Controversa sionului the controversy of zion



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə22/34
tarix28.10.2017
ölçüsü0,97 Mb.
#19288
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   34
Guvernele occidentale au mai gasit o cale de a promova comunismul în lume dupa razboi: prin conferintele de pace. Carta Atlanticului fusese promulgata de Roosevelt la 6 Ianuarie 1941, când le-a spus americanilor ca "anticipeaza o lume bazata pe 4 libertati fundamentale: de vorbire, religioasa, eliberare de foamete, eliberare de teama". Apoi carta promulgata de Roosevelt si Churchill împreuna la 14 August 1941 anunta în frazeologia demagogica recomandata de Protocoalele Sionului din 1905 ca "îsi bazeaza sperantele într-un viitor mai bun pentru omenire" pe niste "principii fundamentale" si anume: "nici o augmentare, teritoriala sau de alta natura"; "nici o schimbare teritoriala fara consimtamântul liber al popoarelor respective"; "dreptul popoarelor de a-si alege forma de guvernare pe care o doresc; si drepturile suverane si autoguvernarea restituite popoarelor care fusesera private de ele". Iar de la aceste nobile aspiratii au trecut apoi la fapte si la conferintele de la Teheran si Casablanca care-au culminat la Ialta în Februarie 1945, trei ani si jumatate dupa exprimarea acelor nobile teluri, au jefuit si înrobit lui Stalin popoarele a jumatate din Europa - lui Stalin pentru ca, zice Declaratia ce-au dat-o la Teheran, "el este un om devotat luptei împotriva tiraniei si sclaviei, oprimarii si intolerantei". In timp ce demnitarii occidentului îi cântau aceste osanale lui Stalin cel iubitor de libertatea popoarelor, trupele lor sedeau si asteptau ca hoardele bolsevice sa patrunda adânc în inima Europei.
Cum Stalin a refuzat sa se deplaseze, s-au deplasat Roosevelt si Churchill la Ialta - deja o înfrângere când tratezi cu asiaticii, zice autorul. Roosevelt si intimul lui Harry Hopkins erau pe moarte si Roosevelt arata foarte rau chiar si în filmele date publicitatii. Multi participanti îsi adusesera familiile, care misunau si dadeau conferintei un aspect de excursie familiala. Dar cel mai rau lucru, zice autorul, a fost betia continua la care au fost supusi delegatii tot timpul, fiind acesta, zice autorul, un truc asiatic foarte vechi. Generalul Maior Laurence S. Kuter care reprezenta aviatia americana descrie cum o serie de toasturi si închinari în cinstea participantilor începeau dis-de-dimineata, de la micul dejun, cu votca, vin, cognac, sampanie si din nou cognac, alaturi de caviar, mezeluri, mere de Crimea si ceai; acesta era numai dejunul; tot timpul zilei toata lumea era mai mult beata; interpretul lui Roosevelt povesteste cum la o cina s-a închinat de 45 de ori în cinstea a diversi - 45 de pahare de alcool baute obligatoriu de fiecare. Roosevelt care era pe moarte a sosit acolo ca semnatar al planului Morgenthau, elaborat de agentul sovietic din guvernul american Harry Dexter White si însotit de alt agent sovietic, Alger Hiss; deci sovietele aveau doi reprezentanti din trei. Autorul scrie ca Churchill a încercat din toate puterile sa salveze ceva din ghearele lui Stalin, din fiasco-ul celui de-al doilea razboi mondial despre care masele cu creierul spalat de ziarele perfect controlate de fortele oculte credeau ca este o victorie glorioasa si stralucita, dar Generalul Marshall l-a santajat mereu cu amenintarea ca va ordona trupelor americane sa abandoneze frontul daca Churchill mai face astfel de încercari. Autorul crede ca Churchill de-acum stia ca nu e decât o marioneta în mâna altora, dar nu stia înca faptul ca nu mai exista presa libera si toata presa e un instrument de propaganda mincinoasa în mâna acelorasi forte. Astfel, Churchill îl întrebase pe Ministrul Informatiilor la 23 August 1944 de ce nu se spune nimic despre masacrul polonezilor de la Varsovia. Generalul Bors din rezistenta poloneza s-a ridicat împotriva trupelor naziste la apropierea trupelor sovietice, care însa la ordinul lui Stalin s-au oprit imediat si-au asteptat dând timp nazistilor sa masacreze populatia poloneza. Când avioanele engleze si americane au vrut sa-i ajute pe polonezi, Stalin le-a interzis accesul la aeroporturile de decolare. Churchill i-a cerut lui Roosevelt sa trimita totusi avioanele, zicând ca Stalin nu va îndrazni sa le doboare, dar Roosevelt a refuzat; astfel aliatii si cu sovieticii au abandonat populatia poloneza ca sa fie masacrata; Varsovia a fost rasa la pamânt, 20.000 de polonezi civili au fost ucisi si 350.000 de supravietuitori deportati. Asta la trei ani dupa ce Roosevelt declamase asa de frumos despre libertatile pentru care lupta el. Churchill s-a mirat de ce nu zic ziarele nimic si ziarele au continuat sa nu zica nimic. Astea erau faptele pe care le-a încununat Conferinta de la Ialta, unde Roosevelt, c-un picior în groapa, i-a spus lui Stalin ca se simte mai însetat de sânge german ca oricând si-a propus sa închine un pahar "din nou ca sa executam 50.000 de ofiteri germani", caci mai închinasera asa la Teheran în Decembrie 1943. Când Stalin a propus toastul, Churchill a refuzat sa închine; Roosevelt a facut o gluma buna zicând ca el va ucide doar 49.500; fiul lui Roosevelt, Eliott, a râs zicând ca spera sa ucida sute de mii si Stalin s-a ridicat sa-l sarute pe Eliott Roosevelt pentru aceste cuvinte din inima.
Roosevelt i-a spus fiului sau ca nu-i place ca Churchill se teme ca rusii vor deveni prea puternici si i-a propus lui Stalin "ceva ce Primul Ministru Churchill nu trebuie sa afle" si anume ca Eisenhower sa comunice direct cu Stalin ocolind Statul Major din Londra si Washington (la 4 Februarie 1945). Ceea ce s-a si facut.
Stalin n-a mai închinat pentru moartea a 50.000 de nemti si dupa asta s-a aratat mai rezervat fata de Roosevelt, mai discret si mai putin sângeros decât acesta. Autorul banuieste ca Stalin nu credea în desantarea sincera a presedintelui american si banuia o cursa. Dar halul de decadere si aservire al guvernelor occidentale s-a vazut cel mai bine când au abandonat Polonia, cotropita de Stalin si Hitler pe vremea când erau aliati si prieteni, pentru eliberarea careia se pornise razboiul, însângerata de masacrele naziste carora îi fusese abandonata de Stalin si de aliati când cu rascoala din Varsovia. Pâna la urma si Churchill a acceptat mutilarea si distrugerea Poloniei, din care jumatate a fost smulsa si incorporata Rusiei, sub pretextul ca i se va da teritoriu german în schimb si se vor tine "alegeri libere", ca în realitate toata Polonia sa fie împinsa sub cizma sovietica, alaturi de jumatatea Germaniei si de celelalte tari care-au ajuns în "lagarul socialist", astfel ca Polonia a trecut direct din sclavie nazista în sclavie comunista printr-o baie de sânge. Despre Polonia, Roosevelt (care era de pe-acum cam incoerent) a avut de zis doar ca "am 6 sau 7 milioane de alegatori polonezi în Statele Unite", caci lui îi pasa doar sa fie reales, si-apoi a propus sa se rapeasca din teritoriul Poloniei zicând ca "polonezii sunt ca chinezii, nu vor sa-si piarda prestanta", desi e greu de imaginat cum poate o natiune sa-si pastreze prestanta pierzându-si teritoriul national. Apoi Alger Hiss s-a încuiat cu Roosevelt ca sa-l "ajute" sa stabileasca granitele Poloniei. Churchill a mai protestat un timp zicând ca Anglia a jertfit atâta în razboi ca sa elibereze, nu sa mutileze Polonia, dar în cele din urma a semnat si el. S-ar crede ca cei trei facusera tot raul pe care-l puteau face - dar a mai ramas o ticalosie de facut: sub "Protocolul pentru Daune de Razboi" cei trei, Roosevelt, Churchill si Stalin, au aprobat generalizarea în toate tarile Europei cedate lui Stalin, a instrumentului de teroare comunista: au aprobat lagarele de munca fortata si exterminare; caci acest document autoriza "cele trei guverne" sa obtina "reparatii" folosind munca fortata în lagare de concentrare si exterminare. Tot atunci Churchill si Roosevelt au acceptat sa trimita lui Stalin toti prizonierii rusi luati de nemti ca fiind "dezertori"; acesti soldati rusi care au luptat pentru patria lor sovietica urmau sa fie torturati si ucisi de propriul lor guvern pentru care au luptat pentru crima de a fi scapat cu viata din lupta, cu buna stiinta a occidentului. Oroarea acestui act nu poate fi descrisa în câteva cuvinte. James B. Chuter, capelan în armata britanica, povesteste cum trupele americane mitraliau pe soldatii rusi din lagarele germane de prizonieri luati de nemti si "eliberate" de americani si englezi, care încercau sa fuga de tortura "patriei sovietice" careia îi fusesera predati.
Stalin, semnând alaturi de Roosevelt si Churchill acordul de la Ialta, si-a declarat, zice el, "fidelitatea fata de principiile Cartei Atlanticului" din 1941. Dar despre statul national iudaic Stalin i-a spus lui Roosevelt: "Problema evreiasca e dificila. Noi am încercat sa le înfiintam patria lor nationala a evreilor în Birobidjan [de unde se trag hazarii în realitate] dar n-au stat acolo decât doi-trei ani si-apoi s-au împrastiat cu totii prin orase". Atunci Roosevelt i-a spus lui Stalin "ca el este sionist si l-a întrebat pe maresal [Stalin] daca si el era". Din nou acest bandit care în tinerete jefuia banci în Georgia s-a aratat mai demn de a fi seful unui stat decât presedintele american, care n-ar fi admis niciodata ca vreo problema "e dificila" când era vorba sa urmeze porunca Sionului. (Când i se pomenea de asa ceva lui Churchill, acesta imediat striga ca aceste obiectiuni sunt dovezi de "antisemitism"). Stalin l-a întrebat pe Roosevelt ce concesii îsi propunea sa-i faca regelui Arabiei Ibn Saud, pe care Roosevelt urma sa-l vada si Roosevelt i-a raspuns ca "avea sa-i faca o sigura concesie si sa-i dea un singur lucru si anume cei 6 milioane de evrei din Statele Unite". Aceasta propozitie este veridica dar a fost cenzurata si exclusa din documentele oficiale. Restul este luat literalmente din procesul verbal al "Conferintelor de la Malta si Ialta, 1945" publicate de Departmentul de Stat american în Martie 1955. Tot târgul revoltator de la Ialta a fost astfel dezvaluit publicului, care a ramas apatic, îndobitocit fiind de propaganda, cum este si-acum.
Au mai fost parti ascunse si nepublicate în acest "Proces verbal". Când Senatul a cerut sa se publice versiunea completa, necenzurata, doi functionari din Departamentul de Stat de buna credinta (Dr. Donald M. Dozer si Bryton Barron) s-au apucat sa pregateasca aceasta publicare si-au fost imediat înlocuiti si pensionati, în timp ce presedintele american Eisenhower facea în public declaratii ipocrite despre cum "totul trebuie dezvaluit ca sa ajutam publicului Statelor Unite sa învete din greselile trecutului si sa ia hotarâri în prezent". Barron a fost supus unor presiuni foarte mari ca sa accepte sa ascunda adevarul, caci el repeta ca "versiunea care se publica e pervertita, incompleta, foarte mult cenzurata si taiata si tinde sa acopere administratia anterioara si va induce în eroare poporul american". Dar acum, în 1956, guvernul american era asa de bine infiltrat de agentii revolutiei mondiale, infiltrare începuta de Roosevelt, încât, cu toate procesele publice de spioni sovietici în functii înalte în stat, statul american si întreaga viata publica americana era tot în mâna revolutiei comuniste. Infiltrarea guvernelor occidentale cu agentii revolutiei mondiale e generala, dar aici autorul se ocupa în mod special de Statele Unite pentru ca forta economica a acestei tari pusa în slujba sionismului si-a revolutiei mondiale este hotarâtoare. Dar exact la fel stau lucrurile în Marea Britanie, Canada, Australia.
În Canada un rus (Igor Guzenco), periclitându-si viata, a informat guvernul canadian de reteaua de infiltrare si spionaj bolsevic din guvernul canadian, cu centrala la ambasada sovietica de la Ottawa. Primul Ministru canadian Mackenzie King, un om simplu care se interesa cel mai mult de spiritism, a plecat totusi sa-i informeze imediat pe presedintele american, succesorul lui Roosevelt si pe Primul Ministru britanic Clement Attlee. Alger Hiss era seful retelei bolsevice din guvernul american, dar timp de 6 ani doi presedinti americani au refuzat sa ia cunostinta când li se spunea acest lucru si doar un proces intentat de cetateni particulari a putut forta guvernul american sa accepte cu multa rea vointa o particica din adevar. Dezvaluirile din procesul lui Alger Hiss au aratat infiltrarea totala la toate nivelele a guvernului american cu agenti bolsevici. În Anglia 6 ani dupa dezvaluirile Primului Ministru canadian nu s-a facut absolut nimic când deodata doi înalti functionari din guvern (Burgess si Maclean) protejati si avansati rapid de o mâna nevazuta au disparut si-au reaparut la Moscova, unde se refugiasera de teama procesului lui Alger Hiss. Înca 4 ani dupa fuga lor guvernul britanic a refuzat sa ia act, sustinând ca "se lucreaza la asta", când deodata în 1955 Ministerul de Externe britanic a recunoscut ca acesti doi lucrau pentru guvernul sovietic în interiorul guvernului britanic înca din 1949 'admitând adevarul cu multa rea vointa si fortat de un atasat de ambasada sovietic, Vladimir Petrov, care-a povestit cum Burgess si Maclean fusesera angajati ca spioni sovietici din 1930 din anii primei studentii la Cambridge (asa cum prescriu documentele lui Weishaupt si Protocoalele Sionului si cum s-a facut si cu Alger Hiss). În acest timp Burgess si Maclean apareau mândri în tribuna oficiala la Moscova ca functionari la Ministerul de Externe sovietic; si tot în acest timp Hrusciov si Bulganin au fost invitati într-o vizita de mare prietenie la Londra. Singura cercetarea din Australia a fost mai corecta si a aratat publicului ca ambasada sovietica din Canberra "dirija o operatie de spionaj în Australia" înca din 1943 si ca multi asa-zisi imigranti sunt agenti bolsevici veniti "cu misiune"; Ministrul de Externe R. Casey a aratat ca în guvernul australian era "un cuibar de tradatori," confirmând ce zisese Mackenzie King cu 10 ani înainte. În acesti 10 ani de dezvaluiri, guvernele occidentale n-au fost cu nimic asanate de revolutionari bolsevici. Concentrându-se asupra transmiterii documentelor doar ca crima de "spionaj", aceste guverne au refuzat sa curete tarile lor de revolutia bolsevica din interior care patrunsese în cele mai înalte foruri guvernamentale si care dedica economia tarilor si toate avutiile tarilor occidentului pentru propasirea revolutiei comuniste mondiale. Asta s-a vazut la procesul lui Alger Hiss si anume ca transmiterea de documente secrete unui guvern strain si ostil este doar o mica particica din activitatea nociva si anti-patriotica a agentilor revolutiei mondiale infiltrati în guvernele occidentale; functia lor majora este realizarea guvernului mondial prin zdrobirea nationalitatilor. Din 1930, Alger Hiss s-a ridicat rapid în guvern si dupa ce-a fost denuntat de un fost colaborator bolsevic deziluzionat ca spion sovietic a continuat sa fie avansat si a fost nedezlipit de Roosevelt tot timpul la Ialta, astfel încât e clar ca aceeasi mâna nevazuta care i-a ridicat pe Roosevelt si pe Hiss a determinat împartirea lumii la Ialta. Dupa Ialta acelasi grup international l-a numit Secretar General al Natiunilor Unite, care a luat nastere în 1945 la San Francisco de la început ca un instrument al revolutiei mondiale. Toate documentele la Ialta au trecut prin mâna lui si Hiss era prezent tot timpul peste tot în spatele scaunului lui Roosevelt - asa arata Edward Stettinius, care figura ca Secretar de Stat; mai târziu James F. Byrnes care era la Ialta ca Director al Biroului de Mobilizare spune ca Roosevelt n-a citit documentele pregatite de Departamentul de Stat pentru conferinta "desigur din cauza bolii lui;" toate actiunile lui Roosevelt au fost dictate de Hiss cu care Roosevelt "se sfatuia" totdeauna înainte de a zice si face orice si actiunile lui Roosevelt nu se conformau documentelor pregatite de Departamentul de Stat si necitite de Roosevelt "din cauza bolii". Bryton Barron, functionarul demis din functie pentru ca vroia sa publice adevarul, spune ca el "poate arata incidente care demonstreaza puterea lui Alger Hiss... Si cum opera acesta la nivel înalt". Dar poate si mai mare putere în demolarea natiunilor lumii a avut-o Harry Dexter White.
Ziarele au publicat stirea ca nu exista nici un certificat de nastere a nici unui Harry Dexter White si nimeni nu stie cine e individul care-si zice asa. El a fost introdus de Henry Morgenthau Jr., care a fost singurul timp de 12 ani neîntrerupt în functia de ministru de cabinet pe timpul lui Roosevelt, la Trezoreria Statelor Unite (1934). Apoi a avansat rapid si misterios si imediat dupa Pearl Harbour a avut putere deplina asupra finantelor în ceea ce priveste politica externa. Apoi a ajuns aghiotant al Secretarului de Stat. Tot timpul acesta a fost agent sovietic dovedit lui Roosevelt, care refuza sa ia act. Whittaker Chambers, cel care l-a denuntat si pe Alger Hiss, arata cum înca din 1935 White îi dadea documente secrete americane ca sa le predea sovieticilor si în 1939 când Hitler si cu sovieticii au atacat Polonia, fiind nevoit sa se apere de acuzele lui Hiss, a vrut sa depuna aceste dovezi dar toate agentiile guvernamentale au refuzat sa ia cunostinta de ele. În 1941 FBI (Biroul Federal de Investigatii) i-a luat o depozitie în care Chambers arata ce-au facut Hiss si Harry Dexter White dar nimeni n-a facut nimic si de-abia în 1948 guvernul american a fost fortat tot de un cetatean particular sa renunte la Harry Dexter White. Actiunea acestui agent bolsevic a început înca din 1941 pe scara larga, când a elaborat planul prin care japonezii au fost fortati sa atace Pearl Harbour si Statele Unite au fost împinse sa intre în razboi. Tot Harry Dexter White este cel care-a elaborat "planul Morgenthau". Constitutia Statelor Unite spune ca Departamentul de Razboi face razboi si pace; dar Harry Dexter White de la Departamentul Trezoreriei a facut cel de-al doilea razboi mondial si pacea ce-a urmat. White e considerat responsabil de aceste acte, dar Henry Morgenthau Jr. l-a numit pe White si tot Henry Morgenthau Jr. a semnat si ultimatumul catre japonezi care-a declansat Pearl Harbour în Noiembrie 1941 si planul dezmembrarii Germaniei din 1944. În ambele cazuri Roosevelt n-a facut altceva decât sa aprobe ce-a facut Morgenthau. Nu e usor de vazut cine a fost creierul, Morgenthau sau individul care se ascunde sub pseudonimul de Harry Dexter White. În 1947 Fred Smith a descris planul Morgenthau de farâmitare a Germaniei, inundarea minelor, distrugerea industriilor, reducerea populatiei Germaniei la un popor de pastori de capre. Acest plan a fost discutat în trei de Morgenthau, Harry Dexter White si Eisenhower în cortul lui Eisenhower la 7 August 1944 si Eisenhower a promis ca va sprijini tot ce vrea Morgenthau. Acesta a zburat apoi la Washington si si-a descris planul în fata unui comitet unde au participat si Secretarii de Razboi si de Stat (pentru prima data); dar acestia au atacat planul lui Morgenthau si n-au fost de acord cu el; totusi Morgenthau a fost cel care "s-a întâmplat" sa-l însoteasca pe Roosevelt la întâlnirea cu Churchill, care s-a mirat ca nu-i vede pe Secretarii de Stat si de Razboi. Totusi Churchill a semnat alaturi de Roosevelt planul Morgenthau sau Morgenthau-White. Churchill ulterior a spus c-a "regretat" c-a semnat. Roosevelt ulterior se referea la planul Morgenthau ca la o nota pe care-ar fi pasat-o unui departament "la inisistentele unui prieten vechi de-al meu" (Sherwood), nu la o conventie internationala si ulterior s-a aratat uluit de initialele lui puse cu mâna lui pe planul Morgenthau pe care-l semnase. Publicul a fost facut sa creada ca planul Morgenthau a fost abandonat si n-a avut loc: industriile chipurile n-au fost dinamitate si minele n-au fost inundate. Dar, desi planul lui Morgenthau de a ucide populatia germana fara proces, cum a propus râzând Roosevelt lui Stalin la Ialta, n-a fost aplicat el a fost înlocuit cu procese înscenate asa-zisilor "criminali de razboi". Aceste procese au fost o mascarada sinistra de tipul proceselor intentate de comunisti împotriva "dusmanului de clasa" si ramân una din rusinile istoriei omenirii. Germania a fost rupta în doua, daca nu chiar în farâmite cum a vrut Morgenthau. Nemtii au fost dusi în lagare de sclavi de munca fortata pentru "reparatii de razboi", la 11 ani dupa ce guvernul american, care a înfiintat aceste lagare de sclavi nemti, a declarat ca munca fortata este ilegala. Harry Dexter White, autor sau co-autor cu Morgenthau, a început apoi sa faureasca guvernul international care sa dizolve natiunile. A prezidat la nasterea Natiunilor Unite unde Alger Hiss conducea; apoi a instituit Banca Mondiala si Centrul Monetar International, anuntat în mod public de succesorul lui Roosevelt, Harry Truman, la 23 Ianuarie 1946. FBI anuntase în repetate rânduri pe presedintele tarii (de ex. la 8 Noiembrie 1945; la 1 Februarie 1946) ca Harry Dexter White era spion sovietic dar Truman l-a numit pe White în ciuda acestor dezvaluiri; chiar el spune "în ciuda". Dar în Aprilie 1947 când Alger Hiss începuse sa fie cunoscut publicului larg ca spion sovietic White a demisionat "din motive de sanatate". În August 1948 a fost chemat în fata Comisiei de Activitate Antiamericana si i s-au aratat dovezile tradarii lui; a negat totul; a fost gasit mort dupa trei zile si îngropat dupa ritual evreiesc. Cauza mortii a ramas un mister; nu s-a permis sa se faca autopsie si nici sa se cerceteze cum a murit. Moartea lui a ramas la fel de misterioasa ca si adevarata lui identitate.
În 3 Ianuarie 1955, dupa 7 ani, Comitetul de Siguranta Interna al Congresului American a raportat urmatoarele:
"1. Alger Hiss, Harry Dexter White si confederatii lor din subteranele comuniste din guvernul american, au avut puterea de a influenta în mod profund politica Statelor Unite si politica organizatiilor internationale din timpul celui de-al doilea razboi mondial si anii imediat urmatori;
"2. Ei au exersat o influenta profunda asupra crearii si caracterului Natiunilor Unite si agentiilor lor specializate;
"3. Aceasta putere nu s-a limitat la functiile lor oficiale. Era exersata prin accesul si influenta ce le aveau la demnitarii înalti ai statului si ocaziile ce le-au avut sa formuleze sau sa ascunda informatiile pe baza carora se luau hotarârile politice ale superiorilor lor;
4. Hiss, White si un numar considerabil de ortaci de-ai lor care-au faurit politica externa americana si cea a organizatiilor internationale în acesti ani de cumpana s-au dovedit a fi agenti secreti comunisti".
Dupa acest raport oficial ai zice ca s-au luat masuri de eliminare a agentilor bolsevici din guvern - dar nu s-au luat. Autorul era în America la vremea aceea si-a vazut cum aceste dezvaluiri n-au avut nici un efect. Opinia publica a ramas apatica sau, mai mult, a început sa tina cu ortacii lui Hiss si White care urlau împotriva celor ce îndraznisera sa spuna adevarul. A avut loc un atac violent si isteric declansat de toata presa ca la un semnal împotriva celor care conduceau investigatii si dezvaluiau adevarul, nu împotriva celor ale caror crime erau dezvaluite. Si s-a repetat martiriul celor care-au iubit adevarul si si-au iubit patria, cei ca Morse, Barruel si Robison care dezvaluisera adevarata fata a revolutiei franceze din 1789. Whittaker Chambers care dezgustat de tradare si crima l-a demascat pe Hiss a fost atacat si acoperit de insulte si acuze, în ziarele care-l glorificau pe Hiss si-l atacau pe senatorul Joseph McCarthy, cel care ceruse sa se faca investigatii. Pe acesta l-au atacat cu atâta ticalosie si venin încât i-au murdarit numele pentru totdeauna inventând epitetul mincinos de "macartism" care a devenit în mintea publicului ceva execrabil.
Anul 1954 este un moment important în istoria Statelor Unite, caci este anul în care Senatul l-a dezavuat pe McCarthy. În 1952 reusise la alegeri dupa 20 de ani de presedinti din partidul democrat, un republican, Eisenhower, care a promis în propaganda electorala ca va curata guvernul de agentii bolsevici mosteniti de la Roosevelt si Truman. Dar dupa alegeri, în 1954, presedintele Eisenhower a început nu sa curete guvernul ci sa-i atace pe cei care vroiau sa curete guvernul, zicând ca el dezaproba "metoda" lui McCarthy. Aceasta dezaprobare a fost anuntata si de catre Senat la insistenta Comitetului Evreilor din America. Astfel ca indiferent cu cine voteaza, cu candidatul democrat sau cu cel republican, alegatorul american cu siguranta voteaza pentru marioneta aceleiasi puteri ascunse si distrugatoare. Presedintele Eisenhower a pus sfârsit oricaror investigatii despre agentii bolsevici si tradatori din guvern - exact asa cum descriu Protocoalele Sionului din 1905. Protocolul no. 19 arata ca dupa distrugerea natiunilor, când toate popoarele vor fi înrobite guvernului mondial într-o masa de sclavi, sa lucrezi împotriva statului cum au facut-o Alger Hiss, Harry Dexter White si amicii lor din guvernele tarilor occidentale va fi o crima ca si "furtul, asasinatul si fiecare crima odioasa si abominabila"; dar înainte de instaurarea guvernului mondial, zic Protocoalele, "ne-am asigurat ca statele nationale sa nu fie capabile sa se apere de tradarea din interiorul guvernului. De aceea prin presa si prin cuvântari si prin metode indirecte... am implantat ideea ca cei ce tradeaza si lucreaza împotriva propriului lor stat din interiorul guvernului sunt niste martiri care s-au jertfit si-au acceptat sa apara drept tradatori pentru binele maselor populare". Si-asa a aparut Alger Hiss în presa din întreaga lume ca un martir si Senatorul McCarthy ca un monstru odios. Caci, zic tot Protocoalele, "cei ce ni se opun nu vor avea la dispozitie organe de presa în care sa-si poata arata vederile cu adevarat si pe deplin".

Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin