate divina. Dr. Joseph Kastein zice ca este "opera unui compilator anonim" care a produs "un fel de istorie pragmatica," pusa în slujba unei lupte politice de a impune tirania unei secte, a levitilor, prin ura religioasa, ura de rasa si nationalism sovin fanatic. Ultimii care s-au pronuntat împotriva acestei politici au fost profetii Isaia si Ieremia, care au predicat în epoca în care levitii compilau primele carti din Vechiul Testament. Si în textele lor levitii au introdus interpolatii care sa le aduca "pe linie". Falsificarea textelor este mai evidenta în cazul lui Isaia, unde interpolarile (15 capitole) au fost facute de cineva care a trait în Babilon în "captivitate" - câta vreme Isaia a trait cu 200 de ani înainte de acea captivitate. Dar scribul care a falsificat textul lui Isaia a omis sa stearga o propozitie care nu este deloc pe linie: "am sa te fac lumina pentru celelalte natiuni" (Isaia 42:6-7), text care deviaza în mod evident de la tonul pe care îl regasim în pasajele tipic levitice: "si copiii lor o sa fie sfarâmati în fata lor si casele lor vor fi jefuite si sotiile lor violate... toti cei gasiti acolo vor fi ucisi" (13:15-16, etc.)
Cartea lui Ieremia începe cu interpolarile levitilor: "te-am înaltat deasupra celorlalte natiuni si deasupra regatelor, ca sa le smulgi din radacini si sa le darâmi si sa le devastezi si sa le distrugi" (1:10). Dar si în textul corupt de leviti si scribi mai razbate înca protestul lui Ieremia împotriva levitilor, împotriva incantatiilor rituale ("nu va încredeti în minciuni, spunând: templul domnului, templul domnului, templul domnului .."), împotriva sacrificiilor si masacrelor ("si nu mai varsati sânge nevinovat aici" ), împotriva practicilor la care obliga "legea" ("si nu mai asupri pe cel de alt neam si vaduva si orfanul"), împotriva absolvirii de orice crima prin sacrificarea victimelor pe altarul lui Iehova ("voi ati furat, ati asasinat, ati comis adulter, ati jurat strâmb,... Si apoi ati venit aici... Si-ati spus, suntem absolviti, caci am comis toate aceste abominatii [de sacrificii de sânge](7:6-10)... caci eu nu le-am cerut stramosilor vostri jertfe sa arda pe altar si sacrificii" (7:22). Autorul este de parere ca înca pe timpul lui Ieremia iudeii ardeau copiii pe altare. Ieremia spune: "si au ridicat altare în Tofet... sa-si arda fii si fiicele, în foc; ceea ce eu [Dumnezeu] nu le-am poruncit si nici nu mi-a stat gândul acesta în cuget" (7:31). Ieremia acuza aceste practici pline de ticalosie si cruzime si prezice ca iudeii vor avea de patimit din cauza lor. Levitii au folosit protestul lui Ieremia pervertindu-l total si invocând un viitor amenintator pentru iudei tocmai pentru ca nu comit destule crime de felul celor pe care le condamna Ieremia. Interpelând levitii, Ieremia zice: "Cum pretindeti voi: noi suntem întelepti si noi detinem legea Domnului? Caci pana mincinoasa a scribilor a faurit minciuni" (8:8), într-un pasaj a carui supravietuire s-ar putea datora arogantei si cinismului levitilor atotputernici si batjocoritori.
Dupa toate indiciile, Ieremia a fost ucis prin lapidare de catre cei pe care-i critica. În timp ce alte religii propovaduiau iubire si toleranta, în timp ce Buddha, printul Sidhatta Gautama, cauta sa induca binele si iubirea, ca un protest împotriva brahmanismului crud si a hinduismului a carui împartire tiranica în caste seamana asa de bine cu "legea" iudaica, religia levitilor i-a dus pe iudei înapoi la o religie a urii si a distrugerii, la o religie tribala a masacrelor, a jafului si a varsarii de sânge, cu care s-au întors iudeii din Babilon în 538 î. Hr.

Capitolul 5: Caderea Babilonului



Acest eveniment s-a petrecut exact ca evenimentele care au urmat celui de-al doilea razboi mondial; atunci, ca si în 538 î. Hr., guvernele erau manipulate de aceleasi forte supuse "legii iudaice". Scena de teatru este identica: pe de o parte, un potentat care i-a oprimat pe iudaici: "Regele Belsatar", tarul Rusiei, Hitler; de partea cealalta, ceilalti potentati, "eliberatorii": Regele Cirus al Persiei, Balfour, presedintele Truman. Între cei doi, profetul lui Iehova, Daniel în Babilon, Dr. Chaim Weizmann în secolul nostru. Deznodamântul: Iehova îi distruge pe "pagâni" si iudaicilor li se "restituie" totul. Scriptura zice ca Belsatar a fost ucis în aceeasi noapte în care Daniil i-a prezis razbunarea lui Iehova. Iudaicii care au asasinat tarul Rusiei, pe sotia lui si copii lui mici, au scris pe peretele camerei în care i-au masacrat doua versuri despre Regele Belsatar cu sângele victimelor lor, desi nici Regele Belsatar si nici profetul Daniil n-au existat vreodata. Ceea ce exista însa este sângeroasa "razbunare" iudaica; ofiterii nazisti au fost spânzurati de sarbatoarea pocaintei iudaice. Enciclopedia iudaica (The Jewish Encyclopaedia) arata ca n-a existat nici un Rege Belsatar vreodata în Babilon si ca Nabucodonosor n-a avut nici un fiu numit Belsatar; la fel, nici Daniil n-a existat si enciclopedia conchide simplu ca "persoana care-a compilat cartea profetului Daniil n-a avut date corecte pe care sa se bazeze". Acest inexistent profet Daniil este favoritul sionistilor ferventi de azi, caci el contracareaza profetii israeliti anteriori cu "iubirea lor fata de omenire" si aduce legea mozaica pe fagasul varsarii de sânge.
Probabil ca în razboiul dintre persani si babilonieni trupele se luptau pentru altceva, dar Vechiul Testament (si istoria asa cum e ea rescrisa astazi) vorbeste, asa cum s-a întâmplat si în cele doua razboaie mondiale ale acestui secol, doar de razbunarea lui Iehova si de triumful iudaic. Desi Iehova i-a facut pe iudaici captivi în Babilon ca sa-i pedepseasca pentru neascultare, tot Regele Belsatar si babilonienii sunt de vina si au trebuit masacrati. La fel Regele Cirus, alt instrument al lui Iehova, va fi distrus la rândul sau. Acest rege care a fondat un imperiu ce-a cuprins tot vestul Asiei, era foarte tolerant si permitea toate libertatile supusilor sai, inclusiv cea religioasa si culturala.
Legenda robiei iudaicilor în babilonia este cel putin 60% mincinoasa. Cartea care povesteste caderea Babilonului a fost scrisa cu secole mai în urma si atribuita unuia "Daniil", despre care povestea zice ca ocupa un loc de frunte la curtea regelui (Nabucodonosor) ale carui vise le stia interpreta (Daniil 5). "Belsatar, fiul lui Nabucodonosor", i-a insultat dupa moartea tatalui sau pe leviti, folosind vasele de aur luate din Ierusalim la un banchet, ocazie cu care o mâna a scris "Mane, Tekel, Phares" pe perete, cuvinte interpretate de Daniil drept o profetie ca Mezii si Persii îsi vor împarti posesiunile Babiloniei. Drept urmare regele l-a umplut pe Daniil de avere si onoruri facându-l al treilea potentat al imperiului si a fost apoi asasinat în aceeasi noapte, dupa care Regele Darius al mezilor a ocupat, zice povestea, regatul si l-a confirmat pe Daniil ca al treilea potentat în noul regim. Regele Cirus este singurul care a existat cu adevarat în tot basmul asta; si faptul ca a dus câteva mii de iudaici înapoi la Ierusalim - de buna voie sau cu forta - este singurul fapt real din basmul profetului Daniil. Aici a avut botezul focului instrumentul politic de baza a levitilor si anume captarea potentatilor, întâi infestând si apoi dirijând, guvernele popoarelor. Sub calcâiul acestui supra-guvern, care a ajuns mondial în zilele noastre, guvernele statelor nationale si popoarele lor sunt manipulate sa lupte în orice fel de razboi si sa comita absolut orice fel de acte, în slujba scopurilor ascunse ale sectei dominante.
Regele Cirus a fost primul care s-a lasat manipulat de leviti; fara sprijinul lui, acestia n-ar fi putut face nimic. Istoricul iudaic Eduard Meyer zice: "Iudaismul s-a nascut în numele regelui Persiei si în virtutea autoritatii imperiului sau si astfel imperiul alchemenizilor are o importanta mai mare decât orice în istorie aproape, pâna în secolul nostru". Primele cinci carti din Vechiul Testament înca nu erau complet scrise când a cucerit Cirus Babilonul si iudeii nu stiau înca de obligatia lor de a practica ura de rasa, desi stiau deja ca sunt obligati sa practice ura religioasa. În acel moment a început "controversa Sionului", în momentul în care, în 458 î. Hr., levitii au terminat de scris cele cinci carti ale "legii" si le-au aplicat tribului iudaic sub patronajul Regelui Cirus. Atunci au pus ei bazele dusmaniei pe care iudeii trebuie s-o poarte întregii omeniri.

Capitolul 6: Oamenii au plâns



În 538 î. Hr. samaritenii i-au primit cu multa prietenie pe iudeii reîntorsi la Ierusalim si s-au oferit sa-i ajute la reconstruirea templului lui Iehova, distrus de babilonieni cu 58 de ani înainte, dar acestia instigati de leviti i-au refuzat în mod insultator si reconstructia templului a fost amânata cu 18 ani. Atunci a început dusmania nejustificata a iudeilor pentru samariteni care-a durat 25 de secole si mai dureaza si azi, când mai exista doar câteva zeci de samariteni în viata. "Legea" aceasta a urii si varsarii de sânge nu era cunoscuta nici unui popor din Asia Mica si nici iudeilor în totalitatea lor; levitii erau tocmai în curs de a o scrie în Babilon când iudeii au început persecutia samaritenilor. Samaritenii, dintr-un trib israelit autentic, care se închinau si ei lui Iehova, nu erau sub stapânirea levitilor si acestia se temeau ca tolerându-i vor scapa frânele din mâini. Orice legatura cu adevaratii israeliti, cu samaritenii, a fost interzisa. Ierusalimul era o ruina, iudeii reîntorsi acolo numarau cel mult 40.000, cam 10% din toti cei care s-au împrastiat de buna voie prin lume, în cautare de locuri favorabile pentru comert. Reîntoarcerea la Ierusalim a fost un triumf politic al sionismului, dar o reîntoarcere nefericita pentru popor, exact ca în 1903, 1929, 1953, când majoritatea evreilor n-au dorit sa se "reîntoarca" în "pamântul fagaduintei". Nici conducatorii lor cei mai mari nu doreau sa traiasca în Ierusalim; ca si azi, când prefera sa stea la New York, ei au preferat sa stea în Babilon. S-a întâmplat si atunci cum s-a întâmplat în 1946 cu "statul Israel": doar o mâna de suprazelosi erau dispusi sa se duca acolo si nefericitii care erau prea saraci ca sa-si permita libertatea, au fost obligati sa-i urmeze. Cei bogati care au preferat sa ramâna în Babilon condusi de propriul lor print, exilarhul, au fost supusi la contributie baneasca pentru Ierusalim - exact ca evreii bogati din America astazi. Profesorul Wellhausen arata clar ca "natiunea nu s-a reîntors din exilul babilonian, doar o secta religioasa s-a reîntors". Evreii erau definitiv împrastiati prin lume. Dar "reîntoarcerea la Ierusalim" avea valoare politica, caci demonstra validitatea "legii" care prescrie pentru iudaici destinul de a distruge, masacra, înrobi, jefui si domina celelalte popoare.
Poporul de rând a vazut cum levitii au construit - cu ajutorul guvernului babilonian - ghetoul si sinagoga, unde erau strâns uniti ca un stat în stat în mâna levitilor, care le citeau "legea", pentru ca Iehova nu era voie sa fie adorat decât în templul lui din Ierusalim. Dr. Joseph Kastein, erudit sionist, descrie unitatea iudaica ca "acel regim sever si inexorabil impus de obligatia de a asculta orbeste regulamentul ritualului", care era si este în mâna nucleului politic. Cum poate o secta stapânitoare sa impuna aceasta ascultare orbeasca unor oameni împrastiati prin toata lumea? Prin terorism si spaima de acte teroriste. Una din armele lor este frica de blestem si excomunicare; o proba din blestem o putem citi în Deuteronomul si frica de blestem este la fel de mare în ghetouri ca si a Africanilor carora le e teama de blestemul vraciului, sau a negrilor americani carora le e frica de voodoo. A te desparti de comunitate era o fapta care atragea pedeapsa severa. Talmudul-Thora este unica lege careia i se supun habotnicii. Acea lege învesteste clasa preotilor cu puteri justitiare depline. Litera "legii" cere adesea pedeapsa cu moartea si în comunitatile iudaice ea a fost de multe ori aplicata.
Iudaicii reîntorsi din Babilon saraci fiind au început sa traiasca în buna vecinatate si sa se casatoreasca cu localnicii, nestiind ca n-au voie. Legendele Israelului vorbeau despre Solomon cu sutele lui de sotii din toate neamurile si despre sotia madianita a lui Moise. Dar scribii si levitii care ramasesera în Babilon rescriau legendele israelitilor si-l faceau pe Moise conducatorul ostirii care avea sa masacreze pe madianitii a caror unica crima era ca existau. Astfel timp de vreo 80 de ani, iudaicii s-au comportat normal. Pâna la vremea lui Ezechiel, descendent din familia marelui preot si arhitectul "legii mozaice", când s-au terminat de scris cele cinci carti ale legii; Ezechiel a fost patronul fundarii politicii de intoleranta, ura de rasa, masacru si distrugere în numele lui Dumnezeu. Cartea lui Ezechiel este cea mai importanta carte din Vechiul Testament, caci din ea au izvorât primele cinci carti si un cititor atent gaseste sursa urii si setei de sânge care caracterizeaza interpolarile levitice. Astfel, cititorul care, dezgustat de blestemele din Deuteronomul 28, are îndoieli cu privire la natura unui Dumnezeu care poate promulga astfel de orori, gaseste raspunsul în Ezechiel 20:25-26: "De aceea le-am dat legi care nu erau bune si judecata care sa nu-i lase sa traiasca. Si am spurcat darurile lor, când mi-au sacrificat primii nascuti, ca sa le iert pacatele; caci ei trebuie sa stie ca eu sunt Domnul Dumnezeul lor". Deci, zic levitii prin gura lui Ezechiel, indiferent daca "legea" pare buna sau rea, indiferent cât de crude, primitive, josnice si sângeroase sunt actele pe care le impune "legea", Iehova le cere si ele trebuie executate. Dumnezeul lui Ieremia zice: "nu v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele"; Dumnezeul lui Ezechiel zice: "ba da, v-am cerut sa va înjunghiati copiii pe altarele mele si o veti face, indiferent de ce parere aveti, caci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". "Caci voi domni peste voi cu mâna de fier, cu bratul tare, cu furie deplina, pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 20:33; 20:2).
Ezechiel a fost martor ocular la transmutarea iudeilor în Babilon, astfel ca exista o parte veridica în scrierea lui. Partea mitica reflecta obsesiile demoniace ale acestui fondator al "legii" iudaismului literal. Unele parti din Ezechiel, zice autorul, n-ar putea fi publicate daca n-ar fi parte din Biblie, atâta sunt de ultragioase. "Domnul" îi porunceste lui Ezechiel sa manânce excrement de om (Ezechiel 4:12); la protestele lui ca el a mâncat toata viata kosher, dupa cum prescrie "legea", îi da voie sa manânce balega de vita (4:15). Apoi "Domnul" îi arata lui Ezechiel cum iudeii îsi vor mânca proprii copii si copiii îsi vor mânca parintii; o treime din ei vor fi ucisi prin foamete si ciuma; o treime vor fi ucisi de sabie; si treimea care-a ramas va fi împrastiata în cele patru vânturi, fugind urmariti de macel (5:10-12); si toate astea pentru ca nu au aplicat "legea" întocmai. Capitol dupa capitol, verset dupa verset, cartea lui Ezechiel e plina de cele mai sângeroase, mai abominabile si mai revoltatoare masacre pe care "Domnul" le dezlantuie împotriva "copiilor lui Israel" (care nu mai aveau de mult nimic de-a face cu iudeii si cu clasa lor conducatoare de leviti, dar al caror nume este în mod impropriu folosit de 2500 de ani pâna în prezent, chiar si în numele statului Israel) (Ezechiel 5,6,7,8). În 8:3-11, un scrib ("unul încins cu calimara scribului") primeste ordinul lui "Iehova sa însemne cu un T fruntea celor care vocifereaza si se lamenteaza cu voce tare de pacate; si astfel toti levitii si cei care striga cu glas mare litaniile prescrise au fost însemnati; si toti ceilalti au fost masacrati, cu mic cu mare. De atunci poporul a învatat ca este bine sa te aliniezi si sa strigi cu voce tare textul prescris -- asa cum generatiile care au trait sub comunism au învatat prima regula a supravietuirii: sa te aliniezi si sa scandezi lozincile prescrise. Dar daca iudeii aplica "legea" întocmai, îi zice Domnul lui Ezechiel, atunci el va întoarce acele nenorociri împotriva celorlalte popoare. Iehova îi spune lui Ezechiel: "si cheama toate pasarile si toate animalele si spune-le: veniti , veniti degraba, adunati-va de peste tot la victimele mele, pe care le ucid pentru voi, un mare masacru în muntii Israelului; veniti sa mâncati carne si sa beti sânge. Veti mânca carnea celor puternici, veti bea sângele principilor acestui pamânt,... veti mânca carne grasa pe saturate si veti bea sânge pâna va veti îmbata de sângele victimelor pe care eu le voi ucide pentru voi .. zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 39:17-19).
În timp ce scribii din scoala fondata de Ezechiel în Babilon consemnau în scris "legea" de mai sus, iudeii întorsi în Ierusalim traiau normal ca toti oamenii, casatorindu-se cu cine le placea, rugându-se la cine li se parea potrivit, pentru ploaie, pentru recolta buna, pentru turme prospere, uneori lui Iehova. Dar în 458 î. Hr. "legea" era gata si regele Persiei era gata sa-i ajute pe leviti s-o aplice. Atunci au reusit levitii sa realizeze miracolul pe care se bazeaza puterea lor de atunci încoace: "lobby-ul" lor a determinat un potentat de alt neam sa-si puna armata si bugetul tarii la dispozitia levitilor, care sa-si realizeze propriile lor scopuri politice cu aceste mijloace. Cartile lui Ezra si Nehemia povestesc cum emisarii levitilor din Babilon au trimis pe un mare preot, Ezra, cu 1500 de acoliti, cu soldati persani si cu aur persan, de la Babilon la Ierusalim, în numele regelui Artaxerxes - exact ca Dr. Chaim Weizmann în 1917, care a sosit în Palestina cu armata britanica si cu aurul britanic; sau în 1947, sustinut de guvernul si aurul american. Din punct de vedere legal Ezra era un trimis al regelui Persiei; dupa cum din punct de vedere legal, Dr. Chaim Weizmann, un hazar nascut în Rusia, era un emisar al guvernului britanic. Nu se stie cum l-au fortat levitii pe Artaxerxes sa devina marioneta lor. Curiosii n-au decât sa observe marionetele contemporane care ocupa pozitiile cele mai înalte în guvernele marilor puteri.
Ezra a adus cu sine din Babilon legea urii de rasa. N-a permis nimanui sa faca parte din partidul lui care n-a dovedit puritate rasiala, adica descendenta din asa-zisul trib al lui Levi. Când a sosit la Ierusalim, zice Dr. Kastein, "a vazut cu oroare si cu groaza" ca iudaicii aveau legaturi de rudenie cu alte populatii, ca "tolerau casatoriile mixte si aveau relatii pasnice cu populatiile învecinate bazate pe legaturi de familie". Dr. Kastein, care cu multe secole mai târziu a observat cu aceeasi oroare si groaza cum o parte din evreii zilelor noastre au relatii normale de buna vecinatate cu cei în mijlocul carora traiesc si prospera, explica cum ca iudaicii din vremea aceea "îsi respectau traditia asa cum o întelegeau ei la vremea aceea" si nu calcau în picioare cu buna stiinta nici o lege cunoscuta de ei. Ezra a adus din Babilon "noua lege" care a înlocuit traditia mozaica de pâna atunci. Ca reprezentant al Regelui Persiei, i-a convocat pe iudaici si le-a facut cunoscut ca nu se admit casatorii mixte si a instituit o comisie de "mai mari" care au început sa dizolve casatoriile mixte, sa desparta familiile si sa distruga relatiile de buna vecinatate. De acum încolo "strainii" nu mai erau tolerati. Dr. Kastein admite ca "masura lui Ezra era fara îndoiala reactionara; confera rangul si demnitatea de lege unui decret care la vremea aceea înca nu fusese inclus în Thora", pe care levitii din Babilon înca nu o terminasera de scris. Dr. Kastein scria aceste cuvinte pe vremea când Hitler declara la Berlin ca nu se admit casatoriile mixte. Decretul lui Hitler a fost declarat "infam" de catre sionisti si toate puterile vestului s-au aliat ca sa-l distruga pe autorul lui. Dar legea identica promulgata de leviti cu 24 de secole înainte sionistii n-o declara infama si toate puterile occidentale o respecta si o sustin.
Atât în 458 î. Hr. cât si în 1917, popoarele vecine trupelor levitilor au fost alarmate de acest val de ura si au atacat Ierusalimul care-i ameninta cu distrugerea (vezi mai sus, Ezechiel) si i-au darâmat zidul. Ezra însa, ca orice sionist din secolul nostru, se întorsese din Ierusalim si era din nou în locuinta lui din diaspora, în Babilon; si cei din Ierusalim iar au început sa aiba relatii bune cu localnicii. Dupa 13 ani, în 445 î. Hr., Nehemia, atasat tronului Persiei (asa cum astazi "consilierul israelian" este tot timpul alaturi de primul ministru britanic sau presedintele american), a venit din nou din Babilon la Ierusalim, cu armata persana si cu bani din tezaurul Persiei si a reconstruit zidurile Ierusalimului care astfel a devenit primul ghetou adevarat. Ca sa-si populeze ghetoul, Nehemia a ordonat ca 10% din iudaici sa se mute în Ierusalim. Au fost respinsi "cu oroare" (zice Dr. Kastein) cei care n-au putut dovedi "puritatea rasei" lor, descendenta pura din tribul lui Iuda, Veniamin, sau Levi. Decretul lui Hitler cu bunica ariana, care a scandalizat asa de rau lumea, era mult mai îngaduitor. În 444 î. Hr. Nehemia l-a facut pe Ezra sa incorporeze în Thora interzicerea casatoriilor mixte, ceea ce îi exclude deci pe David si Solomon din "neamul ales"; în Leviticul s-a introdus o noua clauza, care-i pune în gura lui Iehova cuvintele "v-am separat total de toti strainii" (13:30). Capii clanurilor si familiilor au fost convocati si li s-a pus în vedere ca nu mai este permisa casatoria cu o femeie de alt neam sub pedeapsa cu moartea (Ezra 2 13:27). "Strainii" nu mai aveau voie nici sa intre în oras. Cele doua carti ale lui Ezra (Ezra si Nehemia) sunt scrise de martori oculari, Nehemia fiind chiar potentatul executor. "Si toti au plâns, când au auzit textele legii" zice Nehemia (Ezra 2, 8:9). Plângând au intrat în ghetoul spiritual care-i tine strâns în cleste de atunci încoace pe toti cei ce-si zic evrei, împinsi cu forta armelor de sionistul fanatic Nehemia cu ajutorul armatei persane.

Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin