Controversa sionului the controversy of zion

CONTROVERSA SIONULUI

THE CONTROVERSY OF ZION



Douglas Reed

Titlul cartii este luat din Biblie, editia King James's din 1611, Isaia 34:8 "For it is the day of the Lord's vengeance, and the year of the recompences for the controversy of Zion" (Caci a sosit ziua razbunarii Domnului si anul rasplatirii controversei Sionului". Acest verset constituie motto-ul cartii. În editia din 1752 a Bibliei de la Douais-Rheims, versetul este: "For it is the day of the vengeance of the Lord, the year of recompences of the judgment of Sion" (... anul rasplatirii judecatii Sionului). Al doilea motto este un citat din Edmund Burke despre revolutia franceza: "An event has happened, upon which it is difficult to speak and impossible to remain silent".

Autorul a fost corespondentul principal al ziarului britanic Times în Berlin, Viena si celelalte capitale din centrul Europei între 1924 si 1938, ceea ce l-a pus în legatura directa cu toate evenimentele politice si militare europene în acesti ani si i-a permis sa stabileasca contacte si sa obtina informatii veridice. În 1938 si-a dat demisia în semn de protest pentru ca reportajele lui erau din ce în ce mai mult cenzurate, distorsionate si falsificate [astazi tot ce se publica în marea presa a tuturor tarilor este o imensa minciuna si dezinformare, asa cum dovedeste autorul în cartea de fata]. A continuat sa scrie cu mult succes dezvaluind adevarul despre toate tranzactiile militare si politice ale secolului, pâna când cartile lui au fost boicotate, editurile au refuzat sa-i mai accepte manuscrisele si i-a fost taiat accesul la demnitarii si oamenii politici ai zilei. Ruina carierei si vietii lui publice i-a dat însa ragazul si singuratatea necesare studiului intens care a produs cartea ce-o rezumam aici.
Cartea a ramas nepublicata timp de 22 de ani, timp în care atât manuscrisul cât si autorul au fost intens boicotati de cei ce detin fortele de opresiune civila si intelectuala si detin monopolul tipografic în lumea "libera". Retras cu resemnare în anonimat, autorul a vazut cum politica internationala continua sa evolueze pe liniile descrise de el si cum Uniunea Sovietica, aparent adversara Israelului, pe ascuns unelteste cu acesta împotriva tarilor atacate de Israel (1957, 1982); a trait sa vada Israelul devenind cea mai mare putere militara din lume dupa Uniunea Sovietica, China comunista si Statele Unite; a trait sa vada cum numai evreii din Tel Aviv sunt singurii care protesteaza împotriva genocidului si macelaririi refugiatilor civili arabi de catre armata israeliana: toate aceste evenimente venind sa confirme analiza stralucita din aceasta carte.

Capitolul 1: Cum au început toate

Totul a început în 458 î.Hr. când un mic trib palestinian din imperiul persan despartit de Israeliti si anume tribul iudaic, a instaurat teoria suprematiei unei semintii alese pentru a jefui si stapâni toate popoarele lumii, care-i sunt prin lege inferioare. Distrugerea civilizatiei care a înflorit in Europa si-n vest în ultimii 2000 de ani se datoreaza actiunii acestei teorii, dupa cum o arata faptele, documentele si datele istorice care pot fi verificate. De la aparitia sa acum 2500 de ani, iudaismul era reactionar caci existau deja religii ca confucianismul si budismul care propovaduiau pacea si existenta unui Dumnezeu unic pentru toti oamenii cu mila si toleranta pentru toti. În Egipt, cartile mortilor care dateaza de acum 4600 de ani descriu pe Dumnezeul unic si atemporal care a creat cerul si pamântul si pe om, în timp ce iudaismul este politeist, cum dovedesc mentiunile despre "ceilalti Dumnezei" din Iesirea. O secta care a devenit stapânitoare in tribul iudaic a preluat ideea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor dar i-a atribuit rolul de a distruge si asupri pe toti oamenii în favoarea iudaicilor: caci acest Iehova a ales un neam, fals numit "al lui Israel", fiind redus doar la tribul iudaic, si-i da acestui neam ales putere absoluta de a ucide, despuia, jefui, înrobi si asupri pe toate celelalte semintii, ca o rasplata pentru ca acest trib îl recunoaste drept Dumnezeu dintre toti ceilalti Dumnezei: aceasta este "legea". Daca iudaicii nu se supun legii, atunci Iehova îi împrastie printre celelalte semintii, ceea ce constituie "robia" lor; iar drept pedeapsa pentru celelalte semintii pentru ca si-au îndeplinit rolul destinat lor de Iehova, acesta le va da pe mâna iudaicilor ca sa le masacreze si sa le despoaie. Aceasta este întelegerea dintre Iehova si fiii lui Israel în Vechiul Testament. În realitate fiii lui Israel habar n-au avut niciodata de aceasta întelegere redactata de levitii iudaici în jurul anului 458 î.Hr.
Înainte de aceasta data n-a existat nimic scris si religia consta doar din folclor oral. Fragmentele care-au supravietuit din acel folclor arata ca israelitii nu aveau o credinta sângeroasa si ucigasa ca a lui Iehova. Traditia lor era ca Moise, a carui legenda seamana cu a regelui Sargon al Babiloniei care l-a precedat cu o mie sau doua de ani, s-a întors de pe munte cu tablele legii cunoscute ca "cele zece porunci," care seamana mult cu coduri mai vechi ale egiptenilor, babilonienilor si asirienilor. Israelitii din antichitate s-au contopit cu celelalte popoare antice contemporane lor cu a caror religie si religia lor avea multe asemanari. Numele lor si numele lui Moise au fost însa preluat de levitii iudaici care au transformat ideea unui Dumnezeu unic al întregii omeniri într-o doctrina de segregare, ura de rasa, masacre în numele religiei si razbunare împinsa la infinit. Citind cu atentie Vechiul Testament se poate vedea cum au rescris levitii legendele anterioare; Moise întâi vine si da cele zece porunci de cinste si bunatate si respect pentru aproapele, ca apoi povestea lui sa continue cu genocid si masacre pe scara mare a oamenilor nevinovati pe care-i întâlneau iudaicii în migratiunile lor. Iehova întâi zice: "sa nu ucizi" iar apoi ordona uciderea tuturor triburilor învecinate, crutând doar fecioarele pentru a le lua sclave. Rescriind legendele si transformându-le într-un program politic si militar care actioneaza si astazi, levitii au inventat multe episoade istorice despre care chiar carturarii sionisti sunt de acord ca n-au avut loc, ca de exemplu robia în Egipt, trecerea Marii Rosii si toate povestile legate de Egipt. Învatatii rabinici sunt de acord ca Moise nu a existat niciodata si ca profetiile lui Isaia, de exemplu, au fost compuse în diverse perioade de timp de diverse persoane. Spre deosebire de cititorii Bibliei care se cred crestini, eruditii talmudici, ca de exemplu marele istoric sionist Dr. Josef Kastein, nu cred în realitatea povestilor din Vechiul Testament; dar cred în politica semintiei alese pentru a stapâni, asupri si jefui pe celelalte popoare. Dr. Josef Kastein spune clar ca Vechiul Testament este un program politic scris la vremea sa în scopul actiunii politico-militare, care este în continuare revizuit si rescris de catre înteleptii Sionului pentru a face fata realitatilor istorice contemporane.

Capitolul 2: Sfârsitul Israelului

Robia egipteana din Facerea si Iesirea este deci o legenda, caci nomazii "Habiru" (hebraicii) de care vorbesc rapoartele ministrilor faraonilor cu mii de ani în urma, au patruns în Canaan si s-au amestecat cu populatia locala cu mult înainte de timpurile legendarului Moise. În nord erau mai numerosi "Habiru" din triburile lui Yisrael, vag înrudite, uneori aliate, alteori în dusmanie; în sud era un trib mic al lui Iuda, tribul iudaic, care cazând sub dominatia levitilor a dat nastere religiei iudaice, rasismului iudaic si conceptului de evreu sau iudeu. În Enciclopedia Iudaica se spune despre acest trib ca "cel mai probabil nu era un trib israelit". Dar în timp ce israelitii au acceptat sa traiasca împreuna cu celelalte popare si s-au contopit cu ele, tribul iudaic a preluat legende israelite si le-a rescris si transformat în cel mai crâncen program politico-militar de distrugere a altor popoare. Israelitii au respins acest program politico-militar cu circa 950 de ani î.Hr., acum aproape trei mii de ani. Rescriind legendele israelitilor, levitii care au pus bazele iudaismului au lasat însa intacte unele pasaje despre "poporul ales", care vazute din afara de catre neinitiati par misterioase, ca de exemplu pasajul în care socrul are legaturi sexuale cu nora în Facerea 38; dar motivele scribilor si levitilor care au rescris Vechiul Testament si care rescriu tot timpul doctrina iudaica nu pot fi totdeauna întelese de cei dinafara.
În Vechiul Testament se povesteste cum tribul iudaic condus de clasa stapânitoare a levitilor (la care s-a asociat si un trib minuscul al lui Veniamin) a cautat o alianta cu israelitii care erau mult mai numerosi, ceea ce s-a realizat printr-un rege ales (nu ereditar) si anume Saul. Cu el a început istoria cuceririlor sângeroase, a masacrelor si distrugerilor care marcheaza cariera iudaicilor în istoria antica. Saul s-ar parea ca n-a ucis absolut toate victimele si unii au scapat cu viata din drumul iudaicilor; de aceea Iehova l-a pedepsit, l-a înlocuit cu David si în cele din urma Saul s-a sinucis. E probabil ca toata istoria asta este inventata, caci a fost scrisa cu secole mai târziu; dar ce este real si ilustrativ este insistenta lui Iehova ca cuceritorii sa fie fara mila, ucigasi si calai neîndurati, sa masacreze multimile, caci de aceea au fost alesi. Cum israelitii nu l-au acceptat pe David ca rege, israelitii s-au despartit dar au fost cuceriti cu forta armelor si stapâniti de fiul lui David si-a unei Hitite, Solomon, care n-a prea pastrat nici el puritatea semintiei caci a avut un harem cu multe femei din alte triburi printre care o egipteanca. Prin 937 î.Ch. israelitii s-au despartit de iudaici si dispar astfel din istoria Israelului si a Sionului. Caci din semintia lui David trebuie sa se nasca un mesia iudaic care sa-i instaureze definitiv pe iudaici ca sefi supremi si stapâni peste toate popoarele lumii si peste aurul si bogatiile lor. Josef Kastein scrie ca segregatia rasiala crâncena a iudaicilor a început dupa moartea lui Solomon si disparitia israelitilor. Aceasta segregatie este opera levitilor împotriva carora au perorat profetii ebraici secole de-a rândul demascând salbatecul crez tribal al levitilor iudaici, asa cum l-a criticat si Iisus Hristos cu sapte-opt sute de ani dupa ei.
Profetii erau în special revoltati de nesfârsitele sacrificii de oameni si animale Iehova pe care le cere legea iudaica scrisa de leviti, unde Iehova spune: "primul nascut din om sau animal trebuie sa fie ucis pe altarul meu" (Esirea 34:19) si de accentul pe care-l pun levitii pe ritualuri sângeroase si pe stropirea cu sânge proaspat din victima înca calda (Esirea 29 etc.). Amos arata ca lui Dumnezeu nu-i plac sacrificiile, sângele varsat si litaniile levitilor (Amos 5:22 etc), în pasaje pe care din motive obscure levitii care au scris Vechiul Testament nu le-au eliminat ci le-au transcris alaturi de sângeroasele lor incitatii la omor tot asa cum n-au eliminat nici povestea despre nasterea lui Solomon, fiul legaturii adultere dintre regele David si sotia capitanului sau credincios pe care David l-a ucis în mod miselesc dupa ce l-a încornorat. Pe timpul lui Miheia înca se mai ucideau copiii pe altarele lui Iehova (Miheia 6:7). Si el ca si ceilalti profeti din Vechiul Testament cereau triburilor israelite sa nu urmeze cruzimea si salbaticia levitilor. De aceea dupa doua secole levitii s-au concentrat în special în tribul lui Iuda, care a ramas pe loc platind doar tribut când asirienii au cucerit triburile israelite în 721 î.Hr. Si le-au dus în captivitate. Dupa cucerirea asiriana israelitii dispar ca popor istoric, contopindu-se cu restul populatiei asiriene care de-a lungul secolelor a migrat probabil spre vest si s-a raspândit prin Europa. Istoricii Sionului relateaza cu satisfactie disparitia celor zece triburi israelite care au refuzat sa se înregimenteze în armata destinata sa verse oceane de sânge nevinovat în marsul ei triumfator catre suprematie asupra tuturor: Dr. Josef Kastein arata ca disparitia israelitilor n-a pricinuit nici un regret. În realitate israelitii n-au disparut cu desavârsire de pe fata pamântului ci au fost doar "pronuntati ca fiind inexistenti" de catre principiile sionismului militant si nu mai participa în "controversa Sionului". Astfel Talmudul spune explicit: "Cele zece triburi [ale lui Israel] nu participa în lumea ce va sa vina (the ten tribes have no share in the world to come)". Marele rabin al imperiului britanic a declarat în 1918: "Evreii de azi sunt descendentii triburilor lui Iuda si Veniamin si un anumit numar din descendentii tribului lui Levi", aratând astfel clar ca el îi exclude pe israeliti dintre evrei. Bineînteles ca evreii de azi nu descind deloc din tribul lui Iuda, dupa cum stiu si ei foarte bine; dar aici e vorba de apartenenta politica, nu de genealogie. Deci statul Israel n-are nici un drept la numele de "Israel", pe care îl foloseste doar din motive politice legate de obsesia Vechiului Testament la slujitorii sionismului care-si imagineaza ca îndeplinesc promisiunea facuta lui "Israel" de catre Iehova. Singurul nume cu oarecare justificare istorica al statului Israel ar fi fost "tara lui Iuda".

Capitolul 3: Levitii si legea

În secolul ce-a urmat victoriei asiriene, levitii tribului lui Iuda au început sa scrie Vechiul Testament, începând cu cartea a cincea, Deutoronomul, pe care au citit-o poporului în templul din Ierusalim. Asa s-a nascut "legea mozaica" pe care Moise, daca ar fi existat, n-ar fi avut de unde s-o cunoasca. Toti eruditii rabinici sunt de acord asupra faptului ca desi textele îi sunt atribuite lui Moise si uneori lui Iehova, ele au fost în realitate scrise si rescrise de leviti dupa bunul lor plac. Cartea Deuteronomul sta la baza textului Thora, care la rândul sau sta la baza Talmudului, de unde deriva nesfârsita serie de comentarii si comentarii asupra comentariilor care în întregimea lor constituie "legea iudaica". "Deuteronomul" înseamna "cea de-a doua lege", a levitilor si a fost scrisa înaintea primelor doua carti ale Facerii si Iesirii; celelalte doua carti din Vechiul Testament care apartin la Thora, Leviticul si Numerii, au fost scrise si mai târziu, desi toate patru au pretentia ca sunt o naratiune cronologica. Rescriind "legea", levitii au produs în Deuteronomul o lege total opusa celor zece porunci pe care legenda zice ca le-a primit Moise. Eruditii sionisti declara ca ei aveau dreptul de a "face fata conditiilor existentei în continua schimbare în spiritul învataturilor traditionale" (Dr. Joseph Kastein). Levitii justifica dreptul lor de a rescrie si modifica textul legii la bunul lor plac printr-o porunca a lui Iehova care ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a dezvaluit o Thora secreta numai lui: de a nu scrie niciodata aceasta lege si de a o transmite numai oral celor initiati, "caci", zice Talmudul (citat de Dr. Funk), "Iehova a prevazut ca într-o zi goimii vor citi Thora si vor pretinde ca sunt si ei fii lui Dumnezeu, dar nu va fi asa, caci Dumnezeu îi respinge pe cei care nu cunosc învatatura secreta orala".
Nu se poate stabili cât de aproape este textul cartii a cincea din Vechiul Testament de textul citit original în templul din Ierusalim, caci levitii au modificat textul tot timpul înainte de-a fi tradus si publicat, dupa care nu le-a mai fost posibil sa schimbe prea mult; probabil ca ceea ce a intrat în Vechiul Testament nu contine textul integral, dar contine destule. În timp ce cele zece porunci ziceau sa nu ucizi, sa nu furi, etc., "cea de-a doua lege" (Deuteronomul) porunceste în mod expres sa asasinezi, sa ucizi, sa distrugi cu desavârsire popoarele învecinate, sa le iei averea, sa-i transformi în robi, sa n-ai mila, sa nu cruti pe nimeni. Iehova este singurul Dumnezeu care rasplateste pe credinciosii sai cu o singura conditie: credinciosii sa nu se abata deloc de la "lege si judecati", care lege consta în primul rând din obligatia de a ucide si anihila pe ceilalti oameni. Iehova cere intoleranta. Stapânirea lumii prin masacru si teroare este primul lucru pe care-l cere "legea" pe care Moise ar fi lasat-o pe patul de moarte (Deuteronomul 2). Aceasta carte a cincea din Vechiul Testament contine istorii despre cum a fost aplicata "legea" si cum au fost distruse triburi si sate, de catre piosii credinciosi care aplicau legea: cuvântul care revine obsedant este "ucide", "distruge cu desavârsire", "masacreaza". Cititorul de azi al Vechiului Testament nu da atentie acestor cuvinte: dar ele zugravesc o realitate, care a avut loc în 1948, de exemplu, când populatia palestiniana pasnica a satului Deir Yasin a fost masacrata cu toata cruzimea prescrisa de "lege" si n-a fost lasat în viata nici unul, exact cum cere Deuteronomul 7:2. Trupele britanice care au venit dupa masacru la fata locului au gasit cadavrele femeilor si copiilor casapiti de catre comandourile israeliene aruncate în fântâni, pentru a spurca apele, asa cum cere "legea". Palestinienii vazând cum începe genocidul lor la mâna statului Israel si cum Natiunile Unite si puterile occidentale nu zic nimic, au fugit lasându-si pamântul si avutul în mâna cotropitorilor -- exact asa cum prescrie Deuteronomul 7:1; 20:16; etc. Caci în parlamentarile lor cu puterile occidentale, sionistii zic "Biblia este mandatul nostru" (Dr. Chaim Weizmann, creatorul statului Israel); si cartea cincea a Vechiului Testament prescrie masacrele practicate împotriva palestinienilor.
În continuare în Deuteronomul Iehova porunceste prin legea sa sa fie distruse toate celelalte religii (7:5), ceea ce se aplica în mod special crestinismului. Aici apartine distrugerea bisericilor, deschiderea muzeului anti-crestin, canonizarea lui Iuda Iscariotul si toata ofensiva anti-crestina a guvernului bolsevic imediat ce-a preluat puterea. Tot în virtutea acestei "legi" au cerut crucificarea lui Hristos (Deuteronomul 13:5); si tot aici se prescrie denuntul practicat împotriva membrilor familiei, asa cum îl cer autoritatile comuniste (Deuteronomul 13:6). În privinta cinstei în afaceri, ea este prescrisa în raportul cu co-religionarii, dar este interzisa în relatiile cu ceilalti (Deuteronomul 23:19-20). Cartea a cincea a Vechiului Testament se încheie cu o lista de blesteme care vor cadea asupra celor ce nu respecta "legea", în eficacitatea carora se mai crede si astazi în cercurile talmudice unde se invoca blestemele împotriva celor proscrisi. Dar aceste blesteme se vor întoarce împotriva dusmanilor, daca credinciosii vor reveni la sentimente mai bune si vor executa "legea". Astfel, rolul "goimilor" prescris de "lege" este ca sa serveasca drept instrument al mâniei lui Iehova îndreptate când împotriva iudeilor care nu urmeaza întocmai "legea", când împotriva lor însisi pentru ca au servit drept instrument mâniei lui Iehova (Deuteronomul 28:64-66; 30:7). Astfel se explica vesnicele plângeri si acuze ca evreii sunt persecutati peste tot de catre toate natiunile din lume, indiferent cât de prosperi si de privilegiati sunt în sânul acestor natiuni: "legea" le cere aceasta. Iehova în Deuteronomul îi pedepseste pe iudei împrastiindu-i printre ceilalti oameni, ceea ce în sine constituie opresiune din partea celorlalti oameni prin simplul fapt ca exista; apoi "persecutorii", adica ceilalti oameni, trebuie pedepsiti ca persecutori si distrusi. Faptul ca tribul lui Iuda traieste în sânul altor natiuni este în acelasi timp prescris de Iehova si un act de persecutie din partea celorlalte natiuni. Astfel, daca într-un accident 5 evrei mor alaturi de 95 de ne-evrei, accidentul este considerat ca un act de persecutie antisemita.
La conciliul din Trent o mâna de prelati au hotarât ca Vechiul Testament trebuie considerat ca parte din Scriptura egala cu Noul Testament - lucru care a produs mult zbucium celor care citesc cu atentie si cu întelegere Vechiul Testament. Caci Iisus Hristos a predicat tocmai împotriva "legii" din Deuteronomul si cele doua Testamente sunt diametral opuse.
La vreo 20 de ani dupa ce levitii au publicat "legea" în Ierusalim, la aproximativ 696 î.Hr., tribul lui Iuda a fost cucerit de babilonieni care l-au dus în robie în Babilon.

Capitolul 4: Se fauresc lanturi

În timpul exilului babilonian levitii iudaici au scris cele patru carti ale Vechiului Testament care preced Deuteronomul si au inventat prima robie, cea egipteana, descrisa în legenda lui Moise. Aceste cinci carti constituie "Thora", care înseamna "lege"; dar nu contin toata "legea"; caci legea este tot timpul elaborata si rescrisa de talmudisti. Cum doar aceasta este lege, orice alta lege a statului în interiorul caruia traieste tribul lui Iuda constituie "persecutie antisemita". Robia babiloniana nu a cuprins marea masa a tribului lui Iuda, care se afla raspândita peste tot în jurul Marii Mediterane practicând comert, ci doar câteva zeci de mii de persoane strâns legate de activitatea templului din Ierusalim, adica un nucleu iudaic. Marele istoric iudaic, Dr. Joseph Kastein, spune ca în "robia babiloniana" iudeii "se bucurau de libertate deplina", aveau libertate religioasa, de actiune, de gândire, toate privilegiile; puteau cumpara proprietati unde doreau, puteau locui unde pofteau, puteau ocupa orice functii în stat si în societate. Dar pentru a-si pastra dominatia asupra lor, levitii au cerut dreptul de a construi pentru iudei cartiere închise locuite în mod exclusiv de ei - adica gheto-uri. În aceste gheto-uri doar legea Talmudului e lege si ea prescrie cele mai mici amanunte ale vietii zilnice. La obiectiunea ca Iehova nu i-a putut da lui Moise atâtea instructiuni amanuntite, se raspunde cu legea orala pe care i-a dat-o Iehova lui Moise si pe care n-o stiu decât levitii; dar nimeni nu face obiectiuni, caci "legea" prescrie pedeapsa cu moartea pentru cei ce fac obiectiuni.
Distrugerea popoarelor printre care traieste tribul lui Iuda este prima porunca si întoarcerea la Ierusalim este recompensa. În realitate cei mai multi din cei care traiau în diaspora n-aveau nici o dorinta sa-si paraseasca caminul. Dar pentru ca întoarcerea este strâns legata de programul de distrugere si de dominare a celorlalte natiuni, trebuie realizata cu orice pret. Caci levitii insista sa aplice "legea" în cele mai mici detalii; si ei fac si rescriu legea permanent. "Legea" cere reîntoarcerea în Palestina, unde este plasata mitologia din primele doua carti din Thora / Vechiul Testament, Facerea si Iesirea. Cititorul atent poate vedea cum traditia folclorica orala a început sa fie înlocuita si suplimentata în aceasta mitologie din ce în ce mai mult cu texte rabinice mult mai recente. Astfel, examinând cele doua istorii ale facerii lumii din Facerea 1 si Facerea 2, expertii sunt de parere ca Facerea 2 contine mai multe interpolatii levitice târzii decât Facerea 1. Interpolatiile si adaugirile levitilor explica flagrantele contradictii: la distanta de doar câteva pagini, câteva rânduri doar, Iehova porunceste omului "sa nu ucizi", iar apoi îi porunceste "sa ucizi absolut pe toti cei care-ti cad în cale, sa nu lasi pe nimeni în viata"; sau "sa fii bun cu strainii", ca apoi sa prescrie uciderea si maltratarea strainilor. Pasajele umane provin din legendele mai vechi. Pasajele care prescriu programul politic de masacru si înrobire a tuturor celorlalte natiuni sunt opera înteleptilor sionului, a cancelariei levitice permanent ocupata cu elaborarea "legii". In primele doua carti ale Vechiului Testament si în unele pasaje ale profetilor israeliti sunt cele mai multe vestigii din religia originala. Oare de ce au permis levitii sa persiste aceste pasaje mai vechi, cu un Dumnezeu drept si plin de mila pentru toti oamenii, când ar fi putut sa le elimine complet? Probabil ca erau traditii orale prea bine cunoscute la vremea aceea de catre membrii tribului pentru a putea fi eliminate total. Violenta si setea de sânge a levitilor este mai evidenta în Deuteronomul, Leviticul si Numerii. În Iesirea apare pentru prima data motivul: "legea este pecetluita cu sânge"; de aci încolo varsarea de sânge este tonul întregului Vechi Testament. Moise a consfintit legea data de Iehova iudeilor prin uciderea victimelor sacrificate si stropind cu sângele victimelor pe dreptcredinciosi (Iesirea 24:7-8). Functia de legiuitor devine ereditara; Moise o da fratelui lui Aaron si urmasilor acestuia pe veci de veci, stropindu-i cu sângele victimelor ucise (Iesirea 29:11-12, 16,20-21). Numai când sunt scaldati în sângele victimelor proaspat ucise sunt preotii lui Iehova sfintiti. Sângele victimelor nevinovate curge în fluvii pe tot parcursul Vechiului Testament. De ce oare trebuie preotii sa apara în fata poporului totdeauna scaldati în sângele cald înca al victimelor? Parerea autorului este ca levitii stapâneau masa poporului prin teroare sângeroasa si detineau uciderea si varsarea de sânge ca apanajul lor suprem în fata ochilor tuturor. Caci Iehova nu se multumeste cu victime animale: Dumnezeul iudeilor, cere victime umane, nu numai dintre celelalte natiuni, dar chiar dintre iudei; Iehova cere sa i se sacrifice pe altar primul nascut al fiecarei femei si al fiecarui animal: "Sa-mi jertfesti mie [pe altar] primul nascut care iese din pântecul mamei dintre copiii lui Israel si ai oamenilor si ai animalelor; caci sunt ai mei" (Iesirea 13:1, 12). Obiceiul de a ucide primii copii pe altarul lui Iehova a persistat multa vreme: înca profetul Miheia (6:7) protesteaza împotriva acestui obicei. Ulterior levitii i-au înlocuit cu victime animale pe copiii care trebuie sacrificati pe altarele lui Iehova; totusi sângele cald al victimelor cu care se împodobeau levitii în fata multimii avea putere simbolica de a-i face stapâni pe viata si moartea tuturor. În comunitatile talmudice conservatoare levitii se stropesc cu sângele cald al victimelor si în ziua de azi, dupa cum arata Congresul Rabinilor Reformisti din America de la Pittsburgh din 1855, care ar fi dorit sa se întrerupa acest obicei. În secolul nostru însa rabinii reformisti au pierdut mult din influenta si cei talmudici conservatori au suprematie. Prescrierile pentru sacrificii sângeroase constituie cea mai mare parte din instructiunile minutioase pe care le contin Thora si primele 5 carti din Vechiul Testament. Daca aceste sacrificii nu sunt riguros facute, pedeapsa este moartea, asa cum se vede din istoria vitelului de aur din Iesirea 32: în timp ce Moise era plecat sus pe munte, Aaron a facut la cererea poporului un vitel de aur pe care l-a pus pe altar; drept pedeapsa Moise când s-a reîntors a dezlantuit levitii asupra poporului care au ucis un mare numar de oameni - "fiecare ucigând pe fratele, pe prietenul, pe vecinul sau" (Iesirea 32:26-27). Parerea autorului este ca vitelul de aur era un sacrificiu simbolic în locul viteilor si mieilor si copiilor vii cu al caror sânge levitii insista ca trebuie sa-si stropeasca vestmintele si altarele. Orice încercare de a diminua autoritatea arbitrara a levitilor se pedepseste cu moartea: astfel în Numerii 16:1-13, unii grupati în jurul lui Core s-au revoltat împotriva tiraniei, întrebându-l pe Moise "de aceea ne-ai adus aci în desert ca sa fii stapân peste noi?" (16:13) si au fost pedepsiti cu moartea de catre Iehova, care-a continuat sa-i faca jocul politic al lui Moise si-a fratelui lui Aaron, spune povestea, trimitând o ciuma care a exterminat pe toti partizanii lui Core (16:41-50). Flagelul ciumei a încetat dupa ce 14,700 de oameni au fost ucisi, zice povestea si numai la interventia lui Aaron; asa de mult tine Iehova sa întareasca stapânirea ereditara a nomenclaturii "descendentilor lui Aaron". Tot aici îl vedem pe suprem al poporului, Moise, ca membru în grupul "înteleptilor sionului", "batrânilor Israelului" (Iesirea 16:25). Imediat dupa povestea care arata ca daca te revolti împotriva tiraniei levitilor pedeapsa este moartea, urmeaza lista privilegiilor lor.