Controversa sionului the controversy of zion

Un iudaist moderat, C.G. Montefiore, îi reproseaza lui Hristos ca vorbind despre iertarea dusmanilor i-a atacat totusi pe farisei si nu le-a aratat iubire. Dar ceea ce Hristos le-a reprosat fariseilor a fost faptul ca au pervertit religia divina într-o doctrina diabolica si un regulament gigantic si absurd care distruge sufletul si bunatatea omului; si iubindu-i si iubindu-le opera ar fi însemnat sa promoveze raul pe care-l fac. Pe cruce Hristos s-a rugat pentru ucigasii lui: "iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac". Ca încununare a agitatiei fariseilor, s-a întrunit sanhedrinul (marii preoti, scribii si înteleptii) sub Caiafa si singurul iudeu dintre discipoli, Iuda Iscariotul, i-a condus pe emisarii sanhedrinului la locul unde stia ca era Hristos si l-a identificat sarutându-l, pentru 30 de arginti. Iuda Iscariotul a fost canonizat drept sfânt ortodox în Rusia sovietica dupa revolutia bolsevica si în Germania dupa caderea lui Hitler - demonstrând ca secta fariseilor iesise triumfatoare în ambele cazuri, cu triumful bolsevismului în Rusia si cu înfrângerea Germaniei în 1944 si demonstrând puterea acestei secte azi. Evanghelia dupa Matei arata ca Iuda s-a spânzurat apoi. Istoricul sionist Dr. Joseph Kastein are multa simpatie pentru Iuda, care, zice el, era un om bun deziluzionat de Hristos si care "a rupt în secret" cu Hristos. Cuvintele "a rupt în secret" descriu tradarea lui Iuda în stil sionist. Fariseii l-au judecat pe Hristos într-un "tribunal al poporului" de tip revolutionar-sovietic, unde un informator identifica victima si apoi gloata pune gheara pe victima si o târaste în fata unui tribunal care n-are nici o autoritate juridica, unde este condamnat la moarte pe baza unor marturii mincinoase inventate ad-hoc. Din acest moment "înteleptii" au procedat ca "consilierii" din epoca noastra si au inventat actul de acuzare care sa ceara pedeapsa cu moartea atât sub "legea" iudaica cât si sub legea statului roman; în primul caz, pentru blasfemia de a se pretinde mesia; în cel de-al doilea, pentru a se pretinde "regele evreilor". Guvernatorul Pilat a încercat în fel si chip sa evite nedreptatea pe care i-o cereau "înteleptii" iudeilor, pretinzându-i sa-l ucida pe Hristos. El seamana cu politicienii englezi si americani din secolul acesta: în cele din urma teama lui de secta atotputernica a fost mai mare. Sotia lui l-a sfatuit sa nu se atinga de Hristos. Ca un politician tipic, Pilat a încercat sa se eschiveze trimitându-l lui Irod Antipas, guvernatorul Galileii, ca galilean; Irod i l-a trimis înapoi. A încercat apoi sa-i reduca sentinta la biciuire la sânge; fariseii insistau cerând moartea si amenintau cu denuntul: "nu-i esti prieten lui Cesar daca nu-l ucizi". Asa a cedat Pilat, exact ca guvernatorii britanici si reprezentantii Natiunilor Unite când li se cer infamii sub amenintarea ca se vor duce campanii publicitare împotriva lor la Londra sau New York. În mod evident Pilat îsi cunostea guvernul, asa cum si-l cunosc politicienii secolului nostru si stia ca va fi înlocuit sau demis din functie daca refuza sa se lase manipulat. Asemanarea dintre Pilat si guvernatorii britanici ai Palestinei dintre cele doua razboaie este izbitoare; unul dintre ei a mentionat-o, când dând telefon unui rabin sionist influent din New York, a zis secretarei: "spune-i marelui preot Caiafa ca Pilat din Pont doreste sa vorbeasca cu el".
Pilat a mai facut o ultima încercare de a se eschiva spunându-le "înteleptilor": "judecati-l voi dupa legea voastra", dar acestia versati fiind i-au raspuns: "noi n-avem dreptul sa executam oameni". Atunci Pilat a încercat sa-l salveze pe Hristos apelând la popor si oferindu-se sa-l amnistieze, dar poporul a cerut ca în locul lui Hristos sa fie amnistiat Barabas, un bandit si ucigas notoriu. Probabil Pilat nu spera prea multe de la popor, caci în decursul istoriei înca nu s-a vazut vreodata dreptate sau mila la gloata la care i se zice "poporul" si Pilat ca administrator cu experienta stia ca "poporul" sau gloata sunt totdeauna instrumentele unor secte influente: "dar marii preoti si înteleptii au convins poporul ca sa-l ceara pe Barabas si sa-l ucida pe Hristos" (Matei 27:20).
În zilele noastre secta are aceeasi putere de a convinge masele. Imperiul roman a ascultat de porunca fariseilor, dupa cum imperiul persan ascultase de porunca levitilor cu 500 de ani în urma. În capitolul despre Hristos din istoria sa a iudaismului, Dr. Kastein zice ca Hristos a fost "un mesia ratat" si încheie în mod caracteristic cu vorbele: "viata si moartea lui sunt treaba noastra [a sionistilor]".

Capitolul 11: Renaste fariseismul

Enciclopedia Iudaica arata cum la câteva decenii dupa moartea lui Hristos fariseii, ajutati de ultimul rege Irod al Iudeii, Agrippa I, care i-a eliminat pe saducei, au ramas atotputernici si fara rivali, exact ca levitii dupa despartirea dintre triburile israelitice si cel iudaic. Ca si atunci, a urmat o catastrofa, din care fariseii au renascut, ca si levitii. În cei câtiva ani de putere fariseica absoluta în Iudeea ei au rescris din nou "legea"; aceasta recompilatie, arata Dr. Kastein, reglementeaza viata evreilor pe veci de veci în toate amanuntele. Zice Kastein: "întreaga istorie a iudaismului a fost rescrisa din punctul de vedere al fariseilor... fariseismul a dat forma definitiva caracterului iudaismului si vietii si gândirii iudaice pe veci de veci... caracteristica principala este 'separatismul'". Hristos le-a reprosat ca au substituit ordinele lor comenzilor divine; Hristos a fost ucis si fariseii au intensificat caracterul tribal si de ura rasiala al "legii" si au promulgat pe veci crezul masacrului, înrobirii, distrugerii si suprematiei lor asupra celorlalte natiuni, chiar în ajunul dizolvarii lor.
Cuvintele Dr-ului Kastein sunt revelatoare. El arata mai întâi ca dupa ce Nehemia a impus "noul contract" asupra tribului lui Iuda, Thora a fost "ultima data rescrisa" si ca ulterior "nici un cuvânt" nu mai putea fi schimbat. Mai mult, la vremea când fariseii totusi au "rescris" din nou Thora, exista deja o traducere în greaca, astfel încât orice schimbare au facut fariseii ar fi trebuit s-o faca în originalul ebraic. Deci nu Thora au rescris-o fariseii în aceasta rescriere a legii de care vorbeste Dr. Kastein aici, ci Talmudul, aceea imensa continuare a Thorei începuta în ultimii ani ai Iudeii, dar consemnata în codice mult mai târziu.
În 70 AD, circa 35 de ani dupa moartea lui Hristos, era mare dezordine în Iudeea; popoarele învecinate, în special galileenii, se rasculau împotriva imperiului roman; fariseii, care invitasera trupele romane în Iudeea, nu faceau nimica; dupa multe campanii romanii au demolat Ierusalimul si-au desfiintat provincia Iudeea. Timp de 19 secole dupa aceea n-au existat absolut nici un fel de evrei în Ierusalim; singurii care au trait în Ierusalim în mod permanent din antichitate pâna azi sunt samaritenii, dintre care un mic numar au supravietuit tuturor persecutiilor la care au fost supusi. Dr. Kastein zice ca cei 70 de ani dinainte de distrugerea Ierusalimului sunt "anii eroici," probabil gândindu-se la triumful fariseilor asupra tuturor altor tendinte care rivalizau sa domine asupra sufletului evreilor. În nici un caz nu se poate spune ca iudeii ar fi rezistat "eroic" împotriva imperiului roman, caci toate luptele care au avut loc au fost duse de catre galileeni, pe care Dr. Kastein îi dispretuieste.

Capitolul 12: Lumina si întuneric

Doua grupuri de calatori au parasit Ierusalimul în ultimele sale zile: discipolii care aduceau omenirii crestinismul; si fariseii care, analizând situatia politico-militara si prevazându-si sfârsitul, îsi mutau sediul într-un nou loc de unde sa continue sa dirijeze diaspora, asa cum o dirijasera din Babilon în trecut levitii. Criza civilizatiei noastre rezulta din antagonismul mesajului celor doua cete ce-au parasit atunci Ierusalimul, caci sunt ireconciliabile si victoria unuia este disparitia celuilalt. S-ar parea ca mesajul distrugerii va triumfa în zilele noastre. Întreaga istorie a occidentului demonstreaza acest antagonism. Când "legea" era în ascendenta, au avut loc înrobiri de alte popoare, s-au ars eretici, s-au ucis apostatii, s-au faurit politici primitive de dominatie rasiala; secolul 20 pare cel mai mult dominat de "lege". Când opresiunea "legii" a slabit putin, s-a facut dreptate, s-a stabilit principiul dreptului la judecata deschisa si dreapta, s-a respins suprematia rasiala si s-au acceptat toti oamenii ca fii ai lui Dumnezeu: era în ascendenta învatatura lui Hristos.
Dupa distrugerea Ierusalimului fariseii, liberi si nestânjeniti în noua lor capitala, si-au identificat dusmanii în secta crestinilor, care credeau ca Hristos a fost mesia. Crestinii însa nu-si cunosteau dusmanii, dupa cum nu-i cunosc nici azi, caci ei iubeau pe toata lumea. Dar tocmai refuzul de a urî si persecuta era pacatul cel mai mare al crestinilor în ochii fariseilor, caci "legea" prescrie ura. Deci crestinismul trebuie neaparat distrus ca sa triumfe "legea", au decretat "înteleptii sionului". Dar au fost printre ei si unii care au protestat, de ex. Gamaliel, care a zis, când îi biciuiau pe Sf. Petre si Ioan pentru ca au propovaduit crestinismul: "Aveti grija ce faceti; daca fapta lor e fapta de om, va dispare în curând; dar daca e fapta lui Dumnezeu, nu o puteti distruge". Majoritatea fariseilor însa se simteau destul de puternici ca sa distruga crestinismul, chiar daca vor munci secole de-a-rândul în acest sens.
Fariseii si-au stabilit comitetul central la Jamnia în Palestina. Acolo au intrat într-o lume noua, altfel de cum fusese lumea "legii" de pâna atunci, unde toata varsarea de sânge si tot jaful si masacrul aveau loc între triburi care pricepeau aceste notiuni si nu aveau idei mult diferite. Dar de acum "legii" i se opuneau notiuni total diferite care nu atacau oameni ce pot fi usor ucisi si înlocuiti ci atacau chiar "legea". Munca fariseilor era mai grea: Ierusalimul nu mai era; tribul lui Iuda era atomizat, rasa iudaica se dizolva; ce le ramasese era un "popor evreu" compus din cea mai pestrita amestecatura de rase si sânge, împrastiati prin lume si care trebuiau tinuti strâns în clestele "întoarcerii" în "tara fagaduintei" a "neamului ales"; si aceasta multime împrastiata trebuia înregimentata si convinsa sa distruga toate natiunile printre care locuia.
"Legea" nu mai putea fi rescrisa dupa ce era deja cunoscuta si altora si dupa ce Hristos demascase interpolarile si distorsiunile pe care scribii le faceau tot timpul în "lege"; desi fusese ucis, nu fusese combatut si urmasii lui erau tot mai numerosi. Dar "legea" trebuia totusi adaptata la fiecare necesitate politico-militara curenta astfel ca fiecare gest sa fie o împlinire a poruncii lui Iehova. Fariseii din Jamnia au invocat din nou traditia secreta orala pe care o primisera ei de la Iehova prin Moise si au început din nou sa rescrie poruncile lui Iehova ca sa le poata aplica în distrugerea crestinismului. Astfel s-a nascut Talmudul, care nu este decât o dezvoltare anti-crestina a Thorei. În decursul veacurilor Talmudul a devenit "pavaza legii", si-a aparut în mod semnificativ atunci când Ierusalimul si Iudeea nu mai existau si exista în schimb o religie care zicea ca Dumnezeu îi accepta pe toti oamenii. Sarcina fariseilor ar putea parea imposibila, caci oamenii în mod natural sunt gregari si diaspora evreiasca împrastiata prin lume în mod natural s-a simtit atrasa de ceilalti oameni. Dar fariseii au reusit, dupa cum arata doua exemple ilustrative contemporane; unul este cazul baietasului din Polonia, care a fost învatat sa scuipe mecanic fara sa se gândeasca pe un crucifix de la marginea drumului si sa repete cuvintele "blestemat fii tu cu religia ta noua"; si altul este cazul spitalului pentru leprosi al fratilor moravi din Ierusalim care de secole îngrijise leprosii din Ierusalim având pe frontispiciu firma "Misiunea lui Iisus", drept care prima miscare a guvernului sionist când a preluat Ierusalimul a fost sa distruga cuvântul "Iisus" de pe frontispiciu. Asta ilustreaza direct dispozitiile Talmudului: intram de-acum în faza talmudica a sionismului.
Unul dintre farisei însa, care, pornind din Ierusalim înainte de cadere, sa extermine crestinii din Damasc, s-a convertit pe drum (Sf Paul), a spus ca "cuvântul lui Dumnezeu a trebuit sa-l auziti voi întâi [iudeii], dar cum ati fost surzi, îl propovaduim acum celorlalti"; fiind iudaismul cea mai salbatica religie tribala, reactia împotriva iudaismului a fost mai vie chiar în interiorul tribului caruia-i apartinea. Calatoria discipolilor din Iudeea spre occident a dat nastere civilizatiei vestice, care este floarea înflorita pe tulpina crestinismului. Cea mai mare realizare a ei este legea raporturilor echitabile dintre oameni, legea ca un om nu poate fi ucis ori persecutat fara acuza, proces si condamnare publica (lege amenintata cu disparitia în practicile secolului 20). Dar umbra întunecata care a iesit din Ierusalim odata cu lumina crestinismului, talmudul, de asemeni s-a îndreptat spre vest si aici, în vest, are loc acum lupta dintre cele doua forte de al carei rezultat depinde supravietuirea civilizatiei. Dar si masele semite ale arabilor au fost implicate în aceasta lupta. La 500 de ani dupa Hristos, în cautarea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor, s-a nascut religia musulmana a lui Mahomed, despre care zice Dr. Kastein ca era "un beduin semi-analfabet", care se considera urmas al profetilor Moise si Iisus, profet al lui Alah dumnezeul tuturor oamenilor, nu numai al unui trib din Asia Mica. Religia musulmana nu dicteaza ura pentru alte religii; dar Coranul recunoaste principiul distrugator al Talmudului, despre care zice ca "de câte ori aprind ei focul, Dumnezeu îl va stinge. Ei promoveaza dezordinea pe pamânt; dar lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac dezordine". În timp ce Talmudul îi învata pe adeptii sai sa profere insultele cele mai grosolane pentru religia crestina, pentru Iisus Hristos pe care Talmudul îl numeste "bastard" si pentru Fecioara Maria, Islamul nu insulta alte religii. Pâna în secolul trecut înca le mai era permis istoricilor sa faca comparatii si comentarii despre crezul tribal al lui Iehova, dar în secolul nostru s-a pus pumnul în gura tuturor.
Crestinismul si islamul s-au raspândit cuprinzând mase mari de oameni, în timp ce Talmudul îsi îngradea adeptii în cercuri strânse. În zilele noastre secta talmudica a reusit sa creeze antagonism între crestinism si islam; si iata cum doua religii atotcuprinzatoare si binevoitoare lupta între ele ca sa instaureze un al treilea "neam ales", o alta "rasa superioara", ca stapâni de sclavi peste omenirea înrobita.

Capitolul 13: Îngradirea legii

Faza a treia a sionului, cea talmudica, a durat 17 secole, de la 70 AD pâna prin 1800, interval în care evreii s-au raspândit prin occident si "înteleptii Sionului" si-au mutat din loc în loc cartierul general de unde tin evreimea subjugata si aliniata. În aceste 17 secole inamicul care trebuie distrus conform "legii" nu mai erau amalechitii sau edomitii sau amoritii ci crestinismul. Din punctul de vedere al Talmudului, aceste 17 secole au fost la fel ca si cei 50 de ani de "robie" babiloniana: adica un "exil", o "captivitate", o "robie" impusa de Iehova asupra "neamului ales" pentru ca n-au urmat legea întocmai dar care se va termina cu distrugerea, înrobirea si masacrarea popoarelor printre care i-a pedepsit Iehova sa fie exilati si instaurarea "neamului ales" ca stapânii acestor popoare sclave care au faurit civilizatia occidentala. Un sionist literal ca Dr. Kastein de exemplu nu are nici un alt eveniment de consemnat în decursul acestor secole decât cum a suferit "neamul ales" "persecutii": Iehova i-a împrastiat sa traiasca printre alte popoare; acest fapt în sine, existenta acestor alte popoare, este "persecutia" suferita si pentru care popoarele care i-au gazduit trebuie pedepsite, masacrate, distruse. Singura realizare a acestor 17 secole, zice Dr. Kastein, este ca evreii le-au parcurs strict separati de toti ceilalti oameni, gratie înteleptilor Sionului si Talmudului. În acest rastimp popoarele crestinate aboleau sclavia, eliberau iobagii, reduceau privilegiile si inegalitatile si instituiau demnitatea omului printr-un proces de emancipare care prin 1800 înlaturase castele.
De fapt este o realizare uimitoare neegalata de nimeni, cum au reusit înteleptii Sionului sa tina în frâu timp de 17 secole într-o asa de stricta servitudine populatia de evrei împrastiati. Sub îndrumarea talmudistilor evreii au participat la început la emancipare; dar în timp ce atacau conceptul de natiune la altii, ei îsi rezervau dreptul sa practice politica unei rase superioare în modul cel mai arogant si brutal; practicând cea mai acerba discriminare evreii se plângeau tot timpul de discriminarea celor care în realitate NU discriminau împotriva lor! Dupa un secol si jumatate de politica sionista pe fata, se vede de ce: evreii nu vor sa renunte la discriminare în sine, caci discriminarea este "legea" lor: dar înteleptii Sionului au vazut ca este mai usor sa pui stapânire pe popoare si natiuni daca le distrugi structura sociala si administrativa, daca distrugi guvernul legitim al acestor popoare; în opera de distrugere a guvernului legitim, "emanciparea" este o lozinca temporara utila si strigatul "jos discriminarea" la fel. Astfel au deschis calea revolutiei permanente, care distrugând orice guvern legitim îl înlocuieste cu forta revolutionara care consta din discipolii Talmudului, controlati de înteleptii Sionului. Asa va lua sfârsit "robia" evreilor în occident. Evenimentele din secolul nostru au dezvaluit acest plan talmudic la care au lucrat înteleptii din anul 70 AD încoace. Masele cred ca emanciparea e sfârsitul iobagiei; secta puternica secreta a sionistilor stie ca e un mijloc de a duce masele într-o servitudine mai cruda si mai brutala. Exista un singur pericol; sa nu prinda evreii gustul emanciparii si sa se emancipeze de Talmud si astfel sa-i lase pe înteleptii Sionului fara trupele care sa preia puterea dupa ce-au distrus guvernele nationale. Pericolul acesta a fost mare în faza a patra, între 1800 si 1900, când evreii aproape ca s-au lasat asimilati de natiunile gazde. Un mare numar de evrei s-au aratat dispusi sa traiasca ca toti ceilalti oameni. De aceea Dr. Kastein, istoricul sionist, considera secolul 19 ca cel mai crunt secol din toata istoria evreimii, caci evreii erau cât pe-aci sa faca pace cu restul omenirii, dar, zice el, din fericire nu s-a întâmplat asa, caci, zice el, slava Domnului, "ideologia sionista" a reusit sa-i împiedice pe evrei de la a fraterniza cu ceilalti oameni. Astfel a început faza a cincea, prin 1900, când evreii, despre care noi credem ca au fost în fine "emancipati", sunt strict segregati si tinuti departe de restul omenirii în "legea" Talmudului; evreii care au încercat sa scape si sa se lase asimilati au fost recaptati prin apelul nationalismului pentru o tara îndepartata în care ei nu locuiesc - statul Israel.
Folosind influenta pe care au câstigat-o asupra guvernelor prin "emancipare", secta conducatoare a realizat "întoarcerea" din nou în "tara fagaduintei", restabilind "legea" din 458 î. Hr., cu misiunea ei distrugatoare si sovin imperialista. O febra sovina a fost injectata în toti evreii din lume si toate suferintele vestului din acest secol au izvorât din vechea ambitie a Sionului reînviata din forma ei antica ca sa devina dogma politica a occidentului. Acum, când a aparut aceasta carte, faza a cincea a durat deja 55 de ani si rezultatele ei sunt cutremuratoare. "Legea mozaica" a fost impusa peste viata popoarelor occidentale si controleaza viata acelor popoare, care nu mai au voie sa-si respecte legile lor. Politica si operatiile militare a doua razboaie mondiale au fost inversate ca sa promoveze ambitia Sionului si vietile si averile goimilor din vest au fost jertfite ca sa suporte sionismul. Patruzeci de ani de permanenta varsare de sânge în Palestina nu sunt decât preludiul masacrelor ce vor fi acolo, la porunca Sionului ca sa se împlineasca "legea" care cere oceane de sânge sa inunde Asia Mica.
În aceasta ultima faza vede Dr. Kastein "epoca de aur" când "istoria si-a reluat cursul" dupa întreruperea din timpul celor 17 secole de civilizatie crestina; sionismul, zice el, "este posesorul misiunii universale" si-si va recapata suprematia legitima instaurat ca stapân absolut peste omenire, de care pozitie a fost în mod samavolnic si criminal privat în 70 AD.
Sa examinam acum faza a treia a sionismului, când scribii din academia iudaica din Jamnia au început sa teasa mreaja Talmudului de care nimeni nu poate scapa caci pedeapsa este teribila pentru un evreu care se dezice de Talmud; cu aceasta mreaja i-au tinut timp de 17 secole pe evrei departe de restul omenirii si i-au instruit pentru misiunea lor de a distruge civilizatia crestina occidentala în zilele noastre.

Capitolul 14: Guvernul mobil

Zice Dr. Kastein: "un grup de profesori, eruditi si învatatori s-au dus la Jamnia luând pe umerii lor destinul poporului lor de care au fost responsabili de-a lungul secolelor... Au stabilit la Jamnia nucleul central al administrarii poporului evreiesc... Ei învatasera deja cum sa-si schimbe atitudinea din timpul captivitatii babiloniene... Si au urmat un curs similar acum". Sanhedrinul a fost restabilit la Jamnia sub alt nume si o academie de scribi au început sa rescrie "legea" ca sa se adreseze noului dusman, crestinismul. Rescrierea "legii" mozaice este o activitate permanenta, caci la noi evenimente se raspunde permanent cu noi directive talmudice. Scopul Talmudului este de a "face viata evreilor complet diferita de cea a goimilor", zice Dr. Kastein. Orice lege votata majoritar în sanhedrin era aplicata; "opozitia era pasibila de excomunicarea din comunitate". Înainte ca crestinismul sa devina religia oficiala la Roma, sanhedrinul de la Jamnia a difuzat în secret permisiunea ca evreii sa-si renege pe fata crezul si sa pretinda ca adopta religiile pagâne recunoscute oficial, daca circumstantele o cer.
Dupa cam un secol centrul talmudic a fost mutat de la Jamnia la Usha în Galileea. "Iudaismul s-a delimitat si a devenit tot mai exclusiv" zice Dr. Kastein. Acum a fost elaborat blestemul special al Talmudului împotriva evreilor crestini. În 320 AD împaratul Constantin a devenit crestin, a interzis casatoriile între crestini si evrei si a interzis evreilor sa tina pe crestini sclavi. Astfel aplica el talmudistilor propria lor "lege" talmudica. Dar ceea ce talmudistii faceau altora ei au denuntat ca "persecutie" când li se aplica lor si ca sa scape de "persecutie" si-au mutat centrul înapoi la Babilonia, unde au regasit colonia iudaica care refuzase sa se întoarca la Ierusalim cu 8 secole înainte. Guvernul talmudic s-a stabilit la Sura, cu academii talmudice la Pumbedita. Acolo s-a terminat scrierea Talmudului. Un exilarh (print al captivitatii din casa lui David) domnea la Sura de forma; "presedintele academiei" (în realitate marele preot si prim ministru) avea puterea "nu numai peste evreii din Babilonia ci peste toti evreii... din întreaga lume, care recunosteau academia din Babilonia ca centrul autoritatii iudaismului si se considerau legati de legile ei"; astfel explica Dr. Kastein cum evreii de pretutindeni sunt un stat în stat si nu recunosc legile statului în care locuiesc.
Nucleul "legii" a ramas cel stabilit de Ezechiel, Ezra si Nehemia, dar Talmudul a înlocuit Thora si puterea era exercitata de gaonimi, presedintii academiilor de la Sura si Pumbedita, carora li se supunea exilarhul si care au înlocuit sanhedrinul. Orice problema era rezolvata prin deciziile gaonatului babilonian, luate în numele lui Iehova. Aceste decizii reglementau absolut fiecare gest, eveniment, miscare a fiecarui evreu indiferent cât de departe de Babilonia traia, cu un despotism sever si absolut. Timp de 600 de ani guvernul Talmudic a ramas în orient, la Jamnia, Usha si Sura, unde popoarele învecinate îi cunosteau caracterul si erau mai capabile sa se apere de acest salbatec si sângeros crez tribal; câta vreme puteri militare straine mai mari nu le mutilau puterea de supravietuire, popoarele orientale în mijlocul carora se afla acest crez au putut gasi un compromis care sa le permita sa supravietuiasca, chiar sa traiasca într-un fel de buna vecinatate în viata zilnica. Dar caracterul europeanului occidental (în special al celor din nord) este de a spune adevarul, de a-si declara intentiile pe fata, de a folosi cuvintele pentru exprimarea gândurilor fara ascunzisuri si crestinismul a dezvoltat si mai mult aceste trasaturi native. Forta care a aparut printre europeni odata cu Talmudul este exact opusa, orientala, subtila, secreta, conspiratorie, experta în folosirea cuvintelor pentru a ascunde adevaratele intentii. În aceasta consta marea putere a Talmudului în confruntarea cu occidentul.