Controversa sionului the controversy of zion

Curios, Woodrow Wilson care în final a fost total aservit sionismului, s-a zbatut cel mai mult împotriva lui initial. A scris la începutul presidintiei sale ca "este intolerabil ca guvernul republicii [americane] nu mai este în mâna poporului si a fost apucat de anumite interese speciale care nu sunt cele generale ale poporului... ceva s-a interpus între poporul Statelor Unite si conducerea propriilor destine la Washington". În ciuda acestor zbateri tocmai de el s-au folosit ca sa lanseze "federatia mondiala" bazata pe uz de forta. În Noiembrie 1915 când poporul american înca îl adora pe Wilson "pentru ca a evitat intrarea Statelor Unite în razboi" House îl instruia pe Wilson despre "pastrarea pacii în lume" prin uz de forta. Acest plan de a pastra pacea în lume prin razboaie (adica "uzul fortei") a fost aprobat de Secretarul pentru Afaceri Externe englez, Edward Grey, care nu era corupt dar era dus de nas si care credea ca face razboi pentru a pune capat razboiului. În Mai 1916, presedintele american Wilson instruit de House a declarat planul pentru "Liga pentru Fortarea Pacii", despre care chiar House scrie în jurnalul lui intim ca Wilson nu prea stia mare lucru. Dar cuvântul "fortare" i-a speriat pe unii, care, ca Senatorul George Wharton Pepper de exemplu, au zis ca "a face apel la forta este în cel mai bun caz inutil si în cel mai rau caz periculos". Atunci promotorii acestei ligi i-au schimbat numele în "Liga Natiunilor", care era în fond acelasi plan: sa dezarmeze natiunile si sa treaca armatele lor sub controlul unui comitet supranational care sa le foloseasca dupa bunul plac pentru disciplinarea "afacerilor oamenilor" în scopurile dorite de acel comitet. Acesta este si în prezent planul guvernului mondial, al integrarii europene, al noii ordini mondiale. Ca si în cazul sionismului, Wilson era angajat dinainte si când a intrat America în razboi în Aprilie 1917 a intrat cu scopul de a instaura "o noua ordine internationala". Acest lucru a fost declarat odata cu victoria bolsevismului în Rusia si odata cu proclamatia Balfour care daruia lui Weizmann Palestina. Caci "noua ordine mondiala" era scopul si încununarea celorlalte doua victorii, a sionismului si-a comunismului: distrugerea statelor nationale si subjugarea natiunilor sub calcâiul asupritor al unei secte privilegiate. Thora-Talmudul este singura sursa originala a ideii de a distruge natiunile si aceasta idee a continuat în traditia Thora-Talmud neîntrerupta de 2500 de ani. Daca aceasta traditie îsi are originea mai adânc în istorie autorul nu stie, dar stie ca de 2500 de ani aceasta a fost neîntrerupt traditia din Thora si Talmud si n-a mai fost gasita nicaieri altundeva ca idee originala.
Deci House a decis si Wilson a declarat ca trebuie stabilita "noua ordine internationala" (azi, în 1992, presedintele american George Bush o instaureaza sub titlul de "noua ordine mondiala") si House a instituit pentru crearea ei un grup numit The Inquiry (Cercetarea) unde l-a numit presedinte pe cumnatul lui Dr. Sidney Mezes (presedinte pe-atunci la City College of New York) si ca secretar pe Walter Lipmann (ziarist la The New Republic); ei erau "sprijiniti personal" de Dr. Isaiah Bowman (director la American Geographical Society). Astfel conducerea grupului era pur evreiasca, desi nu din Rusia, ceea ce face sa para verosimila aluzia Doctorului Joseph Kastein, istoricul sionist, la "o conducere internationala" a evreimii. Acest grup a elaborat proiectul pentru Liga Natiunilor pe care l-a semnat House în Iulie 1918 nu presedintele Wilson. Astfel la conferinta de pace din 1918 s-a vorbit despre prioritatile acestei "noi ordini mondiale" despre care nu se auzise nimic pe timpul razboiului si aceste prioritati erau victoria sionismului si obtinerea Palestinei pentru el. Presedintele Wilson care în general era zdrobit de melancolie si foarte depresiv avea momente de exaltare zicându-si ca el a "restituit pamântul fagaduintei poporului ales"; atunci rabinul Stephen Wise care-l însotea îl compara cu "regele Cyrus al Persilor, care i-a readus pe evreii din antichitate la Ierusalim". Cyrus a readus tribul lui Iuda la Ierusalim dupa o absenta de 50 de ani. Wilson se fericea ca transplanta tribul tatar-mongol asiatic al hazarilor din Rusia într-o tara pe care cu totul alta rasa, evreii semiti din antichitate, o parasisera cu 1800 de ani înainte.
Dr. Chaim Weizmann, cel mai puternic om din lume, cel care poruncea presedintilor, prim ministrilor si regilor si care i-a scris lui Lady Crewe: "noi îi urâm la fel pe antisemiti si pe filosemiti", s-a decis sa-si inspecteze fieful, "tara fagaduintei", în 1918. Când a sosit în Palestina razboiul facea ravagii în Europa, dar el a cerut sa se puna cu solemnitate piatra fundamentala la o universitate ebraica în Palestina. Când Lord Allenby s-a opus aratând ca trupele britanice nu pot fi deturnate din Franta si trimise sa cucereasca terenul pentru aceasta universitate ebraica din Palestina, Balfour i-a telegrafiat si i-a ordonat sa faca imediat ce zice Dr. Weizmann. Placerea Dr-ului Weizmann a costat sute de mii de vieti si a prelungit primul razboi mondial. Când în fine acest razboi a luat sfârsit, la 11 Noiembrie 1918 Dr. Weizmann a fost unicul invitat la prânz la Lloyd George pe care l-a gasit citind "psalmii lui David cu lacrimile pe obraz". Dr. Weizmann a fost seful delegatiei sioniste la conferinta de pace din 1919 unde urma sa se instaureze "noua ordine mondiala". Acolo i-a informat pe ceilalti ca "evreii au suferit mai mult decât oricine altcineva în urma razboiului" - lucru bineînteles la fel de fals ca si multe alte "suferinte" evreiesti. Politicienii goimi din 1919 au acceptat cu fervoare minciuna, insultând astfel milioanele de oameni care au murit si-au suferit cu adevarat. Din nou vocea care a protestat a fost a unui evreu, Sylvain Lévy din Franta, care le-a spus ca mai întâi Palestina e o tara arida cu pamânt prost care este locuita de 600.000 de arabi bastinasi si ca evreii, care traiesc în huzur si o duc mult mai bine decât acei arabi, o sa-i jefuiasca pe acei arabi; apoi le-a spus ca cei pe care vor sa-i duca în Palestina sunt evreii hazari rusi, care sunt cunoscuti ca au tendinte explozive; apoi, ca creându-se o patrie nationala a evreilor alta decât patria în care traiesc îi va aliena de oamenii în mijlocul carora vor continua sa traiasca în Europa si America. Delegatii goimi de la conferinta de pace au ascultat cu greata profetiile lui Sylvain Lévy, care s-au îndeplinit întocmai întru totul. Dr. Weizmann a zis ca în patria nationala a evreilor vor fi pastrate nestirbite drepturile locuitorilor ne-evrei, dar Palestina va deveni "evreiasca, asa cum Anglia este englezeasca". Delegatii goimi la conferinta de pace au fost total satisfacuti de spusele Dr-ului Weizmann si Sylvain Lévi a pierdut, cum au pierdut toti evreii care s-au ridicat împotriva principiului distrugator de 25 de secole încoace. Din primul moment l-au lasat sa vorbeasca doar de forma, caci Rabi Wise zicându-i presedintelui american în particular înainte de conferinta de pace de la Paris ca "evreimea lumii (din care-i excludea pe adevaratii evrei semiti si pe evreii ca Sylvain Lévi) conteaza pe dumneata", presedintele Wilson i-a pus mâna pe umar si i-a spus: "Fii pe pace. Vei primi Palestina".
A mai fost cineva tradat de Conferinta de pace de la Paris: Colonelul Lawrence, Lawrence al Arabiei, care-i unise pe arabi în lupta împotriva dominatiei turcesti si care-i iubea pe evrei asa cum îi iubea pe toti semitii (chiar Dr. Weizmann a recunoscut ca Lawrence nu era antisionist). Lawrence care luptase si reusise sa duca arabii la victorie cu foarte putine forte militare si foarte putine pierderi de vieti, luptase pentru ca sa vada din nou înflorind viata si civilizatia semita araba. A sosit la Conferinta de pace de la Paris un om normal, încrezator în cuvântul presedintelui Wilson care a declarat la 8 Ianuarie 1918 ca "natiunilor de sub jugul turcesc trebuie sa li se asigure siguranta absoluta a vietii lor si ocazia de a-si dezvolta absolut independent o înflorire autonoma". S-a întors de la acea conferinta deziluzionat. La vremea aceea era unul dintre cei mai faimosi oameni din lume si daca ar fi acceptat sa minta ar fi trait în glorie si bogatie, decorat si adulat. Scârbit si dezgustat, si-a aruncat decoratiile, si-a repudiat rangul si numele si s-a înrolat sub alt nume ca simplu soldat în aviatie. A murit într-un accident de motocicleta în conditii neclare [nota rezumatorului: "accidentele" care-i napadesc pe cei care se opun sionismului sau neo-comunismului din România sau "noii ordini mondiale" arunca o noua lumina asupra "accidentului" în care a murit Lawrence al Arabiei].
Singurul lucru asupra caruia au fost cu totii de acord la acea conferinta a fost aservirea lor totala sionismului si "noii ordini mondiale" si cedarea Palestinei catre sionisti. Încolo erau opusi în toate. Wilson si alter ego-ul lui, House, s-au despartit. House era în culmea gloriei, cautat si adulat de primi ministri, ambasadori, capete încoronate; îl trata pe presedintele Wilson ca pe un servitor, spunându-i sa paraseasca încaperea pentru ca el are treaba cu Clemenceau. Umilit, Wilson s-a prabusit si s-a îmbolnavit pentru ultima data; s-a întors în America si-a murit la putin dupa aceea, fara sa-l mai vada pe House niciodata. Dar si House a fost curând un instrument care si-a pierdut utilitatea, parasit si uitat în apartamentul lui. Lloyd George s-a gasit si el singur, urmat de patru credinciosi ce i-au ramas din ruina partidului liberal. Balfour a mai fost vazut timp de câtiva ani bântuind aleile din Saint James's Park. Ei n-au reusit sa realizeze tot ce le-au cerut stapânii lor. Americanii s-au opus cu tarie si Wilson n-a putut crea o forta militara care sa fie subordonata Ligii Natiunilor, cum cereau francezii si astfel Wilson si-a adus aminte dintr-o data ca constitutia americana nu permite desfiintarea suveranitatii nationale. Si-asa stapânii lor au trebuit sa provoace al doilea razboi mondial si sa se multumeasca cu Liga Natiunilor, în care poporul american n-a vrut sa intre si în care Anglia a intrat dar prim ministru ne mai fiind Lloyd George, armata britanica n-a putut fi pusa sub comanda acestei ligi. Astfel nu s-a instaurat "noua ordine mondiala" la care visa House, dar s-a instaurat batjocura "mandatului britanic în Palestina".

Capitolul 34: Sfârsitul Lordului Northcliffe

Dupa Conferinta de pace de la Paris unde s-a pus pumnul în gura evreilor din Europa care ca Sylvain Lévi protestau, s-a tinut Conferinta de la San Remo din 1920 unde s-a împartit imperiul turcesc între învingatori si s-a aplicat inventia Dr-lui Weizmann din 1915 conform careia un "mandat britanic" urma sa administreze Palestina ca "patrie nationala a evreilor". S-au ridicat proteste caci adevarata fata a lucrurilor a început sa fie cunoscuta, dar Balfour l-a asigurat pe Weizmann ca protestele "n-au nici o importanta, fiindca ne-am stabilit politica". Politica lui era stabilita astfel încât oricât de distrugatoare era ea, nimic n-avea nici o importanta pentru Balfour decât sa-si slujeasca stapânii. Lloyd George îl urgenta pe Weizmann la San Remo sa se grabeasca pâna nu se linistesc lucrurile caci, zicea el, lumea e ca Marea Baltica, daca îngheata si se linistesc lucrurile Dr. Weizmann "va trebui sa astepte un al doilea dezghet" - adica un al doilea razboi mondial. Astfel Liga Natiunilor i-a arogat dreptul de-a pune teritorii sub diverse mandate; si apoi a ratificat aceste mandate. Asta a facut în 1922. Se auzeau proteste din partea tuturor afara de trei parti: sionistii originari din Rusia care dirijau mandatarea, politicienii "filosemiti" pe care-i folosea si-i "ura" Dr. Weizmann si intelighentia liberala sentimentala pe care-o descriu Protocoalele Sionului cu atâta dispret. Cei care protestau erau asa de numerosi încât fara forta conspirativa si coruptia totala a guvernelor, n-ar fi putut sa învinga sionismul. Protestau: 1) arabii din Palestina; 2) evreii din Palestina; 3) conducatorii sionisti de frunte din America si fruntasii evreimii ne-sioniste din Anglia si America; 4) guvernantii si soldatii britanici din Palestina; 5) observatorii britanici si americani oficiali din Palestina; si 6) o mare parte din presa înca nesubjugata total la ora aceea fortelor oculte ale distrugerii.
1) Arabii din Palestina cunosteau Thora, l-au auzit pe Dr. Weizmann zicând ca "Biblia [Vechiul Testament] este mandatul nostru" si stiau ca Iehova porunceste în Thora evreului "când Domnul Dumnezeul tau te va aduce în tara pe care-o vei stapâni si va izgoni multe natiuni din ea... tu sa-i distrugi cu desavârsire; sa nu faci pace cu ei si sa nu le arati mila" (Deuteronomul 7:1-3). Ei stiau ca sionismul însemna ca ei vor fi exterminati si chiar asa s-a întâmplat în 1948. În 1945 Regele Ibn Saoud i-a spus lui Roosevelt: "ati facut doua razboaie mondiale ca sa aflati ceea ce noi stiam de 2000 de ani"; si în 1948 sionistii au aplicat literalmente porunca de mai sus a lui Iehova. Nici chiar evreii antisionisti nu credeau c-o vor face: Bernard J. Brown zicea în 1933 ca "arabul necultivat nu pricepe ca evreul modern nu aplica Biblia literalmente si nu va fi asa de crud cu semenii lui"; dar Bernard J. Brown din Chicago nu-i cunostea pe hazari. Arabii n-au fost dusi de nas de angajamentele pe care Balfour si Wilson si le-au luat în public sa le protejeze viata si drepturile, nici de declaratiile oficiale ale lui Churchill din 1922, care sustinea ca nu va cauza disparitia arabilor din Palestina si nu va face exact tot ce-a facut ulterior. Poate ca arabii nu stiau toate promisiunile facute de Balfour, Lloyd George si Wilson în secret sionistilor, dar ei stiau ce zice Thora.
2) Evreii din Palestina erau total anti-sionisti si aveau convingerea ca hazarii sionisti în frunte cu Dr. Weizmann si toti colegii lui din Rusia erau "pagâni, lipsiti de pietate, fara inima, ignoranti si rai". Dr. Weizmann si sionistii proveniti din ghetourile Rusiei si-a Europei rasaritene la rândul lor nu stiau nimic despre adevaratii evrei, evreii semiti din Palestina, si-au "aflat cu oroare cât de departe suntem de ei" (cuvintele-i apartin). I-au desconsiderat ca pe niste caraghiosi care plictisesc organizatiile evreiesti din America cu plângeri împotriva sionismului; "90% din scrisorile lor", zice Dr. Weizmann, îi erau ostile. Dr. Weizmann afla continutul acestor scrisori adresate altora, violând secretul corespondentei, printr-un cenzor britanic corupt care i le arata. Politicienii din conferintele de la Paris si San Remo i-au ignorat total atât pe arabii cât si pe evreii din Palestina.
3) In 1919 Louis Brandeis a vizitat tara care l-a înflacarat pentru iudaism timp de 20 de ani si-a fost deziluzionat de ea. A cerut sionistilor sa înceteze fortarea imigrarii evreilor europeni în Palestina si sa instaureze patrii spirituale prin tarile în care traiau, cu doar un centru cultural, o universitate si academii si câteva ferme pentru cei care doreau sa imigreze în Palestina. Dar asta însemna sa se renunte la natiunea stapânitoare dupa prescriptiile distrugerii stabilite de Iehova-Thora-Talmud-rabini, la natiunea care sa fie stapâna peste "noua ordine mondiala" - adica înalta tradare. Sionistii din Rusia l-au lichidat pe Brandeis la fel de usor ca pe Herzl în 1903-4. Brandeis a ridicat propunerea lui la Congresul Sionistilor Americani din 1921. Dr. Weizmann a insistat sa se instituie un "fond national" si un buget national" evreiesc; guvernele l-au sustinut pe Weizmann si Brandeis a fost învins si debarcat.
4) Soldatii si guvernantii britanici din Palestina aveau experienta în administrarea teritoriilor straine si-au vazut imediat ca mandatul britanic din Palestina era ceva imposibil, caci stiau ca nu se poate administra în pace si cu dreptate o tara daca bastinasii care-au locuit-o de mii de ani sunt jefuiti si expulzati si averea lor este rapita de niste intrusi imigranti - iar rolul lor este sa-i forteze pe bastinasi sa se lase jefuiti si expulzati fara sa crâcneasca. Timp de 30 de ani au trimis un fluviu de proteste la Londra care au fost total ignorate. Arabii au priceput de la-nceput ce-i asteapta si-au început sa se lupte înca din 1920.
5) E de mirare ca Wilson si Lloyd George au trimis observatori în Palestina, fiind ei total aserviti lui Weizmann oricum; totusi au facut-o si acestia au repetat ce-au zis arabii, evreii din Palestina si soldatii britanici de-acolo. Comisia King-Crane din 1919 i-a raportat lui Wilson ca "sionistii se pregatesc sa deposedeze practic total pe toti locuitorii ne-evrei din Palestina", "prin diverse forme de cumparare", au adaugat ei, dar ofiterii britanici care-au fost consultati de aceasta comisie stiind adevarul au zis ca "programul sionist poate fi executat numai facând uz de forta armelor". Comisia Haycraft i-a raportat lui Lloyd George în 1921 ca problema palestiniana consta în credinta corecta a arabilor ca sionistii au intentia sa subjuge palestinienii.
6) Cel mai mult i-a încurcat pe sionisti adevarul care mai era înca aratat în presa înca necenzurata si aservita dupa cum prescriu Protocoalele. Între 1914 si 1918 guvernul englez si cel american înca mai trebuiau sa tina cont de parerile cetatenilor si coruptia presei a devenit totala numai dupa instaurarea cenzurii în primul razboi mondial. Ascensiunea coruptiei în presa s-a vazut în acel interval prin ce-au patit Colonelul Repington, H.A. Gwynne si Robert Wilton. Dar în 1922 s-a ridicat cenzura si ziarele în general si-au revenit la tendinta de a raporta faptele impartial si veridic; deci întregul efort a fost acum îndreptat înspre a opri ziarele sa spuna adevarul. Iata cum au facut-o:
Lord Northcliffe era proprietarul a doua ziare de larga raspândire si era cel mai important proprietar al ziarului Times, cel mai important ziar din Anglia. Era un bun redactor, combativ, curajos si patriot; uneori avea dreptate, alteori nu avea, dar era independent si incoruptibil. Ar fi acceptat unele tactici ca sa-si sporeasca abonatii, dar nu jertfea niciodata interesul natiunii si n-ar fi acceptat blasfemii, obscenitati si tradare. Si nu putea fi intimidat. Si-a facut dusmani printre conspiratorii din ghetourile din Rusia de doua ori. Întâi, în May 1920 a tiparit în Times articolul despre Protocoalele Sionului cerând sa se investigheze toata povestea si sa se vada daca sunt sau nu adevarate. Apoi în 1922 a vizitat Palestina împreuna cu un ziarist, Jeffries, care-a scris ca martor ocular o carte clasica despre realitatile din Palestina - spre deosebire de editorii de la Times si The Guardian care scriau despre Palestina sezând în Anglia si consultându-se cu Dr. Weizmann. Lord Northcliffe a avertizat Anglia într-o serie de articole ca în Palestina sunt 700.000 de arabi care traiesc acolo de mii de ani si ca evreii n-ar trebui sa importe în secret arme ca sa-i masacreze. Wickham Steed însa, redactorul sef la Times, unde Lord Northcliffe nu era unicul proprietar, era dedicat sionismului, cum arata chiar Dr. Weizmann, si-a refuzat sa-i publice articolele, pe care le-a combatut fara sa vada Palestina, caci a refuzat s-o viziteze. În mod surprinzator Istoria Oficiala a ziarului Times din 1952 povesteste toate acestea fara ascunzisuri: spune cum Wickham Steed a "evitat" sa viziteze Palestina la cererea Lordului Northcliffe si "n-a facut nimic" când Lord Northcliffe i-a cerut sa publice un articol de fond despre Balfour si sionism. Faptele sunt relatate mai jos asa cum sunt ele prezentate în aceasta Istorie Oficiala, unde autorul a fost surprins sa vada ca povestea Lordului Northcliffe n-a fost nici ascunsa nici masluita; si din experienta directa a autorului, care a fost de fata la multe din ele.
În Mai 1920 Lord Northcliffe a publicat în Times articolul în care cerea sa se faca lumina cu privire la Protocoalele Sionului. În 1922 a vizitat Palestina si-a scris seria de articole pe care dorea s-o publice în Times despre realitatile de acolo. La 22 Februarie 1922 s-a reîntors din Palestina, furios ca redactorul sef de la Times refuzase sa-i publice articolele si l-a criticat pe acesta într-o sedinta de conducere din 2 Martie 1922 unde a cerut demisia lui Wickham (sa nu uitam ca Lord Northcliffe era principalul proprietar al ziarului) - dar spre surprinderea lui, Wikham a ramas pe loc; mai mult , si-a luat avocat împotriva Lordului Northcliffe; si mai mult, si-a luat avocatul Lordului Northcliffe împotriva Lordului Northcliffe (7 Martie 1922) si acest avocat l-a desemnat pe clientul sau Lord Northcliffe ca "dement", "incapabil de munca", unul care "probabil va muri curând" si i-a spus lui Wikham sa ramâna linistit în continuare redactor-sef! Wikham l-a vizitat pe Lord Northcliffe în Pau, Franta, la 31 Martie si la întoarcere a împrastiat vestea la Times ca Lord Northcliffe e nebun.
Dar altii care nu erau în aceeasi banda l-au gasit pe Lord Northcliffe perfect normal, lucid si dotat cu mare putere mintala la 3 Mai 1922, la 11 Mai 1922 (când a tinut un discurs "excelent si de mare efect") si la 24 Mai 1922 (când a vorbit cu el un alt director de la Times). La 8 Iunie 1922, de la Boulogne, Lord Northcliffe i-a cerut lui Wikham sa vina la el la Paris pe data de 11 Iunie unde s-au întâlnit si Lord Northcliffe i-a spus ca de-acum încolo el personal va fi redactor-sef la Times. A doua zi au plecat cu totii la Evian, în Elvetia, dar Wikham ascunsese un medic conspirator cu el pe tren si imediat ce trenul a trecut frontiera elvetiana Wikham l-a declarat pe Lord Northcliffe nebun pe baza marturiei acelui medic anonim pitit în tren descris de Wikham ca "un stralucit specialist francez" al carui nume nu s-a putut afla niciodata. Pe baza acestei declaratii de nebunie data de el personal si de un individ nevazut si necunoscut care putea sa fie doctor dar putea si sa nu fie, Wikham a telegrafiat la Times ordinul ca nimic ce vine de la Lord Northcliffe nu trebuie luat în seama caci Lord Northcliffe e nebun. Wikham s-a reîntors la Times la 13 Iunie 1922 si nu si-a revazut victima niciodata. La 18 Iunie 1922 Lord Northcliffe s-a reîntors la Londra si-a gasit toate usile închise si telefonul lui taiat, iar un politist fusese plantat la usa lui ca sa nu-i permita intrarea în propriul lui birou la ziarul al carui proprietar principal era. Lord Northcliffe a murit la 14 August 1922. Cauza mortii: endocardita ulceroasa, chipurile; avea 57 de ani. Toate astea au fost povestite fara jena în Istoria Oficiala a Ziarului Times la 30 de ani dupa moartea victimei; pe vremea aceea totul s-a facut în cel mai mare secret, publicul si alti ziaristi nestiind nimic. [Nota rezumatorului: cititorii familiari cu metodele lui Ceausescu si Iliescu si cu spitalele de psihiatrie unde au fost torturati dizidentii si intelectualii cinstiti din România nu se vor mira de povestea aceasta. Autorul crede ca daca publicul ar fi stiut felul în care-a fost maltratat si anihilat Lord Northcliffe calaii lui ar fi avut de raspuns la oarecari întrebari - la vremea aceea, în 1922].
Autorul a participat la primul razboi mondial ca unul din milioanele de combatanti, care nu pricepea nimic, si-a început sa priceapa abia 30 de ani mai târziu, dupa mult studiu si experienta vasta. Dar în 1922 l-a cunoscut bine pe Lordul Northcliffe personal, lucrând sub el înainte de moartea acestuia; dar habar n-avea de sionism, de Palestina, de Protocoale, de cauzele mortii Lordului Northcliffe. A fost cu Lord Northcliffe la Boulogne ca secretarul lui personal în Mai 1922, tocmai când a avut loc conspiratia descrisa mai sus. L-a cunoscut pe Lordul Northcliffe ca pe un om extrem de capabil si inteligent si perfect normal; dar Lord Northcliffe i-a spus ca i se da otrava. Acesta este singurul lucru pe care l-a observat la Lordul Northcliffe si nu l-a observat la alti oameni. Autorul nu poate spune daca Lord Northcliffe a fost într-adevar otravit sau avea mania persecutiei; dar banuiala lui este ca Lord Northcliffe nu avea mania persecutiei. Bineînteles, nu s-a facut autopsie si moartea Lordului Northcliffe la 57 de ani a ramas în mod oficial - de endocardita ulceroasa de care nu stia nimeni sa fi suferit vreodata. Autorul a fost alaturi de Lordul Northcliffe pâna în ziua când acesta a plecat spre Evian, unde a fost înhatat de Wikham si acel misterios anonim ca "nebun" si n-a stiut nici atunci nici dupa moartea Lordului Northcliffe ca acesta a fost tratat ca un nebun si sechestrat pâna la moarte, asa de perfect a lucrat conspiratia în secret. A continuat sa lucreze la Times fara sa stie nimic din ce se întâmpla si când fratii Lordului Northcliffe l-au întrebat la reîntoarcerea lui la Londra, în timp ce victima era sechestrata la Evian, despre Lordul Northcliffe, fratii lui probabil stiau de acuzatia de nebunie dar n-au spus nimic si autorul n-a aflat decât dupa 30 de ani din Istoria Oficiala a Ziarului Times ca Lordul Northcliffe a fost declarat nebun si sechestrat si maltratat, desi a fost unul din ultimii care l-au vazut pe Lord Northcliffe înainte de sechestrare.