Controversa sionului the controversy of zion



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə28/34
tarix28.10.2017
ölçüsü0,97 Mb.
#19288
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   34
Ce frumos scrie Dr. Weizmann, citând din profetii Vechiului Testament. Când si-a publicat aceste sentimente frumoase arabii fusesera izgoniti de pe pamântul lor, evreii deja încalcasera frontierele fixate de ONU si invadasera teritorii straine, arabii nici pe departe n-au dreptul la nimic cum au evreii în Palestina. Dar Dr. Weizmann ignora ce stie foarte bine si pretinde ca nu s-a întâmplat, zicând ca "nu trebuie sa se întâmple". Autorul nu-si aduce aminte sa fi întâlnit în nici o publicatie, de pe buzele nici unui politician, asa perfecta ipocrizie. O explicatie ar putea fi, zice autorul, ca desi nu vroia sa recunoasca raul imens pe care l-a facut, desi nu putea sa recunoasca ca tot pentru ce-a muncit toata viata e o ticalosie fara margini, dorea totusi pe patul de moarte sa zica cum ca raul e rau, folosindu-se de formula "nu trebuie sa facem" ceea ce ne prefacem ca n-am facut.
Unul mai mare ca el a spus însa lucrurilor pe nume: Dr. Judah Magnes, nascut în America în 1877, daduse viata si el sionismului dar altfel: în mod religios. De la început a vrut ca Israelul sa fie nu stat evreiesc ci bi-national arabo-israelian si-a denuntat sovinismul evreiesc. A devenit cancelarul Universitatii Ebraice din Ierusalim în 1925 (dupa ce-a obiectat la ceremonia pompoasa de înfiintare a Dr-lui Weizmann din 1918), din 1935 era presedintele universitatii si în 1948 era la Ierusalim. A scris: "N-ar trebui ca refugiatii sa fie pioni în jocul politicienilor. E deplorabil, e de necrezut ca evreii din Europa dupa ce-au trecut prin atâtea, acum creeaza în Tara Sfânta problema refugiatilor arabi". Imediat dupa ce-a spus asta a murit si autorul n-a putut descoperi cum si de ce-a murit. În publicatiile evreiesti referirile la moartea lui sunt misterioase si seamana cu descrierea mortii lui Herzl. Astfel, în prefata cartii rabinului Elmer Berger din 1951 scrie ca Dr. Judah Magnes a murit "din cauza ca i s-a frânt inima".
Dr. Magnes a fost unul din cei care de 50 de ani se straduiau sa scape occidentul si pe evrei din ghearele conspiratiei din ghetourile talmudice din Rusia. A fondat o organizatie, Asociatia Ihud, care în 1955 zicea în ziarul sau din Ierusalim: "In cele din urma tot va trebui sa acceptam adevarul: n-avem nici un drept sa ne opunem din principiu reîntoarcerii refugiatilor palestinieni la vetrele lor... Pentru ce lupta Ihud? Sa schimbe butoiul cu pulbere... într-un loc de convietuire pasnica. Si ce arme trebuie sa foloseasca Ihud? Adevarul... N-aveam dreptul sa ocupam o casa araba pe care n-am platit-o; la fel câmpurile agricole, livezile, pravaliile si fabricile. N-aveam nici un drept sa colonizam si sa materializam sionismul pe spesele altora. Asta e furt, asta e tâlharie... Iata-ne din nou printre natiunile bogate si nu ne e rusine sa jefuim proprietatea felahilor". Nu des s-aude asa ceva printre evrei, dar e singura speranta pe care-o au evreii de-a scapa de sionismul hazarilor. Statul Israel a fost creat de revolutia bolsevica. Invazia hazarilor în Palestina n-ar fi fost posibila fara actiunea bolsevismului. Nicaieri în lume nu exista un numar mare de evrei dispusi sa-si paraseasca viata ce-o au pe unde se gasesc si sa colonizeze Palestina. Invazia masiva si dislocarea palestinienilor a fost posibila numai cu masele de hazari care traiau de secole înregimentati sub rabinii lor în ghetourile talmudice din rasaritul Europei. Statisticile statului Israel arata ca atunci când au reusit în fine expulzând arabii si colonizând cu hazari sa obtina o populatie majoritar evreiasca în Israel, din 1,4 milioane de evrei 1,061 de milioane nu se nascusera în Palestina si dintre ei 577.000 veneau din lagarul socialist (majoritatea din restul de 484.000 de evrei nebastinasi veneau din Africa de Nord si din Asia si n-au luat parte la masacrele si genocidul practicat de evrei în Israel).
Invadatorii Palestinei erau hazari, evreii ashkenazi din rasarit de rasa turco-mongola, dar cu mâna goala nu-i puteau masacra pe arabi; armele le-au primit clandestin din depozitele armatelor aliate din Africa de Nord si Orientul Mijlociu, sub ochii îngaduitori ai Londrei si Washingtonului. Dar recunoscatori hazarii organizati în statul Israel sunt mai ales Uniunii Sovietice, care-a ridicat cortina de fier prima data ca sa-i lase sa plece, a doua oara sa le dea transporturi de arme. Si la asta a contribuit Eisenhower, ordonând trupelor sa lase Cehoslovacia sa fie ocupata de rusi în cel de-al doilea razboi mondial, astfel ca fabrica Skoda sa continue sa fabrice armament sub control sovietic. La câteva saptamâni dupa ce Truman a recunoscut statul Israel ziarul The New York Herald Tribune scrie despre marele entuziasm si recunostinta pentru Uniunea Sovietica la evreii din Israel mai ales pentru ca, zice ziarul, "Rusia si-a pus la dispozitia Israelului depozitele de armament.... Anumite transporturi de armament ceh ce-au sosit în Israel au avut rol decisiv" (5 August 1948).
Acesta a fost timpul în care mass-media occidentala a-nceput sa atace oamenii pentru ca erau împotriva comunismului, si-i facea "antisemiti". Caci era antisemitism nu numai sa zici ca Marx si Engels si Trotki si Lenin fusesera evrei, cum si fusesera, dar era antisemitism sa nu fii prosovietic. Scrie ziarul evreiesc The Sentinel din Chicago: "Noi stim ce înseamna sa nu iubesti Uniunea Sovietica... cine-a mai auzit ca antisemitii sa iubeasca sovietele?... Noi stim cine ne sunt dusmanii. Sa ne cunoastem si prietenii, pe sovietici". In scolile din Israel se arbora steagul sovietic si se sarbatorea 1 Mai. Înca în 1950 la Tel Aviv scria un ziar ca se cara arme din Cehoslovacia în Israel.
Iata Israelul triumfând si oponentii lui învinsi; Bevin demisionat si mort dupa câtiva ani, Forrestal si Marshall înlaturati, ca sa serveasca drept pilda altora care mai aveau în cap gargauni patriotici. Natiunile Unite, recunoscând starea de lucruri creata de masacrul de la Deir Yasin si recunoscând statul Israel, s-au trezit cam târziu ca se gândesc la pace si-au trimis în Israel sa medieze pacea între evrei si arabi pe contele Folke Bernadotte din Suedia, care-si dedicase viata ajutorarii victimelor si ajutase multi evrei. S-a dus sub semnul crucii rosii si-a fost asasinat de catre evrei acolo unde-si are originea simbolul crucii.
Dupa uciderea lui a fost publicat jurnalul lui intim care descrie cum în drum spre Israel, la Londra, l-a vizitat Dr. Nahum Goldman, vice-presedintele Agentiei Evreiesti si reprezentantul statului sionist, care i-a spus ca "statul Israel îsi poate permite acum sa accepte responsabilitatea deplina pentru faptele bandelor Stern si Irgun", adica pentru macelarirea arabilor la Deir Yasin. Statul Israel avea puterea de-acum sa macelareasca pe oricine, cum a facut si facea în 1956 când autorul încheie cartea de fata. De ce i-a spus reprezentantul Israelului asta contelui Bernadotte, trimis de ONU sa medieze pacea, nu e clar; caci la scurta vreme sionistii l-au macelarit chiar pe contele Bernadotte si statul Israel si-a putut permite sa-si asume responsabilitatea crimei.
Contele Bernadotte s-a întâlnit cu primul ministru egiptean, Nokrashi Pasa, care-a zis ca "recunoaste puterea financiara a evreilor, care controleaza sistemele economice ale atâtor tari printre care Statele Unite, Anglia, Franta si Egiptul si poate si Suedia". Contele Bernadotte nu l-a contrazis. Nokrashi Pasa a zis ca arabii nu sperau sa scape de aceasta dominatie; dar era una sa fie dominati economic si alta sa fie macelariti si tinuti cu forta sclavi terorismului si sa accepte un stat sionist bazat pe opresiune brutala cu ajutorul sionismului international. Apoi regele Faruk i-a spus lui Bernadotte ca daca uciderile continua va fi razboi. La 9 Iunie 1948 Contele

Bernadotte i-a convins pe egipteni sa accepte încetarea focului, ca sa vada cum presa sionista îl ataca cu venin pentru ca "vrea sa forteze evreii sa faca pace". In jurnalul lui Contele Bernadotte scrie ca si-a dat seama pentru prima data ca daca este drept si impartial îsi atrage ura necrutatoare a sionistilor, daca "nu aveam la inima numai interesele partidei evreiesti". Irgun apoi a calcat armistitiul la 18-30 Iunie 1948 aducând noi transporturi de trupe si munitii, pe care guvernul Israelului nu i-a permis Contelui Bernadotte sa le inspecteze, în timp ce presa sionista a-nceput împotriva Contelui Bernadotte o campanie de calomnii ca aceea împotriva lui James Forrestal, facându-l nazist si inventând tot felul de acuze veninoase si fanteziste. Faptul ca Contele Bernadotte salvase 10.000 de evrei nu i-a adus multumirile si recunostinta nimanui; evreii salvati de el acum îl împroscau cu noroi si venin, caci era vinovat de crima de a fi impartial si drept. I-a spus Dr-lui Joseph, guvernatorul sionist al Ierusalimului, ca din rapoarte se vede ca "evreii sunt cei mai agresori în Ierusalim," între 19 Iulie si 12 August. La 16 Septembrie si-a semnat condamnarea la moarte când si-a trimis raportul la Natiunile Unite; în 24 de ore era asasinat. Motivul este ca a încercat, dupa acceptarea statului Israel nascut prin terorism si masacru, sa asigure supravietuirea civililor palestinieni care scapasera de macel fugind din satele lor si-acum flamânzeau dincolo de frontiera. Propunerile lui Bernadotte erau: 1) frontierele Israelului sa fie cele stabilite la 29 Noiembrie 1947, fara teritoriul Negev; 2) Ierusalimul sa fie oras international; 3) Natiunile Unite sa asigure reîntoarcerea palestinienilor la vetrele lor. La 17 Septembrie a plecat la Ierusalim si se-ndrepta cu aghiotantii lui, toti neînarmati, într-o masina spre casa guvernatorului când un Jeep ai carui ocupanti cunosteau bine atât continutul raportului trimis cu o zi înainte la Natiunile Unite cât si traseul si toate miscarile contelui Bernadotte, le-a barat drumul; ocupantii Jeepului au asasinat prin împuscare pe Bernadotte si pe colonelul francez Serot, si-au plecat apoi nestingheriti mai departe, unul pe jos, doi în Jeep. Nimeni n-a fost arestat sau cautat pentru aceste asasinate; unii zic ca asasinii au plecat în Cehoslovacia comunista cu un avion care-i astepta. Dupa trei zile o agentie de stiri franceza a primit o scrisoare de scuze pentru asasinarea Colonelului Serot în locul Generalului Lundström, seful aghiotantilor lui Bernadotte, care, zice scrisoarea, trebuia asasinat pentru ca era "un antisemit". Se iscalea "Hazit Moledeth", care e un grup terorist din banda Stern. Generalul Lundström anunta la 18 Septembrie ca Natiunile Unite vor cere socoteala dar îsi facea iluzii; Natiunile Unite nu cer nici o socoteala teroristilor si asasinilor, Natiunile Unite nu misca decât la comanda fortelor oculte de dupa cortina. Natiunile Unite sunt si ele o marioneta care danseaza trasa de sfori careia nu-i pasa de asasinarea emisarului lor, cum nu le pasa guvernelor britanic sau american de haituirea lui Forrestal sau asasinarea Lordului Moyne. Propunerile contelui-martir Bernadotte au fost ignorate, ca si asasinarea lui: Israelul invadeaza si ocupa tot ce pofteste, palestinienii sunt pe veci expulzati din tara lor, Ierusalimul nu e international. Dupa editorialul standard, a doua zi ziarele au început din nou sa tipe "antisemitism" de câte ori cineva îndraznea sa sufle o vorba despre toate acestea. Mai mult, ziarul Times a avut nerusinarea sa dea vina pe Contele Bernadotte pentru c-a fost ucis caci cu propunerea lui de-a face Ierusalimul international "i-a provocat pe niste evrei sa-l asasineze". Dupa 4 luni unul Yellin si unul Shmülevitz din banda Stern au fost condamnati la 8 si respectiv 5 ani închisoare, dar nici n-au dat nici o atentie sentintei la proces caci stiau ca vor fi amnistiati curând, zice agentia Telegraful Evreiesc. La câteva ore dupa pronuntarea sentintei erau pusi în libertate si escortati triumfal la o receptie de gala. Menachem Begin, comandantul bandei Irgun, în turul lui triumfal prin capitalele lumii, a fost la fel de sarbatorit. Ulterior în 1950 el si-a asumat creditul de-a fi pus bazele statului Israel prin macelarirea populatiei palestiniene la Deir Yasin, si-a spus ca Irgun-ul "a ocupat Jaffa" pe care guvernul "vroia s-o dea arabilor". "Alta contributie a Irgun-ului, a zis Begin, a fost Deir Yasin, care i-a fugarit pe arabi din tara facând astfel loc pentru noii veniti. Fara Deir Yasin si izgonirea ulterioara a arabilor, guvernul actual n-ar fi putut absorbi nici o zecime din imigranti". In anii ce-au urmat Menachem Begin a continuat sa faca amenintari sângeroase împotriva arabilor din statele învecinate [traduse în fapte ulterior], care vedeau bine ce-au facut hazarii la Deir Yasin si care sunt faptele lor. În 1953 patru evrei raniti pe când macelareau satul Deir Yasin au pretins compensatii banesti si când nu le-au primit imediat, comandantul Irgunului a scos la iveala o scrisoare în care cartierul general militar sionist de la Ierusalim autoriza masacrul de la Deir Yasin. Cel ce iscalise scrisoarea era acum ambasadorul Israelului în Brazilia.
Iar la New York, unde e sediul Natiunile Unite, nimeni nu cerea socoteala pentru nici un masacru sau asasinat comis de evrei, caci se apropiau alegerile si ambii candidati, Truman si Dewey, se gudurau pe lânga sionisti crezând ca numai votul controlat de sionism îi va face presedinti. Truman când se lauda cu zelul cu care slujea sionismul avea cinismul sa zica ca o facea "în cele mai înalte scopuri umanitare". Câteva saptamâni dupa asasinarea Contelui Bernadotte Truman era presedinte si de anul nou le-a daruit functionarilor de la Casa Alba un semn de carte cu inscriptia: "Dorinta mea e sa fie pace, nu sa fiu eu presedinte". Masinaria electorala perfectionata de Colonelul House lucra admirabil si îmbogatise limba engleza cu un nou cuvânt, foarte des folosit azi: to rig, a "aranja", asa cum se "aranjeaza" ruleta la casinou ca sa nu iasa casinoul niciodata în pierdere, ci 80-90% din pariuri sa ramâna totdeauna casei, iar din ramasita sa câstige cine-o nimeri. Asa de perfect este rigging-ul masinii electorale din America încât orice-ar face cetateanul rezultatul e predeterminat de fortele obscure. [Nota rezumatorului: în cei 40 de ani de la scrierea acestei carti, tot mai putini americani se duc la vot, caci stiu ca e tot una; si au fost filmate persoane falsificând urnele de vot, dar Departamentul Justitiei refuza sa ia cunostinta de numeroasele dovezi de coruptie electorala]. Dar alegerile parca au fost facute în America sa fie la-ndemâna fortelor obscure: tot timpul, tot la doi ani, sunt tot felul de alegeri, tot timpul se lucreaza la facerea de presiuni asupra candidatilor; nici un moment de ragaz, nici un moment fara santaj electoral.
Asa e statul Israel, creatia bandelor de asasini, nascut din crima si macel, fantosa unei organizatii mondiale care domina fiecare guvern, parlament si administratie din occident si mai ales a Statelor Unite; si functia acestei fantose nu este sa "fie un camin pentru semitii împrastiati prin lume" caci hazarii care-l formeaza nu sunt semiti si nu se trag din Palestina, ci sa controleze guvernul american si celelalte guverne. La 31 de ani dupa dublul triumf al celor doua brate ale conspiratiei talmudice, cel sionist si cel bolsevic, prin declaratia Balfour si revolutia bolsevica, a aparut statul sionist. Toti stiau ca statul Israel va crea razboi, dar guvernele sunt înrobite sionismului si masele cu creierul spalat de mass-media sunt pline de ignoranta si minciuni sioniste. În 1920 Maharajahul Casmirului l-a întrebat pe diplomatul britanic Lordul Lothian "de ce guvernul britanic creaza -Yehudi ka Raj- (Domnia evreilor) în India". Lordul Lothian povesteste ca el a zis ca nu e asa, dar Maharajahul i-a aratat ca Viceregele, Lord Reading, era evreu, Secretarul de Stat, Lordul Edwin Montague, era evreu, Inaltul Comisar, Sir William Meyer, era evreu, si-a întrebat cine nu era evreu dintre demnitari. Un Maharajah din India a vazut mai clar ce se întâmpla în Anglia si America decât vede poporul englez si american. Guvernul american este stiut de catre cei capabili sa judece ca nu este decât un instrument în mâna sionismului. De cealalta parte a globului au început sa apara efectele masinariei electorale "aranjate" la New York. Comunistii s-au instalat în China cu ajutorul americanilor si Generalul Chiang Kai-Shek a fost alungat în Formosa, unde l-a vizitat Tex McCrary, care-a difuzat apoi la radio cum generalul i-a spus: "Am învatat minte sa nu credem cuvântul americanilor decât pe intervale de 18 luni, de la o alegere la cealalta".
Si iata triumful razbunarii talmudice: jumatate din Germania sângerând zdrobita sub calcâiul rosu, sfâsiata si populatia ei murind în lagare de munca fortata, cealalta jumatate, jumatatea libera, fortata sa plateasca un tribut imens banditilor care masacrau populatia palestiniana, sub forma de "despagubiri de razboi catre statul Israel", pretinse la trei ani dupa încheierea pacii. Statele arabe au continuat sa se simta amenintate de armamentul american care curgea din America în Israel, si-atunci a venit ideea "despagubirilor de razboi" pentru un stat care nici nu exista pe vremea razboiului, ca sa mascheze sursa înarmarii Israelului. Ca si razbunarea talmudica de la Nürnberg, "despagubirile de razboi" au fost publicate de anul nou evreiesc din 1952, sau, cum scria ziarul Times din New York, "în ultimele saptamâni ale anului 5711". Dr. Adenauer, cancelarul Bonn-lui, palid ca un mort a informat Bundestagul ca "trebuie sa plateasca daune materiale si morale". Dar Ministrul Justitiei Dehler vorbind la Coburg a aratat ca aceste daune sunt o inventie "ca sa mascheze de ochii arabilor suportul american pentru Israel".
Se apropiau alegerile prezidentiale americane din 1952. Germania de Vest era obligata sa plateasca 822 milioane de dolari în timp de 12-14 ani catre statul Israel, mai ales în marfuri. Asta reaminteste de cum descrie Stehelin în Cabala ca va fi dupa venirea mesiei evreilor: "Sa vedem cum vor trai evreii în tara lor antica sub domnia lui mesia. Mai întâi, celelalte natiuni carora evreii le vor permite sa traiasca le vor construi evreilor case si orase, le vor lucra pamântul si le vor planta viile; si vor face totul fara sa se astepte sa fie rasplatiti pentru truda lor". Asa trudesc contribuabilii englezi si americani (fara s-o stie) si cei germani (care-si dau seama) construind casele si orasele, muncind pamântul si viile din Israel.
Masele populare occidentale nu stiu cum s-a stors tributul acesta, dar evreii stiu; agentia evreiasca de stiri Telegraph scrie ca "guvernul american a împins Germania de Vest... Si guvernul britanic, dar mai putin;" si ziarul Zionist Herald din Johannesburg scrie ca "n-ar fi fost posibil fara suportul efectiv al guvernului Statelor Unite la Washington si-al comisarului american din Germania". Presa araba a scris la fel, si-un arab dintr-un lagar de refugiati i-a spus unui ziarist american: "la ce sa vorbim cu voi? Stim foarte bine ca ziarele voastre nu îndraznesc sa scrie adevarul despre Palestina". In Anglia anuntul l-a facut Lordul Reading, subsecretar pentru externe si fiul celui enumerat de Maharajahul Casmirului cu 30 de ani în urma, într-un dialog de vodevil din Parlament unde Lord Henderson a-nceput declamând ca "peste 6 milioane de evrei au fost ucisi" si Lord Reading a continuat zicând ca era acest tribut "o parte din reparatia morala mai mult decât materiala," si ca sumele au fost calculate "pe baza costului de colonizare a evreilor izgoniti din Europa de nazisti".
Nu s-a auzit nicaieri niciodata nici o vorbulita despre reasezarea polonezilor, cehilor, si-a altor victime. Si la fel de interesanta e "valoarea morala" a reparatiei pentru cele 6 milioane de evrei iluzorii, când evreii izgonisera din Palestina aproape un milion de palestinieni reali si cererea palestinienilor de-a se reîntoarce acasa era tot timpul respinsa cu dispret. Dar cea mai tipica este pretentia ca "se reasezau evrei izgoniti din Europa de nazism". Israel este singurul loc din lume unde se poate afla câti evrei sunt acolo. În 1953, dupa statisticile guvernului, erau 1,4 milioane, din care mai putin de 5% (63.000) proveneau din Germania si Austria. Deci numai 63.000 din cetatenii Iraelului pot pretinde c-au fost izgoniti de nazisti; restul au venit din Africa de Nord, apoi din Polonia, România, Bulgaria, Ungaria dupa terminarea razboiului si n-au fost izgoniti de nicaieri caci erau privilegiati si aparati de legi speciale în acele tari. Nu exista nici o baza morala sa le fie stors tribut nemtilor pentru acestia; si dac-ar fi existat o baza morala pentru ca cei 63.000 sa stoarca tribut nemtilor, mai mare era baza morala conform careia ei ar fi trebuit sa plateasca tribut milionului de palestinieni expulzati de ei. Strâmbatatea aceasta e noua în istoria occidentului si demonstreaza dominatia sionista asupra guvernelor occidentale, care au refuzat reparatii pentru Austria, prima victima a nazismului, pentru ca exista posibilitatea ca în Austria sa beneficieze de reparatii si victime reale ale nazismului care nu erau evrei.

Capitolul 44: Instrumentul mondial



Cel de-al doilea razboi mondial a avut trei rezultate: extinderea bolsevismului în Europa, crearea prin forta armelor a statului sionist si instaurarea unui început de guvern mondial supranational prin sacrificarea suveranitatii nationale si vietii nationale a popoarelor. Caci atât comunismul cât si sionismul nu sunt decât instrumente pentru crearea guvernului mondial. Ideea acestui guvern mondial apare în hârtiile lui Adam Weishaupt, e regasita în numeroase locuri în sec. 19 si e descrisa cu multa precizie în Protocoalele Sionului din 1905. Era ideea principala insuflata de House în creierul lui Wilson care credea ca e ideea lui si s-a întruchipat dupa primul razboi mondial în "Liga Natiunilor," nascuta întâi sub numele de "Liga Pentru Mentinerea Pacii cu Forta". Masele n-au avut niciodata vreo idee clara despre ce înseamna aceasta Liga, politicienii vânduti care conduc popoarele au acceptat-o, dar Congresul American a respins-o imediat ce s-a lamurit ce e. În cei 20 de ani interbelici s-a vazut clar ca Liga n-a avut nici cel mai mic succes în a face nici cea mai scurta pace pe nicaieri si ca e greu sa smulgi suveranitatea nationala de la popoare. Neostenite, fortele oculte au început sa-i pregateasca renasterea înca înaintea celui de-al doilea razboi mondial. Singurul lucru la care munceau politicienii din fruntea guvernelor nationale cu toata râvna a fost cum sa despoaie popoarele lor de suveranitatea lor nationala. Roosevelt (zice Morris V. Rosenbloom, biograful lui Bernard Baruch) înca din 1923, dupa ce-a paralizat si-a petrecut timpul în pat facând planuri pentru un guvern mondial pe care l-a botezat "Natiunile Unite". In Anglia Winston Churchill, acest "campion al natiunii", a devenit în 1936 presedintele unei asociatii internationale numite "Noua Societate a Commonwealth-ului" care milita pentru crearea unei "forte politienesti care sa mentina pacea" si la 26 Noiembrie 1936 a explicat ca "Noua Societate" se distinge de "alte societatii pentru pace" prin faptul ca "noi vream sa folosim forta împotriva agresiunii ca sa sprijinim legea". Churchill n-a dezvaluit care lege sau a cui lege va fi mentinuta cu forta, dar a pus accentul pe folosirea fortei. De fapt, toate organizatiile care se declara ca militeaza pentru pace declara ca vor folosi forta ca sa forteze oamenii la tot felul de lucruri; ce au toate în comun e ca vor sa forteze oamenii.
Deci era de asteptat ca atunci când s-au întâlnit în August 1941 Roosevelt si Churchill ca sa finalizeze Carta Atlanticului, Churchill a zis ca "opinia publica va fi dezamagita daca nu vede ca s-a înfiintat o organizatie internationala care sa mentina pacea dupa razboi". Autorul, care era în Anglia si-a vazut anuntul, a vazut si ca opinia publica nu era nici dezamagita nici încântata pentru motivul ca opinia publica n-a avut habar de nimic din ce fac conducatorii popoarelor în secret împotriva suveranitatii lor nationale, caci, cum zice chiar Churchill, "Roosevelt vorbea si actiona perfect liber de orice obligatii... Si eu la fel din partea Marii Britanii cu aproape egala libertate de actiune. Astfel am fost foarte mult de acord si viteza de lucru si faptul ca extrem de putini au fost informati ne-au fost de mare folos... majoritatea acordurilor între tarile noastre s-au facut prin contacte personale [între el si Roosevelt] în perfect acord". "Organizatia Mondiala", zice Churchill, era preocuparea lor principala, împreuna cu Generalul Smuts din Africa de Sud si conducatorii guvernelor celorlalte tari ale Commonwealth-ului si milioanele care piereau în razboi habar n-aveau pentru ce se bat. În 1944 Churchill deja scosese la iveala termenul de "instrument mondial" dar din nou ne punem întrebarea: instrumentul cui si pentru ca sa faca - ce? Lozinca pentru adormit publicul era "împiedecarea unui nou razboi", dar cine urma sa provoace un nou razboi? ca doar la Havana în 1898 si la Pearl Harbour în 1941 adevaratul agresor au fost Statele Unite care au înscenat agresiunea si cel de-al doilea razboi mondial a fost pornit de catre Uniunea Sovietica, care acum era victorioasa si beneficia cel mai mult de pe urma razboiului, cu darurile pe care Roosevelt si Churchill i le faceau cu amândoua mâinile. Asa ca lozinca despre "împiedecarea unui nou razboi" suna fals si gaunos chiar în cele mai surde urechi; e clar ca "instrumentul mondial" care "va folosi forta" ca sa "forteze" popoarele, este exact ce spune ca este: un instrument care sa forteze popoarele sa renunte la capacitatea lor de a se apara împotriva fortei; sa renunte la suveranitatea nationala.

Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin