Controversa sionului the controversy of zion

Aceasta era situatia când a crescut Dr. Weizmann si-a început sa-si joace rolul. Cuvintele "conspiratie comunista sau "conspiratie sionista" nu sunt alese de autor, ci sunt folosite de Dr. Weizmann în cartea sa în care îsi descrie activitatea. Dr. Weizmann ura Rusia si-a imigrat fara greutate în Germania, unde la vederea evreilor emancipati de acolo s-a scârbit si-a dorit sa traiasca din nou viata ghetoului închis rusesc, unde-si petrecea toate vacantele si-si relua rolul "în conspiratie", cum zice chiar el. Apoi se întorcea la universitatile europene pe care le frecventa ca sa duca lupta pentru dez-emanciparea evreilor din Europa. De aceea nu-l iubeau evreii din Europa, care ziceau "diese Ostiuden" despre el si ceilalti sionisti. Evreul Gabriel Rieser le-a spus: "Noi n-am imigrat în Germania; noi ne-am nascut aici; nu vrem alta patrie; sau suntem germani sau n-avem tara". Tot asa, rabinii reformati ai iudaismului au zis ca "ideea mesianica merita sa fie în rugaciunile noastre, dar trebuie sa eliminam din ele toate cererile de a fi condusi înapoi în tara stramosilor nostri si de a restaura statul evreiesc". Ei se straduiau sa se tina de cuvântul dat de Sanhedrinul lui Napoleon si sa traiasca în pace cu restul oamenilor. Dr. Kastein arata cu oroare cum pe la sfârsitul sec. 19 "tot al cincilea evreu se-nsura cu o ne-evreica," si cu si mai mare oroare ca unii evrei "sunt obligati sa respecte pe deplin datoriile lor cetatenesti în tara lor de adoptiune". Astfel, în ultimii ani ai vietii lui Monk, "profetul" sionismului, tânarul Chaim Weizmann îsi tesea "conspiratia" (cuvântul îi apartine) ca ministru plenipotentiar al sionismului la Darmstadt, Berlin, Geneva. Succesorul lui Moses Hess ca propagandist sionist a fost Asher Ginsburg (Ahad Ha-am), care a declarat la sfârsitul sec. 19 ca evreii trebuie sa aiba un stat national în Palestina. În 1896, anul mortii lui Monk, Dr. Theodor Herzl si-a publicat opera Statul evreiesc. Dar Dr. Theodor Herzl nu mai era, ca ceilalti sionisti, venit din ghetoul rusesc. El era un evreu european occidental emancipat; sionismul ajunsese sa puna stapânire si pe vest. Evreii s-au cutremurat, dar crestinii au ramas în ignoranta lor solida, în care zac si-acum majoritatea. Dupa 60 de ani unii dintre goimi au început sa zareasca câte ceva din ce se întâmpla cu ei.

Capitolul 25: Organizatia sionista mondiala

Dr. Herzl a avut o cariera meteorica, stralucitoare dar cu sfârsit rapid si amar si pare ca o marioneta manipulata de altii. Era din Viena, unde monarhia îmbatrânita habsburgica era pe duca si evreii aveau stralucire si afluenta. De aceea avea mai multa credibilitate în ochii evreilor din vest decât evreii din ghetourile Rusiei. Herzl zicea ca afacerea Dreyfus l-a convins ca exista antisemitism si ca evreii trebuie sa se desparta de restul oamenilor, sa se segregheze din nou. În realitate cazul lui Dreyfus era tocmai dovada ca în fata legii toti, evrei si ne-evrei, erau egali si nu se facea diferenta; dar Dr. Theodor Herzl considera ca rezistenta arabilor, care sunt semiti, la masacru si jaf din partea evreilor, este tot un caz de antisemitism; asa ca la el cuvintele înseamna altceva decât la alti oameni. În orice caz, Dr. Herzl era de-acum sionist si cerea "sa ni se dea [noua evreilor] suveranitate asupra unei parti a lumii destul de întinse ca sa gazduiasca o natiune". N-a specificat Palestina sau orice alta tara. În Martie 1897 s-a convocat un congres international evreiesc ca sa discute problema, la München, dar acolo evreii se opuneau sionismului, asa ca congresul s-a mutat la Basel. Cei mai multi din cei 197 de delegati erau din Europa de est, si-au înfiintat "o organizatie mondiala sionista" care a proclamat "natiunea evreiasca" si "un stat legal, asigurat public". Acest congres a avut scopul de a anula Sanhedrinul lui Napoleon. Rabinul Elmer Berger zice: "Iata cum s-a împlântat nationalismul evreiesc care sa-i desparta pe evrei de toti ceilalti oameni. Iata catusele ghetoului în care ramâneau strânse vietile evreilor din tarile unde nu fusesera emancipati, astfel încât sa nu aiba loc procesele creatoare de autoemancipare si integrare". Napoleon convocând Sanhedrinul a omis hazarii iudaizati din Rusia, de care s-ar parea ca nu stia; s-ar parea ca nici Dr. Herzl nu stia prea multe despre ei, caci a fost uluit vazând cât sunt de puternici. Dintre cei 197 de delegati la congresul lui, 70 erau din Rusia, un bloc strâns unit, reprezentând o forta uriasa de milioane strâns controlate în ghetouri. De aici încolo rolul lui s-a terminat si Dr. Weizmann, crescut în ghetoul rusesc, i-a luat locul. Rolul Dr-ului Herzl, evreu vienez nascut la Budapesta, a fost sa faca congresul sionist evreiesc recunoscut ca entitate politica de catre guvernele statelor occidentale.

Capitolul 26: Erezia Dr-lui Herzl

Dr. Herzl de la ziarul Neue Freie Presse din Viena a stralucit pe firmamentul sionismului de la 1897 la 1903, când avea usa deschisa la toti monarhii si oamenii de stat din Europa, vorbind în numele tuturor evreilor si nestiind ce-l asteapta din partea fortei ce-l uluise la congresul de la Basel. Metoda lui de a negocia cu guvernele si monarhiile era sa-i înspaimânte cu spectrul revolutiei comuniste. El singur se explica, zicând: "când coborâm, devenim proletariatul revolutionar; când urcam, se ridica puterea teribila a bogatiei noastre". I-a spus de exemplu ducelui de Baden ca va reduce propaganda revolutionara pe masura teritoriului primit pentru "patria natiunii evreiesti" de la cele mai înalte autoritati. Apoi împaratul Germaniei l-a primit calare la poarta Ierusalimul si-a promis ca va cere sultanului sa admita o companie evreiasca în Ierusalim sub protectie germana. Când n-a iesit nimic din asta Herzl l-a amenintat cu revolutia comunista, zicând: "daca nu reusim, sute de mii de-ai nostri vor sari dintr-o data sa se alature partidelor revolutionare". La fel i-a vorbit tarului Rusiei. Apoi l-a vizitat pe sultan, si-apoi a sosit în Anglia, unde în mod evident alte mâini ascunse i-au deschis usile apartamentelor regale, cum zice chiar el. Aceste mâini, dotate cu puterea banului, sunt forta cea mai nociva si mai greu de identificat care a propulsat distrugerea civilizatiei crestine si progresul conspiratiilor de care vorbeste Dr. Weizmann. Diviziunea dintre evreii sionisti si cei ce doreau sa traiasca în pace cu vecinii lor apare la toate nivelurile si la cei bogati ca si la cei saraci; si sionistii bogati de coniventa cu sionistii talmudici din ghetourile Rusiei i-au facilitat accesul Dr-ului Herzl cu ajutorul presiunilor financiare pe care le pot exercita.
Dr. Kastein zice ca congresul celor 197 de la Basel a fost "prima întrupare a internationalei evreiesti"; astfel el atesta existenta reala a internationalei evreiesti, acea retea de care vorbea Disraeli. Parti din aceasta retea secreta devin vizibile dupa un studiu aprofundat si perseverent al surselor si documentelor. Astfel Dr. Herzl zice ca Sir Francis Montefiore, evreu important din Anglia, "îmi deschide usile apartamentelor regale", desi Dr. Chaim Weizmann l-a gasit pe Sir Francis cam prostanac. Tot asa, Baronul de Hirsch, principal suporter al lui Herzl, a fost cel care i-a dat banii printului mostenitor Rudolf de Austria când acesta a vrut sa înzestreze o anumita femeie înainte de a se sinucide la Meyerlink, bani prestati "pentru serviciul ce i l-am facut în Decembrie, când l-am invitat ca sa-l poata întâlni pe printul de Wales (viitorul rege al Angliei Edward VII)". Baronul de Hirsch mai era si cumnatul lui Bischoffsheim de la firma Bischoffsheim si Goldsmith din Londra, unde Sir Ernest Cassel, evreu din Germania extrem de bogat, era si el membru. Acesta a devenit cel mai intim si permanent prieten si tovaras al lui Edward VII al Angliei. Altii din acelasi grup au fost Max Warburg, seful bancii din Hamburg; Edouard Noetzlin, presedinte la Banque de Paris et de Pays Bas; Franz Philippson din Bruxelles; Wertheim si Gompertz din Amsterdam; si mai ales Jacob Schiff de la firma Kuhn, Loeb si Company din New York. Acestia erau în strânsa colaborare si mentineau un contact permanent. Dirijau, acordau sau retrageau baza financiara a oricarei întreprinderi cu iuteala fulgerului, mutau milioane într-o clipita si totul în cel mai strict secret; astfel influentau si determinau deciziile politice ale guvernelor tarilor. Asta era internationala evreiasca de care vorbeste Dr. Kastein. Ei îl sprijineau acum pe Dr. Herzl. Parerea autorului este ca poate nu toti erau în sufletul lor sionisti convinsi; poate multi dintre ei se opuneau în ascunsul sufletului lor; dar trebuiau sa se conformeze si sa asculte ordinele rabinatului si sa promoveze politica dusa de înteleptii sionului.
În timp ce Dr. Herzl stralucea în frac si mânusi glacé sub candelabre de cristal în saloanele Europei, înteleptii talmudici din ghetourile Rusiei în caftan si cu perciuni lungi la urechi îi pregateau sfârsitul, exploatându-l pâna la ultima picatura. În 1903 Herzl a calatorit prin Rusia ovationat de masele ignorante din ghetouri ca un mesia si-a fost primit de ministrul afacerilor interne Van Plehve pe care-a cautat sa-l convinga sa obtina Palestina de la sultan, vorbind în numele evreilor din Rusia. Ca sa-l convinga pe Van Plehve a dat un comunicat cerând evreilor din Rusia sa nu mai faca agitatie revolutionara comunista si sa discute despre emanciparea lor cu autoritatile rusesti. Cu aceasta si-a semnat condamnarea la moarte, caci unde-ar fi puterea rabinica daca evreii ar trai emancipati în buna pace cu alti oameni si unde-ar mai fi gogoasa "persecutarii" evreilor de catre toti ceilalti oameni? Când s-a reîntors din Rusia la al 6-lea congres al Organizatiei Sioniste Mondiale, delegatia majoritara compacta din Rusia îi era ostila. A crezut ca se salveaza aratându-si formidabilul rezultat: obtinuse o patrie pentru "natiunea evreiasca"; obtinuse un teritoriu pentru "statul national evreiesc": guvernul britanic daruise Dr-ului Herzl de la ziarul Neue Freie Presse din Viena teritoriul Ugandei!
Dintre delegati, 295 au acceptat si 175 au refuzat oferta; majoritatea acestora din urma erau din Rusia. Acestia s-au aruncat la pamânt si-au început sa se lamenteze cu voce tare în mod ritual; o femeie s-a dus si-a sfâsiat harta Ugandei de pe perete.
Dr. Herzl nu-si întelegea evreii. El credea ca evreii erau persecutati în Rusia si-ar fi fost multumiti sa fie liberi si fericiti oriunde; în acest caz, puteau fi liberi si fericiti în statul lor national suveran din Uganda; si cei care n-aveau chef sa paraseasca Rusia puteau fi liberi si fericiti în Rusia, unde autoritatile se straduiau sa-i emancipeze si sa-i faca liberi si fericiti. Dar rabinatul talmudic din Rusia nu construise edificiul antisemitismului si-al persecutiilor chipurile suferite din partea ne-evreilor de evreii închisi de proprii lor rabini în ghetouri, pentru ca sa renunte acum la aceasta propaganda si sa-si vada puterea topita si supusii mutati în Uganda. Pentru rabinatul hazar talmudic din Rusia, "patria stramosilor" era Palestina, în care stramosii lor nu pusesera piciorul niciodata; si "împlinirea legii" era distrugerea altor natiuni si suprematia asupra altor natiuni de care vorbeste Thora, nu emanciparea. Când delegatia rusa i-a întors spatele si-a iesit din sala, povesteste Chaim Weizmann, Dr. Herzl s-a dus sa le vorbeasca în camera lor. Nimeni nu l-a salutat, nimeni n-a zis nimic când a terminat de vorbit. Într-un an a fost mort, din cauze necunoscute, la vârsta de 44 de ani. Nu se poate afla cauza si felul mortii lui. Enciclopedia Iudaica zice c-a murit de deziluzie si alte surse iudaice si sioniste fac aluzii misterioase. De multe ori cei care au fost blestemati sau excomunicati de catre secta stapânitoare a iudaismului mor curând din cauze si în circumstante misterioase. Max Suedfeld (alias Nordau), mâna dreapta a lui Herzl, înca în 1903 a prezis fazele sionismului cu precizie: "Herzl; congresul sionist; propunerea englezilor cu Uganda; razboiul mondial ce va veni; conferinta de pace dupa el unde, cu ajutorul Angliei, se va crea o Palestina libera evreiasca". Un alt delegat a fost si mai explicit. Dr. Nahum Sokoloff a zis: "Ierusalimul va fi cândva capitala pacii în lume". In 1956, când autorul scria aceste rânduri, era clar ca sionismul vrea sa faca Ierusalimul capitala lumii, dar nu a pacii.
Dupa moartea Dr-lui Herzl, Dr. Weizmann a preluat conducerea sionismului în mod public si-a respins Uganda la congresul din 1905. Din acel moment sionismul este în totalitatea lui instrumentul rabinatului talmudic din estul Europei.
Din povestea asta (si din altele) reiese clar indiferenta conducerii rabinice talmudice la bunastarea maselor de evrei pe care le stapânesc. Mai mult decât indiferenta; chiar ostilitate. Iata cum au reactionat la oferta Ugandei masele celor trei grupuri de evrei: evreii din vest, evreii din Russia si evreii autentici semiti din Palestina, de care nimanui nu-i pasa. Cei din vest vroiau sa stea unde se aflau si nu le trebuia nici Uganda nici Palestina. Cei din Rusia erau înfatisati ca foarte suferinzi din cauza ca erau foarte persecutati si-atunci ar fi trebuit sa fie fericiti sa scape de persecutii si sa plece în Uganda. Cei din Palestina au fost cu trup si suflet doritori sa se mute în Uganda si de aceea au fost înjurati si acuzati ca sunt "tradatori ai cauzei sioniste" de catre hazarii din Rusia care au preluat numele si cauza sionismului. Înca în 1945 congresul sionist de la Tel Aviv îi insulta si-i înjura pentru ca le-ar fi placut sa se mute în Uganda. Iata vorbele congresului sionist din 1945: "Era degradant si dezolant sa-i vezi pe toti acestia care... fusesera primii care au fost aici si-au construit Palestina evreiasca de azi, cum îsi reneaga public trecutul... pasiunea pentru Uganda s-a asociat cu ura pentru Palestina... În centrele comunitatilor din primele colonii evreiesti, tineri crescuti la scolile Aliantei Israelite acuza Palestina ca e 'tara cadavrelor si-a mormintelor', tara malariei si-a bolilor de ochi, tara care-si distruge locuitorii. N-au fost doar câtiva cei care-au zis asa. De fapt, au fost doar putini la numar, câtiva pe ici pe colo, cei care-au ramas loiali... Întreaga Palestina fierbea... Întreaga opozitie la acceptarea Ugandei a venit din afara Palestinei. Chiar în sânul Sionului toti erau împotriva Sionului". Din 1903 încoace, n-a contat nici cât o ceapa degerata ce-si doresc masele de cetateni, evrei sau ne-evrei. Si nici daca s-a acceptat sau nu Uganda n-a contat. Ce-a contat a fost ca din acest moment guvernul britanic s-a recunoscut obligat sa declare talmudismul din Rusia ca reprezentant si stapân al tuturor evreilor, si-a legat astfel generatiile viitoare de englezi si americani la o servitudine ale carei rezultate le vedem azi. Dupa 1903, politicienii din occident n-au facut nimic altceva decât sa execute ordinele acestei secte puternice. Razboaiele din 1914 si 1939 au fost pregatite în 1903.

Capitolul 27: "Protocoalele"

În acest timp se pregatea cea de-a treia eruptie a revolutiei mondiale, care era acum sub conducere marxista si urmarea sa instaureze un terorism de stat cu puteri absolute care sa transforme tarile în imense lagare de concentrare si sa confiste libertatea individuala a cetateanului, spre deosebire de Bakunin care vroia sa desfiinteze total guvernul. Metodele de-a distruge orânduirea existenta erau aceleasi ca ale lui Weishaupt, seful aparent al illuminati-lor si ale Haute Vente Romaine-ei (condusa de printul Knigge, unul dintre intimii lui Weishaupt). Cercul exterior al prostilor pacaliti credeau ca se lupta sa înlature nedreptatea si coruptia si sa cladeasca o societate mai buna; avansând spre interior li se dezvaluia ceva mai mult din adevaratul scop; si cei initiati primeau instrumentele asasinului, otrava, asasinatul, juramântul fals si ordinul de-a le folosi. Manifestul lui Karl Marx se vede clar ca deriva din illuminismul lui Weishaupt. În 1862 Marx si Bakunin si-au format organizatiile si tot în acelasi an Maurice Joly a publicat un atac împotriva lui Napoleon III acuzându-l ca aplica metodele iluministe de coruptie si teroare. În 1868 Goedsche a acuzat conducerea evreiasca a revolutiei mondiale de exact aceleasi lucruri; în 1869 Gougenot des Mousseaux a reluat aceeasi tema; în acelasi an Bakunin a publicat Polemica împotriva evreilor. În toate aceste carti apare descris programul lui Weishaupt de a distruge natiunile distrugându-le organizatia statala legitima prin uciderea regelui sau conducatorului si distrugerea religiei si instaurarea unui guvern despotic mondial care sa guverneze masele înrobite prin teroare si violenta. Apoi nu s-a mai publicat nimic despre conspiratie pâna în 1905, când profesorul Serghei Nilus de la Departamentul Relatiilor Externe din Moscova a publicat o carte din care un exemplar se afla la British Museum (cel putin se afla acolo în 1956). Aceasta carte n-a fost niciodata tradusa si atât cartea cât si autorul au fost învaluite în mister. Doar un singur capitol s-a tradus în 1920, sub titlul "Protocoalele Înteleptilor Sionului". Autorul n-a putut afla daca acesta e titlul original sau e dat de traducator. Capitolul se prezinta ca si cum ar fi un proces verbal luat la o întâlnire secreta a conducatorilor (adica a "înteleptilor") sionului. Nu s-a putut autentifica acest lucru.
Cu toate acestea cartea este de-o importanta capitala caci absolut fiecare lucru scris acolo s-a îndeplinit cu punctualitate în deceniile ce-au urmat si fiecare afirmatie facuta în aceste protocoale este pe deplin autentificata si verificata de fapte. Mai mult; publicatiile anterioare, începând cu documentele lui Weishaupt, dadeau vederi partiale, fragmentare; protocoalele acestea dau o imagine completa si perfecta de ansamblu, aratând motivele, metodele si scopurile fiecarei actiuni. Ele dovedesc o cunoastere perfecta a psihologiei oamenilor probabil acumulata în decursul veacurilor si sunt scrise într-un ton de superioritate dispretuitoare pentru masele ce viermuiesc sub stapânirea "înteleptilor", numite în protocoale: "gloata", "brute betive", "vite", "brute setoase de sânge", care încearca uneori degeaba sa scape de "clestele" care le strâng. Acesti clesti sunt "puterea aurului" si forta bruta a gloatei incitata sa-si distruga protectorii si pe cei care-i vor binele. Ideea distrugerii e prezentata în protocoale în mod stiintific, aproape ca o stiinta sau un scop în sine. Dar nu este distrugerea scopul; scopul este puterea asupra întregii omeniri. La fel fusese în documentele lui Weishaupt si autorul crede ca atât protocoalele acestea cât si ideologia lui Weishaupt se trag din aceeasi sursa mai veche. Scopul final este distrugerea natiunii si-a religiei si instaurarea unui stat absolutist care sa guverneze prin crunta teroare.
Când au fost publicate protocoalele evreii le-au atacat cu furie si-au facut mare caz de presupusa sursa a protocoalelor. Au atacat vehement continutul protocoalelor, negând nu numai ca ar exista un complot sionist, dar negând existenta oricarui complot, desi oricine are ochi în cap poate vedea ca exista un complot, chiar daca nu stie cine sunt autorii. Edmund Burke, George Washington, Alexander Hamilton, Disraeli, Bakunin si multi altii, oameni sanatosi si cinstiti, au afirmat existenta complotului. Mai mult, în timp ce evreii negau existenta complotului, complotul a realizat revolutia bolsevica în Rusia exact asa cum scrie în protocoale. Atacul împotriva protocoalelor a fost ca si atacul împotriva lui Robison, Barruel si Morse, care nu zisesera nimic despre evrei ci doar vorbisera de necesitatea investigarii complotului de la revolutia franceza. Dupa 120 de ani, aceeasi vehementa si furie s-a dezlantuit pentru sufocarea adevarului ca si atunci. Probabil niciodata nu s-a cheltuit atâta pentru a face sa dispara un document ca în acest caz.
Protocoalele au fost aduse de Victor Marsden, unul din cei doi principali corespondenti englezi la Moscova ai ziarului The Morning Post, care le-a si tradus. Reactia publicului a fost puternica. Atunci a fost probabil ultima data când s-au mai putut discuta aceste protocoale, care au devenit tabu de atunci încoace astfel încât singura atitudine permisa azi este sa repeti papagaliceste ca sunt false. Toata lumea a zis ca nu se poate stabili daca autorii lor sunt într-adevar conducatori evrei, dar ca ele contin fapte grave si reale care trebuie cercetate. Deci ce se cerea nu era sa se condamne înteleptii sionului, ci sa se investigheze si sa se stabileasca adevarul (vezi în Anglia Times din 8 Mai 1920; Morning Post o serie de 23 articole; The Spectator din 27 August 1921; The Dearborn Independent în America). La numai doi ani proprietarul ziarului Times a fost declarat nebun si i s-a smuls ziarul în circumstante mai mult decât ciudate descrise în alt capitol, apoi ziarul Times a publicat afirmatia ca protocoalele sunt false. Proprietarul ziarului The Morning Post a fost urmarit cu o campanie de calomnii si injurii pâna si-a vândut ziarul care-a încetat sa mai apara. În 1927 Henry Ford, proprietarul ziarului The Dearborn Independent. a fost fortat sa publice o autocritica cu privire la protocoale, dupa informatiile autorului, fiind santajat în momentul în care-si lansa pe piata un model nou de automobil în care investise tot ce avea cu amenintarea ca acest model va fi sabotat si eliminat daca nu se dezice. De atunci încoace campania împotriva protocoalelor n-a încetat nici o clipa. În Rusia comunista toate exemplarele au fost arse în 1917 si cine avea un exemplar era un criminal vinovat de antisemitism si dupa noile legi sovietice pasibil de pedeapsa capitala. Dupa 25 de ani guvernul britanic si american au fortat Germania de Vest sa introduca legea sovietica a antisemitismului; si în 1955 unui tipograf din München la care s-a gasit un exemplar i s-a confiscat întreaga avere. În Anglia este interzisa vânzarea acestei carti si atacul împotriva ei este asa de virulent încât toate editurile se tem s-o publice, în afara de unele edituri mici si ascunse. În Elvetia între cele doua razboaie mondiale cartea a fost interzisa ca fiind "literatura obscena".
Toate aceste evenimente care au avut loc dupa 1920 sunt descrise exact în aceste protocoale din anul 1905: "Detinând presa avem puterea de-a influenta masele în timp ce noi ramânem în umbra... principalul ingredient al succesului in politica este secretul în toate actiunile; una sa fie vorba si alta fapta diplomatului... Trebuie sa fortam guvernele... sa actioneze în sensul favorabil planului nostru mare care deja se apropie de scopul dorit, folosind o forta pe care noi o vom prezenta ca fiind opinia publica, condusa de noi în mod secret prin asa numita 'mare putere' a presei, care, cu putine exceptii care pot fi neglijate, este deja complet în mâna noastra... Iata cum vom conduce presa:... cu o mâna de fier si la fel toate celelalte productii ale tipografiei, caci ce rost ar avea sa ne scapam de atacurile ziarelor daca putem fi atacati în carti si brosuri?... Nimeni nu se va atinge nepedepsit de aureola infailibilitatii conducerii noastre. Când vom împiedica orice publicatie o vom face sub pretextul ca face agitatie publica fara rost si fara justificare... Vom triumfa cu certitudine asupra dusmanilor nostri caci ei nu vor avea la dispozitie organe de presa în care sa-si poata prezenta vederile datorita metodelor noastre de a conduce presa".
Iata deci cum protocoalele, desi nu s-a putut dovedi ca sunt într-adevar dictate de înteleptii sionului, au descris cu exactitate cum vor reactiona personalitatile marcante ale sionismului, care au facut exact tot ce zic protocoalele ca vor face. Si atacul sionistilor împotriva protocoalelor a avut loc exact cum scrie în protocoale ca se va proceda. Daca protocoalele sunt sau nu culese de pe buzele înteleptilor sionului nu se poate afla; dar este cert ca sunt parte integranta din literatura conspiratiei revolutionare a carei prima mostra au fost documentele lui Weishaupt si ca 120 de ani mai târziu organizatia lui Weishaupt înca exista, ceea ce de altfel a dovedit si revolutia bolsevica din 1917. Autorul considera ca este foarte important sa se cunoasca protocoalele acestea, oricine le-a scris, caci ele descriu pas cu pas cu mare precizie tot ce s-a întâmplat în viata si politica popoarelor din 1905 pâna în prezent. El are dovezi din propria experienta despre exactitatea protocoalelor, unde este scris: "Nici o stire nu va fi data publicului necontrolata de noi. De pe-acum am realizat aceasta în mare masura caci toate stirile sunt primite la agentii centrale de presa, unde sunt centralizate din toate partile lumii. Aceste agentii vor fi ale noastre cu totul si vor publica numai ce le vom spune noi". In 1905 nu era înca asa; nici în 1926, când autorul a devenit ziarist; dar a fost asa în 1956 si este asa astazi. "Stirile" vin de la câteva agentii de presa si cine le detine pe acelea hotaraste ce anume va afla omenirea din "stiri". Subjugarea presei este azi totala si autorul ca ziarist a vazut cu ochii lui cum s-a realizat.